STUDIU DE CAZ 2

DIMENSIUNEA RELIGIOASĂ A
EXISTENȚEI

Lațea Georgiana

"A tăia latura religioasă din istoria literaturii românești înseamnă a renunța la
cunoașterea trăsaturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche și una
din fețele ei de glorie.”
Nicolae Cartojan
Mentalitatea medievală – homo religiosus

Lumea medievală, spre deosebire de celelalte epoci, a fost cu certitudine una profound religioasă,
dar în acelaşi timp urmărită de teamă şi superstiţii. Societatea de atunci era caracterizată de o teamă
exacerbată, provocată de epidemii, războaie, hoţi,dar şi de apropierea Judecăţii de Apoi. Sentimentul de
frică a determinat apropierea oamenilor de divinitate, aceştia supunându-i-se necondiţionat lui
Dumnezeu, din necesitatea asigurării liniştii de care lumea medievală avea nevoie. Într-o asemenea
lume, în care sentimental fricii era omniprezent, atitudinea omului în faţa morţii era prioritară, devenind
uneori chiar un principiu de viaţă. Deoarece ei puneau mare accent pe viaţa de după moarte şi nu pe cea
de pe pământ, interpretau cataclismele şi războaiele drept pedepse divine sau o intervenţie a puterii
diavolului. Aceste lucrurile sporeau şi mai mult frica de Divinitate. Deşi nu ştiau să citească, interpretau
desenele de pe pereţii bisericilor, întărindu-şi convingerea asupra vieţii de dincolo.De la cel din urmă
ţăran şi până la domn, fiecare trăia permanent cu gândul morţii,nădăjduind mereu la fericirea veşnică
din Rai, curăţirea sufletului fiind una din grijile permanente ale oamenilor. Motivul pentru care oamenii
erau atât de înspăimântaţi,nu îl constituia moartea în sine, ci locul unde vor merge după moarte.
Neputinţa lor în faţa destinului şi a Divinităţii făcea ca momentul final să fie descris drept unul
înfricoşător.

Religia- componentă de bază a culturii poporului român

Tradiţia bizantină a fost piatra de temelie a începuturilor literaturii poporului nostru, creştinismul
fiind introdus încă din timpul colonizării romane de cătrelegionarii din răsăritul Imperiului.
Dovadă, avem numeroase cuvinte păstrate dinlimba latină: Dumnezeu (de la Dominus Deus), duminică,
cruce, creştini, biserică,lege,etc .
Limba slavonă care se folosea atunci pentru oficierea slujbelor bisericești, începe să fie înlocuită cu
limba română. Tot în această perioadă s-au tradus și tipărit numeroase cărți bisericești precum cazaniile
(Evanghelii explicate) și pravilele(legile).
În viaţa cotidiană a românilor, biserica a avut un rol important în domeniile sociale, juridice şi
culturale a Ţărilor Române. Sentimentul religios se manifesta atât în cadrul bisericii, cât şi dincolo de
zidurile ei. În biserică, legătura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, după o anumită
rânduială. Însă credinţa se oglindeşte şi în afara instituţiei ecleziale, în modul de a gândi al oamenilor, în
comportament, în modul de a se exprima, în obiceiurile lor, în ceea ce creează: în arhitectură, în arte
plastice, muzică şi literatură.
În Evul Mediu, creştinismul practicat de multă vreme de strămoşii noştri, devine o religie bazată pe
carte. Astfel, manuscrisele au început să circule prin intermediul cărţilor de cult în limba slavonă din do-
rința Bizanțului de a creștina popoarele slave. Chiril și Metodiu traduc cărțile liturgice și Biblia în slavonă.
Evoluția și raportul dintre componenta religioasă a culturii române și literatură

 Începând cu secolul al XVI-lea, religia şi literatura se întrepătrund, prelaţi şi cărturari contribuind

la modelarea limbii române, în dorinţa de a da glas credinţei. De asemenea, cultura populară
 prin componenta religioasă, creştinismul popular şi creaţia folclorică constituie un important
punct de sprijin în acest scop.
 Din secolele XVI-XVII cultura românească poate fi privită atât din punct de vedere cărturăresc
(religie creştină, carte religioasă şi literatură), cât şi de la nivelul culturii populare (creştinism
popular şi folclor).
 Începuturile culturii scrise a românilor sunt profound legate de credinţa înDumnezeu şi de
raportarea la sacru a fiecărui individ, fie el om simplu, slujitor al Bisericii sau voievod.
 Religia, alături de istorie, este cel dintâi fundal de manifestarea culturii scrise şi a literaturii.
 Traducerea cărţilor religioase din limba slavonă înlimba română a constituit un bun prilej de a da
frâu liber imaginaţiei prin cuvânt, înciuda unui început timid.
 Dimensiunea religioasă a existenţei capătă încetul cu încetul identitate romînească, mai întâi
prin traduceri, apoi prin creaţii, fie în cadrul bisericii, ca literatură religioasă, fie în afara ei,
ca subiect de inspiraţie religoasă.
 Cultura românească premodernă este formată prin întrepătrunderea obiceiurilor şi tradiţiilor
unor grupuri culturale: eclezial, cărturăresc şi folcloric.
 Primele forme de manifestareale culturii româneşti apar în interiroul spaţiului bisericesc, din
necesitatea de acomunica în cadrul societăţii religioase.
 Manuscrisele creştine deschid calea pentru exprimarea liberă a sentimentului credinţei.

Dezvoltarea limbii şi literaturii române