DREPT PENAL – PARTE SPECIALĂ 15.03.

2019
APROFUNDAT
CURS 1

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI

Este prevăzută în articolul 190 Cod penal și constă în uciderea săvârșită la cererea
explicită, serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o
infirmitate gravă atestată medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale în legătură cu dreptul la viață al
persoanei.
Obiectul material îl constituie corpul persoanei.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde
penal.
Subiectul pasiv este calificat și este persoana care suferă de o boală incurabilă sau de
o infirmitate gravă atestată medical, cauzată de suferințe permanente și greu de suportat.
***În anul 1937 a fost incriminată eutanasia în România.***
Latura obiectivă
Elementul material se caracterizează printr-o acțiune sau inacțiune de ucidere a
persoanei în viață care suferă de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestată medical,
cauzată de suferințe permanente și greu de suportat.
Pentru existența infracțiunii se cere ca uciderea să se facă la cererea victimei.
Se cere pentru existența infracțiunii îndeplinirea mai multor condiții:
1. cererea să fie explicită
2. cererea să fie serioasă
3. cererea să fie conștientă adică victima să fie responsabilă în momentul cererii
4. cererea să fie făcută în mod repetat.
Urmarea imediată constă în moartea victimei.
Latura subiectivă
Forma de vinovăție cu care se săvârșește această infracțiune este intenția directă și
indirectă.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, tentativa nu se pedepsește.

INFRACȚIUNEA DE DETERMINARE SAU ÎNLESNIRE A SINUCIDERII

Este prevăzută în articolul 191 Cod penal și constă în fapta de a determina sau înlesni
sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea a avut loc.
Fapta este mai gravă când determinarea sau înlesnirea sinuciderii s-a săvârșit față de
un minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau față de o persoană cu discernământ
diminuat.
Fapta este și mai gravă în cazul determinării sau înlesnirii sinuciderii săvârșită față de
un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau față de o persoană care nu a putut să își dea
seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă
sinuciderea a avut loc (art. 191 alin. 3 Cod Penal).
Dacă actele de determinare sau înlesnire prezentate mai sus au fost urmate de o
încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la dreptul la viață al
persoanei la fel ca și în cazul omorului.
 Obiectul material îl constituie corpul persoanei care s-a sinucis sau a încercat să se
sinucidă.
Subiectul activ este orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde
penal.
Participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau
complicitate.
Subiectul pasiv este orice persoană asupra căreia se efectuează operațiunea de
determinare sau înlesnire a sinuciderii. În cazul formelor agravante nu poate fi decât un minor
sau o persoană care nu își putea da seama de fapta sa sau nu putea fi stăpână pe actele sale.
Latura obiectivă
Elementul material se realizează prin acțiunea de determinarea sau înlesnire a
sinuciderii unei persoane.
Pentru existența infracțiunii este suficientă una din aceste acțiuni. Nu are importanță
dacă ideea sinuciderii a fost sugerată victimei de către făptuitor sau dacă această idee apăruse
în mintea victimei mai înainte iar făptuitorul a reușit să înlăture eventualele ezitări ale
victimei determinând-o să ia hotărârea de a se sinucide.
Nu are relevanță mijlocul prin care s-a realizat acțiunea de determinare, fie că au fost
rugăminți, ordine, constrângere fizică etc.
De asemenea nu prezintă interes faptul că sinuciderea este admisă tradițional ca un
mod de rezolvare a unor chestiuni de onoare în unele țări.
Astfel, dacă un japonez îndeamnă pe un conațional să se sinucidă pe teritoriul țării
noastre pentru o chestiune de onoare, fapta va constitui infracțiune de determinare sau
înlesnire a sinuciderii.
Determinarea sau înlesnirea sinuciderii se poate determina nu numai prin îndemnuri
sau amăgiri dar și prin acte de tortură, scandaluri, bătăi care pot să aducă victima într-o stare
de disperare culminând cu sinuciderea.
Constrângerea victimei poate să fie de o asemenea natură încât nu lasă nici o
posibilitate concretă de a acționa. Într-o astfel de situație sau în orice alt mod făptuitorul va
răspunde pentru infracțiunea de omor.
De asemenea, cel care silește o persoană să se sinucidă, ca de exemplu o obligă să se
împuște, să ia otravă, să sară de la etaj, săvârșește infracțiunea de omor.
Legat de a ne afla în prezența acestei infracțiuni, nu se poate deține atunci când actele
de constrângere îmbracă formele altor infracțiuni cum ar fi privarea de libertate care ar avea
ca urmare sinuciderea victimei ori violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei.
În asemenea situații există o unitate complexă între infracțiunea intenționată de bază
adică violul sau privarea de libertate și urmarea preterintenționată constând în moartea sau
sinuciderea victimei.
Înlesnirea sinuciderii unei persoane presupune orice activitate de sprijinire a
subiectului pasiv în realizarea acțiunii sale de a se sinucide.
Înlesnirea se poate realiza numai prin acte pozitive adică prin comisiune; o atitudine
pasivă, adică prin omisiune, față de persoana care încearcă să se sinucidă neputând fi
condiționată înlesnirea sinuciderii și deci susceptibilă să realizeze elementul material al
infracțiunii.
Atunci când două persoane înțeleg să îți acorde una alteia ajutor în vederea suprimării
vieții lor (sinucidere prin consens) dacă una dintre aceste persoane rămâne în viață se ridică
problema răspunderii ei pentru înlesnirea sinuciderii celeilalte.
Spre exemplu: o infirmieră, sub influența unei depresii sufletești prelungite determină
să se sinucidă și, determină la aceasta și pe altă infirmieră hotărând să se injecteze fiecare cu o
substanță mortală.
 Cea care injectează prima moare, cealaltă mai stângace se salvează și este trimisă în
judecată cu refuz de ajutor cuvenit unei persoane aflate în pericol. În comentariul speței se
arată că ajutorul victimei se impunea dar este discutabil dacă a existat această posibilitate. Ca
urmare, inculpata nu ar fi putut fi trasă la răspundere. În raportul cu legislația noastră s-ar fi
pronunțat o soluție de achitare deoarece înlesnirea sinuciderii celeilalte persoane putea fi
comisă numai cu intenție ori nereușita celei de-a doua sinucideri nu implică în mod automat
intenția de înlesnire ori determinare a sinuciderii primei persoane.
Numai dacă cea de-a doua persoană ar fi simulat sinuciderea pentru a o determina pe
prima să se sinucidă s-ar fi putut încadra fapta la determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
Urmarea imediată constă în producerea unui anumit rezultat și anume fie sinuciderea
victimei fie încercarea de sinucidere a acesteia, rezultate pe care legea le prevede explicit în
conținutul incriminării.
Latura subiectivă
Forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă.
Prin prisma modalităților agravante ale infracțiunii, elementul material se realizează
prin fapta care a fost comisă împotriva unui minor cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani sau
față de o persoană cu discernământul diminuat.
De asemenea dacă s-a săvârșit față de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau
față de o persoană care nu putea să își dea seama de consecințele acțiunilor sau inacțiunilor
sale ori nu putea să le controleze.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, tentativa nu se pedepsește.

VIOLAREA VIEȚII PRIVATE

Este prevăzută în articolul 226 Cod penal și constă în atingerea adusă vieții private,
fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace
tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuință sau încăpere ori
dependință ținând de aceasta sau a unei convorbiri private.
Fapta este mai gravă atunci când divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea,
fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor, prevăzute în alin. 1, se face de către o
altă persoană sau către public (art 226 alin 2).
Nu constituie infracțiune fapta săvârșită:
a) de către cel care a participat la întâlnirea cu persoana vătămată în cadrul căreia au fost
surprinse sunetele, convorbirile sau imaginile, dacă justifică un interes legitim;
b) dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de
făptuitor;
c) dacă făptuitorul surprinde săvârșirea unei infracțiuni sau contribuie la dovedirea
săvârșirii unei infracțiuni;
d) dacă surprinde fapte de interes public, care au semnificație pentru viața comunității și
a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari decât prejudiciul produs
persoanei vătămate.
Fapta este mai gravă în cazul plasării, fără drept, de mijloace tehnice de înregistrare
audio sau video, în scopul săvârșirii faptelor prevăzute la alineatele 1 și 2 ale articolului 226.
De asemenea constituie infracțiune, plasarea fără drept a acestor mijloace în scopul
săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală, cu precădere în alineatele 1 și 2.
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la respectarea vieții
private a persoanei.
Obiectul material îl constituie suportul pe care se interceptează viața privată a
persoanei, adică fotografiile, caseta video sau audio.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde
penal. Participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.
 Subiectul pasiv poate fi numai o persoană fizică a cărei intimitate a fost lezată prin
folosirea mijloacelor de interceptare de date, sunete, informare, imagine.
Latura obiectivă
Elementul material constă în orice acțiune de folosire a oricăror mijloace de
interceptare de la distanță, de date informative sau imagini în interiorul unei locuințe,
dependință sau loc împrejmuit ținând de aceasta.
Pentru existența infracțiunii este necesar ca încălcarea dreptului la viață privată a unei
persoane să se facă fără drept. Astfel, nu săvârșește această infracțiune o persoană care
fotografiază interiorul locuinței unei alte persoane cu consimțământul acesteia în baza unui
mandat emis de instanță.
Urmarea imediată constă în starea de pericol adusă vieții private a unei persoane.
Latura subiectivă
Forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii, tentativa nu se pedepsește.