Proprietățile fizico – chimice ale protoplasmei

Viscozitatea – forța necesară pentru mișcarea unui strat de lichid în raport

cu alt strat de lichid. Viscozitatea depinde de cantitatea de apă din citoplasmă, de
forțele de coeziune dintre moleculele de proteină, de configurația acestor molecule
de proteină. În dependență de condiții aceste componente se schimbă, și ca rezultat
se schimbă și viscozitatea. Viscozitatea citoplasmei este de 18-25 ori mai mare
decât viscozitatea apei. Viscozitatea citoplasmei este un indice principal, care
permite să judecăm despre starea fiziologică a celulei. Celulele organelor și
țesuturilor tinere, au ca regulă o viscozitate mai mică. Viscozitatea citoplasmei se
schimbă în procesul ontogenezei organismului, crescând până la botanizare. În
perioada botanizării și înfloririi viscozitatea citoplasmei în celulele organelor
vegetative se micșorează, iar după înflorire din nou se mărește. Celulele organelor
generative ca regulă se caracterizează printr-o viscozitate mărită.
Micșorarea viscozității citoplasmei corelează cu un metabolism mai intens,
iar viscozitatea mărită, dar nu chiar mare, corelează cu rezistența organismului
împotriva factorilor nefavorabili ai mediului. În deosebi printr-o viscozitate înaltă
se caracterizează celulele organelor care se găsesc în stare latentă, de exemplu
celulele semințelor uscate. Temperatura înaltă și scăzută, umiditatea scăzută – toate
acestea măresc viscozitatea citoplasmei. Însă, nu întotdeauna factorii nefavorabili
măresc viscozitatea. Sub acțiunea condițiilor mediului extern se pot deregla
legăturile dintre moleculele de proteină, și aceasta duce la micșorarea viscozității
citoplasmei.
Elasticitatea citoplasmei
Elasticitatea corpului se numește capacitatea acestuia de a reveni la poziția
inițială după ce a suferit o deformare. Dacă folosim micromanipulatorul – aparatul,
care ne permite să înfăptuim careva operații chirurgicale în celulă, și cu ajutorul lui
să întindem citoplasma, atunci ea se va întinde sub formă de un fir lung. La
eliberarea acului citoplasma revine la poziția inițială. Așa dar, dacă introducem în
citoplasmă bucăți microscopice de metal și cu ajutorul magnetului să le mișcăm
din loc, atunci după terminarea acțiunii magnetului, ele vor lua poziția inițială.

1
 Elasticitatea citoplasmei dă dovadă, că ea are structură, adică moleculele din
care ea este formată sunt aranjate în spațiu într-un anumit mod. Structura
citoplasmei este destul de mobilă.
Datorită structurii și în primul rând datorită prezentei membranelor se
înfăptuiește împărțirea substanțelor în diferite pârți a celulei
(compartmentalizarea). La plantele, care cresc în condiții de insuficiență de apă,
elasticitatea citoplasmei este mai mere. În timpul înfloririi elasticitatea citoplasmei
puțin se micșorează la majoritatea plantelor cu excepția unor xerofite, la care ea în
această perioadă se mărește.
Mișcarea citoplasmei
Pentru prima dată a observat mișcarea citoplasmei savantul italian Corti în
1774. La multe organisme ameboidale monocelulare se observă mișcarea cu
ajutorul pseudopodelor și în afara de aceasta se observă mișcarea citoplasmei în
interiorul corpului amibei, care este observată după mișcarea granulelor. La
organismele pluricelulare (alge și plante superioare) mișcarea citoplasmei se
observă în interiorul celulei. Obiecte clasice pentru studierea mișcării citoplasmei
servesc plantele acvatice (elodea și valisneria). Se deosebesc câteva tipuri de
mișcare a citoplasmei. Din ele cele mai principale sunt:
1) circulară – la care are loc mișcarea continuă a citoplasmei cât și a organoizilor
din ea.
2) în șuvițe, care se caracterizează prin mișcarea citoplasmei la distanțe mici, care
se observă prin mișcarea granulelor.
Viteza mișcării citoplasmei în celulele foiței de ceapă constituie aproximativ
5 – 7 mkm/sec.
Iritabilitatea
Primind diferite semnale din mediul înconjurător, organismele vegetale
reacționează la ele prin diferite metode (intensificarea metabolismului,
intensificarea mișcării citoplasmei, prin mișcări de creștere și alte mișcări).
Primesc iritarea toate celulele plantelor superioare, dar printr-o sensibilitate mare
se caracterizează celulele meristemelor apicale a lăstarului și rădăcinii. Iritarea

2
primită se transmite în plantă la alte celule și țesuturi prin intermediul
plasmodesmelor, iar pe urmă apare răspunsul plantei integre la iritare. În rezultatul
iritării partea plantei care a fost iritată capătă sarcină negativă spre deosebire de cea
neiritată și între ale apare curent electric (potențial bioelectric). Deosebit de repede
se transmite iritarea prin vasele de conducere și comparativ încet prin celulele
parenchimei. Viteza de transmitere a iritării prin plantă constituie zeci de microni
pe secundă. Reacțiile iritării se petrec pe contul energiei, acumulate de către plante
în forma unor sau altor compuși chimici. Dacă vom irita planta de câteva ori la
rând ea va înceta să răspundă la iritare, deoarece a folosit toată rezerva de energie.
Planta va reacționa la o nouă iritare numai atunci, când își va restabili nivelul
energetic. De exemplu, dacă Mimoza, care-și strânge frunzulițele la atingerea de
ea, v-om irita-o de câteva ori la rând, atunci ea pe o perioadă de timp v-a înceta să
răspundă la iritare.
Iritarea prezintă una din formele principale de legătură a plantei cu mediul
ambiant.
Permeabilitatea citoplasmei – se numește capacitatea ei de a absorbi unele
sau alte substanțe din mediul exterior. Substanța, absorbită de către citoplasmă, ori
se leagă cu însăși citoplasma, ori trece din ea în sucul celular. Substanțele luate în
concentrații mari de obicei nu pătrund în citoplasmă, dar absorb din ea apă. În așa
caz, citoplasma în unele locuri se îndepărtează de la peretele celular.

Fig. 1. Etapele plasmolizei.

a) plasmoliza incipientă; b) plasmoliza concavă; c) plasmoliza convexă

3
 Acest fenomen a căpătat denumirea de plasmoliză.
La îndepărtarea citoplasmei de la peretele celular ea capătă o formă concavă
(plasmoliza concavă), care peste 15-30 min. trece în forma convexă (plasmoliza
convexă). Plasmoliza se poate de observat, acționând cu soluție de 1M de KCNS
asupra celulelor foiței de ceapă. În acest caz plasmoliza obișnuită trece în
plasmoliza în calotă. În prezenta ionului de CNS‾ are loc umflarea mezoplasmei. În
interiorul celulei el nu pătrunde. Datorită acestui fapt mezoplasma devine bine
observată la polurile celulei sub formă de calotă.