Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
(necazurile)
04 Iul 2014
470272
Maică Sfântă Preaiubită, care îi primeşti pe toti cei care te caută, îndură-te de mine.
Depun în mâinile tale acest "nod" greu. El îmi alungă pacea, imi paralizează
sufletul, mă impiedică să merg către Domnul meu, şi să-mi pun viaţa în slujba Lui.
Desfă, te rog, acest "nod" din viaţa mea, o, Măicuţă Bună. Cere de la Fiul Tău iubit,
vindecarea credinţei mele paralizate, care se lasă doborâtă. Mergi alături de mine,
să încetez să mă tot plâng, să învăţ, să mulţumesc în fiecare clipă şi să surâd
încrezator în puterea ta. Maica Domnului, care desfaci "nodurile" vieţii mele,
roagă-te pentru mine! Îţi mulţumesc, Măicuţa mea preaiubită!
Regina şi Mama Îndurării, îţi predau acest "nod" al vieţii mele. Şi te rog să-mi dai o
inimă care să ştie să fie răbdătoare, în timp ce Tu desfaci acest "nod" greu al vieţii
mele. Învaţă-mă să perseverez în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, să mă
spovedesc, să mă împărtăşesc şi rămâi mereu cu mine. Pregăteşte-mi inima pentru a
sărbători cu îngerii Harul pe care tu eşti pe cale să mi-l obţii. Distruge capcanele
care au provocat aceste "noduri" în viaţa mea. Îţi dau inima şi tot ce-mi aparţine:
casa, familia, bunurile exterioare şi interioare, să-ţi aparţină pentru totdeauna. Să
ştergi cu milostivirea ta lacrimile din ochii mei, şi să mă primeşti în braţele tale.
Învăluieşte-mă în mantia ta de iubire, păstrează-mă sub ocrotirea ta. Te rog să-mi
desfaci acest "nod" pentru totdeauna... Sper în tine Maica Domnului, care desfaci
"nodurile" vieţii mele, roagă-te pentru mine!