Datorită caracterului preponderent ludic pe care îl are, teatrul reprezintă o atracţie specială

pentru orice copil. Este un mijloc ideal de comunicare, de interacţiune şi de descoperire. Teatrul
facilitează o comunicare directă, o afectivitate stimulată de o relaţionare spontană, neformală,
naturală, fiind o bună metodă de dezinhibare a elevilor, de depăşire a emotivităţii şi a blocajelor în
comunicare.
Dramatizarea unor texte literare adecvate posibilităţilor elevilor de receptare a mesajului
artistic necesită din partea dascălilor multă pasiune, creativitate, o atentă pregătire. Până la
prezentarea unei piese de teatru pe scenă e un drum lung - dar, considerabil mai scurt până la sufletul
copiilor.

„LĂCOMIA STRICĂ OMENIA”

Dramatizare după „Poveste cu un pescar şi-un peştişor” de A.S.Puşkin

(Popescu Teodora, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Nr.1 Bistriţa)

Personaje:
Povestitorul
Bătrânul pescar
Nevasta pescarului
Peştişorul de aur
Slujitorul
Slujitoarea
Străjerul palatului

Povestitorul (în faţa scenei, îmbrăcat în haine de pescar, cu taşcă, pălărie, undiţă, minciog, se
adresează spectatorilor):
Sunt pescarul cel vestit!
Când prind peşti, sunt fericit!
Undiţa mi-e fermecată,
Ţine zece peşti deodată!
Şi prind, nu e de mirare,
Peşte… cam atât... de mare! (deschide larg braţele)
N-am astăzi, în plasă, peşti;
V-am adus, în schimb, poveşti.
Sunt pescarul cel vestit!
Gata sunt de povestit... (iese, fredonând o melodie veselă)
1
(în dreapta scenei, un bordei dărăpănat, o covată veche în faţa bordeiului; în stânga scenei, marea şi
barca pescarului legată la ţărm, plase pescăreşti peste tot)
Bătrânul pescar: Deschide, nevastă, am venit…
Nevasta pescarului: Şi? Ce-ai adus? Nimic? Nici măcar un peşte?? Leneşule! Altădată veneai cu plasa
plină. Aveam peşte şi de mâncat…şi de vândut! Se dărâmă bordeiul pe noi, nu mai avem nici un pic de
făină, ce mai, vom muri de foame din cauza ta!
Bătrânul pescar: Lasă nevastă, nu fii necăjită că poate mâine o să am mai mult noroc…
Nevasta pescarului : Tooot aşa zici de fiecare dată! Mâine şi iar mâine! Eşti un prost şi-un papă-lapte!
Un slăbănog, asta eşti! Să faci bine şi să te întorci la mare dar să nu vii fără peşte, că nu ştiu ce-ţi fac!
(ia o mătură în mână) Mă scoţi din minţi, afurisitule! Auzi la el, “mâine”…. du-te, ce mai stai? Eeei…
Bătrânul pescar: Mă duc, mă duc… (cu capul plecat, se îndreaptă, încet, spre mare)

Povestitorul (intră în faţa decorului şi se adresează spectatorilor):

Vedeţi copii, bietul pescar
N-a prins nimic de-atâta vreme
Şi se gândeşte cu amar
La baba lui, de care rău se teme.
E-atâta de bătrân şi de slăbit...!
N-are curaj să iasă-n larg de mare
Cu barca ce acum s-a învechit
În valurile veşnic schimbătoare.
Doar de la mal acuma pescuieşte
Şi, gârbovit, cu undiţa în mână,
Se roagă ca să prindă câte-un peşte
S-o sature pe soaţa lui bătrână.
Pescarul…oare la ce se gândeşte?
Hai să vedem dacă va prinde peşte... (iese, grăbit)

Bătrânul pescar (aruncând undiţa în mare): Doamne, fă să prind măcar un peşte, să scap de gura
babei! (după un timp) Tiii! Uite c-am avut noroc! Ce peştişor frumos am prins!
Peştişorul de aur: Pescarule ! Pescarule !
Bătrânul pescar: Hiii! Mare minune! N-am mai auzit niciodată un peşte vorbind cu glas omenesc.
Peştişorul de aur: Pescarule ! Pescarule ! Fie-ţi milă! Te rog, dă-mi drumul iar în mare! Te roog...!
Bătrânul pescar (ducând o mână la tâmplă) : Ce să fac? Dacă îl las să se întoarcă în mare, n-o să mai
am zile bune cu baba... Dacă îl duc acasă.... Nu, nu pot să fac asta! Aşa frumos m-a rugat să-i cruţ
viaţa...! Iar cu baba, fie ce-o fi...! (adresându-se Peştişorului de aur) Eşti liber, Peştişorule de aur,
întoarce-te în împărăţia apelor!
Peştişorul de aur: Îţi mulţumesc, pescarule! Îţi mulţumesc! Când vei avea nevoie de ceva, cheamă-mă!
Îţi voi îndeplini orice dorinţă!
Bătrânul pescar (mergând spre casă): Maare minune! Nu-mi vine să cred...

2
Nevasta pescarului (cu mâinile pe şolduri): Ai şi venit? Unde-i peştele? Să nu-mi spui că...
Bătrânul pescar: Stai, nevastă, să-auzi minunea ce-am păţit! Am prins un peştişor de aur care vorbea
cu glas de om. Atâta m-a rugat să-i dau drumul în mare, că mi s-a făcut milă de el şi l-am lăsat liber.
Apoi mi-a spus că-mi poate îndeplini orice dorinţă. Dar eu n-am îndrăznit să-i cer nimic...
Nevasta pescarului: Tăntălăule! Da’ covata asta nu vezi că-i crăpată!? Ce nu ţi-ai căscat gura? Fugi şi
cere-i o covată nou-nouţă! Prostănacule! Încă n-ai venit? Tot aici eşti?
Bătrânul pescar: Bine, bine, mă duc acuma....
(Bătrânul pescar se îndreaptă, oftând, spre mare)

Bătrânul pescar: Peştişorule! Peştişorule!

Peştişorul de aur: Ce necaz te-aduce la mine, bunule pescar?
Bătrânul pescar: Mărite peştişor, uite, baba mea m-a trimis să-ţi cer covată nouă. Ajută-mă, să scap de
gura ei!
Peştişorul de aur: Nu fii necăjit şi du-te acasă! Dorinţa îţi este îndeplinită.
(Bătrânul pescar se îndreaptă spre casă)

(în faţa colibei, covata veche înlocuită cu una nouă)

Bătrânul pescar: Ei, nevastă, acum eşti mulţumită?
Nevasta pescarului (cu mătura în mână): Nătângule ! Doar o covată i-ai cerut?? Întoarce-te la peştişor
să-ţi dea îndată o casă mare, cum alta nu-i! M-am săturat de bordeiul ăsta! Hai, fugi de-aici, tăntălăule!
(ameninţând) Fugi, că acuma te cârpesc de nu te vezi! Doamne, ce prost...
(Bătrânul pescar se îndreaptă spre mare)

Bătrânul pescar: Mărite peştişor, nemulţumită-i baba mea, acum vrea casă mare cum alta nu-i, iertare
îţi cer, scapă-mă şi de necazul ăsta...
Peştişorul de aur: Du-te acasă, bunule pescar! Dorinţa îţi este îndeplinită.
(Bătrânul pescar se îndreaptă spre casă)

(vechiul bordei, înlocuit cu o casă nouă)

Bătrânul pescar: Hiii! Ce casă mare! Uite-o şi pe baba mea că mă aşteaptă bucuroasă-n prag...
Nevasta pescarului ( cu mătura în mână): Ce-ai stat atâta, afurisitule!? Te duci la peştişor îndată şi-i
spui că-mpărăteasă vreau să fiu. Auzi? (bate din picior) Îm-pă-ră-tea-să! Să am palat şi slugi să mă
servească ne-ncetat!
Bătrânul pescar: Nevastă, mi-e ruşine să-i mai cer ceva. Nu pot, zău...
Nevasta pescarului: Zău? Nu poţi? Las’ să vezi tu cum poţi! (aleargă cu mătura după bătrân şi-l bate)
Bătrânul pescar: Văleu, babă, nu mai da! Mă omori cu zile! Vai de viaţa mea! Of,of,...Lasă-mă, acuşi
mă duc la peştişor ...
(Bătrânul pescar se îndreaptă, spre mare)

3
Bătrânul pescar: Peştişorule! Peştişorule!
Peştişorul de aur: Spune-ţi dorinţa, bunule pescar!
Bătrânul pescar: Iertare, Peştişorule de aur, dar baba mea a-nnebunit de tot! Cică îi trebuie palat,
împărăteasă vrea să fie şi slugile să o servească ne-ncetat. Abia am scăpat cu viaţă din bătaie, ajută-mă
te rog, iubite peştişor!
Peştişorul de aur: Du-te acasă liniştit. Şi de-astă dată, dorinţa îţi este-ndeplinită.
(Bătrânul pescar se îndreaptă spre casă)

Povestitorul (intră în faţa scenei şi se adresează spectatorilor):

Ei, copii, nu-i de mirare?
Peştişoru-a transformat
Din colibă, - casă mare
Şi-apoi, - un măreţ palat.
Iară baba mofturoasă
E acum împărăteasă.
Rochii scumpe, văluri fine
Şi coroană preţioasă
Dintr-o mie de rubine.
Şi inele şi mărgele
Din mărgăritare grele.
Lăzi cu aur, nestemate
De prin ţări îndepărtate;
Parfumuri şi blănuri rare
Cum nu s-au văzut sub soare!
Mesele sunt încărcate
Cu tot felul de bucate;
Slugile sar şi-o servesc
Şi porunci îndeplinesc.
Cu pescarul, ce-o mai fi?
Haideţi să vedem, copii! (iese, grăbit)

(casa nouă este înlocuită cu un palat; în faţa palatului, pe un tron aurit, stă Nevasta pescarului, cu
coroană pe cap şi în haine împărăteşti, înconjurată de slujitori)
Nevasta pescarului (ţipând către Slujitorul care ţine tava): Slugă proastă, ţi-am spus că vreau cireşe
proaspete, nu din compot! O să poruncesc să ţi se taie capul!
Slujitorul (scăpând tava din mâini, iese, cu spatele, făcând plecăciuni până la pământ): Iertare, Măria-
Ta! Iertare...!
Nevasta pescarului (urlând către slujitoarea ce-i ţine oglinda): Şi tu, coţofană, ce stai şi caşti gura,
ţine bine oglinda şi mai dă-mi o dată cu ruj! Aşa...Vezi dacă îmi stă bine coroana...
Slujitoarea (cu voce mieroasă): Ooo! Sunteţi perfectă Preaînălţimea Voastră!!

4
Străjerul (se apropie, înclinându-se): Măria-Ta! Un pescar bătrân doreşte să se-nfăţişeze Luminăţiei
Voastre. E în zdrenţe, flămând şi cere de mâncare...
Nevasta pescarului: Cum îndrăzneşte, sărăntocul, să calce înaintea mea? Îţi poruncesc să-l dai afară
din palat! Să-l biciuieşti şi cu topoare să-l alungi! Nici un colţ de pâine să nu-i dai! Nimic, auzi?….
(bombănind) Se pune el c-o-mpărăteasă...

(Străjerul îl fugăreşte pe Bătrânul pescar)

Bătrânul pescar (alergând): Văleu, unde să mă ascund? Dacă mă prind străjerii mă omoară în bătaie...
Unde să mă ascund, unde să m-ascund? (se adresează spectatorilor:) Ajutaţi-mă, copii! Aici? Nu, aici
mă văd... Aici? Vai de oasele mele...(se îndreaptă spre barcă) Am găsit!.... Aici, în barcă, n-o să mă
găsească! Hai să mă pitesc repede (se ascunde)...aşa... Of, am scăpat...(scoate capul din barcă şi se
adresează spectatorilor:)Vă mulţumesc, copii, vă mulţumesc!!

Slujitorul (îndreptându-se, în fugă, către Nevasta pescarului): Poruncă, Măria Ta!

Nevasta pescarului: Să-l cauţi pe moşneag şi să-l trimiţi la peştele de aur. M-am săturat să fiu
împărăteasă. Vreau să fiu stăpână peste ape. Auzi? Să fiu stăpâna peştişorului de aur, iar el să-mi fie
slugă preaplecată! Grăbeşte-te, porunca să mi-o-ndeplineşti!
Slujitorul: Plecăciune, Măria Ta! (iese)

Bătrânul pescar (în faţa mării): Peştişorule! Peştişorule! Vai, nu-mi răspunde Peştişorul de aur! (se
adresează spectatorilor:) Ajutaţi-mă, copii, să-l chem, altfel...e rău de mine! Strigaţi cu mine:
Peştişorule! Peştişorule! Aşa, copii! Strigaţi-l! (împreună cu spectatorii:) Peştişorule! Peştişorule!
Peştişorul de aur: Care ţi-e voia, bunule pescar?
Bătrânul pescar: Îţi cer iertare că-ndrăznesc. Dar babei mele nu îi ajunge să fie împărăteasă. Acum
vrea stăpâna apelor şi-a ta să fie, iar tu să-i fii o slugă preaplecată...
Peştişorul de aur: Du-te înapoi, bătrânule pescar, voi face cum voi şti mai bine...

(întuneric, fulgere, tunete)

Povestitorul (în faţa scenei întunecate, se adresează spectatorilor):
Furtună, vânt şi fulgere-s pe mare....
S-a-ndeplinit dorinţa babei, oare?
Vreţi să vă spun ce s-a-ntâmplat? (pauză 2 secunde)
Of, peştişorul rău s-a supărat
Pe lăcomia babei cea hapsână
Ce-a vrut să fie peste toţi stăpână.
Covată nouă, bogăţii, palat...
Pe toate înapoi i le-a luat..
Şi-a pedepsit-o de îndată
Lăsând bordeiul şi vechea covată...

5
(iese, arătând spre decorul luminat brusc; în dreapta scenei, stau Bătrânul pescar şi Nevasta
pescarului în faţa vechiului bordei; în stânga scenei, marea şi barca pescarului legată la ţărm)

Nevasta pescarului (smulgându-şi părul din cap): Ce-ai făcut, bărbate? Ce-ai făcuut! Unde mi-e
palatul, coroana, slujitorii? Unde? Vaaai! M-ai nenorociiiiit! M-ai nenorociiiiit! (plânge în hohote)

Povestitorul şi Peştişorul de aur (apar împreună pe scenă şi se adresează spectatorilor):

Să ţineţi bine minte: Lăcomia
Întotdeauna strică omenia.

(cortina)