LAUREAȚI AI PREMIULUI NOBEL

PENTRU FIZICĂ
ELEVI: Argatu Irina,
Roznoveanu Iarina
2017 - Rainer Weiss, Barry C. Barish, Kip Thorne
2016 - David Thouless, Duncan Haldane, John M. Kosterlitz
2015 - Takaaki Kajita, Arthur B. McDonald
2014 - Isamu Akasaki, Hiroshi Amano, Shuji Nakamura
2013 - Peter W. Higgs, François Englert
2012 - Serge Haroche, David J. Wineland
2011 - Saul Perlmutter, Brian P. Schmidt, Adam G. Riess
2010 - Andre Geim, Konstantin Novoselov

Rainer Weiss (n. 29 septembrie 1932,Berlin, Germania) este un fizician american,

cunoscut pentru studiile sale asupra astrofizicii și fizicii gravitaționale. Este laureat
al Premiului Nobel pentru Fizică 2017, împreună cu Barry C. Barish și Kip S. Thorne, „pentru
contribuții decisive la detectorul LIGO și observarea undelor gravitaționale”.

Frederick Duncan Michael Haldane (n. 14 septembrie 1951,Londra, Regatul Unit) este un

fizician britanic, profesor la Universitatea Princeton din SUA. Este laureat al premiului Nobel
pentru Fizică 2016, împreună cu David J. Thouless și John M. Kosterlitz.
Arthur „Art” Bruce McDonald (n. 29 august 1943) este un fizician canadian, director
al Sudbury Neutrino Observatory Institute și profesor de astrofizică la Queen's
University din Kingston, Ontario. În anul 2015 i-a fost decernat, împreună cu Takaaki
Kajita, Premiul Nobel pentru Fizică „pentru descoperirea oscilațiilor neutrinilor, care arată că
neutrinii au masă”.

Isamu Akasaki (n. 30 ianuarie 1929, prefectura Kagoshima, Japonia) este un om de știință

japonez, cunoscut pentru invenția LED-ului albastru de mare intensitate bazat pe joncțiunea p-n
de azotură de galiu (1989). Este laureat al Premiului Nobel pentru Fizică 2014, împreună
cu Hiroshi Amano și Shuji Nakamura, „pentru inventarea de LED-uri albastre eficiente, care a
permis surse de lumină albă intense și economice”.
François Englert (n. 6 noiembrie 1932, Etterbeek, Bruxelles) este un fizician teoretician belgian.
Englert este profesor emerit la Universitatea liberă din Bruxelles (ULB - Université libre de
Bruxelles) în serviciul de fizică teoretică. Principalele sale contribuții privesc fizica
particulelor, teoria corzilor și cosmologia. În 2004 a primit premiul Wolf pentru fizică și în
2013 premiul Nobel pentru fizică, împreună cu cercetătorul britanic Peter Higgs, pentru
„descoperirea teoretică a unui mecanism care contribuie la înțelegerea originii masei particulelor
subatomice, care a fost recent confirmată prin descoperirea particulei fundamentale prezise, în
experimentele ATLAS și CMS, la Large Hadron Collider de la CERN”.

Serge Haroche (n. 11 septembrie 1944, Casablanca, Maroc) este un fizician francez, laureat

al Premiului Nobel pentru Fizică în 2012, împreună cu David J. Wineland, pentru „metode
experimentale inovative care permit măsurarea și manevrarea sistemelor cuantice
individuale”. Haroche a dezvoltat o metodă bazată pe capcanele Paul pentru
măsurarea fotonilor capturați trimițând atomi în locul în care se află ei.
Adam Guy Riess (n. decembrie 1969, Washington, DC, SUA) este
un astrofizician evreu american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2011, împreună
cu Brian P. Schmidt. Cei doi au împărțit o jumătate din premiu, cealaltă fiindu-i acordată lui Saul
Perlmutter, toți trei fiind recompensați pentru descoperirea expansiunii accelerate
a Universului prin observarea supernovelor îndepărtate.

Konstantin Sergheevici Novosiolov (în rusă Константин Сергеевич Новосёлов) (n. 23

august 1974, Nijni Taghil, RSFS Rusă) este un fizician britanic de origine rusă, cunoscut mai
ales pentru lucrările în studiul grafenului efectuate împreună cu profesorul Andre Geim, pentru
care ambii au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 2010.[2] Novoselov este membru al grupului
de cercetări în fizica mesoscopică de la Universitatea Manchester, ca Fellow al Royal Society.
 Jamees Prescott Joule

James Prescott Joule a fost un fizician englez autodidact și un fabricant de bere. A

devenit celebru datorită unei experiențe destinate determinării echivalentului mecanic al
caloriei, efectuată în anul 1842. Prin această experiență, Joule a verificat principiul
conservării și transformării energiei. A investigat și echivalentul electric al căldurii degajate
de rezistoare, ca și efectul magnetostrictiv.
Împreună cu William Thomson a lucrat la dezvoltarea unei scări absolute de temperatură.
A enunțat în 1841 legea transformării energiei în conductoare, conform
căreia energia disipată sub formă de căldură la trecerea curentului electric printr-un
conductor este proporțională cu rezistența conductorului, cu pătratul intensității curentului și
cu timpul, E =RI2t. Această echivalare este cunoscută ca legea lui Joule.
Este descoperitorul efectului magnetostrictiv, pe care l-a explicat în anul 1847.
A adus o contribuție importantă și în fizica moleculară, stabilind că energia internă a
unui gaz depinde de temperatură și a calculat viteza moleculelor unui gaz, pentru prima dată
în fizică.
Împreună cu William Thomson, în 1852, a observat că micșorarea temperaturii unui
gaz ce se destinde fără a efectua un lucru mecanic, numit efect Joule - Thomson.
Datorită importantelor sale contribuții din fizică, unitatea de măsură a energiei a fost
numită în onoarea sa joule.
A efectuat cercetări experimentale până la terminarea averii sale in 1875.[7]
 Alessandro Volta

Alessandro Volta s-a născut în orașul italian Como, într-o familie nobilă. A studiat în
școlile publice din orașul său, intrând apoi, în 1758, la colegiul iezuit. De la vârsta de 14 ani
începe să fie atras de știință și refuză să urmeze cariera bisericească, o tradiție în familia sa.
În anul 1769 publică prima sa lucrare despre electricitate (un subiect științific "la modă" în
vremea sa) - De vi attractiva ignis electrici - care atrage atenția asupra sa și îl ajută să obțină
postul de profesor de fizică la liceul din Como, unde a activat între anii 1774-1779.

În paralel cu activitatea de profesor, Volta își continuă studiile și experimentele,

devenind cunoscut în domeniu, iar în anul 1779 obține numirea în funcția de profesor
la Universitatea din Pavia, unde își continuă munca în domeniul electricității și face o serie
de invenții revoluționare, care îi aduc importante distincții, printre care
medalia Copley (1791) a Royal Society din Londra al cărui membru era, Legiunea de
onoare și altele.
În anul 1801 Napoleon îl invită la Paris și îi acordă statutul de membru al Institut de
France și îl numește conte, iar mai târziu senator al Lombardiei, în 1810. Cea mai mare
onoare a primit-o din partea comunității oamenilor de știință, care, în cinstea lui, au numit
unitatea de măsură pentru forța electromotoare și potențial electric – "volt".
Contribuția sa în domeniul fizicii și al electricității în special a fost deosebit de
importantă, fiind punctul de plecare pentru numeroase cercetări și descoperiri ulterioare. A
făcut cercetări și în domeniile chimiei (în 1778 a fost primul savant care a izolat metanul,
principalul constituent al gazului natural), meteorologiei (a inventat electrometrul, instrument
de măsurare a electricității atmosferice).

 electroforul (un instrument pentru acumularea de electricitate statică – care stă la baza
condensatoarelor utilizate și astăzi) (1774)
 electroscopul (un instrument care permite evidențierea diferențelor de potențial) (1779)

 prima baterie electrică din istorie, așa-numita "pilă voltaică" - "strămoșul" bateriilor electrice,

ce permitea transformarea energiei chimice în energie electrică. (1800)
 André-Marie Ampère 

André-Marie Ampère (n. 20 ianuarie 1775 – d. 10 iunie 1836) a fost

un fizician și matematician francez.
A descoperit legea interacției curenților electrici (1820) și a propus ipoteza curenților
moleculari pentru explicarea magnetismului corpurilor, fiind considerat unul dintre principalii
fondatori ai electromagnetismului.
Ampère a realizat studii privind interacțiunea reciprocă a curenților și magneților, apoi a
curenților asupra câmpului magnetic al selenoidului.
Stabilește expresia matematică a forței electrodinamice între două fire conductoare prin
care trec curenți electrici (1826[4]), care devine una din legile de bază ale electrodinamicii.
De asemenea, a determinat configurația curenților asupra câmpului magnetic al
selenoidului, stabilind regula de fixare a sensului liniilor de câmp.
Introduce noțiunea de curent electric și tensiune electrică.
Explică magnetismul corpurilor printr-o ipoteză care se bazează pe forma circulară a
curenților moleculari închiși[5].
Prin legea circuitului magnetic sau legea circuitală a lui Ampère, stabilește prima teorie a
electromagnetismului și introduce noțiunile de electrostatică și electromagnetism. Această lege
stabilește legătura dintre câmpul magnetic și curent.
Inventează galvanometrul, aparatul cu care pot fi măsurate tensiunile electrice și curentul
electric. Inventează de asemeni un electromagnet și împreună cu François Arago realizează
în 1820, primul aparat telegrafic.
Contribuțiile lui Ampère în domeniul electromagnetismului au constituit un punct de
plecare pentru cercetările lui Maxwell, Ohm, Joule.
Ampère a adus contribuții și în alte ramuri ale fizicii. Astfel, în 1828 a studiat teoria
suprafețelor de undă, refracția luminii, teoria undelor luminoase, teoria cinetică a gazelor și
numeroase probleme de cinematică.