Relația dintre 2 personaje – Harap-Alb și Spânul

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în anul 1877 în revista
Convorbiri Literare, reprezentativ pentru creația autorului și pentru evoluția ulterioară a prozei
românești. Textul urmărește drumul inițiatic al protagonistului și dificultățile inerente acestuia.

Relația dintre protagonist și antagonist se fundamentează pe o serie de incompatibilități de

statut între cei doi.

Pe de-o parte, statutul social al eroului se modifică pe parcursul acțiunii. Inițial, acesta este fiul
unui crai, însă, în momentul coborârii în fântână, se modifică fundamental, devenind sluga
antagonistului, sub numele de Harap-Alb, fapt subliniat de fraza: Și de azi înainte eu o să fiu nepotul
împăratului… iară tu sluga mea. Deznodământul basmului prezintă încă o modificare de statut, când
eroul moare, iar prin renaștere își recapătă statutul de fiu de crai și avansează pe plan social devenind
succesor al Împăratului Verde.

Pe plan psihologic, statutul este strâns legat de cel social, acesta variind pe baza experienței
dobândite. Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, lucru reliefat din
întâlnirea cu Sf. Duminică și din încercarea de a găsi calul din tinerețea tatălui său. În urma transformării
lui în slugă, acesta evoluează psihologic, devenind perseverent și sociabil, lucru care îl ajută în
demersurile și încercările sale, reușeșind să își facă prieteni loiali.

Statutul moral al eroului evoluează de asemenea pe parcursul desfășurării acțiunii. Acesta este
reliefat prin intermediul trăsăturilor morale ale acestuia. Inițial, el are atât calități, cât și defecte, precum
impulsivitatea sau naivitatea. Neascultarea sfatului părintesc este, de asemenea, un semn al lipsei de
experiență și duce la căderea lui pe plan social, prin acordarea de încredere spânului. Gestul denotă și
incapacitatea personajului de a distinge minciuna de adevăr sau esența de aparență, fapt ce subliniază
imaturitatea acestuia, necesară pentru obținerea înțelepciunii. Calitățile eroului sunt evidențiate prin
atitudinea lui față de personaje, din care se remarcă bunătatea sufletească, altruismul, curajul,
demnitatea și încrederea în sine.

Pe de altă parte, spânul este un personaj plat, din punct de vedere social, al cărui statut nu se
modifică deloc pe parcursul operei, însă acesta are funcție de mentor spiritual în dezvoltarea eroului. Din
punct de vedere psihologic, se remarcă faptul că face parte din altă tipologie umană: cea a omului
viclean și experimentat. El este un bun manipulator al psihologiei umane și este deținător al artei
disimulării, atrăgându-l pe Harap-Alb de partea sa.

Antagonistul este un personaj realist, subliniind concepția populară despre omul rău care este
însemnat. Acest fapt poate motiva psihologic ticăloșia acestuia în a-l supune prin vicleșuguri pe eroul
imatur. În cele din urmă, este orbit de statutul inedit de a dirija un destin. Din punct de vedere moral,
spânul este viclean, plin de răutate și lipsit de scrupule, lipsa sa de moralitate fiind constantă pe tot
parcursul desfășurării acțiunii. Inițial, este lingușitor și servil, însă, în urma transformării fiului de crai în
Harap-Alb, își manifestă adevăratul caracter autoritar și poruncitor.
 Acesta joacă rolul de pedagog în scenariul inițierii mezinului, și simbolizează experiențele nefaste
din viața omului, care pot apărea neașteptat, sub forme pe care nu le conștientizăm inițial, și care ne
alterează destinul, dar sunt vitale pentru maturizarea fiecăruia.

Relația dintre antagonist și protagonist este clar conturată în secvența coborârii în fântână. După
ce fiul de crai nu respectă sfatul părintesc și îl ia pe Spân ca slugă, acesta golește plosca de apă a
tânărului, constrângându-l să coboare în fântână. Viclenia personajului determină o schimbare a
destinului, eroul devenind Harap-Alb, inversând statutul cu răufăcătorul. De asemenea, finalul basmului
reprezintă încă un moment semnificativ pentru evoluția relației dintre cei doi. Spânul conștientizează
nivelul de maturitate al eroului, dobândit în urma probelor, și, din momentul trimiterii în căutarea fetei
Împăratului Roș, antagonistul hotărăște să-l ucidă: „Paloșul ista are să-ți știe de știre!”.

Amenințarea este confirmată prin tăierea capului mezinului, însă acest fapt îl eliberează și de
jurământ. Moartea sa este urmată de învierea lui de către fata Împăratului Roș; această renaștere fiind
simbolul încheierii procesului de inițiere. Antagonistul este ucis de calul eroului, dovadă că, specific
basmelor, răul este întotdeauna pedepsit. Așadar, relația dintre antagonist și protagonist se construiește
pe baza unor serii de opoziții între bine și rău, cinstit și necinstit, respectiv nobil și slugă.

Un element de structură relevant pentru caracterizarea personajului îl reprezintă acțiunea

basmului. Aceasta permite caracterizarea indirectă a fiului de crai, prin deciziile și acțiunile sale. În
incipit, dovedește că este nepregătit pentru rolul său ca viitor împărat, fapt ce reiese din superficialitatea
întâlnirii cu Sf. Duminică, nerespectarea sfatului părintesc, naivitatea de a-l accepta pe spân ca slugă.
Spânul, în urma coborârii în fântână, îi ia armele lui Harap-Alb ca „să mai prinză la minte”, sugerând că
eroul are nevoie de înțelepciune, nu de forță brută pentru experiențele ce aveau să urmeze. Astfel,
spânul se conturează ca un rău necesar maturizării tânărului.

Ulterior, cele trei probe la care este supus la curtea Împăratului Verde, evidențiază primele
semne de maturitate: răbdarea – proba aducerii salatelor din grădina ursului, rezistența la tentație –
proba aducerii nestematelor, generozitate, profunzime, sociabilitate și consecvență în atingerea scopului
– aducerea fetei Împăratului Roșu. Procesul de maturizare se încheie la finalul basmului, după ce
protagonistul trece prin cele mai importante momente ale vieții: dragostea și moartea. Învierea sa
încununează finalul drumului inițiatic printr-o renaștere simbolică.

Personajele sunt caracterizate indirect ca două firi diametral opuse. În ultima poruncă a spânului, Harap-
Alb dă dovadă de altruism trecând apa în favoarea furnicilor, pe când antagonistul denotă egoism, fiind
interesat doar de propria persoană: „Și de azi înainte eu o să fiu în locul tău nepotul împăratului… iară tu
sluga mea”. Protagonistul este caracterizat direct și de Sf. Duminică, care îi spune acestuia că „puterea
milosteniei și inima ta cea bună, te ajută”, fapt ce evidențiază altruismul, milostenia și generozitatea
acestuia. Apoi este caracterizat direct de către narator, care îi atribuie direct unele calități și defecte, prin
replici ușor umoristice: „boboc în felul său”, sugerând, în acest fel, lipsa de experiență a tânărului.

În concluzie, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, care se remarcă în literatura
românească, ieșind din tiparul basmelor clasice și fiind reprezentativ pentru creația lui Ion Creangă.
Acesta prezintă un erou cu un caracter complex, supus unui proces de maturizare, ce îl expune la
experiențe atât fericite, cât și nefericite, sub influența semnificativă şi necesară a spânului.