Sunteți pe pagina 1din 2

Banda desenată

Banda desenată este un tip de text multimodal în care se narează cu ajutorul


imaginilor şi al cuvintelor. Așadar, banda desenată prezintă fapte și întâmplări,
oferindu-ne un șir de imagini sugestive, care sunt completate cu replici ale
personajelor scrise în bule.

Într-o bandă desenată acțiunea este redată, în egală măsură, cu ajutorul


imaginilor și al textului. După ce analizăm cu atenție fiecare imagine în parte,
observăm că există un fir continuu al povestirii, că sunt prezentate fapte și întâmplări
în ordinea în care acestea s-au petrecut.

O pagină de bandă desenată se numește planșă, iar un rând de desene poartă


numele de bandă.

Vinietele sunt imaginile delimitate, de obicei, printr-un cadru. Mărimea lor are
semnificație: cele mari prezintă momente importante ale acțiunii, iar cele mici arată o
accelerare a întâmplărilor sau fapte mai puțin importante.

Bulele sunt spațiile rezervate replicilor personajelor. Ele pot fi ovale sau
dreptunghiulare. Un rol important îl are și culoarea bulelor. Când în bule există doar
semne de punctuație, acestea exprimă sentimentele unui personaj. Literele repetate
sugerează sunete sau zgomote.

Recitativele sunt comentariile sau intervențiile naratorui plasate într-un cadru.

Observații!
Literele repetate din viniete sau din bule pot sugera zgomote.
Atunci când replica se reduce la semne de punctuație, mimica (expresia feței)
personajului contează și ea în „citirea“ nedumeririi / uimirii personajului.
În desene pot să apară și cuvinte care imită zgomotele din jur: ex. bum, pleosc,
trosc, buf, etc.
Mărimea literelor este, de asemenea, importantă, literele mari arătând creșterea
intensității sunetului.
Cuvintele scrise îngroșat sau cu caractere mai mari pot exprima diferite
sentimente.

BANDA DESENATĂ

1
RECITATIVE

BULE

VINIETE

S-ar putea să vă placă și