O înfrângere şi o victorie

Foarte repede, prea repede, s-au stins ecourile iscate anul trecut de ambasada română din Slovacia care
a făcut o imensă gafă cu urmări nefaste pentru interesele României peste hotare. O scrisoare, un gest
iresponsabil de o crasă incompetenţă a făcut ca România şi Maramureşul în special să piardă o ocazie
unică de a-şi face cunoscut numele peste hotare, ca numele unui erou român maramureşean să rămână
pe vecie inscripţionat la intrarea de pe podul de la Brezno, pod ce urma să fie botezat cu numele său: Ion
Şiugariu.

Sublocotentul Ion Soreanu (cunoscut sub pseudonimul literar Ion Şiugariu) s-a născut la 6 iunie 1914 în
Băiţa, judeţul Maramureş. Îi sunt publicate trei volume de poezii: Trecere prin poarta albă (1938),
Paradisul peregrinar (1942) şi Ţara de foc (1943). Mobilizat în armată, participă la luptele din Ardeal
Ungaria şi Cehoslovacia. La Brezno, în Cehoslovacia, este rănit mortal în dreptul podului de peste Hron în
timpul unui bombardament german cu brandturi, la 1 februarie 1945. Am început să ne îngropăm în
noroi. Suntem plini de murdărie, ne mănâncă păduchii. Pe poziţie mai sunt 150 de oameni. Când am
plecat de la Jitaru eram 1000. Pe unde am trecut am lăsat numai morminte şi ţărână amestecată cu
sânge. Tare am plătit scump Ardealul! scria el către soţia sa Lucia. Miron Iustin, veteran de război din
Băiţa, martor la moartea poetului, povesteşte: ...nemţii au început un bombardament cu brandturi şi un
proiectil a explodat lângă sublocotenent şi acesta a căzut. A venit o motocicletă cu ataş care l-a luat să-l
ducă la postul de prim-ajutor, dar a murit pe drum. L-au îngropat undeva, apoi l-au dus la Zvolen, unde
au îngropat mai mulţi eoi români.

Ei bine, cu numele acestui erou român maramureşean intenţionau autorităţile locale din Brezno să
numească podul de peste Hron unde a căzut Ion Şiugariu. Evenimentul urma să aibă loc la 28 august
2015, aniversarea insurecţiei cehoslovace. Autorităţile din Brezno trimit o invitaţie oficială ambasadei
României din Slovacia să participe la eveniment, dar primesc un răspuns stupefiant, cum că Ion Şiugariu
este asociat cu mişcarea fascistă. În România intrase în vigoare legea 217/2015 cu privire la cultul
personalităţilor condamnate definitiv pentru holocaust, genocid sau crime de război. Ori, Ion Şiugariu
nici măcar nu a fost acuzat de aşa ceva! Baza refuzului ambasadei României îl reprezenta un articol scris
în presa vremii, ştim cum erau timpurile, dar legea nu se putea aplica decât celor condamnaţi pentru aşa
ceva. Stupefiate, autorităţile din Brezno revin şi cer lămuriri, întrebând dacă podul poate fi numit Ion
Şiugariu. Răspunsul ambasadei este şi mai stupefiant, Radu Coantă, secretar doi al ambasadei răspunde:
căutaţi un alt soldat român mort acolo şi daţi podului numele acestuia. Prostie, incompetenţă, reavoinţă,
toate din partea unui angajat al statului român plătit din banii noştri să reprezinte interesele României
peste hotare!

Siderate, autorităţile din Brezno renunţă să dea numele podului Ion Şiugariu. Vă puteţi închipui ce a fost
în mintea acestor autorităţi care nu au cum să înţeleagă prostia noastră? Un soldat român mort în lupta
împotriva fascismului considerat în ţara sa proprie fascist, tocmai de către forul suprem reprezentativ al
României în această ţară, ambasada, asta după ce timp de 70 de ani delegaţi din România vin anual să
depună coroane de flori la locul unde acesta a căzut? Nici nu se poate imagina un deserviciu mai mare
adus imaginii României în această ţară. Culmea, după informaţiile noastre, cei responsabili sunt încă
bine mersi la posturile lor, plătiţi în continuare din taxele şi impozitele noastre. Să te ferească Domnul de
hărnicia prostului.

Întrebarea este cum au reacţionat autorităţile judeţene la această palmă dată peste mormântul unui
erou maramureşean? Dacă justificarea ambasadei era reală şi Ion Şiugariu a fost fascist, conform
aceleiaşi legi ar fi trebuit demolat imediat monumentul său din Băiţa, precum şi casa sa memorială. Dacă
nu a fost demolat înseamnă că ambasada română din Slovacia a greşit iar autorităţile judeţului nostru ar
trebui să ceară socoteală ministerului de externe, să ceară schimbarea incompetenţilor de la post şi să
ceară demersuri urgente pentru remedierea situaţiei, Ion Şiugariu merită ca podul să aibă numele său.
Dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat şi au trecut opt luni de atunci. Ce fac autorităţile locale ale
noastre? Au avut multe deplasări la Brezno pe motiv de Ion Şiugariu, dar când e momentul, iau
atitudine? Fac ceva? Răspunsul îl vedeţi prin faptul că nu s-a mai întâmplat nimic, nu s-a mai discutat
nimic.

O mare înfrângere a intereselor României, a imaginii României, dar şi a Maramureşului. Ruşinos.

Pe de altă parte, ceea ce nu fac reprezentanţii statului român, plătiţi din banii românilor, o fac alţii
voluntar fără să fie plătiţi de stat, prin contribuţiile lor benevole. Asociaţii şi particulari donează cărţi şi
tipărituri româneşti pentru a fi citite de românii din afara graniţelor, ca să-şi poată păstra limba şi
identitatea românească. Deznaţionalizarea etnicilor români din afara graniţelor este un fenomen real,
iar dacă statul român nu intervine în modul în are intervin alţii pentru etnicii lor din România, ne vom
trezi peste una sau două generaţii cel mult că nu vom mai avea români dincolo de frontiere. România
are o datorie morală faţă de etnicii săi rămaşi în afara graniţelor, o datorie pentru a-i ajuta să-şi păstreze
identitatea, limba şi cultura. Alte ţări investesc mult în acest sens, noi ne prefacem că o facem. Să fim
serioşi, dacă nu ar fi voluntarii, acei români cu suflet mare, românismul ar fi mult mai redus în ţările
vecine, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia şi Bulgaria. Munca şi eforturile voluntarilor, a
asociaţilor sau grupurilor de prietenie este inestimabilă, poate abia peste ani ne vom da seama de
valoarea lor adevărată. Cred că mai multe cărţi, tipărituri, publicaţii şi altele de limbă română au fost
duse dincolo de graniţe de particulari decât de reprezentanţii statului român.

Dar iniţiativa particulară poate să ajungă la un alt nivel, unul superior, şi despre un astfel de caz doresc
să vă vorbesc aici. E vorba de o asociaţie băimăreană, Boema OJT, al cărei principal obiectiv îl reprezintă
sprijinirea comunităţilor de români din afara graniţelor, în special cei din Maramureşul istoric din
dreapta Tisei, mai apropiaţi atât geografic, cât şi spiritual de maramureşenii din România. Printre
realizările acestei asociaţii putem aminti nenumărate manifestări culturale organizate atât în România,
cât şi în Ucraina, cu participarea românilor de pe ambele maluri ale Tisei, numeroase donaţii de carte
românească pentru elevi, profesori, biblioteci şi instituţii culturale din localităţile ucrainene cu populaţie
românească, ajutorarea cu alimente, rechizite şi îmbrăcăminte a copiilor români nevoiaşi din Poroşcovo
şi multe altele.
Dar cea mai importantă realizare, după îndelungi discuţii şi negocieri cu autorităţile ucrainene,
nenumărate drumuri şi memorii către aceste autorităţi şi culmea, chiar către autorităţile române, o
constituie obţinerea acordului de la autorităţile ucrainene ca Liceul de tip internat cu profil umanist şi
ştiinţe exacte cu predare în limba română din Solotvino (Slatina după denumirea românească, aflată
peste Tisa dincolo de Sighet, 8861 de locuitori din care 60% români) să poarte poetului nostru naţional
Mihai Eminescu.

Citez din Protocolul de colaborare semnat la 16 februarie 2016 între Departamentul de Relaţii
Economice Externe, Investiţii şi colaborare transfrontalieră din Ucraina cu sediul la Ujgorod, primăriile
din Solotvino şi Sighetu Marmaţiei Liceul din Solotivino, Asociaţia Boema OJT şi o firmă românească de
consultanţă pentru atragerea fondurilor europene:

„De comun acord părţile semnatare, la propunerea peşedintelui Asociaţiei Culturale Boema OJT Cozma
Mihai, au fost de acord ca Liceul de tip internat cu profil umanist şi ştiinţe exacte cu predare în limba
română din Solotvino să poarte numele marelui poet român Mihai Eminescu, având în vedere că Liceul
Ucrainean din Sighetu Marmaţiei poartă numele marelui poet ucrainean Taras Şevcenco.”

Pare a fi simplu, pare un gest normal de reciprocitate, dar atunci de ce autorităţile române nu au cerut
această reciprocitate încă din 1997, data reînfiinţării liceului ucrainean din Sighet (a funcţionat între
1944 şi 1960), mai ales că minoritatea ucraineană din România este mult mai redusă numeric ca şi cea
românească din Ucraina? De ce a trebuit ca o asociaţie particulară să intervină pentru asta? De ce nu s-
au făcut demersurile mai devreme? Întrebări la care ar trebui unii oficiali români să răspundă.

Oricum, va fi primul liceu din Ucraina care va fi numit după luceafărul poeziei româneşti, singurul din
spaţiul exsovietic, exceptând Republica Moldova. Mihai Eminescu, românul absolut, al cărui bust
străjuieşte intrarea principală a liceului din Solotvino, îşi va putea vedea numele inscripţionat pe
frontispiciul clădirii, întru nemurirea operei şi poeziei lui.

O mare realizare, o mare victorie a românismului, datorată mai puţin autorităţilor române şi mai mult
iniţiativei particulare voluntare a unor români de suflet. O realizare maramureşeană de care putem fi
mândri.

Dar ce facem cu Ion Şiugariu, stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene? Nici măcar în prag
de alegeri nu vă gândiţi la un demers oficial pentru reabilitarea memoriei unui rou maramureşean? Dacă
Ministerul de Externe român a greşit, nu ar fi logic, normal şi frumos ca autorităţile locale ce
administrează judeţul şi localitatea unde acesta s-a născut şi a trăit şi pentru care şi-a jertfit viaţa, să facă
eforturi serioase pentru reabilitarea numelui său?