TEORIA GENERALA A DREPTULUI

DREPT CIVIL
IZVOARELE DE DREPT CIVIL POT FI :

A. Formale = repreznita forma de exprimare a normelor de drept civil.

B. Materiale = reprezinta conditiile materiale de existenta care genereaza normele de drept civil.

In categoria izvoarelor de drept civil formale , protivit Art. 1 al.1 C.C.: : Sunt izvoare ale dreptului
civil: legea, uzantele si princiipile genereale ale dreptului.

Art.1 al 1 C.C. previne si ordinea de aplicare ale acestor izvoare:” Legea, uzantele, dispozitiile
legale privitoare la sisteme asemanatoare si principiile generale ale dreptului.”

A.IZVOARE DE DREPT CIVIL FORMALE

A.1 LEGILE

In functie de organul de stat care emana si in functie de natura lor , urmatoarele categorii de
acte normative pot constitui izvoare de drept civil:

CONSTITUTIA

LEGILE

ORDONANTELE DE GUVERN

HOTARARI DE GUVERN

ACTE ALE ORGANELOR CENTRALE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE( ordine, instructiuni,

regulamente)

ACTE NORMATIVE EMISE DE AUTORITATILE CONDUCERII LOCALE

REGLEMENTARILE INSTITUTIILOR UNIUNII EUROPENE

CONVENTIA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Art.1 al.1 Dr civil: Toate actele privind drepturile si libertatile persoanelor trebuie interpretate in
conformitate cu Constitiutia, cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu celelalte tratate in care
Romania este parte

Dreptul Uniunii Europene se aplica cu prioritate in materiile reglementate de dreptul civil,

indiferent de calitatea sau statutul partilor.
 A.2UZANTELE

Art. 1 al. 6 C.C. prin uzante se inteleg:

1. Obiceiul sau cutuma

2. Uzurile profesioanale

Obiceiul este practica indelungata si continua pe care cei care o aplica o considera obligatorie.

Uzurile reglementeaza raporturile dintre membrii unei profesii sau dupa caz ditre membrii unei
profesii si clientii cu ocazia exercitarii acelei profesii.

Uzantele au caracter de izvor de drept numai daca ele nu contravin ordinii publice si bunelor
moravuri( art. 1. Al 4)Cei care invoca uzantele trebuie se la dobandeasca cu o prezumtie relativa in ceea
ce priveste uzantele publicate de catre organizmele autorizate in acest domeniu.Uzantele au caracter de
izvor de drept numai in masura in care legea trimite in mod expres la ele.

EXEMPLE: Art 44, al 7, Constitutie, Art 603 C.C. care se refera la sarcini care, potrivit legii sau
obiceiului revin proprietarului.

A.3PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTRULUI CIVIL

I . Principiul proprietatii: Art.44, Constitutie, Art. 136 Constitutie

II . Pricipiul egalitatii in fata legii civile .Art. 4, al. 2, Art. 16

III . Principiul imbinarii intereselor personale cu interesele generale care rezulta din Art. 11, Art,
14,al. 1 C.C.

IV . Principiul garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile : Art. 1. Al. 3, Art 18 si Art. 26 C.C.

V . Principiul bunei-credinte

MORALA SI JURISPRUDENTA

Regulile moralei nu reprezinta izvoare de drept, dar in masura in care sunt incorporate intr-o
norma juridica ele dobandesc forta juridica a normei , ca izvor de drept.

Jurisprudenta nu reprezinta izvor de drept civil , dar exista si exceptii :

Deciziile Curtii Constitutionale( general obligatorii Art. 147, Al 4, Constitutie), Legea 554/2004 a
Contenciosului Administrativ in temeiul careia pot fi anulate acte normative , Jurisprudenta Curtii de
Justitie a UE si Jurisprudeta CEDO.

_____________________________________________________________________________________

=genul proxim
 =obiectul de reglementare al dreptului civil

Definitia dreptului civil. Este acea ramura de drept care apartine sistemului de drept
unitar al Romaniei si care reglementeaza raporturi patrimoniale si personal nepatrimoniale la care
participa persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica.

Sistemul de drept este genul proxim al dreptului civil, in consecinta dreptul civil
preia o parte din principiile fundamentale ale sistemului de drept, cum ar fi principiul proprietatii,
principiul egalitatii in drepturi s.a.m.d.

Norma juridica este regula de conduita cu caracter general si impersonal a carei

aplicare este asigurata, in caz de nevoie, de forta coercitiva a statului (forta de constrangere).

Institutia juridica este un grup de norme juridice care reglementeaza un

domeniu mai restrans de activitate.

Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza un

domeniu mai larg de relatii sociale cu trasaturi comune avand o metoda proprie de reglementare.

Raporturile patrimoniale sunt acele raporturi care au un continut economic,

continut care poate fi exprimat in bani.

Ex. Raporturile de proprietate, raporturile obligationale(de creanta)

Raporturile personal nepatrimoniale, sunt acele raporturi care exprima individualitatea

persoanei care sunt lipsite de continut economic si nu pot fi exprimate in bani.

Ex. Dreptul la nume, dreptul la onoare, dreptul la viata, dreptul la stare

civila, dreptul la domiciliu, dreptul la paternitatea unei creatii

Observatie : dreptul civil nu reglementeaza toate raporturile patrimoniale si personal

nepatrimoniale care apar in societate, ele fiind reglementate si de alte ramuri( dreptul muncii, dreptul
administrativ, dreptul fiscal ).

Calitatea subiectelor dreptului civil

1.Persoana fizica este omul, luat in mod individual ca subiect de drept.

2.Persoana juridica este un colectiv de oameni care are anumite elemente constitutive
prevazute de lege si care costituie un subiect de drept de sine statator, distinct de calitatea de subiect de
drept al fiecarui indivit membru al colectivului.
 Metoda de reglementare este mijlocul de care se foloseste statul pentru a influenta modul de
desfasurare a unei anumite categorii de raporturi juridice. Ea se exprima prin pozitia juridica specifica pe
care partile unui raport juridic o au una fata de cealalta.

In Dr.C. partile se afla pe pozitie de egalitate juridica atat in raporturile patrimoniale cat si in
raporturile personal nepatrimoniale. In alte ramuri de drept, partile se afla pe pozitie de subordonare
juridica a uneia fata de cealalta.

Caracterul normelor juridice care formeaza dreptul civil ca ramura de drept.

Dupa caracterul lor, normele juridice se clasifica in a. Norme dispozitive

b. Norme imperative

Normele dispozitive se subclasifica in norme permisive si norme supletive

Normele imperative se subclasifica in norme onerative si norme prohibitive

Normele dispozitiv permisive. Sunt acele norme care nu impun, ci numai permit ca subiectul de drept sa
aiba o anumita conduita, daca vrea.

Ex. Normele privind acceptarea succesiunii.(de ex. mostenirea)

Normele supletive. Sunte acele norme juridice care stabilesc o anumita conduita, care este obligatorie
pentru parti numai daca aceastea nu au prevazut prin vointa lor o alta conduita.

Ex. Intr-un contract de vanzare cumparare, bunul se preda la locul unde se afla

in momentul incheierii contractului, daca partile nu au prevazut altfel.

Normele imperativ onerative.(latinescul oneris-sarcina). Sunt acele norme care prevad obligatia partilor
de a avea intr-o ipoteza data o anumita conduita.

Ex. Contractul de donatie se incheie in forma autentica.

Sotii trebuie sa poarte in timpul casatoriei numele declarat la incheierea

casatoriei.

Normele prohibitive sunt acele norme care interzic in mod expres o anumita conduita, respectiv
savarsirea unei actiuni.

Ex. Conventiile asupra unei succesiuni nedeschise sunt interzise.

In dreptul civil, majoritatea normelor sunt norme dispozitiv supletive.

Un ALT criteriu de delimitare este natura sanctiunilor aplicate in cazul incalcarii normelor dreptului civil.

In dreptul civil, titularul dreptului subiectiv incalcat se poate adresa instantelor judecatoresti
pentru stabilirea situatiilor anterioare, repararea prejudiciului sau pentru luarea oricarei alte masuri
adecvate.

Principiile specifice dreptului civil. Ca ramura de drept, Dr.C. nu are in general principii specifice, dar
exista principii specifice la nivelul institutiilor juridice.

Ex. Principiul consensualismului in ceea ce priveste actele juridice civile.

Principiul ocrotirii bunei credinte.

Principiul chemarii la mostenire in ordinea claselor de mostenitori legali.

IN concluzie, niciunul dintre criteriile de mai sus, luate izolat, nu este suficient in a departaja
Dr.C. de alte ramuri de drept, si este necesar ca toate aceste criterii sa fie privite in interconexiunea lor.

Incheierea se refera la acte; savarsirea se refera in general la producerea unui prejudiciu prin
fapta omului (raspundere civila delictuala) iar producerea se refera la fenomene naturale.

Nul = nulitate absoluta - Incalcarea interesului public, obstesc

Anulabilul = nulitate relativa - Incalcarea interesului individual, privat, al unei parti.

______________________________________________________________________________

Interpretarea Normelor de drept civil

Interpretarea este acea operatiune logico-juridica de explicare a continutului si sensului

normelor de drept civil in scopul justei lor aplicari prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata
practica in ipotezele ce le contin.

O norma juridica este alcatuita, ca structura, din 3 parti :ipoteza, dispozitie si sanctiune.

O norma juridica se presupune ca se aplica unei situatii de fapt.

Necesitatea interpretarii.
 • Este posibil ca norma juridica sa fie depasita de dinamica vietii sociale, in sensul ca apar
situatii care nu au fost avute in vedere de legiuitor la adoptarea normei.

• In redactarea normelor juridice legiuitorul utilizeaza termeni generali pentru a da normei o

aplicabilitate cat mai mare. De exemplu, in materia repunerii in termenul de prescriptie,
Codul Civil utilizeaza sintagma “motive temeinice”

• Termenii folositi de legiuitor la edictarea normelor jurildice nu au intotdeauna intelesul din

vorbirea obisnuita. De exemplu, exista in Dreptul Civil cuvinte care au un alt inteles decat cel
din vorbirea curenta, cum ar fi termenul de “a da”

.In dreptul civil exista termeni care au caracter tehnic-juridic : Sezina, Fideiusiune, Uzucapiune.

Clasificarea interpretarii normelor de Dr.C.

• In functie de organul sau persoana care face interpretarea distingem

intre :

• Interpretarea oficiala, interpretarea care provine de la chiar organul de stat

care a edictat norma juridica respectiva si se concretizeaza in norme
interpretative.

• Interpretarea jurisdictionala, interpretarea facuta de catre jurisdictionarul,

un organ care solutioneaza un litigiu, adica are atributii jurisdictionale. De
regula, interpretarea jurisdictionala o fac instantele de judecata.

• Interpretarea doctrinara care se face de catre specialistii in drept, de catre

autorii de literatura juridica, precum si de catre avocati in pledoariile lor.

OBSERVATIE. Spre deosebire de interpretarea oficiala, care are un caracter

general obligatoriu, interpretarea jurisdictionala este aplicabila doar la speta
solutionata de instanta iar interpretarea doctrinara nu are un caracter
obligatoriu.

• In functie de rezultatul interpretarii distingem intre:

• Interpretare literala (declarativa) in care exista o concordanta deplina intre formularea

textului si situatiile practice care se incadreaza in ipoteza acestuia.

• Interpretare extensiva in care nu exista aceasta concordanta, in sensul ca formularea

textului este mai restransa decat intentia reala a legiuitorului, astfel incat textul
trebuie interpretat extensiv. De exemplu, articolul 1198 din Vechiul Cod Civil care se
refera la imposibilitatea materiala de preconstituire a unui inscris, text care a fost
 interpretat extensiv, si in ceea ce priveste imposibilitatea morala a preconstituirii unui
inscris. Potrivit art.10 din CC nu pot fi interpretate extensiv enumerarile limitative,
exceptiile sau prezumtiile, ori acele norme care restrang exercitiul drepturilor civile sau
care prevad sanctiuni civile . Aceste norme sunt de stricta interpretare.

• Interpretarea restrictiva este acea interpretare in care formularea textului este prea
larga fata de ipotezele ce se pot incadra in text. De exemplu, art.1182 din vechiul cod
civil reglementeaza dobandirea datei certe a unui inscris prin infatisarea inscrisului
sub semnata privata la o autoritate publica. Acest text a fost interpretat restrictiv, in
sensul ca nu este suficienta infatisarea inscrisului, ci este nevoie de inregistrarea
acestuia la acea autoritate.

• In functie de procedeele utilizate, distingem intre:

• Interpretarea gramaticala care presupune folosirea procedeelor de analiza sintactica si

morfologica a textului legal tinandu-se cont de intelesul utilizati.

Ex. Potrivit art.408,al 3 CC, filiatia fata de tatal din afara casatoriei se stabileste prin
recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz.

• Interpretarea sistematica, ce presupune lamurirea intelesului unei norme juridice,

tinandu-se cont de legaturile ei cu alte norme juridice din acelasi act normativ, precum
si cu normele juridice din alte acte normative.

Potrivit art39, al 1 CC, minorul dobandeste prin casatorie capacitate deplina de

exercitiu.

Potrivit art272, al 2 CC, pentru motive temeinice, minorul care a implinit 16 ani se
poate casatori in temeiul unui aviz medical cu incuviintarea parintilor etc.

In consecinta, minorii care au implinit varsta de 16 ani pot dobandi prin casatorie
capacitate deplina de exercitiu.

• Interpretarea istorico-teleologica care se face tinandu-se seama de finalitatea sau

scopul urmarit de legiuitor intr-un context istoric dat. Art 1000 al 3 reglementeaza
raspunderea comitentilor pentru faptele ilicite savarsite de prepusii lor in exercitiul
functiei incredintat.

• Interpretarea logica care presupune utilizarea regulilor logicii formale si a sistemului

de argumentare pe care se sprijina. Aici avem mai multe reguli de interpretare logica si
argumente de interpretare logica.
 Reguli de interpretare logica.

• Exceptia este de stricta interpretare, se exprima prin adagiuri, exceptio

est strictissime interpretationis. Ori de cate ori exista o exceptie, ea nu
poate fi extinsa prin interpretare la alte situatii decat cea prevazuta de
lege. O aplicatie a acestei reguli o reprezinta raportul dintre norma
generala si norma speciala, astfel, norma speciala deroga de la norma
generala ( se numeste speciala generalimus deroga), iar norma
generala nu deroga de la norma speciala ( generalia specialibus non
deroga)

• Unde legea nu distinge, nici noi nu putem distinge. Se exprima in

adagiul Ubi lex non distingvid nec nos distingvere devemus.

Potrivit art 92 al 1 CC, domiciliul minorului care nu a dobandit

capacitate deplina de exercitiu in conditiile prevazute de lege este la
parintii sai sau la parintele cu care acesta locuieste in chip statornic.
Textul nu face distinctie intre minorii pana la varsta de 14 ani, adica cei
lipsiti de capacitate de exercitiu, si minorii intre 14-18 ani, adica cei
care au capacitatea restransa de exercitiu.

• Norma se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice, si nu in

sensul de a nu produce efecte juridice. Actus interpretandus est potius
ut valea qva ut peream.

Argumentele de interpretare logica.

• Argumentul per a contrario (tertului exclus) si se exprima in adagiul Cvi dicit de uno negat
de altero. (cel ce afirma ceva neaga contrariul)

Ex. In conformitate cu art 11 din CC, nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice
unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

Interpretand per a contrario se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de
la legile care nu privesc ordinea publica si bunele moravuri.
 • Argumentul de interpretare “a fortiori”, adica, cu atat mai mult. In baza acestui argument
se ajunge la aplicarea unei norme la un caz care nu este reglementat expres deoarece
ratiunile care au fost avute in vedere la edictarea normei se regasesc cu si mai multa tarie
in cazul dat.

Ex. Interpretarea art 282 si 383 al 1 CC privind numele purtat de sotul supravietuitor in
cazul decesului celuilalt sot.

• Argumentul reducerii la absurd (reductio al absurdo) este acel argument prin care se arata
ca o anumita solutie propusa prin interpretare este singura posibila deoarece orice alta
interpretare ar conduce la consecinte absurde.

Metoda analogiei care se bazeaza pe ideea ca unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicate aceleasi
norme juridice. Se exprima in adagiul “ubi edem est ratio ibi edem solutio ese debet.”

_____________________________________________________________________________________

RAPORTUL JURIDIC CIVIL.

Definitie : Este acea relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de norma de drept
civil. Are caracter voitional, respectiv reprezinta pe de o parte vointa legiuitorului (cel ce a edictat norma
de drept civil si, uneori, vointa partilor de a intra in rapoarte juridice civile. <3.

Structura : Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt

Partile (sau subiectele raportului juridic civil), care sunt persoanele fizice sau persoanele juridice,
titulare de drepturi si obligatii civile.

Continutul raportului juridic civil, care consta in totalitatea drepturilor subiective civile si a
obligatiilor civile pe care le au partile raportului juridic civil.

Obiectul raportului juridic civil, adica, conduita partilor, respectiv actiunile sau inactiunile la care
sunt indriduite (indreptatite) sau pe care trebuie sa le respecte partile raportului juridic civil.

IZVOARELE RAPORTULUI JURIDIC CONCRET

Definitie : Intelegem o imprejurare, respectiv un act sau un fapt de care legea leaga nasterea unui raport
juridic civil.(acele acte si fapte care determina nasterea raportului juridic)
 Din punct de vedere al corelatiei dintre norma juridica, raportul juridic civil abstract, raportul
juridic civil concret si izvorul raportului juridic civil concret, facem urmatoarele precizari:

• Norma juridica civil reprezinta premiza necesara si obligatorie atat pentru raportul juridic
abstract, cat si pentru cel concret.

• Raportul juridic civil abstract este tiparul raportului juridic civil concret.

• Izvorul raportului juridic civil concret genereaza o situatie juridica concreta intre subiectele
raportului juridic.

Clasificare:

Dupa cum sunt sau nu independente de vointa umana, distingem intre:

• Fapte omenesti

• Evenimente

Faptele omenesti sunt acele fapte comisive sau omisive (actiune sau abstentiune/ faci sau nu faci)
savarsite de subiectele de drept civil.

Aceste fapte se clasifica in :

• Fapte omenesti savarsite cu intentia de a produce efecte juridice (actele juridice) [contractul de
vanzare-cumparare]

• Fapte omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care insa se produc in
temeiul legii (fapte juridice stricto sensum / adica in sens restrans) [atunci cand se produce un
accident de circulatie]

Faptele omenesti se mai clasifica in :

• Fapte licite

• Fapte ilicite

Evenimentele sunt acele imprejurari care se produc independent de vointa omului si care dau nastere
la raporturi juridice

Ex. Nasterea/ moartea unei persoane, cutremur, inundatie.

OBSERVATIE. Evenimentele, impreuna cu faptele juridice stricto-sensum, alcatuiesc faptele

juridice lato-sensum (fapte juridice in sens larg)
 CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

Drepturile subiective civile alcatuiesc latura activa a continutului raportului juridic civil, iar obligatiile
alcatuiesc latura pasiva.

Dreptul subiectiv civil=Este posibilitatea, recunoscuta de lege, subiectului activ al raportului

juridic civil de a avea o anumita conduita in limitele dreptului obiectiv si de a pretinde subiectului
pasiv de a avea o conduita corespunzatoare, respectiv de a da / a face / sau a nu face ceva, putand
apela in caz de nevoie la forta coercitiva a statului.*sanctiunea dreptului subiectiv civil*

NU EXISTA DREPT SUBIECTIV FARA OBLIGATIE CORELATIVA.

Clasificarea drepturilor civile dupa mai multe criterii.

• Dupa cum titularul dreptului poate sa-l exercite singur fara a avea nevoie de concursul altei
persoane distingem intre :

• Dreptul subiectiv absolut este cel pe care poate si-l exercite singur fara interventia
altei persoane. [Exemplu: Dreptul de proprietate.]

• Dreptul subiectiv relativ este cel pe care nu poate sa si-l exercite fara interventia altei
persoane. [Exemplu: Drepturile de creanta / dreptul imprumutatorului de a i se
restitui suma de bani imprumutata.]

Caracterele dreptului absolut.

• Este cunoscut numai subiectul activ al raportului juridic in al carui

continut intra dreptul, iar subiectul pasiv este nedeterminat.

• Dreptului absolut ii corespunde o obligatie generala si negativa,

respectiv de a nu face nimic de natura a aduce atingere dreptului
absolut.

• Obligatia corelativa dreptului absolut apartine tuturor celorlalte

subiecte de drept (generala), ceea ce inseamna ca dreptul absolut
este opozabil (toate celelalte subiecte au obligatia negativa de a nu
aduce prejudicii acestui drept) erga-omnes (tuturor).

Caracterele dreptului relativ.

• Este cunoscut atat subiectul activ cat si subiectul pasiv.

• Obligatia corelativa a unui drept relativ este o obligatie particulara care consta in a
 da / a face / sau a nu face ceva ce subiectul pasiv ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi
obligat.

• Dreptul relativ este opozabil numai subiectului pasiv.

• Drepturilor relative le corespund obligatii corelative.

• In functie de natura continutului distingem intre dreptul nepatrimonial si dreptul patrimonial.

Drepturile personal nepatrimoniale se sublasifica in :

• Drepturi care privesc existenta si integritatea fizica sau morala a persoanei. [Dreptul
la viata, sanatate, onoare, reputatie]

• Drepturile care privesc idetificarea persoanei fizice sau juridice. [Dreptul la nume,
domiciliu, stare civila/persoane fizice, dreptul la denumire, sediu/persoanele
juridice]

• Drepturile care decurg din creatia intelectuala. [Drepturile de autor, inventii, inovatii]

Drepturile patrimoniale (acele drepturi care au o valoare pecuniara (baneasca)) se

subclasifica in :

• Drepturi reale

• Drepturi de creanta

Dreptul real (ius in re) este acel drept patrimonial in temeiul caruia titularul isi poate exercita
prerogativele asupra unui lucru fara concursul unei alte persoane. [Dreptul de proprietate] [este drept
absolut]

Drepturile de creanta (ius ad personam)/ drepturi personale sunt acele drepturi patrimoniale
in temeiul carora subiectul activ, numit creditor, poate sa pretinda subiectului pasiv, numit debitor sa
dea / sa faca / sa nu faca ceva sub sanctiunea fortei coercitive a statului. [Dreptul imprumutatorului]

Drepturile reale sunt drepturi absolute, drepturile de creanta sunt drepturi relative.

Drepturile reale se bucura de doua prerogative: 1. Prerogativa urmaririi ( titularul

dreptului real poate sa urmareasca
bunul in mainile oricui s-ar afla)
 2. Prerogativa preferintei (confera
titularului dreptului real posibilitatea de
a-si realiza dreptul cu preferinta fata de
titularii altor drepturi)

3. In funtie de corelatia dintre drepturi distingem intre

• dreptul subiectiv principal al carei existenta nu depinde de existenta altui drept civilv

[Dreptul de proprietate, dezmembramintele dreptului de proprietate (dreptul de uz, servitute,

superficie, abitatie)]

• dreptul accesoriu care nu are o existenta de sine statatoare, ci depinde de existenta unui al
drept civil. (ACCESORIUM SEQUITUR PRINCIPALAE / accesoriul urmeaza principalul ).

[Dreptul de ipoteca, dreptul de gaj, privilegiul, dreptul de retentie]

4.In functie de gradul de certitudine oferit titularilor distingem intre :

a. Drepturi subiective pure si simple.

b. Drepturi subiective afectate de modalitati (modalitatile sunt termenul /eveniment viitor si

sigur/, conditia si sarcina, adica imprejurari viitoare de care depind nasterea sau executarea drepturilor
civile).

Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare ,de care depinde efectuarea prestatiei
/care amana afectuarea prestatiei.

.Conditia este,de regula, un eveniment de viitor , nesigur ca realizare, de care depinde insasi
existenta drepturilor si obligatiilor civile.

_____________________________________________________________________________________

Notiunea de obligatie civila – Creditorul are dreptul sa obtina prestatia datorata.

Obligatia civila este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de avea o anumita conduita
corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, respectiv de a da / a face sau a nu face ceva , iar in caz de
nevoie putand fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Clasificarea obligatiilor :
 • Obligatii de a da / a face sau a nu face.

• Obligatia de a da. Sunt acele obligatii prin care se constituie sau se transmite un drept real.

Ex. Obligatia vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut catre
cumparator.

Contractul de ipoteca prin care se naste dreptul la ipoteca si obligatia corelativa. Obligatia
debitorului de a constitui un drept de ipoteca in favoarea creditorului nascuta intr-un contract de
ipoteca.

• Obligatia de a face. Sunt acele obligatii care constau in a executa o lucrare, de a presta un
serviciu, de a preda un bun (deci orice prestatie pozitiva in afara celor care se incadreaza in
obligatia de a da).

• Obligatiile de a nu face. Constau in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la o actiune

sau de la anumite actiuni.

Aceasta clasificare are importanta in ceea ce priveste calificarea unor acte juridice civile, precum
si in cazul executarii silite.

• Obligatii Pozitive si obligatii Negative.

• Obligatiile pozitive sunt cele ce constau intr-o actiune (a da si a face)

• Obligatiile negative sunt cele ce constau intr-o abstentiune (a nu face)

Importanta rezida in cazul obligatiilor negative, debitorul este de drept in intarziere.

• Obligatii De Rezultat (determinate) si obligatii De Mijloace (de diligenta)

• Obligatiile de rezultat sunt acele obligatii prin care debitorul se obliga sa atinga un rezultat
determinat atat sub aspectul obiectului cat si al scopului urmarit (Art 1481 al.1 CC)

• Obligatiile de diligenta sunt acele obligatii in care debitorul se obliga sa depuna toata staruinta
pentru a atinge un anumit rezultat fara insa a se obliga la chiar rezultatul preconizat. (obligatia
pe care si-o asuma medicul asupra bolnavului / obligatia unui avocat in cazul unui proces).

Importanta acestei clasificari este pe plan probatoriu, in sensul ca, in cazul obligatiilor de
rezultat, neatingerea rezultatului creaza o prezumtie de nevinovatie in sarcina debitorului, pe
cand in cazul obligatiilor de mijloace nu exista o astfel de prezumtie si deci creditorul are
obligatia de a proba faptul ca debitorul nu a depus toate mijloacele necesare pentru atingerea
 rezultatului.

• Obligate civile obisnuite, obligatii civile scriptae in rem, obligatii propter rem. Are
drept criteriu opozabilitatea fata de terta obligatiilor.

• Obligatiile civile obisnuite sunt acele obligatii care sunt opozabile numai debitorului fata de care
s-a nascut. Majoritatea obligatiilor civile sunt obligatii obisnuite.

• Obligatiile scriptae in rem sunt acele obligatii ( se mai numesc si opozabile tertilor) care sunt atat
de strans legate de un lucru astfel incat creditorul isi poate realiza dreptul sau numai daca
titularul dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat sa respecte dreptul creditorului desi
nu a participat direct si personal la formarea raportului obligational) exemplu : Art. 1811 CC.

• Obligatiile propter rem (se mai numesc si obligatii reale) si constau in indatorirea care apartine,
potrivit legii sau conventiei partilor, detinatorului unui bun.

Exemplu. Obligatia detinatorului unui teren agricol de a-l cultiva.

• Obligatii civile perfecte si obligatii civile imperfecte.

• Obligatiile perfecte sunt acele obligatii care se bucura de sanctiune juridica in sensul ca pot fi
duse la indeplinire prin apelul la forta coercitiva a statului.

• Obligatiile imperfecte (sau naturale) sunt acele obligatii a caror executare nu se mai poate obtine
pe cale silita dar care, indeplinita de buna voie de catre debitor, debitorul nu mai poate cere
restituirea prestatiei (Art. 1342, al.1 CC).

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL.

Definitie. Este actiunea sau inactiunea la care este indriduit subiectul activ si de care este tinut
subiectul pasiv.

Obiectul derivat al raportului juridic civil il constituie bunurile.

In ceea ce priveste notiunea de bun exista doua sensuri :

• In sens larg, prin bunuri intelegem atat lucrurile cat si drepturile subiective civile privitoare la
acestea.

• In sens restrans, prin bun intelegem numai lucrurile asupra carora pot exista drepturi
patrimoniale.
In ceea ce priveste corelatia dintre bun si patrimoniu intre cele doua exista un raport de la parte la
intreg. Prin patrimoniu intelegem totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unui
subiect de drept.

Bunuri in sens restrans, clasificarea lor:

• In functie de natura si calificarea data de lege bunurilor.

• Bunuri imobile

• Bunuri mobile

Bunurile imobile se subclasifica in

-bunuri imobile prin natura

-bunuri imobile prin destinatie

-bunuri imobile prin determinarea legii

- Bunurile imobile prin natura sunt acele bunuri care nu pot fi deplasate dintr-un
loc in altul prin forta lor proprie sau printr-o forta exterioara. Aceste bunuri sunt
definitie in Art. 537 CC si sunt terenurile, izvoarele, cursurile de apa, plantatiile
prinse in radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant cu caracter
permanent.

-Bunurile imobile prin destinatie sunt acele lucruri care sunt mobile prin natura
lor insa, data fiind destinatia stabilita de proprietar, legea le considera imobile.

Art. 538 al.1 CC.

-Bunuri imobile prin determinarea legii, si sunt drepturile reale imobiliare,

precum si actiunile in justitie introduse in scopul valorificarii lor.

Bunurile mobile se subclasifica in

-bunuri mobile prin natura lor

-bunuri mobile prin anticipatie

-bunuri mobile prin determinarea legii

-Bunurile mobile prin natura lor sunt prevazute in Art. 539 CC, si sunt acele
lucruri pe care legea nu le considera imobile.

-Bunurile mobile prin anticipatie , acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri
imobile dar care, potrivit vointei partilor, sunt considerate bunuri mobile in
virtutea a ceea ce vor deveni ele in viitor.

Ex. Plantatiile, recoltele.

 -Bunurile mobile prin determinarea legii sunt drepturile reale mobiliare
drepturile de creanta, drepturile de proprietate intelectuala precum si actiunile in justitie privitoare la
acestea.

Importanta acestei clasificari.

1.Exista un regim juridic diferit in ceea ce priveste efectele posesiei, publicitatea instrainarilor,
executarea silita, competenta teritoriala a instantelor si lex causae (legea aplicabila) in cazul litigiilor de
drept international privat.

b.

b. In functie de regimul circulatiei lor juridice

-bunuri care se afla in circuitul civil (adica pot fi dobandite sau instrainate prin acte juridice
civile). Regula este ca bunurile se afla in circuitul civil.

In cadrul acestei categorii distingem intre bunuri care pot circula liber,
neingradit si bunuri care sunt supuse anumitor restrictii. (armele si munitiile, produsele si
substantele toxice, obiectele de cult s.a.m.d.)

-bunuri care sunt scoase din circuitul civil, acele bunuri care prin natura lor nu pot fi apropriate
(nu pot forma obiectul unui drept de proprietate)

Exemplu: Lucruri comune, cum ar fi aerul.

Importanta se reflecta in valabilitatea actelor jurdice incheiate si care au ca obiect astfel de

bunuri.

c.Dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea obligatiei, distingem intre

- bunuri fungibile

-bunuri nefungibile

Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi determinate dupa numar, greutate sau masura, astfel
incat ele pot fi inlocuite in executarea unei obligatii. Art. 543 al.2 CC.

Bunurie fungibile sunt bunuri de gen. (res genera)

Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care nu pot fi inlocuite unele cu altele in executarea obligatiei.
Bunurile nefungibile sunt bunuri individual determinate. (res certa)

Importanta, din punct de vedere al transmiterii dreptului real, al locului de executare al predarii
bunului (in cazul bunurilor nefungibile individual determinate, acestea se predau, ca regula, in locul
unde se afla ele in momentul incheierii contractului, iar, in cazul bunurilor fungibile, ele se predau la
sediul sau domiciliul debitorului //plata este cherabila si nu este portabila)

d. Dupa cum folosirea implica sau nu consumarea substantei sau instrainarea lor distingem intre
bunuri

-consumptibile (se consuma la prima lor intrebuintare// banii, alimentele, combustibilul)

-neconsumptibile (nu isi consuma substanta la prima lor intrebuintare// cladiri, terenuri, masini)

Importanta, calificarea unor acte juridice, cum ar fi imprumutul de consumatie (mutum) si imprumutul
de folosinta (comodatul).

=====================================================================================

5. Bunurile corporale si incorporale -bunurile corporale sunt acele bunuri care au existenta materiala si
sunt perceptibile prin simturile omului -bunurile incorporale au existenta ideala, abstracta, cu valoare
economica: drepturi reale altele decat cel de proprietate, drepturile de creanta, titlurile de valoare
(actiuni, obligatiuni, cambia, cecul, biletul de ordin, etc)

Importanta: Efectul posesiei - bunurile mobile au ca obiect numai bunurile materiale

- numai bunurile corporale pot fi obiectul dobandirii proprietatii prin traditiune

6.Bunurile divizibile si indivizibile -bunurile divizibile pot fi impartite fara a isi schimba destinatia
economica -bunurile indivizibile sunt cele care nu pot fi divizate fara a isi schimba destinatia
economica Observatie: in sensul ca caracterul unui bun de a fi divizibil sau indivizibil se poate stabilii si
prin act juridic

Importanta este in materia partajului.

7.Bunuri principale si accesorii -bunurile principale sunt acele bunuri care pot fi folosite in mod
independent fara a fi destinate utilizarii unui alt bun

-bunurile eccesorii sunt acele bunuri care sunt destinate utilizarii altui bun

Importanta: in ceea ce priveste raportul dintre bunul principal si bunul accesoriu se aplica principiul
accesorium sequitur principalem (bunul accesoriu urmeaza soarta bunului principal)

Partile raportului juridic civil (subiectele de drept civil)

Persoana fizica si persoana juridica (persoana morala) Persoana juridica: pentru existenta unei
persoane juridice este nevoie sa fie indeplinite cumulativ trei cerinte care sunt prevazute in articolul 187
Cod Civil -organizare proprie de sine statatoare -un patrimoniu propriu -un scop determinat
Determinarea subiectelor raportului juridic civil Determinarea: cunoasterea partilor raportului juridic
civil

Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil: In cazul drepturilor reale In cazul drepturilor de
creanta

a)in cazul drepturilor reale, in cazul dreptului de proprietate: in materia drepturilor reale pluralitatea
subiectelor isi gaseste aplicatia in proprietatea comune: -pe cote parti (co-proprietate) -in
devalmasie (ex: comunitatea de bunuri a sotilor)

b)in cazul drepturilor de creanta: in aceasta materie avem pluralitate activa, pasiva si mixta: -activa:
mai multi creditori -pasiva: mai multi debitori -mixta: mai multi creditori si mai multi debitori In
aceasta materie, principiul care o guverneaza aceasta pluralitate este principiul divizibilitatii obligatiilor.
In principiu obligatiile sunt divizibile sau conjuncte: fiecare dintre creditori poate sa ceara de la debitor
numai ceea ce i se cuvine, iar fiecare debitor poate fi obligat numai in limita partii sale de datorie.

Exceptiile: trebuie sa fie expres prevazute de lege sau sa rezulte din natura bunului sau actul juridic si
sunt doua exceptii: solidaritate si indivizibilitatea -solidaritatea (obligatia solidara): -activa atunci cand
un creditor poate cere de la debitor intreaga creanta datorata (solidaritatea activa poate sa se nasca
numai dintr-un act juridic) -pasiva: posibilitatea creditorului de a cere de
la oricare dintre co- debitori plata intregii datorii (se poate naste dintr-un act juridic sau din lege). Ex.
solidaritatea prevazuta in materia raspunderii civile delictuale. Observatie: dupa ce unul din co-
debitori plateste intreaga datorie, el se poate indrepta impotriva celorlalti co-debitori care insa nu mai
raspund solidar, ci, fiecare numai pentru partea pe care o datoreaza. -indivizibiliatea: obligatia
indivizibila este aceea care potrivit vointei partilor sau naturii obiectului obligatiei, nesusceptibil prin
natura sa la divizare (materiala sau intelectuala), nu poate fi impartit intre creditori (indivizibilitatea
activa) sau intre debitori (indivizibilitate pasiva)

In ceea ce priveste deosebirile intre solidaritate si indivizibilitate:

-solidaritatea priveste legatura dintre subiectele obligatiei, pe cand indivizibilitatea se refera la

obiectul obligatiei -in ceea ce priveste izvorul lor: solidaritatea poate rezulta din conventia partilor si
din lege, iar indivizibilitatea mai poate rezulta si din natura obiectului obligatiei -sub aspectul intinderii
solidaritatea functioneaza numai fata de cei intre care s-a nascut (fata de succesori, obligatia se
transmite divizata), pe cand indivizibilitatea se transmite si succesorilor