MUNICIPIUL CÂMPULUNG

Scurt istoric

Orașul Câmpulung Muscel, timp de patru ani a găzduit pe băncile Liceului

Dinicu Golescu promoția 1957 - 1961. Un număr însemnat de absolvenți din cele șase
clase paralele, patru profil „real” și două profil uman și-au luat zborul spre alte forme de
învățământ.
Prețul câmpușungean Constantin Moise, legat mu numai sufletește de oraș,
leagănul copilăriei sale, i-a închinat poezia:

Oda Câmpulungului

Scump oraș cu iz de munte

Și cu plaiuri muscelene, Sfântă-i dragostea de glie,
Născători de Feți Frumoși De părinți și de copii,
Și Ilene Cosânzene. De orașul meu în care
Îmi duc viața zi de zi.
Ancora înfiptă-adânc
Peste timp ce nu se-nclină Într-o lume rea sau bună,
Nici urgiilor răzlețe, Mândru de-al său trecut
Nici săpat la rădăcină. Câmpulungul este vrajă
Darului de absolut.
Tu ești dorul ce ne-alină,
Ziua, noaptea foc mocnit, Dintre-atâtea vechi orașe
Când tristețea ne-apasă Câte sunt în astă țară,
Tu ești leac pentru iubit. Tu, orașul meu iubit
Ai fost prima capitală.
Tu ești glia strămoșească, Cât de mare-i bucuria
Ruga sfântă lăcrimând Pentru cei ce s-au născut
Pentru cei ce și-au dat viața În acest străvechi oraș
Apărând acest pământ. Cu viitor, prezent, trecut!
Volumul „Repere cronologice” - 2016
Fii tăi plecați în lume
Editura Larisa, Câmpulung Muscel
Îți aduc dorul și suspină,
Te poartă mereu în suflet
Și-n a ochilor lumină.

Le-ai fost casă părintească,

Timpuri vechi și timpuri noi,
Ce n-ar da măcar o clipă
Să se-ntoarcă înapoi.
Câmpulungului pe lângă frumusețea sa naturală îi dau farmec monumentele
istorice, culturale, arhitecturale întâlnite aproape la fiecare pas, pe care le amintește
poeta câmpulungeană prin adopție Maria Chirtoacă în poezia „Reportaj”.
 Pretutindeni, Câmpulungul istorie și vrajă:
Duhul vieții Basarabe
Stă și ai aici de strajă.
Cel mai conservat din toată
Țara Românească, are
Încă izul de-altădată
În sculptură și culoare.
Vezi adesea bolte, brâuri,
Lapidarii, cariatide,
Porți, arcade, uși, pilaștri,
Ornamente vechi, splendide.
Fiecare stradă are
Câte-un turn sau câte-o vilă,
Câte-o casă cu pergolă
Sau lucarnă cu șindrilă.
Vila Paul sau Golescu,
Vila Mirea, Vila Grant,
Drăghiceanu, Iorgulescu,
Cu un aer fin, șarmant,
Ca și bulevardul însuși
Amintesc ades, trăsături luxoase
Poposeau aici, la vile
De la gară până-n Gardă
Spre Lerești, spre Mateiaș
Multe case îi dau farmec
Visătorului oraș.
Pretutindeni vezi în Muscel
Câte-un semn pe-al vremii val:
Ba un zid de castru antic,
Ba un turn medieval.
Toate-l fac în lume unic:
Munte, vale, râu și ram
Și-i statornic în iubirea
Lui de țară și de neam...

Iată cum îl descria prof. universitar dr. Dan Simionescu în anul 1970:
„Câmpulungul se bucură între orașele țării, de mai priorități, care pe lângă avantajele
poziției lui geografice i-au dat un prestigiu deosebit. A fost cel mai vechi oraș al țării,
prima capitală a Țării Românești, la „descălecarea” lui Radu Negrul, voievod venit peste
munți, unde era „mare” Hațeg spre Almaș și Făgăra. Întâi au făcut orașul ce-i zic
Câmpul Lung (...) de acolo au descălecat la Argeș” deși sunt istorici care spun că
„Orașul Câmpulung este un oraș care a preexistat întemeierii Țării Românești ca stat
feudal de sine stătător”.
Alexandru Vlahuță în „România pitorească” îl descrie astfel: „ ... orașul se
întinde pe o vale răcoroasă la poalele munților. Dealurile acoperite de livezi îl
adăpostește de vânturi. Râul Târgului îl spală și-l înveselește cu undele lui limpezi și
gălăgioase. Străzile sunt drepte, curate, umbrite de arbori - mai toate casele au grădină,
unde te uiți, vezi numai flori, răzoare de flori pe lângă ostrețe, (n.n. garduri din șipci sau
împletituri), glastre de flori în cerdacuri și pe la ferestre - orașul tot e împodobit cu flori.
Aici, la locul acesta liniștit, retras, a descălecat acum 600 de ani, primul nostru
voievod, Radu Negru, care s-a scoborât din Făgăraș pe matca Dâmboviței, s-a venit să
întemeieze „țară nouă” dincoace de Carpați. Aici s-a așezat cea dintâi capitală a
României - cuibul de scurtă odihnă a legendarului vultur menit să despice atâtea vijelii
cu zboru-i îndrazneț - aici s-a ridicat de norocosul descălecător cea dintâi biserică
domnească, în amintirea acelor zile mari și însemnate de la care un alt drum ni se
deschide și începe o nouă istorie pentru neamul nostru”.
Despre întemeierea orașului sunt documente puține cu mărturii scrise. Unii dintre
cercetători susțin că a fost întemeiat de către Cavalerii Teutorni în prima jumătate a sec.
al XIII-lea. Alții, bazați pe unele tradiții au afirmat că ar fi fost întemeiat de legendarul
Negru Vodă, undeva pe la sfârșitul secolului al XIII-lea.
Ștefan Soica (1878-1941), reputat cercetător în domeniul arheologiei, profesor de
istorie la liceele „Matei Basarab” și „Principele Carol” din București, a scos la iveală o
serie de mărturii și însemnări referitoare la istoria neamului nostru. Colaborator activ la
„Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, a publicat în mai multe numere
fragmente din „Letopisețul Țării”. Iată un pasaj considerat semnificativ și de alți istoriei
români, în legătură cu voievodul Negru Vodă: ... iar când a fost cursul anilor de la
zidirea lumii, 6798, iar de la Hristos 1290, fiind în Țara Ungurească un voievod ce l-au
chemat Radu Negru voievod, mare herteg pre Almaș și Făgăraș, în zilele lui Andreiaș,
craiu ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și cu mulțime de norod: Români, Papistași,
Sași și de tot felul de oameni, pogorând pe apa Dâmboviței, au început a face țară nouă.
Întâi au făcut orașul ce-i zice Câmpulung, acolo au făcut și o biserică mare și frumoasă.
Și de-acolo au descălecat la Argeș și iarăși au făcut oraș mare și au spus și acum de
domnie acolo, făcând curți de piatră și care domnești și o biserică mare și frumoasă”.
Cel dintâi dintre marii istoriei ai neamului nostru care a susținut această ipoteză
ce se referea la întemeierea orașului Câmpulung de către Cavalerii Teutoni în prima
jumătate a sec. al XVIII-lea a fost Nicolae Iorga. Iată cum a explicat această ipoteză,
marele istoric: „ ... Cavalerii Teutoni în anul 1211 se retrăgeau spre Trecătoarea Bran
spre țara lor, după ce luptaseră mai înainte în locurile sfinte. Sunt opriți de regele Andrei
al II-lea al Ungariei și s-au înțeles cu ei ca să stăvilească năvălirea cumanilor în Țara
Bârsei, justificând că au lăsat aici pe teutoni (1212) pentru a apăra hotarele și în același
timp dându-se voie să ridice orașe și cetăți. Datorită mai multor nemulțumiri și-au extins
stăpânirea și peste Carpați, zidind Cetatea Oratea (Oratia) în Trecătoarea Rucăr - Bran,
instalând aici un puternic post de pază”.
(Despre Cetatea Oratea au scris mai mulți istorici amintind de existența ei printr-un
document datat anul 1232: A.D. Xenopol în „Istoria Românilor” (1907), I. Clenciu,
publicând în „Buletinul Muzeului Militar Central” în anul 1940 articolul „Cetatea de
deasupra Podului Dâmboviței, zisă și cetatea Neamțului.”
Din hrisovul voievodului Gheorghe Duca (a domnit în mai multe rânduri atât în
Moldova cât și în Țara Românească între anii 1665 - 1678, referitor la Negru Vodă
aflăm că: d
Continua să afirme Nicolae Iorga: „... Înainte de anul 1232, teutonii s-au întins
mai departe, au mers pe apa Dâmboviței pe un drum vechi, foarte circulat, construit în
apoca romană, au ajuns în Valea Argeșului (n.n. probabil pe Valea Pravățului) și mai
departe în Valea Râului Târgului, unde ei, aici au înființat Câmpulungul. În limba lor
l-au numit Langenau, iar în limba latină se numea Campus longus. În perioada anilor
1215 - 1225, teutonii au adus în zona Câmpulungului și din Ardeal. Aceștia, împreună
cu populația băștinașă românească, la adăpostul întăriturilor, au alcătuit o comunitate
condusă după modelul lor (n.n. din Ardeal) numită Cumania, apoi mai târziu Țara
Românească sau Muntenia”.
 Doi reputați istorici câmpulungeni, prof. univ dr. Ștefan Trâmbaciu și prof. Gh.
Pârnuță sunt semnatarii volumului „Documente și inscripții privind istoria orașului
Câmpulung - Muscel”. Din lucrare reiese și anul atestării documentare a orașului, anul
1215, rezultând din studierea a mai multor documente. „ ... așișderea și orășenii să nu
dea vamă orice vor vinde, cum au fost iertați de răposatul Negru Voievod când a fost
leatul 6723 (1215), privilegiu încifrat în piatră pe așa numita „Cruce a jurământului”
(Originalul este încastrat în zidul casei arhitectului câmpulungean Dimitrie Ionescu
Berechet din strada Negru Vodă, nr.102).
Din alte două mari lucrări a doi reputați istoriei, „Istoria Românilor” de C.G.
Giurescu și „Istoria României” de A.D. Xenopol aflăm: „ ... orașul, încă în fașe, a trebuit
la scurt timp să îndure invazia tătarilor și barbarilor de neam mongol, veniți din stepele
Asiei. În jurul anului 1241 au jefuit întreaga Ungarie, iar o mare parte dintre ei au trecut
Carpații din zona Brașovului și au intrat în Muntenia.”
Dintr-o cronică persană scrisă la vremea aceea de Fazel Ulah Rașid, mai aflăm
că: „ ... tătarii i-au bătut pe români, cronicarul numind țara noastră,, Kara Ulag, iar
poporul ulag.” (vezi „Istoria critică” de Bogdan Petriceiu Hașdeu și „Istoria României”
de Nicolae Iorga).
De la această invazie groaznică a năvălitorilor tătari, ne-au rămas până astăzi
numeroase legende ce au circulat oral de-a lungul timpului. Conform unor tradiții,
conducătorul românilor ar fi fost „legendarul” Negru Vodă, iar mare parte dintre
legende au fost reproduse în „Istoria Câmpulungului” de istoricul C.D. Aricescu.
Înaintea invadatorilor orașului abia întemeiat, locuitorii nu puteau să reziste furiei
năvălitorilor, care devastaseră între timp numeroase cetăți atât din Ardeal cât și din
Ungaria. Regele Ungariei de frica barbarilor, a chemat în ajutor pe așa numiții „cavaleri
ioniți”, cărora printr-un act din anul 1247 le-au dat toată Cumania.
Cum s-a refăcut Câmpulungul mai ales după invazia din anul 1241? nu sunt
lămuriri credibile! Conform unor tradiții (așa cum s-a mai arătat), este legată buiruința
românilor împotriva tătarilor de la acea vreme de Negru Vodă sau Radu Negru
atribuindu-i-se și înființarea orașului (fapt necredibil după opinia mai multor istorici
români) mult mai târziu, în anul 1290 - atribuită tot voievodului Negru Vodă.
Cercetări recente, urmând cursul istoriei, după procesul de etnogizare a poporului
român, cu certitudine neîntreruptă atât în perioada daco-romană, cât și după aceea,
justifică formarea aici în depresiunea Câmpulung a unui centru politic și economic al
populației din această zonă. Se afirmă că perioada crestalizării orânduirii feudale - sec.
X - XIV - a fost strâns legată și de prezența istorică a orașului Câmpulung, chiar dacă
sunt puține date, unele controversate referitoare la întemeierea orașului. Totuși un lucru
este cert: inscripția de pe piatra de mormânt a comitetului catolic Laurencius de
Longocampo păstrată la biserica Bărăția, datată anul 1300, permite să se afirme despre
Câmpulung că este cel mai vechi oraș medieval românesc dintre Carpați și Dunăre. Pe
piatra funerară de formă dreptunghiulară se află următoarea inscripție în limba latină:
„Hic sepulltus est comes Laurencius de Longo-campo, pie memorie oro Domini -
MCCC” - în traducere - „Aici este îngropat comitele Laurencius de Câmpulung, cel de
pioasă amintire în anul Domnului 1300”. Este cel mai important document care
dovedește că înainte de anul 1300, eista la Câmpulung un conte catolic. De această
veche inscripție, în lucrările lor au amintit și istoricii: Grigore Tocilescu în „Istoria
românilor” (1899); D. Onciul în „Convorbiri literare” (1924); Stoica Nicolae în „Boua
revistă bisericească” (1939).
După anul 1300, mult timp Câmpulungul și-a păstrat caracterul sătesc, fapt
rezultat din unele hrisoave vechi ale orașului. În același timp s-a păstrat sigiliul sau
pecetea sa de către preoți catolici. Istoricul și academicianul C.G. Giurescu (1901 -
1977) în „Istoria românilor” susține că: „ ... Țara Românească s-a întemeiat prin reunirea
de către voievozii de la Curtea de Argeș a formațiunilor politice dintre Dunăre și
Carpați, nu prontr-o descălecare din Făgăraș. Desăvârșirea acestei întemeieri are loc sub
Basarab I. Acest domnitor a izbucnit prin biruința din anul 1330 să înlăture suzeranitatea
maghiară. Probabil sub acest voievod, scaunul domnesc s-a stabilit la Câmpulung. Nu
există nici o dovadă sigură dacă înainte de această dată, Basarab I sau predecesorul său
Tuhonrir a domnit tot la Câmpulung.
Ce se știe sigur! - din multe surse istorice, Basarab Vodă a murit la Câmpulung.
Că a fost îngropat la Câmpulung, rezultă din inscripția (grafit), descoperită sub tencuiala
bisericii Domnești de la Curtea de Argeș în anul 1918, cu următorul conținut în limba
slavonă: „... În anul 6860 = 1352. la Câmpulung a murit marele Basarab Voievod”. O
parte din istorici susțin că el a fost întemeietorul Țării Românești și al dinastiei
Basarabilir, bun organizator, biruitor în războaie și cititorul celor mai vechi biserici
domnești din Câmpulung și Curtea de Argeș, ambele isprăvite însă de succesorul său
Nicolae Aleandru Basarab. A fost îngropat în biserica Domnească începută de el la
Curtea de Argeș. Din hrisovul lui Ștefan Cantacuzino apărut în anul 1714 aflăm că: „...
tatăl lui Basarab Vodă era numit și Negru Vodă și este îngropat la Câmpulung”. De
asemenea, dintr-o cronică a Țării Românești, apărută în „Buletinul Comisiunii
Monumentelor Istorice” în anul 1935, istoricul Virgil Drăgușanu afirmă: „ ... Nicolae
Ale. Voievod în noiembrie 1364 a răposat și este îngropat în biserica Mănăstirii Negru
Vodă și că prin tradiție s-ar fi numit și Câmpulungeanu. După moartea lui Nicolae
Aleandru Voievod a urmat la domnie fiul său Vladislav, contemporanii săi numindu-l
Vlaicu Vodă. El a început să domnească tot la Câmpulung, iar pe toată perioada și-a
consolidat relațiile cu vecinii săi.
Ce se știe !
„ ... Biserica domnească de la Curtea de Argeș, a fost concepută de voievodul
Matei Basarab, continuată de fiul său Nicolae, dar definitivată de voievodul Vladislav
(s-a numit și Vlaicu Vodă). Acesta este zugrăvit ca cititor, stând în genunchi la
picioarele Mântuitorului Iisus Hristos și îmbrăcat în veșminte de cavaler medieval.
Referitor la data mutării Scaunului Domnesc de la Câmpulung la Curtea de Argeș, este
menționată de mai multe documente. Semnificative sunt două dintre ele ce au apărut cu
același conținut în anii 1369 și 1372 într-un hrisov intitulat „Argios nostra rezidenția” -
din care aflăm că orașul Câmpulungul a fost reședință în anii domniei Marelui Basarab,
dar și în timpul domniei succesorilor săi, Nicolae Alexandru și Vladislav Vodă.
Și totuși, unii dintre cercetători nu pot afirma precis dacă predecesorii lui Basarab
Vodă au domnit la Câmpulung și că scaunul domnesc în această perioadă s-a mutat
definitiv la Curtea de Argeș. De această problemă s-a ocupat și profesorul dr. Ioan
Hurdubețiu (cadru didactic la Liceul Dinicu Golescu la vremea aceea) și ajunge la
următoarea concluzie după ce a studiat mai multe hrisoave și documente ce au apărut
de-a lugul timpului: „ ... Câmpulung nu a fost cea dintâi capitală așa cum afirmă cum se
afirmă de mai mulți istorici. El a fost capitala ulterioară, o reședință mutată dintr-un
oarecare sat întărit, poate de la Curtea de Argeș într-un oraș cu clădiri și întărituri de
piatră cucerit de la comiții vasali regelui unguresc.” Susține în continuare: „ ... în această
nouă capitală, în acest oraș de tip apusean, „ai noștri” când au venit, nu prea au găsit
mulți oameni, dovadă că vechiul nume al râului nu mai dăinuia în graiul vechilor
băștinași, alungați de teutoni, iar după aceea oamenii lui Tihomir îi zic Râul Târgului,
reieșind clar că numirea este posterioară înființării orașului Câmpulung.”
Istoricii susțin în continuare, cu multe controverse, că Tihomir, tatăl lui Basarab
Vodă, numit de voievodul Ștefan Cantacuzino (a domnit între anii 1978 - 1688), și Radu
Negru ar fi domnit la Câmpulung, dar nu aduce dovezi convingătoare, pentru că hrisovul
de care amintește nu s-a păstrat, fapt ce ar fi înlăturat orice nedumerire.
După ce nu a mai fost reședință domnească, Câmpulungul a continuat să fie un
oraș important în Țara Românească, începând cu domnia lui Mircea cel Mare.
Domnitorul începând cu anul 1413 reînoiește la Câmpulung tratatul de comerț încheiat
de predecesorii săi cu pârgarii brașoveni, fapt care a stabilizat taxele vamale de import și
export. În nenumăratele documente emise începând cu secolul al XV-lea, scrise numai
în limba slavonă, Câmpulungul apare sub denumirea de Dolgopol sau Dălgopol,
denumire ce s-a menținut până în sec. XVIII.
În anul 1521, Neacșu Lupa, negustor din Câmpulung, trimite o scrisoare
brașovenilor. Este cel mai vechi document de scriere românească, atât din punct de
vedere istoric dar și literar lingvistic și totodată cea mai veche mărturie a stilului
epistolar în limba română.
În vremea domniei lui Mircea Ciobanu (1545 - 1552; 1558-1559), se dă
orășenilor câmpulungeni „carte” în care se prevăd o serie de scutiri - ‹‹ locuitorii să fie
scutiți de anumite dări către boierii din zonă (lemne, fân, produse agricole, etc.)››
În timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593 - 1600) orașul Câmpulungul era mult
mai mare decât orașul Pitești. Avea 900 de case, dintre care 49 sătești, față de Pitești,
care avea numai 250 de case.
Sub domnia lui Radu Mihnea, la 7 mai 1615, s-au reînoit provilegiile orășenilor
câmpulungeni pe care le aveau hărăzite prin hrisoave vechi din secolele anterioare.
Orașul se bucura de însemnate scutiri; avea judecători aleși numai dintre orășeni; nimeni
nu putea ajunge proprietar de case sau moșie, dacă nu se ‹‹ cobora›› dintre moșnenii de
baștină, etc.
 În vremea domnitorului Matei Basarab (urcat pe tron în anul 1632) s-a restaurat
vechea biserică a lui Nicolae Alexandru Basarab (fusese distrusă de un cutremur) și a
fost transformată în mănăstire de că lugări (în unele documente apare M.S. Câmpulung,
iar în alte M.S. Negru Vodă).
În „Istoria românilor prin călători”, istoricul Nicolae Iorga afirma: „ ... Pe vremea
lui Matei Basarab, mnumărul locuitorilor români din Câmpulung se ridica la 2000 de
suflete. În oraș se aflau numeroase mori, grădini cu pomi, 12 biserici frumoase, printre
care și Mănăstirea, zidită de curând de Matei Vodă, iar turnul mănăstirii era de toată
frumusețea.”
Voievodul Mihai Radu, numit și Mihnea al III-lea, în iulie 1659 a dat și el carte
orașului, lui Andrea județ și celor 12 pârgari (vătășei) pentru scutire de ‹‹găleată,
produse, slujbă domnească, de vamă a pârcălabilor de oraș, de vamă de pită de la
sobarul Sf. Ilie proroc etc.››
În anul 1662 „cartea” domnitorului Grigore Ghica prevedea pentru orășeni
următoarele scutiri: „ ... să fie slobozi de bir și să fie pace; de taler; de miere cu ceară; de
găleată și de fân; de corvoadă (prestații în folosul domniei); de mertice (măsură pentru
cereale); de cai de olac (olac - curier special care duce vești sau corespondență); de toate
slujbele și mâncăturile câte sunt peste un an în țară, pentru că acest oraș, fiind la loc de
munte și hrana lor cu multă nevoie, fără loc de arătură...”
Voievodul Grigore Ghica, în luna iunie 1672, dă carte prin care scutește orășenii
de vama de pește pe care o dădeau la mănăstirea orașului, dar și de limbile de vacă pe
care trebuiau să le dea sâmbăta, desființează judecata orășenilor de către călugării de la
mânăstire.
Gheorghe Duca reînoiește și el privilegiile orășenilor referitor la scutirile pe care
le-au avut. Poruncește la 25 decembrie 1674 să se scrie pe o cruce de piatră toate
privilegiile orășenilor Câmpulungeni. Această s-a numit Crucea Jurământului fiindcă în
fața ei județul ales repeta jurământul făcut în biserică.
O copie după original, a fost instalată în piața orașului, acum „Piața
Jurământului”. Hrisovul de pe cruce întărește privilegiile orășenilor de a fi scutiți: ... de
vama de pâine, să nu dea vamă domnească, așișderea să nu dea vamă ori de ce vor
vinde, cum au fost iertați de răposatul Radu Neagu Voievod, când au fost leat 6723 și de
Alexandru Vodă Ilieș fost-au leat 7135 și de alți bătrâni răpozați dornici precum să scrie
în cărțile bătrâne și în pisania sfintei scripturi care iaște pusă deasupra bisericii întărită
de răposatul Matei Voievod cu mare blestem; ... Așișderea și pentru judecata orașului,
pe orășeni să-i judece județul cu cei 12 pârgari și cu bătrânii orașului, iar călugării și
pârcălabii sau măcar alții, să nu aibă a se amesteca ca să strice judecata și obiceiul lor ce
a fost de la alți domni bătrâni, și toate legile și judecățile lor să fie stătătoare și nici
județul să nu aibă voie a lua vamă de la orășeni ori de ce vor vinde”.
În ultimul an de domnie al lui Șerban Cantacuzino (domn al Țării Românești între
anii 1678 - 1688) dă CARTE Câmpulungenilor prin care-i scutește de: „ bir mărunt: de
talere; (n.n. monedă de argint austriacă), de ceară; de găleată; (dișmă la cereale); de
zaherele; (n.n. tain pentru vite sau pentru oști, care de oaste, de arsături (arderi) de
satarele; (n.n. dare excepțională), de birul oștilar, de birul cailor, de rânduiala vacilor și
vitelor; de birul untului; de birul meiului; etc. pentru că acest sărac oraș el fiind
îngreunat de multe dăjdii și rămânând cu multă lipsă și sărăcie...”
Privind în mare viața orașului Câmpulung în secolul al XVII-lea, constatăm că în
timpul mai multor domnitori, mai ales în timpul domniei lui Matei Basarab, a fost
liniștită. Dacă privim evenimentele care au avut loc mai înainte s-a constatat
nesiguranță, dar mai ales jafuri pricinuite de tătari, turci, nemți și unguri. Mai răi au fost
tătarii. Pustiau totul în calea lor. La plecare luau o mulțime de robi, bărbați, femei și
chiar copii.
Mare parte din domnitorii Țării Românești au fost iubitori ai gliei strămoșești. Au
fost și perioade când în timpul unor domnii, din cauza dărilor grele sau a abuzurilor
săvârșite de slujitorii domnești orașul de multe ori a fost și pe punctul de a se depopula,
mulți locuitori refugiindu-se în zonele învecinate. Alți domnitori, binevoitori, văzând
greutățile prin care trec orășenii, au căutat să mai ușureze din dări și să înlăture abuzurile
săvârșite de către unii slujitori ai domniei sale.
Și după anul 1700, viața câmpulungenilor a fost destul de zbuciumată. Iată ce
scria Nicolae Iorga în lucrarea „Studii și documente” apărută după anul 1900: „ ... În
anul 1716 pe când domnea Nicolae Mavrocordat, armatele austriece comandate de
prințul Eugen de Savoia, au venit și au ocupat Câmpulungul cu dublu scop: spre asigura
granița Ardealului; spre a lua contribuții de război din Țara Românească.
În iulie 1737, în timpul bâlciului de Sf. Ilie, o mare parte a orașului a fost distrus
și numiți veniți din Ardeal (vezi anul 1716), care de frica turcilor s-au ascuns înăuntru
zidurilor mănăstirii Negru Vodă. Turcii, i-au scos, i-au izgonit din oraș, și au dat foc
mănăstirii, era rămasă neatinsă de la incendiul din anul 1716. A ars în continuare și
casele refăcute, dar și Bărăția și Biserica Catolică. În drumul lor spre graniță, oștile
turcești au incendiat și casele vămii din Dragoslavele, a căror venit pe jumătate, era
hărăzit mănăstirii din Câmpulung. Orașul a rămas aproape pustiu până în anul 1742.
O parte dintre câmpulungeni s-au întors și cu unii dintre locuitorii satelor din
apropiere, au început reconstrucția orașului, ridicând case noi pe vechile ziduri. Apoi au
căutat să-și reînoiască privilegiile vechi, obținând de la domnitori diferite scutiri.
Constantin Mavrocordat (de patru ori la domnie în Țara Românească) la 18 iunie
1747, a întărit vechile privilegii ale orășenilor câmpulungeni, după cum se constată și
din documentul cu care începe „Pânza orașului”, document ce are următorul cuprins:
„De vreme ce toate hisoavele ale răposaților domni, câte scriu în această ‹‹ ocolnică ››,
adeverează pentru orășenii câmpulungeni ca să nu dea vamă la târg, nici din cele ce se
vor vinde și cumpăra, după cum și în pisaniile sfintei mănăstiri Câmpulung se află scris
și Domnia mea am întărit ocolnica aceasta cu vechiul obiceiu al vămii, să fie pururea și
totdeauna apărați și nesupărați de vamă, atât la târgul de la Sf. Ilie, cât și de vama
orașului, de orice vamă, să nu fie bântuiți nici de cele ce vor vinde, nici de cele ce vor
cumpăra, întărind ocolnica aceasta Domniei Meale; ‹ i saam receh gospordst vami›.”
 I. Constantin Voievod Iunie 18 leat 7255 (= 1747)

După ce sunt trecute apoi și cele 37 hrisoave și cărți domnești. Pânza orașului se
încheie astfel: „Obiceiul acesta al vămii câmpulungului, fiindcă s-a ținut de la începutul
orașului Câmpulung și până acum, a nu da vamă din cele ce vând și cumpără, vrând
Măria Sa prea înălțatul Domn ca să-l întărească și să se știe nezmințit, ne-am iscălit și
noi într-u mărturie.”
iunie 18 leat 7255 (= 1747)
Grigore Greceanu vel Ban, Antonache Caliarh vel vistier ... vel vistier ... vel
vornic ... vel logofăt.
Toate cele 38 de documente sunt fizate în ordine cronologică pe o pânză lungă de
7,17 m. A fost înfășurată în formă de sul și apoi introdusă într-un sul din carton de
formă cilindrică, cu capac. Documentul „Pânza orașului”, a fost păstrat în continuu de
conducătorii Obștii moșnenilor câmpulungeni. Începând cu anul 1931, a intrat în posesia
Academiei Române, catalogat documentul nr. 25.
Scriitorul C.D. Aricescu, a reprodus cea mai mare parte din aceste documente în
rezumat sau fragmentar în „Istoria Câmpulungului”.
Începând cu anul 1971, căpetenia orașului se numea județ. În acest sens,
voievodul Mihai Șuțu a dat CARTE de întărire ca județ lui Stere, care începea așa:
„Dat-am Domnia Mea această domnească a noastră carte lui Stere sin Nicolae, care după
cererea ce au făcut orășenii din Câmpulung ... pecetluită și cu pecetea orașului ... l-am
făcut județ al orașului Câmpulung ca să aibă a fi județ și purtător de grije de toate trebile
orașului care i s-ar porunci de către Domnia Mea ... ”
Scurtă cronologie a evenimentelor mai importante ce au avut loc în spațiul
mușcelean până în anul 1990.
 În ianuarie 1795 în județ a izbucnit epidemia de ciumă. Nu sunt documente
privind mortalitatea.
 La 14 octombrie 1802, orașul a fost cuprins de un groaznic incendiu. Au ars
multe case. A avut de suferit și M.S. Negru Vodă, crăpându-se bolta cea mare.
 Epidemia de ciumă s-a extins până în preajma anului 1830. După potolirea
ciumei a izbucnit cu furie epidemia de holeră în mai multe zone din Țara
Românească.
 În anul 1832 a fost restaurată M.S. Negru Vodă, afectată de un puternic
cutremur.
 În timpul revoluției de la 1821, cunoscută de popor sub numele de Zcuveră au
plecat din oraș spre Ardeal mulți câmpulungeni.
 În februarie 1847, domnitorul Gheorghe Bibescu a slobozit din robie pe toți
țiganii mănăstirilor și ai altor instituții publice, la Câmpulung fiind eliberate 172
de familii de robi.
  În anul 1855, C.D. Aricescu publică primul volum al său din „Istoria
Câmpulungului”, operă ce conține informații prețioase privitoare la trecutul
orașului.
 În anul 1856 apare o nouă autoritate administrativă a Câmpulungului, numită
„Administrația districtului Muscel”.
 În ziua de 24 iulie 1868, Domnitorul Carol I vizitează pentru prima dată
Câmpulungul, exprimându-și și dorința, ca să se construiască o șosea până la frontieră.
Vama Giuvală - „ ... dar cu a d. stră îngrijire și cu brațele locuitorilor sper în curând a
avea acest drum atât de dorit ca folositor pentru țară...”. În anul următor au și început
pregătirile.
 Cu ocazia aniversării zilei de 10 mai Domnitorul Carol I împreună cu domana
Elisabeta au fost la Câmpulung unde au ținut o cuvântare la banchetul organizat de către
Administrația orașului.
 11 iulie 1887. S-a pus în circulație calea ferată Câmpulung Golești.
 În anul 1891 domnitorul Carol I împreună cu prințul moștenitor Ferdinand
inaugurează noul local al spitalului orășenesc.
 În anul 1894 se înființează Gimnaziul Dinicu Golescu.
 În anul 1895 se mută la Câmpulung Școala normală Carol I (a fost înființată la
București în anul 1867).
 În anul 1898, la 15 august, Bustul lui Radu Negru Vodă este amplasat în fața
primăriei, sculptură a artistului mușcelean Dimitrie Mirea, cu următoarea inscripție pe
placa de marmură: „În anul 1898, August 15, în zilele regelui Carol I, fondatorul
regatului român Câmpulungul, primul scaun domnesc, salută chipul de bronz al
urzitorului Țării Românești Înalțatu-s-a chipul lui Radu Negru Basarab, descălecătorul
Țării Românești. Memoriei luceafărului basarabesc admiratorii gloriei străbune, închină
acest monumemt.”
 În perioada războiului 1916-1918, răniții în urma luptelor de la Pravăț -
Trecătoarea Rucăr Bran, erau aduși la spitalele de campanie din oraș.
 În timpul ocupației germane, nemții înființează în partea de sud a orașului o
fabrică de cherestea, în același timp construind și o linie de cale ferată îngustă ce se
întindea până la nord de satul Lerești.
 După terminarea războiului, copiii rămași orfani au fost adăpostiți în chiliile
M.S. Negru Vodă. Mai târziu au fost mutați la orfelinatul din comuna Dragoslavele,
orfelinarul de devenind provizoriu ca școală elementară, iar mai târziu, la 17 noiembrie
1922 a fost transformat într-un seminar al orfanilor de război. Își încetează activitatea în
urma unui incendiu.
 În anul 1924, bâlciul tradițional de Sf. Ilie este mutat pe viitorul teren al
stadionului din apropierea Școlii Normale Carol I.
 În anul 1925 orașul Câmpulung este declarat Stațiune climaterică printr-un
 decret datorită aerului curat și ozonat.
 În același an, începe construcția Liceului Dinicu Golescu după proiectul
arhitectului Gh. Sachelarie.
 În anul 1926 se demolează clădirea Școlii Primare Nr. 1 și începe construcția
noii școli al cărei fondator este Oprea Iorgulescu.
 În anul 1928 ia ființă Parcul Ștefănescu.
 În anul 1929 este înlocuită împrejmuirea din lemn a Grădinei Publice cu zid din
piatră. Intrarea fiind proiectată de arhitect D.I. Berechet și sculptată de Victor
Mezzaroba.
 Între anii 1930 - 1935 au loc prefaceri importante în oraș: s-au construit mai
multe vile după planurile arh. D.I. Berechet; se înregistrează în oraș peste 100 de ateliere
în care se practicau 31 de meserii; în anul 1931 începe construcția localului pentru
Liceul de Fete; se construiește clădirea actualului Muzeu Orășenesc; în anul 1932
încetează activitatea fabricii de hârtie (a fost înființată în anul 1885).
 În anul 1932 s-a început construcția podului din beton în Tabaci; se pavează
strada principală (azi Negru Vodă) din cartierul Schei; continuă lucrările de
canalizare a orașului.
 Între anii 1935 - 1950, au loc prefaceri importante în oraș;
 În anul 1939 s-a extins spitalul orășenesc;
 În anul 1941 s-a construit teatrul cinema Jinga (lângă Grădina Publică - devenind
ulterior cinema Muscel; în subsolul Liceului Dinicu Golescu a fost instalată
stația seismică la inițiativa și sub conducerea prof. Alexandru Bera; s-a terminat
construcția bisericii Flămânda în forma actuală);
 În anul 1944, în clădirile ce au aparținut fabricii de hârtie, a luat ființă o secție
ce aparținea de Fabrica de avioane I.A.R. Brașov; în spațiul unde se organiza
bâlciul anual de Sf. Ilie s-a construit stadionul (complexul sportiv),
 În anul 1942 a luat ființă Întreprinderea Metalurgică de Stat (I.M.S.) în urma
reorganizării fabricii de accesorii pentru avioanele I.A.R.; Se înființează Școala
Medie Tehnică de cărbuni; se înființează Școala Profesinală Metalurgică (de pe
lângă I.M.S.).
După anul 1950

Apare noua împărțire administrativ-teritorială a țării. Se desființează județul

Mușcel, iar orașul Câmpulung devine reședința raionului Mușcel, subordonat regiunii
Pitești.
 În anul 1951 se instalează Spitalul TBC cu două secții în vilele Grant și Stătescu.
 În anul 1952, în clădirea fostei administrații financiare se înființează Muzeul
Câmpulung cu mai multe secții; Întreprinderea Metalurgică de Stat produce
pentru prima dată piese și subansamble AUTO și câteva motociclete.
 În anul 1954 s-a înființat Casa Pionierilor în Vila Mirea;
 În anul 1956 orașul avea 1880 de locuitori;
 În anul 1957 - Întreprinderea Metalurgică de Stat a fabricat primul autoturism de
teren I.M.S. '57;
 În anul 1958 s-a înființat Clubul I.M.S.; aici a funcționat și primul televizor din
oraș cu o antenă înaltă de peste 20 m.
 În anul 1961 a luat ființă Școala Profesională de Ucenici, funcționând în paralel
cu Grupul Școlar Minier;
 În anul 1965 s-a dat în folosință Policlinica orașului, odată cu începerea
construirii cartierului de locuințe Vișoi I;
 În anul 1969 începe construcția Combinatului de Lianți; se prelungește calea
ferată din Câmpulungul la noua gară Argeșel; i s-a construit noul local al poștei.
 În anul 1970 se înființează Liceul experimental de atletism; a luat ființă Cenaclul
de Arte Plastice I.D. Negulici.
 În anul 1972 s-a inaugurat nouă autogară, s-a fabricat primul autoturism de teren
cu sigla ARO;
 În anul 1973 s-a construit B.C.R.
 În anul 1974 s-a dat în folosință Hotelul Restaurant Muscelul; s-a extins
Combinatul de Lianți (Cimus);
 În anul 1978 s-a început construcția Combinatului de fibre și fire sintetice
(GRULEN);
 În anul 1984 s-a inaugurat Complexul muzeal de la Mateiaș;
 În anul 1985 s-a dat în folosință noul spital orășenesc.
După anul 1990 s-au înființat noi unități comerciale; s-a extins rețeaua de gaze;
s-au făcut reparații și consolidări la lăcașele de cult din oraș.
 În anul 1995 orașul a devenit municipiu.
 În anul 1999 a apărut postul de televiziune Mușcel TV; au apărut numeroase
publicații și reviste.