Introduce - în volumul „Novele din popor”MOARA (1881), Moara cu Noroc

CU NOROC- = capodopera
Ioan Slavici nuvelisticii românești, aparține
re realismului psihologic
- caracteristicile nuvelei: timp și spațiu clar precizate, subiect cronologic, prezența personajelor variate,
conturate în situații conflictuale
+ conflict interior, la nivelul conștiinței, cu mai multe fațete
- personajul principal = ins complex, surprins într-un proces de involuție morală și psihologică => ideea
determinismului social
- eroul – stare de tensiune prelungită <=> reacții incontrolabile – la limita normalității, culminând cu
moartea / alienarea definitivă

Încadrare Circularitatea
în curent Structura = circulară (tipic realist), incipitul + finalul – simetrice <=> discursul narativ încadrat între două
replici-sentință (rama operei) => amplifică intenția moralizatoare
INCIPITUL cuprinde un dialog anticipativ (tema) = replica bătrânei = personaj-simbol = vocea obștii,
anunță datele fundamentale ale codului moral al satului:
„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa că, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”
- dialogul => mentalitatea protagonistului, dorește să-și schimbe destinul => fire hotărâtă, curaj
- Ghiță = cizmar cu probleme economice specifice, nemulțumit de a fi sărac => ia decizii drastice înspre
binele familiei sale
FINALUL readuce în prim-plan personajul simbolic, fundal: moara mistuită de flăcări în noapte de
Paște (amin), bătrâna: „Așa le-a fost dată.” (replică sentențioasă) => ideea unui destin prestabilit – omul nu i
se poate sustrage
- focul purifică spațiul pângărit de încălcarea legilor morale = final tragic simbolic <=> linia clasică a nuvelei
Perspectiva narativă obiectivă
- tipică realismului, operă creată după principiul mimesisului, narator o&o&o = instanță demiurgică –
creează imaginea unei comunități tradiționale (finalul sec. XIX) – afectată de noua mentalitate a epocii
- omnisciența <= se dezvăluie progresiv, minuțios trăirile eroului și conflictul
Verosimilitatea
- acțiunea – fixată prin indici spațio-temporali în calendarul etern al satului => verosimilitate, funcție
simbolică
- 1 an – între 2 repere importante ale lumii tradiționale: Sf. Gheorghe și Paștele
- spațiile și personajele – polarizate => amplificarea conflictului => elemente spațiale în antiteză <=> trecerea
eroului = modificare radicală + destin tragic
 satul - reprezentat de vocea bătrânei = univers al legilor molare valorificate prin tradiție
 pusta ardeleană (locul morii cu noroc) - aparține lui Lică și oamenilor săi

Tema = dezumanizarea <= obsesia banului, se împletește cu tema familiei tradiționale (existența rurală – perturbată
de dorința excesiva de acumulare)
Secvența Scena întâlnirii la han (capitolul III) – Lică + Ghiță
I => fixarea ierarhiei => cârciumarul – poziție de inferioritate
- vestitul Lică – prezentare cu autoritatea unui stăpân autentic în raport cu cele 2 femei = impresionate de
bărbăția înfățișării sale / Ghiță
- Lică = insensibil la frumusețea Anei / omenia soacrei – cere informații scurt, pe ton tăios despre toți cei
care au trecut pe la cârciumă
- Lică insinuează că Ghiță ar trebui să devină iscoada sa, Ghiță evită confruntarea verbală (convins că
discreția = atribut al statutului asumat)
- Lică își impune reguli: „Eu vreau să știu întotdeauna cine trece pe aici, cine umblă pe aici.”
- scena evidențiază modul diferit de înțelegere a colaborării: Ghiță - încredere, Lică – subordonare,
supunere orbească
- Ghiță – presentimentul nenorocirii: „îi trecu un fior de junghi prin inimă; gânduri grele îl cuprinseră.”
Secvența Dialogul tensionat dintre Ghiță și Lică (capitolul XII)
II - are loc după jefuirea arândașului și crima din cap. XII – Ghiță – revelația că reprezentase doar o unealtă în
planurile lui Lică
- Ghiță: dârzenie, stăpânire de sine -> nesiguranță, spaimă
- Lică: ajunge la cârciumă, îl recompensează pe Ghiță pentru mărturia mincinoasă = îi oferă banii
arândașului și pe cei ai femeii ucise de oamenii lui
- Ghiță: cutremurat de cinismul lui Lică – convins că își poate negocia liniștea pe o poziție de egalitate, idee
 spulberată de Lică - își dezvăluie intenția de a se folosi de imaginea de om corect a lui Ghiță pentru a se
proteja: „Mulți oameni au murit la cârciuma aste... de când ești tu, n-a pierit niciunul.”
- Lică = dominator – trăiește satisfacția de a provoca frica lui Ghiță: „Tremuri înaintea mea ca o frunză de
mesteacăn”
- Lică – cunoaște perfect psihologia adversarului => știe că iubirea pentru soție îl împiedică pe Ghiță din a
săvârși răul până la capăt
- monologul lui Lică = confesiune despre plăcerea de a ucide, de a face rău = patologie a sângelui de care
acesta este cuprins:
„Acum sângele e ca o boală care mă apucă din când în când”
- Ghiță – revelația pactului faustian: „Tu nu ești om, Lică, ci diavol.” – Lică răspunde cu cinism și
aroganță: „Tu, Ghiță, ești om corect, dar am făcut din tine om vinovat”
=> secvența = punct esențial în instalarea dorinței de răzbunare cu orice preț a cârciumarului

Elemente Titlul
de - indice spațial = cârciuma pe care Ghiță o ia în arendă = mizează pe noroc pentru a se îmbogăți
structură - noroc - sens propriu/figurat = soarta, destinul
și - moara = spațiu simbolic cu conotații malefice, locul în care diavolul macină suflete, așezat la răspântie de
compoziți drumuri => moment de cotitură în viața eroului
e - familia lui Ghiță – părăsește satul = ieșire premonitorie din comunitate => anticipează desprinderea eroului
de codul moral al satului
- influența lui Lică + dorința excesivă de a acumula => Ghiță = victima unui univers pervertit
- hotărârea „aceea de a părăsi satul pentru un belșug îndoielnic” => opțiunea pentru noroc în
detrimentul muncii cinstite => înstrăinarea treptată de familie (culminează la Paște – Ghiță o aruncă pe
Ana în brațele lui Lică = momeală pentru răzbunare)
- deznodământ tragic = pedepsirea celor care au greșit în plan moral
Conflictul
= involuția psihologică a lui Ghiță = omul onest, puternic – se metamorfozează odată cu apariția
amenințătoare a lui Lică
- conflictul este complex <= dimensiune socială și psihologică <= înfruntările din ce în ce mai puternice dintre
Ghiță și Lică = orgoliul masculin împins până la autodistrugere
- Magdalena Popescu – Ghiță se află la interferența unor aspecte divergente: statutul de cap al familiei,
calitatea de membru al obștii, tentația aventurii (Lică) și a câștigului imens pe care îl poate asigura
Personajele
- personajele angrenate în conflict = tipuri umane: soacra = omul simplu, ilustrează mentalitatea rurală, Ana
= soția supusă => personaje secundare – gravitează în jurul eroului, dar nu sunt construite schematic +
Lică = apariție fascinantă => inteligența pusă în slujba răului, personaj remarcabil prin sfârșitul
spectaculos
- Ghiță = tipul cizmarului sărac, nemulțumit de condiția sa socială – urmărit de la tipicitate la
individualizare prin prisma patimii pentru bani
= personaj realist, rotund, involutiv în plan moral, dezumanizat sub influența lui Lică și a dorinței de
acumulare excesivă
- analiza involuției în plan moral – surprinsă la nivelul reacțiilor exterioare: chipul încruntat, vorba aspră,
duioșia la adresa Anei dispare treptat, capătă o brutalitate în mișcări
- se remodelează treptat la legile și mentalitatea locurilor => involuția de la om cinstit la sluga Sămădăului,
apoi complice și ucigaș <= patima uriașă pentru bani