1. Definiți dreptul în sens obiectiv.

Dreptul este un ansamblu de reguli publice de conduită, generale și abstracte care au ca

fundament coeziunea grupului social, care sunt susceptibile de sancțiune și care structurând
ansamblul relațiilor intersubiective asigură coexistența libertăților într-o societate organizată.

2. Menționati și explicați caracteristicile dreptului în sens obiectiv.

Dreptul în sens obiectiv deține urmatoarele caracteristici:

- are un caracter normativ, adică este format din reguli juridice ce stabilesc comportamentul
oamenilor în societate;

- este un ansamblu de reguli publice, adică sunt aduse la cunoștiință tuturor prin publicarea lor
în Monitorul Oficial (organ de presă). La 3 zile din momentul publicării ele devin obligatorii și
nimeni nu poate invoca necunoașterea lor.

- dreptul este un ansamlu de reguli generale, ceea ce înseamnă că ele vizează toți indivizii din
societate, nu doar un anumit gen de individ.Ea se poate referi și numai la o categorie de subiecți,
fără ca prin aceasta să-și piardă caracterul general.

- regulile de conduită ce alcătuiesc dreptul obiectiv sunt impersonale, adică abstracte.

- normele juridice sunt susceptibile de sancțiune, însemnând aplicarea sancțiunii în cazul

nerespectării lor.

- încă o caracteristică a dreptului în sens obiectiv ar fi caracterul obligatoriu, adică este

obligatoriu pentru toate persoanele cărora li se adresează, în sensul ca atunci când nu sunt
respectate de bunăvoie, intervine forța coercitivă a statului care impune respectarea acestor
norme juridice.

3. Menționați și explicați principiile fundamentale ale dreptului.

Principiile fundamentale ale dreptului sunt următoarele: principiul libertății, principiul

justiției, principiul egalității, principiul responsabilității.

Ca principiu fundamental al dreptului, principiul libertății constă în libertatea individului în

viața socială. Declarația Universală a Drepturilor Omului în articolul 3 precizează că “Fiecare
individ are dreptul la viață, la libertate și la siguranța personală.”Libertatea primește considerare
pe 3 planuri: libertatea omului în raport cu natura, libertatea omului în raport cu societatea,
libertatea omului în raport cu sine însuși.,,

Principiul justiției ca principiu fundamental al dreptului are un sens mai mult social, pentru că
el reglează raporturile între oameni. Acest principiu este astfel unul fundamental, având în
vedere faptul că dreptul nu este altceva decât un ansamblu de reguli de conduită intersubiective,
care are ca scop coeziunea grupului social într-o societate organizată.
 Principiul egalității presupune tratarea tuturor oamenilor în mod egal, excluzând orice tip de
discriminare, de unde reiese ideea că nimeni nu este mai presus de lege. Din principiul egalității
decurge un alt principiu important: supunerea tuturor în fața legii.

Principiul responsabilității înseamnă asumarea răspunderii față de rezultatul acțiunii sociale a

omului.

4. Precizați care sunt trăsăturile sistemului juridic și explicați-le.

Trăsăturile sistemului juridic sunt urmatoarele:

- claritatea;

- coerenta;

- consistența;

- completitudinea.

Claritatea sistemului juridic constă în logica acestuia, reieșind ideea că sistemul juridic este un
sistem logic, fiind în același timp axiomatic si formalizat.

Coerența sistemului juridic constă în armonia, sistematizarea și ierarhizarea componentelor

sale implicând totodată necontradicția acestora.

O altă trăsătură a sistemului juridic, consistența reprezintă măsura în care toate deducțiile
unui sistem deductiv sunt corecte.

Un sistem juridic este complet pntru că nu conține lacune și poate determina cu ajutorul
ansamblului elementelor sale statutul juridic al oricărei fapte, afirmație confirmată de principiul
consacrat de Legea Civilă conform căreia judecătorul care va refuza să judece sub pretext că nu
există lege, va fi răspunzător de denegare de dreptate.

5. Ce înțelegeți prin surse materiale de drept. Dați exemple.

Izvoarele materiale de drept presupun autorităților abilitate de lege să creeze dreptul,

instituțiile împuternicite să creeze norme juridice, generale și obligatorii pentru toți indivizii
societății. La nivel intern din aceste instituții fac parte: Parlamentul, Guvernul, organele
administrației publice.

6. Ce înțelegeți prin surse formale de drept. Dați exemple.

Prin izvor formal de drept înțelegem formele pe care le îmbracă dreptulși sub care ajunge la
cunoștința noastră (Constituția, legile organice, legile constituționale, legile de abilitare,
hotărârile de Guvern, ordonanțele de Guvern).
7. Menționați ierarhia normelor în sistem.

În raport de ierarhia normelor în sistem se cunosc:

-izvoare suverane, adică izvoare care pot reglementa orice materie (legea, Constituția);

-izvoare subordinate (hotăririle de Guvern și celălalte acte normative cu caracter

reglementativ);

-izvoare subsidiare (legea, ordonanța, hotărârea guvernamentală).

8. Ce sunt sursele documentare. Dați exemple.

Sursele documentare ale dreptului sunt acele izvoare care fac cunoscut dreptul. Un exemplu
elocvent al sursei documentare este Monitorul Oficial.

9. Ce sunt sursele reale ale dreptului. Dați exemple.

Sursele reale ale dreptului pot avea caracter politic, economic, cultural sau social și deși sunt
exterioare sistemului juridic acestea determină conținutul sistemului juridic. Exemple de surse
reale pot fi grevele, revoluțiile (revoluția din 1989).

10. Care sunt cele două ramuri fundamentale ale dreptului scris. Dați exemple.

Dreptul scris cuprinde două ramuri: actul normativ și contractul normativ.

Actele normative sunt normele juridice adoptate pe cale unilaterală de la autorități precum
Parlamentul, Guvernul, Administrația publică, cum ar fi: Constituția și legile constituționale,
legile organice, legile ordinare și alte acte normative administrative.

Cealaltă ramură a dreptului scris, contractul normativ, provine pe cale convențională, fiind
rezultatul unui acord de voință al părților interesate (contractul colectiv de muncă).

11. Definiți cutuma și menționați prin ce mijloc de probă se poate dovedi.

Cutuma poate fi definită ca fiind uzajul social constant și uniform acceptat ca fiind
obligatoriu la nivelul întregului grup social. În vechiul drept românesc proba se făcea cu martori.
În prezent se recurge la declarațiile specialiștilor în domeniu, buni cunoscători ai obiceiurilor și
drepturilor locale.

12. Precizați care sunt elementele constitutive ale cutumei, care sunt condițiile pe care le
implică și explicați-le.
 Elementele constitutive ale cutumei sunt următoarele: uzajul, convingerea juridică și
caracterul rezonabil.

Uzajul reprezintă o deprindere imuabilă și unitară care trebuie să îndeplinească urmatoarele

conditii: repetiția (condiție care face ca precedentul să se transforme în cutumă); durata (condiție
potrivit căreia multiplicarea atitutidinilor trebuie să aibă o anumită durată, să fie validată în
timp); constanța (condiție potrivit căreia toate precedentele trebuie să conducă în același sens);
claritatea (condiție care cere ca precedentul să fie clar, să excludă controversele).

Convingerea juridică presupune practica pe care o urmăm în mod constant, fără a ne simți
obligați la aceasta, ea implică îndeplinirea altor două elemente: necesitatea și obligativitatea.

Caracterul rezonabil este un element necesar în societățile mai puțin evoluate.

13. Precizați și definiți tipurile de cutumă.

În cutumă se atestă 3 tipuri de manifestări:

1. Cutuma secundum legem este cea care se aplică în virtutea unei trimiteri formale a legii
scrise la obiceiurile generale și locale.

2. Cutuma praeter legem este cea care are rolul de a completa lacunele inevitabile ale
sistemului legislativ. Este un izvor important în dreptul public, mai ales în dreptul constituțional.

3. Cutuma contra legem conține o problemă delicată, întrucât cutuma nu poate exista contra
legii. Totuși practica a arătat ca acest principiu nu este prea ferm, în anumite sisteme cutuma
lucrând chiar împotriva legilor imperative.

14. Menționați care este avantajul și dezavantajul cutumei în aplicarea ei în raport cu legea
și precizați care sunt domeniile în care nu se aplică sub nici o formă.

Avantajul esențial al cutumei ar fi faptul că ea este expresia directă a voinței populare și că

este suplă, ușor adaptabilă. Totuși se poate obiecta împotriva acestei concepții că, în general,
cutuma este imprecisă în raport cu legea, că este deci o cauza de insecuritate juridică,
reprezentând astfel un dezavantaj. Domeniile în care cutuma nu se aplică sub nicio formă sunt
dreptul fiscal și dreptul penal.

15. Definiți doctrina și menționați modalitățile ei de manifestare.

În sens larg, doctrina reprezintă totalitatea opiniilor, proprii unor persoane care se ocupă de
studiul dreptului, teoreticieni sau a celor care transpun în practică dreptul. În sens restrâns,
doctrina este văzută a fi o părere formulată asupra unei probleme particulare. Doctrina poate
îmbrăca forma prelegerilor sau se poate materializa în publicații doctrinale: manuale, tratate,
comentarii, repertorii, monografii juridice, reviste doctrinale.
16. Precizați tipurile de doctrină configurate în timp și menționați ce valoare are doctrina
în sistemul de drept romano-germanic.

Se cunosc două tipuri de doctrina configurate în timp: doctrina clasică, care cuprinde
lucrările publicate până aproape de sfârșitul secolului al XIX-lea și doctrina modernă care
practică o metodă critică față de lege și jurisprudență, făcând apel la sociologie, la economie, la
filosofie, la dreptul comparat. În sistemul de drept romano-germanic nu este izvor de drept, dar i
se recunoaște un rol esențial în procesul de constituire a dreptului, mai precis, o contribuție
hotărâtoare în structurarea componentelor dreptului: jurisprudența, cutuma, legile.

17. Definiți doctrina, precizați care este valoarea ei în sistemul dreptului musulman și dați
exemple de surse din acest sistem.

În sens larg, doctrina reprezintă totalitatea opiniilor, proprii unor persoane care se ocupă de
studiul dreptului, teoreticieni sau a celor care transpun în practică dreptul. În sens restrâns,
doctrina este văzută a fi o părere formulată asupra unei probleme particulare. În sistemul
musulman, dreptul se înfățisează a fi o altă față a religiei musulmane, doctrina fiind considerată
izvor de drept. Ijma este izvor de drept reprezentativ și are ca fundament alte două surse
considerate ca texte sacre: Coranul și Sunna.

18. Definiți jurisprudența și menționați ce valoare are în sistemul de drept anglo-saxon.

Jurisprudența poate fi definită ca fiind totalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de

instanțele de toate gradele. În dreptul anglo-saxon precedentul și autoritatea se caracterizează
astfel: precedentul este conceput ca fiind autoritatea deciziei juridice în cazuri analoage celui în
care a fost pronunțată, în lipsa legii creatoare de drept sau în cazul insuficienței ei, autoritatea
deciziei este generală, judecătorul are deci un rol creator, decizia instanțelor superioare este
obligatorie pentru instanțele inferioare în grad și chiar și pentru cele egale în grad.

19. Definiți jurisprudența, precizați ce valoare are în sistemul de drept romano-germanic și

regulile juridice jurisprudențiale fundamentale în acest sistem.

Jurisprudența poate fi definită ca fiind totalitatea hotărârilor judecătorești pronunțate de

instanțele de toate gradele. În dreptul romano-germanic jurisprudența a fost considerat (pentru o
perioadă) izvor de drept, dar în timp s-a redus rolul jurisprudenței, datorită triumfului legii, ca
izvor interpretativ, jurisprudenta rămâne cvasideterminată.

Regulile care conduc la conturarea valorii precedentului în dreptul romano-germanic sunt:

1. Obligația de a judeca, potrivit căreia judecătorul este obligat să judece chiar dacă legea conține
lacune;
2. Interdicția de a se pronunța pe cale de dispoziții generale și reglementare, pentru că, astfel,
jurisprudența ar încălca principiul separației puterilor în stat;

3. Relativitatea lucrului judecat, regula potrivit căreia hotărârea judecătorească se bucură de

autoritatea relativă a lucrului judecat.

20. Definiți tratatul internațional și precizați în ce condiții poate avea loc o revizuire a
acestuia.

Tratatul este un acord încheiat între două sau mai multe state, guvernat de dreptul
internațional, consemnat în unul sau mai multe instrumente anexe indiferent de denumirea lui.
Revizuirea tratatului internațional poate avea loc numai atunci când părțile contractuale nu se
opun revizuirii. Complicația apare când unele state cer revizuirea și altele nu o acceptă.

21. Menționați care sunt etapele de încheiere a unui tratat internațional.

Procesul încheierii unui tratat internațional cunoaște următoarele etape:

1. Negocierea și semnarea tratatelor

2. Ratificarea

3. Înregistrarea tratatelor la secretariatul general al O.N.U

4. Intrarea în vigoare a tratatelor

22. Precizați care este regula în materia efectelor tratatului, care sunt principiile în materia
efectelor tratatului și care sunt excepțiile de la regulă si explicați-le.

Regula în materia efectelor tratatului spune că tratatul internațional, rezultând dintr-un acord
al voințelor statale, este supus, odată intrat in vigoare, regulii obligativității, el trebuind să fie
respectat și aplicat cu bună-credință. Principiile pacta sunt servanda și bona fide sunt afirmate la
Convenția de la Viena în articolul 26 denumit Pacta sunt servanda arătând că orice tratat în
vigoare leagă părțile și trebuie să fie executat de ele cu bună-credință. Excepțiile efectelor
tratatului implică rezerva, aceasta însemnând manifestarea unilaterală de voință din partea unui
stat contractant în cadrul unui tratat multilateral, prin care acel stat modifică întinderea
obligațiilor ce și le asuma; teoria dualistă care separă dreptul intern de dreptul internațional;
teoria monistă care nu acceptă vreo deosebire între dreptul intern și dreptul internațional.

23. Precizați care este regula în materia desființării tratatului, care sunt excepțiile de la
regulă și explicați-le.

Desființarea tratatului are loc prin respectarea regulii simetriei, încetând prin “mutus
disensus” (acord de voințe).
 Excepțiile care se referă la desființarea tratatelor sunt:

- denunțarea unilaterală (denunțarea la cererea unui singur stat);

- ca efect al războiului (războiul nu face să se abroge ceva, acesta abrogă orice tratat și operează
în raport de natura tratatului);

- prin clauza rebus sin standibus (este cazul unor tratate care se încheie pe anumite perioade de
unde rezultă că tratatul devine licit de obiect în sensul că nu mai are ce să reglementeze).

24. Enumerați cauzele ce pot conduce la nulitatea unui tratat.

Nulitatea unui tratat poate fi provocată de viciile de consimțământ: eroarea, dolul, coruperea
reprezentantului unui stat, constrângerea exercitată asupra reprezentantului unui stat,
constrângerea exercitată asupra unui stat prin amenințare sau folosirea forței. De asemenea, orice
tratat care încalcă o normă imperativă a dreptului internațional general are drept urmare
nulitatea.

25. Cine are rolul în negocierea și semnarea tratatului și unde se face înregistrarea lui?

Negocierile unui tratat sunt purtate de executiv iar semnarea lui poate fi făcută de miniștri
plenipotențiari, de un membru al executivului sau chiar de șeful statului. Carta O.N.U.dispune în
articolul 102 că tratatele trebuie înregistrate la Secretariatul Organizației.

26. Ce înțelegeți prin ratificarea unui tratat, când se produce și cine are competența de a
ratifica un tratat?

Ratificarea unui tratat presupune intrarea acestuia în vigoare. Din momentul ratificării devine
obligatoriu pentru statele semnatare și produce efecte. Articolul 12 din Conventia de la Viena
arată că “consimțământul unui stat de a fi legat printr-un tratat se exprimă prin semnatura
reprezentantului acelui stat: când tratatul prevede că semnatura va avea acest efect; când este
stabilit pe altă cale și statele care au participat la negociere conveniseră că semnatura va avea
acest efect; când intenția statului de a conferi semnăturii acest efect rezultă din deplinele puteri
ale reprezentantului sau a fost exprimată în cursul negocierii. Tratatul poate fi ratificat prin
competența exclusivă a executivului, competența exclusivă a Legislativului și sistemele mixte.

27. Definiți persoana juridică (corporatia) și care sunt elementele din care se identifică în
societate.

Persoana juridică este o entitate socială organizată de sine stătător, având un patrimoniu
propriu și un scop determinat în acord cu interesul general, care are o existență juridică proprie și
este aptă, ca atare, să fie subiect al raporturilor juridice.
 Elementele de identificare ale persoanei juridice sunt:

1. Numele (denumirea) persoanei juridice are rolul de a individualiza subiectul respectiv față de
ceilalți subiecți.

2. Sediul social este în esență ceea ce domiciliul este pentru persoana fizică: elementul prin care
ea se identifică în spațiu.

3. Naționalitatea. Toate persoanele juridice au o naționalitate. Spre deosebire de situația

persoanelor fizice, naționalitatea este determinată de domiciliu, ca regulă generală.

28. Menționați care sunt principiile care guvernează viața internă a corporațiilor, regulile
specifice unei persoane juridice și explicați-le.

Principiile care guvernează viața internă a corporațiilor sunt principiul libertății corporațiilor
și principiul potrivit căruia ele nu sunt suverane. Potrivit primului principiu, persoana juridică
poate funcționa și se poate forma prin libera asociere. Potrivit celui de-al doilea principiu,
persoanele juridice pot funcționa și se bucură de autonomie, dar trebuie să se și raporteze la legea
internă, ordinea lor juridică fiind subordonată ordinii juridice a statului.

Regulile specifice corporațiilor sunt sursele de drept autonom care pot fi definite ca fiind
totalitatea normelor instituite de corporații în vederea reglementării vieții lor interne, reguli care
îmbracă forma convențiilor colective și cutumelor autonome.

29. Precizați care sunt categoriile de persoane juridice și care sunt elementele constitutive
ale unei corporații.

Persoanele juridice pot fi grupate pe urmatoarele categorii:

1. Persoanele juridice instituite prin lege, care la rândul lor pot fi: persoane juridice publice
(statul, comunele, orașele) persoane juridice mixte (organizații publice ale sectorului economic,
asocierile obligațiilor din sectorul profesional)

2. Persoane juridice constituite prin voința particularilor, care la rândul lor sunt: partidele
politice, sindicatele, asociațiile, fundațiile, societățile ca structuri formate prin voință și cu
aportul mai multor persoane.

Elementele constitutive ale unei corporații sunt următoarele:

1. Organizarea proprie, de sine statatoare;

2. Patrimoniu propriu, distins de cele ale asociațiilor;

3. Scopul propriu în acord cu interesul general;

4. Individualitatea juridică distinctă.

30. Definiți persoana fizică și precizați care sunt elementele din care se identifică în cadrul
societății.

Persoana fizică este ființa umană privită din unghiul de vedere al aptitudinii sale de a fi
subiect de drept .Elementele de identificare în cadrul societății sunt urmatoarele: cetățenia,
numele, domiciliul și starea civilă.

31. Definiți capacitatea de folosință a persoanei fizice precizând momentul dobândirii și

pierderii acesteia.

Capacitatea de folosință a unei persoane fizice constă în aptitudinea de a avea drepturi și

obligații. Obținem capacitatea de folosință din momentul nașterii și o pierdem în momentul
decesului.

32. Definiți capacitatea de exercițiu a unei persoane fizice și precizați categoriile de

persoane care sunt lipsite de capacitatea de exercițiu și din ce motive.

Capacitatea de exercițiu a unei persoane fizice constă în capacitatea de a încheia acte juridice
(personal) și singur. Sunt cunoscute 2 categorii de persoane care sunt lipsite de capacitatea de
exercițiu și anume: minorii și interzișii judecătorești (persoanele lipsite de discernământ, întrucât
sunt alienate sau debile mintal, care sunt puse sub interdicție judecătorească).

33. Definiți dreptul subiectiv și precizați elementele constitutive ale acestuia, explicându-le.

Dreptul subiectiv este prerogativa concedată unei persoane de către ordinea juridică și
garantată pe căi de drept de a dispune de o valoare care îi este recunoscută ca aparținându-i, fie
ca a sa, fie ca datorată.

Elementele constitutive ale dreptului subiectiv sunt urmatoarele:

1. Subiectul, adică titularul dreptului subiectiv;

2. Obiectul dreptului subiectiv, respectiv conduita subiectului (acțiunea sau abținerea pretinsă de
subiectul activ subiectului pasiv);

3. Relația juridică ce poate fi privită din două unghiuri de vedere: pe de o parte, ca o relație de
stăpânire și apartenență între subiectul de dreptși valoarea sa iar pe de altă parte, ca o relație între
titular și ceilalți subiecți de drept, având o legătură de obligație unul față de celălalt.

4. Protecția juridică asigurată prin ordinea juridică.

34. Definiți ordonanța de Guvern obișnuită și precizați momentul intrării ei în vigoare.

 Ordonanța de Guvern obișnuită este actul legislativ emis de Guvern în baza abilitării
prealabile a Parlamentului. Ea intră în vigoare la 3 zile dupa publicarea în Monitorul Oficial.

35. Definiți ordonanța de Guvern de urgență și precizați momentul intrării ei în vigoare.

Ordonanta de urgență este actul legislativ emis de Guvern în situații excepționale fără a avea
abilitarea prealabilă a Parlementului. Ea intră în vigoare când este aprobată de Parlament.

36. Care sunt tipurile de control care se exercită asupra ordonanțelor de guvern și în ce
condiții?

Asupra ordonanțelor de Guvern se exercită două tipuri de control: controlul parlamentar și

controlul jurisdicțional.

Controlul parlamentar se realizează diferențiat: dacă este vorba de o ordonanță obișnuită, un

asemenea control se exercită doar dacă legea de abilitare o cere până la îndeplinirea termenului
de abilitare. Dacă este vorba de o ordonanță de urgență se impune aprobarea acesteia de către
Parlament, care poate aproba total sau parțial ori respinge prin lege asemenea ordonanțe.

Curtea Constituțională realizează controlul jurisdicțional asupra activității legislative a

Guvernului, pe calea excepției de neconstituționalitate.

37. Ce este legea în sens strict și care sunt condițiile necesare pentru a fi în prezența unei
legi?

În sens strict legea reprezintă actul emis de organul legislativ al statului (Parlamentul). Pentru
a fi în prezența unei legi sunt necesare următoarele condiții: actul juridic să aibă caracter
normativ; actul normativ să emane de la Parlament; actul normativ să fie adoptat de Parlament
dupa o procedură prestabilită. Dacă actul normativ nu îndeplinește aceste reguli, rezultă că actul
normativ nu este lege.

38. Care sunt etapele elaborării unei legi pe care referendară și cine are rolul esențial în
declanșarea și organizarea referendumului?

Etapele elaborării unei legi referendare sunt următoarele:

1. Inițiativa populară (manifestarea cetățenilor în sensul promovării unui proiect);

2. Consultarea populară (exercițiul acestui drept al cetățenilor de a se pronunța din referendum

la declanșarea referendumului de către președinte);

3. Confirmarea rezultatelor referendumului care este realizată de către Curte.

 Președintele statului este singurul competent să declanșeze procedura de referendum. Un rol
esențial îl are și Curtea Constituțională, fiind singura care poate să confirme rezultatele unui
astfel de referendum.

39. Precizați care sunt etapele unei legi pe care parlamentară.

Etapele unei legi pe cale parlamentară sunt următoarele:

1. Inițiativa legislativă;

2. Fazele preliminare ale procedurii legislative;

3. Dezbaterea și votul;

4. Medierea și controlul Curții dacă este cazul;

5. Promulgarea;

6. Publicarea în Monitorul Oficial;

7. Intrarea în vigoare.

40. Precizați care sunt categoriile de persoane sau autorități care au calitatea de a iniția un
proiect de lege și care sunt condițiile.

Inițiativa unui proiect de lege o poate avea Guvernul, deputații și senatorii, cetățenii. Ultima
categorie din cele enumerate poate iniția legi cu îndeplinirea următoarelor conditii: să aiba drept
de vot; să fie în număr de cel putin 100.000; să provină din cel putin o pătrime din județele țării;
în fiecare dintre județe să se consemneze cel putin 5.000 de semnături în favoarea initiațivei.

Guverul este organul de la care rezultă majoritatea inițiativelor legislative, potritivit art.74(3)
din Constituție și își îndeplinește acest drept prin predarea proiectului de lege către Camera
competentă să-l adopte, ca primă Cameră sesizată. Deputații, senatorii și cetățenii care exercită
dreptul la inițiativa legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru
proiectele de lege.

41. În ce etapă se pot propune amendamente și care este cvorumul necesar pentru
adoptarea unei legi constituționale?

Amendamentele se pot propune în etapa care ține de dezbaterea pe articole. În mod

excepțional, pot fi propuse amendamente noi și dacă se constată că acestea au urmări însemnate
asupra proiectului.

Cvorumul necesar pentru adoptarea legii diferă în funcție de tipul de legi: constituționale,
organice, ordinare. În cazul legilor constituționale, cvorumul necesar este de 2/3 din numărul
membrilor Camerei, pentru legile organice este necesară majoritatea senatorilor, iar pentru legile
ordinare majoritatea senatorilor prezenți.

42. Sub ce forme se manifestă votul și care este cvorumul necesar pentru adoptarea unei
legi organice?

Procedura de vot cunoaște următoarele forme: vot deschis prin ridicarea mâinii, ridicarea în
picioare, apel nominal sau electronic și vot secret prin buletine de vot. Pentru adoptarea unei legi
organice este necesară majoritatea senatorilor.

43. Ce este promulgarea unei legi, cine face promulgarea și în ce termen?

Promulgarea legii este actul prin care Președintele României investește legea cu formula
executorie și dispune publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Promulgarea legii este
atributul Președintelui României și are loc în termen de 20 de zile de la primirea ei.

44. Care este cvorumul necesar pentru adoptarea unei legi ordinare și care sunt diferențele
dintre o lege organică și o lege ordinară?

Cvorumul necesar pentru adoptarea unei legi ordinare este majoritatea senatorilor prezenți.
Diferența dintre o lege organică și o lege ordinară constă în faptul că legile organice sunt
adoptate cu votul majorității fiecărei Camere (majoritate absolută) în timp ce legile ordinare sunt
adoptate cu votul majoritătții membrilor prezenți în fiecare Cameră (majoritate relativă). Legile
organice intervin numai în domenii expres stabilite de lege în vreme ce legile ordinare
reglementează orice domeniu care nu ține de legile constituționale sau organice. Spre deosebire
de legile ordinare, legile organice nu pot fi modificare prin ordonanțele Guvernului.

45. Clasificați legile în raport de continuțul lor normativ și de modalitatea de adoptare.

În raport de continuțul normativ, legile pot fi clasificate astfel: legi de reglementare directă,
legi cadru, legi de abilitare, legi de control. În funcție de modalitatea de adoptare legile cunosc
urmatoarea clasificare: legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

46. Definiți norma juridică.

Norma juridica este o regula publică de conduită, generală, impersonal, vizând exteriorizarea
intersubiectivă a conștiinței particulare înălțată la universalitatea sa, tinzând să creeze un
comportament tipic indivizilor în acord cu modelul social urmărit, obligatorie în temeiul
legitimării ei la nivelul conștiinței colective și care, la nevoie, poate fi adusă la îndeplinire prin
constrângere.
47. Clasificați normele juridice în raport de gradul de preciziune și de specificitate și
explicați-le.

Gradul de preciziune si de specificitate este criteriul în raport cu care normele juridice se

clasifică în norme de drept strict și directive sau standarte. Normele de drept strict sunt normele
de strictă interpretare sunt cele care nu lasă celui ce le aplică posibilitatea de a le reda prin
interpretare. Directivele sau standartele sunt criteriile de judecare a acțiunilor subiectului.

48. Clasificați normele juridice în raport de finalitatea sancțiunii, explicându-le.

În raport de finalitatea sancțiunii normele juridice pot fi clasificate în norme punitive și

norme stimulative.

Normele punitive sunt acele norme care, dacă nu sunt respectate, atrag o anumită sancțiune.
Astfel, nerespectarea normei este însoțită de o anumită pedeapsă, obtinându-se astfel teama de
sancțiune.

Normele stimulative sunt normele care tind să garanteze conformarea subiecților la conduita
prescrisă prin stabilirea unei recompense.

49. Precizați care sunt trăsăturile unei norme juridice și explicați-le.

Trăsăturile normei juridice sunt:

- este de conduită (pune la dispoziția publicului o obligație de a face sau de a nu face ceva);

- are un caracter tipic (creează un tipar de comportament, un model de conduită ideal pentru
publicul destinatar pe care noi, în calitate de indivizi este necesar să-l adoptăm);

- este generală și impersonală (este adresată tuturor, rezultă din generalitate și nu se referă la
o persoană concretă);

- este publică (nepublicarea unei norme presupune că norma respectivă nu există pentru noi);

- este obligatorie (sunt cerințe, exigențe ale statului ce trebuie respectate);

- vizează exteriorizarea conștiinței întrucât prin exteriorizarea conștiințelor se creează

raporturile dintre noi;

- implică un raport intersubiectiv (niciodată o normă juridică nu va reglementa pornind de

la ideea că prevederile ei vor fi aplicabile ,,în vid,, unui cerc de persoane strict determinat,
persoane care nu vor suferi niicun fel de influență sau intervenție din partea restului societății);

- mediază libertățile nostre prin acel modul de conduită prin care norma încearcă să ne
determine pe noi să ne limităm propriile libertăți la un anumit perimetru de manifestare
pertinent astfel încât să nu-i afectăm pe ceilalți;
 - se constituie într-un sistem care se dovedește a fi ordonat, cunoaște o ierarhizare în
raport de valoarea juridică a fiecărei norme în parte;

- se poate aduce o normă de drept la îndeplinire, la nevoie, prin costrângere;

- este susceptibilă de sancțiune.

50. Ce este sancțiunea și de câte feluri este? Dați exemple.

Sancțiunea reprezintă consecința juridică a nerespectării comportamentului prescris. Ea poate

fi de mai multe feluri: determinată (când sunt stabilite în mod cert întinderile consecințelor
produse); relativ determinate (când întinderea consecințelor este lăsată la aprecierea celui ce o
interpreteaza și aplică); alternativă (când cel ce aplică legea poate alege între două tipuri de
sancțiuni, private de libertate sau amendă); cumulativă (când organul de aplicare pronunță două
sancțiuni).

51. Ce înțelegeți prin ipoteza unei norme de drept? Precizați felurile ipotezei și dați
exemple.

Ipoteza descrie condițiile în care intră în acțiune ceea ce se prescrie în dispoziție, respectiv
starea de drept, adică starea preexistentă care condiționează aplicarea unei reguli de drept; starea
de fapt care este dată de circumstanțele de fapt care pot fi fapte naturale, fapte materiale ale
omului ori fapte intelectuale și starea complexă de drept și de fapt.

52. Ce înțelegeți prin dispoziția unei norme de drept? Care sunt tipurile? Dați exemple.

Dispoziția stabilește conduita ce trebuie urmată în condițiile stabilite de ipoteză. Ca element

de structură al normei juridice, dispoziția poate fi: strict determinată, când stabilește în mod
categoric drepturile și obligațiile subiecților vizați, fără nicio posibilitate de abatere; relativ
determinate, când, stabilind mai multe variante de comportament, lasă subiectului posibilitatea
de a alege liber între aceste alternative.

53. Precizați care sunt tipurile de norme juridice în funcție de conținutul lor normativ,
explicându-le.

În funcție de conținutul normativ, normele juridice pot fi clasificate în modul următor:

1. Norme imperative, adică normele care țin de ordinea publică, bunele moravuri, de protecția și
siguranța public și nu lasa posibiliatea judecătorului de a interpreta.

2. Dispozitive, sunt acele norme de drept cu caracter general, public, obligatoriu iar încălcarea lor
duce la pedeapsă. Dau posibilitatea judecătorului de a le interpreta în funcție de circumstanțele
atenuante sau agravante ale faptei.
3. Supletive, sunt normele adaptabile, se întâlnesc în materia contractelor iar părțile pot deroga de
la aceste norme prin voința lor.

4. Permisive, sunt normele care nici nu impun, nici nu interzic. Sunt norme standarte, lăsând
subiecților de drept posibilitatea de a constata singuri dacă se încadrează sau nu în standartele
prevăzute de lege.

5. Stimulative, au rolul de a stimula subiecții de drept să exercite o acțiune în sensul dobândirii

unei recompense.

54. Aplicarea dreptului în timp.

O lege intră în vigoare la 3 zile dupa publicarea în Monitorul Oficial până în momentul ieșirii
din vigoare. Ieșirea din vigoare a unei legi cunoaște 4 procedee: abrogarea, termenul,
desuetudinea, caducitatea.

Abrogarea reprezintă un procedeu de iesire din vigoare a unei legi, procedeu clasic prin care
o lege își încetează efectele datorită adoptării unui act legislativ posterior și contra ei. Abrogarea
poate fi: expresă sau tacită. Expresă este acea formă specificată în conținut, exactă, ce rezultă
dintr-o manifestare explicită a voinței organului abrogat de a dispune scoaterea din vigoare a
unei legi. La rândul ei, abrogarea expresă poate fi: directă (când în dispozițiile finale ale legii noi
sunt precizate expres dispozițiile anterioare abrogate); indirectă (când legea nouă conține
precizarea generică potrivit căreia, dispozițiile contrare acesteia se abrogă). Tacită sau implicită,
este acea formă de abrogare ce nu rezultă dintr-o manifestare expresă de voință a organului
competent ,ea se subînțelege, nu este specificată. Din alt punct de vedere, abrogarea poate fi:
totală (constă în scoaterea din vigoare în întregime a actului normativ) și parțială (când numai o
parte a actului normativ este scos din vigoare, celălalte rămânând să-și producă efectele în
continuare).

Termenul reprezintă un procedeu de ieșire din vigoare a unei legi, specificat chiar în
cuprinsul legii.

Desuetudinea este procedeul de ieșire din vigoare a unei legi pentru că textul ei nu
corespunde noilor realități existente în societate.

Caducitatea este procedeul de ieșire din vigoare a unei legi ca urmare a reglementării
obiectului pentru care a fost creat.

Principiile care guverneaza aplicarea legii in timp sunt:

- principiul neretroactivității legii noi;

- principiul ultraactivității legii vechi;

- principiul aplicării imediate a legii noi.

55. Aplicarea dreptului în spațiu.

 Principiul teritorialității: Legea română emisă de instituțiile abilitate se aplică numai pe
teritoriul țării. Este și o excepție, cea în cazul în care un cetățean român săvârșește o infracțiune
peste hotare se aplica criteriul cetățeniei.

56. Aplicarea dreptului asupra persoanelor.

Legea se adresează tuturor celor ce se află pe teritoriul statului al cărui organ legislativ a
edictat-o. Principiul egalității constă în egalitatea tuturor în fața legii fără privilegii și
discriminări. Excepția o reprezintă imunitatea oferită personalului diplomatic sau
parlamentarilor.

57. Felurile interpretării dreptului.

Interpretarea dreptului urmărește lămurirea sensului normei juridice prin descoperirea

conținutului exact al acesteia, în scopul aplicării ei corecte în fiecare caz concret.

- Interpretarea autentică este acea formă a interpretării oficiale care emană de la organul
legislativ, în formă generală și obligatorie.

- Interpretarea judiciară (cazuală) este interpretarea făcută de către un judecător cu prilejul

aplicării legii la un caz concret.

- Interpretarea administrativă este interpretarea făcută de organele administrației.

58. Metodele interpretării dreptului.

Interpretarea logică constă în folosirea unor procedee ale logicii formale generale pentru
deslușirea înțelesului normelor juridice.

Interpretarea sistematică rezidă în fixarea sensului unei norme juridice prin stabilirea
locului acesteia în sistemul ramurii de drept și dacă este necesar chiar în sistemul de drept cum
este și în sistemul principiilor fundamentale ale dreptului.

Interpretarea istorico-teleologică stabilește înțelesul unei dispoziții legale prin luarea în

considerare a scopului urmărit de legiuitor atunci când a edictat actul normativ.

Interpretarea gramaticală se realizează prin utilizarea metodei gramaticale în scopul fixării

înțelesului normei prin intermediul analizei morfologice și sintactice a textului.

59. Prezentați principiile aplicării legii în timp și excepțiile de la aceasta, explicați-le.

Principiile aplicării legii în timp sunt: principiul neretroactivității legii și principiul

efectului imediat al legii noi.
 Principiul neretroactivității prevede faptul că legea nouă nu se aplică situațiilor juridice ale
căror efecte au fost consumate în intregime. Excepție de la acest principiu este legea mai
favorabilă. Soluția impusă de excepție se justifică prin caracterul ei umanitar și concordanța ei cu
idealul de justiție.

Principiul efectului imediat al legii noi, principiu potrivit căruia toate situațiile juridice
create dupa intrarea în vigoare a legii noi cad sub incidența acesteia. De aici rezultă că legea
veche nu ultraactivează, în sensul că nu se mai aplică dupa ieșirea ei din vigoare. Acest principiu
prevede următoarele excepții:

A. Situațiile contractuale în curs care rămân reglementate de legea veche, pentru că:

1. Așa dictează principiul libertății contractuale;

2. Normele juridice în materie nu sunt imperative;

3. Este posibil ca în condițiile legii noi, acordul părților să capete un cu totul alt sens, diferit de
cel real, ceea ce nu este de conceput.

B. Legile penale temporale constituie cea de a doua excepție de la principiul aplicării imediate
a legii noi. Numai astfel legea își poate atinge scopul.

60. Specificați principiile aplicării legii în spațiu și excepțiile.

Principiul aplicării legii în spațu: de la principiul teritorialității legii sunt admise câteva
excepții:

1. Efectul extrateritorial al legii unui stat, fie ca urmare a autonomiei voinței părților, fie în afara
acestui principiu.

2. Legea nouă nu se aplică pe teritoriul României unor bunuri sau persoane, ca excepție de la
principiul teritorialității legii:-sediile misiunilor diplomatice, personalul diplomatic.

61. Definiți termenul de obligație și elementele ei, explicându-le.

Obligația semnifică raportul juridic de obligație, fiind legătura între două persoane în baza
căreia una, creditorul, poate cere celeilalte, debitorul, fie o prestație pozitivă, fie o abținere.

Elementele obligației sunt:

1. Subiectul acesteia (persoana ținută să respecte sau să îndeplinească prerogativele subsumate

dreptului altuia);

2. Conținutul obligației (valoarea);

3. Relația juridică (legătura de supunere în care intră subiectul pasiv);

4. Constrângerea juridică (constă în faptul că protecția dreptului altuia se transformă în

constrângere juridică pentru cel obligat).
62. Clasificați obligațiile în raport de obiectul lor.

În funcție de obiectul lor, obligațiile se clasifică pe 3 planuri:

1. Obligația de a da (se constituie sau se transmite un drept real), obligația de a face ( trebuie
să se execute o anumită lucrare, de a se presta un anumit serviciu sau a preda un anumit lucru),
obligația de a nu face (în cazul în care este corelativă unui drept absolut nu trebuie să se facă
nimic ce aduce atingere acelui drept iar daca este apropiată unui drept relativ- nu trebuie să se
facă ceva ce debitorul a refuzat);

2. Obligații pozitive (presupune o acțiune pentru executarea ei: să faci) și obligații negative (se
concretizează într-o prohibiție, o abținere de la ceva- să nu faci, să nu dai);

3. Obligații de rezultat ( se dorește obținerea unui rezultat determinat) și obligații de diligență

(debitorul își va da tot interesul pentru a obține un anumit rezultat).

63. Clasificați obligațiile în funcție de opozabilitatea lor.

Potrivit criteriului opozabilității, obligațiile se clasifică în:

- obligații obișnuite - opozabilă între părți ( la fel ca dreptul de creanță);

- obligații opozabile terților (se naște în legătură cu un anumit lucru și efectele se produc
referitor la o terță persoană care va dobândi un drept real asupra lucrului respectiv);

- obligații reale (deținătorul unui bun trebuie să acorde importanța aceluia deoarece el este
reprezentativ pentru societate).

64. Clasificați obligațile în raport de sancțiune.

În raport de sancțiune, obligațiile de clasifică în:

- obligații perfecte (obligația pe care dacă n-o îndeplinim de bunăvoie, o îndeplinim silit);

- obligații imperfecte (obligația pe care dacă n-o îndeplinim, nimeni nu ne poate oblige să o
îndeplinim prin constrângere).

65. Clasificați obligațiile în funcție de sursa (izvorul ) lor.

Potrivit sursei, obligațiile se împart în:

1. Obligații rezultând din convenții

2. Obligații rezultând din actul unilateral de voință

3. Obligații rezultând din gestiunea de afaceri

4. Obligații rezultând din îmbogățirea fără just temei

5. Obligații rezultând din plata lucrului nedatorat

6. Obligații rezultând din delictul civil

7. Obligații rezultând din lege

66. Clasificați drepturile subiective în raport cu obiectul dreptului.

Potrivit criteriului referitor la obiectul dreptului, drepturile pot fi:

1. Drepturi nepatrimoniale (valoarea dreptului nu poate fi exprimată în bani);

2. Drepturi patrimoniale (drepturi reale, drepturi de creanță);

3. Drepturi intelectuale (cele care poartă direct asupra unei relații nemateriale și au ca obiect
producțiile și realitățile intelectuale);

4. Drepturi subiective nepatrimoniale (asigură subiectului protecția atributelor esențiale ale

personalității sale – fizice, individuale sau sociale)

67. Clasificați drepturile subiective în raport de diviziunile dreptului.

Potrivit criteriului diviziunilor drepturilor se cunosc următoarele categorii:

1. Drepturi publice (drepturi fundamentale – dreptul la viață, la integritate fizică, la cuvânt,

drepturi politice – dreptul de a cere soluționarea unei cereri administrative, drepturi
administrative – dreptul de a allege, dreptul de a fi ales);

2. Drepturi civile (cele protejate de dreptul privat, de regulile dreptului civil): dreptul la
proprietate, dreptul la uz, dreptul la superficie;

3. Drepturi economice și sociale (protejate de legislația economică și socială – dreptul muncii și

al protecției sociale, dreptul la șomaj, dreptul concediu, dreptul la pensie.

68. Clasificați drepturile subiective în raport de criteriul opozabilității.

În raport cu criteriul opozabilității, drepturile subiective se împart:

1. Drepturi subiective absolute (sunt opozabile tuturor, celorlalți revenindu-le obligația de a nu

le aduce atingere): drepturi reale și nepatrimoniale – dreptul de proprietate, drepturile de creanță;

2. Drepturi subiective relative ( în virtutea cărora titularii lor le pot pretinde subiectului pasiv o
conduită determinată fără de care dreptul însuși nu se poate realiza).
69. Clasificați drepturile subiective în raport de corelația dintre ele.

După criteriul corelației dintre ele, drepturile subiective sunt:

1. Drepturi subiective principale (au o existență de sine stătătoare, nedepinzând de niciun

drept): dreptul de proprietate;

2. Drepturi subiective accesorii (nu au o existență de sine stătătoare, depinzând de existența

altor drepturi): dreptul de ipotecă, dreptul de gaj, dreptul de retenție.

70. Potrivit gradului de certitudine conferit titularului sunt:

1. Drepturi eventuale (care ar putea să se formeze, dar al căror transfer sau formare rămân
incerte): jucatul la loto

2. Drepturi în curs de formare (specifice asigurărilor și securității sociale dacă sunht fondate
pe principiul asigurării): dreptul la pensie;

3. Drepturi subiective afectate de modalități (depind de un eveniment viitor numit fie termen,
fie condiție, după caz);

5. Drepturi câștigate (complet formate, considerate inviolabile): legea nouă nu poate afecta
drepturile câștigate sub regimul legii vechi).

71. În raport de titular sunt două categorii:

1. Drepturi interindividuale (se nasc și există între persoane fizice sau juridice);

2. Drepturi corporative (există în cadrul persoanelor juridice: drepturile acționarilor în cadrul

unei societăți comerciale).

72. În raport cu scopul dreptului există:

1. Drepturi egoiste (sunt concedate de ordinea juridică titularului ca mijloc de satisfacere:

dreptul de proprietate);

2. Drepturi-funcții (sunt acordate titularilor lor în virtutea calității sau funcției pe care aceștia o
exercită, în scopul satisfacerii interesului ocrotit: drepturile părintești).

73. În raport de prerogativa inerentă a dreptului sunt:

1. Drepturi de dominare (dau titularului lor stăpânirea directă și exclusivă asupra obiectului lor:
dreptul de autor, puterea părintească);
2. Drepturile la prestație (conferă titularului lor puterea de a pretinde altuia o prestație
determinată, nu și stăpânirea directă: drepturile de creanță);

3. Drepturile care permit să modifice sau să influențeze o situație juridică existentă: dreptul
de preempțiune, drepturile lăsate la dispoziția titularului, drepturile de opțiune.