Educatia permanenta -sansa sau povara pentru omul

contemporan

Caracterul permanent al educatiei pune in evidenta faptul ca educatia se exercita asupra

omului pe toata durata vietii sale.
In trecut educatia se refera doar la o etapa din viata omului (copilaria si tineretea), lucru
posibil dat fiind ritmul lent de dezvoltare a societatii. Chiar si in aceste conditii marii ganditori
ai omenirii au insistat pe ideea ca educatia este necesar sa se exercite asupra individului pe tot
parcursul vietii sale. Seneca, de exemplu arata ca si batranii trebuie sa invete, Comenius sustine
si el ca ,,pentru fiecare om viata sa este o scoala, de la leagan pana la mormant’’, iar N.Iorga
precizeaza ca ,,invatat e omul care se invata necontenit pe dansul si invata necontenit pe altii’’.
Educatia permanenta devine insa o necesitate vitala a societatii contemporane, reprezinta
un principiu teoretic si actional care incearca sa ordoneze o realitate specifica secolului nostru.
Este un proces permanent in timp (se realizeaza pe durata intregii vieti) si extensiv in spatiu
(include atat educatia scolara cat si educatia ce se realizeaza in afara de scoala).
Printre factorii care impun si justifica necesitatea educatiei permanente mentionam, in
primul rand, factorii sociali, precum procesul de accelerare a schimbarilor, dinamismul vietii
economice, mobilitatea profesiilor, evolutia fara precedent a stiintelor si tehnologiilor,
perisabilitatea cunostintelor, explozia demografica, sporirea timpului liber, criza modelelor
relationale si de viata, cresterea gradului de democratizare a vietii sociale. Educatia permanenta
este impusa ca necesitate si de o serie de factori individuali, cum sunt: nevoia integrarii
dinamice a omului in societate, nivelul crescut al aspiratiilor individuale, sentimentul
demnitatii personale, nevoia omului de a se elibera de tensiuni, nevoia de incredere in viitor si
progres.
Scopul fundamental al educatiei permanente este de a mentine si a imbunatati calitatea
vietii. Ea reprezinta democratizarea educatiei, fiind totodata un principiu organizatoric pentru
toate tipurile de educatie, aspect sub care indeplineste multiple functii : de adaptare, de
corectare si inovare.
Caracterul permanent al educatiei impune o noua perspectiva asupra educatiei ca
activitate ce vizeaza formarea personalitatii umane. Permanenta educatiei face ca educatia sa
nu mai fie conceputa ca o simpla pregatire pentru viata, ci devine o dimensiune a vietii, un
continuu existential, a carui durata se confunda cu insasi durata vietii. Prin aceasta se
desfiinteaza impartirea vietii in doua etape : una destinata dobandirii de cunostinte si alta
utilizarii lor. Educatia nu se mai limiteaza la ceea ce se realizeaza in scoala, ci continua si dupa
absolvire (educatia postscolara, postuniversitara, diverse forme de perfectionare, inclusiv
autoeducatia).
Finalitatile educatiei scolare capata noi semnificatii, ele trebuind sa fie reorientate si
redimensionate pentru a conduce la dobandirea unei autentice autonomii formative, intelectuale
si spirituale. In aceasta idee accentul trebuie sa se deplaseze de pe transmiterea si asimilarea de
cunostinte, pe formarea de capacitati si atitudini intelectuale, pe formarea unor priceperi,
deprinderi, obisnuinte de studiu indispensabile continuarii efortului de perfectionare si
autoperfectionare permanenta.

Valorificarea educatiei permanente :

1
 Educatia permanenta reprezinta capacitatea actiunii educationale de integrare-
functional structurala a tuturor continuturilor si dimensiunilor generale ale educatiei
(morala,intelectuala,tehnologica,estetica,fizica) si a formelor generale ale educatiei
(formala,nonformala,informala), pe tot parcursul si in fiecare moment al vietii. In acest proces
de mare complexitate, educatia si instruirea scolara au un rol esential, pregatind efectiv
capacitatea elevului de formare-dezvoltare continua a personalitatii pe tot parcursul vietii si in
raport de toate mediile sociale, cu resurse pedagogice explicite si implicite.
Analiza educatiei permanente, in calitate de concept pedagogic fundamental, cu
implicatii importante angajate la nivel de politica generala a educatiei, presupune evidentierea
celor doua coordonate de actiune, valabile pe termen lung, mediu si scurt : dimensiunea
verticala, temporala-dimensiunea orizontala, spatiala.
Coordonata verticala a educatiei permanente probeaza deschiderea temporala
nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii desfasurata longitudinal, pe toata
durata vietii. In aceasta perspectiva, educatia valorifica resursele pedagogice ale fiecarui ciclu
al vietii-copilaria, (pre)adolescenta, tineretea, maturitatea, batranetea- resurse pedagogice
dependente de rolurile si statutele naturale si sociale, dobandite sau proiectate, reale sau
virtuale, retrospective actuale sau prospective, tipice personalitatii umane. Activitatea de
educatie evolueaza astfel atat ca formare scolara initiala cat si ca formare extrascolara si
postscolara.
Coordonata orizontala a educatiei permanente probeaza deschiderea spatiala
nelimitata a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii desfasurata transversal in fiecare
moment al vietii. Ea valorifica simultan, intensiv sau extensiv, actiunile si influentele posibile
la nivel de educatie scolara, educatie extrascolara, familie, comunitate, mass-media, etc. In
acest sens orice disciplina si activitate scolara trebuie proiectata in perspectiva deschiderilor
sale valorificabile in raport de resursele pedagogice de care dispune imediat sau potential
educatia / instruirea informala (comunitatea teritoriala si locala, grupul de prieteni, mediul
cultural,in general, mass-media,in mod special etc.).
La nivel teoretic, educatia permanenta reprezinta, pe de o parte un concept pedagogic
fundamental, de tip integrator, care inglobeaza toate aspectele actului educativ, iar pe de alta
parte, un concept pedagogic operational, care extinde aplicatiile sale asupra tuturor aspectelor
educatiei. Ca model pedagogic deschis, educatia permanenta stimuleaza proiectarea curriculara
a instruirii scolare, realizabila la toate treptele si disciplinele de invatamant in raport de toate
resursele de formare-dezvoltare a elevului, valorificabile pe tot parcursul vietii, in sens moral,
intelectual, tehnologic,estetic, psihofizic ; in plan formal, nonformal,informal.
La nivel de politica a educatiei, educatia permanenta devine un principiu de actiune
care proiecteaza transformarea societatii intr-o ,,cetate educativa’’. Aceasta opera care confera
responsabilitate pedagogica tuturor organizatiilor sociale si comunitatilor umane presupune
realizarea a doua obiective fundamentale: a) crearea structurilor si a metodelor favorabile
formarii-dezvoltarii personalitatii umane pe tot parcursul vietii; b) pregatirea personalitatii
umane pentru autoinstruire si autoeducatie. Ea anticipeaza astfel sistemul de invatamant de
maine care va fi mai mult decat juxtapunerea a doua parti astazi separate : institutia scolara, pe
de o parte, educatia adultilor, pe de alta parte, constituind un singur proces continuu. Aceasta
presupune valorificarea la maximum a structurii de relatie a sistemului de invatamant, care
confera deschiderea posibila si necesara scolii de azi si de maine, spre toate mediile si
comunitatile sociale, determinate practic din perspectiva modelului cultural al societatii
postindustriale, informatizate.

2
 Referindu-se la maniera de structurare a sistemului educatiei permanente, I.Jinga considera
ca principalele componente structurale ale acesteia sunt urmatoarele :
1) Educatia in familie (inteleasa intr-un sens mai larg care nu vizeaza numai educatia copiilor, ci
si educatia tuturor membrilor unei familii).
2) Subsistemul invatamantului, care cuprinde urmatoarele cicluri : invatamantul
prescolar, primar, gimnazial, liceal, profesional, superior, postuniversitar, doctoratul si alte
forme de perfectionare.
3) Activitatea cultural-artistica, considera in sens larg (spectacole ,concerte, activitate editoriala,
activitatea din case de cultura, biblioteci, universitati populare, muzee etc.).
4) Educatia adultilor, care de multe ori este echivalata cu educatia permanenta desi, ea este numai
un subsistem al acesteia si careia ii specifice o serie de activitati de genul : a) activitati de
reciclare ; b) activitati de perfectionare ; c) activitati de reconversie profesionala ; d) activitati
de recuperare ;
5) Societatea (transportul in comun, cadrul organizational, magazine etc.) se constituie ca un
subsistem educational in ansamblul sau care, prin influentele sale, de multe ori incidentale
(mediul ambiant, strada, mijloacele), determina caracterul permanent al educatiei.
Analizand modul de structurare a sistemului educatiei permanente, usor se poate observa ca
prin intermediul subsistemelor acesteia se realizeaza toate formele educatiei si toate laturile
educatiei, desi gradul de implicare a diverselor subsisteme poate sa fie diferit

Caracteristici ale educatiei permanente :

Dintre caracteristicile identificate educatiei permanente pot fi mentionate caracterul :
continuu, global, integral, participativ.
a) Caracterul continuu al educatiei permanente se concretizeaza in faptul ca aceasta vizeaza toate
perioadele de varsta ale individului, astfel incat acesta beneficiaza de urmarile pozitive ale
influentelor incepand cu granita , dar si dupa ce a parcurs perioada vietii active.
b) Caracterul global rezulta din faptul ca, prin specificul sau, educatia permanenta reuseste sa
integreze intr-un sistem coerent toate nivelurile, tipurile si formele educatiei ceea ce se
soldeaza cu efecte educative benefice, comparativ cu situatia in care aceste variabile erau
disociate.
c) Caracterul integral al educatiei permanente se concretizeaza in faptul ca aceasta vizeaza
formarea personalitatii individului din perspectiva tuturor dimensiunilor sale, ceea ce
inseamna ca se are in vedere dezvoltarea intelectuala, afectiva, morala,fizica etc. prin acesul
elevilor la toate tipurile si categoriile de valori.
d) Caracterul participativ se explica prin faptul ca educatia permanenta se realizeaza in foarte
mare masura prin implicarea activa a individului la propria sa formare din care rezulta si
incurajarea formelor de autoinstruire si autoeducatie.

Bibliografie : -,,Psihologie si pedagogie scolara’’ – Anca Dragu, Sorin Cristea – Editia a II-
a Revizuita si Adaugita.
-,,Pedagogie’’ – Bontas.I. - Editura ALL, Bucuresti 1994
-,,Manual de pedagogie’’ – Jinga.I., Istrate.L. - Editura ALL, Bucuresti 1998
-,,Pedagogie’’ – Cucos.C. - Editura Polirom, Iasi, 1998