Introduce - citită mai întâi în Junimea (august 1877), apoi–publicată

HARAP-ALB în Convorbiri literare

Ion Creangă
re - basm cult <=> urmărește ciclul viteazului predestinat unor întâmplări + reușite extraordinare – fundal pe
care se grefează tema luptei Binelui cu Răul + tema formării unei personalități printr-o călătorie
- viziune artistică unică, inconfundabilă, diminuarea fabulosului <=> nota realistă accentuată, apropierea de
lumea rurală, personajele complexe, umorul, ponderea mare a dialogului, a descrierii portretistice
- caracteristicile speciei: fabulosul = categoria estetică dominantă, respectă tiparul narativ, formulele
narative, aspațialitatea, atemporalitatea, finalul nupțial, limbajul popular oral, personajele schematizate
și polarizate în categorii opuse moral

Încadrare Tiparul narativ

în specie = o suită de situații repetabile => o serie de motive literare, aspecte fabuloase, personaje supranaturale (- V. I.
Popp)
- basmul cuprinde: situația inițială = de echilibru + evenimentul care dezechilibrează situația + acțiunea de
recuperare a echilibrului + restabilirea sa + răsplata eroului
 situația inițială = imaginea împărăției craiului, plasată în timpul mitic, universul fiind organizat pe
principiul ierarhiei familiale
 factorul care perturbă echilibrul = intriga = sosirea scrisorii de la Verde-împărat (lipsit de moștenitori,
are doar 3 fete, situație de sănătate precară => criza de autoritate) <=> motivul tipic al lipsei, al absenței
care trebuie suplinită
 acțiunea reparatorie = călătoria eroului care trebuie să corecteze dezechilibrul = drum inițiatic (trecerea
probelor – cu ajutorul donatorilor care răsplătesc omenia eroului: Sf. Duminică, calul, furnicile,
uriașii)
 refacerea echilibrului = demascarea impostorului
 răsplata eroului = tronul + nunta cu fata iubită
Originalitatea
<= amplitudinea operei <= multiplicarea numărului de probe + contopirea a două povești (cartea de la Verde-
împărat + apariția fiicei împăratului Roș)
- prima secvență: proba milosteniei (întâlnirea cu Sf. Duminică) + hărniciei (hrănirea calului) + curajului
(înfruntarea cu tatăl deghizat în urs) + labirintul (pădurea) + răbdării (uciderea cerbului)
- a doua secvență: probele altruismului și prieteniei (furnicile, albinele, uriașii) și cele de la curtea
împăratului Roș
- simetria dintre cele două planuri = două morți ritualice = intrarea feciorului de crai în fântână + uciderea
slugii = etape esențiale în drumul inițiatic
Formulele narative
- încadrează discursul epic, înlesnesc tranziția de la lumea reală la cea imaginară / revenirea la realitate
<=> creează o buclă temporală
Formula inițială: „Amu cică era odată...” = clișeu care facilitează pătrunderea în miraculos
- element supranatural inexistent <=> apropie lumea reală de cea a basmului
- „amu” + „cică” => incertitudine, imprecizie, „era” => trecutul îndepărtat în care se desfășoară
acțiunea
- „odată” – i se atribuie conotația vagă a pătrunderii în fabulos
Formula mediană: „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste înainte mult mai este.”
- împarte textul în 8 secvențe ample => durata + continuitatea
Formula finală: „și a ținut veselia ani întregi și încă mai ține” => ideea tipică a basmului – binele triumfă
mereu

Secvența Întâlnirea cu Spânul

I - are loc în pădure = spațiu labirint, al rătăcirii => încălcarea interdicției craiului ≠ mezinul mărturisește:
„din copilăria mea, sunt deprins a asculta de tată”
- încălcare pedepsită = tânărul devine sluga Spânului = nu doar antagonistul, ci și maestrul care îl însoțește
pe calea inițierii
Secvența Coborârea în fântână
II = echivalentă coborârii în Infern, unde feciorul este închis de Spân
= moarte ritualică a profanului + reînvierea ucenicului – primește de la Spân un nume oximoronic = statutul de
slujitor + originea nobilă, inima curată, puritatea sufletească (indispensabile ritualului)
= degradarea socială a eroului <= pierderea statutului de fiu de crai + renașterea sub identitatea de slugă =
moarte simbolică <= deposedarea de cartea împăratului + haine + paloș = atribute ale protagonistului, pe
care le preia antagonistul
- jurământul pe ascuțișul paloșului - conotația ascultării și supunerii până la moarte => loialitatea fiului
de crai
- personaje: opoziția naivitate - viclenie și cea bine - rău dintre Harap-Alb – Spân <=> eroul este nevoit să
parcurgă o lecție a umilinței
Secvența Tăierea capului slugii
III - moarte simbolică – când fata dezvăluie identitatea tânărului => Spânul îi taie capul = eliberare de
condiția de slugă, acțiune pe linia destinului excepțional
- reînvierea – printr-un ritual tipic basmului: „fata de împărat îi pune capul lui Harap-Alb la loc”
- sluga moare ucisă de sabia tatălui său – pe care jurase credință Spânului
 - reînvie mirele-împărat = imaginea cavalerului medievale pentru care curajul = sabie și onoarea = jurământ
– cele mai importante atribute

- uciderea Spânului => încetarea rolului de mentor => în final se îndeplinește profeția Sf. Duminici =
Harap-Alb devine „un împărat luminat”

Elemente Timpul și spațiul

de - timpul în care este ancorată povestea = anistoric
structură - spațiul = polarizat <=> desemnează două universuri antagonice: unul asemănător lumii reale + tărâmul
și celălalt = spațiu al rătăcirii și dezorientării
compoziți - Creangă -> distincția nu e la fel de pregnantă ca în basmul popular <=> realismul viziunii
e - expozițiune -> universul = lume primitivă, căzută în haos, caracterizată printr-o ruptură fundamentală între
fratele mai mare = Crai și fratele mai mic = Împăratul Verde <=> distanța fizică dintre cei doi: „era
tocmai la o margine a pământului, iar împărăția istuilalt la altă margine” => drumul feciorului =
acțiune de restaurare a organicității lumii și a armoniei acesteia
- împărăția Craiului = spațiu familiar, protector <=> în această etapă a evoluției, feciorul = doar un boboc,
mezinul care se va dovedi superior fraților mai mari
- spațiile prin care trece în drumul inițiatic – conotații simbolice:
 podul = trecerea de la imaturitate la maturitate
 pădurea = spațiu ambivalent al morții și regenerării, labirint mitologic <=> rătăcirea și întâlnirea
cu Spânul = omul monstruos, rău, crud, capabil de a deochea
 fântâna = primul loc de renaștere a eroului – primește numele de slugă = Harap-Alb; coborârea în
fântână = degradare în plan social
 grădina cerbului + pădurea ursului = spații interzise muritorilor de rând, Harap-Alb ajunge să le
stăpânească prin învingerea cerbului și a ursului => obține trofeul vegetal = salata + cel mineral =
pielea de urs cu nestemate => superioritatea eroului – are capacitatea de a restabili ordinea lumii,
eliminând Răul
Personajele
= tipuri umane: eroul = Harap-Alb, răufăcătorul = ursul și cerbul, donatorul = Sf. Duminică, trimițătorul =
Craiul, falsul erou = Spânul, ajutoarele = albinele, furnicile
- polarizate pe criterii estetice: bine/rău, urât/frumos – ies din tiparul rigid => complexitatea operei
- fata împăratului Roș – de la început atribute malefice = „farmazoană cumplită” -> metamorfozată prin
iubire => își schimbă regimul moral, devine un personaj pozitiv, justițiar <=> dezvăluie adevărul despre
Spân
- personajele secundare = apariții schematice în basm în general, Creangă -> fantasticul = umanizat <=>
„eroii basmului se comportă țărănește și vorbesc moldovenește”
- motivul ajutoarelor cu puteri supranaturale = cei 5 uriași = reprezentări hiperbolice, fabuloase ale unor
impulsuri fiziologice și cognitive: foame, sete, frig, dorința de cunoaștere (Ochilă), de a domina timpul,
spațiul (Păsări-Lăți-Lungilă) -> construiți prin hiperbolă, grotești, prietenoși, veseli <=> trăsături și puteri
exagerate/amplificate => viziunea caricaturală a lui Creangă, ironia, umorul <=> Gerilă = „o dihanie de
om cu niște buzoaie groase și dăbălăzate” + Flămânzilă = „o namilă de om”
- basm cult: locul ființelor malefice este luat de cel al ființelor omenești însemnate => Omul Roșu, Omul
Spân = răutate, viclenie, lăcomie ≠ eroul pozitiv (Harap-Alb)
- Harap-Alb ≠ ideal <=> construit prin accentuarea slăbiciunilor omenești => iese din canonul perfecțiunii
=> dovezi ale imaturității: fuge de urs, plânge, este „slab de înger”, se rușinează, etc. -> își învinge treptat
slăbiciunile <=> victoria sa = datorată milei creștine și cunoașterii aduse de experiență
- Spânul = personaj negativ, antagonist, static, unidimensional = omul rău , însemnat -> totuși, esențial în
devenirea eroului <=> regizează traseul inițiatic
 Spânul = „o întruchipare a răului în stare pură”, însuși diavolul <= capacitatea de a se preschimba,
ipocrizia, ticăloșenia, înșelătoria, orgoliul, tirania (totuși, aspectul terifiant al diavolului este înlăturat,
apropiat de dimensiunea umană)