Sunteți pe pagina 1din 1

a lor, în 1930, apare prima Lege pentru protecţia monumentelor naturii, se înfiinţează Comisia

monumentelor naturii şi ia fiinţă la noi prima arie protejată majoră, Parcul Naţional Retezat.
Actualmente, activitatea de protecţie şi conservare a naturii este direcţionată de Legea protecţiei
mediului nr. 137/1995, Legea 5 / 2000 privind planul de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a III
–a Zone protejate şi de Legea 462 / 2001 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice. 6 1. Poluanţii şi circulaţia lor în biosferă Definirea noţiunii de poluare
s-a făcut în diferite moduri, pornind de la faptul că etimologic, a polua înseamnă a murdări, a degrada, a
profana. Poluarea poate fi definită ca o modificare defavorabilă mediului natural, care apare parţial sau
în totalitate ca urmare a activităţii umane, are efecte directe sau indirecte asupra acestuia, alterând
repartiţia fluxului de energie, nivelul de radiaţii, compoziţia fizico-chimică a mediului natural şi
abundenţa speciilor. Aceste modificări pot influenţa omul direct sau indirect, prin intermediul
produselor agricole, apei şi altelor produse biologice, afectează obiectele fizice, posibilităţile recreative
ale omului şi urâţesc natura (Ramade, 1992). Poluanţii sau substanţele poluante sunt produşi de origine
naturală sau artificială care, pătrunzând în diferite compartimente ale biosferei, produc modificări fizico-
chimice ale mediului natural, alterează fluxul de energie şi nivelul de radiaţii la nivel global şi
influenţează repartiţia şi abundenţa speciilor. Poluanţii sunt răspândiţi în biosferă prin mecanisme
specifice fiecărui mediu de viaţă, sunt încorporaţi în biomasa organismelor vegetale şi animale şi îşi
măresc concentraţia în diferite verigi ale lanţurilor trofice printr-un mecanism activ de bioconcentrare.
1.1. Clasificarea generală a poluanţilor Clasificarea poluanţilor poate fi făcută după foarte multe criterii,
de exemplu: - după natura agenţilor poluanţi: fizici, chimici, biologici; - după modul ecologic de acţiune,
adică după mediul în care sunt emişi şi locul în care acţionează; - după modul de acţiune asupra
organismului animal: prin inhalaţie, ingestie, cutanat, auditiv; Se pare că nici una din aceste clasificări nu
poate fi atotcuprinzătoare, deoarece aceeaşi substanţă poate acţiona în diverse moduri şi în diverse
medii. De exemplu, mercurul prezent în sol poate trece în atmosferă sau în apă, el putând fi ingerat
odată cu alimentele sau inhalat sub formă de vapori. După Ramade (1992), principalii agenţi poluanţ

S-ar putea să vă placă și

  • Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Document25 pagini
    Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Document25 pagini
    Documentatie Proiect-Pancratov Cosmin Mihai-6503
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • P.V Lucrari Ascunse-Corp D - Subsol
    P.V Lucrari Ascunse-Corp D - Subsol
    Document1 pagină
    P.V Lucrari Ascunse-Corp D - Subsol
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • New Microsoft Word Document
    New Microsoft Word Document
    Document1 pagină
    New Microsoft Word Document
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • New Microsoft Word Document
    New Microsoft Word Document
    Document1 pagină
    New Microsoft Word Document
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • New Microsoft Word Document
    New Microsoft Word Document
    Document1 pagină
    New Microsoft Word Document
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Extragere Puncte
    Extragere Puncte
    Document1 pagină
    Extragere Puncte
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 1
    1
    Document1 pagină
    1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Examen CE
    Examen CE
    Document6 pagini
    Examen CE
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 222
    222
    Document1 pagină
    222
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Cursuri CEM
    Cursuri CEM
    Document121 pagini
    Cursuri CEM
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • 111
    111
    Document1 pagină
    111
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Buchila Bogdan Gabriel Grupa 6405 IAD
    Buchila Bogdan Gabriel Grupa 6405 IAD
    Document13 pagini
    Buchila Bogdan Gabriel Grupa 6405 IAD
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări
  • Raspunsuri 1
    Raspunsuri 1
    Document4 pagini
    Raspunsuri 1
    Cosmin Mihai
    Încă nu există evaluări