Povestea lui Harap-Alb, scrisă de Ion Creangă, frate

Apare pe 1 august 1877,

În revista Convorbiri Literare și e-un basm cult.
Aparține genului epic. Ce rahat ascult?
(un pic mai repede)
Așa-i mai bine că-i pe flow. Să mă-ntorc la basmul tău:
În toate basmele-i vorba de lupta-ntre bine și rău.
Sfidează legile fizice, timpul și spatiu-s mitice,
Tema operei e inițierea. Da’ știi de ce?
Că arată maturizarea realizată prin experiențe,
În care protagonistul vede calități și carențe
La propria persoană. Și-așa-nțelege lucruri,
Dar mai bine hai să-ncepem cu-nceputul.
(dă-i!)
Pentru-a intra-n lumea ficțiunii, avem formula inițială,
Mai precis: “amu’ cică era-ntr-o țară…”.
Și-o situație inițială de echilibru, știi
Avem două împărății, ambele au trei copii.
Campionul la fumat era Verde Împărat
Sau Împăratul Verde, care avea trei fete.
Fra-su era un crai cu trei copii:
Unu’ mic și șmecher și doi mai mari, dar mai simpli.
Vine și situația ce perturbă echilibrul
Cică Verde Împărat voia un urmaș de calibru.
Selecția protagonistului constă într-o probă
Unde craiul se-mbracă-n urs… n-avea altceva-n garderobă.
La proba ursului frații mai mari n-au treabă.
Știi gluma cu ursul? S-au găsit urme de la…să.
Doar ăla mic e madafakă și trece de limită
Nu se duce pe apa sâmbetei că Sfânta Duminică
E un personaj supranatural ce-i dă povețe
Să ia hainele și-armele lui ta-su din tinerețe.
Ăștia-s adjuvanți instrumentali. Ca să meargă basmu’
Mezinul tre’ să călărească ce-a călărit ta-su.
Adică să-i ia calul ca la șah, calul era slab,
Dar se face mare cu jăratec de la Harap-Alb.
Mezinul trece proba. Are cal, îi dă bice.
Ta-su-l felicită, îi dă pielea de urs și îi zice
Să se ferească de indieni și de chelioși…
De Omul Spân și de Omul Roș.
Dar el face pe nebunu’ și n-ascultă de niciunu’,
Fatidic, fiul de crai se-ntâlnește cu spânul…
Care îl minte că e în Țara Spânilor și ca s-ajungă
Trebuie să îl ia pe Spân ca slugă.
Plus că Spânul îl îmbârligă cu o dumă
Pe sărăcuțul mezin ca să intre în fântână.
Cică să se răcorească, dar o dă în altele.
Pierde-nsemnele puterii: cartea, banii, armele.
E denumit “Harap-Alb” – e un oximoron.
Spânu-i ia identitatea, dar și dreptul la tron.
Și pentru a fi împărat peste împărăție,
Tre’ să moară și să învie, să moară și să învie.
Cu noul lor statut ajung la curtea Împăratului Verde
…care le dă niște probe acerbe.

Pentru ca basmul să-și urmeze cursul lui

Harap-Alb culege salăți din Grădina Ursului,
Apoi pietre prețioase din Grădina Cerbului
Ajutat de Sfânta Duminică și de calul lui.
La a treia probă trebuia să fie cocoș
Ca să o salveze pe fata Împăratului Roș,
Dar l-a ajutat Ochilă, l-a ajutat Gerilă,
L-au ajutat Setilă, Flămânzilă, Păsări-Lăți-Lungilă.
A fost bun cu furnicile și cu niște albine
Și-a primit o aripă de la ele, să fie bine.
Ca să salveze fata împăratului a avut probe mai mici
Și-adjuvanții i-au ținut spatele-aici.
La proba cuptorului înroșită l-a ajutat Gerilă,
Proba ospățului: Setilă și Flămânzilă.
Și la selectarea macului de nisip
A fost ajutat de furnici și a reușit.
La straja fetei de împărat l-au ajutat Ochilă
Și cu (pă! pă! pă!) Păsări-lăți-lungilă.
La identificarea adevăratei fete de împărat
Au venit albinele și l-au ajutat.
Ca să vadă dacă e băiat și dacă duce
A avut de luat rămurele de măr dulce.
Și recuperarea apei vii și apei moarte,
Dar calul l-a ajutat și le-a recuperat pe toate.

Acum că a făcut probele, băiatul a luat fata,

A combinat-o, a dus-o la palat și gata.
Ea l-a recunoscut și i-a restituit statutul
Atunci Spânul s-a înfuriat și i-a luat gâtul
Lui Harap-Alb, dar calul n-a ezitat,
L-a ridicat pe Spân în cer și l-a aruncat.
Fata de împărat cu rămurele și cu apă vie
Și cu apă moartă, a putut să îl învie.
Și așa eroul a fost recompensat
Prin căsătoria cu fata de împărat.
Și ca să se termine frumos toată nebunia
Împăratul Verde le dă binecuvântarea și împărăția.

Formula finală ne readuce în lumea reală,

Basmul se termină cu o idee deșteaptă.
Citez: “Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă,
Iar cine nu, se uită și rabdă.”