Serbarea – motiv de bucurie sau suferinţă?

Managementul serbării la grădiniţă

Pentru că ne apropiem de sfârşitul anului şcolar şi urmează perioada serbărilor

m-am gândit să explic ce înseamnă, cum înţeleg şi cum trăiesc copiii şi părinţii lor
momentul serbării de la grădiniţă, ce probleme ridică o asemenea acţiune şi cum le
putem gestiona.
Activiţăţile extracurriculare fiind foarte diverse îi atrag în mod deosebit pe
copii. Cadrul de desfăşurare, locaţia, costumaţiile, rolurile interpretate le stârneşte
curiozitatea şi interesul. Fie că este pentru prima dată, fie că este deja o tradiţie, toţi
părinţii aşteaptă cu interes şi emoţie participarea la serbarea copilului pentru a-l vedea
cum recită poezia, cum cântă sau dansează, cum interacţionează cu ceilalţi copii, cu
alte cuvinte, cum se descurcă.
Repetiţiile, costumele, poeziile, rolurile, emoţiile, bucuria participării, cântecele, toate
fac parte din pregătirea pentru serbare.
Prin specificul lor, ca activităţi extracurriculare, serbările reprezintă un nesecat
izvor de bucurie şi satisfacţii, creând bună dispoziţie şi favorizând dezvoltarea
copiilor, atât din punct de vedere psihic dar şi fizic. Acestea favorizează, valorifică şi
dezvoltă experienţele copilului într-un climat nou, stimulativ, în care copilul are
libertatea să-şi manifeste interesele, să-şi exprime impresiile şi trăirile pe baza
căutărilor şi eforturilor personale, accentul deplasându-se, cu preponderenţă, de pe
informativ pe formativ.
Necesitând o pregătire minuţioasă (copiii învaţând cântece, poezii,
dramatizări, dansuri populare, ritmice sau tematice) şi de mai lungă durată, se
prelungeşte şi emoţia aşteptării.
Nimic nu se compară cu recitarea poeziei în faţa mamei la 8 Martie sau în faţa lui
Moş Crăciun, niciun alt moment nu produce copiilor atâta bucurie şi emoţie. Dar şi
emoţii din partea educatoarei şi a părinţilor, stări ce se transmit şi copiilor.
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a capacităţilor de vorbire şi a
inclinaţiilor artistice ale copiilor, acestea contribuind la stimularea şi educarea:
 atenţiei(prin respectarea indicaţiilor regizorale, şi, în special a atenţiei
distributive prin raportarea copilului la ceilalţi membri ai grupei);
 memoriei(prin repetiţiile organizate pentru consolidarea replicilor, mişcărilor,
etc);
 voinţei(prin implicarea copilului în mod benevol);
 afectivităţii(prin filtrarea mesajelor culturale, artistice, pe plan afectiv);
 imaginaţiei şi creativităţii(prin implicarea directă a copiilor, propunând
numere artistice în serbare sau soluţii atunci când este nevoie)
 atitudinilor pozitive(prin crearea de situaţii concrete şi inteligibile pentru care
copilul trebuie să abordeze şi să aprobe o numită conduită);
 stimei de sine şi a încrederii în forţele proprii;
 gândirii(prin momentele de criză care se ivesc, prin luarea deciziilor când apar
situaţii neprevăzute în derularea spectacolului).
Dar ce se întâmplă când totul nu iese cum ne-am fi dorit? Când copilul plânge, se
blochează, uită, refuză să participe, greşeşte. Părinţii sunt adesea uimiţi, supăraţi
neîncrezători şi, mai ales, nu reuşesc să înţeleagă ce s-a întâmplat, de ce alţi copii au
putut şi copilul lor , nu.
Copilul este certat, întrebat, i se reproşează că nu s-a descurcat sau, dacă nu, vede
pur şi simplu dezamăgirea de pe faţa părinţilor. În asemenea caz părinţii nu discută cu
copilul despre ceea ce au simţit, şi ei şi el, despre ceea ce s-a întâmplat. Părinţii sunt
trişti, copilul plânge. Părinţii sunt supăraţi, copilul este pedepsit. I se iau jucăriile
preferate sau nu i se mai îndeplineşte o promisiune. Din punctul de vedere al unora a
fost obraznic şi neascultător sau, mai rău, i-a făcut de râs în faţa celorlalţi părinţi.
Oare cum apare acest EŞEC şi ce simte copilul care plânge la serbare?
Serbarea şi orice apariţie în faţa părinţilor este un moment încărcat de tensiune
şi de presiune pentru copil care îşi doreşte foarte mult să fie la înălţimea aşteptărilor şi
părinţii să fie foarte mândri de el. Această dorinţă poate conduce la o supramotivare
care inhibă sau poate duce direct la blocaj.
Iată câteva dintre situaţiile care pot transforma serbarea dintr-un motiv de
bucurie într-unul de suferinţă pentru copil:
1. Dorinţa mare de reuşită- uneori participarea la serbare se transformă
într-o competiţie care apare din dorinţa de a impresiona dar şi de a răspunde unor
investiri anterioare ale părinţilor: ,,tu eşti cel mai bun,, , trebuie să fii primul,, .
Dorinţa de a reuşi imprimă copilului nevoia de a fi perfect şi, mai ales, teama de a nu
greşi. Astfel, cu toate că există o bună pregătire, se poate întâmpla să uite textul, să-i
vină să plângă. Este un moment de descărcare datorită tensiunii acumulate care nu
numai că nu a folosit în a-i stimula spontaneitatea ci, dimpotrivă, l-a blocat.
2. Aşteptările înalte ale părinţilor- aspiraţiile părinţilor, dorinţa lor de a
avea un copil cu mentalitate de ,,învingător,, se pot transformă pentru copil într-o
povară pe care trebuie să o poarte cu el. Prin urmare, toate încurajările menite să-l
impulsioneze, să-l motiveze devin factori de presiune pe care copilul nu-i mai poate
suporta.
3. Incapacitatea de a intra în rol- deşi au înteles le ce se referă rolul lor,
deşi au capacitatea de a-l memora şi recita, deşi repetiţiile au mers excelent, totuşi unii
copii nu reuşesc să intre în acest rol în momentul serbării. Pentru aceasta e foarte
important pentru copii să diferenţieze momentele unei serbări: adică să înţeleagă ce
înseamnă repetiţiile de la grdiniţă, cele de acasă cu părinţii şi ce înseamnă să participe
la serbarea propriu-zisă.
4. Timiditatea- emotivitatea exagerată, sensibilitatea şi gradul crescut de
inhibare îi pun adesea în situaţia de a nu reuşi să participe la o serbare. Se înroşesc, îşi
pierd vocea sau vorbesc foarte încet, le tremură mâinile sau transpiră, încep să plângă.
Este un moment extrem de dificil, încărcat de suferinţă şi dezamăgire şi care se poate
păstra ca un tipar pentru celelalte serbări ce vor urma.
5. Inadecvarea rolului primit- este la fel de important şi pentru copil,
ca şi pentru adult, ca ceea ce are de făcut sau de învăţat să i se potrivească sau să-i
placă. Criteriile după care copiii primesc rolulrile sunt variate însă fiecare trebuie să
primească acel rol care reuşeşte să valorifice aptitudinile copilului. Cu totul altfel se
va comporta un copil încântat de rolul său faţă de un copil dezamăgit de ceea ce
trebuie să facă.
Pentru a evita astfel de situaţii care duc la trăiri negative şi marcante pentru
copil educatoarea trebuie:
 să-şi cunoască bine copiii;
 să aleagă creaţiile literare rimate, potrivite cu tema serbării, cu
dorinţele copiilor;
 să deţină cunoştinţe specifice din domeniul scenografiei şi regiei;
  să manifeste înţelegere şi răbdare cu aşteptările copiilor şi ale
părinţilor .

În proiectarea unei serbări e indicat să se ţină cont de următoarele aspecte:

 Educarea la preşcolari a abilităţii de a intra în relaţie cu ceilalţi copii;
 Serbarea să fie plasată în timp la momentul potrivit pentru a stârni
interesul;
 Textele literare să fie selectate cu mare grijă, realizându-se un echilibru
între momentele statice şi cele de mişcare, între poezie şi cântec;
 Să nu se depăşească posibilităţile de învăţare ale copiilor(poezii lungi,
fără rimă, cu mesaj greoi);
 Să fie eşalonată în timp pentru a se evita încărcarea programului zilnic;
 Repartizarea rolurilor să se facă în funcţie de posibilităţile copiilor şi
de dorinţele lor, nu ale părinţilor, dând posibilitatea fiecărui copil de a
trăi sentimentul de reuşită(ex- la carnaval)
 Să se creeze costumaţii pentru toţi copiii, să nu existe copii care să se
creadă dezavantajaţi(ex- prezentatorul);
 Locaţia în care se va desfăşura serbarea să fie cunoscută anterior,
efectuându-se câteva repetiţii acolo;
 Să fie familiarizaţi cu măştile şi costumele pentru a nu fi un factor de
distragere a atenţiei;
 Să se solicite sprijinul părinţilor pe tot parcursul ptregătirii acestei
acţiuni complexe.

Gestionându-se cu tact aceste momente unice din viaţa fragedă a copiilor, indiferent
de vârsta lor, aceştia se îmbogăţesc şi se dezvoltă emoţional şi psihic deoarece se face
apel la o gamă largă de trăiri afective: de la aşteptarea înfrigurată de emoţie, teama că
o să uite rolul, la asigurarea din parte educatoarei că o să-l sprijine; de la grija pentru
costum, la teama că nu o să ajungă mama la serbare; de la seriozitatea cu care îşi duce
rolul la bun sfârşit, până la mulţumirea că este aplaudat la final.

Bibliografie:
- Tipa, E., ,,Serbarea- cadru optim de realizare a educatiei nonformale,,, Revista
Învăţământul preşcolar, nr. 1-2, 2009;
- Călărăşanu, C., ,,Copii şi părinţi,,, Editura Presa universitară Clujană, Cluj-
Napoca, 2010;
- Curriculum preşcolar