Competitivitate Si Globalizare Suciu Tecau AI An 3 Sem 2

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR
-COMPETITIVITATE ŞI GLOBALIZARE-
Lect.univ.dr. Alina Simona TECĂU
Lect.univ.dr. Titus SUCIU
2011
INTRODUCERE
Competitivitatea reprezintă capacitatea de a face faţă concurenţei, fiind legată de

un mediu concurenţial dat şi de posibilitatea de a obţine performanţe în urma participării
pe piaţă. O firmă este competitivă atunci când, datorită condiţiilor de care dispune,
obţine un avantaj durabil faţă de competitori, asigurând dividende normale pentru
acţionari, resurse pentru autofinanţarea satisfăcătoare şi remuneraţiei forţei de muncă,
corelată cu productivitatea. O economie este competitivă dacă îşi măreşte cota de piaţă
în special, ponderea exporturilor proprii în cele mondiale. Globalizarea înseamnă
circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei, informaţiei şi într-o măsură mai
mică a forţei de muncă. Între cele două concepte – competitivitatea şi globalizarea -
există o legătură tot mai puternică.
Lucrarea ,,Competitivitate şi globalizare’’ se adresează studenţilor Facultăţii de
Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor, specializările Afaceri Internaţionale şi
Management, forma de învăţământ ID.
Obiectivele cursului:
La sfârşitul acestui curs, studenţii vor dobândi:
- abilităţi de a identifica factorii mediului internaţional determinanţi în
procesul globalizării,
- cunoştinţe în compararea competiţiei şi competitivităţii,
- deprinderi de a compara companiile transnaţionale şi investiţiile străine
directe,
- abilităţi de a identifica activitatea oligopolurilor mondiale.
Competenţe conferite:
După parcurgerea materialului, studenţii vor fi capabili:
- să explice în ce constă indicele globalizării,
- să definească globalizarea şi competitivitatea,
- să descrie factorii mediului internaţional,
- să definească companiile transnaţionale şi investiţiile străine directe,
- să identifice principalele poziţii doctrinare fată de globalizare.
1
Structura cursului:
Lucrarea conţine 7 unităţi de învăţare, fiecare unitate de învăţare
fiind un curs de sine-stătător. La rândul său, fiecare unitate de învăţare cuprinde:
introducere, competenţe, aspecte teoretice privind tematica unităţii de învăţare
respective, rezumat şi teste de evaluare a cunoştinţelor.
Evaluarea:
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă care va
cuprinde: un test clasic care va conţine întrebări teoretice din materia prezentată şi o
temă de control obligatorie intitulată: Competitivitatea României: prezent şi viitor.
Testul deţine o pondere de 60% din nota finală, iar tema de control 40% din nota finală.
2
CUPRINS
Introducere ........................................................................................................................ 01
Unitatea de învăţare 1
CÂTEVA CUVINTE DESPRE INDICELE GLOBALIZĂRII ....................................... 05
GLOBALIZARE ŞI COMPETITIVITATE ..................................................................... 09
FACTORI AI MEDIULUI INTERNAŢIONAL .............................................................. 14
ROLUL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN GLOBALIZARE ......................... 24
ACTIVITATEA OBIGOPOLURILOR MONDIALE ..................................................... 37
INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE ............................................................................ 44
CONTROVERSE TEORETICE ŞI IDEOLOGICE PRIVIND CTN ............................. 57
Bibliografie ..................................................................................................................... 69
Anexe .............................................................................................................................. 71
3
Chestionar evaluare prerechizite
1. Ce este globalizarea?
2. Ce este competitivitatea unei ţări?
3. Ce este competitivitatea unei firme?
4. Ce sunt companiile transnaţionale?
5. Daţi exemple de companii transnaţionale nefinanciare.
6. Daţi exemple de companii transnaţionale financiare.
7. Ce sunt investiţiile străine directe?
8. Ce legătură există între companiile transnaţionale şi investiţiile străine directe?
9. Ce este un oligopol?
10. De ce companiile transnaţionale investesc în ţările gazdă?
4
Unitatea de învăţare U1
CÂTEVA CUVINTE DESPRE INDICELE GLOBALIZĂRII
Cuprins
U1.1.Introducere...................................................................................................5
U1.2. Competenţe.................................................................................................5
U1.3. Indicele globalizării.....................................................................................5
U1.4. Rezumat.......................................................................................................7
U1.5. Test de evaluare...........................................................................................8
U1.1. Introducere
Această unitate de învăţare îşi propune să definească Indicele
globalizării punând accent pe următoarele elemente: domeniul economic, investiţii
străine directe, traficul telefonic internaţional, numărul de turişti străini care au intrat în
ţară, utilizatorii de internet, tratate semnate de statul respectiv.
U1.2. Competenţele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili:
- să explice în ce constă indicele globalizării,
- să identifice locul ocupat de România la acest indicator.
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1 oră.
U1.3. Indicele globalizării
Câteva cuvinte Revista Foreign Policy publică de câţiva ani un „Indice al

despre Indicele globalizării”, care îşi propune să dea o imagine mai cuprinzătoare
globalizării unor realităţi cu adevărat complexe, pe care le citeam până de
curând, exclusiv prin intermediul unor indicatori de genul PIB. Ce
măsoară acest „index al globalizării”? În esenţă, gradul de
deschidere si capacitatea unei economii de a se adapta la globalizare.
5
În Indexul pentru 2007, România a pierdut şase locuri, căzând de pe
locul 30 pe locul 36 din 72 de ţări urmărite.
Indexul este considerat un indicator compozit, în care intră
elemente care ţin de domeniile economic, personal, tehnologic si
politic:
Domeniul economic se referă la comerţ, bunuri şi servicii, la import,
dar şi la export, exprimat în procente din PIB. La acest capitol,
România ocupa locul 35, cu 76,8% din PIB, faţă de locul unu,
Singapore, cu un uluitor 456% din PIB!
• Investiţiile străine directe, FDI, intrări şi ieşiri, exprimate tot in
procente din PIB. România este pe locul 21, cu 6,49% din PIB,
locul unu fiind ocupat de Hong Kong, cu 38,51%.
• Al treilea indicator îl reprezintă traficul telefonic internaţional,
în minute pe cap de locuitor pe an. România ocupa locul 44, cu
55,52 de minute, iar locul unu, Hong Kong, cu 1.140,76
minute.
• Al patrulea indicator: numărul de turişti străini care au intrat
în ţară. Cu 3.746.961 de intrări, România ocupa locul 41,
primul loc fiind ocupat de Franţa, cu 76.001.000 de turişti
străini în 2005, an de referinţă în acest caz.
• Un al cincilea indicator urmăreşte să măsoare banii trimişi în
ţară ca urmare a activităţilor economice efectuate de cetăţenii
ei în străinătate şi transferurile personale, exprimate în
procente din PIB. Aici, România ocupa locul zece, cu 6,44%
din PIB, iar Iordania, cu 24,19%, ocupa locul unu.
• Utilizatorii de Internet reprezintă un alt indicator. Datele pentru
2006 arata ca România ocupa locul 32, cu 4.773.000 de
utilizatori. Locul unu este ocupat de SUA, cu 197.800.000 de
utilizatori. Legat de el este următorul indicator, numărul de
gazde de site-uri Internet, primul loc fiind al SUA, cu
195.847.163, iar România ocupa locul 50, cu 49.077 de gazde
in 2006.
• Numărul de servere securizate pe cap de locuitor este
următorul indicator. SUA ocupa locul unu, cu 0,0007415
6
servere, iar România, locul 48, cu 0,0000037 servere.
• Numărul de organizaţii internaţionale din care face parte
statul supus analizei reprezintă alt indicator. România, cu 12
organizaţii, ocupă locul 13, locul unu fiind ocupat de SUA, cu
15 organizaţii.
• Se ia în calcul şi contribuţia la forţele de menţinere a păcii sub
comanda ONU, în bani şi în oameni. În cazul contribuţiei
financiare, măsurată în procente din PIB, suntem pe locul 53,
cu 0,0006339% din PIB, locul unu fiind ocupat de Japonia, iar
la capitolul militari în teatre de operaţii, în procente din total
populaţie, ocupam locul 22, locul unu fiind ocupat de Iordania.
• Ocupam şi un loc unu la Tratate semnate in 2005, cu 12 astfel
de documente.
• Ultimul indicator îl reprezintă transferurile guvernamentale,
debite şi credite, împărţite la PIB, măsurate în procente din
PIB, unde ocupăm locul 48, cu 0,30% din PIB, locul unu fiind
al Ugandei, cu 6,85%.
Agregaţi, aceşti indici generează următorul podium al
globalizării: locul unu, Singapore, locul doi, Hong Kong, locul trei,
Olanda.
Ce avem noi de făcut? Cum se manifestă tendinţele de
globalizare în economia mondială? Cum se manifestă presiunea
globalizării şi integrării? Sunt doar câteva întrebări la care încercăm
să răspundem pe parcursul acestui curs.
(www.prezentonline.ro, Despre Produsul Intern Brut in epoca

globalizării, Constantin Gheorghe)
U1.4. Rezumat:
Revista Foreign Policy publică de câţiva ani un „Indice al globalizării”,
care îşi propune să dea o imagine mai cuprinzătoare unor realităţi cu adevărat
complexe, pe care le citeam până de curând, exclusiv prin intermediul unor indicatori de
genul PIB. Ce măsoară acest „index al globalizării”? În esenţă, gradul de deschidere şi
capacitatea unei economii de a se adapta la globalizare.
7
U1.2.Test de evaluare
Ce măsoară indicele globalizării?
La ce se referă domeniul economic?
Ce loc ocupă România la investiţiile străine directe?
La ce indicator ocupă România cel mai bun loc?
8
GLOBALIZARE ŞI COMPETITIVITATE – DEFINIRI, CONCEPTE
Cuprins
U2.1. Introducere...........................................................................................9
U2.2. Competenţe..........................................................................................9
U2.3. Globalizarea – cadrul conceptual.......................................................10
U2.4. Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv.........................11
U2.5. Rezumat..............................................................................................12
U2.6. Test de autoevaluare............................................................................12
U2.1. Introducere
Această unitate de învăţare urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu
a ceea ce înseamnă: globalizare şi competitivitate. Capitolul urmăreşte totodată,
concretizarea perspectivei de ansamblu asupra felului cum funcţionează o firmă
transnaţională, accentul căzând pe modul în care se reuşeşte, ca prin intermediul
procesului de modernizare a structurilor şi strategiilor, firmele să se adapteze eficient
mediului competiţional actual.
“fiecare ţară trebuie să producă ce poate

face mai ieftin şi mai bun”
David Ricardo

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili:
- să definească globalizarea şi competitivitatea,
- să facă o comparaţie între competiţie şi competitivitate,
- să descrie avantajul competitiv.
9
Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.
U2.3.Globalizarea-cadrul conceptual
Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor, tehnologiei,
informaţiei şi într-o măsură mai mică a forţei de muncă.
TO DO: Ce este globalizarea?
Companiile transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează

într-o economie globală care se referă la : producţie globală, capital global, piaţă
globală.
Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze activele sunt
obţinerea unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite.
Acestea se pot realiza prin valorificarea unor oportunităţi pe care le oferă alte ţări cu
resurse materiale şi umane mai ieftine, prin pătrunderea pe pieţe avantajoase pentru
export. Nu în ultimul rând între efectele pozitive ale exportului de capital şi tehnologie,
se află repatrierea câştigurilor sub forma profitului în propriile ţări ale CTN.
Companiile transnaţionale reprezintă un interes major şi pentru ţările gazdă. Prin
transferul de capital, tehnologie, management performant se creează noi locuri de
muncă acolo unde se deschid întreprinderi noi, care fac să crească productivitatea
muncii, care la rândul ei aduce cu sine salarii mai bune pentru angajaţii din ţara gazdă.
Diversificarea şi calitatea produselor le fac competitive pentru export, iar creşterea
volumului de produse la export îmbunătăţeşte balanţa de plăţi, creşte venitul la buget.
TO DO: Care sunt avantajele CTN pentru ţările gazdă?
Însă atât pentru ţările de origine ale CTN cât şi pentru ţările gazdă pe lângă
câştiguri procesul de globalizare are şi pierderi.
Transferul în alte ţări a unei părţi din activele CTN contribuie la reducerea
locurilor de muncă şi creşterea şomajului în ţările de origine. Pe de altă parte creşterea
productivităţii muncii prin transferul de tehnologie, informaţii, inovaţii în întreprinderile
achiziţionate de investitorii străini, aduce cu sine şi creşterea şomajului şi în ţările
10
gazdă, în special pentru categoriile necalificate sau cu o calificare redusă. Ţările gazdă
sunt nemulţumite de faptul că operaţiunile de cercetare-dezvoltare se află în ţările de
origine ale CTN, iar inovaţiile tehnologice nu sunt implementate concomitent în ţările
gazdă.
Aceste idei le considerăm doar puncte de plecare, care pe baza investigaţiei
literaturii de specialitate, ne propunem să le argumentăm în cadrul acestui curs.
U2.4.:Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv
De ce discutăm despre competitivitate ?
• SCOPUL DEZVOLTĂRII: obţinerea unui standard de viaţă ridicat şi în creştere.
• MIJLOCUL PENTRU REALIZAREA SCOPULUI: mărirea productivităţii înţeleasă ca

mărimea valorii adăugate pe unitatea de input – forţă de muncă şi capital.
• COMPETIŢIA ÎNTRE FIRME: motorul creşterii productivităţii la nivel de firmă
• COMPETITIVITATEA: determină poziţia pe care o firmă o ocupă în competiţie

(din cadrul unei industrii). O firmă are un avantaj competitiv dacă, aflată într-un mediu
competitiv, obţine în mod continuu un profit peste media industriei în care se află.
la nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale şi poziţia ocupată de naţiune
COMPETIŢIA ¾ rivalitatea între firme existente (şi potenţiale)

pentru câştigarea (menţinerea) clienţilor;
¾ este forţa care asigură funcţionarea economiei
de piaţă şi progresul;
COMPETITIVITATEA determină poziţia pe care o ocupă o firmă în
această competiţie – în faţă sau mai în spate
(sau afară)
În competiţie se află firme şi industrii şi nu naţiuni dar investiţiile merg acolo unde
mediul de afaceri este cel mai favorabil pentru productivitate. Naţiunile se află în competiţie
prin politicile pe care le aplică şi care afectează acest mediu.
11
O firmă are un avantaj competitiv dacă, aflată într-un mediu competitiv,
obţine în mod continuu un profit peste medie (a industriei unde este).
(1) este sustenabil - poate fi susţinut pe
termen lung;
Avantajul competitiv al (2) este global - firma realizează o parte
unei firme are trei caracteristici: semnificativă a veniturilor în străinătate
sau când acţionează local face faţă
competiţiei firmelor globale;
(3) firma are performanţe peste medie –
productivitate mare, costuri sub medie,
cotă de piaţă semnificativă.
U2.5. Rezumat
Globalizarea înseamnă circulaţia liberă a capitalului, mărfurilor,
tehnologiei, informaţiei şi într-o măsură mai mică a forţei de muncă. Companiile
transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează într-o economie
globală care se referă la: producţie globală, capital global, piaţă globală.
Principalele motive care determină firmele să-şi internaţionalizeze activele sunt
obţinerea unor profituri cât mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite
U2.6. TEST DE AUTOEVALUARE
1. Ce este globalizarea?
2. Care sunt principalele motive ce determină firmele să-şi
internaţionalizeze afacerile?
3. Ce este competitivitatea?
4. Care sunt caracteristicile avantajului competitiv?
RĂSPUNSURILE ŞI COMENTARIILE LA ÎNTREBĂRILE ŞI

TESTELE DE AUTOEVALUARE
1. Globalizare înseamnă circulaţia liberă a capitalului,

mărfurilor, tehnologiei, informaţiei şi într-o măsură mai mică
12
a forţei de muncă.
2. Principalele motive care determină firmele să-şi
internaţionalizeze activele sunt obţinerea unor profituri cât
mai mari cu costuri mici şi a unei rentabilităţi sporite.
3. Competitivitatea determină poziţia pe care o firmă o ocupă în
competiţia din cadrul unei industrii. O firmă are un avantaj
competitiv dacă, aflată într-un mediu competitiv, obţine în
mod continuu un profit peste media industriei în care se află.
La nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale
şi poziţia ocupată de naţiune.
4. Avantajul competitiv al unei firme are trei caracteristici: este
sustenabil - poate fi susţinut pe termen lung; este global -
firma realizează o parte semnificativă a veniturilor în
străinătate sau când acţionează local face faţă competiţiei
firmelor globale; firma are performanţe peste medie –
productivitate mare, costuri sub medie, cotă de piaţă
semnificativă.
13
FACTORII AI MEDIULUI INTERNAŢIONAL DETERMINANŢI

ÎN PROCESUL GLOBALIZĂRII
Cuprins
U3.1. Introducere...............................................................................................14
U3.2. Competenţe...............................................................................................14
U3.3. Mediul demografic....................................................................................15
U3.4. Mediul economic.......................................................................................16
U3.5. Mediul natural............................................................................................18
U3.6. Mediul tehnologic.......................................................................................19
U3.7. Spectrul politic al mediului investiţional....................................................21
U3.8. Mediul socio-cultural...................................................................................22
U3.9. Rezumat........................................................................................................23
U3.10. Test de autoevaluare...................................................................................23
U3.1. Introducere
În scopul adaptării continue a strategiilor, politicilor de dezvoltare, a
structurii manageriale şi informaţionale de care dispune la un moment dat, corporaţia
multinaţională în scopul satisfacerii cât mai eficiente a tuturor cerinţelor manifestate pe
diferite pieţe ale lumii, cunoaşterea caracteristicilor şi permanentelor mutaţii intervenite
în mediul internaţional constituie un element de referinţă. In cadrul acestui capitol ne
propunem să analizăm pe rând componentele mediului internaţional care pot influenţa
procesul globalizării.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţate, studenţii vor fi capabili:
- să definească mediul internaţional,
- să descrie factorii mediului internaţional,
- să definească mediul demografic,
- să descrie mediul economic,
- să definească mediul tehnologic,
- să descrie mediul socio-cultural.
14
Mediul internaţional reprezintă ansamblul elementelor exogene companiilor şi

operatorilor cu investiţii străine de capital, de natură demografică, economică,
ecologică, tehnologică, politică şi socio-culturală, ce marchează direct sau indirect
stabilirea obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi aplicarea
deciziilor de realizare a lor (Nicolescu (coord.), 1992)1.
TO DO: Ce este mediul internaţional?
U3.3. Mediul demografic este componenta care cunoaşte în perioada

contemporană, un dinamism pronunţat, materializat în explozia demografică. Se
estimează că omenirea va depăşi în mileniul trei, o populaţie de 6.2 miliarde locuitori
având în ultimul deceniu al secolului XX un ritm anual de 1.7%. (World Almanac
and Book of Facts, 1993)2.
Pe fundalul acestei evoluţii spectaculoase, statele lumii continuă să menţină o
tendinţă de diferenţiere sub aspect etnic şi rasial. Astfel, la una din extreme se află
Japonia, unde locuitorii sunt în proporţie de 100% japonezi, în timp ce extrema cealaltă
este dominată de Statele Unite ale Americii, cu o populaţie aparţinând tuturor naţiunilor.
Aşa se explică de altfel, motivul pentru care S.U.A.* dispune astăzi, de un mediu
demografic în care grupurile etnice formează un segment aparte în ansamblul
consumatorilor locali. Fiecare asemenea categorie, înglobează cerinţe bine definite şi
totodată, deprinderi proprii de cumpărare. În acest sens, există companii şi operatori
multinaţionali în sfera producţiei alimentare, textile, îmbrăcăminte, mobilă, etc. care şi-
au orientat ofertele şi activităţile promoţionale spre acest orizont al pieţei (Swenson,
1992)3.
1
Nicolescu, Ovidiu (coord.); Burduş, Eugen; Zorlenţan, Tiberiu; Căprărescu, Gheorghiţa; Verboncu, Ion;
Management, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1992
2
2 World Almanac and Book of Facts, 1993 * Populaţia Statelor Unite ale Americii (aproximativ 250 mil.
locuitori) este alcătuită în proporţie de 80% din albi; populaţia de culoare reprezintă 12%, iar cea asiatică
3%. Populaţia hispanică cuprinde: mexicani (5.4%), portoricani (1.1%) şi cubanezi (0.4%), ea însumând
9% din total. Elementul asiatic este la fel de bine înfăţişat, componenta sa esenţială formând-o chinezii,
care la rândul lor, sunt urmaţi în ordine, de: filipinezi, japonezi, indieni şi coreeni.
3
Swenson, Ch. A.; Selling to a Segment Market: The Lifestyle Approach, NTC Business Books, Illinois:
Lincolnwood, 1992
15
La toate acestea, se adaugă în ultimele decenii, mutaţii semnificative de ordin
socio-demografic întâlnite cu preponderenţă, în ţările cu economie de piaţă dezvoltată,
dintre care se remarcă (Pop, 1996)4 : (a) accentuarea procesului de îmbătrânire a
populaţiei (numărul populaţiei peste 65 ani şi cel sub 15 ani sunt relativ apropiate; în
Japonia de pildă, prima categorie reprezintă 80% din cea de-a doua); (b) proliferarea
familiei netradiţionale (în S.U.A. de exemplu, doar 25% dintre adulţi erau necăsătoriţi
şi cu copii, 37% erau necăsătoriţi şi fără copii şi 5% erau necăsătoriţi şi cu copii); (c)
integrarea tot mai accentuată a femeii în viaţa “activă” (în prezent, sunt încadrate în
muncă circa 65% din totalul femeilor japoneze sau americane). Perioada contemporană
a începutului de secol XXI se caracterizează şi printr-o masivă deplasare geografică a
populaţiei între statele lumii. Ca urmare, numeroase naţionalităţi încearcă să se
autodefinească şi să formeze state independente. Unele grupări etnice nu sunt binevenite
în aceste state noi (populaţia rusă în Lituania sau populaţia islamică în Serbia), fapt ce le
determină să migreze spre alte regiuni mai sigure. Însă, pătrunderea grupărilor străine în
alte ţări este în anumite cazuri, întâmpinată cu proteste vehemente din partea populaţiei
locale. De pildă, în S.U.A. s-a manifestat o opoziţie crescândă faţă de afluxul
imigranţilor din Mexic, Caraibe şi unele state asiatice.
Importanţa analizei principalelor tendinţe demografice, pe baza cărora
companiile şi operatorii cu investiţii străine îşi stabilesc direcţiile de acţiune
corespunzătoare rezidă tocai din modificările survenite în componenta demografică din
cadrul spaţiilor competiţionale de integrare. Acestea se răsfrâng treptat, asupra
comportamentului de cumpărare al populaţiei şi în mod deosebit, asupra dimensiunilor
şi structurii cererii de bunuri şi servicii pe plan mondial.
U3.4. Mediul economic este format din totalitatea variabilelor ce concură la

susţinerea şi dezvoltarea capacităţii de absorbţie a pieţelor naţionale.
Asupra operaţiunilor corporative acţionează mai multe categorii de factori.
Analiza impactului factorilor exogeni, spre exemplu, presupune luarea în considerare a
următoarelor aspecte caracteristice potenţialelor ţări gazdă:
- profilul industrial
- dimensiunea cheltuielilor de consum,
Aceste elemente au menirea de a asigura premisele configurării unor strategii de
implantare suficient de flexibile eventualelor mutaţii ce pot surveni în spaţiile
competiţionale considerate.
4
Pop, Nicolae Al.; Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1996
16
În plan operaţional principala componentă strategică a corporaţiilor
multinaţionale este reprezentată de structura profilelor industriale datorită rolului
deţinut de economiile de implantare asupra modului de configurare şi distribuţie
ulterioară a resurselor investiţionale corporative. Din această perspectivă, gradul
dezvoltării economico-sociale al statelor gazdă şi implicit, evoluţia ascendentă a
potenţialului de consum specifică pieţelor de absorbţie, constituie elementul delimitativ
în orientarea investiţiilor străine de capital spre anumite sectoare sau ramuri industriale
din economia analizată.
Diferenţierile structurale survenite în configuraţia statelor lumii, ca efect direct
sau indirect al nivelului dezvoltării naţionale sau regionale, concură la înfăţişarea
următoarelor profile sistemice, cu impact deosebit, asupra expansiunii corporaţiilor
multinaţionale şi domeniilor de interes investiţional (Kotler, 1993; Dambischi, 2000)5,6
(a) economii de subzistenţă; (b) economii bazate pe exportul de materii prime; (c)
economii în curs de industrializare şi (d) economii industrializate.
Din acest punct de vedere, caracterul subzistent al funcţionalităţii mecanismelor
economice conferă în cele mai multe situaţii, puţine ocazii investiţionale corporaţiilor
multinaţionale, aspecte argumentate prin faptul că majoritatea produselor sunt destinate
consumului intern, în timp ce surplusul este folosit pentru achiziţionarea de bunuri şi
servicii simple, iar cea mai mare parte a populaţiei este angajată în agricultură.
Sistemele economice centrate pe exportul de materii prime favorizează
obţinerea de avantaje competitive (locaţionale) pentru corporaţiile multinaţionale
specializate atât în echipamente destinate extracţiei şi prelucrării resurselor naturale
preluate în concesiune (cum este cazul exportului de cauciuc din Zair sau cel al
extracţiilor petroliere din Arabia Saudită sau Oman), cât şi celor orientate pe fabricaţia
şi exportul de produse textile sau articole de lux, aceste economii fiind în mare parte,
beneficiarele unor venituri per capital mult superioare restului statelor lumii, ceea ce
concură totodată, la diferenţierile avansate.
Pe de altă parte, particularitatea economiilor în curs de industrializare, ca
componente ale spaţiilor competiţionale existente pe mapamond, constă în faptul că pe
măsură ce producţia creşte, statul apelează tot mai mult la importul de materii prime,
oţel şi utilaje industriale şi mai puţin la cel de produse textile finite, produse din hârtie
sau bunuri alimentare. Într-o astfel de structură economică, producţia internă reprezintă
5
Kotler, Philip; Marketing Management: Analysis, Planning, Implementation and Control, 8th. Edition, New
Jersey: Prentice Hall, 1993
6
Dambischi, Arthur; Fluxurile investiţionale interstatale, “Tribuna Economică” Nr. 30/ iulie 2000
17
între 10% şi 20%, din Produsul Naţional Brut (PNB), aşa cum arată de altfel, şi
statisticile unor state, precum: India, Egipt sau Filipine.
În esenţă, procesul de industrializare abordat în sens particular şi extensiv, se
caracterizează el însuşi, prin cererea de mărfuri noi, o parte a acesteia nefiind satisfăcută
decât prin importuri. În contrapartidă cu orientarea structurală avansată mai înainte,
economiile industrializate se află în ipostaza principalelor state exportatoare de produse
finite şi capital. Ele realizează schimburi de produse finite, dar le şi exportă către alte
economii în favoarea unor materii prime sau produse semifabricate. Activităţile
industriale variate, desfăşurate pe scară largă, şi o clasă mijlocie bine reprezentată
constituie atributele unor pieţe bogate pentru toate categoriile de bunuri şi servicii.
Dimensiunea cheltuielilor de consum este dependentă în mare măsură, de
următorii factori: economiile, datoriile, şi posibilităţile de creditare de care beneficiază
populaţia locală în decursul unei perioade de timp determinată. Japonezii, spre exemplu,
economisesc aproximativ 18% din venituri, în timp ce consumatorii americani numai
6%. Această situaţie a favorizat orientarea corporaţiilor multinaţionale japoneze spre
achiziţia de credite ieftine, fapt ce a condus la devansarea competitorilor americani, a
căror piaţă bancară deşi accesibilă pe scară largă, avansează costuri de creditare ridicate.
În general, rata dobânzii exercită o influenţă deosebită asupra preţurilor bunurilor de
consum şi implicit, asupra capacităţii de absorbţie a diferitelor pieţe naţionale. Cu toate
acestea, analiza previzională a potenţialelor pieţe gazdă trebuie să urmărească două
elemente fundamentale: (a) evoluţia veniturilor, costul vieţii, rata dobânzii, nivelul
economiilor şi structura creditelor acordate şi (b) impactul variabilelor din mediul
economic asupra comercializării diverselor categorii de produse. În esenţă, studiul
pieţelor externe şi de asemenea, al funcţionalităţii lor economice, de orientare
ambientală şi deopotrivă, mecanistică, în sensul în care politicile macroeconomice îşi
reflectă ele însele, perspectiva dualistă şi flexibilitatea operaţională, are drept scop
reducerea costurilor antrenate prin derularea unor operaţiuni de export şi/sau implantare
transfrontalieră, cu grad de extrateritorialitate suficient de pertinent caracterului global
afişat de evoluţiile mondoeconomice înregistrate pe întreg cuprinsul mapamondului pe
de o parte, şi maximizarea eficienţei funcţionalităţii sistemului corporativ, pe de altă
parte.
U3.5. Mediul natural reprezintă un alt aspect deosebit de important al mediului

investiţional şi este format din totalitatea resurselor naturale existente la nivelul unei
posibile ţări gazdă, ele constituind în esenţa lor, un factor determinant al tipului de
18
profil industrial şi al potenţialului investiţional local. Olanda spre exemplu, este unul
din statele bogate în gaze naturale, dar care dispune de resurse limitate în privinţa
minereurilor. Această situaţie a făcut necesară dependenţa Olandei de necesitatea
abordării relaţiilor comerciale internaţionale ca element de prim rang în asigurarea
funcţionalităţii mecanismelor competiţionale aferente unor procese de integrare
regională şi nu în ultimul rând, globală, astfel încât exporturile şi importurile sale să se
constituie într-una din principalele surse de menţinere a propriului său echilibrul
economic (50% din PNB).
Pe de altă parte, deteriorarea calităţii mediului natural, din perioada
contemporană, este o altă problemă cu largi implicaţii directe, în special asupra
activităţii investiţionale desfăşurată de corporaţiile multinaţionale în diverse regiuni sau
state ale lumii. În mod concret, tendinţele majore înregistrate pe mapamond cu privire la
evoluţia de perspectivă a posibilităţilor oferite de mediul natural, activităţilor
investiţionale de orientare autohtonă sau alogenă, pot fi sintetizate astfel (Simon,
1992)7:
(a) problema crizei materiilor prime;
(b) perspectiva creşterii costului energiei;
(c) trendul ascendent al gradului de
poluare industrială;
(d) emergenţa politicilor guvernamentale în domeniul ecologic.
U3.6. Mediul tehnologic reprezintă cadrul cel mai larg al progresului

economico-social înregistrat la nivelul unui stat gazdă în decursul timpului. Privite pe
fundalul trecerii de la societatea industrială la cea postindustrială (Toffler, 1980)8,
schimbările intervenite în structura tehnologică a cadrului investiţional se reflectă în
mod pregnant, în sfera fluxului mondial de bunuri şi servicii. La temelia tuturor
mutaţiilor se situează inovaţia, care la rândul ei, comportă diversitatea existenţială a
societăţii umane.
TO DO: Ce este mediul tehnologic?
Aşadar, bunurile materiale create în epoca industrială şi-au diminuat în mare

măsură, rolul predominant deţinut anterior, în ansamblul ofertei de mărfuri destinate
7
Simon, Fr. L.; Marketing Green Products in the Triad, “The Columbia Journal of World
8
Toffler, Alvin; The Third Wave, Bantam Books: New York, 1980
19
pieţei mondiale, manifestându-se o solicitare crescândă de produse şi servicii orientate
spre satisfacerea îndeosebi, calitativă a trebuinţelor, decât spre latura pur materială a
acestora, mediul tehnologic contemporan fiind asociat transferurilor de tehnologie
operate la nivel mondial. În acest sens, numeroase state au creat facilităţi sporite
corporaţiilor multinaţionale întrucât acestea favorizau, într-un fel sau altul, transferul de
tehnologie şi “know-how” managerial, aspect ce a condus treptat, la adaptarea şi
uniformizarea globală a trendului dezvoltării economice. După 1960, au apărut însă, o
serie de noi state industrializate în Europa (Spania), America Latină (Brazilia) şi
îndeosebi, în Asia de Sud-Est, acestea dovedind o eficienţă ridicată în realizarea unor
produse cu tehnologii complexe din domenii precum: audio-video, construcţia de
automobile, aeronave şi nave maritime, dar şi în fabricarea oţelului, confecţiilor sau
produselor alimentare. De asemenea, multe tehnologii utile şi dezirabile în anumite state
ale lumii se dovedesc a fi inadecvate în alte zone, explicaţia constând de altfel, în faptul
că însăşi, determinarea situaţională este diferită. Astfel, tehnologiile ce economisesc
forţa de muncă sunt utile în Europa, în timp ce continentul african solicită investiţii
menite să absoarbă o sferă largă din totalul populaţiei apte de muncă. În sfera
tendinţelor globale de accelerare a procesului inovaţional şi de intensificare a
fluxurilor tehnologice, mediul internaţional comportă modificări structurale şi din
perspectiva regimului reglementărilor în domeniul tehnologic, organismele
guvernamentale sporindu-şi atribuţiile în sfera siguranţei produselor comercializate.
Astfel, Administraţia Federală a S.U.A. pentru Controlul Calităţii Alimentelor şi
Medicamentelor a emis reglementări drastice referitoare la procesul testării noilor
produse farmaceutice, ceea ce a favorizat manifestarea unei ascensiuni a nivelului
cheltuielilor de cercetare, în durata de introducere a produselor pe piaţă, de la cinci la
aproximativ zece ani, precum şi în deplasarea centrelor de cercetare specializate către
state cu reglementări mai puţin restrictive (Business Week, 1992)9. Mai mult decât atât,
reglementări deosebite s-au înregistrat şi în sfera producţiei alimentare, automobilelor,
aparatelor electrice şi a construcţiilor.
În consecinţă, se poate aprecia că evoluţia mediului tehnologic suscită
corporaţiilor multinaţionale implementarea unor strategii direcţionate pe:
(a) analiza schimbărilor de mediu şi efectul noilor tehnologii asupra modului în
care acestea servesc satisfacerii nevoilor umane;
(b) încurajarea cercetărilor orientate către piaţă;
9
Business Week: R & D scoreboard: on a clear day you can see progress, 29th. June 1992
20
(c) evaluarea efectelor secundare nedorite ale oricărei inovaţii în scopul evitării
dispariţiei pieţelor de comercializare aferente.
Toate aceste aspecte, de orientare structural-funcţională, impuse corporaţiei
multinaţionale de complexitatea ascendentă a mediului tehnologic din perioada
contemporană, trebuiesc cunoscute şi apreciate în mod corespunzător, în scopul
menţinerii şi amplificării actualului ritm inovaţional existent la nivelul economiei
mondiale.
U3.7. Spectrul politic al mediului investiţional la rândul său, determină printr-

un sistem coerent şi cuprinzător de acte legislative, reglementări şi uzanţe, posibilitatea
derulării unor investiţii pe teritoriul altor state. În sens restrâns, totuşi, activitatea
corporaţiei multinaţionale se află într-o strânsă interdependenţă cu trei elemente de
importanţă strategică:
(a) politicile guvernamentale referitoare la investiţiile străine de capital;
(b) acordurile interstatale cu privire la desfăşurarea operaţiunilor de
comerţ exterior;
(c) reglementările guvernamentale şi fluctuaţia ratelor de schimb.
În primul caz, politica guvernamentală poate stimula procesul investiţiilor
străine sau poate frâna accesul acestora, propunând alternative sub forma cooperării cu
un partener autohton, în cadrul unei societăţi mixte; o asemenea situaţie regăsindu-se de
altfel, în Mexic. Pe de altă parte, integrarea economico-socială de tipul celei consemnate
în Uniunea Europeană reduc semnificativ până la dispariţie, deosebirile de ordin
legislativ între statele membre, permiţând libera circulaţie a mărfurilor şi forţei de
muncă. În ceea ce privesc acordurile interstatale, acestea pot reprezenta un factor
esenţial în cadrul procesului investiţional numai în măsura în care potenţialele state
gazdă aplică reglementări convenite fie la nivel mondial, fie prin instrumente legale bi(-
) sau multi(-)laterale. Aceste instrumente stabilesc tratamentul reciproc în materie
comercială, de plăţi, de cooperare, de investiţii, de navigaţie, etc. pe care şi-l acordă
ţările semnatare în vederea efectuării unor tranzacţii internaţionale diversificate.
O altă ramură de interes major în cadrul operaţiunilor corporative este ilustrată
de reglementările monetare şi fluctuaţia ratelor de schimb, a căror impact se răsfrânge
asupra cotelor de profit realizate în diferite ţări de rezidenţă şi nu în ultimul rând, asupra
mecanismului repatrierii capitalului corporativ şi a profitului aferent. Se poate constata
astfel, prezenţa în circuitul legislativ mondial, a unui conglomerat de situaţii mai mult
sau mai puţin favorabile investiţiilor străine de capital. Din această perspectivă, un rol
21
important revine convenţiilor încheiate la nivel mondial privind schimburilor
economice. Dintre acestea, Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C./ W.T.O.),
fiind un organism de vocaţie internaţională, se fundamentează pe următoarele principii
delimitative sub aspectul cadrului instituţional mondial, concretizate astfel:
(1) nediscriminarea, care impune asigurarea egalităţii de tratament prin
acordarea “Clauzei Naţiunii Celei Mai Favorizate” şi prin respectarea “Clauzei
Regimului Naţional” (atitudine legislativă uniformă faţă de companiile locale şi faţă de
corporaţiile multinaţionale);
(2) reciprocitatea, prin garantarea avantajelor mutuale şi în condiţiile reducerii
şi eliminării obstacolelor din calea comerţului internaţional;
(3) liberalizarea, prin înlăturarea restricţiilor din schimburile internaţionale;
(4) multilateralizarea, respectiv dezvoltarea polivalentă a tranzacţiilor
comerciale internaţionale. În esenţă, evoluţia cadrului legislativ mondial din zilele
noastre constituie un criteriu de referinţă în permanenta acţiune a corporaţiei
multinaţionale de armonizare a propriilor interese cu cele ale diferitelor pieţe naţionale,
în scopul construirii unei strategii şi politici de implantare adecvată mediului politic din
fiecare stat gazdă.
U3.8. Mediul socio-cultural simbolizează un complex unitar şi multivalent

alcătuit din: organizaţii sociale şi culturale, valori culturale centrale, norme de
convieţuire socială, limbă, educaţie, religie, artă, conexiuni subculturale (în rândul
cărora stilurile de viaţă ocupă locul primordial) şi de care depinde comerţului mondial,
el concretizându-se într-un comportament de cumpărare şi consum mereu fluctuant
clientul modern situându-se în permanenţă, la confluenţa dintre nevoi spirituale şi
trebuinţe efective. Aceste tendinţe conturate în peisajul economic actual au constrâns
companiile locale şi în mod deosebit, corporaţiile multinaţionale la multiple modificări
atât în promovarea produselor şi serviciilor proprii, cât şi în strategiile şi politicile
globale de penetrare a pieţelor naţionale. Un exemplu edificator este Corporaţia
WHIRLPOOL a căror măsuri adoptate au îmbunătăţit substanţial informarea şi calitatea
serviciilor oferite consumatorilor de pretutindeni.
TO DO: Ce este mediul socio-cultural?
Cunoaşterea componentelor şi dimensiunilor mediului internaţional se dovedeşte

a fi esenţială în mecanismul de constituire, funcţionare şi dezvoltare a corporaţiilor
22
multinaţionale, precum şi în conceperea strategiilor şi politicilor de implantare pe
diferite pieţe naţionale sau regionale.
U3.9. Rezumat:
Mediul internaţional reprezintă ansamblul elementelor exogene
companiilor şi operatorilor cu investiţii străine de capital, de natură demografică,
economică, ecologică, tehnologică, politică şi socio-culturală, ce marchează direct sau
indirect stabilirea obiectivelor acesteia, obţinerea resurselor necesare, adoptarea şi
aplicarea deciziilor de realizare a lor
U3.10. TEST DE AUTOEVALUARE
1. Enumeraţi componentele mediului internaţional care pot

influenţa procesul globalizării.
2. Enumeraţi câteva mutaţii semnificative de ordin socio-
demografic caracteristice ultimelor decenii.
3. Care sunt elementele fundamentale, de natură economică,
pe care trebuie să urmărească analiza previzională a
potenţialelor pieţe gazdă.
4. Precizaţi principiile pe care se fundamentează Organizaţia
Mondială a Comerţului (O.M.C./ W.T.O.).
23
ROLUL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN GLOBALIZARE

ŞI REDISTRIBUIREA FACTORILOR DE PRODUCŢIE
Cuprins
U4.1. Introducere.....................................................................................24
U4.2. Competenţe.....................................................................................24
U4.3. Apariţia CTN...................................................................................25
U4.4. Definiri privind CTN.......................................................................26
U4.5. Concurenţa în contextul globalizării.................................................29
U4.6. Rezumat.............................................................................................35
U4.7. Test de autoevaluare..........................................................................36
U4.1.Introducere
Această unitate de învăţare evidenţiază tendinţa de expansiune, pe
toate planurile, a globalizării şi în special a mediului economic care este în plină
afirmare. Capitolul prezintă pe scurt realitatea istorică conform căreia firma tinde să
depăşească limitele locale, naţionale şi regionale ale mediului de afaceri, şi îşi extinde
activitatea în spaţiul economic global, a cărui formare este posibilă prin chiar mişcarea
înspre exterior a firmei. Pe baza datelor oferite de literatura de specialitate, s-a urmărit o
clarificare a noţiunii de „societate transnaţională” şi totodată evidenţierea rolului pe care
ele îl au în procesul de globalizare. În acest context a fost abordat rolul societăţilor
transnaţionale în procesul de internaţionalizare-globalizare, dinamica investiţiilor străine
directe şi a producţiei transnaţionale, competiţia globală şi globalizarea organizării
afacerilor.
U4.2.Competenţele unităţii de învăţare
- să definească companiile transnaţionale,
- să descrie industria globală,
- să identifice motivele care determină o firmă să-şi internaţionalizeze activitatea.
24
U4.3. Apariţia companiilor transnaţionale
Reţelele de distribuţie s-au dezvoltat şi transformat odată cu societatea,
contribuind totodată la evoluţia organizaţiilor şi a oamenilor. Primele reţele de
distribuţie au început probabil să se formeze odată cu primele raporturi sociale, acum
mii de ani, când oamenii preistorici comunicau pentru a stabili diverse “strategii de
distribuire” a resurselor. Pentru a regăsi însă izvoarele formării unor structuri
manageriale specifice canalelor de distribuţie transnaţionale trebuie să sărim peste
secole, în epoca medievală, unde, înainte de revoluţia industrială, se regăsesc, la
entităţile economice ale vremii, fundamente constitutive ale unor structuri manageriale,
utilizate în vederea menţinerii şi extinderii pieţelor, apropiate de ceea ce noi astăzi
numim distribuţie verticală. Edwin Hunt în “The Medieval Super-companies: A Study
of the Peruzzi Company of Florence”, studiu detaliat ce reprezintă o istorie revizionistă
a afacerilor medievale florentine, prezintă o ”super-companie" a vremii - Peruzzi10 -
cu sediul în Florenţa. Aceasta a dezvoltat un veritabil sistem de distribuţie vertical,
acţionând nu doar ca o firmă comercială, ci şi ca organizatoare a producţiei de pânză din
Flandra importată pentru finisare în Florenţa. Organizarea sa internă a determinat
răspândirea partenerilor în principalele oraşe europene şi un vast sistem de curierat
ajungând să aibă filiale până în Tanger.
Structuri manageriale caracteristice canalelor de distribuţie transnaţionale
contemporane se regăsesc, de asemenea, la entităţi economice din perioada colonizării
manifestată în Europa Occidentală, în speţă în Marea Britanie şi Olanda, la începutul
secolului XVI şi în secolele următoare. În această perioadă, se remarcă preponderenţa
unor “corporaţii” aflate sub jurisdicţia monarhilor, şi a căror activitate externă consta în
promovarea comerţului şi a “achiziţiilor” teritoriale dezvoltate de statele emitente în
regiuni precum: Orientul Îndepărtat, Africa şi „Zona Americilor”. Un exemplu
edificator din acea perioadă îl constituie The British EastIndia Trading Company11, care
este considerată astăzi prima “corporaţie imperială”12. Ea folosea strategii specifice
corporaţiilor monopoliste de astăzi şi o politică de expansiune deosebit de eficientă.
Exemple similare constituie şi Hudson Bay Company, care opera între America de Nord
şi Marea Britanie, şi British Royal Africa Company. Acestea operau, în special, în
spaţiul juridic unic al imperiului şi pe lângă organizarea comerţului s-au implicat, între
10
Hunt, E., „The Medieval Super-companies: A Study of the Peruzzi Company of Florence”, Cambrige,
Cambrige University Press, 1994
11
Compania a fost fondată în 1602 de Regatul Olandei intrată ulterior, în 1811, sub “tutelă”anglicană
şi retrocedată în 1814, către proprietarul ei iniţial – Regatul Olandei, în schimbul altor concesiuni
olandeze.
12
Nick Robins, The world's first multinational, New Statesman, 13.12.2004
25
anumite limite, şi în producţie constituind, prin urmare, prototipul sistemelor verticale
de distribuţie. Cercetările realizate de A. Carlos şi S. Nicholas13 şi publicate în „Giants
of an earlier capitalism: the chartered trading companies as modern multinationals”, au
evidenţiat că în perioada de apogeu, aceste companii au realizat mii sau sute de mii de
tranzacţii anuale şi au folosit o reţea vastă de manageri salariaţi şi structuri ierarhice
pentru a le supraveghea şi monitoriza. În ciuda vitezei de comunicare lente căci, spre
exemplu, ciclul comercial între India şi Anglia, dura între optsprezece şi treizeci şi şase
de luni, nivelurile de coordonare internă erau comparabile cu cele din cadrul
companiilor de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul secolului XX.
Apariţia unor structuri corporative specifice sistemului transnaţional de
distribuţie este şi mai pronunţată odată cu momentul aferent apariţiei primelor forme
ale capitalismului industrial, caracterizat prin dezvoltarea sistemelor de producţie
manufacturată şi a noilor tehnologii de fabricaţie.
Secole mai târziu, odată cu expansiunea afacerilor, companiile au fost nevoite
să-şi organizeze activitatea de distribuţie astfel încât să poată face faţă dimensiunii reale
a afacerilor şi condiţiilor economice şi culturale de pe diverse pieţe.
La începutului de secol XXI expansiunea corporaţiilor multinaţionale la scară
planetară, se realizează prin complexe strategii de expansiune, adoptate la nivelul
sistemului corporativ acestea facilitând multiple forme de transnaţionalizare a
activităţilor cum sunt subproducţia sau subcontractarea internaţională, contractele de
licenţiere şi alte forme de raporturi intra şi intercompanii.
U4.4. Definiri privind companiile transnaţionale

Una din problemele cele mai disputate referitoare la companiile
transnaţionale (CTN) este definirea lor. Definirea conceptelor este foarte
importantă pentru explicitarea conţinutului acestora. Pentru acelaşi
conţinut sau unul apropiat se folosesc termeni diferiţi : companii
transnaţionale (CTN), societăţi transnaţionale (STN), companii
multinaţionale (CMN), firme multinaţionale (FMN). Chiar dacă nu
putem vorbi despre o definiţie universal acceptată totuşi preocuparea
pentru definirea acesteia a existat de multă vreme. Una dintre definiţiile
de reper pentru lucrările de specialitate este cea a lui R.Vernon ce
datează din 1966, conform căreia o corporaţie multinaţională reprezintă o
13
Carlos, A. & Nicholas, S., „Giants of an earlier capitalism: the chartered trading companies as
modern multinationals”, în Business History Review, 62, 1988.
26
14
firmă mare deţinătoare de filiale industriale în cel puţin şase ţări.
Ulterior, dat fiind evoluţia firmelor transnaţionale de mărimi mijlocii,
această cifră a fost redusă la cinci, apoi la două şi chiar la o singură
filială peste hotarele firmei-mamă. Aceste fapte demonstrează că nici
aspectul cantitativ al numărului de filiale, nici mărimea firmei-mamă nu
sunt edificatoare, ci arbitrare. De aceea această definiţie n-a rezistat
presiunii evoluţiei companiilor transnaţionale şi diversificării lor.
TO DO: Ce sunt companiile transnaţionale?
După aproape 20 de ani C.A. Michalet prezenta CTN drept ”o întreprindere (sau
un grup de întreprinderi) de talie mare, care pornind de la o bază naţională, şi-a
implantat mai multe filiale în ţări diferite, adoptând o organizare şi o strategie la scară
mondială.” 15
C.A. Michalet nu mai pune accentul pe numărul filialelor din străinătate, ci pe
organizarea şi strategia firmei-mamă la nivel global.
Caracterul internaţional al CTN este dezvoltat de J. H. Dunning în mai multe
lucrări despre companiile multinaţionale (CMN) şi globalizare. El surprinde faptul că
multinaţionalele şi-au extins producţia, managementul şi marketingul peste graniţele
unei ţări la scara economiei globale. După autorul amintit ”producţia internaţională
reprezintă o activitate creatoare de valoare adăugată aflată sub proprietatea, controlul şi
organizarea unei firme (sau unui grup de firme) dincolo de hotarele sale naţionale”.16
Apar la Dunning unele elemente noi în definirea CTN precum: caracterul lor
internaţional, valoarea nou creată, organizarea şi controlul din partea firmei de origine.
Mulţi autori vor prelua caracterul internaţional al firmei prin care se înţelege nu numai
faptul că filialele acesteia sunt implantate peste graniţele naţionale, ci şi autonomia
firmei faţă de ţara de origine şi faţă de ţara receptoare. Caracterul internaţional este
stabilit în funcţie de diferite criterii precum : capitalul social al firmei deţinut de
acţionari din mai multe ţări, conducători de diferite naţionalităţi, strategia firmei la
scară mondială. 17
Autorii români accentuează caracterul internaţional al transnaţionalelor. S.
Dumitrescu şi A. Bal apreciază că o societate transnaţională este ”o firmă care şi-a
14
R. Vernon, International Investment and International Trade in the Product Cycle, Quartely Journal of
Economics, May, 1966, p. 190
15
Charles Albert Michalet, Les multinationales face à crise, IRM Lausanne, 1995, p. 11
16
John H.Dunning, Multinational Entreprises and Global Economy, Addison –Wesley, London, 1993;
apud Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu,Globalizarea economiei, Ed. Economică, 2000, p. 212
17
Gilbert Abraham-Frois, Economie politică, Ed. Humanitas, 1994, p. 292-293
27
extins activitatea economico-financiară dincolo de graniţa ţării de origine printr-un vast
ansamblu la scară internaţională format dintr-o societate principală şi un număr de
filiale dependente de firma-mamă implantate în diferite ţări”.18
Faţă de celelalte definiţii la care ne-am oprit ce se refereau la activitatea de
producţie internaţională autorii români discută despre extinderea activităţii economico-
financiare la scară internaţională, domeniu unde firmele transnaţionale obţin cele mai
mari profituri.
Autoarea unei lucrări despre investiţiile internaţionale afirmă că CTN sunt
”sisteme integrate care derulează afaceri pe scară internaţională care deţin (total sau
parţial), controlează şi conduc active ce generează venituri amplasate în diferite ţări”. 19
G. Ilie ia în considerare faptul că CTN urmăresc venituri fără să se mai specifice natura
lor de producţie sau financiară.
În definiţiile prezentate şi în alte lucrări de specialitate indiferent cum sunt
numite: firme, corporaţii, întreprinderi, societăţi, companii, caracterul lor internaţional
apare prin doi termeni : multinaţional şi transnaţional. În viziunea autorilor P. Hirst şi G.
Thompson cel mai important aspect al deosebirii dintre companiile multinaţionale
(CMN) şi companiile transnaţionale (CTN), rămâne acela ca CMN ”să-şi păstreze o
bază naţională puternică; să rămână subiectul reglementărilor naţionale ale ţărilor de
origine şi să fie efectiv conduse de acea ţară.” Dar într-o economie globalizată CMN se
transformă în CTN care vor avea un capital delocalizat, fără identificare naţională, cu un
management internaţionalizat. Spre deosebire de CMN, CTN nu vor mai putea fi
controlate sau constrânse de politicile anumitor state naţionale. 20
Deosebirea operată de autori este doar un deziderat pentru CMN în cadrul unei
economii internaţionale ideale. După părerea noastră nu este o delimitare reală, de
esenţă, ci doar de denumire. La toţi ceilalţi autori explicit sau implicit CTN sunt
principalii agenţi ai globalizării atât faţă de ţara de origine cât şi faţă de ţara receptoare.
În definirea societăţilor transnaţionale poate fi folosită şi noţiunea de grup ca
fiind ansamblul format de societatea-mamă şi filialele aflate sub controlul său,
societatea-mamă fiind centrul deciziei financiare, al cercetării ştiinţifice şi al strategiei.
În primul rând firmele de talie mondială, au început prin a se constitui ca mari
întreprinderi pe plan naţional, ceea ce a implicat în prealabil un intens proces de
concentrare şi centralizare a capitalului de-a lungul unei perioade de timp. În al doilea
rând ele şi-au diversificat producţia înainte de a începe să se internaţionalizeze. În al
18
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, Economie mondială, Ed. Economică, 1999, p. 31
19
Georgeta Ilie,Investiţii internaţionale, Ed Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2002,, p. 19
20
Paul Hirst, Grahame Thompson, Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei, 2002, p. 26, 29
28
treilea rând, dată fiind originea lor naţională, forţa şi slăbiciunile economiei de unde
provin se vor reflecta în bună parte în competitivitatea şi strategiile ce urmează să le
adopte. Avem în vedere strategiile de aprovizionare, strategiile de piaţă care
configurează cadrul general de amplasare a filialelor în străinătate şi strategiile integrării
producţiei la scară internaţională.
O altă formă de strategie urmată de companiile transnaţionale este cea ''tehno-
financiară". Aceasta constă în deplasarea activităţii firmelor din străinătate de la
producţia materială direct spre furnizarea de servicii. Baza competitivităţii firmelor o
formează know-how-ul şi activitatea de cercetare - dezvoltare. Noua lor forţă rezidă în
capacitatea lor de a desfăşura operaţiuni complexe care presupun combinarea activităţii
unor operatori diverşi şi anume întreprinderi industriale , societăţi de inginerie, bănci
internaţionale, organisme multilaterale de finanţare.
U4.5. Concurenţa în contextul globalizării

Apariţia şi dezvoltarea companiilor transnaţionale au
impus noi reguli referitoare la concurenţă. Ele trebuie să facă faţă
acum unei competiţii care se desfăşoară în condiţiile în care putem
vorbi despre existenţa unei "industrii globale". Avantajele
competitive de care se pot bucura firmele depind acum în mod
nemijlocit de specificul ţării în care operează. O industrie globală
este aceea în care poziţia competitivă a firmelor dintr-o anumită
ţară este semnificativ afectata de poziţia lor în alte ţări şi
viceversa.
Datorită acestui fapt, industria globală nu reprezintă doar o simplă colecţie a unor
industrii interne naţionale, ci un sumum de legături în care fiecare combatant trebuie să
lupte împotriva tuturor celorlalţi pe o baza internaţională foarte largă. Distincţia aceasta
are o mare importanţă pentru elaborarea strategiilor internaţionale ale firmelor. În cazul
economiilor naţionale, firmele îşi stabilesc activităţile externe ca portofoliu dispunând de
o largă autonomie. Cu totul altfel stau lucrurile în condiţiile existenţei industriei globale
unde firmele trebuie să-şi integreze activitatea în multitudinea legăturilor dintre state.
Aceasta integrare solicită mai mult decât transferul activelor peste hotare, ea include şi
transferul de competenţe.
O strategie globală înseamnă creşterea interdependenţelor între activităţile
separate geografic ale filialelor şi companiilor mamă. În acelaşi timp, ea presupune
optimizarea avantajelor locale ale fiecărei filiale cu satisfacerea condiţiilor cererii de pe
29
piaţa vizată potrivit devizei ''compania trebuie să gândească global, dar să acţioneze
local". Urmarea firească a acestui fapt este tendinţa specializării filialelor în tipul de
producţie care valorifică avantajul competitiv al ţării gazdă. Transnaţionalele
acţionează nu numai în condiţiile proprii ţării-mamă, nici în condiţiile câtorva state
eventual limitrofe, ci în condiţiile unei economii care tot mai mult se globalizează.
Economia globală înseamnă tot mai mult nu numai o "industrie globală", ci şi servicii
tehnico-financiare globale şi pieţe de dimensiuni mondiale. Firmele-mamă sunt obligate
să transfere în străinătate o parte din competenţele lor nu numai financiar - comerciale,
ci şi inovaţionale, de strategii pe termen scurt şi mediu, sporind autonomia relativă a
filialelor în funcţie de aspectele specifice - economice, politice, de consum tradiţionale
ale zonelor în care acestea sunt implantate. Se urmăreşte, ca tendinţă, specializarea
filialelor pe tipuri de producţie sau de prestări de servicii, pentru folosirea avantajului
competitiv al ţării sau zonei-gazdă.
TO DO: Ce înseamnă o strategie globală?
De exemplu, manufacturile sunt localizate în ariile geografice cu forţa de muncă

ieftină; laboratoarele de cercetare sunt construite în apropierea marilor universităţi din
ţările cu un potenţial ştiinţific şi tehnologic ridicat. În felul acesta, marile firme au intrat
în stadiul multinaţionalizării - cel al redistribuirii globale a factorilor de producţie.
Globalizarea a depăşit paradigma tradiţională a utilizării şi combinării factorilor de
producţie clasici : resursele naturale, munca şi capitalul doar la scară naţională. Astăzi,
marile corporaţii ale lumii caută să obţină avantaje în producţie, marketing şi cercetare
prin combinarea tuturor factorilor de producţie la scară planetară, ca urmare a
intensificării procesului de globalizare economică. Atingerea acestui obiectiv este
facilitat de locul pe care companiile transnaţionale au ajuns să-l deţină în economia
mondială.21
Un număr relativ mare de companii au vânzări anuale de bunuri şi servicii ce
depăşesc 100 de miliarde de dolari cum sunt : Exxon (SUA), General Motors (SUA),
Royal Dutch Shell (Olanda-Marea Britanie), Ford (SUA), IBM (SUA), Mobil (SUA),
Daimler Benz (Germania), Mitsubishi (Japonia).22
Atunci când companiile transnaţionale sunt ierarhizate în funcţie de volumul
vânzărilor descoperim că acesta e mai mare decât produsul intern brut al multor state.
21
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op.cit., p. 214-215
22
P.W.Daniels, W. F. Lever, The Global Economy in Transition, Longman, London, 1996, p. 104
30
De pildă, la începutul anilor '90 General Motors realiza o cifră de afaceri mai mare
decât PIB-ul Finlandei şi Danemarcei în anul 1991, Ford depăşea şi el PIB-ul
Norvegiei, Arabiei Saudite sau Indoneziei, Exxon depăşea PIB-ul Africii de Sud, iar
Royal Dutch Shell avea o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul Turciei, Argentinei,
Poloniei sau Thailandei. Astăzi companiile transnaţionale şi nu ţările reprezintă primul
agent al comerţului internaţional.23
Un interes aparte în stabilirea locului şi rolului acestor firme în procesul de
ansamblu al globalizării îl reprezintă urmărirea primelor 100 de companii transnaţionale
ierarhizate în funcţie de volumul total al activelor deţinute în străinătate.
Valoarea activelor deţinute în străinătate de cele 100 de companii transnaţionale
se situa în jurul cifrei de 1,8 trilioane de dolari, iar volumul vânzărilor de bunuri şi
servicii peste hotare a atins in 1999 impresionanta cifră de 2,1 trilioane de dolari. Privite
pe larg, în 1999, aproape două treimi din cele 100 de corporaţii menţionate activau în
industria automobilului, electronică şi echipamente electrice, petrol precum şi în
industria chimica şi farmaceutică; acestea reprezentând industrii de vârf cu un aport
deosebit la sporirea valorii adăugate.24
Împreună cele mai mari 100 de CTN-uri deţin aproximativ 20% din activele
globale în străinătate, au 6 milioane de angajaţi în întreaga lume şi realizează aproape
30% din totalul vânzărilor mondiale ale tuturor CTN-urilor.25
În 1982, producţia în străinătate reprezenta 30% din producţia totală a primelor
500 de companii industriale de vârf ale lumii, iar de atunci această cifră a crescut.26
În cazul primelor 100 de CTN-uri (nonfinanciare), vânzările peste hotare s-au
ridicat în 1994 la 53,3% din vânzările totale. Mai mult, în cazul acestor 100 de CTN-uri
49,5 % din active şi 46,9% din forţa de muncă sunt localizate în străinătate. 27
Trebuie menţionat faptul că în clasamentul dat publicităţii de către UNCTAD
sunt incluse numai companii nonfinanciare. Prin luarea în calcul a companiilor
financiare ordinea s-ar schimba radical.
CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă, promovarea
exporturilor, accentuarea transferului de capital şi tehnologie, în infuzia de competenţe
manageriale de înaltă calificare. În procesul globalizării lor firmele au parcurs trei
stadii: creşterea ponderii exporturilor în totalul producţiei lor, globalizarea producţiei
23
Alan Rugman, International Business, McGraw Inc , London ,1995, p. 95
24
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op cit, p. 220
25
UNCTAD, World Investment Report, Geneva, 1997, p. 8
26
David Held, Anthony Mc Grew, David Goldblatt, Jonathan Perraton, Transformări globale, Ed.
Polirom, 2004, p. 313
27
UNCTAD, World Investment Report, Geneva, 1996, p. 30
31
prin construcţia de întreprinderi în afara graniţelor şi globalizarea competenţelor şi a
sistemelor organizaţionale, ceea ce înseamnă abilitate de a opera la cele mai înalte
standarde pretutindeni în lume. Astfel companiile transnaţionale se afirmă ca principala
forţă a globalizării economice.28
Pe fondul diversificării şi globalizării producţiei valoarea adăugată creată în
activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe
piaţa internă. Producţia unei valori adăugate mai mari în străinătate decât în ţara -
mamă se explică , credem noi, prin aceea că transnaţionalele ca oligopoluri, includ în
valoarea adăugată un adaos comercial mai mare respectiv un profit mai mare, deoarece
costul de producţie este mai mic datorită salariilor mai mici şi astfel la acelaşi preţ de
vânzare, profitul este mai mare. Transnaţionalele sunt deci şi un factor de redistribuire
în interesul lor a PIB-ului dintr-o ţară sau alta.
Noul val al mondializării capitalului al cărui promotor sunt în primul rând
companiile transnaţionale, se deosebeşte în multe privinţe de cele precedente. Într-
adevăr, dacă în valurile semnalate după cel de-al Doilea Război Mondial erau implicate
îndeosebi firmele prelucrătoare, noul val cuprinde o gamă mai largă de activităţi,
dominate de servicii, facilitate de instrumente financiare extrem de sofisticate.
Liberalizarea comerţului, a investiţiilor şi pieţelor de capital, diversificarea serviciilor şi
relaxarea măsurilor de control asupra activităţii desfăşurate de companiile
multinaţionale se constituie în tot atâtea forţe şi motivaţii favorabile acestui proces. În
aceste condiţii, administrarea eficientă a activelor deţinute în străinătate a devenit
pentru firme un obiectiv extrem de important, de care depinde în mod nemijlocit viteza
cu care ele îşi fac simţită prezenţa pretutindeni în lume.
Globalizarea concurenţei a dat naştere la implicaţii diverse, cele mai multe
provenind din sfera informaţiei şi cercetării tehnologice. În dorinţa de a reduce costurile
de producţie, riscurile şi incertitudinea, marile companii transnaţionale au trecut la
realizarea unor parteneriate strategice, în primul rând în domeniul tehnologic, menite să
le confere mai multă flexibilitate în decizii şi acţiune. Primele industrii afectate de
această nouă iniţiativă au fost cea a automobilelor şi farmaceutică. Ulterior de această
frenezie a fost cuprins şi segmentul computerelor. Acest fapt a dat un nou impuls
procesului de concentrare a capitalului. În intervalul 1985-1995 pe teritoriul SUA au
fost create 575 de societăţi mixte de cercetare. Cele mai multe înţelegeri au fost
semnalate în domeniul informaţiilor, comunicaţiilor şi în construcţia de automobile. De
28
Gheorghe Postelnicu, Cătălin.Postelnicu, op.cit., p. 230
32
pildă General Motors participa la 105 societăţi mixte de cercetare, Ford la 33, Chrysler
la 21. La rândul sau IBM e partener la 69 societăţi mixte de cercetare.29
Dezvoltarea fără precedent a unor asemenea forme de cooperare a condus la
identificarea unor noi forme de piaţă oligopolistă, a cărei structură trebuie privită la
scară globală. Formarea oligopolurilor tradiţionale s-a bazat pe trei piloni şi anume:
abilitatea de a identifica un mic număr de competitori, apoi un set de produse sau de
industrii în cadrul cărora avea loc o concurenţă oligopolistică şi identificarea traiectoriei
tehnologice probabile pe care produsele respective o vor urma.
Centrul coordonator al CTN-urilor impune, de regulă, unităţilor componente
relaţii de schimb pe care trebuie să le întreţină între ele, precum şi preţurile practicabile.
De obicei, preţurile la care bunurile sunt schimbate sunt fixate pe baza costurilor de
producţie. Sunt însă şi cazuri când societatea-mamă impune unei filiale să cumpere
producţia alteia la un preţ diferit de cel practicat pe piaţa mondială. Asemenea situaţii
apar atunci când se urmăreşte cucerirea sau menţinerea unei poziţii dominante, eludarea
controlului schimbului valutar şi protejarea faţă de fluctuaţiile monetare. Astfel,
subfacturarea materiilor prime, a produselor intermediare, permite filialei care le
primeşte să vândă la preţuri mai mici. Urmărind maximizarea profitului global,
societatea transnaţională, influenţează preţurile pentru a mări beneficiul filialei din ţară
unde rata impozitului este scăzută şi invers. În fine când o devalorizare este iminentă,
societatea transnaţională va căuta să scoată din ţara respectivă cea mai mare parte a
profitului şi să o îndrepte spre ţările cu monedă forte. Profitul este astfel transferat de la
o filială la alta sau adus în ţara de origine.
Principalul motiv care îndeamnă o firmă să-şi internaţionalizeze activitatea este
profitul. Mai concret la baza deciziei unei firme de a opera peste hotare stau trei factori.
Unul dintre ei se referă la necesitatea procurării de resurse naturale şi umane mai ieftine.
Al doilea are în vedere posibilitatea pătrunderii pe anumite pieţe, unde exportul ar putea
oferi marje mai mari de rentabilitate. Al treilea factor este condiţionat de creşterea
eficienţei tuturor operaţiunilor desfăşurate de o firmă cu vocaţie mondială.
Puternica motivaţie a firmei de a-şi internaţionaliza activitatea poate fi
contracarată de alţi factori tot atât de importanţi. Dintre aceştia merită reţinută
incertitudinea ce planează uneori asupra deciziei de a investi şi opera într-un mediu de
afaceri străin, diferenţele notabile între veniturile consumatorilor, marea varietate a
gusturilor şi preferinţelor acestora, deosebirile culturale care acoperă un evantai larg de
29
Ibidem, p. 233
33
aspecte, de la tradiţii, obiceiuri şi prejudecăţi până la atitudinea faţă de timp şi muncă.
Lor li se adaugă alţi factori privind caracteristicile valutelor naţionale, legislaţiei,
politicii fiscale.
Investiţiile străine directe pot constitui o punte de legătură pentru ţările gazdă cu
pieţele externe, ajutându-le să-şi îmbunătăţească balanţa comercială prin creşterea
volumului exporturilor. Analiza de până acum a scos în evidenţă avantajele companiilor
transnaţionale, a politicii duse de ele în sfera investiţiilor străine directe. Rezultă că
procesul de globalizare are ca principal beneficiar firmele transnaţionale, dar nu
singurul. Se impune şi o analiză a efectelor sociale, a avantajelor şi dezavantajelor
asupra majorităţii populaţiei. Unele aspecte au reieşit, indirect pe parcursul analizei
întreprinse. Companiile transnaţionale înfiinţând filiale în diferite ţări ale lumii creează
- îndeosebi prin tipul de investiţii directe ''greenfield" - noi locuri de muncă, iar prin
transferul de tehnologie şi management creează condiţii de creştere a productivităţii
muncii, de care depinde în mod decisiv nivelul de salarizare a forţei de muncă. În ţările
unde se creează filiale şi se fac investiţii străine directe, de orice fel, însăşi piaţa de
desfacere capătă dimensiuni mai mari, este mai bine aprovizionată, se dezvoltă
serviciile, se modernizează căile şi mijloacele de transport, creşte accesul la credite
bancare, sunt mai bine satisfăcute nevoile de informare şi comunicare, se extinde şi se
perfecţionează învăţământul general şi cel pe diverse specialităţi.
TO DO: Daţi exemple de companii transnaţionale nefinanciare.
În producţia internaţională în ultimii 50 de ani au existat trei schimbări majore :

1) în prima parte a secolului XX majoritatea CTN erau angrenate în extracţia de
zăcăminte şi agricultura de plantaţii. Acum aceste operaţii sunt mai puţin importante.
Chiar acolo unde cele mai multe erau implicate în producţia primară în prezent sunt
diversificate prin prelucrarea produselor finite şi în servicii;
2) producţia internaţională a devenit ‘’multinaţională’’ în sensul că firmele
implicate acum în producţia internaţională de bunuri şi servicii activează acum în
multe ţări. De exemplu firme din Taiwan au devenit mari investitori în Africa de Sud ;
3) deplasarea forţei de muncă dinspre producţia de bunuri spre servicii. În acest
sens Peter Drucker a constatat că o treime a mers spre producţia de bunuri materiale, o
34
treime a mers spre confortul sporit al lucrătorilor americani, europeni şi japonezi.
Ultima treime a mers către îmbunătăţirea educaţiei şi asistenţei sanitare.30
Transnaţionalele nu sunt privite cu ochi buni de masa populaţiei. Mişcările
antiglobaliste din unele state occidentale au un "ghimpe" îndreptat contra companiilor
transnaţionale care urmăresc în principal, maximizarea profiturilor, inclusiv prin
utilizarea resurselor materiale, energetice, ştiinţifice şi tehnice aduse în ţările în care se
înfiinţează filiale, în care se fac investiţiile directe.
Internaţionalizarea factorilor de producţie este inegal distribuită. Ţările Triadei
au un rol dominant. Lor le urmează un grup de ţări în curs de expansiune industrială.
Majoritatea populaţiei este dezavantajată de evoluţia companiilor transnaţionale. CTN
ce provin din ţări cu pieţe interne mici înregistrează un grad mai înalt de
transnaţionalitate.
CTN se afirmă ca principala forţă a globalizării economice deoarece ele joacă un
rol important în crearea de noi locuri de muncă, în transferul de capital şi tehnologie, în
promovarea exportului, în infuzia de elemente manageriale de înaltă calificare.
Valoarea adăugată creată în activităţile desfăşurate în străinătate a crescut în
ritmuri mai înalte decât cea obţinută pe piaţa internă datorită diversificării şi globalizării
producţiei.
Marile CTN au trecut la realizarea unor parteneriate strategice în primul rând în
domeniul tehnologic din dorinţa de a reduce costurile de producţie, riscurile şi
incertitudinea şi pentru a conferi mai multă flexibilitate în decizii şi acţiune. CTN se
prezintă de cele mai multe ori sub forma unor oligopoluri.
U4.6. Rezumat
Această unitate de învăţare prezintă pe scurt realitatea istorică
conform căreia firma tinde să depăşească limitele locale, naţionale şi
regionale ale mediului de afaceri, şi îşi extinde activitatea în spaţiul economic global, a
cărui formare este posibilă prin chiar mişcarea înspre exterior a firmei. Pe baza datelor
oferite de literatura de specialitate, s-a urmărit o clarificare a noţiunii de „societate
transnaţională” şi totodată evidenţierea rolului pe care ele îl au în procesul de
globalizare.
30
Peter Drucker, The New Realities: In Government and Politics, in Economy and Business in Society
and World View, New York, Harper Row, 1989, p. 171
35
U4.7.TEST DE AUTOEVALUARE
1. Explicaţi în ce constă strategia '' tehno-financiară ".

2. Enumeraţi cel puţin cinci companii ce au vânzări anuale de
bunuri şi servicii ce depăşesc 100 de miliarde de dolari.
3. Precizaţii rolurile jucate de CTN.
4. Explicaţi implicaţiile globalizării concurenţei.
1. Strategia '' tehno-financiară” constă în deplasarea activităţii

firmelor din străinătate de la producţia materială direct spre furnizarea
de servicii. Baza competitivităţii firmelor o formează know-how-ul şi
activitatea de cercetare - dezvoltare. Noua lor forţă rezidă în
capacitatea lor de a desfăşura operaţiuni complexe care presupun
combinarea activităţii unor operatori diverşi şi anume întreprinderi
industriale , societăţi de inginerie, bănci internaţionale, organisme
multilaterale de finanţare.
2. Printre companiile cu vânzări anuale de bunuri şi servicii ce

depăşesc 100 de miliarde de dolari se numără: Exxon (SUA), General
Motors (SUA), Royal Dutch Shell (Olanda-Marea Britanie), Ford
(SUA), IBM (SUA), Mobil (SUA), Daimler Benz (Germania),
Mitsubishi (Japonia).
3. CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă,

promovarea exporturilor, accentuarea transferului de capital şi
tehnologie, în infuzia de competenţe manageriale de înaltă calificare,
etc.
4. Globalizarea concurenţei a dat naştere la implicaţii diverse,

cele mai multe provenind din sfera informaţiei şi cercetării
tehnologice. În dorinţa de a reduce costurile de producţie, riscurile şi
incertitudinea, marile companii transnaţionale au trecut la realizarea
unor parteneriate strategice, în primul rând în domeniul tehnologic,
menite să le confere mai multă flexibilitate în decizii şi acţiune.
36
CONCENTRAREA TRANSFRONTALIERĂ A CAPITALULUI SI

ACTIVITATEA OLIGOPOLURILOR MONDIALE
Cuprins
U5.1. Introducere..................................................................................................37
U5.2. Competenţe..................................................................................................37
U5.3. Apariţia oligopolurilor transnaţionale..........................................................38
U5.4. Concentrarea transfrontalieră a capitalului...................................................40
U5.5. Rezumat.........................................................................................................42
U5.6. Test de autoevaluare......................................................................................42
U5.1. Introducere
În condiţiile actuale, globalizarea informaţiei face mult mai dificilă
identificarea rivalilor potenţiali de pe pieţe situate la mari distanţe. Pentru a depăşi
aceste dificultăţi progresul tehnico-ştiinţific din statele dezvoltate ale lumii a creat
condiţiile apariţiei reţelelor de oligopoluri. Acest capitol evidenţiază modul în care
alianţele şi fuziunile înregistrate au creat structura de bază a unor grupuri de firme
corespunzătoare apariţiei oligopolurilor globale.

- să identifice ceea ce este caracteristic noului val al mondializării capitalului,
- să explice ce sunt reţelele ,,keiretzu’’,
- să descrie mutaţiile în materie de cercetare ştiinţifică.
37
U5.3. Apariţia oligopolurilor transnaţionale
Accentuarea tendinţei spre globalizarea economiei face ca diferite oligopoluri care

acţionau la nivelul economiilor naţionale să devină oligopoluri transnaţionale. Ele nu
pot fi considerate - datorită concurenţei inevitabile, tot mai severe - un monopol unic
mondial. Dimensiunile marilor grupuri industriale şi apariţia reţelelor de oligopoluri au
schimbat din temelii fizionomia economiei mondiale, orientând-o spre globalizare.
Totodată, noile tehnologii şi descoperiri ştiinţifice au creat condiţiile favorabile
expansiunii fără precedent a companiilor transnaţionale.
La toate acestea s-a adăugat intensificarea ritmului de fuziuni şi achiziţii care au
implicat o anumită restructurare a marilor companii, procesul de concentrare a
capitalului efectuându-se simultan atât pe plan intern cât şi internaţional. El a avansat de
o manieră semnificativă îndeosebi în anumite regiuni ale lumii, în perspectiva creării
unei pieţe unice care să dea un elan superior procesului de internaţionalizare a
capitalului. Ne referim mai ales la acele regiuni ale lumii în care se desfăşoară procesul
de integrare regională.
Formele cele mai caracteristice ale acestei oferte s-au dovedit a fi oligopolurile
mondiale, acestea fiind pe de o parte gradul de concentrare a producţiei şi capitalului,
iar pe de altă parte un mijloc de delimitare al unor raporturi de dependenţă mutuală, care
uneşte un mic număr de companii transnaţionale provenite dintr-o singură industrie sau
un complex de industrii, bazate pe o tehnologie generic comună, ceea ce le oferă statutul
de concurent efectiv pe plan mondial.
Ceea ce este caracteristic noului val al mondializării capitalului vizează extensia
structurilor de ofertă foarte concentrată spre cea mai mare parte a industriilor intensive
în cercetare, beneficiare ale unei tehnologii înalte, precum şi în sectoarele bazate pe
producţii de scară. Sunt cunoscute foarte bine activităţile legate de lansările spaţiale,
construcţia de aeronave civile sau cele care se referă la unele produse foarte specializate
ale industriei militare.
Creşterea intensităţii concurenţei pe fiecare piaţă naţională, luată separat, rămâne
un fapt indiscutabil. Însă concurenţa dintre industriile oligopoliste îmbracă de multe ori
forma infiltrării unora în activitatea altora prin intermediul investiţiilor directe. Totul la
nivel internaţional, de unde şi măsurile de apărare şi protecţie a poziţiilor oligopolurilor
ameninţate de infiltrare. Formele de apărare le-au constituit fuziunile şi achiziţiile, care
au accelerat concentrarea capitalului acestor oligopoluri, le-au mărit capacitatea
competiţională, în condiţiile tendinţelor spre o piaţă globală. Raporturile de forţă dintre
38
diverse reţele de oligopoluri au devenit decisive în acapararea unei părţi cât mai mari
din piaţa mondială.
Informaţia a căpătat o importanţă covârşitoare pentru capacitatea de adaptare a
firmelor la condiţiile aflate într-o continuă schimbare a cererii şi tehnologiei. Obţinerea
informaţiilor necesare operării pe o piaţă globală este un element vital pentru existenţa
propriu-zisă a firmei. Noile tehnologii informaţionale au dat, totodată posibilitatea
marilor firme să instituie un control strict asupra unei părţi apreciabile din operaţiile
desfăşurate de alte firme fără a le absorbi. Tocmai în aceasta constă unul din elementele
de originalitate ale firmelor reţea.
Multe din firmele mai mici pun la dispoziţie o gamă largă de proceduri şi
mijloace de acţiune pentru organizarea şi consolidarea poziţiilor cucerite pe piaţă şi
permanentizarea dominaţiei oligopoliste. Tocmai aceste practici au înlesnit trecerea de
la oligopolurile naţionale la oligopolurile mondiale.
Un exemplu concludent în această privinţă ni-l oferă firmele japoneze,
organizate in reţele pe care ei le numesc ''keiretzu". Aceste reţele alcătuiesc un adevărat
"lanţ de valori''. Firmele japoneze promovează aproape toata gama de relaţii de
cooperare, dând dovadă de o mare flexibilitate şi descentralizare. În cadrul reţelei exista
un intens flux de informaţii reciproce între parteneri, fără a se practica o ierarhie rigidă.
Membrii aceluiaşi grup industrial beneficiază pe linie financiară de coordonare şi
consultanţă din partea unei mari bănci care este integrată organic grupului. Colaborarea
este atât de strânsă încât membrii oligopolului îşi împart laboratoarele de cercetare şi
capacităţile de producţie.31 Legăturile de cooperare pe plan financiar, tehnologic,
industrial şi comercial pe care membrii unei asemenea reţele le stabilesc între ei relevă
faptul că ei se consideră şi se tratează parteneri egali indiferent de dimensiunile
firmelor. Se poate spune că în cadrul reţelei oligopoliste asistăm la crearea unei pieţe
interne unde costurile de tranzacţie sunt substanţial reduse.
TO DO: Ce este o reţea ,,keiretzu’’?
Organizarea firmelor în reţele oligopoliste constituie, fără îndoială, o formă

superioară de concentrare a capitalului şi de globalizare a economiei. În acelaşi timp,
folosirea pe scară largă a telematicii, a automatizării flexibile bazată pe microelectronică
precum şi a altor mijloace moderne de dirijare a producţiei a permis proliferarea know-
how-ului specializat şi adâncirea productivităţii muncii în cadrul reţelelor oligopoliste.
31
François Chesnais, La mondialisation du capital, Éd. Syros, Paris, 1994, p. 84
39
Apariţia reţelelor de oligopoluri a coincis în linii mari, cu formarea grupurilor
industriale multinaţionale. Ele reprezintă în prezent componenta cea mai importantă
pentru definirea oligopolurilor mondiale. Totodată, aceste grupuri industriale
multinaţionale au devenit principalul protagonist al procesului de globalizare. Una din
problemele aflate încă în dispută este cea a localizării producţiei.
U5.4. Concentrarea transfrontalieră a capitalului si activitatea oligopolurilor

mondiale
Criteriile de localizare a producţiei cunoscute în practica internaţională,

respectiv costul scăzut al forţei de muncă, dimensiunile cererii şi ale pieţelor naţionale,
precum şi existenţa în regiune a unor firme puternice rivale, tind şi ele să fie revizuite în
noua fază a procesului de globalizare, câştig de cauză căpătând politicile de liberalizare.
Astăzi, mai mult decât oricând, mondializarea concurenţei îmbracă forma unei legi
coercitive a producţiei capitaliste, care în condiţiile liberalizării şi deschiderii pieţelor îşi
demonstrează întreaga sa forţă. În contextul globalizării capitalului concurenţa nu mai
este anonimă. Ea capătă forme concrete, vestita Triadă fiind scena principală de
desfăşurare a rivalităţilor. Globalizarea este sinonimă cu delocalizarea oligopolurilor
naţionale, extinderea lor pe toate meridianele Terrei şi intensificarea rivalităţii dintre
ele. Binecunoscuta Triadă (SUA, UE, Japonia) constituie nu numai cadrul politic de
integrare industrială, dar şi de omogenizare a pieţelor. De aceea, capacitatea unui grup
oligopolist de a-şi menţine statutul de concurent / rival efectiv se măsoară prin puterea
sa de a fi prezent şi în alte regiuni ale Triadei decât în ţara sa de origine.
Prima sursă de disparităţi între companiile transnaţionale ţine de avantajele
oferite de ţara lor de origine, mai precis de apartenenţa lor la un anumit spaţiu naţional.
În această privinţă poziţia SUA în cadrul sistemului financiar internaţional, puterea sa
politică şi militară conferă firmelor transnaţionale din această ţară un loc particular în
cadrul oligopolurilor mondiale.
În contextul noului val al mondializării capitalului şi competivitatea structurală a
dobândit noi dimensiuni. Pe lângă dimensiunea clasică legată de talia întreprinderii şi
eficienţa activităţii ei, foarte importante au devenit relaţiile dintre sistemul financiar şi
industrie. Băncile şi-au asumat în ultimul timp funcţii sporite nu numai în finanţarea
firmelor naţionale, dar şi în protecţia lor faţă de agresivitatea celor venite din afară.
Creşterea gradului de internaţionalizare confruntă statele şi marile grupuri industriale cu
40
problemele delicate pe care le ridică investiţiile străine directe. Mai concret, problema
care se pune este de a şti în ce măsură acestea pot duce la slăbirea ţesăturii productive
naţionale şi a procesului interactiv de cooperare între oligopoluri32
Pe de o parte internaţionalizarea tehnologiei se referă în mod esenţial la
localizarea în străinătate a unei părţi de cercetare ştiinţifică. Pe de altă parte sfera
tehnologiei reprezintă un caz particular al "non-globalizării" pornind tocmai de la
caracterul strategic al acesteia, astfel ca anumite segmente ale cercetării ştiinţifice nu
vor fi niciodată delocalizate, dată fiind prioritatea absolută pe care o deţin unele state
sau firme. Cercetarea fundamentală (aproape în întregime) şi cea aplicativă (cea mai
mare parte a ei) au fost localizate în ţările de origine a marilor grupuri oligopoliste.
Globalizarea va impune, probabil, lărgirea atribuţiilor filialelor în materie de
cercetare ştiinţifică şi inovaţie tehnologică. Forţele de cercetare formate din savanţi
proveniţi din ţările în dezvoltare (din India, din ţări central şi sud-est europene, din
unele ţări sud-americane sau africane), nu vor mai fi racolate şi concentrate la
companiile-mamă ale transnaţionalelor, ci vor fi concentrate la filiale, pe baza unor
programe convenite, atât în domeniul cercetării ştiinţifice fundamentale , cât şi aplicate,
la început pe termen scurt şi mediu iar mai târziu pe termen lung.
Costurile astronomice pe care le presupune cercetarea-dezvoltarea astăzi
motivează din plin alianţele strategice între marile firme. În fond alianţele urmăresc
printre altele şi partajarea acestor costuri, cărora chiar giganţii industriali cu greu le mai
fac faţă. De pildă, la începutul anilor '80 punerea la punct a unei aeronave civile de tip
Boeing 767 costa circa 1,5 miliarde de dolari. Astăzi (2000) costurile estimative pentru
un avion civil de generaţie nouă se ridică la aproape 2.5 miliarde de dolari.33 Alianţele
tehnologice au îmbrăcat o mare varietate de forme contractuale şi structuri
organizatorice, dar în esenţă ele au urmărit unul şi acelaşi scop: monitorizarea împreună
a cunoştinţelor legate de crearea şi promovarea noilor produse. Acest fapt a generat noi
forme de investiţii legate de inovaţiile în "high-tech". Pe de altă parte, creşterea fără
precedent a alianţelor de acest fel a fost încurajată de scurtarea ciclului de viaţă al
produselor, de sporirea costurilor cercetării-dezvoltării precum şi a riscurilor pe care le
presupune. Datorită acestui fapt, în sprijinirea cercetării tehnologice s-a implicat chiar
statul prin sponsorizarea cercetării în învăţământul superior , prin formarea de noi
cercetători care vor putea fi utilizaţi la filiale. Această orientare va mări considerabil
capacitatea inovaţională a filialelor .
32
Gheorghe Postelnicu şi Cătălin Postelnicu , op. cit. ,p. 240, 242
33
Chesnais Francois, op. cit. , p. 95
41
Ţările în dezvoltare nu sunt excluse de la o asemenea posibilitate. Ele îşi vor mări
potenţialul ştiinţific propriu, pentru a participa prin acest personal de înaltă calificare la
filialele oligopolurilor mondiale. Apare în acest fel posibilitatea ca aceste ţări să
valorifice superior propriile lor resurse materiale.
Existenţa oligopolurilor mondiale are şi numeroase dezavantaje. Există
aproximativ un miliard de şomeri (incluzând aici şi şomajul parţial), 300 de milioane de
copii muncesc în condiţii abrutizante. În timp ce producţia anuală de produse
agroalimentare de bază depăşeşte cu 10% nevoile de consum, 30 milioane de oameni
mor anual de foame, iar peste 800 milioane suferă de subnutriţie. 34
U5.5. Rezumat:
Oligopolurile mondiale reprezintă pe de o parte gradul de concentrare
a producţiei şi capitalului, iar pe de altă parte un mijloc de delimitare al unor raporturi
de dependenţă mutuală, care uneşte un mic număr de companii transnaţionale provenite
dintr-o singură industrie sau un complex de industrii, bazate pe o tehnologie generic
comună, ceea ce le oferă statutul de concurent efectiv pe plan mondial. Ceea ce este
caracteristic noului val al mondializării capitalului vizează extensia structurilor de ofertă
foarte concentrată spre cea mai mare parte a industriilor intensive în cercetare,
beneficiare ale unei tehnologii înalte, precum şi în sectoarele bazate pe producţii de
scară. Sunt cunoscute foarte bine activităţile legate de lansările spaţiale, construcţia de
aeronave civile sau cele care se referă la unele produse foarte specializate ale industriei
militare.
1.Explicaţi ce sunt reţele ''keiretzu".

2.Enumeraţi câteva dezavantaje ale existenţei oligopolurilor
mondiale
34
Tiberiu Brăilean, Noua economie. Sfârşitul certitudinilor, Ed. Institutul european, 2001, p. 43-44
42
1. Reţele ''keiretzu" reprezintă o formă de organizare sub forma unor

reţele caracteristică firmelor japoneze. Aceste reţele alcătuiesc un
adevărat "lanţ de valori ''. Firmele japoneze promovează aproape toata
gama de relaţii de cooperare, dând dovadă de o mare flexibilitate şi
descentralizare. În cadrul reţelei exista un intens flux de informaţii
reciproce între parteneri, fără a se practica o ierarhie rigidă. Membrii
aceluiaşi grup industrial beneficiază pe linie financiară de coordonare
şi consultanţă din partea unei mari bănci care este integrată organic
grupului. Colaborarea este atât de strânsă încât membrii oligopolului
îşi împart laboratoarele de cercetare şi capacităţile de producţie.
2. Existenţa oligopolurilor mondiale are numeroase dezavantaje

printre care: şomajul, dezvoltarea economică a unor regiuni în
defavoarea altora, etc.
43
INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE –CEL MAI DINAMIC

INSTRUMENT AL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN
PROCESUL GLOBALIZĂRII
Cuprins
U6.1. Introducere.................................................................................................44
U6.2. Competenţe.................................................................................................45
U6.3. Scurtă perspectivă istorică a ISD................................................................45
U6.4. Modalităţile concrete de implantare a ISD..................................................47
U6.5. Factori ce contribuie la atragerea ISD.........................................................49
U6.6. Politici de promovare şi atragere a ISD de către ţările gazdă......................50
U6.7. Factori ce au determinat expansiunea ISD...................................................51
U6.8. Rezumat........................................................................................................54
U6.9. Test de autoevaluare......................................................................................54
U6.1. Introducere
Această unitate de învăţare dezbate problema investiţiilor străine
directe (ISD)- considerate în procesul globalizării, ca cel mai dinamic instrument al
CTN. Investiţiile internaţionale au avut, în special în ultimele trei decenii, un impact
puternic asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi a structurilor productive
din, practic, toate ţările lumii. În teoria economica tradiţională, IED pot avea, în
principiu, un impact pozitiv sau negativ asupra bunăstării naţionale, însă mulţi
hiperglobalişti susţin că producţia şi competiţia globală sporesc eficienţa economiei
mondiale, deoarece STN-urile încurajează o diviziune internaţională a muncii, astfel
încât ţările devin mai specializate în producerea bunurilor în care deţin un avantaj
comparativ. Competiţia reduce profiturile monopoliste şi intensifică presiunea pentru
inovaţie. Tot în cadrul acestui capitol vom afla cum globalizarea afacerilor şi a
producţiei face ca economiile naţionale şi destinele comunităţilor din cadrul lor să fie
din ce în ce mai interconectate.
44
- să definească investiţiile străine directe,
- să descrie legătura dintre companiile transnaţionale şi investiţiile străine
directe,
- să identifice modalităţile concrete de implantare a investiţiilor străine directe,
- să descrie factorii ce contribuie la atragerea investiţiilor străine directe.
U6.3. Scurtă perspectivă istorică a investiţii străine directe (ISD)

Din perspectivă istorică fluxurile de investiţii străine directe (ISD) cunosc o
nouă etapă în cadrul investiţiilor internaţionale după Al Doilea Război Mondial când
SUA realizează investiţii masive în reconstrucţia Europei Occidentale.
Într-o primă definiţie a unei comisii europene ISD constau în înfiinţarea sau
cumpărarea unui activ generator de venit într-o ţară străină asupra căruia firma
investitoare deţine controlul.35
Într-o definiţie ulterioară prin ISD se înţelege achiziţionarea pachetului de
acţiuni de control în cumpărarea unor întreprinderi sau construirea pe loc gol în
străinătate.36 Nici din această definiţie nu rezultă ce fel de firmă achiziţionează acţiuni,
cumpără sau construieşte întreprinderi.
Sunt şi unii autori care exprimă în mod direct raportul dintre CTN şi ISD.
Investiţia străină directă este o categorie a investiţiilor internaţionale care reflectă scopul
unei entităţi rezidente într-o ţară (investitorul direct) de a obţine un interes de durată
37
într-o companie rezidentă în altă ţară (investiţia directă). În cadrul acestei definiţii
CTN este ”investitorul direct” care prin intermediul unei filiale a sa efectuează
”investiţia directă”, respectiv ISD. Ca atare nu putem analiza ISD în afara CTN a cărei
instrument producător de venit este. Pe de altă parte ISD se află la baza constituirii
CTN, fiind componenta sa cea mai dinamică.
TO DO: Ce este investiţia străină directă?
35
European Comission, Panorama of European Industry, 1991
36
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., p. 89
37
Florin Bonciu, Marian George Dinu, Politici şi instrumente de atragere a investiţiilor străine directe,
Ed. Albatros, 2001, p. 13
45
Nu absolutizăm faptul că doar firmele transnaţionale fac ISD. Investiţiile străine
directe sunt fluxuri internaţionale complexe care pot fi făcute şi de persoane fizice
investitoare, dar menţionăm câteva aspecte care arată strânsa legătura dintre CTN şi
ISD. Investiţiile străine directe oferă posibilitatea ca mărfurile produse de filialele CTN
în ţările receptoare să nu mai suporte taxele vamale, deoarece în condiţiile unei politici
protecţioniste este tot mai dificil să se păstreze o piaţă numai pe calea exporturilor.
Astfel, devine necesar să se producă direct în străinătate. Societăţile transnaţionale
impulsionează comerţul internaţional al societăţii-mamă deoarece filialele implantate în
exterior au nevoie de maşini şi utilaje, de cunoştinţe tehnice, pe care le procură, în mare
măsură, din ţara de origine. În al doilea rând societatea transnaţională poate profita cel
mai bine de pe urma diferenţelor dintre ratele naţionale ale dobânzii. Firma
transnaţională va împrumuta de acolo unde condiţiile sunt cele mai favorabile şi va
acorda fondurile unei filiale aflate în ţara de implantare în condiţii de împrumut
nefavorabile. În al treilea rând societatea transnaţională profită din plin de pe urma
fluctuaţiilor monetare. Astfel, cumpără masiv moneda ţării unde se aşteaptă o
revalorizare pentru ca, după aceea, să fie schimbată pe monedele ale căror cursuri au
rămas constante, rezultând în acest mod câştiguri semnificative. Practica din trecut a
"paradisurilor fiscale", deci a evaziunii fiscale, va lua amploare în condiţiile globalizării,
ceea ce impune un sistem legislativ integrat adoptat de organisme globaliste, pentru a
stopa aceste practici speculative.
Cealaltă problemă este cea a dinamismului investiţiilor internaţionale. ISD sunt
considerate cel mai dinamic instrument al economiei globale. În ultimele două decenii
ISD au crescut la nivel mondial mai repede decât alţi indicatori macroeconomici ca PIB
şi comerţul internaţional. Astfel între 1985 şi 1995 ISD au crescut cu o medie anuală de
18,4%, pe când comerţul global cu mărfuri a avut o rată anuală de 11% iar PIB mondial
de 8,5%.38
Fluxurile de ISD au crescut în anul 2000 cu 18% faţă de anul anterior, atingând
un nivel record de 1,3 trilioane USD, iar volumul mondial al stocurilor de ISD a depăşit
6 trilioane USD.39
Legătura directă între ISD şi CTN se constată şi prin dinamismul lor. Investiţiile
internaţionale fiind instrumentul cel mai dinamic al economiei globale impulsionează
expansiunea globală a CTN. Asemănător cu distribuţia CTN pe glob sunt repartizate şi
ISD. Triada este reprezentată de 71% din fluxurile de intrare şi 82% din fluxurile de
38
Paul Hirst, Grahame Thompson, op. cit., p. 102
39
UNCTAD, World Investment Report, Promoting Linkages, New-York and Geneva, 2001
46
ieşire a ISD. În cadrul Triadei UE îşi sporeşte ponderea atât ca sursă cât şi ca receptor
de ISD, ajungând la un flux de intrări de 617 miliarde USD în anul 2000, iar SUA cu
281 miliarde USD la intrare şi 139 miliarde USD la ieşire, pe când Japonia are doar 8
miliarde USD la intrare şi 33 miliarde USD la ieşire.40
Ce permite unui agent economic să facă o investiţie directă într-o ţară străină? În
principiu o firmă locală, dintr-o ţară dezvoltată este avantajată în lupta de concurenţă cu
o firmă străină. Firma locala primeşte lupta ''pe teren propriu", ea poate beneficia de
sprijinul propriului guvern, de relaţii tradiţionale cu furnizorii autohtoni sau cu
investitorii instituţionali din propria ţară. De aceea o firmă străină pentru a se putea
menţine într-un mediu economic nou trebuie să posede alte avantaje, care să se
dovedească valabile. Numai aşa ea va avea şansa să obţină un profit mai mare, nu numai
faţă de cel din ţara de origine, ci şi în comparaţie cu concurenţa din ţara gazdă; în acest
mod , investiţia sa externă se va justifica. Pentru a ajunge într-o astfel de ipostază, firma
străină va trebui să acumuleze în prealabil calităţi specifice în propria ţară , pe planul
dimensiunii capitalului, al tehnologiei, al obţinerii economiilor de scară, care toate la un
loc vor crea un avantaj competitiv. Aşa apare posibilitatea investiţiilor străine directe.
Valorificarea avantajului competitiv nu va fi posibilă fără exercitarea deplină a
controlului. Un control partajat împiedică investitorul străin să-şi pună în valoare
calităţile specifice, de exemplu, cele legate de capacitatea managerială. Totodată
controlul asigura păstrarea avansului tehnologic, împiedicând difuzarea know-how-
ului.41
U6.4. Modalităţile concrete de implantare a investiţiilor străine directe

Modalităţile concrete de implantare a investiţiilor străine directe cuprind un
evantai extrem de larg, de la o participare minoritară până la deţinerea integrală a
capitalului unei filiale.
În ceea ce priveşte societăţile americane, ele înclină în mod evident spre acele
forme de investiţii care le asigură proprietatea integrală. Controlul total al filialelor
externe este o garanţie pentru societatea-mamă, ea este asigurată că politica sa va fi
respectată. În plus, rezistenţa faţă de o participare chiar şi majoritară se explică prin
decalajul tehnologic dintre SUA şi celelalte ţări.
40
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 30
41
Sterian Dumitrescu, Ana Bal, op. cit., p. 90-91
47
Difuziunea capitalului social este acompaniată, în mod normal, de
implementarea unei tehnologii de vârf. Deţinând doar o parte din activele unei
întreprinderi , societatea-mamă se teme că va fi silită să divulge procedeele sale de
fabricaţie şi în consecinţă, să piardă avansul său tehnologic. Această teamă împinge
firmele americane să transforme o participaţie iniţial minoritară într-o participaţie
majoritară şi mai ales integrală. Refuzul unei participaţii minoritare este motivat şi prin
considerente de ordin fiscal. Administraţia americană reduce impozitul pe cifra de
afaceri a unei societăţi-mamă cu suma taxelor plătite în străinătate de propriile filiale, cu
condiţia ca ea să posede cel puţin 10% din capitalul acestora.
O tactică folosită în mod curent constă în penetrarea iniţială într-o anumită
societate străină cu singurul scop de a studia şi cunoaşte piaţa locală, de a înnoda relaţii
de afaceri, de a evalua posibilităţile de extindere a cererii pentru anumite produse.
Această fază de informare , o dată depăşită, în situaţia că perspectivele se anunţă
atrăgătoare, se solicită o majorare a capitalului. Capitalurile locale fiind, de obicei,
insuficiente, societatea transnaţională preia controlul asupra întreprinderii. Într-un
interval de timp, prin cumpărarea de titluri de valoare, partea intereselor autohtone este
redusă la o mărime neînsemnată.
Strategia cea mai convenabilă de implantare externă pare a fi cumpărarea unor
societăţi deja în funcţiune. Această cale permite economisirea de timp şi de bani,
utilizarea de salariaţi care cunosc bine munca lor, beneficiul unei conduceri care
cunoaşte caracteristicile pieţei locale. Cumpărarea unei întreprinderi este decisă în
ultima instanţă de raportul dintre preţul plătit şi profitul previzibil.
O formă specială de investiţie externă o constituie crearea întreprinderilor mixte
cu firme de stat (Mixed joint ventures) sau a întreprinderilor conjugate (Joint
international business ventures). Primele constau într-o asociere între una sau mai multe
întreprinderi străine, cu o firmă de stat autohtonă în condiţii aproximativ egale. Această
formă de societate este întâlnită în Japonia. Legislaţia niponă impune o participare a
capitalurilor autohtone în proporţii egale cu cele ale capitalului străin. În cazul altor ţări,
îndeosebi slab dezvoltate, întreprinderea "conjugata"(asociată) apare ca un rezultat al
unui contract în care ţara gazdă obţine recunoaşterea aportului său propriu (resurse
naturale, mână de lucru, capital ) de către firma străină.42
Pentru creşterea permanentă a ISD între investitorii străini şi ţările receptoare, se
impune crearea unui climat de afaceri bazat pe încredere şi transparenţă, avantajos
pentru fiecare parte. Principalul beneficiu pentru fiecare parte aflată în relaţie este
42
Ibidem, p. 92
48
profitul cât mai mare şi cât mai rapid, diversificat în funcţie de interesele şi politicile
ţărilor de origine şi ale ţărilor gazdă.
U6.5.Factori ce contribuie la atragerea investiţiilor străine directe

Care este interesul investitorilor străini ? Ce motive şi criterii se află la baza
deciziilor lor pentru a investi în anumite ţări ? Pe lângă un nivel de bază (garantarea
ISD ; legislaţie transparentă şi stabilă ; fiscalitate acceptabilă), investitorii străini se
orientează şi după accesul la tehnologie avansată, personal calificat, forţă de muncă
ieftină, acces la informaţii.
Pe plan politic investitorii internaţionali sunt atraşi de acele ţări în care există
stabilitate politică, economică, socială şi o economie în creştere. Pe plan economic
criteriile şi motivele sunt diverse:
- dorinţa de a obţine resurse materiale cu costuri inferioare celor din ţările de
origine. Pentru unele domenii ca: minerit, materiale de construcţii, petrol, industria
forestieră, industria alimentară, principalele motive şi criterii se referă la resursele
naturale;
- forţa de muncă mai ieftină, necalificată sau semicalificată şi motivată;
- politici fiscale stabile, nivelul impozitului pe profit mai mic;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii în general şi a telecomunicaţiilor în
special;
- existenţa unei pieţe de desfacere mari;
- politici de privatizare;
- birocraţie redusă. 43
Criteriile şi motivaţiile investitorilor internaţionali se diferenţiază pe categorii de
ţări, deoarece nu se pot obţine tehnologii avansate, competenţe manageriale, de
marketing şi organizaţionale de la ţările în dezvoltare sau în tranziţie, nici privatizare
sau forţă de muncă mai ieftină de la ţările dezvoltate. Forţa de muncă mai ieftină există
în ţările în dezvoltare şi în tranziţie fiind folosită de investitorii străini pentru produse
finite intensive în forţa de muncă aşa cum sunt sectoarele: textile, confecţii şi
încălţăminte. Astfel cea mai mare parte a ISD sunt localizate în Asia de Sud-Est
(Singapore, Coreea de Sud, Thailanda, Malaiezia, China) şi America Latină. Africa de
Vest şi de Nord urmează exemplul asiatic: Coasta de Fildeş, Senegalul, Tunisia şi
Marocul au beneficiat de ISD în special în domeniul textilelor.
43
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 44, 65-76
49
Investitorii internaţionali caută de asemenea şi resurse tehnologice, aptitudini
manageriale şi de marketing. În acest sens s-au încheiat alianţe de către companiile
coreene, taiwaneze şi indiene cu firme din UE şi SUA pentru tehnologie de vârf sau
filiale ale firmelor din SUA sunt în căutare de talente manageriale în Marea Britanie. La
fel investitorii din Japonia se orientează în Marea Britanie pentru cercetare-dezvoltare.44
U6.6. Politici de promovare şi atragere a ISD de către ţările-gazdă

Atragerea ISD de către ţările receptoare se realizează prin asigurarea de către
acestea a unor condiţii de natură politică, economică şi legislativă :
- cadrul instituţional şi legislativ funcţional, stabil, transparent şi predictibil ;
- climat investiţional de calitate ;
- regim comercial şi de schimb valutar liber ;
- eliminarea barierelor din calea investiţiilor ;
- tratament egal pentru investitorii autohtoni şi străini.
ISD este un mijloc pentru realizarea strategiilor economice ale statelor
receptoare. Aceste state stabilesc strategiile prioritare : pe ramuri, pe regiuni, pe
probleme. De exemplu crearea de noi locuri de muncă, realizarea de mărfuri ecologice.
Pentru a folosi ISD ca instrumente care să contribuie la dezvoltarea lor, ţările
receptoare au la dispoziţia lor diferite tipuri de stimulente :
- fiscale şi anume : scutiri de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de timp;
deduceri ale impozitului în funcţie de valoarea investiţiilor ;
- financiare: oferite de UE şi SUA prin acordarea de sume gratuite pentru
investiţii în infrastructură; credite cu dobânzi reduse ;
- alte stimulente: preţuri preferenţiale ale terenurilor pentru anumite obiective;
închiriere de terenuri pe o perioadă de timp fără plată ; participarea doar cu 50% din
capital pentru o perioadă în condiţiile satisfacerii unor cerinţe privind durata şi mărimea
investiţiilor; un număr de locuri de muncă nou create. 45
TO DO: Ce stimulente au la dispoziţia lor ţările receptoare în atragerea

investiţiilor străine directe?
44
Charles Albert Michalet, op. cit.., p. 49, 56
45
Florin Bonciu, Marian George Dinu, op. cit., p. 98-102, 139, 154, 164; Georgeta Ilie, op. cit., p. 231-
233
50
Între efectele pozitive ale ISD pentru ţările de origine ale investitorilor se
înscriu: repatrierea câştigurilor (profit, dividende, dobânzi); recunoaşterea internaţională
a reputaţiei lor. Ca atare pe termen lung beneficiile ţărilor de origine ale investitorilor se
înscriu pe o traiectorie pozitivă.46 Dar investitorii internaţionali transferând în alte ţări o
parte din activităţile lor economice închid sau reduc unităţile de producţie din ţările lor
de origine, reducând astfel numărul locurilor de muncă şi îngroşând rândurile şomerilor
în propria lor ţară.
În general impactul ISD asupra performanţelor economice ale ţărilor-gazdă nu
este uşor şi imediat de cuantificat. Efectele pozitive sau negative ale ISD pentru aceste
ţări se află într-o dublă dependenţă. Ele depind atât de strategia investitorilor
internaţionali cât şi de cea a ţării-gazdă.
ISD au şi unele efecte negative. Creşterea productivităţii muncii atrage după sine
creşterea şomajului mai ales în rândul forţei de muncă necalificate sau slab calificate.
Investiţiile străine directe au marcat de la un an la altul noi recorduri, ele fiind o
urmare firească a intensificării activităţii corporaţiilor multinaţionale şi a eforturilor de
liberalizare a pieţelor şi comerţului. Investiţiile străine directe au crescut în valoare
nominală mai repede decât produsul intern brut mondial şi comerţul mondial. În ciuda
faptului că economia mondială a cunoscut mai multe perioade de recesiune, stocul
investiţiilor străine directe a continuat să crească, atingând în anul 1998 suma de 4
trilioane de dolari, faţă de 2 trilioane de dolari în 1993 şi 1 trilion în 1987.
U6.7.Factori ce au determinat expansiunea investiţiilor străine directe

Cum se explică această expansiune extrem de puternică a investiţiilor străine
directe, îndeosebi în ultimul deceniu al secolului XX ? Este dificil de surprins toate
cauzele care au generat acest fenomen. În literatura de specialitate se analizează mai
ales:47
1) Una din cauzele majore a creşterii fără precedent a investiţiilor străine directe
constă în afirmarea importanţei producţiei internaţionale, promovată, în primul rând de
corporaţiile transnaţionale. Acestea au ajuns să ofere 25% din producţia mondială. La
rândul ei expansiunea producţiei internaţionale n-ar fi fost posibilă fără liberalizarea
regimului juridic al investiţiilor străine de către foarte multe state.
2) Se menţin şi chiar se accentuează disparităţile mari între diferite grupuri de
state privite din punct de vedere al nivelului lor de dezvoltare economică sau al stadiului
46
Georgeta Ilie, op. cit., p. 212
47
Gheorghe Postelnicu, Cătălin Postelnicu, op. cit., p. 249-270
51
de implementare a reformelor. Volumul cel mai mare de investiţii îl realizează ţările
dezvoltate. Astfel ţările Triadei deşi însumau, în 1996, 14,5% din populaţia mondială,
atrăgeau 60% din fluxurile de ISD în prima jumătate a anilor ’90. La nivelul anului
1996 ţările dezvoltate au investit 295 miliarde de dolari peste hotare şi au primit 208
miliarde de dolari.
3) Promotorul principal al ISD l-au constituit statele care fac parte din OCDE
(Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi companiile transnaţionale care
îşi au originea acolo. Ţările membre ale OCDE au constituit motorul creşterii
economice mondiale şi forţa propulsatoare a globalizării.
4) O altă cauză a creşterii impresionante a volumului investiţiilor străine o

constituie numărul foarte mare de fuziuni şi achiziţii între firme. Principala cauză este
consolidarea financiară a respectivelor firme în raport cu concurenţa. Fuziunea vizează
dezvoltarea firmei atât pe orizontală cât şi pe verticală. Astfel din totalul investiţiilor
străine directe efectuate pe întreg globul în anul 1996, 275 miliarde de dolari a fost
valoarea fuziunilor şi achiziţiilor reprezentând faţă de anul precedent o creştere cu 16 %.
Volumul cel mai mare de fuziuni şi achiziţii de firme s-a efectuat tot în statele
dezvoltate, ponderea deţinând-o SUA. Corporaţiile multinaţionale localizate în SUA şi
Marea Britanie sunt cei mai mari cumpărători, contabilizând 57% din vânzările totale.
5) Una din cauzele importante care au contribuit la amplificarea mişcării
capitalului rezidă în tendinţele recente ale transferului de tehnologie. Plăţile globale
făcute sub forma de taxe pentru patente de invenţie şi licenţe aproape că s-au triplat în
intervalul 1983-1995 fiind estimate la circa 50 miliarde dolari. Şi la acest capitol se
remarcă dominaţia SUA. Astfel în 1995 companiile transnaţionale care îşi au sediul în
SUA, au încasat 27 miliarde dolari sub forma de taxe pentru patente şi licenţe , adică
56% din totalul încasărilor mondiale.
6) O influenţă foarte mare asupra creşterii volumului investiţiilor străine directe
au avut-o încheierea diferitelor acorduri între firmele situate în ţări diferite. Aceste
înţelegeri materializate în acorduri pe termen scurt, mediu şi lung au cunoscut fel de fel
de variante, de la societăţi mixte, până la cel de leasing, subcontractare, franciză,
marketing, cercetare-dezvoltare.
7) De pe lista cauzelor care au contribuit la creşterea vertiginoasă a investiţiilor
străine directe nu poate lipsi, comerţul. Investiţiile şi comerţul se găsesc într-un raport
de complementaritate deoarece:
- reprezintă două căi folosite de firme pentru a vinde în străinătate;
52
- ambele depind de un set comun de factori, precum dimensiunile pieţelor
interne ale ţărilor gazdă sau de măsurile de liberalizare a preţurilor pe care ţările gazdă
le adoptă;
- fiecare se sprijină şi încurajează reciproc, în sensul că promovarea unor
exporturi prioritare facilitează, în continuare, alte investiţii, iar acestea , la rândul lor,
presupun importante fluxuri comerciale exprimate prin importuri şi exporturi;
- investiţiile străine stimulează exporturile din ţările gazdă , fie prin filialele
create în străinătate, fie prin relaţiile de cooperare iniţiate cu firmele locale;
- politicile guvernamentale legate de stimularea comerţului exterior întotdeauna
au avut un puternic impact asupra fluxurilor investiţionale şi viceversa.
8) Deşi pretutindeni în literatura de specialitate internaţionalizarea producţiei şi
apoi globalizarea ei este prezentată ca un efect al creşterii exportului de capital sub
forma de investiţii directe, astăzi nimeni nu mai pune la îndoială faptul că de la un
anumit punct, însăşi globalizarea activităţii productive s-a transformat într-o cauză a
sporirii volumului fluxurilor investiţionale. Factorul principal care a determinat această
inversare a situaţiei l-a constituit expansiunea CTN pe toate continentele şi intrarea sub
incidenţa activităţii lor a unei părţi tot mai mari din producţia materială şi de servicii.
Astfel în Canada şi Irlanda filialele străine deţineau 50% din producţia manufacturată.
În Olanda acest procent reprezintă 30%, iar în Marea Britanie şi Franţa 20%. În
majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene această pondere oscila între 10-20%.
Concentrarea fluxurilor de capital într-un număr mic de ţări coincide, în timp cu
transformarea acestora în cele mai mari recipiente ale investiţiilor străine.
Pe parcursul anilor, investiţiile străine directe au devenit mai importante pentru
CTN decât comerţul exterior, deoarece generează noi locuri de muncă, aduc o
tehnologie avansată care determină creşterea productivităţii muncii şi reprezintă prin
impozite şi taxe sursa de venit la bugetul de stat a ţării-gazdă. Dacă o lungă perioadă de
timp, comerţul mondial a constituit mecanismul principal prin care economiile naţionale
au fost legate între ele, astăzi investiţiile au devenit mai importante în integrarea tuturor
ţărilor în economia mondială. Investiţiile străine directe nu reprezintă doar un simplu
mecanism de integrare a pieţelor, ci liantul dintre sistemele productive ale diverselor
ţări.
Dată fiind importanţa deosebită pe care o au investiţiile străine directe pentru
CTN-uri, în adoptarea deciziei de amplasare a lor de către acestea se impun anumite
condiţii. Din punct de vedere istoric, primul argument al localizării investiţiilor a fost
cel al existenţei unor resurse naturale în zonă. Apoi, o influenţă relativ mare a avut-o
53
costul forţei de muncă. În ultimul timp, forţele care stau la baza globalizării, cu
deosebire tehnologia şi informaţia, au determinat schimbări radicale în optica şi
strategiile adoptate de CTN privind localizarea investiţiilor. Deşi motivele tradiţionale
nu au dispărut întru totul, importanţa lor a scăzut considerabil. De exemplu, forţa de
muncă necalificată sau slab calificată aproape că a încetat să mai constituie un argument
pentru localizarea investiţiilor. La fel şi costul scăzut al acesteia. În locul lor au apărut
alte motive cum ar fi: nivelul productivităţii, nivelul calificării, existenţa unei
infrastructuri adecvate, prezenţa unei pieţe naţionale sau regionale largi şi dinamice.
Pe lângă factorii economici mai este necesar ca investitorii să fie întâmpinaţi de
o politică favorabila din partea ţărilor gazdă. Obligaţia investitorilor străini faţă de
ţările-gazdă se pot referi la: menţinerea numărului de angajaţi, efectuarea unei ISD de o
anumită valoare până la o anumită dată.
U6.8. Rezumat:
Accentuarea tendinţei spre globalizarea economiei face ca diferite
oligopoluri care acţionau la nivelul economiilor naţionale să devină oligopoluri
transnaţionale. Ele nu pot fi considerate - datorită concurenţei inevitabile, tot mai severe
- un monopol unic mondial. Dimensiunile marilor grupuri industriale şi apariţia reţelelor
de oligopoluri au schimbat din temelii fizionomia economiei mondiale, orientând-o spre
globalizare. Totodată, noile tehnologii şi descoperiri ştiinţifice au creat condiţiile
favorabile expansiunii fără precedent a companiilor transnaţionale
1. Ce motive şi criterii se află la baza deciziilor investitorilor

străini pentru a investi în anumite ţări ?
2. Enumeraţi câteva dintre principalele politici de promovare şi
atragere a ISD de către ţările-gazdă
3. Explicaţi două dintre cauzele care au condus la expansiunea
extrem de puternică a investiţiilor străine directe, îndeosebi în
ultimul deceniu al secolului XX ?
54
1. Pe lângă un nivel de bază (garantarea ISD ; legislaţie

transparentă şi stabilă ; fiscalitate acceptabilă), investitorii străini se
orientează şi după accesul la tehnologie avansată, personal calificat,
forţă de muncă ieftină, acces la informaţii.
Pe plan politic investitorii internaţionali sunt atraşi de acele ţări
în care există stabilitate politică, economică, socială şi o economie în
creştere. Pe plan economic criteriile şi motivele sunt diverse :
- dorinţa de a obţine resurse materiale cu costuri inferioare
celor din ţările de origine. Pentru unele domenii ca : minerit, materiale
de construcţii, petrol, industria forestieră, industria alimentară,
principalele motive şi criterii se referă la resursele naturale ;
- forţa de muncă mai ieftină, necalificată sau semicalificată şi
motivată ;
- politici fiscale stabile, nivelul impozitului pe profit mai mic ;
- nivelul de dezvoltare a infrastructurii în general şi a
telecomunicaţiilor în special ;
- existenţa unei pieţe de desfacere mari ;
- politici de privatizare ;
- birocraţie redusă.
.
2. Atragerea ISD de către ţările receptoare se realizează prin
asigurarea de către acestea a unor condiţii de natură politică,
economică şi legislativă :
- cadrul instituţional şi legislativ funcţional, stabil, transparent
şi predictibil ;
- climat investiţional de calitate ;
- regim comercial şi de schimb valutar liber ;
- eliminarea barierelor din calea investiţiilor ;
- tratament egal pentru investitorii autohtoni şi străini.
55
3. Una din cauzele majore a creşterii fără precedent a
investiţiilor străine directe constă în afirmarea importanţei producţiei
internaţionale, promovată, în primul rând de corporaţiile
transnaţionale. Acestea au ajuns să ofere 25% din producţia mondială.
La rândul ei expansiunea producţiei internaţionale n-ar fi fost posibilă
fără liberalizarea regimului juridic al investiţiilor străine de către
foarte multe state.
O altă cauză a creşterii impresionante a volumului investiţiilor
străine o constituie numărul foarte mare de fuziuni şi achiziţii între
firme. Principala cauză este consolidarea financiară a respectivelor
firme în raport cu concurenţa. Fuziunea vizează dezvoltarea firmei atât
pe orizontală cât şi pe verticală.
56
CONTROVERSE TEORETICE ŞI IDEOLOGICE PRIVIND

COMPANIILE TRANSNAŢIONALE FAŢĂ DE GLOBALIZARE
Cuprins
U7.1. Introducere.............................................................................................57
U7.2. Competenţe.............................................................................................57
U7.3. Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare..................................58
U7.4. Concluzii privind rolul şi activităţile CTN.............................................64
U7.5. Rezumat..................................................................................................65
U7.6. Test de autoevaluare................................................................................66
U7.1. Introducere
Această unitate de învăţare urmăreşte să scoată în evidenţă
principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare şi să genereze concluziile generale
asupra rolului şi activităţii CTN, ca principal factor al globalizării.
U7.2. Competenţele unităţii de învăţare:

- să identifice principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare,
- să descrie în ce constă poziţia convenţional-obiectivă,
- să definească poziţia proglobalistă,
- să descrie poziţia antiglobalistă.
57
U7.3.Principalele poziţii doctrinare faţă de globalizare
În percepţia asupra CTN există trei poziţii doctrinare faţă de globalizare:48
a) poziţii convenţional-obiective; convenţionale deoarece ele asumă ideea
conform căreia mişcarea internaţională a capitalului antreprenorial contribuie la
creşterea economică globală, iar aceasta, la rândul său, este o sursa de progres social şi
de ameliorare a condiţiei umane, dar şi obiective deoarece ele apreciază ca netranşată
apriori problema distribuţiei sporului de bunăstare generat prin ISD între firmele
investitoare şi economiile-gazdă. În consecinţă, reprezentanţii acestui curent de opinie
avansează sugestii cu privire la condiţiile în care ţările-gazdă pot să încerce să
optimizeze efectele ISD;
b) atitudini proglobaliste, care susţin fără rezerve avantajele globalizării la nivelul
structurilor productive, deci ale transnaţionalizării pentru toţi actorii implicaţi, fie ei
state sau firme;
c) opinii antiglobaliste, care nu împărtăşesc ideea rolului benefic al creşterii
economice asupra evoluţiei societăţii umane în ansamblu şi care condamnă fără echivoc
operaţiunile CTN, considerându-le sursa dezagregării sociale şi ecologice în lumea
contemporană.
a) Atitudinea convenţional-obiectivă faţă de efectele ISD şi ale operaţiunilor
CTN este împărtăşită de John Dunning în lucrarea Multinational Enterprise and the
Global Economy şi Neil Hood şi Stephen Young în lucrarea comună The Economics of
Multinational Enterprise.
Dacă se acceptă afirmaţia generală că multe ţări sunt dependente de CTN în
calitatea acestora de furnizori de resurse, competenţe şi acces la pieţe, de generatori de
resurse valutare, locuri de muncă şi spirit antreprenorial, principala concluzie care poate
fi desprinsă pe baza numeroaselor studii empirice în materia efectelor ISD constă în
aceea că nu se pot face aprecieri definitive cu privire la caracterul pozitiv sau negativ al
impactului CTN asupra bunăstării economice a statului receptor. În viziunea autorilor
amintiţi este în mod evident dificil de generalizat rolul optim al ISD asupra dezvoltării
economice. În evaluarea efectelor ISD asupra economiilor de implantare cea mai
corectă abordare este cea punctuală, de judecare a unor situaţii concrete definite prin
parametri ce ţin atât de firma investitoare (natura şi soliditatea avantajelor de
proprietate, strategia şi obiectivele firmei), cât şi de economia receptoare ( mediul
economic, setul de politici guvernamentale, stadiul de dezvoltare ).
58
Firma transnaţională urmăreşte un număr restrâns de obiective economice
particulare, în esenţă valorificarea puterii sale concurenţiale pentru obţinerea de
profituri, în vreme ce statelor naţionale le sunt circumscrise obiective economice cu
caracter general, cum ar fi accelerarea creşterii produsului naţional brut, precum şi
obiective mai nuanţate cu caracter strategic, cum ar fi păstrarea identităţii culturale,
protejarea mediului înconjurător. În opinia autorilor amintiţi, în măsura în care statele
receptoare practică politici economice generale care încurajează dezvoltarea factorilor
de producţie creaţi şi politici specifice care urmăresc atragerea anumitor tipuri de ISD în
funcţie de strategia de dezvoltare economică, în măsura în care este asigurată
funcţionarea unui mediu economic concurenţial şi în care există un anume grad de
exigenţă a cererii, şansele ca operaţiunile CTN să genereze efecte benefice pentru ţările-
gazdă sporesc. Incidenţa unor astfel de condiţii este de regulă cu atât mai mare cu cât
gradul de dezvoltare al unei ţări este mai ridicat. Iată de ce eventualitatea unor efecte
adverse ale ISD este mai mare în cazul în care statul receptor este mai puţin dezvoltat.
Lumea dezvoltată care primeşte ISD într-o măsură ceva mai mică dispune de
instrumente prin care poate să orienteze şi să integreze investiţiile străine în strategiile
proprii de dezvoltare, nepercepând de regula ISD ca o ameninţare la adresa
independenţei lor economice. Chiar şi statele din această categorie continuă totuşi să-şi
protejeze sectoarele considerate strategice precum audiovizualul, exploatarea resurselor
naturale şi mai ales apărarea. Un amendament la Omnibus Trade and Competitiveness
Act permite preşedintelui SUA să blocheze o fuziune sau o preluare a unei firme
americane de către străini ori de câte ori astfel de operaţiuni sunt percepute ca o
ameninţare la adresa securităţii naţionale. Ţările cu economie în tranziţie din centrul şi
estul Europei au promovat începând cu prăbuşirea sistemului comunist politici de largă
deschidere spre fluxurile comerciale şi de investiţii străine, nepărând să-şi pună în mod
deosebit problema independenţei economice, ci dimpotrivă văzând în ISD un mijloc
benefic de racordare a economiilor lor la structurile productive ale unei economii în curs
de globalizare.
Activitatea CTN nu este în mod automat şi nediferenţiat benefică pe teritoriul

statelor-gazdă, şansele ca ea să se dovedească astfel sporind în măsura în care se
reuşeşte îmbinarea strategiilor transnaţionale cu interesele clar conturate prin politici
specifice ale statelor-receptoare. Statele pentru a beneficia de avantajele
interdependenţei trebuie să accepte costurile acesteia respectiv renunţarea într-o anumită
măsură la suveranitatea lor economică.
59
După părerea noastră CTN au ajuns să încalce domeniul de putere al statelor
prin desfăşurarea unei autorităţi paralele în problema managementului economic, a
localizării industriale şi investiţionale, prin direcţionarea inovaţiilor tehnologice.
Ca atare poziţiile convenţional-obiective faţă de CTN sunt numai potenţial, dar
nu automat benefice faţă de statele-gazdă. Pentru a deveni cu adevărat benefice statele-
gazdă trebuie să-şi impună politici economice adecvate intereselor naţionale care să se
conjuge cu interesele şi operaţiile CTN.
b) Poziţia proglobalistă susţinând caracterul general benefic al internaţionalizării
producţiei, a fost în ultimul deceniu cea care a tins să imprime morala comună în
materia fluxurilor de ISD şi a operaţiilor CTN. Opinia este împărtăşită de adepţii
neoliberalismului economic, care văd o relaţie direct proporţională între gradul de
libertate în mişcarea bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie şi sporirea
concurenţei, a eficienţei economice şi a creşterii economice.
CTN constituie cel mai important şi puternic segment promotor al globalizării.
Formele prin care ele realizează acest lucru sunt diverse începând cu chiar operaţiunile
ce le definesc, cele de internaţionalizare a producţiei şi mergând până la exercitarea de
presiuni asupra guvernelor lor, prin lobby-uri corporatiste, inclusiv în cadrul unor
negocieri internaţionale menite să deschidă mai larg frontierele naţionale în faţa
activităţilor CTN.
Alianţele între corporaţii sunt prezente nu numai la nivel naţional, ci cu atât mai
eficient în cadrul unor forumuri internaţionale. O astfel de organizaţie în care sunt bine
reprezentate interesele CTN europene, japoneze şi nord-americane este Comisia
Trilaterală, iniţiată în 1973 de David Rockefeller, preşedintele băncii Chase Manhattan
şi Zbigniew Brzezinski primul director al Comisiei, cu scopul armonizării intereselor
economice ale celor trei parteneri regionali. Membrii comisiei sunt cetăţeni cu
responsabilităţi importante în cele trei regiuni, între care directorii unor mari CTN,
directori ai unor publicaţii importante sau ai unor canale de televiziune, foşti sau viitori
oameni politici.
De asemenea anumite organizaţii internaţionale respectiv Organizaţia pentru
Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Organizaţia Mondială a Comerţului
(OMC) şi Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), susţin cauza
globalizării prin demersurile de promovare a unor norme multilaterale uniforme care să
asigure un demers favorabil pentru ISD şi operaţiunile CTN.
OCDE invocă posibilitatea oricărei ţări de a adopta măsuri de salvgardare a
securităţii sale naţionale sau a sistemului său financiar precum şi măsuri de salvgardare
60
temporare în alte domenii. În cadrul negocierii acordului multilateral pentru investiţii,
Franţa condiţionează semnarea acordului de modul de soluţionare a trei chestiuni şi
anume: exceptarea domeniului culturii de la aplicarea acordului, nelegitimarea
extrateritorialităţii legilor şi neacceptarea politicilor de dumping ecologic şi social sau
altfel spus interzicerea modificării legislaţiilor din domeniul social sau al mediului
înconjurător cu scopul atragerii de investiţii străine.49
TO DO: În ce constă poziţia proglobalistă?
c) Poziţia antiglobalistă plasează globalizarea la rădăcina dezintegrării sociale şi

ecologice. O lucrare care reflectă atitudinea antiglobalistă este cea intitulată
Corporaţiile conduc lumea aparţinând lui David C Korten, economist american
specializat în problemele dezvoltării. Lucrarea se constituie într-o pledoarie pentru
solidaritatea societăţii civile, pentru lupta comunităţilor locale şi a guvernelor în faţa
alianţei de interese economice, politice, ideologice care promovează procesul de
globalizare. Sensul acestui din urmă proces ar fi acela de transferare a puterii din
mâinile guvernelor responsabile pentru binele public în cele ale câtorva mari corporaţii.
Korten susţine că globalizarea nu este un proces inevitabil ci un proces prezentat
drept inevitabil derulat în avantajul CTN. Autorul dezvoltă elementele alianţei de
interese aflate în spatele globalizării, alianţă care are în centrul său corporaţiile şi care
promovează doctrina ideologică a "libertarismului corporatist". Korten consideră
această sintagmă drept cea mai potrivită pentru definirea alianţei, deoarece consecinţa
acesteia din urmă este '' plasarea drepturilor şi libertăţilor corporaţiilor mai presus de
drepturile şi libertăţile persoanelor individuale.''50 În viziunea lui Korten corporaţia
actuală există tot mai mult ca o entitate separată detaşată de oameni şi de interesele
umane. Korten susţine ideea că globalizarea întăreşte tendinţele de monopolizare cu
elemente preluate din publicaţia "The Economist'' referitoare la creşterea gradului de
concentrare a pieţelor: în industria bunurilor de consum de folosinţă îndelungată, cinci
firme controlează aproape 70% din piaţă; în industriile de automobile, aeronautică , de
aparatură electrică şi electronică şi în siderurgie cinci firme controlează peste 50% din
piaţa mondială; iar în birotică şi în domeniul mass-mediei primele cinci companii
controlează peste 40% din vânzări. Avem de-a face în situaţiile menţionate fie cu situaţii
49
Ibidem, p. 123
50
David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samizdat, 1999, p. 87
61
de monopol, fie cu puternice tendinţe de monopolizare.51 Dezvoltând maniera în care
marile firme realizează monopolizarea pieţelor, scoaterea acestora de sub incidenţa
liberei concurenţe, Korten subliniază rolul alianţelor strategice între CTN prin care este
instituit un sistem de concurenţă controlată. În virtutea unui astfel de sistem, marile
firme limitează concurenţa efectivă dintre ele încurajând în schimb, rivalitatea dintre
firmele mai mici şi forţându-le pe acestea să absoarbă tot mai multe din costurile
producerii valorii adăugate. Are loc o descentralizare a activităţilor CTN, o organizare
a acestora la două paliere: cel central unde sunt cantonate competenţele şi funcţiile
esenţiale ale firmei (cercetare-dezvoltare, management strategic şi financiar) şi cel
periferic, către care sunt deplasate activităţile de producţie propriu-zise.
Viziunea lui Korten asupra rolului profund negativ al acţiunii globalizatoare a
CTN include mai multe coordonate. În termeni generali el acuza tipul de societate spre
care ne îndreptăm, o monocultură de consum globalizată în care valorile, credinţele şi
identităţile distinctive care fac oamenii să simtă că aparţin unor comunităţi şi unor
locuri tind să fie înlocuite de simbolurile universalizate create şi propagate de către
corporaţii. "Simbolurile noastre culturale ne oferă o importantă sursă de identitate şi
semnificaţie; ele ne oferă valoarea şi locul nostru în istorie...Când controlul simbolurilor
noastre culturale trece în mâinile corporaţiilor le cedăm prin excelenţă puterea de a ne
defini identitatea. În loc să fim americani, norvegieni, egipteni, filipinezi sau mexicani,
devenim pur şi simplu membri ai "generaţiei Pepsi.’’52
Un alt rău major şi cu consecinţe la scara întregii umanităţi îl constituie
propagarea de către CTN a comportamentului care asumă lipsa oricăror limite fizice şi
ecologice ale acţiunii economice. În opinia autorului comportamentul CTN este unul de
tip colonialist care agravează problemele majore legate de sărăcie, de distribuţia inegală
a veniturilor, de pericolele ecologice cu care omenirea este deja confruntată. Afirmând
că globalizarea nu este un proces inevitabil, că ideea conform căreia am fi prinşi ca într-
un cleşte de forţe istorice ce nu pot fi înfrânte este falsă, Korten oferă şi propria sa
soluţie: recuperarea spaţiului politic, a celui economic, descentralizarea spaţiului
mondial.53 Toate aceste coordonate ale unui program al schimbării au drept element
esenţial recuperarea drepturilor omului în faţa corporaţiilor, prin acele mecanisme care
sunt de natură să asigure prevalenţa localului şi naţionalului în problemele care privesc
comunităţile respective. În spaţiul economic, spre exemplu, autorul întrevede acţiuni
precum: schimbarea structurii economice, prin crearea unei economii de piaţă formată
51
A Survey of Multinational, The Economist/ 27.03.1994, p 17, apud David C. Korten, op. cit., p. 121
52
David C. Korten, op. cit., p. 185
53
ibidem, p. 351-373
62
cu precădere din întreprinderi familiale, cooperative de dimensiuni restrânse, firme în
proprietatea lucrătorilor lor , corporaţii municipale şi de cartier; aplicarea riguroasă a
unor puternice reglementări antitrust care să conducă la spargerea concentrărilor de
putere din mâinile corporaţiilor, schimbarea principiilor de impozitare a activităţilor
economice, astfel încât în aplicarea acestora să se ţină seama de măsura în care diferite
activităţi generează disfuncţii ecologice sau sociale. În direcţia descentralizării spaţiului
mondial, una din măsurile ce ar trebui adoptate o constituie reglementarea comerţului
internaţional şi stabilirea de reguli de conduită pentru corporaţiile transnaţionale în
realizarea investiţiilor, astfel încât să li se garanteze statelor şi localităţilor dreptul de a
stabili, în funcţie de interesele lor, regulile şi standardele pentru relaţia lor de comerţ
exterior şi pentru firmele ce funcţionează sub jurisdicţiile lor.
În final Korten face un apel pentru trezirea spirituală a umanităţii, pentru
abandonarea monismului materialist care ne-a ghidat evoluţia cu deosebire în acest
secol. În mod paradoxal cele două atitudini diametral opuse de condamnare şi de
susţinere fără rezerve a globalizării se întâlnesc pe coordonata de schimbare etică.
Pe aceeaşi poziţie se situează şi Z. Bauman care consideră că globalizarea
lezează însăşi esenţa statului, respectiv suveranitatea politică, economică, militară şi
culturală. Ceea ce erodează chiar statul naţiune sunt transnaţionalele.54
Controversele cu privire la CTN-uri sunt o continuare a controverselor analizate
în introducere cu privire la globalizare, deoarece CTN reprezintă vârful de lance al
procesului de globalizare. În diversitatea punctelor de vedere privitoare la CTN se
conturează trei poziţii principale: proglobalistă, antiglobalistă şi intermediară
Poziţia globalistă, reprezentată de neoliberalism, evaluează rezultatele pozitive
ale CTN atât pentru statul-naţiune cât şi pentru diferite segmente ale populaţiei în
special pentru generaţia tânără. Această poziţie vizează caracterul benefic al CTN prin
implementarea ISD, a tehnologiilor avansate, a cercetării, a mobilităţii sociale fără
graniţe, opţiunea tineretului de a se mişca în spaţii neîngrădite.
Punctul slab al acestei poziţii constă în optimismul său exagerat care nu ţine
seama de riscurile şi efectele dăunătoare ale CTN.
La extrema cealaltă se situează poziţia tranşant antiglobalistă, reprezentată de
marxism, care neagă orice efect pozitiv al CTN. Ca atare această poziţie solicită o
acţiune conjugată a societăţii civile şi a guvernelor împotriva CTN văzând în acestea
din urmă un caracter profund dăunător de tip colonial.
54
Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale,Ed Antet, p. 57
63
Ca atare ne delimităm de punctele de vedere exprimate de Korten şi Bauman.
După părerea noastră globalizarea nu exprimă numai o înţelegere subiectivă ci este un
proces obiectiv, necesar şi inevitabil fie că ne place sau nu acest lucru.
Comparând cele doua poziţii extreme cea proglobalizare care se referă numai la
rezultatele favorabile ale CTN-lor şi cea antiglobalizare care consideră CTN numai sub
aspectele negative cu caracter malefic, împărtăşim punctul de vedere al poziţiei
intermediare, reprezentată de noua social-democraţie, mai flexibilă deoarece ţine seama
de condiţiile diferitelor grupuri de ţări (dezvoltate, în tranziţie şi în dezvoltare). Se
impune o strategie înţeleaptă, echilibrată a fiecărei ţări în raport cu CTN, care să ia în
considerare atât aspectele pozitive ale acestora, referitoare la capitalul investiţional,
tehnologie, cercetare, mobilitate socială, forţă de muncă calificată, dar să estimeze
riscurile şi efectele dăunătoare economiei naţionale pentru diferite ramuri
infrastructurale, ecologice, culturale.
U7.4. Concluzii privind rolul şi activităţile CTN, ca principal factor al

globalizării
Lucrările de specialitate consideră CTN drept motor al globalizării. Date recente
demonstrează că ritmul de creştere al CTN şi ISD este mai rapid decât al altor indicatori
mondoeconomici ca PIB mondial şi comerţul internaţional.
Concluziile generale asupra rolului şi activităţii CTN, ca principal factor al
globalizării, ai căror germeni am încercat să-i analizăm sunt:
1. Creşterea şi ramificarea CTN la nivel mondial duc la accelerarea acumulării
capitalului ca principal factor de producţie;
2. El reprezintă mijlocul de redistribuire a celorlalţi factori de producţie :
tehnologici, informaţionali, manageriali, umani. Dar afectează negativ echilibrul
ecologic al ţărilor în care-şi desfăşoară activitatea.
3. CTN contribuie substanţial la creşterea, generală şi pe locuitor, a PIB-ului
ţărilor de origine şi a PIB-ului din ţările în care acţionează prin filiale şi prin investiţii
directe. Din păcate partea profitului în valoarea adăugată este repatriată în ţările de
provenienţă a acestor companii.
4. CTN prezintă şi unele implicaţii sociale pozitive şi negative. Pozitive sunt:
crearea de noi locuri de muncă, accelerarea progresului tehnic, aplicarea de metode şi
procedee de marketing şi management cu eficienţă ridicată, creşterea productivităţii
muncii şi a nivelului de salarizare, proliferarea unor sisteme informaţionale moderne.
64
Dintre cele negative amintim:'' repatrierea '', de regulă, a profitului de către companiile-
mamă, aplicarea unor metode de intensificare a muncii salariaţilor, lăsarea protecţiei
sociale în seama statului, pierderea unui mare număr de locuri de muncă existente
datorită restructurărilor şi reorganizărilor destinate reducerii costurilor salariale,
degradarea în ţările-gazdă a mediului înconjurător.
5. CTN influenţează deseori domeniul politic subminând stabilitatea politică,
sprijinind de regulă partidele de dreapta, generând discriminări care afectează echilibrul
dintre grupurile sociale.
6. CTN, respectiv oligopolurile supranaţionale reprezintă forma principală a
concurenţei imperfecte. Ele restricţionează pe de o parte competiţia, pe de alta o
accentuează imprimându-i caracteristici proprii pieţei cu concurenţă de tip monopolist.
CTN sunt reale motoare ale globalizării şi generatoare de creştere economică
prin punerea în mişcare a capitalului, a cercetării ştiinţifice şi tehnologice, a capacităţii
manageriale şi organizatorice, a forţei de muncă, dar ele nu produc bunăstare pentru
toate ţările şi categoriile sociale. Cele mai avantajate sunt ţările de origine ale CTN,
investitorii de capital, managerii companiilor transnaţionale. CTN au şi consecinţe
adverse. Ele adâncesc decalajele şi inegalităţile între ţările dezvoltate şi cele rămase în
urmă, dintre categoriile sociale cele mai înstărite şi cele mai sărace.
Bogăţia produsă de globalizare nu trebuie însuşite numai de cei bogaţi şi ţările
dezvoltate care guvernează organismele financiare internaţionale. Aceste instituţii
trebuie reformate astfel încât să aibă un caracter democratic, să includă în structura lor
de conducere reprezentanţii tuturor ţărilor astfel încât aceste organisme să devină
pârghii eficace de reducere a şomajului, a sărăciei şi inegalităţilor social-economic
U7.5. Rezumat:
În percepţia asupra CTN există trei poziţii doctrinare faţă de
globalizare:
a) poziţii convenţional-obiective; convenţionale deoarece ele asumă
ideea conform căreia mişcarea internaţională a capitalului antreprenorial
contribuie la creşterea economică globală, iar aceasta, la rândul său, este o sursa
de progres social şi de ameliorare a condiţiei umane, dar şi obiective deoarece
ele apreciază ca netranşată apriori problema distribuţiei sporului de bunăstare
generat prin ISD între firmele investitoare şi economiile-gazdă. În consecinţă,
65
reprezentanţii acestui curent de opinie avansează sugestii cu privire la condiţiile
în care ţările-gazdă pot să încerce să optimizeze efectele ISD;
b) atitudini proglobaliste, care susţin fără rezerve avantajele globalizării
la nivelul structurilor productive, deci ale transnaţionalizării pentru toţi actorii
implicaţi, fie ei state sau firme;
c) opinii antiglobaliste, care nu împărtăşesc ideea rolului benefic al
creşterii economice asupra evoluţiei societăţii umane în ansamblu şi care
condamnă fără echivoc operaţiunile CTN, considerându-le sursa dezagregării
sociale şi ecologice în lumea contemporană.
1. Care sunt principalele poziţii doctrinare faţă de

globalizare ? Menţionaţi poziţia doctrinară pe care o
susţineţi şi argumentaţi această poziţie.
2. Comentaţi în câteva fraze poziţia antiglobalistă.

1. În percepţia asupra CTN există trei poziţii doctrinare faţă de

globalizare:
a) poziţii convenţional-obiective; convenţionale deoarece ele asumă
ideea conform căreia mişcarea internaţională a capitalului
antreprenorial contribuie la creşterea economică globală, iar aceasta, la
rândul său, este o sursa de progres social şi de ameliorare a condiţiei
umane, dar şi obiective deoarece ele apreciază ca netranşată apriori
problema distribuţiei sporului de bunăstare generat prin ISD între
firmele investitoare şi economiile-gazdă. În consecinţă, reprezentanţii
acestui curent de opinie avansează sugestii cu privire la condiţiile în
care ţările-gazdă pot să încerce să optimizeze efectele ISD;
b) atitudini proglobaliste, care susţin fără rezerve avantajele
globalizării la nivelul structurilor productive, deci ale
transnaţionalizării pentru toţi actorii implicaţi, fie ei state sau firme;
66
c) opinii antiglobaliste, care nu împărtăşesc ideea rolului benefic al
creşterii economice asupra evoluţiei societăţii umane în ansamblu şi
care condamnă fără echivoc operaţiunile CTN, considerându-le sursa
dezagregării sociale şi ecologice în lumea contemporană.
2. Poziţia antiglobalistă plasează globalizarea la rădăcina

dezintegrării sociale şi ecologice. O lucrare care reflectă atitudinea
antiglobalistă este cea intitulată Corporaţiile conduc lumea
aparţinând lui David C Korten, economist american specializat în
problemele dezvoltării. Lucrarea se constituie într-o pledoarie pentru
solidaritatea societăţii civile, pentru lupta comunităţilor locale şi a
guvernelor în faţa alianţei de interese economice, politice, ideologice
care promovează procesul de globalizare. Sensul acestui din urmă
proces ar fi acela de transferare a puterii din mâinile guvernelor
responsabile pentru binele public în cele ale câtorva mari corporaţii.
67
TEMĂ DE CONTROL
COMPETITIVITATEA ROMÂNIEI: PREZENT ŞI VIITOR
În ce domenii de activitate e competitivă economia României?
În ce ramuri ale industriei suntem competitivi pe plan internaţional?
În sectorul terţiar care sunt serviciile cel mai bine reprezentate?
Cum se prezintă agricultura românească în context european?
Răspunsurile la întrebările de mai sus şi la altele asemănătoare, se referă atât la
momentul actual, cât şi o previziune pentru viitor.
Lucrarea să cuprindă în jur de 5-7 pagini cu bibliografie obligatorie.
68
Bibliografie:
Abraham-Frois Gilbert, Economie politică, Ed. Humanitas, 1994

Bauman Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei sociale, Ed Antet, Bucureşti, 1999
Bonciu Florin, Dinu Marian George, Politici şi instrumente de atragere a
investiţiilor străine directe, Ed. Albatros, 2001
Brăilean Tiberiu, Noua economie. Sfârşitul certitudinilor, Ed. Institutul European,
Iaşi 2001
Brăilean Tiberiu, Globalizarea, Editura Institutului European, Iaşi, 2004
Chesnais François, La mondialisation du capital, Éd. Syros, Paris, 1994
Dambischi Arthur, Fluxurile investiţionale interstatale, “Tribuna Economică” Nr.
30/ iulie 2000
Daniels P.W., Lever W.F., The Global Economy in Transition, Longman, London,
1996
Drucker Druker, The New Realities: In Government and Politics, in Economy and
Business in Society and World View, New York, Harper Row, 1989
Dumitrescu Sterian, Ana Bal, Economie mondială, Ed. Economică, 1999
Dunning John H., Multinational Entreprises and Global Economy, Addison –
Wesley, London, 1993
XXX European Comission, Panorama of European Industry, 1991
Held David, Mc Grew Anthony, Goldblatt David, Perraton Jonathan,
Transformări globale, Ed. Polirom, 2004
Hirst Paul, Thompson Grahame, Globalizarea sub semnul întrebării, Ed. Trei,
2002
Ilie Georgeta, Investiţii internaţionale, Ed. Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 2002
Korten David C, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samizdat, 1999
Kotler Philip; Marketing Management: Analysis, Planning, Implementation and
Control, 8th. Edition, New Jersey: Prentice Hall, 1993
Mazilu Anda, Transnaţionalele şi competitivitatea., Ed. Economică, 1999
Michalet Charles Albert, Les multinationales face à crise, IRM Lausanne, 1995
Nicolescu Ovidiu(coord.); Burduş, Eugen; Zorlenţan, Tiberiu; Căprărescu,
Gheorghiţa; Verboncu, Ion; Management, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1992
69
Pop Nicolae Al., Marketing, Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Buc. 1996
Postelnicu Gheorghe, Postelnicu Cătălin, Globalizarea economiei, Ed. Economică,
2000
Rugman Alan, International Business, McGraw Inc , London ,1995
Stolojan Theodor, Tătărcan, Raluca, Integrarea şi politica fiscală europeană,
Editura Infomarket, Braşov, 2002
Suciu Titus, Teză de doctorat: Globalizarea şi impactul social al acesteia în prisma
principalelor curente de gândire economică din zilele noastre, Academia de Studii
Economice, Bucureşti, 2006
Suciu Titus, Globalizare şi doctrine economice contemporane, Ed Lux Libris,
Braşov, 2008
Swenson.Ch. A, Selling to a Segment Market: The Lifestyle Approach, NTC
Business Books, Illinois: Lincolnwood, 1992
UNCTAD, World Investment Report, Promoting Linkages, New-York and
Geneva, 2001
Vernon R., International Investment and International Trade in the Product Cycle,
Quartely Journal of Economics, May, 1966
70
Anexe
71
72
73
74
75
76
77
78
79 RI-CIDIFR-11/12

Competitivitate Si Globalizare Suciu Tecau AI An 3 Sem 2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Competitivitate Si Globalizare Suciu Tecau AI An 3 Sem 2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

Lect.univ.dr. Alina Simona TECĂU

Lect.univ.dr. Titus SUCIU

Competitivitatea reprezintă capacitatea de a face faţă concurenţei, fiind legată de

CÂTEVA CUVINTE DESPRE INDICELE GLOBALIZĂRII

U1.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 1 oră.

U1.3. Indicele globalizării

Câteva cuvinte Revista Foreign Policy publică de câţiva ani un „Indice al

(www.prezentonline.ro, Despre Produsul Intern Brut in epoca

“fiecare ţară trebuie să producă ce poate

U2.2. Competenţele unităţii de învăţare

TO DO: Ce este globalizarea?

Companiile transnaţionale (CTN), ca principal motor al globalizării, acţionează

TO DO: Care sunt avantajele CTN pentru ţările gazdă?

U2.4.:Competiţia, competitivitatea şi avantajul competitiv

De ce discutăm despre competitivitate ?

• SCOPUL DEZVOLTĂRII: obţinerea unui standard de viaţă ridicat şi în creştere.

• MIJLOCUL PENTRU REALIZAREA SCOPULUI: mărirea productivităţii înţeleasă ca

• COMPETIŢIA ÎNTRE FIRME: motorul creşterii productivităţii la nivel de firmă

• COMPETITIVITATEA: determină poziţia pe care o firmă o ocupă în competiţie

la nivel de naţiune reprezintă nivelul productivităţii naţionale şi poziţia ocupată de naţiune

 COMPETIŢIA ¾ rivalitatea între firme existente (şi potenţiale)

U2.6. TEST DE AUTOEVALUARE

RĂSPUNSURILE ŞI COMENTARIILE LA ÎNTREBĂRILE ŞI

1. Globalizare înseamnă circulaţia liberă a capitalului,

FACTORII AI MEDIULUI INTERNAŢIONAL DETERMINANŢI

U3.2. Competenţele unităţii de învăţare

Mediul internaţional reprezintă ansamblul elementelor exogene companiilor şi

TO DO: Ce este mediul internaţional?

U3.3. Mediul demografic este componenta care cunoaşte în perioada

U3.4. Mediul economic este format din totalitatea variabilelor ce concură la

U3.5. Mediul natural reprezintă un alt aspect deosebit de important al mediului

U3.6. Mediul tehnologic reprezintă cadrul cel mai larg al progresului

TO DO: Ce este mediul tehnologic?

Aşadar, bunurile materiale create în epoca industrială şi-au diminuat în mare

U3.7. Spectrul politic al mediului investiţional la rândul său, determină printr-

U3.8. Mediul socio-cultural simbolizează un complex unitar şi multivalent

TO DO: Ce este mediul socio-cultural?

Cunoaşterea componentelor şi dimensiunilor mediului internaţional se dovedeşte

U3.10. TEST DE AUTOEVALUARE

1. Enumeraţi componentele mediului internaţional care pot

ROLUL COMPANIILOR TRANSNAŢIONALE ÎN GLOBALIZARE

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

U4.4. Definiri privind companiile transnaţionale

TO DO: Ce sunt companiile transnaţionale?

U4.5. Concurenţa în contextul globalizării

TO DO: Ce înseamnă o strategie globală?

De exemplu, manufacturile sunt localizate în ariile geografice cu forţa de muncă

TO DO: Daţi exemple de companii transnaţionale nefinanciare.

În producţia internaţională în ultimii 50 de ani au existat trei schimbări majore :

1. Explicaţi în ce constă strategia '' tehno-financiară ".

1. Strategia '' tehno-financiară” constă în deplasarea activităţii

2. Printre companiile cu vânzări anuale de bunuri şi servicii ce

3. CTN joacă un rol important în crearea de noi locuri de muncă,

4. Globalizarea concurenţei a dat naştere la implicaţii diverse,

CONCENTRAREA TRANSFRONTALIERĂ A CAPITALULUI SI

U5.2. Competenţele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Accentuarea tendinţei spre globalizarea economiei face ca diferite oligopoluri care

TO DO: Ce este o reţea ,,keiretzu’’?

Organizarea firmelor în reţele oligopoliste constituie, fără îndoială, o formă

COMPETIŢIA ¾ rivalitatea între firme existente (şi potenţiale)