Pe parcursul mai multor decenii, britanicii au fost obișnuiți cu războaie coloniale, unde au triumfat rapid și ușor, iar din

aceste considerente
au întâmpinat Marele Război cu entuziasm. Totuși, dificultățile întâlnite de Marea Britanie în războiul Zulu (1879) și în cel de-al doilea război
bur (1899-1902), au redus probabilitatea că britanicii au fost naivi în privința potențialului unui război major. Faptul că nicio forță politică
importantă nu s-a opus războiului a însemnat că cei care nu erau de acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziție
viabilă, cu toate că pe durata războiului au existat proteste minore.
O altă cauză a războiului a fost dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de alianțe cu substrat militarist. Un exemplu de
militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought, o navă de luptă revoluționară, care avea o superioritate majoră față de navele
anterioare, numite „pre-dreadnought”. Noul vas a mărit puterea maritimă a Marii Britanii și a lansat o competiție acerbă în construcția vaselor
între Marea Britanie și Germania din cauza neoimperialismului. În general, națiunile care făceau parte din Tripla Înțelegere (Antanta) se
temeau de cele care aparțineau la Tripla Alianță și vice versa.
Liderii civili ai puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naționalistă, care a crescut, treptat, în Europa, pe parcursul
deceniilor anterioare. Această evoluție a redus opțiunile viabile ale politicienilor în iulie 1914. Eforturile diplomatice intense, menite să
medieze conflictul austro-sârb, deveniseră irelevante, deoarece acțiunile agresive din partea Germaniei și a Rusiei[necesită citare] nu făceau
altceva decât să sporească, treptat, gravitatea conflictului.
Capacitatea redusă a mijloacelor de comunicare folosite în 1914 a contribuit la agravarea conflictului: toate națiunile utilizau
încă telegraful și ambasadorii lor ca principală metodă de comunicare, cauzând, astfel, întârzieri de ore sau chiar de zile întregi.

1914: Primele bătălii[modificare | modificare sursă]

Mobilizare și chemarea la arme[modificare | modificare sursă]


 



Planul Schlieffen din 1905

În ziua de 28 iulie 1914, Austro-Ungaria, după o rivalitate ce durase ani întregi, a declarat război Serbiei. Franța și Rusia s-au mobilizat
imediat ca răspuns la mobilizarea austriacă. Părea că criza va escalada și că înfruntarea era inevitabilă. Ultima săptămână din luna iulie a
fost caracterizată de un schimb continuu de telegrame între cancelariile din marile capitale europene. Diplomații europeni și unii oameni
politici încă mai credeau că criza se va rezolva. Gravitatea crizei era însă, subevaluată. Astfel, Tisza, primul ministru al Ungariei
(Transleithaniei), excludea riscul izbucnirii unui război european.
La 1 august, Germania intră în scenă, declarând război Rusiei, după ce i-a cerut să pună capăt mobilizării. Pentru a evita riscul susținerii
unui război prelungit pe două fronturi simultan, strategia germană prevedea ca, în caz de conflict cu Rusia, să distrugă preventiv armata
franceză după Planul Schlieffen, plan inițiat și pregătit de Alfred von Schlieffen în 1905. Printr-o manevră de învăluire, armatele germane
trebuiau să traverseze teritoriul Belgiei pentru a pătrunde pe teritoriul francez dinspre nord și a ocupa rapid porturile de la Canalul Mânecii,
Dunkerque și Le Havre, obiectivul final fiind încercuirea Parisului. Operațiunea avea să dureze 42 de zile și să se încheia cu o victorie,
înainte ca Rusia să ducă la bun sfârșit mobilizarea trupelor acesteia și să declanșeze un atac pe frontul estic.

Ordinul de Mobilizare Generala (Franta)

Afisul britanic de recrutare cu mesajul: Kitchener wants you!

La 2 august, trupele germane au ocupat Luxemburgul, în timp ce în Franța s-a emis ordinul de mobilizare (solidară cu Rusia care, deja,
mobilizase), iar în 3 august, Germania a declarat război Franței. La 4 august, după ce i s-a refuzat cererea de liberă trecere a trupelor,
Germania a invadat Belgia. Violarea neutralității Belgiei a determinat Marea Britanie să intre în conflict.

Trupe britanice debarcând in Qingdao (China).

La 23 august, Japonia, motivată de competiția comercială germană din China, a declarat război Germaniei. Pe 27 august, japonezii și
britanicii au atacat portul german Qingdao din China, blocada fiind încheiată în noiembrie, cu victoria Aliaților. La 1 noiembrie, Imperiul
Otoman a intrat în război alături de Puterile Centrale. Între timp, Italia a ales să fie neutră.