Modelul bio-psiho-social (MBPSE)

1. Factorii biologici – cuprind:

a. Stimuli externi cu caracter fizic (ex.: radiațiile solare – insolația), chimic (ex.: intoxicația
cu CO) și microbiologic (bacterii, virusuri, paraziți și alte microorganisme) ce participă
la apariția bolii.
b. Stimuli interni: terenul ereditar/biologic (resursele sănătății/corpului și fragilitatea sau
vulnerabilitatea genetică)
 Interacționează cu ceilalți factori, nu explică bolile în întregime.
2. Factorii psihologici – cuprind:
a) Resursele psihologice (ex.: optimism, deschidere spre nou, umor, autoeficacitate,
rezistență etc.)
b) Vulnerabilități la anumiți factori cu acțiune psihologică (ex.: anxietate excesivă,
impulsivitate, ostilitate etc.)
 Provoacă boala numai acționând la nivelul unor funcții și structuri somatice
”fragile” predispuse.
3. Factorii sociali – expresie a unui teren psihic cu o rezonanță specifică individului (indusă
genetic sau biografic), la interacțiunea acestuia cu mediul extern (social dar și
natural/artificial). Condiționează acțiunea factorilor psihologici.
Cuprind:
a. Suportul social (ex.: familia, prietenii, echipa medicală, ceilalți pacienți etc.);
b. Presiunea socială (ex.: decurge din rolurile pe care le are fiecare pacient în familie,
societate etc.).
4. Factorii ecologici/spirituali – cuprind:
 Sistemul de convingeri al pacientului privind viața;
 Mentalități și valori ce reglează opțiunile și deciziile sale;
 Includ religia, dar nu se rezumă la ea (ex.: pasiunea pentru estetic)
FORMAREA STILULUI DE VIAȚĂ

1. Modelul convingerilor despre sănătate (Health Belief Model - HBM) a fost dezvoltat
pentru a explica modul de formare a comportamentelor relaţionate cu sănătatea. Este o teorie
care ajută și în direcția adunării informațiilor despre valorile și principiile de viață ale
pacientului. Pe baza ei a fost construită foaia de observație clinică, folosită în instituțiile
medicale. Conform acestui model, un comportament se formează prin evaluarea de către individ
a două componente:
A. percepţia ameninţării bolii sau comportamentului de risc
Percepţia ameninţării (A) este influenţată de informaţiile pe care un individ le are despre
acel comportament sau boală şi este influenţată de trei factori:
a. valorile generale privind sănătatea (“Sunt preocupat de sănătatea mea”);
b. convingerile privind vulnerabilitatea la o anumită boală (“Mama mea este
supraponderală, aşa că şi eu voi fi supraponderală”);
c. convingerile despre consecinţele bolilor (“Vor muri dacă voi avea cancer pulmonar”).
Alţi factori care sunt relevanţi în percepţia ameninţării: variabilele demografice (vârstă,
sex, rasă, etnie), variabile psihosociale (caracteristici de personalitate, norme sociale, presiunea
grupului), variabile structurale (cunoştinţele despre o boală).
B. costurile şi beneficiile comportamentului.

2. Modelul simțului comun al autoreglajului sănătății și bolii (The Common Sense

Model of Self-Regulation of Health and Illness, prescurtat CSM, Leventhal 1997) descrie
modul în care pacientul își formează credințele de bază despre boală și apoi își alege strategiile
de acțiune asupra bolii și de gestionare a ei. Există două procese paralele implicate: a) unul
cognitiv (”Ce este această boală și ce pot face, obiectiv, în privința ei?”) și b) răspunsul
emoțional, precum și încercările de autoreglaj al acestuia (”Ce simt despre asta și ce pot face
ca să mă ajut să mă simt mai bine în legătură cu asta?”)
Pacientul pornește de la credințele generale privind bolile prin perspectiva cărora încearcă
să înțeleagă simptomele actuale (procesul cognitiv) și apoi să decidă și să ghideze strategii de
gestionare a lor (ce pot face eu și ce le permit altora să îmi facă) (răspunsul emoțional).
Leventhal descrie 5 componente ale reprezentării bolii:
1. Identitatea – eticheta sau numele bolii și al simptomelor care o însoțesc;
2. Cauza – ideile despre cauza percepută a bolii, care nu sunt întotdeauna corecte din
punct de vedere științific. Aceste idei vin din experiența personală directă, dar și din
discuțiile cu persoanele importante pentru pacient, cadrele medicale, mass-media etc;
3. Cronologia – credințele predictive despre durata bolii (de exemplu: acută sau
cronică), care vor fi reevaluate în timp;
4. Consecințele – credințele pacientului despre consecințele bolii și modul în care va fi
afectat fizic și social. Acestea vor deveni mai realiste în timp;
5. Tratamentul/controlul bolii – credințele despre cât din boală poate fi vindecat și/sau
controlat și gradul în care pacientul va fi implicat în acesta.
3. Teoria planificării comportamentale (Fishbein & Ajzen, 1986) este o teorie cognitivă care explică
formarea comportamentelor sănătoase sau de risc prin trei componente:
 atitudinile faţă de un comportament specific;
 normele subiective faţă de comportament;
 percepţia controlului (intern şi extern) comportamental (fig. 1 – este prezentată în curs).

A. Atitudinile specifice faţă de comportament

 convingerile despre consecinţele unui comportament

"Dacă voi avea un program regulat de masă, mă voi simţi mai
bine/nu voi mai avea dureri gastrice"

 evaluarea consecinţelor comportamentului

"Este important pentru mine să mă simt bine/să nu mai am
dureri gastrice"

B. Normele subiective faţă de INTENŢIA

comportament
de a realiza un
 convingerile normative comportament
"Intenţionez să am COMPORTAMENT
"Prietenii mei au un program de
"Am un program de
masă regulat" un program de masă conform
masă regulat" indicațiilor
 motivaţia de acceptare a
medicului"
convingerilor celorlalţi
"Vreau să învăț și eu să fac asta
"

C. Percepţia controlului comportamentului

"Voi fi în stare să am un program de masă regulat" (control
intern)
"Voi avea resursele și sprijinul necesar"(control extern)

TEORIA PLANIFICĂRII COMPORTAMENTALE

 4. Teoria autoeficacităţii (Bandura 1982). Autoeficacitatea se referă la convingerea unei
persoane în capacităţile sale de a-şi mobiliza resursele cognitive şi motivaţionale necesare
adoptării unor comportamente. Autoeficacitatea este un proces cognitiv care generează opţiuni,
emoţii, motivaţii şi comportamente (Băban, 1998). Acest proces este influenţat de:
 perceperea succeselor şi eşecurilor din performanţele anterioare;
 observarea comportamentelor celorlalţi;
 feedback-ul din partea celorlalţi;
 starea fiziologică a pacientului.

5. Teoria motivaţiei pentru protecţie. Elaborată de Rogers în 1983, această teorie susţine
faptul că un element hotărâtor în decizia de a adopta un comportament salutogenetic este
reprezentat de teama individului de a nu se îmbolnăvi. Această teamă de îmbolnăvire este
puternic motivată în cazul în care:
o Frecvenţa bolii respective este crescută;
o Severitatea bolii este mai mare;
MECANISME DE APĂRARE INCONŞTIENTE

Sunt utilizate de către subiect în condiţiile în care acesta evaluează cerinţele unei situaţii
(stresor) căreia, el trebuie să îi facă faţă, ca fiind peste posibilităţile sale. Din acest motiv, sunt
puse în acţiune în mod inconştient menite să scadă puternica tensiune psihică (distresul)
generată de această evaluare. Dintre aceste mecanisme vom prezenta foarte succint
următoarele:

1. Refularea
Constituie un mecanism de scurt-circuit al conştiinţei în cursul unei tensiunii psihice
pentru subiect generate de anumite idei, imagini, pulsiuni, sau doriniţe penibile pentru subiect
care sunt reprimate de mediul social. Subiectul le „uită" - fără intenţie - ca şi cum ele nu ar fi
existat.
Tendinţele refulate în inconştient exercită o presiune permanentă de revenire în
conştiinţă cărora Freud le-a atribuit un caracter simbolic şi diverse forme de manifestare (vise,
acte ratate şi lapsusuri, sublimări).

2. Comutarea
Ea reprezintă canalizarea inconştientă a trebuinţelor, impulsurilor, motivelor - inclusiv
a acelora interzise de dificultatea însăşi a satisfaceri lor - către obiective care pot fi atinse
procurând astfel o satisfacţie durabilă subiectului.
Freud a consacrat termenul de sublimare prin care circumscrie aria recompenselor la
domeniile artei şi ştiinţei (ca obiective cu largă valorizare socială) şi, de asemenea, limitează
sfera pulsional - motivaţională la cea sexuală. De exemplu stresul cauzat de o dragoste
neîmpărtăşită poate activa resursele artistice în direcţia creării unor capodopere literare,
muzicale, etc.

3. Negarea (substituirea)
Constituie o tendinţă predominant inconştientă pentru subiect de a desprinde, dintre
caracteristicile potenţial nocive ale unor stresori - cu mare grad de ameninţare - pe acelea care
sunt cel mai uşor contracarabile. O altă varintă este aceea de a se atribui stresorului o serie de
trăsături pozitive, menite să atenueze caracterul nociv al acestuia.
Cel mai elocvent exemplu din practica medicală îl considerăm pe acela de negare a unei
evidenţe terifiante furnizat de către bolnavii care se află în preajma confirmării diagnosticului
de cancer (date extrem de sugestive) după ce - într-o fază anterioară, de „cancerofobie" - s-au
alarmat la cele mai mici aluzii la o astfel de boală.

4. Proiecţia
Reprezintă un alt mecanism de apărare descris de Freud, de asemenea, se descarcă
inconştient o stare de tensiune afectivă extremă, atribuindu-se unei alte persoane sau obiect,
sentimentele, dorinţele, impulsurile pe care subiectul refuză să şi le atribuie sau le ignoră (nici
nu le refulează, nici nu le sublimează).

5. Regresia (temporală)
Reprezintă revenirea la un mod de funcţionare psihică mai simplu, caracteristic unui
stadiu anterior al dezvoltării psihice (Doron şi Parot - 1999). Exemplu cel mai concludent este
oferit de regresia afectivă şi comportamentală a unui bolnav adult suferind de o boală severă şi
care ajunge să se comporte conform unui stadiu de regresie la nivel infantil („se poartă ca un
copil").