Nume: Nastrut Daniel

Clasa: 9 C

Chimiști celebri și descoperirile lor

Dimitri Mendeleev
Dimitri Ivanovici Mendeleev (1834-1907) a fost un chimist rus care
a publicat un tabel periodic al elementelor asemănător cu cel
actual. Tabloul lui Mendeleev era o reprezentare mai completă a
relației complexe dintre elementele chimice, și, pe de altă parte, cu
ajutorul acelui tabel, Mendeleev a fost capabil să prezică atât
existența altor elemente (pe care le-a numit eka-elemente)
necunoscute la vremea aceea, precum și a proprietăților generale.
Majoritatea previziunilor sale au fost confirmate de descoperirile
.ulterioare din chimie

Între 1859 și 1861 a făcut cercetări asupra densității gazelor la

Paris, și, mai apoi, a lucrat cu chimistul german Robert Bunsen și
cu fizicianul Gustav Robert Kirchhoff la Heidelberg, făcând
.cercetări în domeniul chimiei

Pe 6 martie 1869, Mendeleev a prezentat Societății Ruse de

Chimie o lucrare denumită ”Dependența între proprietățile masei
atomice a elementelor”, care propunea folosirea masei și a
valenței pentru a descrie elementele, Tabelul periodic al
.elementelor

În ultimii săi ani de activitate profesională, a creat patentul clasic al

votcii rusești, cu 40% alcool. Dar printre contribuțiile sale târzii mult
mai importante se numără și studierea câmpurile petrolifere din
Rusia și contribuția sa semnificativă la crearea primelor rafinării
rusești. Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele:
mendeleeviu. De asemenea, un crater de pe lună îi poartă numele.
Numele său a fost dat Institutului Național de Metrologie din Sankt
Petersburg.
 Robert Boyle
Robert Boyle (25 ianuarie 1627 - 30 decembrie 1691), a fost
.fizician, chimist și inventator irlandez

Boyle află de experimentul lui Otto von Guericke (Germania) și cu

ajutorul lui Hooke (care era un mecanic ingenios), construiește un
model îmbunătățit al pompei de aer și se apucă de măsurare a
aerului. El a sugerat că greutatea corpurilor se modifică în funcție
de portanța atmosferei – comparând straturile inferioare ale
atmosferei cu arcuri mici care sunt comprimate de greutatea
straturilor de aer de deasupra lor. În anul 1660 Boyle își publică
descoperirile despre proprietățiile aerului sub titlul "Noi
experimente fizico-mecanice privind arcul aerului și efectele sale".
Boyle a emis pentru prima dată o lege numită "Legea lui Boyle"
conform căreia volumul unui gaz variază invers proporțional cu
:presiunea, la o temperatură constantă

unde:

• p= presiunea;

• v= volumul;

• t= temperatura;

• R= constantă ce depinde de natura gazului.

El a făcut distincția între amestecuri și compuși, și a subliniat că un

compus poate să aibă proprietăți foarte diferite de cele ale
constituenților săi. El a folosit pentru prima dată cuvântul "analiză"
și a avut o influență puternică în dezvoltarea acestei științe de la
originile sale alchimice.

Claude Louis Berthollet

Claude Louis Berthollet (9 decembrie 1748 - 6 noiembrie 1822) a
fost chimist francez, cunoscut mai ales pentru faptul că a elaborat,
împreună cu Antoine Lavoisier, o nomenclatură chimică rațională.

S-a născut în orășelul Annecy, din ducatul Savoia. Începe studiul

medicinei la Chambéry, apoi studiază la Universitatea din Torino,
devine absolvent în 1770 ca doctor în medicină. În 1772 se
stabilește la Paris, ca medic. Acolo continuă studiile în domeniul
chimiei. Devine tot mai cunoscut prin numeroasele memorii
științifice pe care le-a publicat. Ca urmare a reputației sale, devine,
în 1780, membru al Academiei de Științe. În 1789 devine și
membru al Royal Society.

În 1789 descoperă efectul de decolorare al clorului. Propune

introducerea hipocloritului de sodiu în industria textilă ca agent de
înălbire, cunoscut în prezent clor de înălbire. A studiat amoniacul,
acidul cianhidric și acidul sulfuros. A susținut chimistul Lavoisier în
combaterea teoriei flogisticului. Aceasta l-a condus la cea mai de
seamă realizare a sa: reforma în nomenclatura chimică. Aceasta
constituie una din bazele chimiei moderne.

Alte realizări: determinarea compoziției unor substanțe chimice,

precum amoniacul, stabilirea unor importante legi ale chimiei
(modul de desfășurare al reacțiilor chimice, legea echilibrului
chimic).

Marie Curie
Marie Curie, (7 noiembrie 1867 - 4 iulie 1934) a fost o savantă
poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel. A
fost singurul savant care a primit două premii Nobel în două
domenii științifice diferite (fizică și chimie). A introdus în fizică
termenul de radioactivitate. Este cunoscută pentru cercetările sale
în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al
aplicațiilor acestora în medicină. A fost soția unui laureat al
Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a
Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie).

În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, studiul descărcării electrice în

gaze rarefiate îmbogățește domeniul fizicii particulelor cu noi
descoperiri: Hittorf descoperise, în 1869, radiația catodică,
Röntgen, în 1895, razele X, iar Becquerel descoperă, un an mai
târziu, radioactivitatea spontană a uraniului.

În 1897, Marie se decide ca tema ei de doctorat să se refere la

studiul acestor radiații. În acest scop, electrometrul construit de
Pierre Curie soțul ei, se va dovedi a fi de o reală utilitate. În timp ce
lucra cu diferite componente care includeau uraniul, Marie a
descoperit că toriul (ce fusese descoperit de Berzelius în 1829)
emite unde radioactive chiar mai intense decât uraniul. La fel de
intense erau și cele emise de pechblendă (uraninit), un minereu
bogat în uraniu. Marie și-a dat seama că a descoperit un nou
element chimic. Pierre Curie și-a suspendat cercetările proprii
pentru a colabora cu Marie. În aprilie 1898, cei doi prezintă
Academiei de Știință o teză privind radioactivitatea uraniului și a
toriului. Cei doi își continuă cercetările și ajung la concluzia că
pechblenda conține două elemente responsabile de emisia unor
puternice unde radioactive. În iulie 1898, ei reușesc să izoleze
unul din aceste elemente și prezintă rezultatul Academiei de
Științe. Acest nou element se va numi "poloniu", după numele țării
de origine a Mariei.
Astfel, Marie Curie a demonstrat că misterioasa radiație este o
proprietate atomică și denumește fenomenul "radioactivitate", iar
elementele chimice cu această proprietate, "elemente radioactive".

Descoperirea radioactivității va avea un impact incomensurabil în

lumea fizicii și mai ales a fizicii particulelor. S-a înțeles și mai bine
structura atomului dovedindu-se că acesta poate fi descompus în
particule elementare mai mici. Pe când cerceta diferite tipuri de
minereu, Marie a descoperit unul care emitea o radiație mai
puternică decât uraniul pur. Cu alte cuvinte, emisia radiațiilor nu
era un domeniu exclusiv al uraniului, deci ar exista și alte elemente
care pot emite radiații. Soții Curie descopera un element diferit de
poloniu. Mai târziu, Marie Curie l-a izolat din uraninit, denumindu-l
"radiu". Pentru detectarea radiului, Marie a utilizat electrometrul
construit de către soțul său. Acest nou instrument i-a permis să
detecteze undele radioactive emise de radiu în aer. Pentru
aceasta a utilizat metoda de distilare fracționată. Marie va topi ani
întregi pechblendă în recipiente special concepute pentru acest
scop.

În anul 1903, Marie Curie primește titlul de doctor în științe din

partea Universității din Paris pentru teza sa de doctorat privind
cercetarea asupra radioactivității. În acelși an, Comitetul Nobel din
Suedia decide să confere Mariei și lui Pierre Curie Premiul Nobel
pentru Fizică. În anul 1910 primește cel de-al doilea Premiu Nobel
pentru izolarea radiului metalic.

Alfred Nobel
Alfred Nobel (21 octombrie 1833 - 10 decembrie 1896), a fost un
chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a
inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele
Premii Nobel.

La Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit

pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlnește pe tânărul chimist italian
Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv
deosebit de puternic și de instabil. Nitroglicerina a fost considerată
în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în
practică, datorită faptului că putea provoca explozii la variații mici
de temperatură sau presiune. Alfred era însă interesat de
posibilitatea folosirii ei în construcții și începe să lucreze la
elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerină.

În curând Alfred avea să descopere că prin amestecarea

nitroglicerinei cu cuarț se formează o pastă care putea fi modelată
în diferite forme și dimensiuni. În 1867 își brevetează invenția sub
denumirea de dinamită. Pentru a putea declanșa explozia, Alfred
brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui
fitil. Datorită faptului că dinamita reducea substanțial costurile
aruncării în aer a blocurilor de piatră.

Datorită pasiunii sale pentru călătorii, Victor Hugo l-a denumit „cel
mai bogat vagabond al Europei”. Cu timpul Alfred și-a deschis
fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea lucra
intens în laboratoarele sale. În 1896 Alfred Nobel moare.
Brevetase peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic,
pielea artificială și mătasea sintetică.