STATUL ROMAN MODERN: DE LA PROIECT POLITIC 

LA REALIZAREA ROMANIEI MARI (1821 - 1918)  
1. PROIECTE DE REALIZARE A STATULUI ROMAN MODERN  
Secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX -lea au marcat intrarea societatii
romanesti intr-o noua faza a evolutiei sale istorice, identificata prin aparitia semnelor certe ale
modernizarii si afirmarea constiintei necesitatii unitatii politice nationale. Elita politica
constituita in "partida nationala", receptiva la modelul occidental, a identificat atunci
modalitatile potrivite pentru emanciparea natiunii romane din teritoriile aflate sub dominatie
habsburgica si tarista si a statelor romanesti din zona extracarpatica. Romanii, la fel ca
germanii, italienii s.a. isi doreau propriul stat national. Implinirea acestei aspiratii s-a facut
treptat, pe fondul mutatiilor petrecute in societatea romaneasca (dezvoltarea eco nomica,
modernizarea institutionala, afirmarea noii elite politice animate de "spiritul vremii",
dezvoltarea culturii) si in raport de contextul e uropean. Au existat mai multe etape: miscarea
reformatoare de pana la jumatatea secolului al XIX -lea, Revolutia de la 1848, formarea
statului national roman (1859), castigarea independentei de stat (1877 -1878), desavarsirea
unirii (1918).
1.1. Proiecte de reformare a societatii in Moldova si Tara Romaneasca pana la
1821 
Statul roman modern, inainte de a deveni o realitate institutionala, a fost imaginat ca
proiect politic de generatii intregi de ganditori sau de practicieni ai politicii. Acest proiect a
inceput sa se contureze in secolul al XVIII -lea, devenind din ce in ce mai complex pe masura
ce diferite aspecte ale sale treceau din planul ideilor in cel al realizarilor efective. Proiectul
politic al statului roman modern s -a raportat intotdeauna, pe de o parte, la realitatile autohtone,
pe de alta parte, la raportul de forte dintre marile puteri ale timpului. Formulat initial ca
alternativa la regimul fanariot, a avut o importanta conotatie nationala.
Contestarea domniilor fanariote s-a facut pe calea pamfletelor si a memoriilor politice.
Momentele de varf ale productiei si raspandirii acestora se inregis treaza in anii 1769-1774
(internationalizarea problemei orientale , prin asumarea de catre Rusia a rolului de
protectoare a crestinilor din Imperiul Oto man) si 1821-1831. Reformele preconizate vizau,
in primul rand, reorganizarea administrativa si refacerea potentialului distrus al tarii, prin
desfiintarea venalitatii slujbelor, instituirea unui sistem modern de retribuire a dregatorilor 
si introducerea responsabilitatii lor, sistem fiscal rational si eficient, liberalizarea
comertului, sprijinirea dezvoltarii mestesugurilor si a manufacturilor, dezvolta rea
invatamantului, apararea proprietatii, egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii, libertatea
cuvantului, a tiparului, a dreptului de asociere si de deplasare in afara granitelor.
 

In ceea ce priveste f orma de guvernamant , majoritatea covarsitoare a auto rilor 

opteaza pentru un regim monarhic in varianta sa romaneasca, respectiv domnia. Ca tipuri
de regim monarhic, se propun absolutismul , cu varianta despotismului luminat sau
domnia marginita (constitutionala ). Teoria domniei constitutionale se bucura de o larga
popularitate in ambele Principate. Intreaga constructie poli tica pe care o propuneau autori i
memoriilor si programelor politice era una de tip reformist, in care opera de reasezare a
societatii trebuia infaptuita de carmuire. In 1802, de exemplu, Dimitrie Sturdza , membru
al elitei moldovene, a alcatuit un proiect intitulat " Plan sau o forma de obladuire
republiceasca aristodemocraticeasca". Forma de guvernamant propusa era republica,
pe care trebuia sa o conduca boierimea grupata, potrivit principiului separarii puterilor, in
trei divanuri: Divanul cel Mare, organul suprem de guvernare, format d in marii boieri,
Divanul Pravilnicesc, cu rol legislativ si compus din boieri cunoscatori ai pravilelor, Divanul
de Jos, cu rol financiar, alcatuit din deputati alesi prin vot indirect. Idei moderne erau
promovate in politica economica si culturala precum si referitor la exercitarea drepturilor si
libertatilor cetatenesti (programul prevedea libertatea economica, dreptul fetelor de a
beneficia de aceeasi instructie ca si baietii, garantarea libertatii individuale prin interzicerea
arestarii fara o cercetare prealabila si judecata, interzicerea incasarii altor dari in afara de
cele prevazute in bugetul statului etc.).
Chiar domnii fanarioti au promovat numeroase masuri novatoare. Cu exceptia
caracterului national al domniei si a problemelor legate de raportur ile politice cu Inalta
Poarta, multe dintre reformele propuse de boierime au fost initiate sau incercate de domnii
fanarioti, dar instabilitatea domniilor (determinata in principal de cauze externe) a facut ca
acestea sa cada repede in desuetudine.
Meritul elaborarii unui proiect politic, care avea ca obiectiv apararea existentei
politice a Tarilor Romane, apartine boierimii mari si mijlocii ca principala purtatoare a
constiintei istorice. Programul politic nu s-a fixat intr-un act fundamental ci in totalitatea
memoriilor si proiectelor de reforma redactate in timpul razboaielor austro -ruse-turce
(1711-1812), printre altii de Mihai Cantacuzino, Ienachita Vacarescu si Dimitrie
Sturdza. Ideea dominanta a fost revendicarea unui nou statut juridic pe baza dreptului
istoric (romanii "dintr-un inceput 343c29d au fost un norod slobod si nesupus"),
recastigarea independentei prin inlaturarea regimului turco -fanariot. Programele boieresti
au prevazut reforma institutiilor si a formei de guvernamant (republica, monarhie
constitutionala), dar recastigarea puterii politice a fost obiectivul principal al programului
politic pana la 1821, program politic care prin revendicarile lui nationale a reusit sa
 

solidarizeze intregul corp social al natiunii in timpul miscarii conduse de Tudor 

Vladimirescu.
Gandirea politica a generat la inceputul secolului al XIX -lea un adevarat program de
reforme si de emancipare nationala, care contureaza proiectul statului roman modern.
Programele revolutiilor din 1821 si 1848, precum si al e societatilor politice secrete dintre
cele doua revolutii au contribuit la clarificarea acestui proiect.
1.2. Revolutia lui Tudor Vladimirescu si revenirea la domniile pamantene
In ultimul deceniu al epocii fanariote, lumea crestina sud -est europeana intra intr-un
proces de radicalizare politica. O societate secreta, Eteria , avea ca scop eliberarea
grecilor, cu sprijinul Rusiei, pe fondul unei rascoale generale a crestinilor din Balcani.
Miscarea stabilise legaturi si cu boierii romani, inclusiv cu aceia d e la varful ierarhiei
politice.
In anul 1821, Tara Romaneasca s-a confruntat cu o situatie extrem de complexa,
determinata de amplificarea miscarii sociale si nationale. In contextul crizei Imperiului
Otoman, al miscarilor de eliberare din Balcani si al cresterii dominatiei Rusiei in zona,
Principatele au initiat o actiune politica avand ca scop promovarea programului lor 
national. Dupa moartea domnului f anariot Alexandru Sutu , marii boieri pamanteni din
Tara Romaneasca, inspirati de principiile iluministe si de ideile nationale moderne, au
hotarat organizarea unei revolte care sa redea Principatelorvechile privilegii
incalcate de otomani si f anarioti . Slugerul Tudor Vladimirescu, fost comandant de
panduri si sudit al Rusiei, a fost ales de Comitetul de Obladuire (Grigore Brancoveanu,
Grigore Ghica si Barbu Vacarescu) - organism politic provizoriu desemnat sa inlocuiasca
domnitorul - sa "ridice norodul cu arme ". 
Miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, desfasurata intre ianuarie - mai 1821, a
avut un caracter moderat, reflectat si de documentele programatice, care, insa, contineau
idei iluministe. Actiunea romaneasca s -a desfasurat in stransa legatura cu Eteria si in
acest scop Tudor a incheiat un legamant cu Iordache si Farmache, capeteniile eteriste;
intelegerea avea ca scop lupta impotriva dominatiei otomane. Desi a stabilit legaturi cu
Eteria, Tudor Vladimirescu nu a acceptat subordonarea miscarii sale fata de cea
greceasca initiata de Alexandru Ipsilanti. La chemarea lui Tudor au raspuns pandurii, care
alcatuiau nucleul militar al miscarii, taranii si mica boierime. Pentru a castiga adeziunea
poporului, Tudor Vladimirescu a lansat Proclamatia catre tara, la Pades (23 ianuarie
1821), prin care promitea tuturor celor care se inrolau in tabara sa calitatea de me mbru
al  Adunarii Norodului (constituita in tabara de la Tantareni), organ reprezentativ, politic si
militar imputernicit sa functioneze spre binele poporului, constituit dupa modelul Adunarii
 

Nationale din timpul insurectiei sarbesti, amandoua inspirate de Adunarea Nationala a

Revolutiei franceze.
 Adunarea Norodului a impartit puterea politica cu vechea administratie, controlata de
boierii din Comitetul de Obladuire. Dupa sosirea in Principate a lui Alexandru Ipsilanti,
conducatorul miscarii eteriste, si du pa tratativele cu Tudor, administratia locala a fost
impartita intre Tudor si Eterie, prin mijlocirea Comitetului de Obladuire.
  Actele elaborate in perioada in care a condus tara ca reprezentant al "vremelnicei
ocarmuiri" reflecta contradictiile politice s i militare. Cererile norodului romanesc (16
februarie 1821), concepute ca un act fundamental pe care trebuiau sa jure domnii
Principatelor, reprezinta principalul document programatic al revolutiei. Ele contineau
principii moderne - numirea in functii dupa merit, libertatea comertului, armata nationala,
desfiintarea vamilor interne -, dar prevedeau si mentinerea domnilor fanarioti. Aceste
principii urmau sa stea la baza unei noi ordini sociale. Suveranitatea poporului, afirmata
pentru prima data de Proclamatia de la Pades, se desprinde din insasi titulatura
programului: cererile sunt ale poporului (norodului). Dintre acestea, cele mai importante
sunt:
· adaugirile la bir sa fie facute numai atunci " cand va fi vreo mare trebuinta a tarii 
si cunoscuta de tot norodul ";
· desfiintarea privilegiilor boieresti (dregatoriile sa nu mai fie date pe bani, iar 
promovarea sa se faca dupa merit); reforma justitiei (legile trebuiau sa fie o
emanatie a vointei norodului);
· reforma administrativa; promovarea in functii dupa merit si desfiintarea unor 
dregatorii socotite inutile si jefuitoare ale poporului (Spataria cea mare, Hatmania
Divanului, Vornicia Capitalei);
· reforma scolara (extinderea retelei scolare pe cheltuiala bisericilor); reforma
armatei (instituirea unei armate regulate a tarii formata din 4.000 de panduri si 200
de arnauti cu "leafa usoara" pe cheltuiala manastirilor;
· reforma fiscala (revenirea la darea in patru sferturi, desfiintarea scutelnicilor si a
poslusnicilor);
· desfiintarea vamilor interne (facilitarea liberului schimb si formarea pietei
nationale unice).
Obiectivul national al miscarii era formulat cu destula prudenta: indepartarea grecilor 
din dregatoriile laice si ecleziastice, delimita rea pietei romanesti de cea otomana si
constituirea armatei nationale. Dupa 20 martie, Tudor a inlocuit discursul social -politic cu
unul patriotic si national, necesar unirii tuturor fortelor pentru recastiga rea "drepturilor tarii"
 

("Proclamatia catre bucuresteni "). Evenimentele au luat o directie neasteptata: revolta

grecilor si cea a romanilor au fost dezavuate public de consulul rus de la Bucuresti si,
apoi, chiar de tarul Alexandru I, membru al S f intei Aliante, care nu putea sa accepte
anularea sistemului stabilit in Europa de Congresul de la Viena (1815). In acelasi timp,
insa, tarul sustinea din umbra cele doua miscari antiotomane. Pozitia Rusiei si iminenta
interventiei militare otomane I -au determinat pe Tudor sa incerce o apropiere de Poarta, prin
incriminarea exclusiv a fanariotilor. Daca din perspectiva romaneasca aceasta pozitie putea
fi convenabila, din perspectiva antiotomana a Eteriei, a fost asimilata tradarii. Tratativele
initiate cu otomanii si descoperirea acestora de catre eteristi au inse mnat sfarsitul lui Tudor.
Parasit de capitanii sai, Tudor a fost judecat, condamnat si executat de Eterie pentru
tradare, in conformitate cu legamantul incheiat (mai 1821). Interventia militara otomana a
pus capat miscarii lui Tudor Vladimirescu. Dar anul 1821 a provocat sfarsitul regimului
fanariot in Principate. Elita politica romaneasca a recuperat, prin redactarea unui numar 
impresionant de memorii si proiecte de reforma, intregul tel declarat (antifanariot) al
acesteia. In vara anului 1822, Poarta a a cceptat restaurarea domniilor pamantene,
numindu-i pe Grigore al IV-lea Dimitrie Ghica in Tara Romaneasca si pe Ionita Sandu
Sturdza in Moldova.
Dincolo de proiectul antiotoman, miscarea din 1821 a fost un raspuns dat de
societatea romaneasca la problemele cu care se confrunta. Ea a surprins mentalitatile in
schimbare (" .patria este  po porul si nu tagma jefuitorilor ") si necesitatea restructurarii
statului conturata intr-un program coerent ( Cererile norodului romanesc ). La baza
statului trebuia sa stea principiul suveranitatii poporului si se impunea anularea legilor date
fara acordul acestuia. Domnul trebuia sa fie ales de tara, iar privilegiile boieresti
desfiintate. Desi infranta, revolutia de la 1821 a creat premisele modernizarii societatii
romanesti si a alimentat miscarea nationala pentru independenta. Miscarea din 1821 a
dovedit clar ca modernizarea societatii romanesti nu mai putea fi amanata. Ea a dezvaluit
gradul in care societatea devenise constienta de propriile nevoi si a reprezentat principa lul
moment al afirmarii natiunii romane in spatiul extracarpatic.
1.3. Evolutie si revolutie. Elitele romanesti si spiritul public in prima jumatate a
secolului al XIX-lea 
Revenirea la domniile pamantene poate fi interpretata ca o schimbare de regim
politic, in masura in care institutia domniei devine nationala (paman teana). Structura
organizarii de stat (institutiile) nu s-a modificat pana la adoptarea Regulamentelor 
Organice (1831-1832). In deceniile 3 si 4 ale secolului al XIX -lea, boierimea reformatoare
 

a redactat zeci de proiecte, vizand modernizarea organizarii interne si, in primul rand,
redactarea unor legi fundamentale.
Un astfel de proiect a fost alcatuit de carvunarii din Moldova (numiti astfel prin analogie
cu "carbonarii italieni"). Proiectul celor 77 de "ponturi" ("Constitutia carvunara") alcatuit in
1822 de comisul Ionica Tautu, consilier al domnului Ionita Sandu Sturdza si secretar al
capuchehaiei Moldovei, exprima revendicarile micii boierimi, inspirate de Declaratia
drepturilor omului si ale cetateanului si de actele si memoriile anilor 1821-1822, avand
astfel un caracter liberal si iluminist.
*Conducerea statului ar fi fost atribuita unui domn, avand puteri limitate, ales dintre
pamanteni de o Adunare obsteasca formata din inalti ierarhi si "toata obstea boierilor",
* ajutat de un Sfat obstesc investit cu atributii mai mari ca ale domnului.
*Memoriul mai continea cereri privind organizarea administrativa, judecatoreasca,
bisericeasca, financiara, libertatea religioasa, personala, a tiparul ui, egalitatea in fata legilor,
respectul proprietatii, separarea puterilor in stat, drepturi egale pentru diferitele categorii ale
boierimii etc. In legatura cu problemele nationale,
* Constitutia carvunara sustinea ideile autonomiei fata de Poarta si ale deplinei
dezvoltari a culturii romanesti.
Un alt document important din aceeasi perioada este  Asezamantul politicesc semnat
de Simion Marcovici (1829), care sustinea organizarea statului pe baza separarii puterilor.
Sub domniile regulamentare ale lui Ale xandru Ghica (1834 - 1842), Gheorghe
Bibescu (1842 - 1848) si Mihail Sturdza (1834-1849), progresul economic s-a accentuat si
contradictiile sociale, politice si nationale s -au agravat. Proiectele de reforma au devenit
mai complexe, dobandind uneori accent e radicale. Afirmarea intelectualitatii si elementelor 
burgheze a avut ca rezultat conturarea unor programe ce sustineau egalitatea la numirea
in functii, impozit progresiv pe avere, libertatea tiparului, stat republican (asemenea idei
preconiza filozoful iluminist Eufrosin Poteca).
In anii 1837-1838, Partida Nationala, condusa de boierul Ion Campineanu, s -a
evidentiat in cadrul Adunarii Obstesti a Tarii Romanesti cu prilejul discutarii articolului
aditional la Regulamentul Organic. Sub influenta sa Adunare a respingea incalcarea
autonomiei tarii. Cu aceasta ocazie, reprezentantii Partidei Nationale au redactat Actul 
de unire si independenta si Osabitul act de numire a suveranului romanilor . Actul de
unire si independenta solicita inlaturarea suzeranitatii otomane si a protectoratului tarist
si unirea Principatelor intr -un regat al Daciei. Osabitul act de numire a suveranului 
romanilor continea referiri la atributiile domniei care trebuia sa fie ereditara, drepturi si
libertati cetatenesti (votul universal) si eliberarea clacasilor. In final, cele doua documente
 

cuprindeau un adevarat proiect de constitutie, bazat pe principiile liberalismului politic si

economic. Se preconiza unirea Principatelor sub domnia lui Mihail Sturdza, fapt posibil,
dupa parerea domnului moldovean, numai cu sprijinul puterilor europene. Noul stat trebuia
sa fie o monarhie constitutionala sub garantia colectiva a Marilor Puteri. In cadrul regimului
preconizat, toti romanii erau declarati egali in fata legilor, urmand sa se bucure de
libertatea personala, a cuvantului si a presei si de introducerea votului universal. S-a
adoptat ideea limitarii puterii suveranului de catre parlament, a independentei puterilor 
legiuitoare si judecatoreasca fata de cea executiva, iar in economie principiu l liberei
concurente si al neinterventiei statului.
Un rol important in aceasta perioada l-au avut societatile politice secrete. Acestea
regrupau fortele reformatoare angajate intr -o activitate menita sa duca la rasturnarea
vechii ordini sociale si politice. Ele au pregatit revolutia din 1848. In 1834, la
Sibiu, Societatea revolutionara secreta romano -polona condusa de Adolf David milita
pentru "republica romaneasca cuprinzatoare, asezata de o parte si de alta a Carpatilor". In
Tara Romaneasca, "Partida nationala" respingea in 1838 articolul aditional la
Regulamentul Organic si preconiza unirea, independenta si un program de reforme bazat
pe libertatile si drepturile cetatenesti si pe rezolvarea problemei agrare. In
Moldova, Conjuratia confederativa initiata de Leonte Radu punea la cale, in 1839, unirea
federativa a Moldovei cu Tara Romaneasca si Serbia. Noul stat urma sa fie condus de un
domn ereditar tutelat de boieri, sub suzeranitatea Portii. Un program complex a fost
elaborat de societatea secreta condus a de Dimitrie Filipescu (in Tara Romaneasca),
depistata de politia lui Alexandru Ghica in 1840. Programul acesteia prevedea
consolidarea autonomiei si "chiar independenta", lichidarea proprietatii boieresti, a relatiilor 
servile si instaurarea republicii democratice, intemeiata pe ideile de libertate si egalitate.
Cu acelasi program, miscarea nationala a renascut in 1843 prin societatea Fratia, fondata
la Bucuresti de N. Balcescu, I. Ghica, Christian Tell si C. A. Rosetti, viitori conducatori ai
revolutiei de la 1848. Deviza ei era: " Dre ptate, Fratie". Aceasta organizatie masonica avea
ca obiective unirea Moldovei si Tarii Romanesti, independenta, emanciparea clacasilor,
egalitatea cetatenilor in fata legii. Ideile ei liberale au fost raspandite prin publi catii
caPro pasirea,  Arhiva istorica, Magazin istoric   pentru Dacia si Dacia literara. In 1845 se
infiinta la Paris, din initiativa lui C.A. Rosetti, Societatea Studentilor Romani , ca filiala
a Fratiei , organizatie care intretinea stranse legaturi cu persona litati ale vietii culturale
franceze. Tot ca filiala a Fratiei a functionat la Iasi, din 1846,  Asociatia patriotica.
In prima jumatate a secolului al XIX -lea societatea romaneasca s-a dezvoltat
progresiv, cautandu-si noi modele si forme de organizare. Intre activitatea teoretica
 

reformatoare (proiecte de reforma, memorii) si actiunea social -politica (miscarea din 1821,
activitatea societatilor secrete), programele oficiale de reforma nu au facut decat sa
potenteze contradictiile si sa grabeasca declansarea revolutiei. Nevoia de reorganizare
interna era recunoscuta si in principalele acte interna tionale referitoare la Principate.
Tratatul de la Adrianopol (1829) consacra individualitatea politica a Tarilor Romane,
instituia oficial (de jure) protectoratul rusesc asupra acestora si prevedea reorganizarea
administrativa interna in temeiul unor noi reglementari, viitoarele Regulamente Organice.
1.4. Reforme in spiritul despotismului luminat. Regulamentele Organice  
Tratatul de la Adrianopol a impus de jure protect oratul rus asupra celor doua
principate si a deschis calea infaptuirii de sus a unor reforme care raspundeau
numeroaselor proiecte inaintate de romani Curtii de la Petersburg. Doua comisii de boieri
munteni si moldoveni, conduse de consulul general rus Minciaki au elaborat textul
Regulamentelor Organice, care au fost primele constitutii moderne ale Principatelor.
 Aprobate de Rusia si de Adunarile obstesti, aceste acte au fost ratificate de Poarta si au
ramas in vigoare pana la Conferinta de la Paris (1858), cu o scurta intrerupere in Tara
Romaneasca in 1848. Ele au incercat sa reformeze Vechiul Regim in spiritul despotismului
luminat, introducand principii si forme moderne de organizare, dar pastrand vechiul
continut al puterii. La baza statului s -au stabilit, in "spiritul veacului", suveranitatea
poporului, separarea puterilor si bugetul modern.
* Puterea executiva revenea domnului, care era ales pe viata de o  Adunare
Obsteasca Extraordinara. Acesta ii numea si ii revoca pe ministrii, avea drept de initiativ a
si sanctiune a legilor si era ajutat de un Sfat administrativ compus din sase ministri. De
asemenea, putea dizolva Adunarea Obsteasca, dar numai cu acordul puterilor protectoare
si suzerana.
*Puterea legislativa revenea  Adunarii Obstesti , compusa in majoritate din boieri si
inalti functionari si prezidata de mitropolit. Adunarea adopta legile si prezenta domnului
rapoarte despre starea tarii, numite anaforale. Regulamentele organice pot fi considerate
"actul de nastere al parlamentarismului in Romania", f iind primele legiuiri care instituie
adunari formate pe baza de sufragiu, care, prin participare la activitatea legislativa, limitau
puterea sefului statului.
*Puterea judecatoreasca era exercitata de organele de judecata, instanta
 judecatoreasca suprema fiind reprezentata de Inaltul Divan Domnesc.
O contributie reala au adus Regulamentele Organice in modernizarea institutiilor . Au
fost infiintate tribunalele, corpul de avocati, serviciul procuraturii, arhivele statului,
notariatele. S-a reorganizat invatamantul si a fost constituita armata nationala. Actele de
 

stare civila au fost scoase de sub controlul Bisericii, s -au modernizat serviciile publice
(serviciul sanitar, posta, pompieri) si s-a preconizat fondarea unei Banci Nationale cu drept
de emisiune monetara. Ref orma sistemului f iscal a statornicit un impozit unic ("capitatia"
pentru tarani si "patenta", calculata pe venit, pentru burghezie), dar a pastrat vechile
privilegii fiscale, a desfiintat vamile interne si breslele si a adoptat principiul bugetul ui. Un
pas important in directia unor relatii agrare moderne s -a facut prin transformare rezervei
domeniului in proprietate absoluta a boierului. Regulamentele aveau, insa, si aspecte
negative , care explica lipsa lor de popularitate. Ele pastrau vechile pri vilegii si scutirile de
impozite pentru boieri si cler si nu rezolvau problema agrara: claca era sporita la 12 zile pe
an si, in plus, se introducea nartul (norma zilnica de lucru). Mai mult, o treime din fiecare
mosie era considerata proprietatea absoluta a boierului.
  Acte fundamentale pentru Principate, Regulamentele Organice au fost puse in
aplicare la 1 iulie 1831 in Tara Romaneasca si la 1 ianuarie 1832 in Moldova si inlocuite in
1858 cu Conventia de la Paris. Cu toate limitele lor, Regulamentele Organ ice au contribuit
la modernizarea societatii si statului si au apropiat structurile legislative si administrative
ale Principatelor in vederea unirii lor. Astfel organizate, cele doua state ar fi fost integrate
mai usor stapanirii ruse. Reflectand influent a si tendintele expansioniste ale Rusiei,
Regulamentele au starnit o vie ostilitate din partea tinerilor boieri care se impregnasera, in
decursul studiilor lor pariziene, de noi idei politice si de gusturi occidentale. Aceste
tendinte au devenit evidente in 1833, atunci cand Rusia a incercat sa impuna articolul 
aditional . Boierimea munteana s-a coalizat atunci in " Partida nationala" condusa de Ion
Campineanu, opunandu-se in anii 1837-1838 adoptarii acestui articol care incalca
autonomia tarii.  Actul de unire si inde pendenta si Osabitul act de numire a suveranului 
romanilor , redactate de Partida nationala, schitau un proiect de eliberare, de unire si
organizare a monarhiei constitutionale.
In 1834, au fost numiti domni de catre Rusia si Turcia (nu alesi, asa cum prevedeau
Regulamentele), Alexandru Ghica in Muntenia si Mihail Sturdza in Moldova. Acuzat de
proasta gestiune si de lipsa de autoritate, Alexandru Ghica a fost destituit si inlocuit cu
Gheorghe Bibescu, singurul domn ales in conformitate cu prevederil e Regulamentului
organic. Aceste trei domnii poarta denumirea de regulamentare. Desi au aplicat programe
reformatoare la nivel institutional si de crestere a gradului de civilizatie, domnii
regulamentari au fost vehement contestati in epoca si s -au confruntat cu opozitia
cvasipermanenta a clasei politice.
1.5. Revolutia de la 1848  
 

Revolutiile de la 1848 din Tarile Romane se inscriu in valul de miscari revolutionare

care a cuprins Europa in primavara anului respectiv, de la Paris pana in centrul si rasaritu l
continentului. In Moldova si Tara Romaneasca, revo lutia de la 1848 a fost in primul rand
opera intelectualilor "pasoptisti". Ei erau un grup deosebit de omogen, apartineau in
general mijlocului clasei boieresti, beneficiasera de posibilitati similare de a studia in
marea lor majoritate in strainatate si se distingeau de inaintasii lor prin cunoasterea directa
a Europei Occidentale, al carei model politic si cultural il doreau aplicat si Tarilor 
Romane. O alta caracteristica a intelectualitatii romanesti de la 1848 este adeziunea totala
la ideea moderna de natiune si atasamentul neconditionat fata de telurile nationale
(independenta sau autonomie politica).
Moment crucial in evolutia societatii romanesti spre un stat modern, revolutia din 1848 -
1849, a incununat un secol de mutatii produse in plan economico - social, politic si in mentalul
colectiv, a marcat afirmarea natiunii romane si exprimarea optiunii pentru "modelul
occidental". Pentru romanii aflati sub suzeranitatea Portii si protectia Rusiei (Princi patele
romane) sau sub dominatia Habsburgilor (Transilvania, Bucovina), obiectivul emanciparii
politice nationale era greu de realizat. Constienti de aceasta, fruntasii revolutionari au
manifestat prudenta fata de includerea acestui obiectiv in programele oficiale, pastrandu-si
solicitarile in limite "legale" : respectarea autonomiei Principatelor in conformitate cu vechile
tratate si unirea teritoriilor romanesti din Imperiul Habsburgic intr -un "ducat autonom"; cu
recunoasterea drepturilor natiunii romane. Programele de la Brasov si Cernauti au solicitat
deschis probleme ca: inlaturarea Regulamentelor Organice si protectoratului rus, unirea si
independenta romanilor, probleme ce reuneau in jurul lor toate fortele sociale si politice
romanesti.
A. Moldova . Aici s-a manifestat opozitia fata de domnitorul Mihail Sturdza, la care a
participat boierimea mica si mijlocie, o parte a marii boierimi de orientare liberala si mai
ales elita intelectuala. Domnitorul era adeptul ideilor conservatoare si a rezolvarii cri zei
politice interne fara convulsii sociale. La 27 martie/8 aprilie 1848 reprezentantii boierimii
liberale si ai orasenilor din Moldova s-au intrunit la Iasi intr-o adunare de protest contra
regimului autoritar patronat de Mihail Sturdza (adunarea de la Ho telul Petersburg), cerand
limitarea puterii acestuia prin institutii reprezentative si instaurarea unui regim politic liberal
moderat, care sa stimuleze dezvoltarea economica. Cererile lor au stat la baza Petitiunii- 
 proclamatiune (program in 35 de puncte) intocmita de comitetul revolutionar condus de V.
  Alecsandri, pentru a fi inaintata domnitorului. Boierimea moldoveana dorea reformarea
regimului prin masuri moderate, atitudine explicabila prin autoritarismul lui Sturdza si
temerea fata de o interventie ar mata a Rusiei, care avertizase ca nu va tolera miscari
 

revolutionare (asa se explica si primul punct al Petitiunii-proclamatiune, introdus de

revolutionari din considerente tactice).
  Autoritatile i-au arestat pe manifestanti; cativa au reusit sa se refugieze in celelalte
provincii romanesti, unde au participat la actiunile revolutionare. Revolutionarii moldoveni,
puternic impresionati de Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au redactat un legamant, la
Brasov, la 12 mai, intitulat Printipiile noastre pentru reformarea patriei . Tot in exil, dar 
la Cernauti, Mihail Kogalniceanu elaboreaza Dorintele partidei nationale in Moldova, in
august 1848. Acest program va fi dezvoltat ulterior intr-un Proiect de constitutie. Intre
obiectivele inscrise retin atentia: indepe ndenta si unirea Principatelor ("unirea Moldovei si
Valahiei intr-un stat neatarnat romanesc" din programul de la Brasov si unirea considerata
"cheia boltii iara de care s-ar prabusi tot edificiul national" din programul de la Cernauti).
  Apar deosebiri in solutiile pentru rezolvarea problemei agrare: emanciparea si
improprietarirea taranilor clacasi (fara despagubire la Brasov si cu despagubire la
Cernauti). Interventia armatei tariste a pus capat agitatiilor din Moldova in iulie 1848.
B. Tara Romaneasca . Daca intrunirea de la Iasi, de la Hotelul Petersburg, din 27
martie 1848, cu greu poate fi considerata o veritabila revolutie, domnitorul Mihail Sturdza
actionand rapid pentru inabusirea protestelor, in Tara Romaneasca, miscarea
revolutionara a dus la instaurarea unui regim revolutionar, care a durat pana in septembrie
1848, cand trupele otomane au impus caimacamia boierului conservator Constantin
Cantacuzino.
In Tara Romaneasca, evenimentele s -au desfasurat pe cale revolutionara, dupa
model francez. Principalele forte participante au fost: Societatea Secreta Fratia; grupul de
exilati romani aflati la Paris; negustori, intelectuali, boierime liberala; ofiteri si populatie
urbana. Revolutia urmarea rasturnarea regimului existent si edificarea unuia nou, modern.
La 9 iunie, la Islaz, s-a desfasurat o adunare populara, unde Ion Eliade Radulescu a
prezentat un program. Proclamatia prezentata in fata adunarii populare se baza pe
principiul suveranitatii poporului si continea, pe langa obiectivele nationale s i sociale,
cereri privind: organizarea unui regim politic quasi -republican, cu domn responsabil ales
din cinci in cinci ani, adunare obsteasca din toate categoriile sociale, ministri responsabili,
drepturi si libertati cetatenesti. Insurectia din Bucuresti declansata la 11 iunie 1848, l -a silit
pe domnitorul Gheorghe Bibescu sa accepte programul revolutiei drept constitutie si sa
formeze un guvern cu ministri dintre fruntasii miscarii. Dupa retragerea consulului rus din
Bucuresti, domnitorul Gheorghe Bibescu abdica si fuge in Transilvania pe 13 iunie,
incredintand conducerea tarii unui guvern provizoriu prezidat de mitropolitul Neofit.
 

Guvernul provizoriu, in lipsa unui corp reprezentativ, exercita atat puterea executiva,
cat si pe cea legislativa si avea misiunea de a organiza noul regim pe baza celor 21
puncte ale Proclamatiei de Islaz . Principiile care au stat la baza activitatii sale au fost
libertatea, egalitatea, fraternitatea. Pe plan intern guvernul provizoriu: a decretat
desfiintarea rangurilor boier esti si a cenzurii, acordandu-se libertate presei; a adoptat
drapelul national tricolor cu deviza "Dreptate, Fratie"; a eliberat robii; a interzis bataia si
pedeapsa cu moartea; a infiintat Garda Nationala - pusa sub comanda lui Gheorghe
Magheru, numit capitan general - si corpul Comisarilor de Propaganda, a caror atributie
era explicarea programului de la Islaz; a eliberat detinutii politici. O Comisie a Proprietatii,
infiintata de guvern in iulie 1848 pentru a rezolva problema agrara prin reglementarea
raporturilor dintre proprietari si clacasi, nu a reusit sa-si duca la bun sfarsit misiunea din
cauza opozitiei inversunate a proprietarilor si a interventiei otomane, fiind desfiintata in
august 1848.
Fortele contrarevolutionare interne au pus la cale inlatu rarea guvernului revolutionar,
dar primele tentative au esuat datorita sprijinului acordat de populatie noii puteri. La
insistenta Rusiei, insa, trupele otomane conduse de Suleiman -Pasa au patruns in tara.
Intr-o prima etapa, reprezentantul Portii, Suleima n Pasa, a condamnat revolutia si a obligat
la infiintarea unei Locotenente Domnesti , compusa din Ion Eliade Radulescu, Nicolae

Golescu si Christian Tell (29 iulie 1848). Aceasta solutie a nemultumit Rusia si Imperiul
Otoman. Dupa noi presiuni rusesti, Suleiman a fost inlocuit cu Fuad-Pasa, care a primit
ordin de reprimare a revolutiei. La 13/25 septembrie 1848 trupele otomane au ocupat
Bucurestiul, reprimand rezistenta armata a unitatii de pompieri din Dealul Spirii, condusa
de Pavel Zaganescu. Doua zile mai tarziu, armatele ruse din Moldova au trecut Milcovul,
cooperand cu fortele otomane la restabilirea regimului regulamentar in Tara Romaneasca.
C. Transilvania, Banat, Bucovina . In aceste provincii, aspectele sociale si politice
au fost amplificate de dorinta romanilor de a obtine emanciparea nationala. La miscarea
revolutionara a participat elita burgheza, ecleziastica si intelectuala, alaturi de taranime.
In Transilvania s-a manifestat un conflict etnic intre romani si maghiari, determinat de
programul national al revolutionarilor maghiari, care isi propuneau restaurarea Ungariei
medievale. De fapt, disensiunile intre revolutionarii romani si cei maghiari s -au ivit inca de la
inceput, ca urmare a abordarii diametral opuse a problemei nationale. In timp c e romanii
solicitau "drepturi pentru natiunea romana", maghiarii condusi de Lajos Kossuth nu
recunosteau decat drepturile si libertatile pentru conationalii lor. Ei au hotarat, in martie 1848,
sa nu recunoasca individualitatile nationale din Ungaria, sa im puna folosirea exclusiva a limbii
maghiare in stat si sa proclame uniunea Transilvaniei si a Comitatelor din Partium cu Ungaria.
 

Protestele romanilor au luat forma celor trei Adunari Populare de la Blaj:

. 18 aprilie: adunarea care a testat atitudinea popu latiei fata de programul politic national,
pregatind totodata adunarea din mai;
. 3-5 mai: Marea Adunare Nationala de pe Campia Libertatii de la Blaj (40.000 de
participanti), care a proclamat independenta natiunii romane si a adoptat Petitiunea
Nationala, un program in 16 puncte redactat de Simion Barnutiu. In Petitiunea
Nationala se cerea: independenta natiunii romane, reprezentare proportionala in toate
institutiile tarii, dreptul de a folosi limba romana in legislatie si administratie, independenta
Bisericii Ortodoxe Romane, infiintarea de scoli romanesti in toate satele si orasele, precum
si a unei universitati, desfiintarea iobagiei fara rascumparare si improprietarirea taranilor,
asigurarea drepturilor si libertatilor cetatenesti, elaborarea unei noi Constitutii a
Transilvaniei si respingerea ideii de "uniune" cu Ungaria. Adunarea propunea si infiintarea
unui organ executiv, Comitetul National de la Sibiu, condus de Andrei Saguna, care sa
coordoneze actiunea politica romaneasca. Mai multe petitii au fo st trimise Dietei din Cluj si
Curtii Imperiale din Viena. La 18 mai 1848, Dieta din Cluj cu preponderenta maghiara, a
votat pentru unirea, de fapt, anexarea Transilvaniei la Ungaria, masura sanctionata de
imparat la 29 mai 1848. Astfel se anula autonomia P rincipatului. Esecul misiunilor 
romanesti si sanctionarea uniunii cu Ungaria de catre imparat au determinat trecerea de la
faza legalista a revolutiei la cea armata. Datorita rezistentei romanilor, unificarea politica si
administrativa a Transilvaniei cu Ungaria a esuat, iar colaborarea dintre autoritatile
maghiare si cele austriece a incetat.
. 3-16 septembrie: a treia Adunare de la Blaj, care a hotarat: orga nizarea militara a
provinciei pentru a apara suveranitatea teritoriilor romanesti (obiectiv nation al al revolutiei
romane din Transilvania); inarmarea poporului; formarea a 15 legiuni romanesti; preluarea
cu forta armata a administratiei provinciei din mainile maghiarilor si organizarea
administrativa a 15 prefecturi sub conducerea Comitetului National de la Sibiu. Intre lunile
octombrie 1848 si iulie 1849 s-a declansat un razboi civil intre trupele austriece si cele
maghiare, ultimele conduse de generalul polonez Iosif Bem. Romanii s -au retras in Muntii
 Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu. Armata guvernului de la Budapesta a reusit sa
restabileasca controlul maghiar in teritoriile deschise ale Transilvaniei. Totusi, nici o
armata maghiara nu a putut sa patrunda in zona Muntilor Apuseni aparata de motii
condusi de Avram Iancu.
Conflictele dintre maghiari si austrieci au dus la o reconsiderare a pozitiei Vienei fata
de romani, astfel incat, prin Constitutia din 4 martie 1849, imparatul Franz Joseph
recunostea autonomia Transilvaniei. Intre romani si maghiari au inceput tratative mediate
 

initial de deputatul roman Ioan Dragos si continuate cu succes de Nicolae Balcescu. La 2

iulie 1849 se semna Proiectul de Pacificare de la Seghedin , care recunostea unele
drepturi ale romanilor, dar nu prevedea renuntarea la unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Soarta revolutiei a fost decisa de contraofensiva trupelor celor doua Imperii, Austriac si
Tarist: la 1/13 august 1849, la Siria, langa Arad, armata maghiara a capitulat in fata
armatei tariste, chemata in ajutor de Curtea vieneza. Imparatul a anulat promisiunile fac ute
romanilor.
In Bucovina, romanii au actionat pentru pastrarea caracterului istoric al provinciei si
respectarea natiunii romane. La 8/20 mai 1848, adunarea populara de la Cernauti
condusa de E. Hurmuzaki, convocata din initiativa Comitetului de Actiune, a precizat
obiectivele revolutiei, cuprinse ulterior in Petitia tarii , redactata in luna iulie : separarea
Bucovinei de Galitia si organizarea sa pe baze autonome; o Dieta care sa cuprinda
reprezentanti ai tuturor starilor si o conducere proprie in adminis tratie, justitie si politica;
independenta Episcopiei Bucovinei; alegerea episcopului de un Congres local din clerici si
mireni; conservarea nationalitatii romane si infiintarea de scoli nationale; egalitatea in fata
legii; libertatea comertului; desfiinta rea clacii si dijmei.
In Banat , provincie integrata Ungariei la sfarsitul secolului al XVIII -lea, miscarea de
eliberare nationala a imbracat tot forma unor adunari populare. In fruntea banatenilor s -a
remarcat Eftimie Murgu, adept al unirii Banatului cu Transilvania. La 15/27 iunie 1848,
 Adunarea de la Lugoj, prezidata de Eftimie Murgu, a adoptat Petitia neamului romanesc 
din Ungaria si Banat , prin care se cerea: respectarea nationalitatii romanesti, oficializarea
limbii romane, inarmarea poporului si autonomia provinciei.
D. Semnif icatia revolutiei de la 1848 . Proiectul politic pasoptist a fost opera intelec -
tualilor liberali care i-au definit obiectivele si au condus revolutia. Nicolae Balcescu, unul
dintre autorii proiectului politic revolutionar pas optist, a surprins constituirea si maturizarea
lui treptata. Obiectivele proiectului erau: . autonomia si independenta (obiectiv national);.
unirea romanilor intr -un singur stat (obiectiv national); . reforma agrara (obiectiv economico -
social); . drepturi si libertati politice (obiectiv politic); . modernizarea institutiilor (obiectiv
politic); . o noua organizare a puterilor in stat (obiectiv politic).
S-au formulat trei solutii in vederea ameliorarii statutului juridic extern al Principatelor:
autonomia (Proclamatia de la Islaz), independenta (Printipiile noastre pentru reformarea
patriei), constituirea unui Regat al Romaniei sub garantia europeana (propunere facuta de
Ioan Maiorescu Parlamentului german de la Frankfurt pe Main). Unirea romanilor intr -un
singur stat nu a fost formulata in programele de la Iasi, Islaz, Bucuresti si Blaj din motive
strategice. A fost inscrisa in programul revolutionarilor moldoveni de la Brasov (Printipiile
 

noastre pentru reformarea patriei) si in programul de la Cernauti (Do rintele partidei

nationale in Moldova) redactat de Mihail Kogalniceanu. Desi revolutionarii munteni nu au
inscris ideea unitatii nationale in programe, C.A. Rosetti, in gazeta Pruncul roman, publica
in iunie 1848 articolul "Catre fratii nostri din Moldova", in care facea un apel la unire.
 Aceeasi idee este sustinuta si de gazeta Po porul suveran. In Transilvania, idealul national
este exprimat pe Campia Libertatii de la Blaj in expresia "noi vrem sa ne unim cu tara".
Pentru a nu irita imperiile vecine, aceasta idee nu a fost inclusa in programele
revolutionare adoptate la Iasi, Islaz sau Blaj. Problema agrara a constituit principala
problema sociala a revolutiei, parte componenta a problemei proprietatii. Solutiile propuse
au fost diferite, de la o solutie moderata in programul de la Iasi (Petitiunea proclamatiune),
pana la solutia radicala in programul emigratiei moldovene de la Brasov. In Tara
Romaneasca s-a constituit o Comisie a proprietatii care avea in vedere reglemen tarea
raporturilor dintre proprietari si tarani. Programul politic pasoptist a fost pus in aplicare in
timpul domniei lui Al.I. Cuza.
 Anexe 
Petitiunea-proclamatiune a boierilor si notabililor moldoveni, Iasi, 27 martie 1848  
"1. Sfanta  pazire a Regulamentului, in tot cu prinsul seu si fara nici o rastalmacire . [] 3. 
Siguranta  personala, adeca nimeni sa nu  poata fi  pede psit decat  pe temeiul legi lor si in
urmarea unei hotarari judecatoresti . 4. Grabnica imbunatatire a starii locuito rilor sateni [] . 
8 . Reforma scoalelor  pe o temelie larga si nationala, s pre ras pandirea luminarilor in tot 
 po porul . 30 . Fiecare  pamantean sa aiba dre ptul de a adresa jalba Obstescii Adunari ."   
Printipiile noastre pentru reformarea patriei, Brasov, 12 mai 1848  
"1.  Desfiintarea boerescului si a orice alte dari ale lacuitorilor sateni catre  pro pri etari . 3. 
Im pro prietarirea lacuitorilor sateni fara nici o rascum parare din  partea lor . 4. Nimicirea
tuturor   privilegiilor si   prin urmare: deo potriva  purtare a sarcinilor statului de catra tot 
 po porul in deobste,  precum si deo potriva im partasanie a lui la toate driturile  politice si 
tivile. 5 . Intemeierea institutiilor tarii   pe  printi 
 piile de libertate, egalitate si fratietate,
dezvoltate in toata intinderea lor . 6 . Unirea Moldovei si a Valahiei intr -un singur stat 
neatarnat, romanesc .'  
Proclamatia de la Islaz, 9 iunie 1848  
" Pe scurt,  po porul roman, reca pituland, decreta: 1. Inde pendenta sa administrativa si 
legislativa  pe temeiul tractatelor lui Mircea si Vlad si neamestec al nici unei  puteri din afara
in cele dinauntru ale sale. 2 . Egalitatea dre pturilor   politice [] . 4. Adunanta generala
com pusa din re prezentanti ai tuturor starilor societatii . 5 .  Domn res ponsabil, ales  pe cinci 
ani si cautat in toate starile sotietatii .  12 . Emanci  patia manastirilor inchinate.  13. 
 

Emanci  patia clacasilor ce se fac  pro prietari  prin des pagubire [] . 22 . Convocarea indata a

unei Adunante Generale Extraordinare Constituante alese [] a face Constitutia tarii   pe
temeiul acestor 2 1 articole decretate de  po porul roman." 
Petitiunea nationala, Blaj, 4 mai 1848  
"1. Natiunea romana rezimata  pe  princi 
 piul libertatei, egalitatei si fratiei   pretinde
inde pendenta sa nationala in res pectul  politic, ca sa figureze in numele sau; ca natiunea
romana sa-si aiba re prezentantii sai la Dieta tarii in  pro portiune cu numerul sau [] 
2 . Natiunea romana pretinde, ca biserica romana fara distinctiune de confesiune sa fie si sa ramana
libera, inde pendinte de la oricare alta biserica [] . 3. Natiunea romana (] cere fara intarziere
desfiintarea iobagiei fara nici o des  pagubire din  partea taranilor iobagi [] . 6 . Natiunea
romana cere, ca conlocuitoriele natiuni neci de cum sa nu iee la dezbatere cauza uniunei 
cu Ungaria  pana cand natiunea romana nu va fi natiune constituita si organizata cu vot 
deliberativ si decisiv in camera legislativa [] . 7 . Natiunea romana cere libertatea de a vorbi,
de a scrie si a ti  pari fara nici o censura. [] 13. Natiunea romana  pretende  portarea comune
a sarcinilor  publice du pa starea si averea fiecaruia si stergerea  privi legielor ."  
Documentul Obiectiv national   Obiectiv politic   Obiectiv
programatic   economico-social  
1.   Petitiunea 8. Reforma 3. Siguranta 4. Grabnica
  proclamatiune ascoalelor pe o personala, adeca imbunatatire a starii
boierilor si  temelie larga si nimeni sa nu poata locuitorilor sateni.
notabililor  nationala, spre fi pedepsit decat pe
moldoveni   raspandirea temeiul legilor si in
luminarilor in tot urmarea unei
poporul hotarari judeca-
toresti.
30. Fiecare
pamantean sa aiba
dreptul de a adresa
  jalba Obstescii
 Adunari.
2.   Printipiile noastre 6. Unirea Moldovei 5. Intemeierea 1. Desfiintarea
 pentru  si a Valahiei intr-un institutiilor tarii pe boerescului si a
reformarea patriei   singur stat printipiile de orice alte dari ale
neatarnat, libertate, egalitate si lacuitorilor sateni
romanesc. fratietate, dezvoltate catre proprietari.
 

in toata intinderea 3. Improprietarirea

lor. lacuitorilor sateni
fara nici o
rascumparare din
partea lor.
4. Nimicirea tuturor 
privilegiilor si prin
urmare: deopotriva
purtare a sarcinilor 
statului de catra tot
poporul indeobste,
precum si
deopotriva
impartasanie a lui la
toate driturile
politice si tivile.
3.   Proclamatia de la 1. Independenta sa 2. Egalitatea 13. Emancipatia
Islaz   administrativa si drepturilor politice. clacasilor ce se fac
legislativa pe 4. Adunanta proprietari prin
temeiul tractatelor  generala compusa despagubire.
lui Mircea si Vlad si din reprezentanti ai
neamestec al nici tuturor starilor 
unei puteri din afara societatii.
in cele dinauntru ale 5. Domn
sale. responsabil, ales pe
12. Emancipatia cinci ani si cautat in
manastirilor  toate starile
inchinate. sotietatii.
22. Convocarea
indata a unei
  Adunante Generale
Extraordinare
Constituante alese
a face Constitutia
tarii pe temeiul
 

acestor 21 articole
decretate de
poporul roman.
4.   Petitiunea 1. Natiunea romana 7. Natiunea romana 3. Natiunea romana
Nationala  rezimata pe prin- cere libertatea de a (] cere fara intar-
cipiul libertatei, vorbi, de a scrie si a ziere desfiintarea
egalitatei si fratiei tipari fara nici o iobagiei fara nici o
pretinde censura. despagubire din
independenta sa 8. Natiunea romana partea taranilor 
nationala in cere ase-curarea iobagi.
respectul politic, ca libertatei personale, 13. Natiunea

sa figureze in nemine sa nu se romana pretende

numele sau; pota prinde sub portarea comune a
1. [] ca natiunea vreun pretestu sarcinilor publice
romana sa-si aiba politic. dupa starea si
reprezentantii sai la averea fiecaruia si
Dieta tarii in stergerea privi-
proportiune cu legielor.
numerul sau.
2. Natiunea romana
pretinde, ca biserica
romana fara
distinctiune de
confesiune sa fie si
sa ramana libera,
independinte de la
oricare alta biserica.
6. Natiunea romana
cere, ca conlocuito-
riele natiuni neci de
cum sa nu iee la
dezbatere cauza
uniunei cu Ungaria
pana cand natiunea
romana nu va fi
 

natiune constituita si
organizata cu vot
deliberativ si decisiv
in camera
legislativa.
5.   Petitia neamului  Respectarea
romanesc din nationalitatii
Ungaria si Banat   romanesti;
oficializarea limbii
romane; inarmarea
poporului;
autonomia
provinciei si
transformarea
Banatului intr-un
"capitanat general".
6.   Petitia tarii  Separarea Dieta care sa Libertatea
Bucovinei de Galitia cuprinda comertului.
si organizarea sa pe reprezentanti ai Desfiintarea clacii si
baze autonome; tuturor starilor. dijmei.
independenta Egalitatea in fata
Episcopiei Bucovinei legii.
fata de Mitropolia
Ortodoxa de la
Karlowitz; alegerea
episcopului de un
Congres local din
clerici si mireni;
conservarea
nationalitatii romane
si infiintarea de scoli
nationale;
conducere proprie in
administratie, justitie
si politica.
 

2. CONSTITUIREA STATULUI ROMAN MODERN  

2.1. Unirea Principatelor Romane. 
In timpul Revolutiei de la 1848-1849, ideea de unitate a fost formulata diferit de la o
provincie la alta, in functie de contextul intern si extern. Ea a aparut cu claritate in
gazetele Pruncul romansi Po porul Suveran de la Bucuresti, in documentele redactate de
revolutionarii moldoveni refugiati la Brasov (mai 1848) sau Cernauti (august 1848), precum
si in cadrul Marii Adunari Nationale de la Blaj din 3 -5 mai 1848, unde s-a strigat " Noi vrem
sa ne unim cu tara!".
In 1849, dupa interventia militara otomana care a pus capat evenimentelor revolutionare
din Tara Romaneasca, Rusia si Turcia semneaza Conventia de la B alta-Liman. Potrivit
acesteia, regimul politic regulamentar a fost reintrodus, dar a suferit cateva modificari, in
sensul accentuarii tutelei politice a puterilor suzerane ori protectoare, dar si al sporirii autoritatii
domnului. Domnul nu mai era ales, ci numit de tar si de sultan; durata domniei era fixata la
sapte ani; Adunarile erau dizolvate si inlocuite cu divanuri alcatuite exclusiv din mari boieri
numiti de domn. Puterea suzerana si cea protectoare controlau activitatea domnilor, dorind sa
suprime raspandirea ideilor liberale si nationale si sa mentina stabilitatea politica.
Domnii numiti in temeiul Conventiei de la Balta -Liman, Grigore Alexandru Ghica in
Moldova si Barbu Stirbei in Tara Romaneasca, au domnit pana in 1856. Adepti ai unui
reformism etatist de tip iluminist, ambii au avut merite incontestabile in modernizarea
societatii si a statelor romanesti, incurajand dezvoltarea economica si invatamantul. In
Moldova, Grigore Alexandru Ghica a permis reintoarcerea exilatilor revolutionari si
organizarea miscarii unioniste, spre deosebire de omologul sau muntean, care, fara a fi
vadit antiunionist, a preferat sa evite orice tip de agitatie politica. De asemenea, tot Grigore
  Al. Ghica a decretat emanciparea robilor tigani (1856), a aprobat tiparirea le topisetelor 
Moldovei, a desfiintat cenzura si a decretat libertatea presei.
Pe plan international, in 1853, in relatiile dintre Rusia si Poarta survine o noua criza
majora. Izbucnirea razboiului Crimeii (1853 -1856) intre Rusia si Turcia si implicarea Angli ei
(1854), Frantei (1854) si Sardiniei (1855) in conflict de partea Portii au afectat spatiul
romanesc. Noua faza a problemei orientale a debutat cu ocuparea Principatelor de catre
trupele rusesti, iar dupa retragerea acestora, de catre cele austriece si t urcesti. Domnitorii
s-au refugiat in Austria. Rusia a fost infranta si a acceptat negocierile de pace de la Paris.
Razboiul a prilejuit cunoasterea problemei romanesti in cercurile diplomatice europene, ca
urmare a propagandei desfasurate de revolutionarii romani aflati in exil dupa infrangerea
revolutiei de la 1848. Existenta in randul romanilor a unui puternic curent unionist si
interferarea intereselor Marilor Puteri in sud -estul Europei au facut ca problema unirii
 

Principatelor sa devina o problema euro peana. Ea a fost discutata in cadrul Conferintei de

la Viena (martie 1855), precum si a Congresului de pace de la Paris (1856) care punea
capat razboiului Crimeii (1853 -1856).
Congresul de pace de la Paris (februarie - martie 1856). La Paris, cele sapte tari
participante au avut atitudini diferite, in functie de propriile interese. Franta sprijinea unirea,
pentru ca astfel imparatul Napoleon al III -lea, prin ministrul sau de externe, contele
Walewski, spera sa-si refaca prestigiul european; Sardinia si Prusia considerau ca prin
unirea Principatelor Romane isi vor "deschide drum" pentru constituirea propriilor state
nationale - italian si, respectiv, german; Rusia, infranta in razboiul Crimeii, "juca" dupa
"muzica" Frantei; Anglia, s-a aratat favorabila unirii, apoi si-a schimbat atitudinea; Austria
si Turcia erau impotriva, deoarece nu doreau sa -si piarda influenta in teritoriile romanesti.
Deciziile adoptate prin T ratatul de  pace de la Paris (18 martie 1856) prevedeau
*inlocuirea protectoratului Rusiei asupra Principatelor cu garantia colectiva a marilor 
puteri,
*mentinerea suzeranitatii otomane, garantarea independentei administrative,
revizuirea legilor fundamentale (Regulamentele Organice),
* integrarea in granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad,
Ismail), trimiterea in Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune "bazele
viitoarei lor organizari",
*libertatea navigatiei pe Dunare, a comertului si a cultelor, neutralizarea Marii Negre,

dreptul la armata nationala s.a. Marile Puteri pregateau alegerea unor adunari consultative
speciale - numite  Adunari ad-hoc - in fiecare Principat, care aveau misiunea de a face
cunoscuta unei comisii internationale parerea romanilor asupra unirii si problemelor 
importante. Rezolutiile acestor adunari urmau sa fie prezentate conferintei Marilor Puteri,
organizata la Paris, unde urmau sa se ia deciziile finale, comunicate ulterior romanilor sub
forma unui decret promulgat de sultan. Trupele militare straine trebuiau sa fie retr ase.
Poarta numea in mod provi zoriu caimacami, loctiitori ai domnului, pentru a supraveghea si a
mentine stabilitatea in cele doua tari romanesti. Hotararile marilor puteri din 1856 au fost
importante pentru romani, deoarece urmareau sa impiedice expansiu nea Imperiului Rus
spre sud-estul Europei.
Rolul Adunarilor Ad-hoc (septembrie-decembrie18 57) . Prevederile Tratatului de
pace de la Paris nu aveau drept rezultat realizarea imediata a unirii, dar inlocuirea
protectoratului Rusiei crea conditii dintre cele mai favorabile infaptuirii acesteia. Exista
posibilitatea ca romanii insisi sa hotarasca asupra viitorului lor. Miscarea unionista s -a
intensificat pe plan intern dupa ce revolutionarii exilati au putut sa revina in tara. In locul
 

celor doi domni, al caror mandat expirase in 1856, Poarta a numit caimacami care sa
conduca Principatele.
  Alegerile pentru Adunarile Ad-hoc au evidentiat disputa dintre partizanii unirii
("  partida nationala") si fortele ostile care se bazau pe sprijinul Austriei, Angliei si Turcie i.
In aceste alegeri clerul, marea proprietate si orasenii votau direct, iar mica proprietate si
taranii indirect, prin delegati. Pentru prima oara in Tarile Romane prevederile
electorale  se intemeiau pe avere, nu pe originea sociala , iar adunarile care se
constituiau in temeiul lor aveau un anume grad de reprezentativitate. Falsificarea alegerilor 
din Moldova de catre caimacamul Nicolae Vogoride (cu sprijinul Turciei), a creat o stare de
tensiune interna si internationala. Fruntasii unionisti au adus la c unostinta Comisiei
europene de la Bucuresti falsificarea alegerilor in Moldova. In august 1857, prin intalnirea
de la Osborne dintre Napoleon al III -lea si regina Victoria, situatia s -a dezamorsat,
incheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea u nor noi alegeri in Moldova (in
care fortele unioniste au obtinut victoria), iar Franta a renuntat la principiul unirii depline
sub un principe strain. Adunarile ad -hoc nu puteau lua hotarari, ci doar faceau propuneri
marilor puteri. Ambele adunari au adopt at propuneri asemanatoare, intre care unirea
Principatelor intr-un stat sub numele de Romania si aducerea pe tronul tarii a unui principe
strain, dintr-o familie domnitoare europeana care sa-si creasca mostenitorii in religia tarii,
respectarea autonomiei, neutralitatea si inviolabilitatea terito riului noului stat, adunare
legislativa si guvern constitutional reprezentative, sub garantia colectiva a Marilor Puteri.
S-au adus in discutie si alte probleme: rezolvarea chestiunii agrare, organizarea interna
etc. Dupa exprimarea romanilor, adunarile s -au dizolvat, iar marile puteri au luat act de ele
prin Conventia de la Paris, care a servit drept constitutie Principatelor pana in 1864.
Conventia de la Paris. In 1858 s-a intrunit Conferinta Marilor Puteri la P aris, in
cadrul careia comisia de ancheta prezenta raportul sau asupra dorintelor romanilor si,
dupa dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august Conventia de la Paris, care oferea
Principatelor o noua organizare interna, inlocuind Regulamentele Organice. Conventia
de la Paris mentinea suzeranitatea Portii otomane, sub garantia colectiva a celor sapte
puteri semnatare ale Tratatului de la Paris. Principatele Unite Moldova si Valahia urmau sa
aiba fiecare cate un domnitor, ales pe viata de Adunarea electiv a din fiecare principat.
Domnii reprezentau puterea executiva si nici un act al lor nu avea valoare daca nu era
contrasemnat de ministrul de resort. Puterea legislativa se exercita colectiv de catre domn,
adunarea legislativa a fiecarui principat si Comisi a Centrala de la Focsani. Adunarile
functionau ca un parlament unicameral, care dezbatea si adopta legile, fara a avea insa
initiativa legislativa. Guvernele erau alcatuite din ministri numiti de domnitori, responsabili
 

in fata acestora si a Adunarilor ele ctive. In afara institutiilor separate existau si trei institutii
comune: Comisia Centrala de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes
comun), Inalta Curte de Justitie si Casatie (cu sediul tot la Focsani) si armata. Conventia de
la Paris prevedea principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor 
in stat, desfiintarea privilegiilor de clasa, egalitatea in fata legii, drepturi politice pentru
crestini, libertatea individuala, accesul liber la functiile publice, garant area proprietatii); de
asemenea, se sublinia necesitatea reglementarii raporturilor dintre proprietari si tarani.
Conventia era completata de un act electoral, care stabilea sistemul de alegeri pentru cele
doua adunari; alegatorii se imparteau, in functie de venit (vot cenzitar), in alegatori directi si
alegatori indirecti (votau prin intermediul unor delegati). Acest act constitutional adoptat la
Paris nu implinea, dar nici nu anula speranta de unire a romanilor.
Conventia de la Paris avea atributele unei Constitutii, inlocuind Regulamentele
Organice; a fost valabila pana in anul 1864. Prin actul adoptat la Conferinta de la Paris din
1858 s-au creat conditiile realizarii unitatii nationale prin insasi vointa romanilor. Faptul ca
nu se specifica in Conventie obligativitatea ca cei doi domni sa fie diferiti ca persoana,
oferea posibilitatea de a se face primul pas si cel mai important spre unirea Principatelor.
Prin abolirea rangurilor si privilegiilor boieresti si consacrarea egali tatii tuturor cetatenilor in
fata legii, Conventia de la Paris punea capat Vechiului Regim si crea premisele instaurarii
regimului modern. Prevederile ei au constituit un pas hotarator pe drumul rea lizarii unirii
Principatelor, exprimand sustinerea politica in primul rand a Frantei lui Napoleon al III -lea.
Dubla alegere ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza . In Moldova, Adunarea Electiva
era dominata de reprezentantii Partidei Nationale. Conservatorii ii aveau drept candidati pe
fostul domnitor Mihail Sturdza si pe fiul acestuia, Grigore Sturdza. Fortele progresiste au
reusit sa desemneze un singur candidat, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. El a fost
ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 , fiind acceptat si de conservatori, datorita
vederilor sale moderate in comparatie cu alti posibili candidati. Alegerea lui Cuza semnifica
triumful fortelor politice care militau pentru modernizarea societatii.
Unirea s-a infaptuit insa prin alegerea, la 24 ianuarie 18 59, a lui Alexandru Ioan
Cuza, ca domn al Tarii Romanesti. La Bucuresti, Adunarea Electiva era dominata de
conservatori care doreau sa aleaga pe unul din fostii domnitori: Gheorghe Bibescu sau
Barbu Stirbei. Ideea alegerii aceluiasi domnitor in ambele Principate prinsese, insa, contur 
si reprezentantii Partidei Nationale au facut ap el la populatia capitalei pentru a -i determina
pe conservatori sa accepte alegerea lui Cuza. Sub  presiunea maselor , unionistii reusesc
sa contracareze majoritatea conservatoare, Adunarea Electiva acceptand, dupa dezbateri
furtunoase, propunerea de a -l desemna domn al Tarii Romanesti pe alesul Moldovei,
 

  Alexandru Ioan Cuza. Cele doua tabere au renuntat la candidatii proprii, acceptand
candidatura lui Cuza, care in 24 ianuarie 1859 a fost ales domn in unanimitate si in Tara
Romaneasca. Acest act politic a inaugurat  politica faptului implinit 
. Alegerea aceluiasi
domn in ambele Principate a produs uimirea Curtilor europene, dar si admiratia cercurilor 
progresiste. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a reprezentat o perioada hotaratoare pentru
consolidarea unirii si modernizarea statului. In prima parte a domniei s -a realizat unificarea
administrativa si legislativa, s-a obtinut, din partea marilor puteri garante recunoasterea
unirii depline, iar in a doua parte a domniei au fost infaptuite reforme in conformitate cu
cerintele epocii moderne.
2.2. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 
Consolidarea si recunoasterea internationala unirii. Dubla alegere a lui Alexandru
Ioan Cuza a fost interpretata de marile puteri ca o incalcare a prevederilor Conventiei de la
Paris. Dina acest motiv, dupa 24 ianuarie 1859, viata politica a Principatelor era deosebit
de complexa. Uniunea personala nu era recunoscuta de Marile Puteri. La Iasi si la
Bucuresti functionau doua guverne si doua Adunari, iar organizarea administrativa e ra
lipsita de unitate. Principalele obiective ale noului domn erau recunoasterea internationala
a dublei alegeri - pe plan extern, si realizarea uniunii politice si administrative depline si
recunoasterea ei, precum si alcatuirea unui plan de reforme care sa modernizeze
societatea romaneasca - pe plan intern. Pe plan extern, prin Conferinta organizata in
martie 1859 la Paris, Franta, Anglia, Rusia si Sardinia au recunoscut actul de la 24
ianuarie; Austria si Turcia si-au dat acordul in septembrie 1859, dar numai pentru perioada
domniei lui Cuza. Se consacra astfel uniunea personala a celor doua Principate, prima
etapa spre realizarea deplina a unirii.
Pe plan intern, a fost initiat un amplu program de consolidare a unirii: in domeniul
administrativ s-au unificat serviciile de vama; de asemenea, s-a centralizat administratia
telegrafului, s-au unificat armatele (reunite in tabara de la Floresti) si cursul monetar.
Capitala a fost stabilita la Bucuresti, s -a adoptat noua stema (vulturul si zimbrul), s-a extins
administratia romaneasca si in cele trei judete din sudul Basarabiei; pentru uniformizarea
legislatiei, Comisia Centrala de la Focsani (care si -a desfasurat activitatea intre ianuarie
1859 - ianuarie 1862) a elaborat un proiect de Constitutie si proiecte de lege agrara si
electorala. De asemenea, Cuza a promovat elemente ale burgheziei in aparatul de stat, a
numit functionari moldoveni in Tara Romaneasca si invers si s-a preocupat de
uniformizarea armatei, creandu-se primul minister unic - cel de razboi (1860), condus de
generalul Ioan Emanoil Florescu.
 

Pe plan extern, Cuza a initiat diverse actiuni diplomatice: prin memorii adresate
Marilor Puteri le solicita sa fie de acord cu constituirea la Bucuresti a guvernului si a
 Adunarii unice; in septembrie 1860 a efectuat o vizita la Constantinopol, unde a fost primit
ca un adevarat suveran etc. Ca urmare, puterile europene reunite in Conferinta de la
Constantinopol (septembrie - noiembrie 1861), au recunoscut deplina unire politica a
Principatelor. Firmanul emis de sultan sublinia ca unificarea deplina a institutiilor era
valabila numai pe timpul domniei lui Cuza. In acest context favorabil au urmat importante
evenimente politice: la 11 decembrie 1861, Cuza a proclamat unirea si nasterea natiunii
romane; la 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic, in frunte cu Barbu Catargiu,
iar peste doua zile si-a deschis lucrarile Adunarea legislativa a Principatelor Unite. La 24
ianuarie 1862, prima Adunare unica a Principatelor Unite adopta numele
de Romania pentru noul stat si proclama Bucurestiul capitala tarii.
Marile ref orme . Guvernul Barbu Catargiu (ianuarie - iunie 1862). Primul guvern unic
al Principatelor, format la 22 ianuarie 1862, a fost condus de Barbu Catargiu. Era un guvern
conservator, care reflecta structura Adunarii unice. Comisia centrala de la Focsani a fost
desfiintata si a fost creat un alt organism, Comitetul legislativ provizoriu. In primavara anului
1862 a fost elaborata o lege a presei. Principala problema a societatii romanesti din aceasta
perioada era, insa, problema agrara, iar solutionarea acesteia era sustinuta de toate fortele
politice. Modalitatile de rezolvare preconizate erau insa diferite. Conservatorii, care
reprezentau interesele mosierimii, sustineau desfiintarea clacii, dar nu erau de acord cu
improprietarirea taranilor, dorind sa mentina intacta marea proprietate. Prin urmare, guvernul
punea in discutia Adunarii, in primavara anului 1862, un proiect de lege rurala (intocmit inca
din 1860 de Comisia Centrala de la Focsani) care reflecta viziunea conservatorilor de
rezolvare a problemei agrare, insa Alexandru Ioan Cuza a refuzat sa -l sanctioneze.
Guvernul Nicolae Kretzulescu (iunie 1862 - octombrie 1863). Guvernarea cabinetului
Barbu Catargiu s-a incheiat o data cu asasinarea, in conditii neelucidate pana astazi, a
primului-ministru (iunie 1862). S-a format imediat un guvern al caii de mijloc condus de
Nicolae Kretzulescu, lider al liberalilor moderati. De la bun inceput guvernul a urgentat
adoptarea masurilor administrative avand in vedere realizarea unirii depline: a unificat
serviciile sanitare, a constituit Consiliul superior al instructiunii publice si Directia generala
a arhivelor statului. Guvernul a luat primele masuri care vizau manastirile inchinate, care
aveau mari datorii catre statul roman. In 1860, Costache Negri, reprezentantul roman la
Constantinopol, depunea primul memoriu in aceasta chestiune. In noiembrie 1862, averile
manastirilor inchinate au fost trecute in proprietatea statului, iar in ianuarie 1863 Adunarea
a hotarat ca datoria lor sa intre in bugetul statului.
 

Guvernul Mihail Kogalniceanu (octombrie 1863 - ianuarie 1865). Considerat cel mai
important guvern din timpul domniei lui Cuza pentru activitatea sa reformatoare, acest
cabinet a fost instalat la 11 oct ombrie 1863. In noiembrie, la deschiderea lucrarilor 
  Adunarii, Cuza anunta in mesajul sau programul legislativ: reforma electorala si agrara,
organizarea armatei, reforma instructiunii publice, secu larizarea averilor manastiresti etc.
In decembrie 1863 a fost adoptata legea secularizarii averilor manastiresti, transferandu -
se astfel intinse suprafete agricole in proprietatea statului. Trecerea sub controlul statului a
averilor manastiresti, inclusiv ale manastirilor inchinate, a intarit autonomia tarii. L egea
secularizarii averilor manastiresti a asigurat un fond funciar insemnat, care va fi folosit apoi
pentru aplicarea Legii agrare din 14 august 1864. Pe 13 februarie 1864 a fost adoptata
Legea privind infiintarea Consiliului de Stat, care era prezidat de domnitor si elabora la
cererea guvernului proiecte de legi.
In martie 1864 a inceput dezbaterea chestiunii rurale, care a accentuat confruntarea
dintre guvern, sprijinit de domnitor, si Adunare, dominata de marii proprietari funciari.
Punerea proiectului legii rurale (agrare) in discutia Legislativului (proiect care propunea
desfiintarea clacii si improprietarirea taranilor cu loturile pe care le aveau in folosinta) a
determinat fortele conservatoare care dominau Adunarea sa dea un vot de blam guvernului.
Cuza a preferat sa mentina cabinetul si sa dizolve forul legislativ, dand astfel lovitura de
stat din 2 mai 1864 . Aceasta a fost insotita de o proclamatie catre armata si de una catre
popor. De asemenea, a fost adoptat un nou act constitutional - numit Statutul dezvoltator 
al Conventiei de la Paris, care extindea substantial atributiile domnitorului -, precum si o
noua lege electorala. Potrivit Statutului dezvoltator , noua lege fundamentala care inlocuia
Conventia de la Paris, domnitorul avea initiativa legilor elaborate de Consiliul de Stat si, de
asemenea, avea drept de veto. S-a trecut la sistemul legislativ bicameral, prin crearea celui
de-al doilea corp legiuitor, Corpul Ponderator (Senatul), cu membri alesi de Cuza.
Regulamentul de functionare al ac estuia era alcatuit de guvern, iar presedintele Adunarii era
numit de domn. Statutul dezvoltator a fost aprobat printr -un plebiscit, organizat la 10 mai
1864. In iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificarile aduse Conventiei de la Paris,
acordand Principatelor dreptul de a schimba in viitor legile care priveau organizarea interna.
Prin Statutul dezvoltator se trecea la un regim autoritar, in care atributele puterii executive
erau sporite. Noua lege electorala, care impartea corpul electoral in doua c ategorii, alegatori
primari si directi, marea numarul alegatorilor: votul ramanea cenzitar, dar censul era mai mic
in comparatie cu dispozitiile electorale ale Conventiei de la Paris. Lovitura de stat a inaugurat
o conducere autoritara a domnitorului, crit icata vehement de opozitie. Ea a fost justificata de
 

imposibilitatea adoptarii reformelor in conditiile in care alegerile facute in conformitate cu

prevederile Conventiei de la Paris creau o majoritate conservatoare in Camera.
Elaborata de Consiliul de Sta t si imbunatatita de guvern, Legea rurala a fost
promulgata de domnitor la 14 august 1864.
* Aceasta elibera taranii clacasi de sarcinile de tip feudal (claca) si ii impro prietarea
cu pamantul pe care-l foloseau, prin rascumparare (despagubire).
* Articolul 1 al legii oferea posibilitatea taranilor clacasi sa devina proprie tari deplini
pe locurile supuse posesiunii lor.
*Suprafata de pamant pe care o primeau era stabilita in functie de numarul vitelor 
detinute.
*Cei care nu au facut claca deveneau proprietari numai pe locurile de casa si
gradina, iar pamantul nu putea fi instrainat sau ipotecat timp de 30 de ani.
*Taranii plateau despagubiri pentru claca timp de 15 ani.
*Pamantul acordat taranilor nu trebuia sa depaseasca 2/3 din suprafata mosiei, fara
a socoti padurile. Existau insa si numeroase limite: intinderea mica a lotului,
neimproprietarirea unui numar destul de mare de tarani etc. Totusi, legea a intarit
proprietatea taraneasca si a imbunatatit situatia unei parti importante a locuitorilor s atelor.
O alta lege insemnata a fost cea a instructiunii publice, promulgata la 7 decembrie
1864, prin care invatamantul devenea unitar, structurat pe trei cicluri: primar, care era
gratuit si obligatoriu, secundar si superior. Tot in domeniul invatamantul ui este de remarcat
infiintarea, in octombrie 1860, a Universitatii din Iasi, cu patru facultati: drept, filozofie,
stiinte, teologie. La 4 iulie 1864 se infiinta si Universitatea din Bucuresti, care avea sectii
de drept, stiinte si filosofie (litere). In 1864 - 1865 au fost adoptate si alte reforme care au
contribuit la constituirea unui cadru nou de organizare a societatii: in administratie (legea
comunala, legea pentru infiintarea consiliilor judetene); in justitie (elaborarea Codului penal
- martie 1864, adoptarea noului Cod civil, in decembrie 1864); in domeniul organizarii
bisericesti (legi care au diminuat rolul Bisericii in treburile civile si au sporit dominatia statului
in structura administrativa a acesteia); in comert (elaborarea Codului comerci al, infiintarea
Camerei de Comert); adoptarea sistemului unic de masuri si unitati (septembrie 1864); in
domeniul armatei - Legea organizarii armatei (noiembrie 1864) s.a. In ianuarie 1865, in urma
unor neintelegeri cu domnitorul, Mihail Kogalniceanu a dem isionat. Cabinetele care i -au
urmat au continuat politica reformatoare.
Politica externa . In aceasta perioada, Principatele au urmat in politica externa o
directie proprie. Cuza a concentrat in mainile sale toate parghiile externe, pentru a evita
eventualele oscilatii provocate de viata interna. Domnitorul a sustinut miscarile de
 

eliberare ale popoarelor din Europa Centrala si Estica, emigratia poloneza, pe cea
maghiara si pe cea bulgara de pe teritoriul roman. A organizat si coordonat propaganda
romaneasca in strainatate si a sustinut dezvoltarea culturala a romanilor din Imperiul
Habsburgic, pentru care a alocat sume importante de la bugetul statului. Pentru a afirma
individualitatea politica a statului roman, a infiintat agentii diplomatice la Constantin opol,
Paris si Belgrad, iar in 8 august 1862 a creat ministerul de externe, care avea ca scop
coordonarea intregii politici externe. Domnia lui Cuza a coincis, astfel, unei perioade de
crestere a prestigiului tarii. Raporturile cu puterea suzerana si Puter ile Garante se
deosebeau esential de perioada anterioara. Pentru intarirea autonomiei tarii in relatiile cu
puterile europene, a fost sporita capacitatea militara, s -a incercat emiterea unei monede si
a unei decoratii nationale, s-a proclamat autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane fata de
Patriarhia de la Constantinopol (recunoscuta, insa, mult mai tarziu) etc.
Monstruoasa coalitie si s f arsitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Masurile legis-
lative modernizatoare adoptate de Alexandru Ioan Cuza au fost insot ite de anumite tendinte
autoritare, care i-au atras adversitatea oamenilor politici de toate orientarile. Astfel, la
inceputul anului 1863 s-a conturat o grupare eterogena formata din liberalii radicali condusi
de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti si conservatori, intrata in istorie sub numele de
"monstruoasa coalitie" care urmarea detronarea lui Cuza si aducerea pe tronul tarii a unui
principe strain. Liberalii radicali, continuatori ai ideologiei de la 1848, dorind o transformare
economica si sociala radicala, dupa modelul Europei Occidentale, considerau masurile luate
de Cuza prea moderate. Conservatorii, in schimb, doreau pastrarea traditiilor si privilegiilor 
epocii premergatoare revolutiei, puternic afectate de politica reformatoare a domnitorului, si
insistau ca dezvoltarea sa se faca lent si fara schimbari radicale. Pentru ambele grupari,
Cuza ducea o politica necorespunzatoare.
Desi Cuza a reusit sa puna in aplicare ambitiosul sau program legislativ si de organizare
a unor institutii moderne, pozitia i -a fost subminata de activitatea "monstruoasei coalitii ".
Conservatorii l-au criticat pentru reformele agrara si electorala, iar liberalii radicali i -au reprosat
ca era prea moderat. Constient de esecurile domniei autoritare, domnitorul s -a gandit la
abdicare. Liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti au organizat lovitura de
stat de la 11 februarie 1866. Cuza a semnat actele de abdicare si a plecat in strainatate, unde
a murit in mai 1873. Locul domnitorului a fost luat de o locotenenta domneasca, compusa
din Lascar Catargiu, generalul Nicolae Golescu si colonelul Nicolae Haralambie. Domnia lui
 Al. I. Cuza a fost o etapa decisiva in modernizarea statului roman: a insemnat, in primul rand,
punerea in aplicare a programului de la 1848 . Politica reformatoare si intarirea statului roman
 

a reprezentat o premisa importanta in dobandirea independentei. La abdicarea lui Cuza (11

februarie 1866), Romania moderna era, in esenta, edificata.
2.3. Instaurarea dinastiei de Hohenzollern  
Ideea aducerii printului strain nu era noua, caci ea fusese formulata in memoriile
boieresti si in Rezolutiile Adunarilor ad -hoc din 1857. Pentru Romania anului 1866,
aceasta idee avea multiple semnificatii: era o solutie pentru consolidarea statului national
(caci puterile europene recunoscusera unirea doar pe timpul lui Cuza); se miza pe
asigurarea stabilitatii interne, inlaturandu -se lupta pentru domnie; prezenta pe tronul tarii a
unui reprezentant dintr-o mare familie domnitoare europeana putea sa intareasca
prestigiul extern al tarii, reprezentand o garantie pentru consolidarea autonomiei si pentru
pregatirea terenului in vederea dobandirii independentei de stat a Romaniei. Inlaturarea lui
Cuza a atras reactia puterilor europene. In randul acestora, intrunite in c adrul Conferintei de
la Paris din martie 1866, se auzeau voci care cereau desfacerea unirii: Rusia si Turcia
foloseau prilejul pentru a cere separarea si ocupatia militara. Aparea chiar propunerea ca
romanii sa fie intrebati din nou asupra viitorului lor, ca in 1857, Poarta insistand pentru
organizarea unor noi alegeri sub supravegherea comisarilor otomani. Austria a actionat si ea
deschis pentru desfacerea unirii.
Pe plan intern, atat liberalii, cat si conservatorii erau in majoritate in favoarea aducerii
unui print strain pe tronul Romaniei, ca solutie eficienta si sigura pentru stabilitatea politica
si sociala. Prin intermediul Frantei si cu acceptul Prusiei, s -a perfectat aducerea in tara a
lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, inrudit cu regele Prusiei si var dupa mama cu
Napoleon al III-lea. Acesta a fost proclamat domn al Romaniei in urma plebiscitului din
aprilie 1866. La 25 aprilie 1866, Carol a acceptat pro punerea si a obtinut acordul tatalui
sau, al regelui Prusiei si al cancelarului prusac Otto von Bismarck pentru a pleca spre
Romania. Deoarece unele puteri europene nu erau de acord cu aceasta solutie si cereau
alegerea unui nou domn pamantean, cercurile politice romanesti au mers pe varianta
"faptului implinit". Din cauza conflictului austro -prusac, printul a calatorit cu un pasaport
fals pana la Turnu Severin, fiind insotit de Ion C. Bratianu. In dimineata zilei de 10 mai
(care va fi Ziua Nationala a Romaniei pana in 1947), Carol intra in Bucuresti, pe Podul
Mogosoaiei, indreptandu-se spre Mitropolie, unde a fost proclamat domn de catre
  Adunare, in fata careia a jurat sa pazeasca legile Romaniei, drepturile si integritatea sa.
Marile Puteri, dezbinate de interese contradictorii l -au acceptat in mod formal pe Carol. In
urma unei vizite facute la Istanbul, in octombrie 1866, Poarta dadea firmanul de investitura
a lui Carol I, prin care renunta implicit la "nota restrictiva" de recunoastere a unirii doar pe
timpul lui Cuza si accepta unirea deplina, indiferent de domnitor.
 

2.4. Constitutia din 1866  

  Adunarea Legislativa aleasa cu o luna inaintea venirii lui Carol s -a transformat in
  Adunare Constituanta, luandu -si misiunea de a discuta si apoi de a vota proiectul unei
Constitutii. Dupa dezbateri aprinse intre conservatori si liberali, noua lege fundam entala a
fost promulgata de domn la 1 iulie 1866, ea reprezentand prima Constitutie interna
romaneasca (elaborata de reprezentantii legitimi ai natiunii). Inspirata dupa modelul
belgian, Constitutia a fost una dintre cele mai democratice din Europa secolul ui al XIX-lea.
  Adoptarea Constitutiei a reprezentat un pas inainte pe drumul modernizarii principalelor 
institutii si al racordarii lor la mutatiile europene petrecute in secolul al XIX -lea. Aceasta
lege fundamentala se asemana cu alte Constitutii liberale in vigoare in Europa occidentala.
Ea tinea cont de conditiile specifice ale Romaniei si se referea la o diversitate de aspecte
care vizau dezvoltarea si modernizarea societatii: teritoriul Romaniei, drepturile
cetatenesti, Reprezentanta Nationala (Parlame ntul), puterile in stat, prerogativele
domnului si ale ministrilor s.a. Exprimand dorinta de independenta, Constitutia proclama
oficial numele de Romania, nu amintea nimic despre raporturile cu Poarta si cu Puterile
garante, consfintea ca statul roman era o monarhie constitutionala, iar ca sistem politic
consacra parlamentarismul pluripartidist. Printre principiile asezate la baza Constitutiei se
numarau: suveranitatea nationala; guvernarea reprezentativa si responsabila; principiul
democratic al separatiei puterilor in stat; responsabilitatea ministeriala; monarhia ereditara;
drepturi si libertati cetatenesti.
Puterea executiva era incredintata domnului si guvernului . Ca sef al puterii
executive, domnitorul numea si revoca ministrii, numea si confirma in to ate functiile publice,
era comandantul armatei, conferea distinctii si decoratii, batea moneda, avea drept de
amnistie politica, gratia, putea sa de clare razboi si sa incheie pace, incheia conventii cu alte
state dupa ce obtinea acordul Parlamentului. Act ele sale aveau "tarie" doar daca erau
contrasemnate de un ministru. Domnitorul se bucura si de largi prerogative legislative:
convoca, amana si dizolva Adunarea Deputatilor si Senatul, initia proiecte de lege (prin
ministrii sai), sanctiona si promulga legile, avea drept de veto absolut, putandu-se opune
punerii in aplicare a unor legi votate de Parlament. Puterea legislativa apartinea
Parlamentului (bicameral) care avea o serie de atributii: dezbatea si adopta bugetul (numai
  Adunarea Deputatilor), vota, modifica sau abroga legile, avea drept de interpelare a
guvernului s.a. Puterea judecatoreasca se exercita prinCurti de judecata si T ribunale.
Hotararile si sentintele acestora se pronuntau in numele legii si se executau in numele
domnului. Cea mai inalta instanta era Curtea de Casatie.
 

Constitutia consfintea importante drepturi si libertati cetatenesti: libertatea constiintei,

a presei si a intrunirilor, libertatea invatamantului, egalitatea in fata legilor (art.10),
libertatea exercitarii drepturilor poli tice (numai de catre crestini), libertatea individuala,
dreptul la azil politic, protejarea refugiatilor din motive politice s.a. De asemenea, se
acorda dreptul de intrunire si asociere, aceasta prevedere stand la baza organizarii
partidelor politice.
Proprietatea, de orice natura, era proclamata sacra si inviolabila (art.19). Articolul 7
prevedea ca "insusirea de roman se dobandeste, se conserva si se  pierde  potrivit regulilor 
statornicite  prin legile civile ", iar cetatenia romana poate fi dobandita doar d e "strainii de
rituri crestine". Articolul 31 consacra suveranitatea poporului. Impreuna, articolele 32, 33 si
35 consfintesc separatia puterilor. In plus, prin articolul 35 se consacra monarhia
constitutionala ca forma de organizare statala, in timp ce articolul 82 consfinteste
caracterul ereditar al monarhiei.
Principiile liberale specifice acestei legi fundamentale nu se regaseau in legea
electorala cenzitara care completa Constitutia. Astfel, normele cenzitare promovau
interesele marilor proprietari f unciari si ale marii burghezii, electoratul fiind impartit pe
colegii (doua pentru Senat si patru pentru Camera Deputatilor) in functie de avere. Primele
trei colegii ii delegau direct pe deputati ( vot direct ), in vreme ce colegiul al lV-lea alegea
prin delegati (vot indirect ). Pentru Senat existau doua colegii in care isi exprimau
optiunea proprietarii funciari si de imobile. Varsta minima a alegatorilor era fixata la 21 de
ani. Sistemul electoral cenzitar, aproape general in acel moment in Europa, care impartea
corpul de alegatori in colegii, in functie de venituri, oglindea marile dife rente sociale din
sanul societatii romanesti: pe de-o parte, boierimea care si -a perpetuat predominanta
politica si dupa 1866, pe de alta parte, taranimea - stratificata - care constituia majoritatea
populatiei. Intre aceste clase sociale exista o burghezie care va castiga in importanta din
ce in ce mai mult. Cele doua mari partide ale epocii moderne - Partidul National-Liberal si
Partidul Conservator - s-au cristalizat tocmai in urma aplicarii Constitutiei din 1866. In
ansamblu, Constitutia din 1866 poate fi considerata un compromis intre liberali si
conservatori: pentru ca acestia din urma sa accepte adoptarea unei constitutii liberale,
liberalii au acceptat introducerea unui sistem electoral nedemocratic, bazat pe votul
cenzitar.
Constitutia din 1866 a avut insa si alte limite, ea permitand introducerea si
perpetuarea unor practici nedemocratice: guvernul nu era o creatie a Parlamentului. Acest
fapt este demonstrat de procedura de schimbare a guvernelor. Procesul incepea cu
demisia guvernului in functie si cu numirea de catre domnitor a unui nou prim -ministru,
 

dupa care era dizolvat Parlamentul si se stabileau noi alegeri. Noul guvern folosea toate
mijloacele disponibile pentru a-si asigura o majoritate in Parlament si, pana dupa Primul
Razboi Mondial, nu a fost niciodata dezamagit.
Desi nu o consacra efectiv, Constitutia din 1866 a fost perceputa pe plan extern ca o
puternica manifestare a independentei. Ea prevedea ered itatea domniei si atributiile unui
domn suveran, depasind statutul de autonomie recunoscut prin tratatele internationale.
In acelasi timp, legea fundamentala a Romaniei nu amintea nimic de suzeranitatea otomana
si de garantia colectiva a puterilor europene. De asemenea, promulgarea Constitutiei de
catre domn fara a mai astepta acordul puterilor europene, era si ea o dovada a aspiratiei
romanilor catre independenta. Constitutia din 1866 a fost suferit mai multe modificari: in
1879 a fost modificat articolul 7, in sensul acordarii de drepturi civile si politice (cetatenie)
indiferent de religie; in 1884, cand se reduce numarul de colegii electorale de la patru la trei;
in 1917, cand sunt modificate regimul proprietatii si sistemul electoral, pentru a permite
introducerea reformei agrare si a reformei electorale. Aceasta lege fundamentala, ramasa in
vigoare pana in 1923, a contribuit la consolidarea si modernizarea statului roman.
CONSTITUTIA DIN 1866  
 Art . l . Princi  patele Unite Romane constituie un singur stat indivizibil sub numele de
Romania. Art . 2 .  T eritoriul Romaniei este inaliena bil . Art . 7 . insusirea de roman se
dobandeste, se conserva si se  pierde  potrivit regulilor statornicite  prin legile civile. Numai 
strainii de rituri crestine  pot dobandi im paman tenirea. Art .10 . Nu exista in Stat nici o
deosebire de clasa.  T oti romanii sunt egali inaintea legilor si datori a contribui fara
deosebire la darile si sarcinile  publice. Ei singuri sunt admisibili in functiunile  publice, civile
si militare. Art .  19. Pro p rietatea de orice natura,  precum si toate creantele asu pra Statului,
sunt sacre si neviolabile . Art . 31.  T oate  puterile Statului emana de la natiune, care nu se
 poate exercita decat numai   prin delegatiune si du pa  princi  piile si regulile asezate in
Constitutiunea de fata. Art . 32 . [] Orice lege cere innoirea a cator trele ramuri ale  puterii 
legiuitoare. Nici o lege nu  poate fi su pusa sanctiuni domnului, decat du pa ce va fi discutata
si votata liber de majoritatea ambelor Adunari . Art . 33. Initiativa legilor este data fiecareia
din cele trei ramuri ale  puterii legislative. Art . 35 . Puterea executiva este incre dintata
domnului, care o exercita in mod regulat  prin Constitutiune. Art . 82 . Puterile constitutionale
ale domnului sunt ereditare, in linie coborato are directa si legitima a mariei sale  princi  pelui 
Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din barbat in barbat  prin ordinul de  primogenitura si 
cu exclusiunea  per 
 petua a femeilor si coboratorilor lor .  
2.5. Cucerirea independentei de stat .
 

Contextul intern si international.  Dupa 1772, elita politica solicitase in memoriile

adresate marilor puteri, statutul de independenta pentru Principatele romane. Diferite
proiecte si planuri din preajma anului 1848 ale revolutionarilor munteni si moldoveni, aflati in
legatura cu activitatea revolutionarilor polonezi, aveau ca obiectiv dobandirea
independentei. Adversarul comun era Rusia care, prin "articolul aditional" la Regulamentele
Organice, urmarea sa-si sporeasca controlul asupra Principatelor. Romanii considerau ca o
intelegere cu sultanul, pe cale pasnica, s -ar fi putut realiza, iar principala piedica in calea
reformelor interne o constituia tarul. Aceeasi ostilitate era manifestata si fata de habsburgi,
fapt care a permis, in timpul domniei lui Al. I. Cuza, o a propiere de revolutionarii maghiari.
Interesante sunt planurile federaliste care infloreau la jumatatea secolului al XIX -
lea. Nicolae Balcescu a sustinut si el mai multe proiecte f ederaliste (1850, 1851), retinand
atentia cel ce viza f ondarea Statelor Unit e ale Dunarii care ar fi grupat pe romani,
maghiari si "iugoslavi". Ion H. Radulescu dorea o "republica universala a Europei ". Mai
realiste au fost planurile de intelegere balcanica. Astfel, in 1863, Cuza a stabilit relatii
diplomatice cu Serbia peste capul Portii, relatii continuate dupa venirea lui Carol I la tronul
tarii, prin semnarea unui tratat in 1868. Cei doi monarhi au sustinut miscarea revolutionarilor 
bulgari, iar in 1866 si 1869, oamenii politici romani se consultau cu emisarii guvernului grec
in vederea stabilirii unei actiuni comune antiotomane.
Redeschiderea "crizei orientale" in 1875, prin rascoalele antiotomane din Bosnia si
Hertegovina, a oferit ocazia unei actiuni politice si militare pentru dobandirea
independentei. Carol I ridicase aceasta problema in fata Consiliului de Ministri inca din
1873. Clasa politica sustinea ideea, dar existau deosebiri de vederi asupra cailor si
metodelor prin care se putea realiza. Cei mai multi liberali (intre care I.C. Bratianu, M.
Kogalniceanu) erau pentru o apropiere de Rusia in vederea unei actiuni antiotomane
deschise. Schimbarea de atitudine fata de aceasta era legata de esecul rus in razboiul
Crimeii si de ostilitatea fata de Imperiul habsburgic, devenit Austro -Ungaria in 1867, cu
toate consecintele care decurgeau de aici pentru romanii din imperiu.
Conservatorii se opuneau, socotind ca regimul garantiei colective din 1856 era
singurul obstacol in calea expansiunii ruse. Formati la scolile din Germania, ei vedeau in
panslavism cea mai serioasa amenintare. Pentru conservatori, singura cale de obtinere a
independentei era pe cale diplomatica, colaborand cu Austro -Ungaria si Germania. Noul

guvern liberal condus de I.C. Bratianu (1876) cu M. Kogalniceanu la externe, spera sa

obtina independenta pe cale pasni ca. Criza s-a agravat in 1876. Serbia si Muntenegru au
declarat razboi Turciei, iar bulgarii au declansat miscarea de eliberare, parte din
detasamentele lor inarmate fiind pregatite chiar pe teritoriul romanesc.
 

Printr-un memoriu guvernul roman solicita, in iulie 1876, Portii si Puterilor garante
recunoasterea individualitatii statului roman si a numelui de Romania, dar acesta era primit
cu ostilitate. In august primul-ministru a avut o intrevedere cu imparatul Franz Joseph I la
Sibiu, incheiata fara rezultate deosebite. Nici apropierea de Rusia din
septembrie/octombrie 1876, cand o delegatie condusa de I.C. Bratianu si M. Kogalniceanu
propusese la Livadia, in Crimeea, tarului Alexandru al II -lea si cancelarului Gorceakov un
tratat antiotoman, nu avusese mai mult succes. In decembrie 1876, Dimitrie Bratianu initia
un demers diplomatic la Constantinopol, cerand "garantii speciale pentru neutralitatea
vesnica a teritoriului romanesc". Tratativele romano -otomane esuau insa, ca urmare a
adoptarii Constitutiei lui Midhat-pasa prin care statul roman era declarat "provincie
privilegiata" a imperiului. In aceste conditii, calea obtinerii independentei prin lupta
devenea tot mai evidenta.
 Austro-Ungaria si Rusia se intelegeau prin conventia de la Budapesta, semnata la 3
ianuarie 1877, cu privire la schimbarile teritoriale pe care ar fi trebuit sa le aduca un
eventual razboi ruso-turc (Rusia ar fi anexat sudul Basarabiei, revenind la gurile Dunarii,
iar Austro-Ungaria s-ar fi multumit cu Bosnia si Hertegovina).
La 4/16 aprilie 1877, guvernul liberal condus de Ion C. Bratianu a incheiat Conventia
romano- rusa. Conventia a fost semnata de baronul Dmitri Stuart, reprezentantul Rusiei in
Romania, si de Kogalniceanu, ministrul nostru de externe si stabilea trecerea armatelor 
ruse pe teritoriul romanesc in regimul rezervat armatelor prietene, chel tuielile fiind
suportate de guvernul rus. Actul fixa intr -o anexa drumul pe etape spre Dunare, care
ocolea Bucurestiul, si numea comisarii pentru raporturile cu institutiile romanesti . Rusia se
angaja sa respecte statutul tarii si "sa mentina si sa apere integritatea actuala a
Romaniei". Incheierea Conventiei evidentiaza o schimbare a atitudinii Rusiei fata de statul
roman in comparatie cu alte faze ale Crizei Orientale din secolul al XIX-lea.
Conventia din 4/16 aprilie 1877 reprezenta un eveniment impor tant pe calea afirmarii
de sine statatoare a statului roman. Imediat, decretul de mobilizare a chemat sub arme
100.000 de persoane, din care 58.000 formau armata operativa. Desi statul facuse eforturi
financiare deosebite pentru a asigura o dotare corespunzatoare, armata era slab inarmata
si echipata. Armata romana intra in actiune preluand apararea Dunarii pe linia Turnu
Severin-Calarasi. La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat razboi o tomanilor si armatele
sale au inceput traversarea Romaniei. Luand act de noua realitate, otomanii au bombardat
localitatile Bechet, Islaz, Corabia, Calafat, Giurgiu; romanii au ripostat bombardand Vidinul
si Turtucaia. Adunarea (29 aprilie) si Senatul (30 aprilie) au votat motiuni prin care
declarau starea de razboi cu Imperiul Otoman, dar nu si inde pendenta. In 9 mai 1877, la o
 

interpelare a lui Nicolae Fleva, privind situatia Romaniei, Mihail Kogalniceanu, ministrul de
externe, raspundea printr-un discurs in care declara ca statul roman era hotarat sa rupa
orice legatura cu Imperiul Otoman ("Suntem independenti; suntem natiune de sine
statatoare!"). In aceeasi zi, Camera Deputatilor a votat o motiune prin care se lua act de
ruperea relatiilor cu Poarta si de independenta absoluta a Romaniei. A doua zi, Senatul
vota aceeasi motiune. Proclamarea independentei semnifica atat inlaturarea suzeranitatii
otomane cat si a garantiei colective a marilor puteri. Independenta, salutata cu entuziasm
de populatie, a fost receptata de Marile Puteri in mod diferit, in functie de propriile interese:
Rusia a acceptat-o ca pe un fapt implinit, dar nu si de jure; Italia si-a aratat simpatia;
Franta, Germania si Austro-Ungaria au ramas in expectativa; Marea Britanie a privit -o cu
ostilitate, iar Poarta a ripostat prin razboi.
Participarea Romaniei la razboiul pentru independenta (1877 - 1878) . La
inceputul razboiului, Rusia a refuzat cooperarea cu armata romana, deoarece nu dorea sa -
si creeze "obligatii" fata de o tara de la ca re urmarea sa rapeasca cele trei judete din sudul
Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail). Cu toate acestea, trupele romane au sprijinit trecerea
trupelor tariste in sudul Dunarii la jumatatea lui iunie 1877. Dupa ce au traversat Dunarea,
rusii au inaintat cu repeziciune pe trei directii, ajungand peste o luna dincolo de Balcani. In
luptele de la Dunare, ei au fost sprijiniti de armata romana prin diverse forme: bombardarea
flotilei turcesti; bombardamente asupra pozitiilor inamice de pe malul drept al Dunarii etc.
Cheia victoriei in Balcani era luarea Plevnei, un puternic sistem de fortificatii cu o
pozitie strategica insemnata, aparat de o garnizoana formara din 50.000 soldati, condusa
de generalul Osman-pasa; de aici otomanii puteau surprinde si inconjura coloana
principala rusa ce se indrepta spre pasul Sipka si Balcani. Ignorand forta armatei otomane,
armata rusa a declansat, in iulie, un atac total nepregatit si cu un efectiv militar mic.
Inaintarea in Balcani, condusa de arhiducele Nicolae, s -a oprit la Plevna, unde primele
doua atacuri rusesti au fost sangeros respinse.
Situatia critica din Balcani l -a determinat pe arhiducele (marele duce) Nicolae,

comandantul frontului rusesc din Balcani, sa adreseze principelui Carol cunoscuta

telegrama din 19 iulie 1877, prin care solicita cooperarea armatei romane, neacceptata
pana atunci de partea rusa ." Insistentele romanesti privind incheierea unei conventii care
sa reglementeze participarea armatei romane n -au dat rezultate. Desi nu exista o
conventie militara intre cele doua tari, dupa noi apeluri ale comandamentului rus, armata
romana a trecut in sudul Dunarii (Divizia 4 si o parte din Divizia 3). Desi Romania insista in
continuare sa se incheie o conventie militara de colaborare care sa precizeze
individualitatea armatei romane, in cursul tratativelor dintre tar, arhiduce si principele
 

Romaniei, din august 1877, s-a acceptat doar constituirea unui front romanesc la Plevna,
fiind respinsa conventia scrisa. Frontul de la Plevna a fost pus sub comanda lui Carol I.
La 30 august 1877, fortele romano -ruse puse sub comanda principelui Carol au
executat un al treilea atac general asupra Plevnei. Singura victorie - cucerirea redutei
Grivita I - a fost scump platita, caci au murit aproape 1.000 de ostasi romani, intre car e
maiorul George Sontu si capitanul Valter Maracineanu. Acest bilant trist, intarea opinia
principelui Carol, exprimata inainte de atac, ca cetatea trebuia asediata. Lupte crancene s -
au desfasurat in septembrie-octombrie pentru izolarea completa a Plevnei si impiedicarea
aprovizionarii garnizoanei otomane. Pentru a intari blocada, fortele romane au cucerit
reduta Rahova la 9 noiembrie 1877. Supusa unui permanent bombardament Plevna era,
la inceputul lunii noiembrie, complet izolata si cu proviziile aproape epuizate. In ziua de 28
noiembrie 1877 a avut loc incercarea lui Osman -Pasa de a sparge incercuirea la Plevna,
care s-a incheiat cu un esec. In aceeasi zi, dupa aproape trei luni, Plevna a capitulat, iar 
comandantul ei s-a predat ofiterilor romani. Caderea Plevnei a avut o influenta hotaratoare
asupra desfasurarii ulterioare a razboiului. In timp ce armata rusa a continuat ofensiva pe
directia Sofia - Adrianopol, trupelor romane le -a revenit misiunea de a cuceri cetatile
turcesti din vestul Bulgariei, printre care Vidin si Belogradcik. Infranti pe toate fronturile,
otomanii au capitulat in ianuarie 1878, semnand armistitiul si apoi tratatul de pace de la
San Stefano (februarie 1878).
Recunoasterea internationala a independentei . In ultima parte a razboiului, Rusia
a aratat o atitudine neprietenoasa, comunicand autoritatilor romane ca doreste sa obtina
cele trei judete din sudul Basarabiei; acest fapt a atras, in ianuarie 1878, protestul Parla -
mentului Romaniei. In perioada tratativelor de pace de la San Stefa no, relatiile romano-
ruse s-au inrautatit si mai mult, urmare a neadmiterii reprezentantului roman la negocieri si
mai ales a hotararii Rusiei de a ocupa din nou sudul Basarabiei. Delegatul Romaniei la
tratative, colonelul Eraclie Arion, a fost imputernici t sa sustina recunoasterea indepen -
dentei si retrocedarea gurilor Dunarii pana la bratul Sf. Gheorghe. Rusia a hotarat insa
reanexarea judetelor din sudul Basarabiei, declarand deschis ca -si rezerva dreptul de a le
schimba cu Dobrogea. In tara dezbaterile parlamentare au respins insa solutia rusa,
sustinand mentinerea integritatii teritoriale.
Tratatul de pace semnat la San Stefano (langa Istanbul), la 19 februarie martie 1878,
fara acceptarea Romaniei la dezbateri, prevedea:
*independenta Serbiei, Romaniei si Muntenegrului, autonomia Bosniei si
Hertegovinei,
 

*organizarea Marelui Principat al Bulgariei (in care stationau trupe ruse), care se
intindea de la Dunare la Marea Mediterana si avea statut de autonomie;
*stramtorile Bosfor si Dardanele erau deschise circulatiei tuturor navelor; Rusia
"oferea" Dobrogea in schimbul anexarii sudului Basarabiei. Toate acestea prevederi
oglindeau politica de forta a Rusiei, fapt ce a nemultumit statul roman.
Relatiile romano-ruse au devenit deosebit de incordate. In aprili e 1878, erau aduse
din Balcani in Romania trupe si incepea aplicarea planului de ocupare militara. Trupele
ruse au ocupat orasul Giurgiu si au ajuns in apropierea capitalei. In aceste conditii,
domnitorul Carol I a ordonat regruparea armatei in nordul Olte niei si Munteniei pregatindu -
se pentru rezistenta in cazul unei agresiuni militare din partea Rusiei.
Tratatul de la San-Stefano nemultumea si mari puteri ca Anglia, ingrijorata de pozitia
castigata de Rusia in Balcani, si Austro-Ungaria, care nu primea Bosnia si Hertegovina.
Germania a preluat misiunea de reconciliere si a organizat noi tratative de pace. Intre timp,
Rusia a declarat ca nu este in nici un fel angajata fata de Romania, Conventia din
1877 referindu-se doar la raporturile romano -otomane, nu si la cele ruso-romane.
Ca urmare, in vara anului 1878 au avut loc noi tratative de pace, finalizate in
cadrul Congresului de pace de la Berlin, la care au participat cele sapte state semnatare
ale tratatului din 1856. Nici de data aceasta, Romania nu a fost invitata; dupa lungi
insistente, primul ministru Ion C. Bratianu si ministrul de externe Mihail Kogalniceanu au
fost primiti intr-o sedinta unde au prezentat un memoriu prin care solicitau recunoas terea
independentei si a integritatii nationale, gara ntarea neutralitatii tarii, acordarea unor 
despagubiri de razboi, precum si interzicerea trecerii trupelor ruse pe teritoriul Romaniei.
Reflectand lupta de interese dintre Marile Puteri, Tratatul de pace de la Berlin (1/13 iulie
1878) prevedea:
*principatul Bulgariei era micsorat si se infiinta in sudul sau provincia autonoma
Rumelia,
* Bosnia si Hertegovina intrau sub administratia Austro -Ungariei,
*insula Cipru revenea Angliei, Serbia si Muntenegru deveneau independente.
* In privinta Romaniei, independenta ii era recunoscuta in anumite conditii:
modificarea articolului 7 din Constitutie in sensul acordarii cetateniei romane pentru
locuitorii de alta religie decat cea crestina, rascumpararea de catre guvernul roman a
actiunilor fostei Societatii care construise drumurile de fier din Romania (societatea
Strousberg cu capital german creata in 1872).
* Statul roman primea Dobrogea, Delta Dunarii si Insula Serpilor, dar pierdea sudul
Basarabiei, luat de Rusia. Ingerintele si amenintarile Rusiei au determinat o tensionare a
 

relatiilor romano-ruse. Dincolo de anumite prevederi dezavantajoase, ramanea faptul

esential si anume recunoasterea internationala a independentei de stat a Romaniei. Prin
tratatul final semnat la 1 iulie, indepen denta era recunoscuta imediat de Rusia, Imperiul
Otoman, Serbia, Austro-Ungaria si abia in 1880 de catre Franta, Anglia si Germania.
Independenta a avut urmari dintre cele mai importante pentru statul roman. A creat
conditii pentru intarirea regimului politic si accelerarea progresu lui economic si social.
Reintegrarea Dobrogei dadea o noua perspectiva legaturilor economice cu lumea. Dupa
cucerirea independentei, Romania devenea stat cu drepturi depline in relatiile
internationale. Suveranitatea nationala a ingaduit afirmarea unei pol itici externe proprii, a
permis instituirea unui sistem protectionist necesar dezvoltarii economice, a creat conditii
pentru consolidarea sistemului politico -institutional. Obtinerea si recunoasterea
independentei a avut drept principala consecinta proclam area principelui Carol ca rege, la
14 martie 1881. Romania a devenit astfel regat, ridicandu -si in mod substantial statutul si
pozitia internationala.
3. PRINCIPALELE INSTITUTII ALE STATULUI ROMAN MODERN SI PARTIDELE 
POLITICE 
In epoca moderna, progresul inregistrat de societatea romaneasca s -a reflectat in modul
de organizare si functionare a unor institutii fundamentale: domnia (monarhia), Adunarea
obsteasca (Parlamentul), guvernul, justitia, biserica, armata. Sistemul politic al Romaniei
moderne a avut la baza Constitutia din 1866, care a creat fundamentul democratic al vietii
politice. Romania a intrat in randul monarhiilor constitutionale, in cadrul carora suveranul era
doar arbitru si factor de echilibru. Rolul prin cipal il aveau partidele politice, c are din 1895 au
venit la putere prin mecanismul alternantei la guvernare. Parlamentul, ales prin vot cenzitar, a
fost spatiul consacrat al disputelor pe seama legilor propuse de partidele politice.
3.1. Monarhia. Rolul monarhiei in istoria Romaniei moderne a fost fundamental.
 Aceasta institutie centrala a avut un rol important in anii 1859 -1918, contribuind la procesul
de afirmare si de modernizare a statului roman. Atributiile domnului, specifice perioadei
medievale, au fost modificate printr-o serie de acte fundamentale: Regulamentul Organic
(1831-1832), Conventia de la Paris (1858), Constitutia din 1866. In timpul lui Cuza,
atributiile domniei au crescut, trecandu -se la un regim autoritar 
Monarhia a fost cea mai importanta dintre institutiile statului din aceasta perioada,
institutie a carei functionare a fost reglementata prin Constitutie. Actul fundamental din
1866 avea la baza principiul conform caruia suveranul "domneste, dar nu guverneaza".
Prin Constitutia din 1866, era consacrata, ca forma de guvernamant a statului roman,
monarhia constitutionala. Modelul il constituiau monarhiile parla mentare din Occident
 

(Belgia, Marea Britanie s.a.), si nu imperiile conserva toare cu care se invecina Romania.
Institutia monarhica a avut un rol major in accelera rea procesului de modernizare -
occidentalizare a societatii romanesti. Conform Constitutiei din 1866, domnul (din 1881,
regele) exercita impreuna cu Parlamentul ("reprezentatiunea nationala") puterea legislativa
si, impreuna cu guvernul, pe cea executiva. Intre prerogativele sale se numarau:
sanctionarea si promulgarea legilor, dreptul de amnistie, dreptul de a bate moneda,
reprezentarea statului roman in politica externa. EI era seful armatei, avea initiativa legilor 
si dreptul de veto absolut, putandu-se opune punerii in aplicare a unor legi votate de
Parlament. In schimb, actele domnitorului nu aveau autoritate, daca nu erau
contrasemnate de un ministru, care purta astfel responsabilitatea lor (Constitutia din 1866
- articolul 92). Domnul il numea pe primul-ministru, care, la randul sau, forma guvernul si
organiza noile alegeri (spre deosebire de sistemul democratic clasic, in care guver nele
rezulta din alegeri). Aceasta stare de lucruri era cauzata de situatia concreta a societatii
romanesti, in care cei mai multi dintre locuitorii de la sate nu erau stiutori de carte si nu
aveau drept de vot (il vor primi dupa primul razboi mondial). Atributiile domnitorului erau pe
viata si ereditare.
Simbolul monarhiei constitutionale romanesti a fost Carol I de H ohenzollern-
Sigmaringen. Prin aducerea unui principe strain se implinea o dorinta mai veche a clasei
politice, al carei scop era de a stinge rivalitatile dintre marile familii boieresti si de a ridica
prestigiul international al statului roman. Desigur, de scendenta sa dintr-o prestigioasa
dinastie germana a contat mult in dezvoltarea legaturilor politice, economice si militare
dintre regatul roman si cea mai insemnata putere europeana din acea vreme, Germania
wilhelmiana.
De-a lungul intregii sale domnii de 48 de ani - cea mai lunga din istoria romanilor 
(1866 - 1914) - Carol a jucat un rol important in evolutia statului roman, fiind figura politica
centrala. Devenit principe al Romaniei in 1866, Carol, disciplinat si perseverent,
descinzand dintr-o prestigioasa dinastie germana, si-a implinit menirea de monarh
constitutional. Carol I s-a atasat de tara al carei domnitor (rege) a devenit, aparandu -i
interesele. Primii ani de domnie au insemnat o perioada de adaptare din care n -au lipsit
dificultatile determinate de diversi factori: disputele dintre conservatori si liberali -radicali,
simpatia francofila a opiniei publice, evidenta in timpul razboiului franco -prusac din 1870-
1871. Dupa anii 1870-1871, cand au loc manifestari antidinastice, Carol a cautat sa
impuna o domnie autoritara cu acordul Puterilor garante si al conservatorilor. Dificultatile
de la inceputul domniei au fost treptat depasite, urmand, indeosebi dupa cucerirea
independentei de stat, etapa de consolidare a dinastiei: la 9 septembrie 1878 Carol si-a
 

luat titlul de Alteta Regala, in martie 1881 a fost proclamat Regatul , iar pe 10 mai 1881,
Carol I a fost incoronat (coroana folosita fiind confectionata din otelul tunurilor capturate la
Plevna); pe 18 mai 1881 s-a incheiat "pactul de familie", pri n care era reglementata
succesiunea la tron, mostenitor fiind proclamat printul Ferdinand de Hohenzollern -
Sigmaringen, nepotul de frate al lui Carol I.; in 1884 s -a legiferat crearea Domeniilor 
Coroanei, ale caror venituri completau lista civila a regelui.
Personalitate echilibrata si cu o educatie deosebita, integru din punct de vedere
moral, disciplinat si riguros, regele Carol a reusit sa modereze disputele politice dintre
liberali si conservatori, a protejat sistemul bipartit, a incurajat modernizarea s tatului si a
sprijinit miscarea nationala a romanilor din afara granitelor. De la inceputul domniei s -a
sprijinit pe conservatori. A conlucrat si cu liberalii, aflati mai mult timp la guvernare,
deoarece acestia erau dornici sa adopte masuri cu caracter reformator in folosul statului
roman.
Pe plan intern, Carol a incurajat formarea partidelor politice, a cultivat un climat de
ordine, disciplina si rigoare, a staruit pentru modernizarea structurilor economice si a fost
un arbitru al vietii politice. EI a instituit in 1895 sistemul rotativei guvernamentale. Prin
atributia sa constitutionala de numire a primului ministru, regele avea un rol cheie in
determinarea rezultatului alegerilor parlamentare, deoarece fiecare guvern actiona in asa
fel incat obtinea victoria electorala. Suveranul a aratat preocupare pentru dezvoltarea
invatamantului, a culturii, precum si pentru formarea tinerelor generatii de intelectuali; in
1891 a sprijinit infiintarea Fundatiei culturale "Carol I".
Chemat pe tronul Romaniei pentru a consolida pozitia tarii pe plan international,
Carol I a desfasurat o intensa activitate in politica externa; s-a dedicat cuceririi
independentei; a alaturat Romania Triplei Aliante (1883) si a implicat -o in razboaiele
balcanice. In timpul razboiului de i ndependenta a avut merite importante in desfasurarea
operatiunilor militare. Dupa Congresul de pace de la Berlin (1878) a respins cu curaj
cererea Rusiei de libera trecere a armatei tariste prin Dobrogea. In contextul deteriorarii
relatiilor romano-ruse, dupa 1878 s-a orientat spre Puterile Centrale sau Tripla Alianta
(Austro-Ungaria, Germania si, pentru un timp, Italia), cu care a incheiat Tratatul din 1883
(secret). Aceasta orientare externa n-a fost determinata in primul rand de originea
germana a regelui, ci de presiunea panslavismului, sustinut de Rusia. In plus, orientarea
spre Puterile Centrale era o reactie la atitudinea neprietenoasa a Rusiei din 1878, cand
armatele rusesti au intarziat retragerea lor de pe teritoriul Romaniei, dupa incheierea raz -
boiului cu Turcia. Un puternic impact l -a avut faptul ca, dupa ce prin Conventia din aprilie
1877 Rusia s-a angajat sa apere integritatea teritoriala a Romaniei, in 1878, prin Tratatul
 

de la Berlin, a ocupat trei judete din sudul Basarabiei. In timpul regel ui Carol I, Romania s-
a afirmat ca un factor de echilibru in Balcani. Ca urmare a participarii tarii noastre la al
doilea razboi balcanic, incheiat cu pacea de la Bucuresti (1913), Cadrilaterul a revenit
statului roman.
Carol I a incurajat lupta romanilor din teritoriile aflate sub dominatie straina, folosind
diverse modalitati: interventia regelui pe langa curtea de la Viena pentru eliberarea
conducatorilor miscarii memorandiste condamnati in procesul de la Cluj din 1894; sprijinul
financiar pentru scolile romanesti etc. Totusi, in aceasta chestiune el a avut o atitudine
prudenta, pentru a nu provoca puternicele imperii vecine, Rus si Austro -Ungar. In timpul
primului razboi mondial suveranul a acceptat neutralitatea Romaniei, hotarare adoptata in
cadrul Consiliului de Coroana de la Sinaia din 21 iulie / 3 august 1914. Dupa moartea lui
Carol I (27 septembrie 1914), i-a urmat la tron conform "Pactului de familie" din 1881,
Ferdinand I (1914-1927). Acesta si-a legat numele de participarea Romaniei la primul
razboi mondial (1916-1918), de realizarea Marii Uniri precum si de infaptuirea unor 
importante reforme (agrara, electorala).
3.2. Reprezentanta Nationala (Parlamentul) . Parlamentul reprezenta puterea
legislativa. In baza Statutului dezvoltator al Conventiei d e la Paris (1864) s-a inaugurat in
Romania parlamentul bicameral: Adunarea Electiva (Adunarea Deputatilor) si Corpul
Ponderator (Senatul). Constitutia din 1866 a stat la baza vietii parlamentare din anii 1866 -
1914, precizand importantele prerogative pe car e le avea parlamentul: dezbaterea si
adoptarea legilor, a bugetului, controlul activitatii guvernamentale prin intrebari, interpelari,
anchete, motiuni de cenzura. Potrivit Constitutiei, Reprezentanta Nationala era un
parlament bicameral format din Senat si Adunarea Deputatilor .
De regula, Parlamentul isi desfasura activitatea pe durata a 4 -5 luni pe an, timp in
care erau discutate si votate legile. In mod normal, lucrarile se deschideau la 15
noiembrie. La deschidere se citea "Mesajul Tronului" adresat de rege legislativului.
  Activitatea parlamentara se incheia in fiecare an cu "raspunsul Corpurilor Legiuitoare la
mesajul tronului". Parlamentul isi exercita dreptul de a controla puterea executiva,
urmarind modul in care se aplicau legile. Deputatii si senat orii, mai ales cei din opozitie, se
foloseau de dreptul de interpelare, cerand unor ministri sa raspunda pentru anumite
decizii sau acte politice si cateodata obligandu -i chiar sa demisioneze. Parlamentul a avut
o contributie esentiala in crearea cadrului legislativ al modernizarii. In activitatea lor,
guvernantii aveau de infruntat opozitia parlamentara care era extrem de activa.
3.3. Guvernul , ca institutie reprezentand puterea executiva, este o creatie a epocii
moderne, avand ca act de nastere Regulamentul. In baza Constitutiei din 1866, regele
 

incredinta guvernul unui lider de partid, dupa care dizolva parlamentul si se organizau
alegeri generale. Prin acest sistem, executivul isi construia majoritati parlamentare,
autoritatile locale fiind puse in slujb a partidului aflat la putere. Astfel, guvernul "facea"
Parlamentul, ceea ce insemna o alterare a regimului constitutional. In 1895, regele Carol I
a introdus sistemul "rotativei guvernamentale" care consta in alternarea la guvernare a
celor doua partide importante: Partidul National Liberal si Partidul Conservator. "Rotativa
guvernamentala" nu a exclus disputele si patimile politice. Conform Constitutiei din 1866,
executivul era raspunzator in fata parlamentului pentru activitatea desfasurata, dar in
practica era factorul decisiv in conducerea tarii.
3.4. Armata a avut un rol major in evolutia Romaniei moderne, aducandu -si
contributia la cucerirea independentei de stat si la infaptuirea Marii Uniri. Ea a evoluat ca
structura si organizare: in 1860 s-a infiintat Ministerul de Razboi, iar legea privind
organizarea puterii armate (1868) a introdus principiul mobilizarii generale.
3.5. Biserica era o importanta institutie, care se bucura de respect si de prestigiu
moral. Cuza a secularizat averile manastiresti ( 1863) si a incercat sa diminueze rolul
clericilor in treburile civile. Prin intelegerea dintre guvern si Patriarhie (1885), Biserica
Romana ramanea independenta, pastrandu -si administratia in conformitate cu canoanele
rasaritene. Tot acum, Biserica Ortodoxa si-a proclamat autocefalia fata de Patriarhia de la
Constantinopol, fapt care avea urmari pozitive asupra suveranitatii nationale. Ea a contribuit
la dezvoltarea culturii, la unitatea spirituala si nationala a romanilor.
3.6. Partide si grupari politice. Pluralismul a fost o trasatura a sistemului politic din
Romania in aceasta perioada. Viata politica a fost dominata de Partidul National Liberal
constituit in 1875 si de Partidul Conservator, infiintat in 1880. Ambele au participat la
guvernarea tarii si, cu toate deosebirile de idei, au actionat in vederea modernizarii
societatii romanesti. In viata politica au mai existat si disidente liberal -radicale,
conservatoare, partide de orientare social -democrata sau socialista.
Liberalii. Reprezentand indeosebi burghezia, liberalii ii aveau ca reprezentanti de
seama pe I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, D.A. Sturdza, Ion I.C. Bratianu. Ei se pronuntau
pentru respectarea regimului parlamentar constitutional si "domnia legilor", fiind adeptii
politicii "prin noi insine". Deosebirile de opinii au determinat cristalizarea unor grupari sau
dizidente. Astfel, s-au afirmat liberalii radicali condusi de Ion C. Bratianu si C.A. Rosetti
care sustineau libertatea presei, largirea dreptului de vot prin formarea unui colegiu unic
de alegatori, reforma agrara radicala. In cadrul P. N.L., in 1884, s -a creat gruparea radicala
condusa de C.A. Rosetti, iar dupa moartea sa de Gheorghe Panu, care milita pentru
introducerea votului universal, impozit progresiv pe venit, reforma agrara si o legislatie
 

eficienta a muncii; in 1886 s-au desprins tinerii liberali condusi de Nicolae Fleva. Dupa
1895, s-a constituit gruparea condusa de P.S. Aurelian, numita "drapelista" dupa oficiosul
acestuia, "Dra pelul ". Totusi, aceste disidente nu au afectat de cisiv unitatea partidului: dupa
1890, odata cu afirmarea tinerilor politicieni in frunte cu Ion I. C. Bratianu, partidul si -a
consolidat pozitia. In 1913, in programul liberal au fost inscrise doua reforme importante:
reforma agrara (vizand crearea unei pr oprietati mijlocii puternice) si reforma electorala
(acordarea dreptului de vot pentru stiutorii de carte). Principalele publicatii liberale erau
"Romanul ", "Vointa nationala" si " Viitorul ".
Conservatorii . Din randul acestora faceau parte marii proprietar i de pamant,
intelectuali, elemente ale burgheziei comerciale si bancare. Adepti ai politicii "pasilor 
marunti", ei se straduiau sa mentina vechile traditii politice si marea proprietate. Intre liderii
de seama s-au remarcat Lascar Catargiu, Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Gheorghe Gr.
Cantacuzino. Publicatiile centrale conservatoare erau " T im pul ", "Conservatorul ", "E 
 poca".
  Acest partid nu a fost ocolit de fuziuni sau disidente: in 1907, conservatorii s -au unit cu
 junimistii condusi de Petre Carp, iar in 1908 gruparea lui Take Ionescu a parasit partidul si a
infiintat Partidul Conservator Democrat, promotor al accelerarii ritmului de modernizare a
tarii. De asemenea, Nicolae Filipescu impreuna cu adeptii sai au parasit Partidul
Conservator in 1915, datorit a politicii lor filoantantiste.
 Alte orientari politice. Pe scena politica au aparut si alte orientari politice, dar de mai
mica intindere. Dupa 1890 s-a incercat constituirea unui Partid Taranesc, evidentiindu -se
Constantin Dobrescu Arges, Vasile Kogalniceanu, Ion Mihalache. Eforturile acestora s-au
concretizat in octombrie 1895, atunci cand s-a constituit Partida Taraneasca. Aceasta va
avea, insa, o existenta efemera, un adevarat Partid Taranesc constituindu -se abia dupa
Primul Razboi Mondial.
Miscarea socialista s-a afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea prin intelectualii cu
vederi de stanga si prin publicatii precum " Contem poranul ", "Lumea Noua" sau
"Emanci  parea". Un teoretician al miscarii a fost Constantin Dobrogeanu -Gherea, autorul
primului program socialist din Romania, intitulat "Ce vor socialistii romani?". In 1893 s -a
infiintat Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Romania care sustinea introducerea
votului universal, garantarea drepturilor politice si economice ale muncitorilor,
rascumpararea marilor proprietati si arendarea lor la tarani. In 1899, prin "tradarea
generosilor", care s-au orientat spre liberali, P.S.D.M.R., bazat pe ideile socialiste ale
epocii, s-a dizolvat. Miscarea socialista a supravietuit in cercurile socialiste si in
organizatiile sindicale. In 1910, a fost organizat Partidul Social Democrat din Romania, iar 
istoricul Nicolae Iorga a pus bazele Partidului Nationalist Democrat.
 

3.7. Politica externa. Dupa experienta Congresului de la Berlin, regele Carol I si Ion
C. Bratianu au cautat sa incadreze Romania intr-un sistem de aliante care sa-i asigure
protejarea integritatii teritoriale si a intereselor sale externe. Era vorba, in primul rand, de a
se apara in fata tendintelor expansioniste ale Imperiului Rus, pentru care regatul roman
constituia o piedica in calea aspiratiilor hegemonice in Europa de Sud -est. Tripla Alianta,
formata din Germania, Austro-Ungaria si Italia, reprezenta o uriasa forta politica, eco nomica
si militara, sub auspiciile careia regatul roman isi putea mentine stabilitatea si se putea
dezvolta in continuare. Romania s -a alaturat Triplei Aliante printr -un tratat bilateral incheiat
cu Austro-Ungaria (18/30 octombrie 1883), la care a aderat, in aceeasi zi, si Germania.
  Aceasta aderare a Romaniei l a Tripla Alianta a fost tinuta secreta, datorita puternicelor 
sentimente francofile ale majoritatii opiniei publice romanesti. Trebuie precizat, insa, ca in
acea epoca, Franta nu putea oferi statului roman garantii suficiente de sustinere externa.
Politica guvernului maghiar fata de romanii din Transilvania, fata de fruntasii
memorandisti a slabit alianta Romaniei cu Puterile Centrale si a influentat opinia publica
din regat, care a devenit din ce in ce mai ostila Austro -Ungariei. Treptat, politi ca externa a
Romaniei s-a reorientat spre Tripla Antanta, formata din Franta, Marea Britanie si Rusia. In
acest sens, semnificativa a fost vizita tarului Nicolae al II-lea la Constanta in iunie 1914.
De asemenea, legaturile diplomatice cu Franta s -au intensificat, creandu-se, astfel,
premisele pentru participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial de partea Antantei. Daca
Romania nu a participat la primul razboi balcanic, izbucnit in 1912, in cel de-al doilea
razboi balcanic ea s-a aflat de partea celor victoriosi, deci alaturi de Serbia, Grecia si
Turcia, impotriva Bulgariei. Prin Tratatul de la Bucuresti (28 iulie/10 august 1913), Bulgaria
a cedat Romaniei sudul Dobrogei (Cadrilaterul, format din judetele Durostor si Caliacra).
Cel de-al doilea razboi balcanic a sporit rolul Romaniei de garant al echilibrului in Balcani,
deci de putere importanta in sud-estul continentului.
4. STATUL - AGENT AL MODERNIZARII PANA LA PRIMUL RAZBOI MONDIAL 
4.1. Agricultura. Problema taraneasca. Pana in anul 1914, agricultura a ramas ce a
mai importanta ramura economica. Principalul progres in agricultura a fost cresterea
suprafetelor cultivate mai ales cu cereale. Marea proprietate reprezenta in jurul anului
1900 aproximativ 50% din suprafata arabila a tarii. In acelasi timp, aproape 80% din totalul
taranimii nu poseda pamant suficient. Dupa anul 1900, agricultura a fost inzestrata cu
masini si utilaje, care nu au determinat insa o crestere insemnata a productivitatii. La baza
relatiilor agrare au ramas invoielile agricole. Sistemul arenz ilor in munca si produse si
munca la tarla au complicat situatia taranilor. Interventia statului in domeniul agriculturii a
pornit de la realitatile specifice anilor 1859 - 1918: ponderea importanta a acestei ramuri in
 

cadrul economiei nationale (in 1900 c ontribuia cu doua treimi la produsul national si
asigura trei patrimi din exportul tarii), insuficienta pamantului pentru tarani, analfabetismul,
inventarul agricol modest, credite putine, tensiunile sociale (rascoalele din 1888, 1894,
1898 -1899, 1907). Dupa legea rurala din 1864, au urmat alte masuri ameliorative: in
martie 1866 s-a adoptat legea invoielilor agricole, care reglementa raporturile dintre tarani
si mosieri; in 1881 s-a infiintat Creditul Agricol; constituirea bancilor populare; adoptarea in
1904 a legii care permitea taranilor sa formeze obsti satesti in vederea cumpararii de
pamant; dupa rascoala din 1907 a fost limitata arendarea, s -a elaborat o noua lege a
invoielilor agricole si s-au adoptat noi masuri care sa faciliteze cumpararea de pam ant.
  Asemenea masuri nu au abordat insa problema esentiala si anume cea privind
redistribuirea pamantului. In 1907, a avut loc o mare rascoala a taranilor care s -a extins
din nordul Moldovei pana in Muntenia si Oltenia; a fost nevoie de interventia armatei
pentru inabusirea acesteia, numerosi tarani fiind omorati sau arestati. Rascoala a aratat
acuitatea problemei agrare si a generat o semnificativa mutatie in atitudinea clasei politice
fata de taranime. Imediat dupa rascoala au fost adoptate unele masuri v izand rezolvarea
problemei agrare: legea invoielilor agricole (1907); infiintarea Casei Rurale (1908). In ciuda
acestei legislatii, agricultura a ramas in mare masura asemanatoare structural cu ceea ce
fusese la jumatatea secolului precedent. In 1907, circa o treime dintre familiile de tarani
aveau mai putin de 3 ha, astfel ca pentru a -si asigura existenta, erau nevoite sa se
"invoiasca" pentru a lucra pe mosiile marilor proprietari. Relatiile agrare nu s -au schimbat
substantial, iar productivitatea era rel ativ modesta; predomina cultura cerealelor.
Schimbari sesizabile au aparut in organizarea productiei pe marile proprietati, in sensul ca
a crescut numarul masinilor agricole si al muncitorilor agricoli.
4.2. Industria. Industria a fost domeniul in care pro gresul a avut o evolutie lenta, dar 
continua, accelerandu-se ritmul acestuia in ultimul deceniu al secolului trecut. Daca pana
in deceniile 7-8 ale secolului al XIX-lea activitatile industriale erau sustinute mai ales de
ateliere si manufacturi, neimplicarea statului printr-o politica de incurajare si protejare a
productiei interne a avut drept urmare un parcurs lent spre modernitate. Interventia statului
s-a realizat dupa ce Romania a devenit independenta si dupa ce a expirat conventia
comerciala incheiata cu Austro-Ungaria in 1875. Totusi, imediat dupa obtinerea
independentei, industria era lipsita de capital autohton, de cadre tehnice bine calificate, de
masini si materii prime. In consecinta, politicieni, eco nomisti, oameni de cultura au sustinut
ca incurajarea industriei nationale se putea realiza printr -un program de masuri
protectioniste. Cadrul legislativ a vizat mai ales dezvoltarea principalelor ramuri in dustriale:
industria alimentara, forestiera, petroliera si metalurgica. Ca urmare, industria a cunoscut
 

un proces de modernizare, in dauna productiei mestesugaresti. Acest fapt a fost

determinat, in buna masura, de initiativele in plan legislativ adoptate de Parlamentul
roman: legea de incurajare a industriei nationale din 1887, care viza industria mare,
acorda inlesniri, pe timp de 15 ani, celor care infiintau intreprinderi mari, cu cel putin 25 de
lucratori si cu un capital minim de 50.000 lei. Legea generala a tarifelor din 1886 initia
protectionismul, aplicand unele taxe de import la produse car e concurau cu produsele
industriei nationale. In 1895, conservatorii au adoptat legea minelor prin care bogatiile
subsolului, cu exceptia petrolului au trecut in proprietatea statului, creandu -se conditii mai
bune pentru exploatarea lor. Aceste masuri au favorizat un ritm mai accentuat de
dezvoltare a industriei. Industria usoara era cel mai bine reprezentata, deoarece necesita
capitaluri mici, dispunea de materie prima din abundenta si ieftina, procurata din
agricultura si aducea castiguri imediate.
Dupa anul 1900, cea mai dezvoltata era industria petroliera, care beneficia de cele
mai moderne rafinarii din lume, astfel incat Romania era, in 1914, a doua tara
producatoare de petrol din Europa. Progrese au inregistrat industria forestiera si
alimentara. In preajma primului razboi mondial, industriile dominante erau industria
petroliera si cea de cherestea. Lacunele din structura industriei romanesti sunt evidente.
  Absenta unei industrii siderurgice si constructoare de masini, precum si caracterul
rudimentar al industriei chimice erau indicii ca nivelul industrializarii se aflau cu mult in
urma celor vest-europeni. In plus, industria contribuia doar cu 17 % la realizarea
produsului intern brut (in preajma primului razboi mondial). Industria constructoare de
masini era inexistenta, astfel tara ramanea dependenta de importuri in acest sector vital. O
trasatura specifica a constituit-o patrunderea capitalului strain in diverse ramuri (petrol,
gaz, electricitate, zahar), indeosebi dupa adoptarea legii minelor (1895 ), care acorda
numeroase facilitati investitorilor. Ponderea cea mai importanta o avea capitalul englez,
olandez, francez si belgian.
4.3. Transporturile. Progresele in domeniul industriei si accesul la piata
internationala au fost posibile si datorita mod ernizarii mijloacelor de transport si de
comunicatii. Mecanizarea comunicatiilor, utilizarea telegrafului si telefonului au favorizat
tranzactiile, iar extinderea retelei feroviare si a soselelor a influentat cresterea volumului
transporturilor. Statul a a cordat o mare atentie dezvoltarii cailor de transport: in 1869 a fost
inaugurata calea ferata Bucuresti -Giurgiu, prima din Romania, iar in 1872 s -a dat in
folosinta Gara de Nord; in 1879 a inceput construirea caii ferate Buzau -Marasesti, prima
cale ferata executata de statul roman. Ca si in alte domenii ale dezvoltarii economice,
statul roman si-a asumat responsabilitatea pentru administrarea intregului sistem feroviar .
 

Dupa obtinerea independentei, caile ferate devin monopol de stat prin rascumpararea lin iilor 
construite de actionarii straini. In 1895 s -a dat in folosinta podul peste Dunare de la
Cernavoda, construit de inginerul roman Anghel Saligny, la acea vreme cel mai lung pod din
Europa.
4.4. Comertul si sistemul bancar . Ca expresie a progresului economic, Romania a
incheiat acorduri comerciale cu Austro-Ungaria (1875), Franta, Marea Britanie, Italia
(1876), Germania (1877). Finantele publice si creditul au constituit un alt sector in care
statul a intervenit activ in scopul dezvoltarii relatiilor ca pitaliste. Mutatii importante au
aparut in sistemul bancar: in 1867 s-a instituit noul sistem financiar bazat pe moneda
nationala (leul); a luat fiinta Casa de Economii si Consemnatiuni (1864). Prima emisiune
de hartie - moneda a fost realizata in 1877. Ea a impus ordinea monetara si a contribuit la
incurajarea investitiilor interne. Un moment important l -a constituit infiintarea Bancii
Nationale a Romaniei (1880) cu dreptul de a emite moneda. Proiectul de lege prevedea ca
pentru infiintarea bancii nu putea fi folosit decat capitalul romanesc, din care doua treimi
urmau sa provina din surse particulare, iar o treime de la stat. Capitalul particular al bancii
a fost cel liberal. La inceputul secolului XX, sistemul bancar era deja format si raspundea
necesitatilor de credit ale societatii romanesti. Ca o expresie a dezvoltarii economice, in
1881 se infiinteaza Bursa din Bucuresti, prima bursa de valori din Romania.
4.6. Invatamantul . Organizarea invatamantului pe principii moderne a inceput inca
din prima jumatate a secolului al XIX-lea prin activitatea carturarilor Gheorghe Asachi si
Gheorghe Lazar. Invatamantul public s-a introdus prin Regulamentele Organice. Legea
instructiunii publice din 1864 a fixat cadrul organizatoric si de dezvoltare pentru
invatamantul primar, secundar si universitar. Introducand obligativitatea si gratuitatea
invatamantului primar de 4 clase si stabilind un sistem unitar de invatamant, legea situa
Romania alaturi de tari avansate ca Franta, Italia, Elvetia, Tarile Scandinave. Populatia
scolara era in crestere, desi analfabetismul continua sa fie o problema pentru Romania.
Dezvoltarea invatamantului a mai facut un pas in 1893, cand a fost votat proiectul de lege
propus de Take Ionescu. Acest proiect reor ganiza invatamantul primar si ii dadea un
caracter practic. De asemenea, s-a reorganizat instructiunea publica, punandu -se accent
pe frecventa elevilor si pe pregatirea noilor dascali, s -a dezvoltat reteaua scolara,
crescand numarul stiutorilor de carte. Cel mai important rol in moderniza rea invatamantului
romanesc de toate gradele l-a avut pedagogul, matematicianul si astronomul Spiru Haret.
Ca ministru al instructiunii publice, el a initiat culturalizarea si alfabetizarea in mediul rural
si a organizat programe speciale de pregatire a in vatatorilor. Totodata, s-a afirmat
invatamantul superior si s-a format un corp profesoral valoros, s-au creat laboratoare si au
 

aparut publicatii stiintifice. Dupa infiintarea Universitatilor din Iasi (1860) si Bucuresti
(1864), au fost organizate si alte noi institutii de invatamant superior: Facultatea de
Medicina, Scoala de Arte Frumoase, Scoala Superioara de Poduri si Sosele (1881),
Scoala Superioara de Arhitectura, Universitatea din Cluj (1872) Universitatea din Cernauti
(1874) etc. In aceasta perioada au aparut primele organizatii ale corpului didactic,
publicatii consacrate scolii si problemelor pedagogice, primele asociatii studentesti. In
celelalte teritorii romanesti, situatia invatamantului era dificila datorita atitudinii imperiilor 
care le stapaneau: lipsa ajutorului financiar, impunerea predarii in limba maghiara (in
Transilvania dupa 1867), in germana (Bucovina) si rusa (Basarabia). In Transilvania, limba
romana era admisa ca limba de predare in invatamantul primar si confesional. Insa in
timpul regimului dualist, limba maghiara a devenit obliga torie pentru predarea tuturor 
obiectelor de studiu. In invatamantul superior exista cate o catedra de limba romana la
Universitatile din Cluj si Budapesta, cu subventii pentru studentii romani acordate de
biserica si de fundatiile particulare; de asemenea, s -a infiintat o catedra de limba si
literatura romana la Universitatea din Cernauti.
4.7. Cultura. Cultura a fost un alt aspect de seama al modernizarii Romaniei. Literati,
artisti, oameni de stiinta au deschis drumuri noi si au infiintat institutiile culturale
fundamentale pentru un stat modem. Ei au cultivat valorile artistice si stiintifice care au
sincronizat si integrat Romania in lumea civilizata. Secolul al XIX -lea poate fi considerat
cel mai spectaculos in istoria romanilor datorita trecerii de la Evul Mediu la modernitate. In
acest proces, rolul hotarator revine culturii care a schimbat mentalitati si a orientat
societatea romaneasca spre un model european.
  Academia Romana
. Infiintata ca "Societatea literara romana" (1866), ulterior 
Societatea Academica Romana (1867), Academia Romana primeste aceasta titulatura in
anul 1879. Ea avea trei sectii: literatura, istorie, stiinte. Din initiativa unor oameni de cultura
din toate provinciile locuite de romani se forma, in 1866, o societate literara care avea ca
scop initial stabilirea ortografiei, gramaticii si editarea dictionarului limbii romane. Treptat,
s-au alaturat nu numai filologi si istorici, ci si personalitati din domeniul economiei,
medicinei, stiintelor naturale etc. Din 1879, scopul principal al Academiei Romane a fost
promovarea "culturii, limbii si istoriei nationale, a literelor, stiintelor si artelor frumoase". Din
acest for au facut parte importanti oameni de cultura Academia a ramas pana astazi cea
mai importanta institutie de cultura a Romaniei . Inca de la intemeiere, membrii Academiei
proveneau din toate tinuturile locuite de romani (din Transilvania, Bucovina, Basarabia si de
la sudul Dunarii), fapt semnificativ pentru politica cul turala a statului roman. In aceeasi
directie pan-romaneasca a actionat si "Liga pentru unitatea culturala a tuturor 
 

romanilor ", infiintata la Bucuresti in 1890, al carei suflet a fost Nicolae Iorga. Prin filialele ei,
deschise in diferite orase ale tarii si in unele capitale occidentale, au fost incura jate si facute
cunoscute eforturile de emancipare culturala si politica ale roma nilor transilvaneni.
 Academia Romana a devenit treptat principalul for de coagulare a fortelor culturii si
stiintei, contribuind la afirmarea spiritualitatii romanesti din toate provinciile. Au luat fiinta
diverse societati si asociatii culturale. Una dintre cele mai importante a fost Societatea
"Junimea" (Iasi 1863), avandu-i ca fondatori pe Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasi le
Pogor si Petre P. Carp. Publicatia acesteia, " Convorbiri Literare" a promovat valori
autentice, bazandu-se pe criteriul estetic, afirmand insemnatatea si valoarea
literaturii. Junimea a reunit nume ilustre ale culturii si vietii politice romanesti: Emin escu,
  Alecsandri, Creanga, Xenopol, Slavici etc. Alaturi de aceasta au activat si alte societati:
Societatea Culturala " Ateneul Roman" (Bucuresti, 1865).
In literatura s-au format mai multe curente, caracterizate printr -o anumita viziune
asupra continutului creatiei literare si a rolului creatorului in cadrul
societatii: romantismul se intemeia pe evocarea trecutului, a virtutilor inaintasilor ca
model de redesteptare a spiritului national, pe evocarea naturii si a
iubirii; samanatorismul , care prezenta satul romanesc ca un mediu ideal de viata,
sustinea valorificarea folclorului si a literaturii originale;  poporanismul isi propunea
orientarea literaturii spre reflectarea problemei rurale. Reprezentantii acestui curent nu
credeau in viitorul industrial al Romaniei si preconizau dezvoltarea lumii satelor, militand
pentru votul universal si reforma agrara.
adunari ad-hoc - adunari intrunite anume  pentru un anumit sco p.  
alternanta la guvernare (rotativa guvernamentala) -  practica  politica  preluata du pa model 
englez, conform careia doua  partide  politice sunt chemate alter nativ la guvernare; in Romania
a functionat din 18 95   pana in 1918 si a fost re prezentata de alternarea liberalilor si a
conservatorilor  
amnistie - act al domnitorului, regelui etc .  prin care se inlatura ras punderea  penala  pentru
o infractiune.  
armistitiu - act incheiat intre doua forte aflate in conflict care sti  puleaza incetarea
tem porara a ostilitatilor .  
balanta comerciala - ra portul dintre valoarea generala a im portul si cea a ex 
 portului .  
caimacam - loctiitor al domnitorului .  
capitulare - incetarea ostilitatilor armate intre fortele beligerante  prin de punerea armelor 
de catre una din  parti .  
 

Casa Scoalelor - institutie creata in 18 96  pentru a incuraja construirea noilor localuri de

scoli .  
colegiu electoral - categorie de votanti care cu prinde cetatenii cu aceeasi avere sau rang 
social .  
confederatie - uniune de state inde pendente, avand anumite institutii centrale comune .  
de facto - in fa pt; ceea ce exista in  practica.  
de iure - de dre pt; ceea ce exista in teorie.  
deznationalizare -  politica  practicata in ra porturile cu minoritatile si  prin care se urmareste
ca acestea sa-si  piarda identitatea nationala.  
diaspora - gru p etnic aflat in afara granitelor tarii de origine.  
domnie ereditara - forma de guvernamant in care succesiunea la conducerea statului 
avea loc in cadrul aceleiasi familii .  
drept de veto - atribut al suveranului de a se o pune  punerii in a plicare a unor legi votate
de Parlament .
dualismul austro-ungar - alianta din 1867  prin care im paratul Austriei a devenit si rege al 
Ungariei . In urma acestui  pact, T ransilvania a fost incor  porata Ungariei .  
elita -un gru p restrans de oameni care se disting  prin instruire, talent, avere etc . si care
ocu pa  pozitii im portante in cadrul societatii .  
gubernie - unitate administrativ-teritoriala in cadrul Im periului Rus care nu dis punea de
autonomie.  
integritate teritoriala -  princi  piu de dre pt international,  potrivit caruia fiecare stat isi 
exercita de plinul control asu pra teritoriului sau.  
interpelare -  procedura de control   parlamentar, constand in dre ptul unui senator sau
de putat de a cere si  primi ex  plicatii din  partea guvernului in legatura cu modul de rezolvare
a unor  probleme  politice, administrative, di  plomatice etc .  
lovitura de stat - actiune de  preluare a  puterii iara res pectarea  procedurilor 
constitutionale .  
mesajul tronului - comunicare rostita de monarh, cu  prilejul deschiderii sesiunii 
 parlamentului, in care erau  prezentate  problemele tarii si recomandarile  privind rezolvarea
lor . 
modernism - curent sau tendinta, manifestat in s pecial in arta si literatura secolului al XX -
lea, caracterizat  prin negarea traditiei si  prin ado ptarea unor noi  princi  pii de creatie.  
modernitate - in sens general, caracteristica de a fi modem, res pectiv ceea ce este diferit 
sau chiar o pus  prece ptelor, normelor si  practicilor traditionale, referindu -se la  produse ale
culturii, institutii, forme de organizare sociala etc .  
 

monarhie constitutionala - forma de guvernamant in care  puterea su prema a partine unei 

singure  p ersoane (rege) ale carei  prerogative sunt limitate  prin constitutia tarii .  
neoabsolutism - regim de centralizare si germanizare im pus de austrieci in T ransilvania

du pa 1849.  
 panslavism - curent  politic care sustinea unirea tuturor slavilor intr -un singur stat . 
 plebiscit - consultare a cetatenilor care se  pronunta  prin da sau nu asu pra unui  proiect de lege
sau a unui act de im portanta deosebita (referendum).  
a promulga - a dis pune,  printr-un act oficial, ca o lege sa intre in vigoare, sa de vina
executorie.  
 pronunciament - declaratie sau actiune  prin care se ex  prima  protestul fata de un anumit 
sistem social- politic .  
razboaie balcanice - conflicte militare in Balcani ( 1912 -1913) cauzate de dominatia
otomana si de rivalitatile din zona .  
reduta - mic fort de a parare, de forma  poligonala, inconjurat de santuri .  
regim autoritar  - forma de guvernare in care seful executivului are  puteri s porite, in
dauna legislativului .  
responsabilitate ministeriala - obligatia unui ministru de resort de a ras punde  politic sau
 juridic  pentru contrasemnarea unei legi sanctionate de suveran; obligatia ministrilor de a
ras punde  politic sau juridic  pentru actul de guvernare.  
a sanctiona - a confirma o lege sau o dis pozitie.  
secularizare - trecerea averilor bisericesti sau manastiresti in  pro prietatea statului .  
suzeranitate - dre ptul unui stat asu pra altui stat care are guvern  pro priu dar nu are o
autonomie com pleta.  
tarif vamal protectionist - taxe  puse marfurilor im portate  pentru  protejarea  productiei 
autohtone.  
traditionalism - curent sau tendinta care cultiva sau su praevalueaza elementele
traditionale.  
tratat de pace - act care reglementeaza ra porturile dintre statele care s -au aflat in conflict .  
 primat de cetatenii  " activi "  in viata  politica; criteriul in baza caruia
vot cenzitar - vot ex 
 poate fi evaluat activismul este dat de o limita a im pozitului (cens)  perce put de stat .  
vot de blam (de neincredere) - actiune a Parlamentului  prin care  politica guvernului este
deza probata. In urma votului de blam guvernul este obligat sa demisione ze. 
5. PRIMUL RAZBOI MONDIAL  
5.1. Perioada neutralitatii armate (1914 - 1916)  
 

Contextul international . La inceputul secolului al XX-lea marile puteri europene erau

grupate in doua aliante politico -militare opuse: Tripla Alianta sau Puterile
Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia ) si Tripla Intelegere sau Antanta (Anglia,
Franta, Rusia ). Interesele politice si economice divergente ale acestora, numeroasele crize
regionale (marocana, bosniaca, balcanica etc.) prefigurau un conflict de mari proportii.
  Acesta s-a declansat pe 15 iunie 1914, cand a avut loc atentatul de la Sarajevo in urma
caruia arhiducele Franz Ferdinand (mostenitorul tronului austro -ungar) si sotia sa, Sofia, au
fost ucisi de un nationalist sarb. Asasinatul a servit ca pretext Austro -Ungariei pentru
atacarea Serbiei la 15 iulie 1914. Incurajata de Germania, Austro -Ungaria a declarat razboi
Serbiei. In "saptamana tragica" care a urmat acestui act, a intrat in functiune sistemul de
aliante care a transformat razboiul intr-unul european s i mondial. Carol I si oamenii politici
romani aveau motive intemeiate sa se teama de razboi. Pozitia geografica a Romaniei,
potentialul ei economic si uman faceau inevitabila implicarea tarii noastre in conflict. Alianta
cu Puterile Centrale complica insa lucrurile.
Pozitia Romaniei f ata de razboi . Izbucnirea Primului Razboi Mondial la 15 iulie
1914 a pus Romania in fata unei intrebari fundamentale: cu care din cele doua tabere
politico-militare sa se alieze ( Antanta sau Puterile Centrale), pentru a-si realiza unitatea
statala? O hotarare era greu de luat, deoarece Rusia (care facea parte din Antanta)
anexase Basarabia, iar Austro-Ungaria (care se afla in tabara Puterilor Centrale) stapanea
Transilvania si Bucovina. Pe de alta parte, Romania era legata de Tripla Alianta printr-un
tratat semnat in 1883 cu Austro-Ungaria, la care aderasera Germania si Italia, tratat care a
avut drept scop garantarea securitatii fata de politica agresiva a Rusiei. In aceste conditii,
Romania trebuia sa ia o hotarare care sa nu -i prejudicieze interesele nationale.
Regele Carol I a convocat Consiliul de Coroana la Sinaia, pe 21 iulie 1914, la care au
participat printul mostenitor, Ferdinand, membrii guvernului Bratianu, fruntasii politici ai
tarii. In dezbaterile care au avut loc, regele Carol I a pledat pentru intra rea in razboi alaturi
de Puterile Centrale, fiind sustinut de Petre P. Carp, care vedea in Rusia o primejdie de
moarte pentru tara noastra. Ceilalti oameni politici, printre care Alexandru Marghiloman,
Take Ionescu, Ion I. C. Bratianu s-au pronuntat pentru neutralitate, pe motiv ca Austro-
Ungaria a atacat Serbia si in acest caz Romania nu are nici o obligatie. Rege
constitutional, Carol I a acceptat, in final, formula neutralitatii armate, supunandu -se
majoritatii. In comunicatul oficial se preciza ca atitudinea de neutralitate a Romaniei se
motiva prin faptul ca nu a fost prevenita de aliatul sau de izbucnirea razboiului, asa cum
prevedea tratatul de alianta, iar Austro -Ungaria nu fusese atacata. Hotararea a fost
acceptata si de urmasul sau, Ferdinand I (di n septembrie 1914). Guvernul liberal condus
 

de Ion I. C. Bratianu considera ca tara trebuia bine pregatita pentru razboi, iar optiunea
militara sa fie decisa in functie de evolutia evenimentelor. Totodata se urmarea obtinerea
sprijinului Marilor Puteri pentru intregirea teritoriala.
POZITIA FATA DE RAZBOI IN 1914-1916 : intrarea in razboi alaturi de Puterile
Centrale - regele Carol I, conservatorii filogermani (P .P . Car 
 p ); expectativa armata
  pentru pregatirea razboiului si realizarea unitatii nationale - guvernul liberal ; intrarea
in razboi alaturi de Antanta- majoritatea o piniei   publice, o pozitia
nationalista; neutralitatea definitiva - miscarea socialista.  
Negocieri pentru intrarea in razboi . In perioada neutralitatii, opinia publica
romaneasca si principalele partide politice erau framantate de posibila intrare a Romaniei
in razboi si de problema intregirii nationale. Opinia publica romaneasca si majoritatea
oamenilor politici erau favorabili unei apropieri de Antanta. In septembrie 1914, Romania a
incheiat o conventie secreta cu Rusia prin care, in schimbul unei "neutralitati binevoitoare",
i se recunostea dreptul de a-si uni teritoriile romanesti stapanite de Austro -Ungaria
(Transilvania, Banat, Bucovina). Tot acum a fost semnat un acord cu Italia prin car e s-a
convenit ca cele doua tari "sa actioneze impreuna pentru lichidarea Austro -Ungariei", sa
se informeze reciproc in legatura cu orice schimbari preconizate in politica lor si sa nu
renunte la neutralitate fara consultari prealabile. Guvernul roman a du s tratative si cu
celelalte tari din Antanta (Franta, Anglia).
Dupa moartea regelui Carol I (27 sept.1914), responsabilitatea poli ticii externe a fost
asumata de I.I.C. Bratianu. Desi atat Bratianu, cat si regele Ferdinand I inclinau spre
  Antanta, ei nu intentionau sa renunte la neutralitate fara garantii complete din partea
  Aliatilor privind situatia Romaniei si realizarea obiectivelor sale nationale. Bratianu a fost
prudent in negocierile cu Antanta pentru a nu angaja prematur tara in razboi. In acelasi
timp era constient ca Romania nu putea ramane neutra pana la sfarsitul razboiului, daca
dorea realizarea unirii. Masurile interne de pregatire a teritoriului si armatei pentru o
eventuala intrare a tarii in razboi si intensa activitate diplomatica din per ioada neutralitatii
(1914-1916) s-au desfasurat pe fondul unor puternice confruntari intre antantisti si
germanofili.
In anii 1914-1916, cele doua tabere politico-militare (Antanta si Puterile Centrale) au
incercat sa atraga Romania de partea lor, mizand a tat pe pozitia ei geostrategica, cat si pe
importantele resurse de petrol si cereale. Viena (cancelarul Otto Czernin) si Berlinul
(imparatul Wilhelm II) au folosit diverse modalitati: presiuni asupra primului ministru ungar 
Istvan Tisza pentru a-l determina sa acorde concesiuni romanilor din Transilvania, sau
chiar sa permita armatei romane sa ocupe o parte din aceasta provincie sub pretextul
 

apararii ei impotriva unei invazii rusesti; promisiuni ca Bulgaria va conlucra cu Romania la

rezolvarea disputelor teritoriale din sudul Dobrogei ("cartea bulgara"); incercari de
inlaturare a lui Ion I.C. Bratianu si de instalare a unui guvern conservator condus de un
politician progerman. La randul ei, Antanta a uzat de toate mijloacele, imbinand
promisiunile cu amenintarile pentru a-l determina pe Ion I.C. Bratianu sa i se alature;
tratativele dintre guvernul roman si Antanta s -au purtat la Bucuresti, Paris, Londra,
Petersburg si au fost influentate de evolutia evenimentelor de pe front. Opinia publica
sustinea intrarea tarii in razboi alaturi de Antanta, remarcandu -se in fruntea acestui curent
Nicolae lorga, Barbu Delavrancea, Octavian Goga, Nicolae Filipescu s.a. Un rol important
il avea Liga pentru Unitatea Culturala a tuturor Romanilor prin articole in presa,
demonstratii, conferinte, demersuri diplomatice. Exista si un curent germanofil (Petre P.
Carp, Titu Maiorescu, Constantin Stere) care, invocand pericolul rus si tratatul din 1883,
solicita intrarea in lupta alaturi de Puterile Centrale.
In anii 1914-1916, guvernul roman a cautat sa asigure inzestrarea si pregatirea
armatei pentru razboi: economia a fost orientata spre productia militara; in vederea
cumpararii de echipament militar s-au obtinut imprumuturi din partea Angliei si s -au facut
comenzi catre Germania si Austro-Ungaria. Cu toate aceste masuri, dotarea armatei
romane era modesta, caci industria autohtona nu putea satisface decat o mica parte din
cerinte, iar transportul achizitiilor din vest se facea cu dificultate, mai ales dupa octombrie
1915 cand prin atacul bulgar asupra Serbiei a fost taiata singura ruta utilizabila (Salonic -
Turnu-Severin). Ulterior, a trebuit sa se recurga la o ruta ocolitoare, prin porturile rusesti
de la Marea Alba (Arhanghelsk) si Pacific (Vladivostok).
Sub presiunea evenimentelor de pe front, Antanta a acceptat garantiile scrise cerute,
dar a si somat Romania, in vara anului 1916, sa intre in razboi "acum ori niciodata". Dupa
indelungi tratative, guvernul Bratianu a semnat cu reprezentantii diplomatici ai Frantei,
Marii Britanii, Rusiei si Italiei la Bucuresti, la 4 august 1916, tratatul de alianta si conventia
militara. In baza acestor documente, Antanta ne promitea sprijin militar concretizat in
diverse modalitati: trimiterea zilnica a 300 de tone de munitii si armament, armata rusa
urma sa participe cu trei divizii la apararea Dobrogei in cazul unui atac al Bulgariei si sa
desfasoare mari operatiuni in Galitia si Bucovina, trupele aliate de la Salonic trebuiau sa
angajeze o puternica ofensiva care sa retina o parte a armatelor Puterilor Centrale. De
asemenea, se recunostea legitimitatea unirii cu Romania a Transilvaniei, Banatului si
Bucovinei si egalitatea cu ceilalti membrii ai aliantei, Antanta angajandu -se sa respecte
integritatea teritoriala a statului roman. La randu l sau, Romania urma sa declare razboi
 Austro-Ungariei cel tarziu la 14 august 1916. Consiliul de Coroana din 14 august 1916 a
 

aprobat oficial tratatele si a decis intrarea tarii noastre in razboi alaturi de Antanta, avand
convingerea ca sosise timpul pentru ca poporul roman sa dovedeasca prin fapte ca poate
avea o patrie intregita.
TRATATUL DE ALIANTA INTRE ROMANIA, RUSIA, FRANTA, ANGLIA, ITALIA,
(4 AUG UST 1916) : " I.  Rusia, Franta, Anglia si Italia garanteaza integritatea teritoriala a
regatului Romaniei in toata intinderea fruntariilor sale actuale . II . Romania se obliga sa
declare razboi si sa atace Austro-Ungaria in conditiile stabilite  prin conventia militara. III . 
  Aliatii recunosc Romaniei dre
 ptul de a anexa teritoriile monarhiei Austro -Ungariei 
 prevazute si hotarnicite in art . 4. VI . Romania se va bucura de aceleasi dre pturi ca si aliatii 
sai in tot ce  priveste  preliminariile, tratativele de  pace, ca si discutarea chestiunilor care
vor fi su puse hotararii conferintei de  pace."  
CONVENTIA MILITARA RUSO-ROMANA: "1. Romania se obliga a mobiliza toate
fortele sale de uscat si de a pa si a ataca Austro -Ungaria cel mai tarziu la 14 august  1916 . 
2 . Armata rusa se obliga sa atace in chi  pul cel mai energic  pe tot frontul austriac . 3. Rusia
se obliga sa trimita in Dobrogea doua divizii de infanterie si una de cavalerie,  pentru a
coo pera cu armata romana contra armatei bulgare. Aliatii se obliga a executa o hotarata
ofensiva  prin armata lor de la Salonic cel mai tarziu cu o pt zile inainte de ince perea ata -
cului Romaniei . 4. [] se obliga a furniza Romaniei mu nitiuni si material ."  
5.2. Beligeranta (1916 - 1918)  
Consiliul de Coroana, tinut la Cotroceni la 14/27 august 1916, a hotarat intrarea
Romaniei in razboi numai impotriva Austro -Ungariei, careia i s-a declarat razboi. Germania
(15 august), Turcia (17 august) si Bulgaria (20 august) se vor solidariza cu aliata lor si vor 
declara razboi Romaniei. Conform planului de operatiuni " Ipoteza Z ", trei armate romane
(in total, 420.00 de militari) au actionat la granita cu Austro-Ungaria pentru a elibera
Transilvania si o armata (142.000 de militari) a actionat de -a lungul granitei de sud, cu
scopul de a apara frontiera impotriva unui atac germano -bulgar si pentru a asigura
acoperirea debarcarii trupelor rusesti in Dobrogea. Romania a intrat in razboi fara ajutorul
promis din partea Antantei. In urma mobilizarii, armata romana cuprindea 813.758 soldati
si 19.843 ofiteri, dar din punct de vedere al echipamentului si al aprovizionarii situatia era
dificila: cele mai serioase deficiente priveau artileria grea, mitralierele si avioanele; multi
militari aveau o instructie insuficienta; de asemenea, numarul de locomotive si vagoane
era prea mic pentru a asigura transportul operativ. Toate acestea aveau sa se resimta in
timpul participarii la razboi. Obiectivul initial al armatei romane era eliberarea Transilvaniei
si apoi inaintarea pe valea Tisei si pe valea Dunarii pentru a taia sursele de aprovizionare
a armatei austro-ungare.
 

La 14 august 1916, Romania a intrat in razboiul pentr u unitatea nationala, declarand

razboi Austro-Ungariei si trecand la eliberarea Transilvaniei, sub deviza "acum ori
niciodata". Ofensiva peste Carpati a debutat victorios: militarii romani au preluat sub
control principalele trecatori ale Carpatilor, au el iberat localitatile Brasov, Fagaras,
Miercurea-Ciuc, Odorhei, Orsova Sf. Gheorghe, Gheorgheni si Orsova, avansand pana
aproape de Sibiu si Sighisoara. Dar aceasta inaintare entuziasta a fost oprita, ca urmare a
victoriei obtinuta in sud, la Turtucaia (19 - 24 august 1916) de catre germani si bulgari. S -a
creat o situatie dramatica: Antanta nu si -a indeplinit promisiunea de a trimite trupe rusesti
care sa lupte alaturi de romani si nu a inceput ofensiva in zona Salonic (prin care ar fi
obligat Bulgaria sa nu atace Romania). In plus, contraofensiva austro -germana din
Transilvania a silit armata romana sa se retraga pe linia Carpatilor, unde a avut loc "batalia
trecatorilor". In Carpatii Orientali atacul dusman a fost oprit ("Pe aici nu se trece"), dar la
Jiu si Olt frontul a fost rupt si Romania invadata. Inamicul a actionat pe mai multe directii:
in nord a inaintat pe valea Oltului si pe valea Jiului, in sud a ocupat Dobrogea si a trecut
Dunarea la Zimnicea. In acest context, dupa lupte grele duse in octombr ie-noiembrie 1916
pe Jiu, pe Olt, precum si la Neajlov-Arges (16 - 20 noiembrie 1916), o mare parte a tarii,
inclusiv Bucurestiul (23 noiembrie 1916), au intrat sub ocupatie straina. Armata romana a
suferit pierderi grele in oameni (250.000 de morti, ranit i sau prizonieri) si in echipament:
doua treimi din dotarea individuala, jumatate din numarul de mitraliere si un sfert din totalul
tunurilor. Dupa patru luni de lupta, armata romana pierdea doua treimi din teritoriul
national si jumatate din efectiv. Cauz ele acestei infrangeri au fost multiple: obiectivele
incredintate armatei romane erau ambitioase, dar nerealiste; Romania era inconjurata din
trei parti de dusmani; in sud, avea de aparat o frontiera de 1.700 km; avea o armata
numeroasa, dar slab echipata si lipsita de experienta; aliatii nu si -au respectat pro-
misiunile; planul de razboi obliga la ofensive pe doua fronturi.
La sfarsitul lunii noiembrie 1916, autoritatile si armata romana s -au retras in Moldova.
In acelasi timp, zeci de mii de locuitori au luat drumul pribegiei spre Moldova, pentru a nu
ramane sub ocupatia inamicului. Retragerea s -a facut in dezordine, multi batrani, femei si
copii murind de foame si de frig. Realitatea a aratat ca guvernantii nu au luat masurile
necesare pentru dotarea core spunzatoare a armatei, iar planurile de actiune militara s -au
dovedit nerealiste. In constiinta publica se va crea un curent impotriva liberalilor, vinovati
de "pierderile inutile" din campania anului 1916. Avandu -se in vedere situatia dificila in
care se gasea tara, autoritatile au decis sa puna la adapost in Rusia, temporar, tezaurul
Bancii Nationale a Romaniei precum si alte valori.
 

In teritoriul cucerit (Oltenia, Muntenia, Dobrogea), Puterile Centrale au organizat un

sever regim de ocupatie militara care a produs mari pagube materiale si multe suferinte
populatiei: rechizitii, demontarea unor instalatii industriale si trimiterea lor in tarile
invingatoare, confiscarea mijloacelor de locomotie si a depozitelor de alimente, pedepsirea
celor ce nu se supuneau noilor autoritati. Germania a dominat prin administratia si
economia organizate cu eficienta teutonica. Alimentele au fost rationalizate. Frontul s -a
stabilizat in final in sudul Moldovei (ianuarie 1917), pe linia Focsani - Galati. Romania a
fost infranta, dar nu a fost scoasa din lupta. Moldova reprezenta speranta renasterii
statului roman. La Iasi, oras devenit capitala provizorie, s-a format un guvern de uniune
nationala (11 decembrie 1916), condus de Ionel Bratianu, in care intrau si conservatorii -
democrati in frunte cu Take Ionescu. Principalele obiective pe plan intern ale acestui
guvern au fost reforma agrara si cea electorala. Moralul scazut al ostasilor in urma
infrangerii suferite, teama fata de posibilele tulburari sociale si revolutia rusa din martie
1917 au dat impuls reformelor. Pentru impulsionarea rezistentei militare, la 23 martie
1917, regele Ferdinand a promis armatei infaptuirea celor doua mari reforme (agrara si
electorala), iar Parlamentul a hotarat sa modifice Constitutia (iulie 1917) spre a facilita
implinirea acestor promisiuni.
Situatia populatiei din Moldova a fost foarte grea in perioada 1917 -1918. Resursele
erau insuficiente pentru o populatie de doua ori mai numeroasa decat inainte. Suferintele au
fost agravate de izbucnirea unei epidemii de tifos, care a rapus peste 80.000 de oameni. Cu
sprijinul Antantei, pana in mai 1917, armata romana s -a refacut si a fost dotata cu armament
modern. Ea cuprindea 700.000 de militari din care 460.000 erau pregatiti pentru operatiuni,
organizati in Armata I si Armata a II-a. La sporirea capacitatii de lupta, o contributie
importanta a avut-o misiunea militara franceza condusa de generalul Henri Berthelot, sosita
in tara in octombrie 1916; totodata, s -au imbunatatit comunicatiile si s-a organizat "Crucea
Rosie" sub patronajul reginei Maria. Planul armatei romane viza o ofensiva in zona
Namoloasa, in timp ce Puterile Centrale mizau pe atacarea Moldovei de la sud la nord, in
zona Oituz si de la vest spre est, pe valea Siretului.
Razboiul a fost reluat pe frontul din Moldova in iulie 1917. Cu un moral bun si cu o
dotare tehnica moderna, pusa la dispozitie de aliatii Romaniei, armata romana a dejucat
planul comandamentului german de a scoate Romania din razboi, facand imposibila
cucerirea Moldovei. Generalul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de langa Marasti (11 -
19 iulie 1917), in cadrul efortului general aliat de pe fronturile de est si vest de a invinge
Puterile Centrale. Dar succesul obtinut de armata romana nu a putut fi exploatat. Sit uatia
din Galitia si Bucovina se agravase, iar trupele ruse din Moldova se dezorganizau. La 24
 

iulie 1917, von Mackensen profita de situatie si lanseaza o ofensiva menita sa scoata
Romania din razboi. In batalia de la Marasesti (24 iulie - 6 august 1917), rusii se retrag din
fata atacului german. Dar Armata I romana reuseste sa -i opreasca pe germani,
provocandu-le pagube importante. In nord, Armata a II -a romana a reusit sa respinga un
atac austro-german la Oituz (26 iulie - 9 august). Ca urmare, planul Puterilor Centrale a
esuat, dar evenimentele din Rusia (25 octombrie 1917 - lovitura de stat bolsevica) au
schimbat radical situatia militara si politica .
La bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz au luat parte si voluntari romani din
monarhia austro-ungara aflati prizonieri in Rusia, la Darnita. (Istoricul N. Iorga afirma ca
«Darnita a fost prima Alba-Iulia a romanilor»). Armata romana, comandata de adevarate
personalitati militare, intre care generalii Alexandru Averescu, Eremia Grigorescu,
Constantin Prezan, a facut dovada unui inalt spirit de sacrificiu in apararea teritoriului
national. Nepieritoare pagini de istorie au scris capitanul Grigorie Ignat, Ecaterina
Teodoroiu s.a.
Dar, la finele anului 1917, situatia Romaniei s -a inrautatit ca urmare a iesirii Rusiei
Sovietice din razboi. Trupele rusesti (un milion de militari) au parasit linia frontului intr -o
totala dezordine, dedandu-se la agitatii bolsevice. Armatele rusesti din Moldova, in curs de
dezmembrare, devin adevarate bande de jefuitori, comi tand jafuri, distrugeri si provocand
incidente la Galati, Pascani, Iasi. Fortele romane sunt transformate in forte de politie
pentru zona din spatele frontului. Aliatii Romaniei ar fi dorit ca ea sa continue sa lupte
singura. Acest lucru era insa imposibil. Ca urmare, armata romana a intervenit pentru a
asigura ordinea, dezarmandu-i si neutralizandu-i pe rusi. In replica, autoritatile bolsevice de
la Petersburg au recurs la masuri dure: arestarea lui Constantin Diamandy - reprezentantul
Romaniei in capitala rusa (decembrie 1917), ruperea legaturilor diplomatice (13 ianuarie
1918) si confiscarea tezaurului statului roman.
La inceputul anului 1918, presiunile Puterilor Centrale asupra Romaniei s -au
amplificat, cerandu-se inlaturarea regelui Ferdinand si inche ierea grabnica a pacii.
Evenimentele din spatiul rus si iesirea Rusiei din razboi prin semnarea armistitiului si a
pacii de la Brest-Litowsk (18 februarie 1918), precum si ocuparea Ucrainei de catre trupele
germane si austro-ungare, au impiedicat Romania sa valorifice victoriile din anul 1917 si
au obligat-o sa semneze, la randul sau, armistitiul de la Focsani (26 noiembrie / 9
decembrie 1917) si pacea de la Bucuresti (24 aprilie / 7 mai 1918). In acest context, primul
ministru Ion I. C. Bratianu a demisio nat, fiind urmat la guvern de Alexandru Averescu
(ianuarie 1918) si apoi de conservatorul filogerman Alexandru Marghiloman (martie -
octombrie 1918). Dupa ample dezbateri in Consiliul de Coroana (februarie - martie 1918),
 

unde trebuia sa se aleaga intre o pace umilitoare sau ocuparea intregii tari de inamic (caci
frontul din Moldova ramasese descoperit in urma plecarii armatei ruse), s -a optat pentru
prima varianta. Intre a fi ocupata complet de inamic si a supravietui ca stat, s -a ales ultima
solutie. Misiunea raspunderii acestei solutii a fost incredintata de rege guvernului condus
de Alexandru Marghiloman, care si-a sacrificat viitorul politic in favoarea intereselor 
nationale (el va fi considerat de multi romani un tradator). Astfel, guvernul Marghiloman a
incheiat cu Puterile Centrale pacea de la Bucuresti (la 24 aprilie 1918), care cuprindea
prevederi dureroase: Dobrogea era ocupata de Bulgaria; Austro -Ungaria lua o parte din
Muntii Carpati, insumand 5.600 km 2; Germania instituia un monopol asupra titeiului pe
timp de 90 de ani, a comertului cu cereale, a exploatarii si prelucrarii lemnului; armata
romana era demobilizata, iar accesul la Marea Neagra era permis numai de -a lungul unui
drum comercial pana la Constanta. Dintr-un teritoriu de 137.000 km 2 cat avusese Romania
inainte de razboi, ramanea sub ocupatia Puterilor Centrale o suprafata de 100.000
km2(Dobrogea si Muntenia pana la Siret), cuprinzand 72% din populatie. Pacea de la
Bucuresti, pe care regele Ferdinand a refuzat s -o semneze, desi umilitoare, permitea
supravietuirea statului roman. Desi prin Tratatul de la Bucuresti Ro mania devenea
dependenta politic si economic de Puterile Centrale, guvernul a obtinut recunoasterea
unirii Basarabiei cu Romania.
In octombrie-noiembrie 1918, pe fondul succeselor militare ale Antantei, guvernul
condus de generalul Constantin Coanda (investit la 24 octombrie 1918), a proclamat
mobilizarea generala si armata romana a reintrat in razboi, pacea de la Bucuresti fiind
considerata un act nul si neavenit. Sfarsitul raz boiului, 29 oct./11 nov. 1918, a gasit
Romania in tabara invingatoare. Participarea sa la razboi a avut drept scop realizarea
unitatii nationale pentru care a dat o imensa jertfa - aproximativ 800.000 morti, raniti,
disparuti si prizonieri. La 18 noiembrie 1918, intr-o atmosfera de entuziasm, regele
Ferdinand si regina Maria au revenit la Bucuresti, fapt ce simboliza implinirea idealului de
intregire teritoriala. Curand dupa aceea s -a nascut Romania Mare. Primul Razboi Mondial
a oferit romanilor prilejul de a transpune in realitate ideea reunirii lor intr -un singur stat.
Daca decizia efectiva de alipire a noilor teritorii la Rega tul Roman a intrat in vigoare ca
urmare a tratatelor de pace de la Paris din 1919 -1920, participarea la razboi a Romaniei,
alaturi de Puterile Antantei - Franta, Anglia, Rusia si, din 1915, Italia - a constituit
argumentul hotarator pentru oamenii politici romani - in frunte cu Ion I.C. (Ionel) Bratianu -
care au pledat cauza Romaniei la tratativele de pace.
neutralitate - situatia in care, in cazul unui conflict, o tara nu face  parte dintre beligeranti .  
germanofil - sim patizant al aliantei cu Germania .  
 

"acum ori niciodata" - cuvinte care ex 

 primau hotararea de a intra in razboi  pentru a se
realiza Marea Unire.  
armistitiu - intelegere intre adversari  pentru o prirea tem porara a lu ptelor .
casus foederis - clauza  prevazuta intr-un tratat de alianta ce  prevede, in anumite conditii,
obligatia statelor membre de a actiona in comun.  
neutralitate - situatie juridica si  politica a unui stat care nu  partici 
 pa la razboiul dintre alte
state, neacordand s prijin armat statelor aflate in razboi .  
neutralitate permanenta - neutralitatea statelor care nu  partici  pa la nici un fel de aliante
militare.  
6. MAREA UNIRE DIN 1918  
Romanii din teritoriile aflate s ub dominatie austro -ungara (Bucovina, Transilvania,
Banat), incurajati de intrarea patriei -mame in razboi (august 1916), sperau intr-o apropiata
intregire. Aceasta speranta s-a pastrat, in ciuda insucceselor militare din toamna anului
1916 si a masurilor severe luate de autoritatile austriece in Bucovina si de cele maghiare
in Transilvania (suspendarea unor publicatii romanesti, urmarirea si ares tarea fruntasilor 
miscarii nationale, interzicerea activitatilor politice s.a.). Obligati sa se inroleze in ar mata
austro-ungara, numerosi ardeleni si bucovineni au trecut linia frontului la fratii lor romani,
dovedindu-si astfel credinta in implinirea idealului Marii Uniri. In mai/iunie 1917, un
contingent de ostasi ardeleni si bucovineni - fosti prizonieri in Rusia- s-a inrolat in armata
romana.
  Actiunile vizand infaptuirea Romaniei Mari s -au intensificat in 1918, cand in Europa
centrala si de sud-est au aparut o serie de factori favorizanti: afirmarea ideii
autodeterminarii popoarelor, in urma revolutiei bolsevice din Rusia (1917) si a publicarii
celor 14 puncte ale presedintelui american Wilson (ianuarie 1918); victoriile militare ale
  Antantei; izbucnirea revolutiilor de la Viena si Budapesta (octombrie 1918); esuarea
incercarilor Curtii de la Viena de sa lvare a imperiului austro-ungar (la 3/16 octombrie 1918,
imparatul Carol I a lansat manifestul " Catre  po poarele mele credincioase ", in care
propunea federalizarea Austro -Ungariei, dar aceasta initiativa nu a avut succes); mutatiile
produse de razboi in mentalitatea colectiva. Au existat o simultaneitate si o convergenta
de actiune in directia realizarii Marii Uniri. Astfel, eforturile diplomatice si militare ale statului
roman s-au impletit cu actiunile pentru autodeterminare nationala ale romanilor din te ritoriile
aflate sub dominatie straina. Realizarea Romaniei Mari, prin unirea Basarabiei, Bucovinei si
Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul actiunii roma nilor in conjunctura favorabila
de la sfarsitul primului razboi mondial, cand dispareau d e pe harta Europei Imperiul Tarist si
 

cel Austro-Ungar. Unirea cu Regatul Romaniei a acestor teritorii a fost posibila in contextul
afirmarii pe plan international a principiului autodetermi narii si a celui al nationalitatilor.
6.1. Basarabia
a) Autonomia. In fruntea miscarii pentru autonomie, s -a aflat Partidul National

Moldovenesc, creat pe 3 aprilie (martie, pe stil vechi) 1917 si avandu -l in frunte pe Vasile
Stroescu. Incepand cu aprilie 1917, in Chisinau si in celelalte centre urbane s -a trecut la
organizarea unor intruniri unde se discuta despre atitudinea ce trebuia adoptata in noul
context determinat de revolutia rusa. Ideile fundamentale erau obtinerea autonomiei,
mentinerea ordinii, alegerea unor organe reprezentative ale populatiei roman esti,
infaptuirea reformelor economico -sociale: la intrunirea delegatilor cooperativelor satesti
(6/19 aprilie 1917) s-a solicitat autonomia administrativa, religioasa, scolara si economica
pentru Basarabia; cu ocazia marii adunari de la Odessa, din 18 apr ilie / 1 mai 1917, la
care au participat peste 10.000 de militari romani, precum si numerosi profesori, preoti si
studenti, s-a hotarat formarea "cohortelor ostasesti" pentru mentinerea ordinii publice
tulburata de trupele rusesti in dezagregare; congresul preotimii organizat la Chisinau pe 19
aprilie / 2 mai -20 aprilie / 3 mai 1917 a solicitat formarea unui "Inalt for cu atributii
legislative si executive"; dascalii basarabeni cereau introducerea alfabetului latin in scoala.
Daca in primavara anului 1917 predomina ideea de autonomie a Basarabiei in cadrul
statului federativ rus (atitudine determinata de teama de Rusia si de urmarile in planul
mentalitatii produsa de indelungata stapanire tarista), treptat, sub impulsul unui puternic
proces de redesteptare nationala a devenit predominanta aspiratia unirii cu Romania.
Procesul de redesteptare nationala a fost incurajat de diversi factori: rolul mobilizator al
gazetei "Cuvant moldovenesc " care-i chema pe basarabeni la " deste ptare din somnul de
moarte"; hotararea voluntarilor ardeleni si bucovineni de a lupta in armata romana pentru
infaptuirea Marii Uniri (manifestul de la Darnita, 13/26 aprilie 1917); contributia intelectualilor 
din Ardeal, Bucovina si vechiul Regat (refugiati in Basarabia) la tiparirea unor c arti si
abecedare in limba romana, organizarea cercurilor de istorie, geografie si cantec romanesc,
editarea ziarului "Ardealul" sub redactia lui Onisifor Ghibu (octombrie 1917); intalnirile
soldatilor basarabeni cu romanii din celelalte teritorii, pe fron t, in spitalele de raniti, in
lagarele de prizonieri.
Tendintele Ucrainei de a-si extinde stapanirea asupra acestei provincii au avut ca
rezultat, in vara anului 1917, intensificarea miscarii pentru autonomia Basarabiei. Partidul
National Moldovenesc s-a straduit sa dea coerenta actiunilor populatiei dintre Prut si Nistru

si sa apere Basarabia atat de pretentiile nationalistilor ucraineni, care doreau s -o integreze

intr-o Ucraina independenta, cat si de bolsevicii rusi, care incercau s -o castige de partea
 

revolutiei proletare. In octombrie 1917 se desfasoara la Chisinau " Congresul ostasilor 

moldoveni " care a proclamat "autonomia teritoriala si politica a Basarabiei' si a decis
constituirea unui organ reprezentativ al Basa rabiei numit Sfatul Tarii, avandu-l ca
presedinte pe Ion Inculet . Puterea executiva era exercitata de Con siliul de directori
generali, care il avea in frunte pe Petre Erhan. Realizarea deplina a autonomiei isi gasea
expresia in proclamarea Republicii Democratice Moldovenesti (2 decembrie 1 917),
membra cu drepturi egale a Republicii Federative Ruse.
b) Unirea cu Romania. In lunile urmatoare, insa, situatia Basarabiei se agraveaza.
Destramarea armatei ruse, intensificarea agitatiilor bolsevice amenintau securitatea politica
si militara a teritoriului ramas neocupat. Pentru a pune capat anarhiei create pe teritoriul
Basarabiei, Consiliul de directori generali a cerut guvernului roman sa trimita trupe. Acestea
au restabilit ordinea si prestigiul Sfatului Tarii (ianuarie 1918). In consecinta, l a 13 ianuarie
1918, guvernul Rusiei Sovietice a intrerupt relatiile diplomatice cu Romania si i -a sechestrat
tezaurul, care fusese transportat la Petrograd inainte de ocuparea Bucurestiului. In noile
conditii, Sfatul Tarii a hotarat independenta Republici i Democratice Moldovenesti (24
ianuarie 1918). Ultima etapa a autodeterminarii Basarabiei s -a realizat prin actul din 27
martie 1918. Sfatul Tarii a hotarat cu majoritate de voturi unirea Basarabiei cu Romania. In
  Actul citit de deputatul Ion Buzdugan erau formulate "bazele" pe care se realiza unirea:
Sfatul Tarii urma sa functioneze pana la infaptuirea reformei agrare; Basarabia isi pastra
autonomia provinciala; drepturile minoritatilor trebuiau respectate; aceasta provincie era
reprezentata in Consiliul de Ministrii de doi ministrii fara portofoliu, iar in parlament de un
numar proportional cu totalul populatiei din acest teritoriu; erau garantate drepturile si
libertatile cetatenesti. Rezultatul votului a fost comunicat presedintelui Consiliului de Minist ri,
 Alexandru Marghiloman, aflat la Chisinau. Prin Decretul regal nr. 842/22 aprilie 1918, regele
a promulgat actul Unirii.
6.2. Bucovina  
a) Autonomia. Inca din perioada razboiului, refugiatii din Transilvania si Bucovina
erau organizati in Asociatia Roman ilor Bucovineni si Transilvaneni. Aceasta a sustinut
intrarea Romaniei in razboi alaturi de Antanta.
Situatia s-a complicat dupa semnarea pacii de la Brest -Litowsk (18 februarie 1918).
  Asupra provinciei ridica pretentii Ucraina. Ca raspuns la Manifestul a dresat de imparatul
Carol I (3 octombrie 1918) privind organizarea federalista a Austro -Ungariei, deputatii
romani din Clubul Parlamentar din Viena au transformat acest organism in Consiliul 
National Roman din Austria, avandu-i in conducere pe Constantin Iosipescu-Grecul si pe
liderul socialist George Grigorovici. La 9 octombrie 1918, C. N.R. a cerut oficial, in nu mele
 

natiunii, dreptul la autodeterminare si a exprimat dorinta de sece siune. Deputatii ucraineni,

bazandu-se pe sprijinul trupelor ucrainene, s-au opus, deoarece ridicau pretentii asupra
nordului Bucovinei. La 11/24 octombrie 1918, un grup de intelectuali de la Universitatea din
Cernauti, condus de profesorul Sextil Puscariu, a scos ziarul " Glasul Bucovinei ", care a
influentat puternic constiinta colectiva; voluntarii bucovineni, fosti militari in armata austro -
ungara, aflati in Basarabia, au exprimat sprijinul pentru unire. La initiativa lui Sextil Puscariu,
la 14 octombrie 1918 s-a convocat o adunare nationala la Cernauti, care s -a proclamat
 Adunare Constituanta. Aceasta a hotarat "unirea Bucovinei integrale" cu celelalte pro vincii
romanesti din imperiu intr -un stat national independent. Tot atunci s -a format Consiliul
National, ca organism reprezentativ, si un Birou Executiv, condus de Iancu Flondor.
Situatia Bucovinei s-a complicat in aceasta perioada. Adunarea Ucraineana,
sustinuta de Aurel Onciul (fost deputat roman in Parla mentul austriac), actiona pentru
incorporarea nordului Bucovinei . In aceste imprejurari, Consiliul National a solicitat sprijinul
armatei romane. Guvernul roman a aprobat, la 23 octombrie 1918, intrarea unei divizii in
Bucovina si a informat guvernul austriac in privinta acestei decizii. La 12 noiembrie 1918,
Consiliul National a votat "Legea funda mentala provizorie asupra puterilor Tarii Bucovinei".
Faza autonomiei se incheia, trecandu-se la etapa a doua.
b) Unirea cu Romania. Prin integrarea Bucovinei la Romania, urma sa se asigure
acestei provincii conditiile necesare unei dezvoltari progresive. Tratativel e purtate cu
reprezentantii guvernului de la Iasi au dus la convocarea Congresului General al Bucovinei
pentru data de 15 noiembrie 1918. Intrunit la data stabilita, Congresul a votat in unanimi -
tate unirea neconditionata a Bucovinei cu Romania. La aceast a hotarare au aderat
locuitorii germani si polonezi. Evreii si ucrainenii au refuzat sa participe. Unirea Bucovinei
cu Romania a fost consfintita de regele Ferdinand prin Decretul-lege din 18 decembrie
1918.
6.3. Transilvania  
a) Autonomia. In Transilvania, miscarea pentru autodeterminare a avut un caracter 
popular mai accentuat. Ea s-a bucurat de adeziunea unanima a populatiei romanesti. In
1918, emigratia romana din Transilvania, Bucovina si Regatul Romaniei si -a intensificat
activitatea in vestul Europei. La 20 septembrie 1918, s-a format, la Paris, Consiliul National

pentru Unitatea Romanilor, recunoscut de guvernele francez, englez si italian, ca

reprezentant al tuturor romanilor.
In Transilvania, in septembrie 1918 si-au reluat activitatea cele doua f orte politice ro-
manesti: Partidul National Roman (P. N.R.) si Partidul Social -Democrat (P.S.D.). Romanii
au anuntat oficial hotararea de autodeterminare prin Declaratia de la Oradea din 29
 

septembrie 1918, elaborata de cele doua partide. Aceasta este o dec laratie de principii in
care se regasesc principalele componente ale conceptului wilsonian de autodetermi nare
pe baza principiului nationalitatilor: libertatea natiunii, sepa rarea politica de Ungaria,
asumarea suveranitatii natiunii in teritoriul sau nat ional, plebiscitul. Declaratia era adresata
Parlamentului Ungariei, unde a fost citita de catre deputatul Alexandru Vaida -Voevod pe
data de 5/18 octombrie 1918. Aceasta declaratie a capatat valoarea unei proclamatii de
independenta. La 18 octombrie 1918, s e constituia, la Budapesta, Consiliul National

Roman Central (C. N.R.C.), ca organ politic unic al romanilor din Transilvania, alcatuit din
cate sase membri din fiecare partid (P. N.R. si P.S.D.). El a devenit centrul de coordonare
al miscarii nationale din Transilvania, mutandu-si sediul la Arad in 21 octombrie / 3
noiembrie 1918.
In noiembrie, in intreaga Transilvanie s -au format, dupa modelul C. N.R.C., consilii si
garzi nationale locale. Acestea au preluat controlul politic si administrativ in intreaga
provincie, reusind sa mentina ordinea in Transilvania. La 9 noiembrie 1918, C.N.R.C.
adresa o nota ultimativa guvernului ungar, cerand "intreaga putere de guvernare". In acest
context, s-au desfasurat la Arad in 13-14 noiembrie 1918 trata tivele cu reprezentantii
guvernului ungar, conduse, din partea romana, de Iuliu Maniu. Acestia au recunoscut
organismele politice romanesti, dar au oferit romanilor doar autonomia administrativa a
Transilvaniei, dupa modelul cantonal elvetian. Propunerea partii ungare a f ost respinsa,
Iuliu Maniu declarand categoric ca dorinta romanilor era "despartirea totala" de Ungaria.
b) Unirea cu Romania. Manifestul Catre popoarele lumii adresat de C. N.R.C., la 5
noiembrie 1918, lumii civilizate demonstreaza opiniei publice mondiale ca unirea
Transilvaniei cu Romania este vointa intregii natiuni romane. C. N.R.C. a decis, in acelasi
timp, convocarea unei mari adunari care sa dea expresie vointei romanilor transilvaneni.
La 7 noiembrie 1918, s-a publicat textul convocarii, la Alba Iulia, a Adunarii Nationale a
Romanilor pentru 18 noiembrie 1918. Manifestarea a avut un ca racter plebiscitar. La
 Adunarea Nationala de la Alba -Iulia, au participat peste 100.000 de oameni si 1.228
delegati alesi. Adunarea, deschisa de Gheor ghe Pop de Basesti, a adoptat in unanimitate
declaratia solemna. Decizia de unire a Transilvaniei cu Romania a fost insotita de un
program de innoiri ce a directionat dezvoltarea ulterioara a tarii. In Rezolutia unirii, careia i -
a dat citire Vasile Goldis, se preciza ca:
" I.  Adunarea Nationala a tuturor romani lor din T ransilvania, Banat si  T ara Ungu -
reasca, adunati  prin re prezentantii lor indre ptatiti la Alba -Iulia in ziua de 18 noiembrie
1918, decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dansii c u Romania. 
  Adunarea Nationala  proclama indeosebi dre ptul inalienabil al natiunii romane la intreg 
 

Banatul, cu prins intre raurile Mures, T isa si  Dunare. II . Adunarea Nationala rezerva
teritoriilor sus-indicate autonomie  provizorie  pana la intrunirea Constit uantei, aleasa  pe
baza votului universal . III . In legatura cu aceasta, ca  princi  pii funda mentale la alcatuirea
noului stat roman, Adunarea Nationala  proclama urmatoarele: 3. Infa ptuirea desavarsita a
unui regim curat democratic  pe toate terenurile vietii   publice. Votul obstesc, direct, egal,
secret   pentru ambele sexe in varsta de 2 1 de ani . 4.  Desavarsita libertate de  presa,
asociere si intrunire, libera  pro paganda a tuturor gandirilor omenesti . 5 . Reforma agrara
radicala. 6 . Muncitorimii industriale i se asigura aceleasi dre pturi si avantaje care sunt 
legiferate in cele mai avansate state indus triale din A pus. IX . Pentru conducerea mai 
de parte a afacerilor natiunii romane Adunarea Nationala hotaraste instituirea unui Mare
Sfat National Roman, care va avea toata indre ptatirea sa re prezinte natiunea romana ori -
cand si  pretutindeni fata de toate natiunile lumii si sa ia toate dis pozitiunile  pe care le va
afla necesare in interesul natiunii ."  
La 18 noiembrie s-a constituit Marele Sfat National (cu rol de f or legislativ), care a
desemnat ca organ executiv Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Prin Decretul nr.
3631 din 11 decembrie 1918, regele Ferdinand ratifica unirea Transilvaniei cu Romania.
 Astfel, se desavarsea formarea Romaniei Mari. Noul stat romanesc, avand o suprafata de
2
295.049 km si o populatie de peste 18 milioane locuitori, a fost recunoscut pe plan inter -
national prin tratatele de pace incheiate la Paris in anii 1919 -1920.
autodeterminare - dre ptul unei natiuni de a -si alege statutul  politic si calea de dezvoltare 
egalitate confesionala -  princi  piu conform caruia toate cultele recunoscute ale unui stat 
sunt egale.  
egalitate politica -  princi  piu conform caruia toti cetatenii unui stat au aceleasi dre pturi si 
aceleasi indatoriri  politice.  
federalizare - constituirea unei uniuni din mai multe state autonome in cadrul unui stat 
unitar cu un guvern central .  
Marea Unire -  proces  politic-national in urma caruia  provinciile romanesti (Basarabia,
Bucovina si T ransilvania) s-au unit cu Vechiul Regat . 
 partid etnic -  partid bazat (creat)  pe a partenenta etnica a membrilor sai .  
ratificare - actiune  prin care un tratat sau o conventie sunt a probate de statele semna tare
 prin intermediul organelor lor legislative .  
Romania Mare - stat rezultat in urma evenimentelor din 1918, cand  provinciile romanesti 
care a partinusera Im periului Austro -Ungar si celui T arist s-au unit cu Romania.  
stat national unitar - conce pt  politic referitor la un stat a partinand unei natiuni; stat care
formeaza un singur tot (fara  provincii autonome).  
 

unificare administrativa -  proces in urma caruia este cu prinsa intr-un sistem unic 
administratia unui stat .  
vot universal - dre pt acordat tuturor cetatenilor unei tari indi ferent de rasa, nationalitate,
sex, credinta religioasa, grad de  pregatire si stare materiala de a  partici  pa la alegerile care
desemneaza organele re prezentative ale unui stat .