Robert este un pacient de 25 de ani, necăsătorit. La prima şedinţă s-a prezentat cerând în mod
specific tratament pentru tulburarea obsesiv-compulsivă. Pacientul fusese diagnosticat deja de un
psihiatru care i-a prescris Prozac, însă pacientul nu a urmat tratamentul medicamentos
recomandat. Pacientul citise că senzaţia de vomă se numără printre efectele secundare ale acestui
medicament, iar una dintre temerile obsesive ale pacientului era legată tocmai aceea de a vomita.
În continuare, s-a început expunerea la primul gând din ierarhia obsesiilor
pacientului (şi anume că va fi desfigurat într-un accident de maşină). Nivelul subiectiv
de distres al pacientului nu a trecut peste 4 şi habituarea s-a instalat rapid, astfel că s-a
trecut şi la cel de al doilea item de pe listă (teama că va voma). Scenariul expunerii
în imaginar folosit pentru Robert şi legat de teama acestuia de a voma este descris
în cele ce urmează. Acest scenariu conţine o serie de elemente specifice care au fost
extrase din ierarhia situaţiilor pe care le evită pacientul. De exemplu, teama lui Robert
s-a accentuat după ce a mâncat scoici la vârsta de 12 ani şi s-a îmbolnăvit. De atunci
a evitat să mănânce scoici.

TERAPEUT: Să ne imaginăm că vă sună prietenul dumneavoastră, Larry, care vă

invită la o petrecere care va avea loc peste o săptămână la el acasă. Lany insistă
să vă duceţi, deoarece unul dintre invitaţii săi este un agent care ar putea fi
interesat de fotografiile dumneavoastră. De asemenea, Sally [o colegă de care îi
plăcea lui Robert] va fi şi ea la petrecere. Nu demult s-a despărţit de prietenul ei
şi zicea că abia aşteaptă să vă vadă. La ce vă gândiţi şi cum vă simţiţi?
ROBERT: Devin anxios. De ce a trebuit să sune atât de devreme? Acum voi fi neliniştit
toată săptămâna. Vreau să-l sun şi să-i spun că nu mă duc.
TERAPEUT: Ce simţiţi din punct de vedere fizic?
ROBERT: Simt un nod în stomac - şi da, cred că îmi este puţin greaţă.
TERAPEUT: Bine. Şi aveţi impulsul de a apela la ritual ca să vă reduceţi anxietatea,
dar aţi promis că renunţaţi de tot, deci nu faceţi nimic. Ce simţiţi acum?
ROBERT: îmi este chiar frică. Mă tot gândesc că dacă nu fac ritualul, s-ar putea să
vomit chiar atunci când ajung la petrecere.
TERAPEUT: OK. Să zicem că a trecut o săptămână. Este dimineaţa zilei în care se
ţine petrecerea. Deja de ieri seară aţi început să vă simţiţi rău. Este epidemie de
gastroenterită şi vă gândiţi că s-ar putea să fi luat şi dumneavoastră. Ce simţiţi?
ROBERT: Păi, sunt cam ameţit şi îmi este greaţă şi chiar mă îngrijorez că mi se va
face rău înainte de petrecere.
TERAPEUT: Acum trebuie să vă îmbrăcaţi şi realizaţi că singurul sacou pe care îl
aveţi şi nu este la curăţătorie este sacoul verde, pe care nu-1 purtaţi niciodată,
fiindcă asociaţi culoarea aceasta cu voma. îmbrăcaţi-1. Ce gânduri vă trec prin
minte?
ROBERT: De ce nu am altceva de îmbrăcat? Poate mai bine îmi iau un jerseu.
TERAPEUT: Bine, dar aţi luat decizia că trebuie să arătaţi impecabil atunci când
vă întâlniţi cu acest agent, deci vă îmbrăcaţi cu sacoul verde şi mergeţi către
serviciu. [Observaţi dorinţa pacientului de a evita chiar şi în imaginar stimulul
anxiogen şi modul în care terapeutul împiedică evitarea.]
Pe măsură ce expunerea înainta, Robert a trebuit să îşi imagineze că merge la
serviciu, deşi de-a lungul zilei se simte din ce în ce mai rău. Fiindcă nu are timp să
ia prânzul, trebuie să mănânce resturile de mâncare chinezească lăsate de un coleg:
pui cu nuci caju. în timp ce mănâncă, observă că puiul e cam nefacut. In drum spre
casă, începe să plouă, iar Robert nu găseşte niciun taxi liber şi trebuie să ia autobuzul,
care este foarte aglomerat. Nu merge aerisirea, aşa că miroase urât. Când ajunge la
petrecere, îi este deja greaţă. Sally însă îl primeşte călduros, spunându-i că se bucură
foarte mult să îl întâlnească şi că a pregătit scoici marinate, pe care insistă ca Robert
să le guste.
TERAPEUT: Cum vă simţiţi?
ROBERT: îmi este rău şi nu vreau să mănânc nimic.
TERAPEUT: Dar vă place foarte mult de Sally, care se uită fix la dumneavoastră când
vă aşezaţi cu mâncarea în faţă. Aşadar, începeţi să mâncaţi. Ce gust are?
ROBERT: Scoicile parcă ar fi din gumă şi au miros de alge. Nu îmi plac. încerc să
înghit o bucată, dar parcă aş avea un nod în gât. Acum chiar că îmi este greaţă.
Mă gândesc că o să vomit prin toată casa lui Larry, o să-mi pătez hainele şi nu
o să mai pot să scap niciodată de voma de pe ele. O să vomit şi peste Sally şi o
să fie vina mea că nu va mai putea să cureţe voma de pe haine. Ei i se va face
rău, iar eu voi fi cel vinovat pentru toate astea.