Particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text narativ, aparţinând

lui M. Sorescu: Iona

CONTEXT

Încadrată neomodernismului , ,,Iona’’ este inspirată de mitul biblic al lui Iona, iar prin modalitățile
noi de expresie reflectă trăsăturile teatrului modern, fiind o dramă postbelică, iar Iona un personaj-
idee.

Specie a genului dramatic, cu un conținut grav și cu un conflict puternic, în desfășurarea căruia se

conturează personalitatea personajului dramatic, tinzând să exprime complexitatea vieții
reale, ,,Iona’’ reflectă trăsăturile teatrului modern (postbelic), caracterizate esențial de eliberarea
de formele tradiționale de expresie-încălcarea convențiilor de constituire a genurilor/speciilor prin
valorificarea miturilor (teatrului parabolic), inserțiile lirismului, crearea categoriei ,,tragi-
comicului’’ coexistența modurilor de expunere, construcția personajului , apariția ,,personajului-
idee’’, formula ,,antiteatrului’’, formula ,,monologului dialogat’’ (dispariția noțiunii de
conflict/intriga), formula scenică inedită (un singur personaj, doua voci, dedublare).

PERSONAJ – social, moral, psihologic

Statutul social al lui Iona este conturat încă de la începutul piesei prin didascalii, unul dintre
elementele de structură semnificative pentru construcția personajului. Autorul notează în lista
personajelor că Iona este pescar, iar în indicațiile scenice este prezentat într-o ipostază specifică
acestei ocupații: Iona stă în gura peștelui nepăsător, cu năvodul aruncat peste cercurile de cretă.
Tot din indicațiile autorului se desprinde imaginea unui Iona însingurat: ca orice om foarte singur,
Iona vorbește tare cu sine însuși. Singurătatea personajului este întărită de monologul dialogat,
strategie la care Sorescu apelează în acest scop; Iona se dedublează și vorbește cu sinele său, cu
naturalețea celui pentru care acest lucru este o parte a existenței sale.

Statutul moral și psihologic se constituie pe parcursul celor patru tablouri, protagonistul fiind
surprins în mai multe ipostaze diferite: ființă pasivă în tabloul I, ființă care acționează și care
încearcă să găsească soluții, pentru a scăpa de situația în care se află în tablourile II și III și, în cele
din urmă, ființă care își asumă destinul și ajunge la conștiința de sine în tabloul IV.

SCENA + CITATE + TRĂSĂTURĂ

Principala trăsătura a protagonistului, care se dovedește, mai degrabă, stare, de fapt, este
singurătatea, personajul fiind construit parcă să reprezinte, în maniera alegorică, metafora lui
Nietzsche: ,,Solititudinea m-a înghițit ca o balenă’’, De altfel, Marin Sorescu mărturisește despre
personajul său ,,am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’, fapt
completat de notațiile autorului din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare
cu sine însuși, își pune întrebări si răspunde, ca si când ar fi în scenă două persoane’’.

În piesă există multe secvențe care ilustrează singurătatea absolută a protagonistului și a ființei
umane, în general. În tabloul I, Iona își pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Eroul se strigă, își
cheamă ,,dublul’’, până ,,răgușește’’ spre a constata că este înconjurat doar de pustietate. Dispariția
propriului ecou: ,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a izbăvit/ S-a dus si ăsta/ Semn rău’’ pare a-i
anula existența. Însuși autorul remarcă tragismul clipei în care Iona își pierde ecoul.

SCENA + CITATE + TRĂSĂTURĂ

O altă secvență este aceea în care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-și o bucată de piele
din podul palmei stângi. Încearcă să trimită scrisoarea, într-un gest disperat, asemenea
naufragiaților, punând-o într-o bășică de pește, dar tot el este acela care o găsește.

Tabloul IV, in întregime, este ilustrativ pentru singurătatea protagonistului. Iona se află într-o ,,gură
de grotă, spărtura ultimului peste spintecat’’. În fața lui este un spațiu nedefinit având ,,ceva nisipos,
murdar de alge, scoici. Ceva ca o plajă!’’ Revelația orizonturilor concentrice care-l conțin, lumea ca
imagine a unui ,,șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul’’ generează spaima și
nefericirea. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absenței semnelor divinității din lume
la fel ca psalmistul arghezian, Iona așteaptă în zadar misiunea care i-ar fi schimbat destinul: ,,Sunt
ca un Dumnezeu care nu mai poate învia’’.

În cele din urmă, Iona își amintește trecutul și își redescoperă identitatea: ,,cum mă numeam eu?!
Iona! Ionaaa!! Mi-am adus aminte: Iona! Eu sunt Iona/- Și acum, dacă stau să mă gândesc, tot eu am
avut dreptate. Trebuie s-o ia în partea cealaltă/ Ionaaa! E invers.Totul e invers. Dar nu mă las. Plec
din nou. De data asta te iau cu mine. E greu să fii singur./Gata, Iona! Răzbim noi cumva la lumină.’’

Gestul final, al spintecării burții, poate fi interpretat atât în manieră existențialistă, sinuciderea
fiind singura modalitate de a evada din limitele existenței, cât și în maniera simbolistă, personajul
găsind calea iluminării în sine.

ACȚIUNE

Actiunea este incarcata de tensiune si scene violente, cu intamplari si situatii tragice, in care eroul
are un destin nefericit.

CONFLICT

Conflictul este de fapt drama existentiala a protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona
traieste plenar un conflict interior cu propriul sine, intr-o intriga de mare tensiune dramatica
nascuta din discrepanta dintre idealul/ideea de libertate, de cunoastere absoluta, si damnarea de
a trai intr-un orizont inchis, ca un pantece de chit.

MIJLOACE DE CARACTERIZARE

Un prim element de structură reprezentativ pentru particularitățile de caracterizare îl constituie

modalităile. Un mijloc de caracterizare directă îl reprezintă notațiile autorului, care individualizează
drama existențială a personajului. Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe în indicații din
primul tablou: ,,explicativ’’, ,,întelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’, ,,curios’’, nehotărât’’, ,,făcându-și curaj’’.

Fiecare tablou surprinde eroul în altă etapă a călătoriei sale. Precizările de la începutul tabloului IV
cuprind portretul fizic al lui Iona. Detaliul fizic ,,barba lui Iona’’ este un indice din limitele existenței.
Iona devine imaginea generică a omului modern, așa cum o dovedește multitudinea trăirilor sale
notate în indicațiile scenice sau exprimate în replici. Ca personaj alegoric, Iona întruchipează
umanitatea prin tenacitatea în lupta cu un destin potrivnic, prin iluzia că poate alunga singurătatea,
prin voința de a ieși la lumină cu orice preț și prin inocența visului de a găsi un punct de stabilitate
în mijlocul extern al mișcătoarei mări.

Fire reflexivă, el meditează asupra tuturor temelor grave ce preocupă mintea omenească: familie,
destin, libertate, vis și aspirație, indiferență, moarte și viață. Viața e definită metaforic, relevându-i
astfel complexitatea: drăcia aceea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată din
ani.
Numele personajului este sugestiv, pe de o parte, pentru că trimite la mitul biblic, pe de altă parte,
prin simbolistica numelui: în ebraică ,,iona’’ înseamnă porumbel, simbol al păcii și al libertății.
Autorul dă o altă interpretare numelui personajului, asociindu-l cu solitudinea existențială, cu
pierderea identității: Iona este singur, dar ecoul era întreg. ,,Striga: Io-na și ecoul răspundea: Io-na.
Apoi nu a mai rămas decât o jumătate de ecou. Striga: Io-na și nu se mai auzea decât Io’’. ,,Io’’ în
limba veche înseamnă ,,eu’’. Mărturia autorului demonstrează că întrucâtva Marin Sorescu se
regăsește în pielea personajului creat, care, deși este un alter ego al său, este în același timp un
personaj simbolic pentru întreaga umanitate: ,,îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu...cel care
trăiește în Țara de foc este tot Iona, dacă-mi permite. Iona este omul în condiția lui umană, în fața
vieții și a morții’’.

TEMA

Tema ilustrează conflictul interior – strigătul tragic al individului însingurat, care face eforturi
disperate de a-şi regăsi identitatea, neputinţa eroului de a înainta pe calea libertăţii şi a asumării
propriului destin, raportul dintre individ şi societate.

TITLU

Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează ideea că setea de adevăr, de cunoaştere şi de
comunicare este calea de care omul are nevoie pentru a ieşi din absurdul vieţii, din automatismul
istovitor al existenţei, iar cele trei drame care o compun sunt meditaţii-parabole, realizate prin ironie
artistică.

CONCLUZIE

In concluzie, singuraticul Iona este exponentul unei constiinte care aspira la spre un spatiu aflat
dupa cenzura transcdentala. Acesta doreste sa depaseasca conditia umana supusa vietii si mortii. E
o constiina ce aspira spre un “dincolo”, transcede propria-i materialitate, e o conditie umana in fata
vietii si mortii. Iona este un personaj memorabil, care impresioneaza puternic.