Proiect pentru stiinte

Subiect: Laureati ai premiului Nobel pentru

fizica in intervalul 1920-1960
Nume: Patrascu Cornel-Sorin
 Anii 1920

Albert Einstein
Albert Einstein (n. 14 martie 1879, Ulm, Regatul Württemberg – d. 18 aprilie
1955, Princeton, New Jersey, New Jersey, SUA) a fost un fizician teoretician
evreu, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933
în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton.
A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de
știință ai omeniri.

În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

Cele mai multe dintre contribuțiile sale în fizică sunt legate de teoria
relativității restrânse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, și de
teoria relativității generalizate (1915) care extinde principiul relativității
mișcării neuniforme, elaborând o nouă teorie a gravitației.
Alte contribuții ale sale includ cosmologia relativistă, teoria capilarității,
probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicații în mecanica cuantică,
explicarea mișcării browniene a moleculelor, probabilitatea tranziției atomice,
teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietățile termice ale luminii (al
căror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiației (ce include
emisia stimulată), teoria câmpurilor unitară și geometrizarea fizicii.
Cea mai cunoscută formulă a lui Einstein este E=mc^2, care cuantifică energia
disponibilă a materiei. Pe această formulă se bazează atomistica, secțiunea din
fizică care studiază energia nucleară.

Einstein nu s-a manifestat doar în domeniul științei. A fost un activ militant al

păcii și susținător al cauzei poporului evreu.
Einstein a publicat peste 300 de lucrări științifice și peste 150 în alte domenii

Anii 1930

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger

Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (n. 12 august 1887, Viena, Austro-
Ungaria – d. 4 ianuarie 1961, Viena, Austria) a fost un fizician austriac, laureat
al premiului Nobel pentru fizică în 1933, unul din părinții fizicii cuantice.
Schrödinger a fost profesor de fizică teoretică la Berlin, Graz și Dublin și este
fondatorul mecanicii ondulatorii, a cărei ecuație fundamentală îi poartă
numele. A studiat de asemenea elementul radiu și a adus contribuții însemnate
la definitivarea teoriei culorii.
 Prima lucrare de mecanică ondulatorie elaborată de Schrödinger în ianuarie
1926 înlocuiește electronul din modelul atomic al lui Niels Bohr cu o serie de
unde, aplicând teoria lui Louis de Broglie, conform căreia electronii se
comportă ca niște unde; această teorie este încorporată în ecuația lui
Schrödinger.
Pisica lui Schrödinger este un experiment mental, adesea caracterizat ca un
paradox, imaginat de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în 1935. Ilustrează
ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice
asupra obiectelor din viața de zi cu zi. A imaginat un experiment în care este
prezentă o pisică care poate să fie vie sau moartă, în funcție de un eveniment
aleator anterior. În timpul elaborării experimentului său a inventat termenul
Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică).

Pisica lui Schrödinger: O pisică, împreună cu un flacon cu otravă închis, sunt

plasate într-o cutie protejată de orice decoerență cuantică indusă de mediul
extern. Dacă un detector Geiger-Müller detectează o radiație atunci flaconul va
fi spart, eliberând otrava care va ucide pisica. Mecanica cuantică sugerează că
după o perioadă pisica este concomitent vie și moartă. Totuși, când ne uităm
în cutie, vedem pisica ori vie, ori moartă, și nu un amestec de vie și moartă.
 Anii 1940

Isidor Isaac Rabi

Isidor Isaac Rabi (n. 29 iulie 1898, Rymanów, Regatul Galiției și Lodomeriei,
Austro-Ungaria – d. 11 ianuarie 1988, Manhattan, New York City, New York,
SUA) a fost un fizician evreu-american, unul din oamenii importanți ai
Proiectului Manhattan și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică pentru
cercetările sale privind natura forțelor care leagă protonii de nucleu, cercetări
care au condus la dezvoltarea metodei de detecție bazată pe rezonanța
magnetică nucleară.
 Proiectul Manhattan a fost proiectul de cercetare și dezvoltare a primei arme
nucleare (cunoscută popular ca bomba atomică) în timpul Celui de-Al Doilea
Război Mondial de către Statele Unite ale Americii, Regatul Unit și Canada.
Ceea ce a fost denumit oficial Districtul Ingineresc Manhattan, se referă anume
la perioada 1942–1946, când proiectul s-a aflat sub controlul Corpului de Geniu
al Armatei SUA, sub administrația Generalului major Leslie Groves. Cercetarea
științifică a fost condusă de fizicianul american J. Robert Oppenheimer.
Pentru locul de realizarea proiectului a fost desemnată prima oară Districtul
Manhattan; numele locului a înlocuit treptat numele de cod oficial.

Proiectul a avut succes în dezvoltarea și detonarea a trei arme nucleare în

1945: o detonare de test a unei bombe cu implozie cu plutoniu pe 16 iulie
(testul Trinity) lângă Alamogordo, statul New Mexico, o bombă cu uraniu
îmbogățit denumită "Little Boy" pe 6 august deasupra orașului Hiroshima,
Japonia, și o a doua bombă cu plutoniu, denumită "Fat Man" pe 9 august
deasupra orașului Nagasaki, Japonia.

Anii 1950

Emilio Segrè

Emilio Gino Segrè (n. 1 februarie 1905,] Tivoli, Lazio, Italia – d. 22 aprilie 1989,
Lafayette⁠(d), California, SUA) a fost un fizician italian, unul din oamenii
importanți ai Proiectului Manhattan și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică
în 1959, împreună cu Owen Chamberlain, pentru descoperirea antiprotonului.
A emigrat în Statele Unite datorită legilor rasiale promulgate în Italia în 1938,
după modelul german. Acolo și-a continuat activitatea de cercetare la
Universitatea Berkeley din California. Împreună cu Dale R. Corson și Kenneth
Ross MacKenzie, a descoperit elementul astatin, iar în colaborare cu Joseph H.
Kennedy, Glenn T. Seaborg, și Arthur Wahl, izotopul plutoniu-239 și
proprietățile acestuia. În 1944 i s-a acordat cetățenia americană.
 Între 1943 și 1946 a participat la proiectul Manhattan al Laboratorului Los
Alamos de realizare a primei bombe atomice. În 1946 s-a reîntors la
Universitatea Berkeley la postul de profesor, continuând studiile în domeniul
fisiunii spontane și mai apoi în domeniul fizicii particulelor elementare.
În 1955 împreună cu Owen Chamberlain, a reușit să producă și să identifice
antiprotonul, rezultat care le-a adus celor doi Premiul Nobel pentru Fizică în
1959. A revenit în Italia în 1974, la catedra de fizică nucleară a Universității "La
Sapienza". A murit pe 22 aprilie 1989 la Lafayette, California.