SFÂNȚII MARTIRI BRÂNCOVENI

-Păstrătorii credinței prin jertfa supremă-

Pr. Mărcuș Darius-Marcian

Parohia Întorsura Buzăului – Vârtej

Constantin Brâncoveanu nepotul domnitorului Tării Românești, Șerban Cantacuzino

căruia îi și succede la tron, s-a născut la anul 1654 în ziua de 15 August, Praznicul Adormirii
Maicii domnului în satul Brâncoveni, fostul județ Romanați. Rămâne orfan de tată din
fragedă pruncie fiind crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino. Nu știm foarte
multe din perioada educației sale însă știm că era un bun cunoscător al limbilor greacă, latină
și slavonă. Chemat de tânăr să îndeplinească misiuni însemnate în viața politică a țării ajunge
în cele din urmă mare logofăt.
„Și-a început domnia în împrejurări grele pentru Țara Românească în timpul unui
îndelungat război între turci și austrieci. Noul domn, printr-o diplomație deosebită a știut să
întrețină legături de prietenie cu toți, pentru ca țara să fie ferită de jafuri și pustiiri din partea
unor oști străine.” 1Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcașuri sfinte
reușind dea lungul domniei sale să inițieze o vastă activitate de construcții religioase și laice,
dând naștere unei noi epoci, fiind cunoscută ca epoca brâncovenească, recunoscută în toată
istoria și cultura artei creștine de origine bizantină.
În cei 26 de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală și
artistică. Bisericile și mănăstirile au cunoscut o perioadă de înflorire, școlile de toate gradele
s-au deschis, au putut fi tipărite cărți în diferite limbi iar oamenii de carte au fost sprijiniți și
încurajați în osteneala muncii lor. Așezămintele bisericești ortodoxe ce au căzut sub
dominația otomană au fost ajutate acordându-li-se materiale pentru reconstrucție.
„Dintre numeroasele ctitorii brâncovenești sunt demne de amintit palatele de la
Potlogi, Mogoșoaia, Vechea Curte Domnească, Biserica și Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea
Văcărești, Mănăstirea Mamul, Casa Băniei- Craiova, Turnul Chindia – Târgoviște, Hanurile
de lângă Mănăstirile Colțea, Zlatari, Sărindar, Biserica „Sf. Gheorghe-Nou”, Biserica „Sf.
Ioan Cel Mare”, și Biserica Mănăstirii ”SF. Sava”. Totodată a refăcut sau a sprijinit unele
1
Pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, „Sfinți Daco-romani și români” , Editura Trinitas, București,
2007, p.293.

1
înnoiri la Mănăstirile: Cozia, Arnota, Bistrița, Strehaia, Sadova, Gura Motrului, Dintr-un
Lemn, curtea de Argeș, Dealu, Snagov, precum și la Biserica Domnească și biserica „Sf.
Dimitrie” din Târgoviște. Pentru a întări Ortodoxia transilvăneană a construit o Biserică în
Făgăraș, o biserică în Ocna Sibiului, și Mănăstirea Sâmbăta de Sus. În Constantinopol a
ridicat Biserica „Sf. Nicolae” din cartierul Galata; la Mănăstirea „Sf. Pavel” din Athos a
ctitorit un paraclis și o trapeză.”2
Se căsătorește cu Maria nepoata lui Antonie Vodă din Popești cu care are 11 copii: 4
fii Constantin, Ștefan, Radu și Matei, alături de care primește haina muceniciei; și 7 fete
Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Ilinca, Bălașa și Smaranda. Dacă domnitorul Brâncoveanu s-a
dovedit a fi un om potrivit pentru vremurile sale, nici doamna Maria nu putea fi mai prejos.
Implicată și ea în ctitoria de Biserici, a ridicat în București Biserica ”Dintr-o Zi”, bolnița de la
Mănăstirea Hurezi, Biserica și chiliile Mănăstirii Surpatele și a refăcut Biserica Mănăstirii
Viforâta.
„Imediat după urcarea pe tron a continuat tipărirea Bibliei de la București (1688)
care este o încununare a Limbii române; ea atestă nivelul atins de limba literară după aproape
2 secole de la apariția tipăriturilor în Țara Românească (Liturghierul lui Macarie, 1508).
Biblia de la București este prima traducere integrală a Bibliei, realizată de frații Radu
și Șerban Greceanu ajutați de stolnicul Constantin Cantacuzino, folosindu-se de traducerile
anterioare în română.”3
Pe lângă faptul că Domnitorul Constantin Brâncoveanu era un mare ocrotitor al
tiparului nu și-a neglijat ctitoriile, împodobindu-le cu frumoase picturi în frescă de cei doi
mari zugravi ai epocii: Pârvu Mutu și Grecul Constantinos ultimul înființând în Țara
Românească o școală de zugravi. Înconjurat de personalități de cultură din țară și străinătate a
susținut financiar pregătirea tinerei generații în școlile din străinătate. Printre aceștia unchiul
său Stolnicul Constantin Cantacuzino, format la Padova a inițiat o Istorie a Țării
Românești, nefinalizată; Episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău, Mitropoliții Teodosie
și Antim Ivireanul, frații Radu și Șerban Greceanu-cronicari, dar și mulți alții.
„Pe lângă tipografia mai veche, înființată în 1678 la București, de către Mitropolitul
Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi: la Buzău în 1691, prin strădaniile
episcopului Mitrofan, la Snagov după 1694, la Râmnicul Vâlcea în 1705, la Târgoviște în

2
Calinic Botoșăneanul Episcopul -Vicar „Sfinții- mlădițe din Hristos” Doxologia, Iași, 2010,
p.157.
3
Idem „Sfinții- mlădițe din Hristos” Doxologia, Iași, 2010, p.158.

2
1708, toate prin osteneala lui Antim Ivireanul care, din smerit Ieromonah a fost ales în 1705
episcop la Râmnic, iar în 1708 mitropolit. S-au tipărit diferite cărți; de slujbă, de teologie, de
învățătură, de combatere a catolicismului și a calvinismului, toate în limbile română, greacă,
slavonă, și chiar arabă.
Cele peste 60 de cărți tipărite de Antim, la care se adaugă cele aproximativ 15 de la
Buzău, reprezintă o perioadă de maximă înflorire a tiparului la noi, acesta fiind și o urmare a
sprijinului generos al domnitorului.”4
I-a sprijinit pe cărturarii stabiliți la noi, a arătat o grijă deosebită românilor
transilvăneni oferind numeroase danii Bisericilor din această zonă la fel cum au făcut-o și
înaintașii săi. A fost un aprig apărător al ortodoxiei, luptând împotriva tuturor religiilor
străine ce încercau să pună stăpânire pe teritoriul condus de el (intervine pentru eliberarea
Sfântului Ierarh Sava Brancovici, închis pentru refuzul de a se converti la calvinism). De
asemenea a ajutat și Patriarhiile din Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim cât și
Mănăstirile din muntele Athos, Meteora, Țara Sfântă și Muntele Sinai.
Toate aceste realizări de excepție a domnitorului valah nu ar fi fost posibile dacă Țara
Românească nu avea o economie puternică pentru a susține această operă de modernizare și
fără pregătirea intelectuală superioară a domnitorului, împletite cu frumosul simț pentru carte,
artă, și cultură.
Pe lângă mănăstiri a înființat școli cu predare în limba română și slavonă, dotându-le
cu biblioteci în diferite limbi de circulație sau în greacă și latină.
„Starea de maximă înflorire bisericească și cultural artistică din Țara Românească s-a
sfârșit odată cu înlăturarea din scaun al lui Constantin Brâncoveanu. Numeroase denunțuri și
intrigi ale dușmanilor săi la Constantinopol precum și faptul că în cursul războiului ruso-turc
din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea rușilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l
bănuiască de necredință față de ei și să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu
familia sa și o parte din averi – încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor-, au fost aruncați
în cunoscuta închisoare a celor 7 turnuri (Edicule). În timp ce se aflau în închisoare li s-a
promis că vor scăpa cu viață dacă vor accepta religia islamică, propunere pe care evlaviosul
domn a respins-o cu hotărâre.”5
„El a fost acuzat de relații ascunse cu Rusia, Polonia, Austria și Veneția, dar și de
corespondență cu Viena și Moscova, cărora le-ari fi furnizat informații despre turci; de

4
Ibidem „Sfinți Daco-romani și români” „Sfinți Daco-romani și români” , Editura Trinitas,
București, 2007, pp.297-298.
5
Ibidem.

3
cumpărarea de moșii și construirea unor palate peste munți, de depunerea de bani în băncile
din Viena și Veneția, de baterea de monede purtând chipul său.”6
Adus în fața sultanului Ahmet al III-lea, a marelui vizir Gin Ali de față fiind și
ambasadorii Franței, Angliei, Rusiei și Austro- Ungariei, pus fiind să se lepede de credința
ortodoxă, acesta a răspuns că rămâne statornic și mai mult i-a încurajat și pe fiii săi. A rămas
consemnat cuvintele adresate de Constantin Brâncoveanu fiilor săi: ”Fiii mei, fiți curajoși; am
pierdut tot ce am avut în această lume; cel puțin să ne salvăm sufletele noastre și să ne spălăm
păcatele cu sângele nostru.”7
Înfuriat sultanul a poruncit ca mai întâi să fie tăiate capetele sfetnicului și ale copiilor,
crezând că în felul acesta Brâncoveanu se va înduioșa. Credința și Bărbăția din sufletul
domnitorului l-au făcut să fie puternic și astfel și-a oferit capul său călăului. Trupurile au fost
aruncate în Bosfor iar capetele purtate pe străzile cetății. Dumnezeu nu a îngăduit ca trupurile
să fie batjocorite și astfel la rugămintea doamnei Maria aflată în închisoare, niște pescari
credincioși au luat trupurile lor înmormântându-le în Biserica ”Adormirii Maicii Domnului”
din insula Halki.
Șase ani mai târziu, în vara anului 1720, doamna Maria a adus în țară rămășițele
domnitorului, așezându-le în ctitoria sa Biserica „Sf. Gheorghe” -Nou din București.
În anul 1992, la București dar și la Mănăstirea Hurezi, Sinodul Bisericii Ortodoxe
Române a proclamat canonizarea oficială a Sfinților Mucenici Brâncoveni, cu data de
pomenire 16 august, fiind înscriși în Sinaxar, cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii
noastre.
„Bucurați-vă toți împreună și pentru noi faceți rugăciuni ca să ne ierte păcatele
noastre, să ne sfârșim în pocăință ca mântuindu-ne să putem cânta și noi împreună cu voi lui
Dumnezeu: Aliluia!”8
Cuvintele Sfântului Constantin Brâncoveanu, răsună astăzi parcă și în urechile și
ființa noastră, dacă moartea lui a impresionat profund pe contemporanii creștini dar și
necreștini fiind consemnată în ziarele europene ce apăreau atunci, având un larg ecou în toată
lumea, pentru noi poporul român rămâne întipărit ca un mărturisitor de credință, iubitor de
patrie, și un înțelept om de carte.

6
Calinic Botoșăneanul, „Sfinții- mlădițe din Hristos” Doxologia, Iași, 2010, p.162.
7
Ibidem, p.163.
8
Icosul de la Slujba Vecerniei a Sfinților Brâncoveni.