Sunteți pe pagina 1din 6

Dragomir

Hurmuzescu
CHIRILĂ CĂTĂLIN
Generalități
• Dragomir M. Hurmuzescu a fost un fizician și inventator român, profesor la Universitatea din Iași și la Universitatea din
București, membru corespondent al Academiei Române, fondatorul învățământului electrotehnic din România și
colaborator al soților Marie și Pierre Curie.

• Provine dintr-o familie obișnuită fiind fiul cel mare a lui Martin Hurmuzescu, funcționar al poștei și al Profirei, casnică.

• În 1884 absolvă cursurile Colegiului Sfântul Sava, după care urmează cursurile Facultății de Științe a Universității
București până în 1887.

• În urma unui concurs obține o bursă care-i permite urmarea cursurilor la Universitatea Sorbona din Paris unde în 1890
devine licențiat in Fizică absolvind studiile ca șef de promoție.

• Pe perioada șederii la Paris lucrează în cadrul laboratorului de la Sorbona, lucrează alături Marie Curie și Pierre Curie. În
această perioadă este ales membru al „Societății Franceze de Fizică”, membru al „Comitetului savanților străini din Franța”
și membru al „Societății Fizicienilor Germani”

02/23/2024 SAMPLE FOOTER TEXT 2


Contribuții științifice
• A avut contribuții în domeniile electricității și fizicii razelor X.

• A inventat dielectrina și a construit electroscopul care-i poartă numele (1894).

• A pus bazele primului laborator de electricitate din țară, transformat apoi în Școala de Electricitate de pe lângă
Universitatea din Iași, prima școală de fizică experimentală.

• În 1922, sub conducerea sa, a început să funcționeze Societatea Română de Radiodifuziune (Societatea de Difuziune
Radiotelefonică din România), care la 1 noiembrie 1928 difuza prima emisiune cu anunțul: Alo, alo, aici Radio București,
urmat de discursul președintelui Societății, Dragomir Hurmuzescu. Acesta a fost momentul care a inaugurat, practic, postul
național de radio din România.

02/23/2024 SAMPLE FOOTER TEXT 3


Electroscopul

• Este un instrument științific folosit pentru a


detecta prezența sarcinilor electrice pe un corp
.
• Acesta functionează datorită forței de atracție https://youtube.com/clip/UgkxvIgjW3Wr1Nu
Coulumbiene dintre doua sarcini. WUyEZsf-m5_7KQY1CdHbB?si=Xamzpzk
• Poate fi folosit doar in cazul câmpurilor statice uIaAo6QD0
pentru a indica aproximativ cantitatea de
sarcină.
• Deteactează sarcini doar daca potentialul lor
este undeva la 100.000 de volți.
• Nu este util pentru masurători precise( pentru
acestea se folosesc un electrometru)

02/23/2024 SAMPLE FOOTER TEXT 4


Electroscopul cu frunză de aur

• https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/transcoded/4/42/13._%D0%95%D0%BB%D0%B5%D0%BA%D1%82%D1%80%D0%B8%D0%B7%D0%B0%D1%
86%D0%B8%D1%98%D0%B0_%D0%BD%D0%B0_%D0%B5%D0%BB%D0%B5%D0%BA%D1%82%D1%80%D0%BE%D1%81%D0%BA%D0%BE%D0%BF_
%D1%81%D0%BE_%D0%B8%D0%BD%D1%84%D0%BB%D1%83%D0%B5%D0%BD%D1%86%D0%B0.ogv/13._%D0%95%D0%BB%D0%B5%D0%BA%D1%
82%D1%80%D0%B8%D0%B7%D0%B0%D1%86%D0%B8%D1%98%D0%B0_%D0%BD%D0%B0_%D0%B5%D0%BB%D0%B5%D0%BA%D1%82%D1%80%D
0%BE%D1%81%D0%BA%D0%BE%D0%BF_%D1%81%D0%BE_%D0%B8%D0%BD%D1%84%D0%BB%D1%83%D0%B5%D0%BD%D1%86%D0%B0.ogv.720
p.vp9.webm

02/23/2024 SAMPLE FOOTER TEXT 5


MULȚUMESC!

02/23/2024 SAMPLE FOOTER TEXT 6

S-ar putea să vă placă și