CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

„Ateneul Sfântului Pantelimon” este buletinul parohial al Bisericii Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc, și este redactat de către Departamentul
pentru copii și tineret, care este coordonat de Pr. Paroh Dr. Bogdan-Aurel Teleanu. Periodicul continuă foaia parohială editată sub același
titlu de către pr. Petru Gheorghe Savin și pr. Gheorghe Popescu-Colibași, în perioada aprilie 1941 – ianuarie/februarie 1942.

CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VĂRSTNICILOR (partea a 3-a)

21 aprilie 2023| CĂLĂTORIE ÎN LUMEA
VÂRSTNCILOR LA IZVORUL TĂMĂDUIRII Vineri, 21 aprilie 2023, de Izvorul Tămăduirii, când
este prăznuit totodată și hramul icoanei icoanei Maicii
Domnului ,,Eleovritissa" - Izvorâtoarea de untdelemn, la
parohia Sfântul Pantelimon se va desfășura etapa finală
a programului catehetic „Călătorie în lumea
vârstnicilor”, derulat în contextul în care anul 2023 a
fost declarant de către Patriarhia Română drept „Anul
omagial al pastorației persoanelor vârstnice și Anul
comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești”.
Dupa ce anul trecut am avut onoarea de a fi fost
prezenți la biserica Sfântul Pantelimon, corul de copii şi
tineret 'Symbol' al Patriarhiei Române, dirijat de
Luminița Guțanu-Stoian, revine în comunitatea noastră
parohială, fiind prezenți la Sfânta Liturghie din ziua de
vineri, 21 aprile 2023, de Izvorul Tămăduirii.
Momentul liturgic va fi urmat, la ora 12.00, de
vernisajul expoziției în creion a domnișoarei Ana-Maria
Chiriță intitulată „Călătorie în lumea vârstincilor”. Ideea
expoziției este tributară memoriei scriitorului suedez
Per Olof Ekström, cunoscut cu predilecție pentru
romanul „N-a dansat decât o vară.
În acest contex, bătrânilor fără posibilități din
parohia Sfântul Pantelimon le va fi oferită o masă
de prânz.
Tot vineri, de la ora 15.30, clasa de pian a
doameni Olga Szel va oferi în curtea bisericii un
concert de muzică clasică, iar de la ora 18.00, corul
de copii al parohiei Sfântul Pantelimon vor încheia
programul zilei cu Paraclisul Maicii Domnului
,,Eleovritissa" - Izvorâtoarea de untdelemn.

Cateheza 3:
UCENICIA
1. Pregătirea aperceptivă:
Preluând ideea Ateneului Sfântului Pantelimon în duhul unităţii şi continuităţii cu preoţii care au slujit la
biserica Sfântul Pantelimon de la Foişorul de Foc din Bucureşti, dar şi cu proiectul “Hristos Împărtăşit Copiilor”,
numit astfel la iniţiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, această iniţiativă

1
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

catehetică parohială a fost relansată în urmă cu aproape 15 ani. Evaluând tot ceea ce a fost realizat până în această
etapă, putem afirma că proiectul Ateneul Sfântului Pantelimon reprezintă o lucrare misionară menită să contribuie
constant la formarea generaţiilor de ucenici școliți în cadrul programului național catehetic HRISTOS ÎMPĂRTĂŞIT
COPIILOR. De această dată, însuşirea calității de ucenic nu s-a predat teoretic participanţilor la programul catehetic
parohial „Călătorie în lumea vârstnicilor”, ci prin intermediul unei expoziții dedicată „Anului omagial al pastorației
persoanelor vârstnice” în Patriarhia Română.

2. Anunțarea temei
În această de-a treia cateheză, care continuă programul nostru catehetic, vă invit să medităm împreună
asupra calității de ucenic. Intenționăm să ne oprim în această etapă secundă a programului nostru catehetic asupra
folosului practicării uceniciei!

3. Tratarea

a. Care este condiția adevăratei ucenicii?

Condiţia adevăratei ucenicii: înfrănarea de la minciună. Minciuna constituie unul din simptoamele
necredinţei umane pentru că aceasta se instituie numai acolo unde se diminuează din ce în ce mai mult credinţa
sinceră şi adevărată. De aceea, Mântuitorul Hristos a căutat să-i întărească în credinţă pe ucenicii Săi, indicându-le
adevărul ca unică sursă a încrederii în Dumnezeu: “ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 12). Se identifică pe
Sine Însuşi cu Adevărul tocmai pentru a le arăta că minciuna contravine principiului mântuirii, întrucât Dumnezeu,
la sfârşitul veacurilor, va judeca lumea „după adevăr” (Rom. 2, 2). Un proberb chinezesc spune: “Nu există minciună
perfectă”. Tocmai de aceea, putem spune că minciuna este limitată, asemenea morţii, în timp ce adevărul are o
perspectivă lărgită prin înviere. Astfel, în repetate rânduri, Mântuitorul Hristos i-a îndemnat pe ucenicii săi la
priveghere pentru ca, prin vigilenţă, să nu se lase înşelaţi (păcăliţi, minţiţi) de diavol: “Fiţi treji, privegheaţi.
Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru V, 8). Referindu-se la
instituirea Bisericii în lume, Mantuitorul Hristos afirmă: “Adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh (harul
Sf. Duh, adica) şi în adevăr (învăţătura Sf. Evanghelii)” (Ioan 4, 23) nu numai în Samaria sau Ierusalim, ci acolo de
unde izvorăşte apa cea vie, adică din Biserica Mântuitorului Hristos din care musteşte învăţătura Sfintei Sale
Evanghelii şi harul Sfântului Duh.

b. Cum devenim ucenici?

Un bun credincios conştientizează care a fost semnul chemării sale la credinţă, moment care nu coincide cu
cel al primirii botezului creştin ortodox. Este adevărat că prin botezul creștin Mântuitorul Hristos ne-a înfiat prin
Duhul Sfânt. „Dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, spune dumnezeiescul apostol, acela nu este al lui” (Romani VIII,
9.). Mărturisim că s-a făcut cunoscut şi se dă nouă prin Fiul. „A suflat, spune Sf. Scriptură, şi a zis ucenicilor săi: Luaţi
Duh Sfint” (Ioan XX, 22), spune Sf. Ioan Damaschinul (Ibidem, p. 26). Chemarea prin semne, aşa cum a fost cel al
pescuirii minunate din vreme chemării la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Hristos, este un exemplu al
capacităţii Bisericii de a-şi chema ucenicii la acțiune comună doar cu ajutorul lui Dumnezeu: “Şi aceasta făcând, au
prins mulţime mare de peşti, şi se rupea mreaja lor. Şi au făcut semn soţilor săi, care erau în altă corabie, ca să vină
şi să le ajute lor. Şi au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, încât se afundau ele” (Luca. 5, 6-7). “Cunoscând că
toată noaptea n-au prins nimic, îi îndeamnă să arunce acum năvoadele, ca ei, cunoscând mai adeverit puterea Lui,
să capete mai multă credinţă către Dânsul şi, cu desăvârşire părăsind pescuitul, să urmeze Lui în toată vremea. “Prin
semn i-au chemat, neputând grăi de mirare şi de frică”, tâlcuieşte Efthimie Zigaben acest paragraf scripturistic.
Cel dintâi semn al acestei îmbelşugate revărsări a darurilor Cerului a fost grăirea în limbi a Sfinţilor
Apostoli, întrucât mulţimea evreilor - venită la Ierusalim pentru sărbătoarea Cinzecimii - se mira auzindu-i vorbind
fiecăruia pe limba sa (F.A. 2, 7-11). Nedumerirea lor a fost risipită de Sfântul Pavel, cel mai în vârsta dintre Apostoli,
care a rostit o cuvântare, vorbind despre Iisus celor ce nu auziseră încă de Domnul (F.A. 2, 14-40). În urma acestei
cuvântari înflăcărate s-au convertit la credinţa creştină şi s-au botezat cam la 3000 de suflete care, adăugându-se
Ucenicilor şi celor dintâi următori ai lui Hristos, au alcatuit, prima Biserica crestina la Ierusalim, numita si Maica
tuturor Bisericilor.
c. Cât de importantă asumarea responsabilității de ucenic?
În contextul asumării oricărei responsabilităţi bisericeşti, inclusiv cea de ucenic, prosta înţelegere a libertăţii
şi ignorarea sursei sale de alimentare, adică a virtuţii iubirii, aşa cum a fost cazul lui Iuda este contraproductivă din
punct de vedere duhovnicesc! În mod paradoxal, după cum ne spune Sf. Chiril al Alexandriei, cei care fug de
asemenea responsabilităţi sau le folosesc în interes propriu tocmai pentru a se simţi cât mai liberi, nu fac decât să
se autolimiteze, dispensându-se de sentimentul uman cel mai profund: iubirea. " Prin păcat - afirmă Sf. Chiril al
Alexandriei - stăpâneşte tiranic Satana, căci în păcat omul nu se mai simte liber, sau stăpân pe sine, cum se simte în
comuniunea cu Dumnezeu, care îi produce bucuria iubirii. Căci iubirea e trăită în mod liber, pentru că în ea trăiesc
şi iubirea celuilalt. Ea nu mi se impune cu sila, nu mă lasă singur, nu-mi slăbeşte puterile, nu mă simt stăpânit de

2
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

altul, ameninţat de viclenia lui. În iubire mă dăruiesc liber şi trăiesc dăruirea liberă de sine a altuia" (note la
Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, Scrieri, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 563). În conlcuzie, coresponsabilitate "este
- spune Sf. Chiril al Alexandriei (Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, Scrieri, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 571) - ceea
ce au şi făcut fericiţii ucenici ai Mântuitorului nostru şi cei ce au păşit pe urmele lor, punând mai presus de viaţa lor
mântuirea altora, suportând orice durere şi osteneală, mergând până la ultimele suferinţe, ca să mântuiască sufletele
celor ce se pierdeau. De fapt, Pavel zice o dată: „În fiecare zi mor” (I Cor. 15, 31).
Responsabilitatea de ucenic implică și eșecul, nu doar reușita! Important este, însă, depășirea obstacolelor
care stau în cale! Cuviosul Sisoe cel Mare (+429), întrebat fiind de ucenicii săi de câte ori poate apela la pocăinţă
după săvârşirea aceluiaşi păcat, i-ar fi răspuns că trebuie să se o practice până la sfârşitul vieţii sale cu speranţa că
moartea îl va surpinde în stare de pocăinţă.

d. Care este condiția principală a uceniciei?

Râvna duhovnicească este o condiţie esenţială a practicării unei reale ucenicii! Sfinţii Apostoli ai
Mântuitorului nostru Hristos, cărora abia le conferise puteri taumaturgice, inclusiv aceea de a alunga demoni, erau
neliniştiţi din cauză că duhurile nu li se supuneau.şi se temeau că au pierdut harul ce tocmai li se dăduse. Ucenicii
Săi nu puteau să mute nici măcar un bob de muştar pentru că aveau nevoie de o credinţă care să mute şi munţii! Cu
ocazia vindecării lunaticului, ei aveau să înţeleagă faptul că numele Mântuitorului nostru Hristos nu trebuia folosit
ca formulă magică, ci ca o forţă generatoare de credinţă. Acest lucru îl demonstrează faptul că tatăl lunaticului
vorbeşte împotriva ucenicilor Mântuitorului nostru Hristos, spunând: „L-am adus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l
vindece!”. Însă, Fiul lui Dumnezeu, în faţa întregii mulţimi, scapă pe ucenici de învinuirea adusă şi arată că vina cea
mare o are el, tatăl copilului. Prin acest caz, Dumnezeu ne învaţă că noi, creştinii, trebuie să fim tari şi râvnitori în
credinţă, adică să nu renunţăm la ajutorul lui Dumnezeu până când nu vom primi ceea ce I-am cerut.
Râvna se verifică prin răbdare! Asrfel, răbdarea în suferinţă constituie o formă de rezistenţă duhovnicească
ce stopează propagarea răului în lume. Putem obţine totul de la Dumnezeu, însă cu condiţia de a râvni ceea ce ni se
cuvine, nu ceea ce aparţine, de fapt, semenilor noştri (cf. porunca a 10-a din Decalog). "Creştinismul nu oferă un
mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura", spune Simone Weil.
De altfel, această „sfântă a excluşilor şi marginalizaţilor”, comparând efectul devastator al răului cu bătaia de aripi a
unui fluture care poate declanşa la celălalt capăt al lumii o tornadă, considera că numai sfintii au acest har de a
întrerupe jocul răului, căci "ei iau asupra lor durerea şi suferinţa, fără să le transmită mai departe" (Simone Weil).
Noi, creştinii, în calitate de ucenici ai Mântuitorului nostru Hristos avem datoria de a uni chemarea numelui Său în
rugăciune cu practicarea virtuţilor, a vieţii în har. Domnul nostru Iisus Hristos a spus ucenicilor Sãi: „După aceasta
vor cunoaste oamenii cã sunteti ucenicii Mei, dacã veţi avea dragoste unii cãtre altii" (Ioan XIII, 35).

e. Care este folosul duhovnicesc al uceniciei?

“Când drepţii biruiesc e mare sărbătoare, iar când cei fără de lege ies la iveală, oamenii se ascund” (Pilde
28, 12). Acest principiu se verifică şi în cazul ucenicilor, adică acelei părţi a credincioşilor creştini ortodocşi care au
ţinut pe linia de plutire Biserica Ortodoxă Română și căreia i se potriveşte denumirea de „mare mută”. Cine sunt ei?
Cei care umplu bisericile, care păstrează tradiţiile, amestecând cotidianul cu calendarul sacru, cei care cinstesc
sărbătorile, îşi botează copiii, fac parastase. Ei, în fond, sunt oameni productivi, creatori. D-na Ileana Toma, fiica
regretatul parinte de la Bucur Ciobanul, Pr. Alexia Bârcă, în nuvela “Cei zece drepţi”, surpinde literar modul de
operare al “nucleului dur” în Biserică, în contextul demolarilor de biserici facute de regimul communist în Bucureşti.
Povestind cazul real al întâlnirii cu părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim, ea relevă faptul că Dumnezeu
nu a pierdut cetatea Bucureştiului, aşa cum făcuse cu Sodoma şi Gomora, întrucât mai existau cel puţin zece drept
credincioşi. Să dea Dumnezeu să ne numărăm printe drept credincioşii pentru care Dumnezeu iubeşte Biserica
Ortodoxă Română1. Dacă nu, să dăm slavă lui Dumnezeu că există pe această lume sfinţi şi oameni mai buni decât
noi, deoarece trăim pe seama lor!
4. Fixarea
Am putut sublinia, în urma celor spuse până acum că ucenicia este motivul principal unei vieți conduse după
principiile virtuților creștine! Întruparea și Învierea Cuvântului Dumnezeu sunt principale pilde de virtute și
înfrânare de la păcat. Sfântul Vasile cel Mare consideră că noi am cunoscut harul postului, „ tovarăşul înfrânării”2
care „lasă răgaz potrivit stăruinţei în rugăciune” 3, prin proorocul Isaia. „Isaia a lepădat postul iudaic şi ne-a arătat
adevăratul post, spunând: Nu postiţi în judecăţi şi în certuri, ci dezleagă toată legătura nedreptăţii (Isaia 58, 4,6)”4.

1 Ilena Toma, Coloana, Editura Semne `94, Bucureşti, 2000, p. 61;

2 Sfântul VASILE CEL MARE, Scrieri, partea I, PSB, vol. 17, EIBMOR, 1986, p. 351.
3 Ibidem, p. 355.
4 Ibidem, p. 347.

3
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

Apoi, acest sfânt al frumuseţii duhovniceşti continuă, sfătuindu-ne să devenim „ucenicii postului”5 zicând: „Postul
pune rânduială între toţi credincioşii; adoarme strigătul, alungă cearta, aduce la tăcere înjurăturile”6. Poate că nu
pot deveni ucenici ai postului cei care au căzut pradă deznădejdii pentru propriile păcate (a se vedea cazul fiului
risipitor), aşa cum nu pot deveni ucenici ai postului nici cei care - dintr-o prejudecată cusurgie dobândită prin
experienţa depăşirii păcatului, iar nu a sfinţeniei (a se vedea cazul fratelui fiului risipitor) - le-au insuflat celor dintâi
această cumplită deznădejde născocind în schimb „pricinuiri întru păcat”. Căci ce este dispreţuirea semenilor dacă
nu o „născocire întru păcat” care, stricând regula înfrânării aşa cum o propovăduieşte Biserică mai ales în cazul
postului, împiedică intrarea Stăpânului în sufletul nostru. Însă, cu siguranţă devenim adevăraţi ucenici ai postului
atunci când privim cu nădejde spre adevărata pildă de înfrânare care o constituie Întruparea și Învierea Mântuitorul
nostru Hristos.

5. Asocierea
Astfel, ucenicia poate fi asociată cu forme de ajutor concret acordat semenilor noștri aflați în suferință, iar în
contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, credem că apropierea de această categorie de vârstă
este cea mai potrivită cale de mărturisire a credinței, iubirii și nădejdii noastre în Dumnezeu.
Fiind principalul rod al Duhului lui Dumnezeu (Galateni 5, 22-6, 3), unicul izvor al harului7, virtutea milei ar
trebui să fie comună tuturor ucenicilor creştinilor, dovedind dreapta credinţă a acestora 8, după cum se exprimă
Vasile Macedoneanul, împăratul Bizanţului. Conştient de faptul că autorul Sfintei Scripturi nu este altul decât
Dumnezeu „Milostivul” (Ps. 114, 5)9, acest împărat bizantin afirmă omul este om cu adevărat în măsura în care
„ajunge să respire odată cu cuvintele mântuitoare ale Scripturii ” 10. Prin această expresie, Vasile Macedoneanul arată
că Sfânta Scriptură face ca „fiecare generaţie, spiritual, să fie contemporană cu Iisus care este, ca Dumnezeu, prezent
în Biserica Sa cu ucenicii Săi până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28, 20)”11, Noul Testament constituind „un document
misionar”12 care – prin lucrarea harului lui Dumnezeu - se poate adapta cu uşurinţă oricărui context istoric din
trecut, prezent sau viitor, făcându-l cât mai transparent pe Mântuitorul nostru Hristos13.

6. Generalizarea
Practicată cu responsabilitate, ucenicia reprezintă ”vesta” de salvare! Din păcate, criza materială actuală prin
care trece omenirea îşi face proprii ei (m-)ucenici: oamenii copleşiţi de grijile vieţii. Amplificarea grijilor vieţii care
a condus la o slăbire a virtuţii milosteniei a făcut ca starea de fericire a omului contemporan să devină doar o notă
superficială. Sub presiunea fricii exercitate de grijile vieţii, din nefericire în multe cazuri bunătatea oamenilor a fost
„convertită”, de multe ori brusc şi imprevizibil, într-o răutate fără de margini, devenind astfel un real obstacol în
calea milosteniei şi dând naştere unor veritabili „apostoli ai cinismului”. Iată motivul pentru care considerăm că
nişte griji ale vieţii care provoacă multă răutate între oameni n-au cum să reprezinte o stare de normalitate. De aceea
credem că la o stare normală de fericire - căutată de toţi oamenii, indiferent dacă sunt buni sau răi, creştini sau nu –
se ajunge doar prin acordarea importanţei adecvate celor din această lume. Poate că fericirea nu este efectul exclusiv
al credinţei, dar cu siguranţă credinţa conferă fericire permanentă, chiar şi în ciuda celor mai cumplite momente de
încercare, acelor creştini care au o viaţă duhovnicească semnificativ îmbunătăţită.

7. Aplicarea (Încheierea)
În contextul în care Patriarhia Română a declarat 2023 drept " Anul omagial al pastorației persoanelor
vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești ", un rezultat concret al acestei cateheze, îl
reprezintă provocarea adresată grupului de cateheză de la parohiei de a organiza o nouă etapă din vernisarea
expoziției cu imagini de persoane vârstnice. În acest mod, participanții vor încearca să atragă atenţia asupra
chipului acestor persoane, iar evenimentul va fi promovat prin intermediul reţelelor de socializare. Cei care doresc
să se implice în acest proiect de promovare a imaginii persoanelor vârstince din parohie, sunt aşteptaţi vineri, de
Izvorul Tămăduirii, 21 aprilie 2023, la toate momentele dedicate acestui eveniment.

5 Ibidem, p. 361.
6 Ibidem, p. 361.
7 pr. prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. II, Ed. IMBOR, Bucureşti, 2003, p. 311-340.
8 Vasile Macedoneanul, Împăratul Bizanţului, Conducătorul creştin înţelept. Învăţăturile către fiul său, Leon ce
Înţelept, Împăratul Bizanţului, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2010, p. 46
9 Sfântul Grigore al Nyssei, Despre „fericiri”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2009, p.

73.
10 Vasile Macedoneanul, Împăratul Bizanţului, p. 73-74.
11 pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie şi prozelitism , Trinitas – Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, 2000, p. 39.
12 Ibidem, p. 37.
13 Adrian Lemeni, Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă, Editura Basilica a Patriarhiei Române,

Bucureşti, 2009, p. 163.

4
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR

Mulțumim domnului dr. Silviu-Constantin Nedelcu, bibliotecar în cadrul Serviciului Bibliografie

Națională al Bibliotecii Academiei Române, care a ne-a pus la dispoziție un articol inedit ce conține un
scurt istoric al Parohiei „Sfântul Pantelimon” din București, scris de preotul Marin Dumitrescu de la
Biserica „Sfântul Ioan” Moși din București. Textul a fost publicat în revista „Vocea Bisericei. Ziar eclesiastic
ilustrat”, nr. 11-12, 15 septembrie / 1 octombrie 1895, p. 6-8. Periodicul se găsește în colecțiile Bibliotecii
Academiei Române și poate fi consultat de cei interesați la cota P. II 389.

5
CĂLĂTORIE ÎN LUMEA VÂRSTNICILOR