Sunteți pe pagina 1din 15

ORGANUL PIELEA

A EFECTUAT STUDENTA ANULUI III ,COREGRAFIE : 

CADA MIHAELA 

A VERIFICAT :  CARP MARIANA


Cuprins :

  Introducere ..Noțiuni 4.  Suprafața pielii

1.  Structura microscopică a pielii :    5.  Anexele pielii 


        
     1.1   Epidermul    5.1. Fanerele
     1.2.  Dermul    5.2. Unghia
     1.3.  Hipodermul    5.3. Părul
   5.4. Foliculul pilosebaceu
2.  Caracteristicile pielii :
6. Glandele pielii
     2.1. Culoarea pielii
     2.2. Grosimea pielii    6.1. Glandele sebacee
     2.3. Suprafața pielii    6.2. Glandele sudoripare
     2.4. Elasicitatea pielii
     2.5. Mobilitatea pielii 7.  Știați că ?

3.  Funcțiile pielii   Bibliografie


NOȚIUNI 

• Pielea - este o structură complexă de țesuturi care lucrează împreuna pentru a te proteja în mai multe feluri. În modul cel mai
evident, aceasta formează o barieră de aparare, protejând organele interne de invadatori străini, cum ar fi bacteriile și
virusurile. 

• - este un organ senzorial. Terminațiile nervoase de pe suprafață se preiau și transmit informații cu privire la mediul înconjurător
către creier. Creierul transformă apoi aceste impulsuri nervoase în senzații de caldură și frig, precum și atingere, presiune și
durere.

• - (cutis) constituie un înveliș neîntrerupt care se continuă la nivelul marilor orificii (gură, nas, etc.) cu o semimucoasă (parțial
cheratinizată) și care, în interiorul cavităților respective, devine o mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață
receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă, protejează corpul de leziuni mecanice (răni) și
microorganisme, participă la secretarea unor produse finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol
de termoregulație, execută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot organismul.
                                1.  Structura microscopică a pielii

Pielea este constituită din 3 învelișuri: epidermul de origine ectodermică, dermul și hipodermul (stratul celular subcutanat) de
origine mezodermică (mezenchimală).

    1.1 Epidermul 

  Epidermul este alcătuit dintr-un epiteliu stratificat și pavimentos, cornificat, celulele sale fiind în permanență regenerare.
El este un protector mecanic contra pierderilor de apă din straturile profunde ale pielii și împiedică pătrunderea microbilor în
ele. Celulele epidermului se împart, după origine, aspect microscopic și funcții, în două linii distincte: keratinocitele, care
constituie marea majoritate a masei celulare și melanocitele mult mai puțin numeroase.
Keratinocitele provin din celulele stratului bazal, care se divid permanent, celulele fiice fiind împinse spre suprafață. Se
realizează astfel o mișcare celulară lentă-ascendentă, în cursul căreia ele se încarcă progresiv cu keratină. Melanocitele
elaborează pigmentul melanic, care, eliberat din ele, este stocat atât în celulele epidermice (mai ales în stratul bazal) cât și în
macrofagele dermice, care astfel devin melanofore. Embriologic, ele provin din creasta neurală sub forma de metaboliști care
în cursul primelor luni de viață fetală migrează spre unele regiuni din sistemul nervos central (tuber cinereum, locus niger
etc.), în peritoneu și în piele. În piele se așază între celulele bazale.
Epidermul presupune componentele :

• stratul bazal 
• stratul spinos
• stratul granulos
• stratul lucid
• stratul cornos

 1.2. Dermul  

  Dermul constituie scheletul nerezistent conjunctivo-fibros al pielii. El este separat (și totodată reunit) de epiderm prin
membrana bazală. El este format din :
• membrana bazală
• straturile
• celulele
• substanța fundamentală


1.3. Hipodermul

Hipodermul este stratul care separă pielea de straturile


subiacente. El este alcătuit din lobuli de celule grase
(lipocite) conținând trigliceride, cu rol de rezervă
nutritivă și de izolator termic și mecanic. Acești lobuli
sunt separați prin septe conjunctive, în care se găsesc
vase și nervi. O structură tegumentară mai deosebită
este linia apocrină. Ea se întinde de la axilă, în 
regiunea mamelonară și coboară convergent lateral
spre perineu. Este alcătuită din aglomerări celulare
clare ce, structural, se apropie de celulele glandulare
mamare. În această accepțiune glanda mamară poate fi
privită ca o glandă apocrină enormă cu o structură
corelată cu funcția sa secretorie. Între modalitatea
secretorie a glandei mamare și glandele apocrine sunt
relații apropiate, în sensul că:
• celulele secretă un conținut bogat de proteine;
• tipul celular secretor se caracterizează prin
„decapitarea" polului secretor al celulelor
glandulare.
2.  CARACTERISTICILE
 PIELII
                                                              Culoarea pielii depinde de :

• cantitatea de pigment melanic care conferă nuanțe de la pielea albă (lipsa pigmentului),


până la cea neagră (excesul de melanină). Cantitatea de melanină este determinată
genetic, dar variațiile culorii pielii, după latitudinea geografică (de la pol la ecuator),
arată și o adaptare. Melanina variază între anumite limite și în funcție de expunerea la
razele ultraviolete.
• gradul de vascularizație capilară determină nuanța roz-roșie. Vascularizația mai
abundentă a feții produce și anumite particularități morbide regionale: bolile congestive
ale feții sunt mai numeroase. Culoarea pielii depinde și de cantitatea de hemoglobină
(paloarea în anemii). Pielea copiilor mici este bogat vascularizată și mai subțire, motiv
pentru care e roză.
• grosimea pielii influențează culoarea ei: pielea copiilor mici e mai subțire și mai roză,
pielea de pe palme și plante are o culoare gălbuie datorită stratului cornos (keratinei)
mai ales în condiții de hiperkeratoză. Abundența keratohialinei (strat granulos) conferă
pielii o culoare albă.


•     Pigmentogeneza copiilor sub 1 an este deficitară și acomodarea lor la razele solare e deficitară, la ei apărând mai ușor
arsurile actinice, după expuneri la soare sau raze ultraviolete.

•      Suprafața pielii, la un om matur și talie mijlocie, e de 1,5-1,8 m2. Greutatea ei totală corespunde la circa 20% (în medie
14–16 kg), din care circa 15% reprezintă hipodermul (cu variații largi în raport cu corpolența), circa 5% de derm și sub
1% de epiderm.

•      Grosimea pielii variază după regiuni: e subțire pe față, frunte, genitale, este mai groasă pe toracele anterior, abdomen
și marile pliuri. Grosimea crește la spate și pe suprefețele extensorice ale membrelor, cea mai groasă e la palme și
tălpi. Dintre straturile pielii epidermul e cel mai subțire (între 0,03 și 1 mm), dermul este mai gros (are între 0,5-
0,8 mm la față, 2 mm pe torace și 2,5), iar hipodermul are variații mari regionale.

•    Elasticitatea pielii se datorează, în primul rând sistemului fibrilar dermic și mai ales fibrelor elastice. Datorită lor pielea
e depresibilă. La elasticitatea ei contribuie și paniculul adipos, ai cărui lobuli grăsoși, înveliți într-un țesut conjunctivo-
elastic, funcționează ca niște mingi minuscule de cauciuc ce se deprimă la apăsare, după care însă revin la forma
anterioară. Elasticitatea scade cu vârsta și dispare în stările edematoase sau de scleroză cutanată. Datorită elasticității,
plăgile devin mai mari decât suprafața secționată, iar excizatele de piele (grefele) mai mici decât suprafața prelevată.

•   Mobilitatea pielii este variabilă: față de planurile profunde este ușor mobilizabilă la față, torace, membre, penis și puțin
mobilizabilă la nivelul palmelor, tălpilor, pe pavilioanele urechilor și pe aripile nazale. Ea scade în procesele de scleroză
(cicatrici, scleroze secundare, sclerodermii esențiale).

3.  FUNCȚIILE PIELII

• funcția de apărare, împiedică pătrunderea unor agenți patogeni în organism (bacterii, substanțe toxice,
radiații)
• funcția termoregulatoare ajuta la menținerea unei temperaturi constante a corpului, pentru evitarea
supraîncălzirii reduce temperatura prin exaporarea evaporarea apei din sudoare, la o temperatură scăzută
pentru reducerea pierderii temperaturii corporale, firele de păr prin Musculus arrector pili se zbârlesc
pielea având aspectul de piele de găină..
• funcția de apărare față de razele ultraviolete la animale această funcție e realizată de blană sau pene, la om
stratul cornos stratum corneum absoarbe și reflectă cam 50% din radiații, absorbirea radiațiilor se
realizează prin pigmentul din piele melanină producând bronzarea pielii, la o expunere extremă la aceste
radiații se poate produce cancerul de piele.
• pielea ca rezervor de celule embrionare această funcție este folosită de chirurgie în transplanturi.funcția
imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans din piele.

• funcția imunologică a pielii este realizată de celulele Langerhans din piele.

• funcția de organ de simț este una din funcțiile de comunicare a pielii cu mediul înconjurător,
aceasta fiind îndeplinit de receptorii:
• de durere (fiind până la 200/cm2),
• de presiune 
• termoreceptorii
• receptorii la întindere 
• receptorii tactili sunt mai deși la buze, degete, limbă, mamelon, 
organele genitale externe (corpusculii Meissner și celulele Merkel).

4. SUPRAFAȚA

              Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe.


                                                  Orificiile sunt de 2 tipuri: 
•  unele sunt mari, conducând în cavitățile naturale (gură, nas etc.) 
•  altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. 
•  ultimele răspund fie foliculilor piloși (din acestea răsar fire de păr), fie glandelor sudoripare exocrine (porii). 

Toate orificiile, dar mai ales cele mari, precum și cele foliculare, sunt intens populate de microbi, fenomen ce
explică frecvența mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezintă totodată și locul unde absorbția percutanată
a apei, electroliților, medicamentelor (unguente, creme etc.) și altor substanțe, este maximă.
5.  ANEXELE PIELII

• Fanerele - sunt organe anexe ale pielii diferențiate la suprafața ei, cu funcție de apărare a organismului, fiind
prezente la om sub forma unghiilor și a părului.
• Unghia - este formată dintr-o lamă cornoasă dură, distală, numită corpul unghiei (corpus unguis), alcătuit din
limbul și patul unghial și o rădăcină (radix unguis), situată proximal, corespunzând părții acoperite de un
repliu cutanat, numit plica supraunghială, care se prelungește pe laturile unghiei. Plica acoperă lunula,
porțiunea roză, palidă semilunară a corpului, care în profunzime, se continuă cu rădăcina.
• Părul - este alcătuit din două părți: una externă, vizibilă, liberă, numită tulpină sau tijă și o parte ascunsă
profund în derm, numită folicul pilosebaceu sau rădăcină (radix pili). Ultima se termină printr-o parte
umflată ca o măciucă, numită bulb al părului (bulbi pili) creșterea părului se produce în regiunea bulbului.
• Foliculul pilosebaceu - reprezintă o invaginație în profunzime a pielii, care prin vârful său ajunge până în
hipoderm. El conține firul de păr și are anexate glanda sebacee și un o fibră musculară netedă, mușchiul
piloerector.
                        6. GLANDELE PIELII

                          Glanda sebacee                          Glandele sudoripare


        sunt tubulare, fiind terminate cu un glomerul secretor. Ele sunt
    este glanda acinoasă (în ciorchină). Ea o
de două tipuri: glandele ecrine mai mici, dispuse aproape toată
holocrină, sebumul secretat luând naștere prin suprafața corpului și care se deschid direct la suprafața epidermului
degenerescența groasă a celulelor care căptușesc prin pori și glandele apocrine, mult mai mari, dispuse numai la
pereții glandei. În regiunile numite seboreice (nas, nivelul axilelor, în jurul mamelonului și la perineu. Glandele ecrine
frunte, menton, ureche, mediosternal etc.) aceste elimină produsul fără a modifica structura celulelor, ce rămân
intacte: sudoarea elaborată de ele e apoasă și bogată în săruri, cu
glande sunt hipertrofiate, conferind regiunilor
un pH acid, fără conținut proteic sau părți din celulele secretante.
respective o onctuozitate și o reactivitate Glandele apocrine sunt merocrine: secreția lor rezultă în parte din
particulară. Funcția acestor glande este endocrino- eliminarea unei părți din celulele secretante. Glandele sudoripare
dependentă (sistemul hipofizo-steroidic cortico- secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și, evaporând-o
reglează astfel temperatura corpului. În afară de apă sudoarea
suprarenal și sexual). Ele secretă grăsimea pielii,
conține produsele metabolismului azotat (ureea) și diferite săruri.
care unge stratul cornificat al epidermusului și
părul, îi apără de apă, microorganisme, înmoaie
Bibliografie: 
• Kardorff Bernd: Gesunde Haut - Lexikon von A bis Z. Springer Verlag Berlin
Heidelberg, 2004, ISBN 3-540-20565-9
• Deutschmann Gerhard: Die Haut und ihre Anhangsgebilde. Springer Wien
2005, ISBN 3-211-83670-5
• Robert F. Schmidt, Gerhard Thews, Florian Lang (Hrsg.): Physiologie des
Menschen. Springer, Berlin. 2000. 28. Auflage. ISBN 3-540-66733-4 .
Seiten: 649-671 (Temp.) bzw. 555f (Durchbl.), bzw. 235-243 (Schmerzrez.)
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Piele_(anatomie)
• https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/pielea-notiuni-de-baza