Sunteți pe pagina 1din 1

Nr. 44/13.09.2023 Nr. 802/13.09.

2023

Către
MINISTERUL EDUCAȚIEI

DOAMNEI MINISTRU
LIGIA DECA

Stimată doamnă Ministru,

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din


Educație „SPIRU HARET” – organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de
negociere colectivă învățământ preuniversitar și semnatare ale Contractului Colectiv
de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar
(C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.), înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S. sub nr. 1199/05.07.2023 și
publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 1/26.07.2023 – în temeiul art. 12 din
C.C.M.U.N.S.N.C.I.P. coroborat cu Regulamentul-cadru ce constituie Anexa nr. 2 la
acesta, vă solicită respectuos constituirea și întrunirea, în regim de urgență, a
comisiei paritare de la nivelul Ministerului Educației, în vederea adoptării
hotărârilor menite să asigure respectarea clauzelor acestui contract.
În acest sens, facem precizarea că federațiile noastre au fost deja sesizate cu
privire la neaplicarea unor clauze cuprinse în contractul colectiv, cum ar fi: acordarea
indemnizației de instalare prevăzute de art. 35 alin. (1) lit. b); deducerea contravalorii
abonamentelor pentru utilizarea facilităților sportive în vederea practicării sportului
și educației fizice cu scop de întreținere, profilactic sau terapeutic instituite la art. 35
alin. (2); înmânarea „fluturașilor” de salarii prevăzută la art. 38 alin. (3).
Totodată, apreciem că este necesar a se stabili, în conformitate cu cele
convenite în timpul negocierii colective ce a precedat încheierea C.C.M.U.N.S.N.C.I.P.,
clauzele din contract ce urmează a fi modificate și/sau completate ca urmare a
intrării în vigoare a Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, precum și
calendarul negocierii.

Cu deosebită stimă,

PREŞEDINTE PREŞEDINTE
F.S.L.I. F.S.E. „SPIRU HARET”
Simion HANCESCU Marius Ovidiu NISTOR

Elab. L.E.G,I.V.,T.B./13.09.2023

S-ar putea să vă placă și