POEZIE NAIVĂ

Și-a desenat în palmă palma ta

să i se pară că o ții de mână
chiar și atunci când n-o să mai rămână
din anotimpul vostru decât ea.

Ți-a spus „mi-e dor”, tu nu i-ai spus nimic -

atunci a început o toamnă mare
și frunzele s-au scuturat de soare
și s-a făcut pământul foarte mic.

Și-a pus pe suflet lacăt fără chei,

albastru ca o noapte pe zăpadă,
să nu mai poată timpul tău să vadă
că palma ta e tot în palma ei.