La nord de Tisa, de Ziua Limbii Materne

În urma deciziei UNESCO din noiembrie 1999 şi a rezoluţiei ONU ce a urmat,

data de 21 februarie a fost proclamată Zi Internaţională a Limbii Materne, pentru a
promova diversitatea culturală şi lingvistică, multiculturalismul, precum şi pentru
conservarea şi protecţia tuturor limbilor vorbite de populaţiile lumii, inclusiv a
celor pe cale de dispariţie. Tocmai în acest sens, ONU a proclamat anul 2008 drept
Anul Internaţional al Limbilor. Data nu a fost aleasă întâmplător, la 21 februarie
1952, la Dhaka, pe atunci parte a Indiei, acum capitala Bangladeshului, asupra
studenţilor care manifestau pentru recunoaşterea limbii lor materne, bengali,
poliţia indiană a deschis focul rezultând numeroşi morţi şi răniţi. UNESCO, prin
alegerea acestei date ca Zi Internaţională a Limbii Materne, recunoaşte şi
subliniază faptul că de multe ori dreptul la limba maternă se plăteşte cu sânge.

Pentru românii transilvăneni, bucovineni sau basarabeni, înainte de 1918 o astfel

de zi internaţională în mod sigur ar fi avut un puternic ecou, dar astăzi, cei aflaţi în
interiorul graniţelor statului român au rămas indiferenţi. Este oarecum normal,
pentru aceşti cetăţeni români limba maternă este limba statului, ei nu au de ce să
sufere pentru utilizarea limbii lor materne, deşi străbunicii lor au fost prigoniţi
pentru asta. Se pot aminti corifeii din Şcoala Ardeleană, nenumăraţii preoţi şi
învăţători anonimi care au menţinut vie flacăra limbii române, și toţi cei ce au
luptat pentru ca limba învăţată de la mamă de majoritatea populaţiei să se menţină,
să dăinuiască şi să crească, astfel ca la 1 decembrie 1918 întreg Ardealul să strige
în limba maternă: Noi vrem să ne unim cu Ţara!

Prigoniţi pentru limba şi neamul lor până acum o sută de ani, românii nu au uitat ce
înseamnă această prigoană. Tocmai de aceea le-au dat minoritarilor din ţară
drepturi depline pentru folosirea limbii lor materne şi pentru promovarea culturii
lor, în prezent România fiind un exemplu în regiune.

Dar nu la fel stă situaţia în cadrul minorităţilor româneşti din ţările învecinate. În
ultima vreme, în majoritatea statelor vecine, situaţia minorităţilor române s-a
îmbunătăţit simţitor cu privire la drepturile de limbă şi cele culturale. Dacă românii
din ţară au uitat în mare parte de străbunicii lor prigoniţi pentru limba lor, cei aflaţi
în afara graniţelor nu au cum să uite de prigoana îndreptată inclusiv asupra
părinţilor ce se încăpăţânau să se lupte pentru dreptul lor la limba maternă. Şi în
prezent majoritatea pot să se manifeste liber, să vorbească româneşte şi să
sărbătorească româneşte dreptul la limba maternă.

Astfel, duminică, 21 februarie, pe întreg mapamondul s-a celebrat ziua limbii

materne. În România evenimentul a trecut neobservat, dar în Ucraina, românii, a
doua minoritate după cea rusă, l-au marcat prin manifestări culturale deosebite în
mai multe localităţi.

Una din aceste manifestări, concursul festival Limba Maternă – Floare eternă, a
avut loc la şcoala medie gradele I-III din Apşa de Mijloc, localitate din dreapta
Tisei, din Maramureşul istoric, în Ucraina. Sub conducerea doamnei directoare
Elena Şovac, profesoarele de limbă română Ana Şiman şi Ana Moiş, în prezenţa
consulului general al României la Cernăuţi, doamna Eleonora Moldovan, a
consulului Aurelian Rugină şi a unui numeros public, elevii din satele cu populaţie
românescă din zonă, cum ar fi Apşa de Sus, Apşa de Mijloc, Apşa de Jos, Dobric,
Slatina şi Biserica Albă au susţinut un emoţionant spectacol de muzică şi poezie
românească, răsplătit cu vii aplauze şi ovaţii de un public ce a făcut ca sala de
spectacole a şcolii să pară neîncăpătoare.

Poeziile lui Eminescu şi Coşbuc, versuri de Mateevici şi Matcovschi, de Vieru şi

Tărâţeanu, pe fundalul cărora se auzea muzica regretaților Ion şi Aldea
Teodorovici, au creat o atmosferă unică şi incredibilă, cu emoţii greu de stăpânit.
Elevi în costume populare recitând şi cântându-şi cu patos limba şi neamul nu cred
că pot fi găsiţi cu uşurinţă în România. Dar aceşti tineri, aceşti copii, unii dintre ei
de grădiniţă, cum erau cei din Dobric, peste douăzeci de copii în costume populare
maramureşene ce îşi cântau limba lor română legănându-se şi ţinându-se de mâini,
ce imagine mai sugestivă despre supravieţuirea românismului ar mai putea fi? Ei
îşi afirmă tare şi răspicat apartenenţa lor românească, mândria de a fi români,
români în altă ţară. Ce lecţie de patriotism le pot oferi aceşti copii celor din ţară,
acolo unde fel de fel de curente şi opinii circulă şi încearcă să sugereze că a fi
român nu este o mândrie, ba dimpotrivă. Celor care se îndoiesc de valoarea
românismului şi a ideii de a fi român, nu pot decât să le recomand vizionarea unui
astfel de spectacol oferit de copiii români de la nord de Tisa. Pentru ei, pentru
românii din afara graniţelor României, soarele nu răsare de la răsărit, ci dinspre
România. Acolo privesc cu speranţă, acolo văd viitorul, acolo văd o şansă. Pentru
ei România e un miracol şi o speranţă, pentru ei România e un vis.
Dar noi, privind în interiorul nostru, ne certăm continuu, ne consumăm energia şi
resursele în disputele noastre politice fără sfârşit, uitând că aproape de noi, la o
aruncătură de băţ de graniţă, alţi români uitaţi, ne privesc cu speranţă şi au aşteptări
de la patria care o consideră încă mama lor. Iar statul român nu trebuie să facă
mare lucru pentru aceşti români uitaţi de generaţii, dar care continuă să înveţe
limba maternă de la părinţii lor şi să continue să se considere români. Şi să se
mândrească cu asta.

Statul român trebuie să militeze şi să facă presiuni pe lângă statele vecine pentru
reciprocitate, în sensul că aceleaşi drepturi oferite de statul român minorităţilor vor
trebui aplicate şi pentru românii din afară. Şi mai este ceva foarte important.
Susţinerea culturală a acestor minorităţi. O sumă infimă din bugetul României, care
stă mult mai bine economic faţă de unii vecini unde avem minorităţi importante, ar
putea ajuta aceşti români pierduţi şi uitaţi care încă îşi păstreză identitatea
culturală. Este un motiv suficient să îi ajutăm, iar autorităţile judeţene, ca vecini
direcţi ai acestor români de la nord de Tisa, din Maramureşul istoric, ar trebui să se
implice mai mult.

Chiar dacă România îşi dirijează fondurile pe baza unor proiecte predefinite, sunt
particulari şi oameni de inimă care se implică mult mai mult în susţinerea
comunităţilor româneşti din străinătate.

Asociaţia Culturală Boema OJT, al cărei scop principal este tocmai ajutorarea
românilor din afara graniţelor, s-a implicat direct în evenimentul de la 21 februarie
2016 din Apşa de Mijloc prin premierea tinerilor ce îşi manifestau pe scenă
ataşamentul pentru limba română şi neamul lor românesc. Decizia juriului a fost
foarte dificilă, toţi participanţii ar fi meritat un premiu pentru efortul lor de a fi
români în ciuda greutăţilor.

Din juriu, pe lângă consulii României în Ucraina, a mai făcut parte doamna Lora
Bostan, cercetător ştiinţific la Universitatea din Cernăuţi, şefa catedrei de limba
română, domnul Taras Datio, conferenţiar universitar, şeful catedrei de limba
română din cadrul Universităţii de Stat din Uzgorod, domnul Nicolae Hauca,
profesor de limba română, director la trustul de presă Euromedia Bucovina, iar din
partea asociaţiei Gagnei Ananiuc şi Cristian Mareş. Evenimentul a fost consemnat
de trustul de presă Euromedia Bucovina şi de secţia română a televiziunii din
Uzgorod, reporter Marina Georgeta.

Premiul cel mare, a fost înmânat de preşedintele Asociaţiei Culturale Boema OJT,
domnul Mihai Cozma, şi a ajuns la Mihai Dan, elev din Apşa de Mijloc. Au mai
fost înmânate încă zece premii, toate constând în cărţi în limba română, precum şi
donaţii de carte către şcoala din Apşa de Mijloc, toate din partea asociaţiei, din
donaţii particulare, contribuţii ale membrilor asociaţiei sau sponsorizări ale
societăţilor comerciale din România.

Cu aceeaşi ocazie s-a lansat şi volumul de poezie, sponsorizat integral de Asociaţia

Boema OJT, al doamnei profesoare de limba română de la şcoala din Apşa de
Mijloc, Ana Şiman. Intitulat sugestiv Aproape-departe de ţară este un elogiu adus
ţării mamă şi limbii materne aşa cum este ea văzută de românii din afara graniţelor,
cu iubire, încredere şi speranţă: Aproape-departe de ţară / Mi-e glia milenară /
Aici m-am născut şi-am crescut / E ţara la care râvnesc mai demult.

O duminică de poezie şi cultură românească, un spectacol deosebit menit a ne

aminti ce înseamnă limba română maternă, asemenea versurilor din cântecul
interpretat cu multă dăruire și de copii pe scenă: Dumnezeu prima oară / Când a
plâns printre astre / El a plâns peste zare cu lacrima limbii noastre.