Astăzi sărbătorim Ziua Tanchistului, armă de bază în armata română, de altfel în

orice armată care doreşte să conteze pe câmpurile de luptă de mâine. Arma tancuri
în armata noastră a apărut timpuriu, prin crearea Regimentului 1 Care de Luptă la 1
august 1919 (cu trei zile înainte ca trupele române să ocupe Budapesta), prima
unitate de blindate din sud-estul Europei. O vechime de aproape o sută de ani, iar
asta denotă tradiţie, un trecut glorios, dar şi o continuitate care ne onorează. Chiar
în timpul în care România era membră a Tratatului de la Varşovia, în vremea în
care puterea dominantă a acestei alianţe, URSS, nu vedea cu ochi buni creşterea
puterii militare în sectoarele cu greutate (în special la tancuri şi aviaţie) a statelor
satelit de teama unor răzmeriţe ca şi în Ungaria şi Cehoslovacia, România şi-a
menţinut şi chiar sporit puterea braţului de fier a forţelor terestre, tancurile.

Această tradiţie îndelungată nu este clădită doar pe vechime, ci şi pe fapte de arme,

momente eroice interzise în trecut, dar din păcate necunoscute nici astăzi. Să nu
uităm, anul acesta, la 22 iunie am aniversat 75 de ani de la intrarea în război a
României pentru dezrobirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, o pagină de glorie,
dramă şi eroism care ar trebui să fie citită şi citată cu mândrie de orice român. Aici
soldatul român a dat suprema jertfă în luptă, în bătălii grele cu sorţi potrivnici, iar
arma tancuri şi-a făcut şi ea din plin datoria. Despre tancurile româneşti în acel an
1941 vreau să vă vorbesc astăzi.

Divizia 1 Blindată (din 26 aprilie 1944 va fi numită Divizia 1 Blindată România

Mare) avea în compunere 126 tancuri R-2 şi R-35, acestea din urmă improprii
genului de luptă în care vor fi angajate. Pe lângă tancuri existau divizioane de
artilerie şi mitraliere motorizate. Comandantul diviziei era generalul Ion Sion, cel
care mai târziu va cădea la datorie cu arma în mână la Stalingrad.

Tancul R-2, produs de Skoda, 1 tun 37,2 mm, 2 mitraliere ZB-53 de 7,92, blindaj
16-25 mm, autonomie pe şosea 190 km, pe teren 115 km, viteza maximă pe şosea
40 km/h, pe teren 15 km/h.

R-35, Renault, echipaj 2, tun 37 mm, 1 mitralieră 7,92, blindaj 14-40 mm,
autonomie 140 km,viteza maximă pe şosea 20 km/h, pe teren 15 km/h.

Da, tancurile R-2 pot fi considerate depăşite, dar să nu uităm că Germania a cucerit
vestul Europei cu tancuri Panzer III şi IV care erau considerate depăşite şi a
invadat URSS cu 3500 de astfel de tancuri, pe când Uniunea Sovietică avea în
dotare între 10000 şi 22000 de tancuri (inclusiv T-34) mult mai bune decât cel mai
performant tanc al Axei, şi mai multe decât toate armatele lumii luate la un loc. În
1941, tancurile româneşti cumpărate de la Skoda erau încă fiabile. Ulterior,
dezvoltarea echipamentului militar impulsionată de război a făcut ca în scurt timp
mare parte din armele ce făceau legea în 1941 să devină depăşite doi ani mai
târziu, ca de exemplu, în cazul nostru, avionul IAR-80.

La 22 iunie 1941 începe Operaţiunea Munchen, atacul româno-german pentru

eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei. Grupul de Sud, din care făcea parte şi
armata română, trebuia să aştepte ca Grupul de Centru să ajungă cu frontul pe linia
noastră, astfel că ofensiva generală română începe mai târziu, pe 2 iulie 1941. Până
atunci sunt stabilite capete de pod peste Prut. Divizia 1 Blindată trece Prutul prin
capul de pod Ştefăneşti la 2 iulie, fiind folosită ca şi forţă de şoc, conform doctrinei
militare germane. Divizia 1 Blindată făcea parte din Armata 11 Germană care ataca
la centru, între Armata 3 Română ce ataca înspre nordul Bucovinei şi Armata 4
Română, spre sudul Basarabiei.

Prima luptă importantă are loc la Brânzeni, unde Divizia 1 Blindată alături de
diviziile 22 şi 76 infanterie germane obţin victoria. Prima confruntare de tancuri
din istoria acestei arme are loc aici, un pluton de tancuri R-2 fiind atacat de o
duzină de tancuri sovietice. Două tancuri T-28 sovietice distruse cu preţul unui
tanc românesc R-2. Urmărirea continuă până la Atachi, pe Nistru, locul în care a
fost ucis generalul Stan Poetaş de bandele bolşevice în 1919, cucerit la 9 iulie.
Divizia trece în urmărirea diviziei 176 puşcaşi sovietică spre sud, spre Soroca, apoi
intră în Bălţi în 14 iulie. De aici, în subordinea Corpului 54 german loveşte din
flanc puternica defensivă sovietică de la masivul Corneşti, în sprijinul Armatei a 4-
a române, acolo unde Divizia 35 română suferise o grea înfrângere.

Atacul dat în 14 iulie are succes şi dislocă diviziile sovietice 5 şi 9 cavalerie şi 95

infanterie făcându-le să se retragă, cu preţul a două tancuri distruse de artileria
sovietică. Două zile mai târziu Divizia 1 Blindată română are onoarea de a
pătrunde în Chişinău pe la nord, alături de trupele germane, eliberând capitala
Basarabiei, premiul mult râvnit şi dorit. În luptele pentru cucerirea oraşului din 16
iulie divizia a pierdut un tanc R-2 şi alte cinci au fost avariate. Au urmărit divizia
95 infanterie şi distrus ariergarda sovietică intrând în Tighina la 19 iulie cu preţul a
încă trei tancuri, dar artileria divizionară sovietică a fost distrusă. La 26 iulie 1941
întreaga Basarabie a fost eliberată. Soldaţii români, inclusiv tanchiştii, şi-au făcut
datoria.

Divizia 1 Blindată a trecut Nistrul la 6 august şi s-a îndreptat spre Odessa intrând
în subordinea Armatei a 4-a ce avea misiunea cuceririi acestui oraş. Din păcate,
infanteria nu avea cunoştinţele şi abilităţile necesare colaborării cu tancurile, astfel
că între 11 şi 14 august, în timpul atacului dinspre Bujalik spre Odessa, Regimentul
1 a pierdut 47 de tancuri R-2, victime ale artileriei şi cocteilurilor Molotov ale
vânătorilor de tancuri sovietici, dar şi ale defecţiunilor tehnice. La fel, Regimentul
2 pierde jumătate din efectivele de tancuri R-35 în urma defecţiunilor tehnice.

După 14 august tancurile sunt repartizate mai multor unităţi spre a sprijini atacul
Odessei, nu mai sunt folosite ca forţă de şoc, ci de sprijin, fapt care va duce la
scăderea eficienţei, iar din cauza lipsei infanteriei specializate pentru lupta alături
de blindate, multe tancuri vor cădea victimă vânătorilor de tancuri sovietici. La 20
august 1941, la primul asalt asupra oraşului, divizia pierde jumătate din efectivul
de tancuri rămas, 11 distruse şi 24 avariate, rămânând cu 20 de tancuri R-2 din
105. 46 de tancuri R-2 avariate sunt transportate la Chişinău pentru reparaţii.
Restul de 20 viabile sunt reorganizate şi incluse ca batalion în Detaşamentul
Eftimiu, alături de un batalion de vânători moto, unul de tunuri lungi Schneider de
105 mm, unul de obuziere Skoda de 100 mm, o companie de pionieri, una
antiaeriană cu tunuri Rheinmetall de 37 mm, alta antiaeriană cu tunuri Gustloff 20
mm şi una de tunuri antitanc Schneider 47 mm.

În această formaţie, tancurile româneşti sprijină atacurile Corpului 1 asupra

localităţii Freudenthal între 20 şi 24 august, apoi între 26 şi 31 august participă la
acţiunile de încercuire a Odessei, în subordinea Corpului 11, cu 11 tancuri scoase
din uz. În septembrie participă la următoarele două asalturi asupra oraşului, la
mijlocul lunii Regimentul 2 mai avea doar 10 tancuri R-35 funcţionale din 70.

La 27 septembrie Detaşamentul Eftimiu este reorganizat devenind Detaşamentul 1

Asalt. Antrenat şi pregătit de germani, va lua parte la asaltul final asupra Odessei
din octombrie 1941. Detaşamentul 1 Asalt cuprindea un batalion de tancuri (10 R-2
şi 12 R-35), un batalion vânători moto, patru baterii de obuziere Skoda de 100 mm,
două baterii de tunuri lungi Schneider de 105 mm, o companie antiaeriană cu
tunuri Gustloff de 20 mm şi un batalion de armament special dotat cu aruncătoare
de flăcări tunuri antitanc şi aruncătoare de mine.

16 octombrie 1941, asaltul final asupra Odessei, Detaşamentul 1 Asalt, alături de

Brigada 7 Mixtă Cavalerie sunt printre primele intrate în oraş. Dar mare parte din
garnizoană fusese evacuată pe mare, cu toate acestea, Odessa a fost declarat de
sovietici oraş erou pentru îndârjita rezistenţă. Odessa rămâne singurul mare oraş
sovietic cucerit de o armată aliată germanilor fără sprijinul acestora, o realizare
militară de prim rang pentru armata română, care ne onorează cu toate că pierderile
noastre au fost foarte mari.

Pierderile diviziei blindate până la această dată au fost de 162 de soldaţi morţi, 575
răniţi, 43 dispăruţi şi 86 de tancuri scoase din uz.

Detaşamentul 1 Asalt a fost desfiinţat la 24 octombrie 1941, dar epopeea

tanchiştilor români va continua în anii următori în cadrul Diviziei 1 Blindate
reînfiinţate. A luptat la Stalingrad, puţini ştiu că din Armata germană a generalului
Hoth trimisă de Manstein să deschidă un coridor pentru evacuarea Armatei a 6-a
germane a lui Paulus încercuită la Stalingrad alături de diviziile române a făcut
parte şi Divizia 1 Blindată română. Mai apoi, în bătăliile din Moldova din
primăvara şi vara lui 1944, Divizia 1 Blindată şi-a dat tributul de sânge şi jertfă
până la capturarea şi desfiinţarea ei aproape în totalitate de către sovietici după 23
august 1944. Dar tanchiştii români vor lupta şi pe frontul de vest până în
Cehoslovacia. Dintre comandanții de excepție care au făcut onoare acestei divizii,
în afară de generalul Ioan Sion, de care am amintit deja, îl putem menționa pe
generalul Radu Korne, mândria cavaleriei române, decorat cu Ordinul Mihai
Viteazu în ambele războaie mondiale, cel care a condus trupele germano-române
ale Grupului Groddek la victorie în bătălia care a dus la respingerea trupelor
sovietice debarcate în Crimeea în 1942, ucis în bătaie de temnicerii comuniști în
închisoarea Jilava în 1949.

Despre toate acestea, inclusiv despre tancul Tacam, recunoscut de analiştii militari
străini ca şi tanc de concepţie românească în al doilea război mondial, cu o altă
ocazie.

Fotografii sunt la următoarele linkuri, plus mai trimit eu două foto atașate:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Divizia_1_Blindat%C4%83_(Rom%C3%A2nia)

http://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&article=24

https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Korne

http://www.worldwar2.ro/images/content/harta_basarabia.jpg