Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Curs 1 Sange
Curs 1 Sange
- este un lichid circulant, uşor vâscos, opac, indispensabil vieţii, aflat în arborele
circulator (sistem închis de vase)
- are 2 componente:
o Plasma, partea lichidă, de culoare galben-citrin (spaţiu extracelular)
o Elementele figurate: eritrocite, leucocite, trombocite (spaţiu intracelular)
Separarea celor 2 elemente se poate realiza:
- spontan, lent, prin sedimentarea celulelor
- prin centrifugare, rapid
!Recoltarea sângelui pe un anticoagulant (oxalat de Na, citrat de Na, heparina, EDTA)
Funcţiile sângelui
Rol esenţial: homeostazia organismului
Sângele asigură unitatea organismului
1
Hematocritul
Variaţii fiziologice:
2
Variaţii patologice:
- scade în anemii
- creşte în poliglobulii, şoc (vasodilatație paralitică cu creșterea permeabilității
vasculare și trecerea apei în interstiții)
o Creşterea hematocritului determină creşterea vâscozităţii sângelui, cu
modificarea hemodinamicii și predispune la tromboze.
~ 6-8% din greutatea corporală (compus din volum plasmatic şi volum globular)
Metode de măsurare:
- Direct – exsanguinare (condiţii experimentale, pe animale)
- Indirect: principiul diluţiei trasorilor (principiul Fick) - un volum (V) de o formă
geometrică nedeterminată poate fi evaluat prin măsurarea concentraţiei (c) unei
anumite substanţe ce se distribuie uniform în volumul respectiv, după injectarea
unei cantităţi cunoscute (M); M = c xV; V = m\M/c; se injectează o cantitate (M)
de trasor în spaţiul al cărui volum vrem să-l determinăm; se aşteaptă un interval
de timp pentru omogenizare în tot compartimentul vizat; se recoltează o probă de
lichid din compartimentul și se determină concentraţia (c) trasorului (V = M/c)
3
sângelui, să aibă o moleculă cu dimensiuni potrivite (dacă e prea mică,
părăseşte vasul), să fie uşor de dozat
categorii de trasori: coloranţi (albastru Evans – se leagă de
proteinele plasmatice), macromolecule (PVP), radioizotopi
(albumina serică marcată cu iod radioactiv, 131 I- RISA)
o Volumul globular – trasori ce intră in eritrocite, marcaţi radioactiv
Se determină radioactivitatea unei probe de sânge a unui subiect căruia
i s-au injectat eritrocite proprii recoltate anterior şi marcate cu trasori
radioactivi (32P, 51Cr)
Volumul sanguin se determină fie măsurând volumul plasmatic şi volumul globular, fie
măsurând fie volumul plasmatic, fie volumul globular şi folosind hematocritul.
Valori normale
Variaţii fiziologice:
• Creşteri:
1. În funcţie de sex: la bărbat, volumul e cu 10% mai mare ca la femeie
2. În funcţie de vârstă:
- la nou-născutul la termen, volumul sanguin are o valoare de 100 ml/kg
- la nou-născutul prematur, volumul sanguin: 100-110 ml/kg
- la vârstnici: volumul sanguin e scăzut
3. În sarcină – volumul sanguin în ultimul trimestru de sarcină creşte cu până la 20-
30% faţă de normal; creşterea se realizează pe seama volumului plasmatic
4. Altitudine: volumul sanguin creşte datorită poliglobuliei de altitudine
4
5. Sportivi antrenaţi: până la 100 ml/kg – adaptare mai bună a organismului la efort
6. Tranzitoriu după ingestie crescută de lichide
• Scăderi:
1. La trecerea din clino - în ortostatism: în primele 20 minute volumul sanguin scade
cu 10-15%; creşte presiunea hidrostatică în vene, apa şi micromoleculele trec în
ţesuturi, volumul sanguin scade
2. La obezi până la 60-66 ml/kg, explicând adaptarea mai dificilă a persoanelor
obeze la efort
3. Tranzitoriu în caz de transpiraţii abundente, prin scăderea volumului plasmatic
Variaţii patologice:
• Creşteri (hipervolemii):
- În toate tipurile de poliglobulii (primare, poate creşte până la 10-12 l, sau
secundare, până la 6-8 l)
- Retenţie hidrosalină (hiperadlosteronism, insuficiență cardiacă)
• Scăderi (hipovolemii):
- În anemii, pe seama volumului globular
- În hemoragii, pe seama volumului plasmatic şi globular
- În toate tipurile de şoc (ex. infecţios, traumatic, alergic): se produce o
vasodilataţie „paralitică”, sângele rămâne în periferie, presiunea hidrostatică
creşte, creşte şi permeabilitatea capilară, apa şi micromoleculele părăsesc vasul,
trec în ţesuturi, şi volumul sanguin scade prin scăderea volumului plasmatic
- Pierdere de plasmă (arsuri)
5
de depozit, volumul stagnant trece în circulaţie şi volumul circulant creşte (în acetse
teritorii sunt mulți receptori α care mediază vasoconstricția și pomparea sangelui).
6
si apoi spre centrii cardioinhibitori bulbari (nucleul dorsal al vagului); stimularea
centrului cardioinhibitor declanşează un reflex depresor cu scăderea frecvenţei
cardiace, a conducerii atrioventriculare. Prin neuroni intercalari inhibitori
impulsuri de la nucleul tractului solitar ajung la centrul vasomotor si il inhiba. Ca
urmarea scad descarcarile simpatice pe vase cu vasodilatatie si scaderea presiunii
arteriale (reflex depresor) (Figura 2). La scăderea presiunii arteriale, de exemplu
în hemoragii sau la trecerea din clinostatism în ortostatism, baroreceptorii nu sunt
stimulaţi şi nu apar reflexe inhibitorii, depresoare; ca urmare se va declanşa un
reflex presor cu vasoconstricție si cresterea presiunii arteriale respectiv tahicardie.
7
Figura 2 – Mecanismele reflexe declanșate de stimularea baroreceptorilor
Mecanisme umorale (directe, ca urmare a modificării volemiei; indirecte, ca urmare a
modificărilor produse de modificarea volemiei)
8
la nivel renal, creşte permeabilitatea tubilor distali şi colectori pentru apă, cu
reabsorbţia apei şi restabilirea presiunii osmotice şi a volemiei
• Aldosteronul
- se eliberează din corticosuprarenală în condiţiile scăderii presiunii arteriale
- La nivelul tubului contort distal renal, creşte reabsorbţia de Na, urmată de
reabsorbţia pasivă a Cl, şi, prin efect osmotic, de reabsorbţia apei; ca urmare
volemia creşte, iar presiunea arterială revine la valori normale (Figura 3).
9
Figura 4 – Factorul natriuretic atrial si rolul sau in reglarea volemiei
Proprietăţile sângelui
1. Densitatea – raportul dintre masa unui volum dat de sânge şi masa aceluiaşi volum
de apă
Depinde de numărul elementelor figurate (în special eritrocite) şi de componentele
plasmei (în special proteine)
Densitatea eritrocitelor = 1.1
Densitatea sângelui: 1.057-1.067 la bărbat; 1.051-1.061 la femeie
Densitatea plasmei: 1.024-1.028 (1.027)
Densitatea plasmei deproteinizate: 1.006
Creşteri: fiziologice (efort fizic, altitudine, deshidratare – transpiraţii- hemoconcentraţie),
patologice (poliglobulii primare şi secundare, şoc, deshidratări patologice - diaree,
vărsături)
10
Scăderi: fiziologice (hemodiluţii - sarcină, ingestie de lichide); patologice (anemie,
hemoragii)
2. Vâscozitatea - proprietatea unui fluid de a-şi modifica lent forma sub acţiunea unei
cauze exterioare. E dată de forţele de frecare internă apărute între componentele
sângelui și depinde de elementele figurate (în special eritrocite): număr,
deformabilitate şi agregabilitate, şi de componentele plasmei (în special de
concentraţia proteinelor plasmatice).
Valoare normală: 4 unităţi relative (rU); apa 1 rU; plasma 2 rU
Creşterea concentraţiei proteinelor plasmatice sau/şi a numărului de elemente figurate,
determină creşterea vâscozităţii sângelui, cu importanţă în hemodinamică şi cu influenţă
asupra valorilor presiunii arteriale.
Vâscozitatea creşte în paralel cu hematocritul, cu scăderea vitezei de circulaţie a sângelui
(şoc – creşte tendinţa la aglutinare). În plus, vascozitatea crescută predispune la tromboze
și obligă cordul să pompeze sange împotriva unei rezistențe crescute cu hipertrofie și
insuficiență cardiacă.
Vâscozitatea scade în anemie (creşte viteza de circulaţie a sângelui, sangele se reîntoarce
mai rapid spre inimă si se suprasolicita cordul cu tahicardie).
11
o fizico-chimice (sisteme tampon)
o mecanisme biologice
Sistemele tampon
- sunt amestecuri de substanţe capabile să fixeze/elibereze ioni H+, atunci când în
amestec se adaugă acizi/baze în cantități moderate astfel încat pH-ul soluției nu se
modifică
- un sistem tampon este format dintr-un acid slab şi sarea acestuia cu o bază tare
(previn acumularea în exces a substanţelor acide) și respectiv un acid tare şi o
bază slabă (previn acumularea substanţelor alcaline)
- principalele sisteme tampon în plasmă şi eritrocit:
• în plasmă: H2CO3/NaHCO3; proteină acidă/proteinat de bază;
NaH2PO4/Na2HPO4
• în eritrocit: Hb redusă/ HbK; HbO2/HbO2K; KH2PO4/K2HPO4
12
concentrație între eritrocit și plasmă ce determină difuziunea ionului bicarbonat din
eritrocit în plasmă unde se combină cu Na+ rezultat din disocierea NaCl. Deoarece ionul
de K+ nu părăsește celula, el poate perturba echilibrul electric al acesteia și în consecință
atrage ionul de clor din plasmă, din combinatia lor rezultând KCl (fenomenul de
migrare al Cl). Aproximativ 27% din CO2 ajuns în eritrocite se combină cu Hb dând
naștere la carbohemoglobină sau carbamatul de Hb (Figura 5).
Sistemele tampon funcționează în corelație conform principiului izohidriei – sistemele
tampon sunt supuse agresiunilor acide sau bazice iar o modificare a unuia din aceste
sisteme va fi urmată de modificări în lanț ale tuturor celorlalte sisteme.
13
1. Plămân – elimină CO2, acizi volatili (restabileşte pH-ul în 1-15 minute) prin
modificarea ventilației
2. Piele – elimină acizi nevolatili prin secreţia glandelor sudoripare
3. Ficat - poate converti acidul lactic rezultat în urma contracţiei musculare în
glucoză
4. Tub digestiv – în condiţii de acidoză, secreţiile digestive devin mai acide; când
pH-ul creşte, pH-ul secreţiilor digestive devine mai alcalin
5. Rinichi – elimină acizi nevolatili şi secretă H+
- Prezenţa H+ în urină scade pH-ul urinar; H+ înlocuieşte Na în sistemele tampon
din urină
- Când pH-ul urinar scade sub 4.5, în celula tubulară începe secreţia de amoniac și
se formează NH4
14
Figura 6 – Mecanismele biologice care intervin în menținerea pH-ului
Dezechilibrele acido-bazice pot fi, în funcţie de cauza lor, respiratorii (prin modificarea
ventilaţiei alveolare şi a presiunii CO2, cu modificarea componentei gazoase a
sistemului tampon) sau metabolice (modificarea concentraţiei tamponului
bicarbonat, componenta negazoasă a tamponului).
Aceste modificări pot fi compensate, atunci când pH-ul nu se modifică, sau
decompensate, în caz de modificare a pH-ului.
15
1. Vârstă
- Copilul în creştere: pH uşor alcalin (7.42) ce favorizează procesul de creştere.
Efortul fizic necontrolat la copil duce la acumulare de cataboliţi, se încetineşte
procesul de creştere.
- pH scăzut la bătrâni (7.30-7.32), deoarece predomină procesele catabolice, cu
formare de acizi
2. Variaţii ciclice diurne: dimineaţa pH-ul e mai acid (acidoză respiratorie
fiziologică) pentru că în cursul nopţii scade sensibilitatea centrilor respiratori la
CO2 și se acumulează cantitți crescute de dioxid de carbon.
3. În efort fizic se acumulează metaboliţi (acid lactic), iar pH-ul devine acid
(acidoză metabolică fiziologică)
4. În urcare bruscă la altitudine sau în hiperventilaţia voluntară se elimină în
exces CO2 şi apare alcaloza respiratorie.
5. În funcţie de fazele digestiei: pH-ul sângelui ce pleacă de la stomac e mai alcalin
în cursul digestiei gastrice (alcaloză metabolică fiziologică), pH-ul sângelui ce
pleacă de la nivelul intestinului subţire e mai acid (acidoză metabolică).
Dezechilibre acido-bazice
Acidoza respiratorie: pCO2 plasmatic e crescută (hipercapnie): fiziologică (dimineaţa),
patologică (scăderea suprafeţei de schimb alveolo capilar, obstrucţie a căilor respiratorii,
anomalii ale cutiei toracice, intoxicaţie cu morfină sau barbiturice, lezarea centrilor
respiratori în traumatisme, hemoragii).
16
Alcaloza respiratorie: pCO2 plasmatic e scăzută (hipocapnie): hiperventilaţie, altitudine
(fiziologică), isterie.
17