IDENTIFICAREA PLAGIATULUI

I) INFORMAȚII GENERALE DESPRE PLAGIAT

Plagierea este preluarea de către un autor a unor elemente din opera de creație intelectuală a
altui autor și prezentarea lor în spațiul public drept componente ale unei opere proprii.
Plagiatul este rezultatul acțiunii de a plagia și se referă la opera generată prin preluarea
ilegitimă, intenționată sau nu, din punct de vedere deontologic. În legea nr. 206/2004, aceasta
este edictată astfel "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format
electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode
ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a
menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale". Astfel, în formulare
simplificată, dar corectă, plagiatul este furt intelectual.

Legea nr. 206/2004

Juridic se poate discuta de variații ale consecințelor publice ale furtului, însăși Legea
206/2004 specificând faptul că plagiatul constituie o abatere de la buna conduită în cercetare,
dacă nu întrunește cumva chiar condițiile unei infracțiuni. Din punct de vedere moral, însă,
indiferent de formă și consecințe, furtul este furt, iar consecințele sale pentru piața produselor
de cercetare științifică nu pot fi decât negative. Obiectul de reglementare al Legii nr.
206/2004 nu este dreptul de autor, ci ‘‘buna conduită în activităţile de cercetare ştiinţifică,
dezvoltare tehnologică şi de inovare’’ [potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr.
206/2004]. Legea nr. 206/2004 nu reglementează și nu garantează autorilor un drept exclusiv
de proprietate intelectuală asupra elementelor precum ‘‘texte, expresii, idei, demonstraţii,
date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice’’, incluse în opere anterior publicate.
Legea nr. 206/2004 nu sancționează și nu interzice preluarea, în sine, a acestor elemente,
deoarece o astfel de interdicție ar echivala cu imposibilitatea desfășurării oricărei activități de
cercetare-dezvoltare.Ceea ce sancționează Legea nr. 206/2004 este numai preluarea acestor
elemente din opere anterioare, publicate de alt autor sau de același autor, fără citare (s.n.),
respectiv ‘‘fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale’’. Această
lege vizează, în special, următoarele categorii de persoane: personal de cercetare-dezvoltare,
cadre didactice universitare, personal auxiliar din activitatea de cercetare-dezvoltare,
personal din aparatul funcţional și studenții doctoranzi.

Pedepsele pentru actul de plagiat sunt următoarele:

1. Răspunderea civilă: - achitarea unei despăgubiri de la 500 până la 500.000 lei pentru
fiecare drept încălcat; - repararea prejudiciului moral;
2. Răspunderea contravenţională: - achitarea unei amenzi de la 4.000 până la 12.500
lei;
3. Răspunderea penală: - achitarea unei amenzi de la 40.000 până la 500.000 lei; -
exercitarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore; -
privarea de libertate de la 3 la 5 ani; - lichidarea persoanei juridice.

Autoplagiatul nu este plagiat, în sensul strict, adoptat prin definiția dată. Preluarea în acest
caz se face nu după opera unui alt autor, ci din lucrări proprii autorului în discuție, dar fără
specificarea faptului că opera actuală reproduce total sau parțial o operă mai veche a aceluiași
autor. Autoplagiatul este de inclus mai mult în seria practicilor de conduită științifică
inadecvată. Trebuie descurajat, însă, pentru că poate duce la recunoașteri profesionale
nefundamentate prin multiplicarea aceleiași lucrări ca fiind probă de nouă producție
intelectuală.

II) PROCEDEE DE IDENTIFICARE A PLAGIATULUI

1) Severitatea

Plagierea, la nivelul unei opere date, poate avea grade diferite de severitate. Patru criterii sunt
definitorii pentru diagnosticarea severității plagierii: extensia preluărilor ilegitime, localizarea
lor în arhitectura lucrării, caracterul realmente voluntar sau involuntar al actelor de plagiat și
repetabilitatea actelor de fraudă ale autorului în diferite lucrări. Un al cincilea criteriu de
gravitate a plagiatului este de natură extrinsecă și se referă la avantajele obținute, nemeritat,
de către autor ca urmare a plagierii. Marcatorii anterior menționați, detaliați în paragraful
următor, reprezintă propuneri de instrumente sau de reguli operaționale de evaluare a
lucrărilor suspecte de plagiat în diagnosticarea severității fraudei. Criterii de evaluare a
severității:

1. Numărul de paragrafe plagiate. Cu cât numărul de paragrafele copiate ca atare

(verbatim), în bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate în plagiere este
mai mare.

2. Numărul de cuvinte. Cu cât numărul de cuvinte identificate în paragrafele copiate ca atare

, în bloc, este mai mare, cu atât probabilitatea de intenționalitate în plagiere este mai mare.

3. Plagierea parafrazărilor. Preluarea nelegitimă, fără citările de rigoare, de către autorul III
(C) a parafrazărilor pe care autorul II (B) le-a realizat după texte ale autorului I (A) este semn
sigur de intenționalitate a plagiatului practicat de autorul de evaluat (C). Sunt mai multe
variante ale acestui gen de furt intellectual.

4. Practicarea plagiatului de tip mozaic: se preia un bloc de text, fără citarea de rigoare, iar
în interiorului textului respectiv se înlocuiesc cuvinte, dar cu păstrarea structurii de ansamblu
a frazării.

5. Localizarea plagiatului în introducerea lucrării ca zonă de definire a obiectivelor de

cercetare, în partea de prezentare a metodologiei proprii, contribuțiilor originale și
concluziilor constituie circumstanțe agravante în diagnosticarea severității plagiatului.

6. Falsitatea motivației de necunoaștere a bunelor practici de citare. O astfel de situație

apare atunci când persoana suspectă de plagiat a) susține în apărarea sa ideea că ”atunci când
am scris eu teza sau articolul nu se știau toate aceste reguli de citare corectă de astăzi” dar b)
are în propria lucrare secvențe multiple în care citează corect. Este o autoinfirmare a
motivației pe care o dă pentru plagiat. Nu poți susține că nu ai știut regulile citării prin
ghilimele și note de subsol dacă în aceeași lucrare citezi, cu multiple ocazii, corect.
 2) Recunoașterea plagiatului prin norme cantitative

Dacă textul preluat fără citările de rigoare depășește limita unei posibile memorări de cuvinte
succesive - variabilă, desigur, pentru domenii diferite, dar și pentru persoane - atunci se poate
vorbi de probabilitate sporită de plagiat cuvânt cu cuvânt. Însă, pentru științele exacte și
pentru discipline cu înalt grad de formalizare, această limită poate fi mai mare. În astfel de
cazuri de formalizare puternică a abordării este normal ca formulările standardizare extinse să
aibă o largă circulație în spațiile profesionale.

Dacă totuși se apelează la estimări cantitative ale plagiatului este indicat ca acestea să fie atât
de tip procentual, relativ, cât și în cifre absolute, eventual de număr de cuvinte. Ceea ce se
incriminează prin deciziile asupra plagiatului în sferă academică și de cercetare este intenția
realizată de a plagia. Într-o societate precum cea românească actuală, în tranziție spre
adoptarea în masă a bunelor practici de deontologie a cercetării științifice, este fundamental
ca practicarea plagiatului să fie descurajată foarte clar prin normative precise, exigente.

3) Falsa problemă a cunoașterii comune

Faptul că anumite texte preluate incorect se referă la evenimente istorice cunoscute sau la
interpretarea unor acte normative nu face justificabil în niciun fel actul de plagiere. Detaliile
de interpretare și modul de frazare sunt marcă de originalitate și trecerea lor în pachetul
”plagiatului care poate fi justificat prin caracterul neimportant al textului” nu poate fi
acceptată. Dimpotrivă, astfel de practici fac parte din arsenalul de apărare mascată a
plagiatelor. Una este un text de lege sau un eveniment istoric și cu totul altceva interpretarea
sau evaluarea acestora.

4) Autori fantomă(ghostwriting)

Ghostwriting-ul este procesul prin care cineva scrie un text pentru altcineva și își cedează
toate drepturile de autor acelei persoane. Acest lucru nu înseamnă plagiat, dar poate exista și
o falsă reprezentare a unui autor fantomă, care se identifică ca fiind plagiat prin următoarele
criterii: listarea unui număr mare de referințe la bibliografie care nu apar explicit folosite în
lucrare, în pofida faptului că în aceeași lucrare apar frecvent citări corecte, erori repetate în
text, indicative pentru implicarea unui autor fantomă (care este departe de a înțelege
particularități elementare ale redactării unui text științific), preluarea prin traducerea unor
texte, de orice fel, dintr-o limbă străină și prezentarea lor – în bloc compact sau în stil
mozaicat - ca text propriu.

III) EXPERTIZA DE EVALUARE A PLAGIATULUI

1. Sunt necesare expertize multiple, transparente, în evaluarea suspiciunilor de plagiat.

2. Implicarea unor specialiști independenți în diagnosticarea cazurilor de plagiat este

obligatorie. Grupurile de evaluare a lucrărilor suspecte de plagiat trebuie să includă, în primul
rând, experți din domeniul la care se referă, în principal, opera analizată. În al doilea rând, în
grupul de evaluare este bine să fie inclus și un specialist dintr-un domeniu diferit de cel al
lucrării evaluate pentru a evita apariția unor comportamente de solidaritate profesională
deficitar înțeleasă. De asemenea, trebuie evitată includerea în grupul de evaluare a unor
persoane direct sau indirect subordonate autorului lucrării supuse analizei.
3. Aplicațiile informatice care duc la estimarea ponderii pe care o au textele din lucrarea de
referință similare cu alte texte semnate de alți autori, prezente pe internet, nu pot suplini
evaluările experților prin analize calitative. Contează nu numai, și nu în primul rând , cât s-a
plagiat ci și ce s-a preluat ilegitim. Plagiatul în secțiuni de sinteză ale lucrării nu poate fi
evaluat corect doar în termeni cantitativi de număr sau procente de text preluat incorect.
Similar, preluarea copy-paste a citatelor și a interpretărilor lor, fără indicarea sursei, este
probă de necontestat a intenționalității plagiatului. Practica de a evita răspunderea în luarea
deciziei de (ne)plagiat prin referire exclusivă la rezultatele obținute cu ajutorul softurilor de
recunoaștere a similitudinilor trebuie descurajată.

4. În faza de verificare a suspiciunilor de plagiat, evaluatorii specializați trebuie să asigure pe

deplin confidențialitatea dezbaterii pe cazul în discuție, să argumenteze temeinic deciziile pe
care le iau. O dată luată decizia instituțională de respingere sau acceptare a suspiciunii de
plagiat pe cazul dat, este util ca argumentarea să devină pe deplin transparentă în spațiul
public.

IV) UN CAZ INTERESANT DIN ROMÂNIA CE VIZEAZĂ PLAGIATUL

Un aspect interesant de aprofundat despre plagiat din România este decizia de a retrage
acreditarea celor două școli doctorale a Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", din
București. Este o decizie istorică și cea mai dură cu putință. Instituția este considerată ”o
fabrică de diplome”, adică a pus la punct un sistem de furt intelectual. Raportul corpului
de control al Ministerului de Interne privind procesul de verificare a tezelor de doctorat din
perioada 2011 – 2018 de la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, a
arătat că doar 82 de teze de doctorat de la Academia de Poliţie, dintre care 61 sunt peste
pragul de alertă, au fost verificate, deşi instituţia a spus conducerii MAI şi în spaţiul
public că a examinat aproape de două ori mai multe teze (149).

Mai grav este faptul că, potrivit raportului MAI, dintre tezele verificate, 74,3% dintre tezele
susținute între 2011-2016 la Academia de Poliție sunt suspecte de plagiat. O parte dintre
tezele depistate cu procente foarte mari de conținut posibil plagiat aparțin unor cadre
didactice din Academie, iar alte cinci unor angajați în poziții administrative.

De asemenea, Corpul de control atrăgea atenția că, la nivelul Academiei de Poliţie, nu există
o politică coerentă de identificare şi sancţionare a plagiatului: nu există o procedură de
verificare a tezelor prin programul de semnalare a similitudinilor, nu există o bază de date cu
propriile teze de doctorat, nu sunt stabilite criterii, proceduri şi standarde obligatorii pentru
prevenirea fraudei în cercetarea ştiinţifică, inclusiv a plagiatului.

Emilia Șercan, journalist de investigație și lector la Facultatea de Jurnalism și Științele

Comunicării din cadrul Universității București, este o personalitate puternic implicată în
subiectul plagiatului, care a luptat acerb pentru desființarea școlii doctorale din cadrul
Academiei de Poliție, iar în prezent se luptă cu nedreptățile subtile pe care CNATDCU le
face când refuză systematic să verifice tezele de doctorat ale unor importanți politicieni.
V) BIBLIOGRAFIE

1. "Ghid pentru identificarea plagiatului în lucrările știițifice", Ministerul Cercetării și

Inovării-Consiliul Național de Etică a cercetării științifice, Dezvoltării tehnologice și
Inovării
2. https://www.juridice.ro/467536/plagiatul-si-incalcarea-drepturilor-de-autor.html
3. https://www.bizlaw.md/2017/05/15/ce-facem-cu-plagiatul-cum-se-pedepseste
4. https://thewritingjourney.ro/resurse/ghostwriting/
5. https://romania.europalibera.org/a/academia-de-poli%C8%9Bie-r%C4%83m
%C3%A2ne-f%C4%83r%C4%83-%C8%99coal%C4%83-doctoral%C4%83-
toate-tezele-vor-fi-verificate-la-plagiat/30913737.html