”O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanţii eroici, de care atâta ne mirăm!

În zilele noastre, câştigă el, cel dintâi dintre principii lumii, o strălucită biruinţă asupra
turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi
stăpânirea lumii şi mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înţelegerea
şi hotărârea tuturor creştinilor, de vreme ce ceilalţi regi şi principi catolici îşi petrec timpul
numai în trândăvii sau în războaie civile.” - Jan Długosz

”Lucrarea ta asupra necredincioşilor turci, vrăjmaşi comuni, săvârşită până acum cu

înţelepciune şi bărbăţie au adaos atâta strălucire numelui tău, că eşti în gura tuturor şi eşti
lăudat cu deosebire de toţi, în unire de simţiri. Fii fără istov, dară şi, oricum faci, caută
izbânda pe care cerul ţi-a hărăzit-o, ca să primeşti răsplata veşnică de la Dumnezeu.” -
Papa Sixt al IV-lea

”Stăpânea, pe acea vreme, întreaga provincie un bărbat de o îndrăzneală unică; se numea

Ştefan.” - Petrus Ranzanus

”El este un om foarte înţelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supuşii săi, pentru că
este îndurător şi drept, veşnic treaz şi darnic… Supuşii sunt toţi bărbaţi viteji, ageri şi nu
făcuţi să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă… şi din câte îmi spun mulţi oameni
vrednici de încredere şi negustori care vin de la Constantinopol, turcii au mare frică de
acest domn şi de creştinii ce şi-ar face drum prin această ţară.” - Matteo Muriano

”Despre acesta, moldovenii şi muntenii cântă mereu, la toate adunările lor, pe scripci
sârbeşti, rostind în limba lor: „Ştefan, Ştefan voievod, Ştefan, Ştefan voievod a bătut pe
turci, a bătut pe tătari, a bătut pe unguri, pe ruşi şi pe poloni”[...] Din cauza nespusei lui
vitejii, îl socotesc ca sfânt.” - Maciej Stryjkowski

”Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare de statu…; om întreg la fire, neléneşu, şi lucrul
său îl ştiia a-l acoperi şi, unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter,
unde era nevoie, însuşi să vârâia, ca, văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteaze şi pentru acéia
raru războiu de nu biruia. Şi unde-l biruia alţii, nu pierdea nădéjdea, că, ştiindu-să căzut
jos, să rădica deasupra biruitorilor… Iară pre Ştefan vodă l-au îngropat ţara cu multă jale
şi plângere în mănăstire în Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi,
ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de mult bine şi de multă
apărătură. Ce după moartea lui, pănă astăzi, îi zicu Sveti Ştefan vodă, nu pentru sufletu, ce
ieste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui céle
vitejeşti, carile niminea din domni, nici mai nainte, nici după acéia, l-au ajunsu.” - Grigore
Ureche

”Ştefan al V-lea, numit cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea, domn mai presus de orice laudă
şi apărătorul cel mai vajnic al ţării sale împotriva tuturor încălcărilor vrăjmaşilor din orice
parte ar fi venit.” - Dimitrie Cantemir

”În sfârşit, la anul 1504 Ştefan Vodă se coborî în mormânt, gârbovit de greutăţi şi de
vârstă, după 47 şi mai bine ani de domnie, iar poporul în urmă-i i-a zis cu dragă inimă şi
Bun şi Sfânt şi Mare, căci aşa Domn nici n-avusese până atunci, nici poate că va mai avea
de acum şi pururi. ” - Mihai Eminescu

”Dinamica, geniul, energia, demnitatea voievodală, spiritul de iniţiativă, şi vitalitatea

excepţională, puse de Ştefan cel Mare în destinul său istoric, ar fi fost, prin virtuţile lor,
suficiente, să ducă la crearea unui spaţiu moldovenesc de întinderi şi proporţii imperiale.
[...] Împrejurări excepţional de grave – irezistibila expansiune turcească – l-au silit însă, în
cea mai mare parte, şi intermitent, la defensivă, la reacţiune, la consolidarea celor
dobândite. Nici o altă epocă sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un aşa de intens
prilej de a simţi aroma măreţiei, până la care ar fi putut creşte istoria românească. ” –
Lucian Blaga.

”Fiecare dintre noi poartă o cruce, în felul lui. Şi Ştefan cel Mare a purtat o cruce. Crucea
lui s-a numit Moldova. Şi-a luat-o de bună voie. Şi a suferit pentru ea. În acea vreme
Ardealul n-a avut un Ştefan cel Mare, dar a avut o cruce. N-a avut Ardealul pe cineva care
să-i ducă crucea, şi a dus-o poporul, şi fiecare în parte, până a venit biruinţa. Aici,
moldovenii au fost binecuvântaţi de Dumnezeu c-a venit el, Ştefan, să le poarte crucea, să
nu doarmă el pentru ca să doarmă ceilalţi, să nu se odihnească el pentru ca să vă odihniţi
voi, să rabde el de foame în campaniile militare pentru ca să nu suferiţi voi de foame.

Toată viaţa lui a fost plină de credinţă puternică, până şi păcatele lui le-a pus în faţa lui
Dumnezeu cu 5umilinţă şi cu credinţă: Doamne, ăsta sunt eu, om. Tu ai să mă ierţi, că nu
sunt înger. Dar eu am o altă menire aici. Păcatele mele pot fi mai multe, dar crucea este
una singură. Şi pe aceea trebuie să o port pentru ca să izbăvesc acest popor de robia
jugului păgân.

Singura lui mare iubire a fost Moldova. Când a fost deznădăjduit, a alergat la Dumnezeu.

A fost înzestrat cu smerenie. Când era biruitor într-o bătălie, Îi mulţumea lui Dumnezeu cu
recunoştinţă, iar când se întâmpla, rareori, să fie înfrânt o spunea deschis: asta a fost
pentru păcatele mele. ” - Bartolomeu Anania

”Ştefan-Vodă a fost primul suveran român intrat încă din timpul vieţii lui în conştiinţa
colectivă a poporului şi venerat spontan de credincioşii care i-au recunoscut înalte calităţi
spirituale şi l-au cinstit ca sfânt.[…] o personalitate eminentă a istoriei românilor, dar în
acelaşi timp a Europei, şi aşa se cuvine să fie el evocat.” – Virgil Cândea.

”Ştefan a dovedit că nu este doar comandantul de oşti şi omul politic de talie europeană,
admirat şi lăudat de contemporanii care au văzut în el un erou al vremii şi un nou
Alexandru cel Mare, ci şi un principe capabil să păşească senin pe căile neştiute ale
Providenţei, căreia i-a încredinţat soarta sa şi a poporului său.” - Ştefan. S. Gorovei

”Prin multitudinea informațiilor acumulate și a relațiilor politice stabilite, Ștefan cel Mare
i-a depășit pe toți domnitorii anteriori, conducând o politică externă de o anvergură fără
precedent pentru Moldova. Experiența acumulată, chiar dacă nu a eliminat cu totul
componenta colerică a temperamentului său, i-a îngăduit lui Ștefan să manevreze cu
abilitate și pragmatism în raporturile internaționale și să salvgardeze interesele esențiale
ale Moldovei în conjuncturi dificile. Deși nu a putut împiedica deteriorarea poziției
Moldovei în raport cu Imperiul Otoman, Ștefan cel Mare a reușit să consolideze această
poziție în raport cu Ungaria și Polonia, lăsând la moarte o Moldovă mai întinsă și mai
prosperă decât fusese în momentul înscăunării sale. Comparativ cu cei mai mulți dintre
contemporani, precum și cu predecesorii și cu urmașii săi pe tronul Moldovei, bilanțul său
politic este net superior. Respectul contemporanilor dovedește recunoașterea largă a
personalității sale. Cum însă, pe lângă bilanțul faptic, sentimentele supușilor sunt criteriul
esențial după care se cuvine să fie judecate meritele unui monarh, relatarea din 1502 a
doctorului Matteo Muriano – “Cât despre sus-numitul domn, el este un om foarte înțelept,
vrednic de multă laudă, iubit mult de supușii săi, pentru că este îndurător și drept, veșnic
treaz și darnic” – ne arată că Ștefan a binemeritat calificativul ”cel Mare.” – Bogdan
Murgescu.