MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
ACADEMIA DE MUZICĂ, TEATRU ȘI ARTE PLASTICE
DEPARTAMENTUL ARTĂ COREGRAFICĂ ȘI PERFORMANȚĂ
MOTRICĂ

REFERAT
TEMA : Jive

Elaborat de : Zaharia Iustina-Elena

Studenta: anului II

Specialitatea : Dans

Examinator : Varnacova E.
  După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se
estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40
de milioane de sclavi. Încetul cu încetul, cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au
contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele
stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.

       Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Deşi cuvântul „Jive” are origini
neclare, există diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul „Jive” a derivat, probabil,
din „Jev”, care în limbajul vest-african Wolof înseamnă „a vorbi obraznic”. Acest cuvânt mai
are şi un alt înţeles în argoul negrilor: „minciună, exagerare”. De asemenea, ar fi putut deriva şi
din modificarea cuvântului englez „jibe” (a glumi). Alte semnificaţii de argou ale termenului
„Jive” sunt: „comerciant ambulant”, „marijuana” şi „relaţii sexuale”. Este însă neclar dacă
vreuna dintre aceste semnificaţii a avut legatură cu folosirea termenului pentru dansul în speţă.

       În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele
mai bune perechi de dansatori erau de cele mai multe ori o prajitură.

       Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de „Ragtime”, probabil datorită
faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele („rags”) lor cele mai bune sau probabil pentru că
era sincopată („ragged”).  În anii ’20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri
ca „Charleston” şi „Black Bottom” şi astfel şi-a făcut apariţia „Swing-ul”. 
       Spre sfârşitul anilor ’20, combinaţia dintre energicele dansuri „Breakaway”, „Texas
Tommy” şi „Charleston” cu „Foxtrot-ul” a generat un nou dans, numit „Lindy Hop”. Cu
mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor ’20 – ’30. Numele său are o poveste
aparte.
        Pe 21 mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo
de la New York la Paris, deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o
şchioapă titlul „Lindy Hops The Atlantic” (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după
zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe
nume George Snowden, poreclit „Shorty George”, privea cuplurile care dansau.
        Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau aceştia, George nu a făcut altceva decât să
citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca
alaturată, spunând „Lindy Hop”! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar
de aici s-a propagat în toată lumea.

        În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al
doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la
începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea
acestor stiluri muzicale – Blues şi Swing – a dat naştere unui mix muzical pe care se
dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol
foarte important în răspândiea şi evoluţia acestui dans.
 După descoperirea Indiilor de Vest de către Columb, a început şi comerţul cu sclavi. Se
estimează că în perioada 1840-1900 au fost deportaţi din Africa în coloniile Noii Lumi peste 40
de milioane de sclavi. Încetul cu încetul, cultura, religia, mitolgia şi muzica africană s-au
contopit cu cea a indigenilor şi a europenilor. Din acest mix cultural s-au dezvoltat diversele
stiluri de muzică şi de dans afro-americane, iar printre acestea se numără şi Jive-ul.
       Acest dans are o istorie interesantă şi controversată. Deşi cuvântul „Jive” are origini
neclare, există diferite variante cu privire la acestea. Astfel, cuvântul „Jive” a derivat, probabil,
din „Jev”, care în limbajul vest-african Wolof înseamnă „a vorbi obraznic”. Acest cuvânt mai
are şi un alt înţeles în argoul negrilor: „minciună, exagerare”. De asemenea, ar fi putut deriva şi
din modificarea cuvântului englez „jibe” (a glumi). Alte semnificaţii de argou ale termenului
„Jive” sunt: „comerciant ambulant”, „marijuana” şi „relaţii sexuale”. Este însă neclar dacă
vreuna dintre aceste semnificaţii a avut legatură cu folosirea termenului pentru dansul în speţă.

       În anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele
mai bune perechi de dansatori erau de cele mai multe ori o prajitură.

       Muzica asociată Jive-ului a fost cunoscută sub numele de „Ragtime”, probabil datorită
faptului că protagoniştii se îmbrăcau în hainele („rags”) lor cele mai bune sau probabil pentru că
era sincopată („ragged”).  În anii ’20, Ragtime-ul a fost înlocuit de dansuri
ca „Charleston” şi „Black Bottom” şi astfel şi-a făcut apariţia „Swing-ul”. 
       Spre sfârşitul anilor ’20, combinaţia dintre energicele dansuri „Breakaway”, „Texas
Tommy” şi „Charleston” cu „Foxtrot-ul” a generat un nou dans, numit „Lindy Hop”. Cu
mişcările sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor ’20 – ’30. Numele său are o poveste
aparte.
       Pe 21 mai 1927, Charles Lindbergh, aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo
de la New York la Paris, deasupra Atlanticului. În toate ziarele se putea citi cu litere de-o
şchioapă titlul „Lindy Hops The Atlantic” (Lindy sare Atlanticul). Într-o seară, imediat după
zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy din New York, un localnic pe
nume George Snowden, poreclit „Shorty George”, privea cuplurile care dansau.
       Fiind întrebat de un reporter ce anume dansau aceştia, George nu a făcut altceva decât să
citească titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar care se afla pe banca
alaturată, spunând „Lindy Hop”! Şi astfel, acest dans a cunoscut consacrarea în New York, iar
de aici s-a propagat în toată lumea.
       În afară de Lindy Hop, în timpul erei Swing s-a bucurat de o recunoaştere deosebită un al
doilea stil de dans din varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a apărut la
începutul secolului al XIX-lea în America de Nord şi a pătruns în Europa în 1920. Contopirea
acestor stiluri muzicale – Blues şi Swing – a dat naştere unui mix muzical pe care se
dansa Boogie-Woogie, un dans iubit şi astăzi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol
foarte important în răspândiea şi evoluţia acestui dans.