Particularitatile romanului psihologic Patul lui Procust

Prin romanul „Patul lui Procust”, apărut în anul 1933, autorul Camil Petrescu se remarcă printre cei mai
de seamă reprezentanţi ai autenticităţii, având o deosebită acuitate intelectuală şi putere de creaţie. Modul
în care este conceput romanul modern este explicitat de autor în articolul „Noua structura şi opera lui
Marcel Proust”.
Încadrare roman
Scriitorul respinge naraţiunea omniscientă în numele ideii de autenticitate acceptând naraţiunea la
persoana I („Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”). Se creează astfel subiectivizarea naraţiunii, dar şi
o limitare a perspectivei asupra personajelor şi a întâmplărilor. În „Patul lui Procust”, spre deosebire de
primul său roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, înmulţeşte personajele narator,
dar ele rămân în continuare subiective, existând de data aceasta riscul pulverizării perspectivei. De aceea,
Camil Petrescu inventează Autorul, un alt personaj narator în postura sa prezent prin notele de subsol, cu
rol de a credita naratorii.
Totodată, în romanul modern evenimentele sunt relatate în funcţie de fluxul memoriei involuntare. Camil
Petrescu este adeptul anticalofiliei, deoarece scrie fără să aibă grijă foarte mare asupra frumuseţii frazei şi
logicii ei, în numele aceleiaşi autenticităţi.
Romanul „Patul lui Procust” este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici:
perspectiva narativa „farâmiţată”, naraţiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, construcţia
personajelor ale căror trăsături se dezvăluie treptat, prin alcătuirea unor „dosare de existenţă”, dar şi
autenticitatea definită ca identificarea actului de creaţie cu realitatea vieţii, cu experienţa nepervertită a
trăirii febrile. Autenticitatea poate fi înţeleasă drept un mod de a trăi realitatea sau un mod de a cunoaşte.
Apariţia fluxului memoriei involuntare, experienţa brută, mărturisirea directă, reliefează o altă perspectivă
asupra actului de creaţie şi totodată e un bun argument pentru a afirma că romanul este psihologic.
Elementele de noutate estetică ale romanului camilpetrescian sunt bine conturate în romanul PATUL LUI
PROCUST: substanțialitatea este evidentă prin cele două aspecte ale existenței umane, iubirea și
demnitatea ca substanță a vieții; relativismul este prezent prin viziunea diversificată a iubirii și a
demnității, reflectate diferit în conștiința mai multor personaje; autenticitatea este receptarea realității în
propria conștiință, de către fiecare personaj în parte ( DOSARE DE EXITENȚĂ); narațiunea este la
persoana întâi, stilul anticalofil.
Tema romanului și două secvențe sugestive
Tema romanului ilustrează problematica fundamentală a prozei camilpetresciene, drama iubirii și drama
intelectualului lucid, inflexibil și intransigent, însetat de atingerea absolutului în iubire și în demnitate
umană.
O primă secvență o constituie momentul în care Ladima este însetat de a simți în profunzime pasiunea
iubirii și se autoiluzionează în dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideală, pură,
candidă, copilăroasă, refuzând structural evidențele. Fred se miră cum un intelectual rasat ca Ladima nu s-
a gândit ,,nici o clipă că faptul acesta, dacă s-ar afla, l-ar compromite…’’
De asemenea, sinuciderea lui Ladima este privită cu același relativism al punctelor de vedere diferite.
Fred consideră sinuciderea ca urmare a vieții mizerabile, vulgare, procurorul care anchetează cazul crede
că din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea sinucigașului îi era adresată acesteia, Cibănoiu susține că
prietenul său își pierduse credința în Dumnezeu, neputându-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima
este un învins, refuzând din orgoliu-să-și accepte toată mizeria vieții, experiența umilitoare a traiului
zilnic, se îndrăgostise de o ,,femeie ordinară, o semiprostituată, pe care el o crede întruchiparea purității și
bunătății, e o consecință a condiției sale jalnice sociale și materiale’’. (Ov. Crohmălniceanu)
Elemente de structură
Un prim element de structură este titlul, care este o metaforă și face trimitere directă la o poveste
mitologică din antichitate, conform căreia tâlharul Procust din Atica aducea oaspeții la han și îi silea să
încapă perfect în singurul pat existent, socotit de el ca spațiu ideal. Orice nepotrivire a călătorului în Patul
lui Procust, atrăgea după sine ciuntirea omului, dacă acesta era prea lung, ori, dimpotrivă, întinderea lui,
dacă acesta era prea scurt, până când individul se potrivea exact măsurii impuse.
Titlul romanului imaginează societatea ca pe un PAT AL LUI PROCUST, ca spațiu limitat, în care
valorile intelectuale și orice aspirație către un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune
tuturor oamenilor un tipar fix de existență și oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus
deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă. După cum însuși autorul mărturisea într-un interviu,
acțiunea romanului are loc, ÎNTR-UN SENS STRICT...ÎNTR-UN PAT, care constituie o ambianță pentru
ilustrarea vieții literare, politice și financiare a societății românești, între anii 1926-1928.
Structura romanului
Romanul are imaginea unui puzzle fiind alcătuit din mai multe părţi: cele trei scrisori ale domanei T.
adresate Autorului, cea mai amplă parte – jurnalul lui Fred Vasilescu. („Într-o după-amiază de august”),
care include scrisorile lui Ladima alături de comentariile Emiliei Răchitaru. „Epilog I” aparţine lui Fred,
iar „Epilog II” aparţine Autorului alături de notele de subsol, dar și notele de subsol ale autorului, care
explicitează și încheagă într-un tot unitar planurile narrative ale romanului.
Romanul reface povestea de dragoste dintre doamna T. şi diplomatul aviator Fred Vasilescu în paralel cu
povestea de dragoste dintre poetul Ladima şi actriţa ratată Emilia. Între cele două cupluri pare să existe o
simetrie inversă: aparent Fred ar fi mai puţin rafinat decât doamna T, iar Ladima e cu siguranţă de o altă
calitate morală decât triviala Emilia; ambele poveşti au finaluri tragice, Fred şi Ladima mor. Romanul
aduce faţă în faţă doua mari taine: pe cea a lui Fred şi pe cea a lui Ladima.
Doamna T. este proprietara unui magazin de mobilă, o femeie frumoasă şi elegantă cu un gust dezvoltat
pentru artă. Aceasta începe să scrie la îndemnul Autorului. În cele trei scrisori ea dezvăluie câte ceva din
dragostea pentru un domn necunoscut X şi câteva episoade în care apare un personaj D, îndrăgostit de ea.
Domnul necunoscut pe care ea îl iubeşte evită în mod inexplicabil povestea lor de iubire. Relatarea ei în
mod surprinzător nu începe cu ceea ce o preocupă, ci cu prezentarea modului în care D. încercă să intre în
viaţa ei. O altă întâmplare povestită este aceea când, aflându-se în compartimentul unui tren, îl întâlneşte
pe Fred alături de iubita lui. Are o reacţie de gelozie şi de indignare considerând că ea nu a însemnat
nimic în viaţa lui din moment ce el s-a implicat deja într-o altă relaţie. Iubirea dintre cei doi este
prezentată şi din punctul lui de vedere, existând astfel pluriperspectivismul. Fred nu scrie din nevoia de a
se confesa, ci pentru a-şi explica sieşi relaţia Ladiam-Emilia care prin absurdul ei nu-l mai lasă să doarmă.
Analizând aceasta relaţie automat ajunge şi în punctul în care va analiza şi relaţia lui cu doamna T.
Referindu-se la motivele care îi determină pe cei doi să scrie, N. Manolescu afirmă că „Psihologic
scrisorile lui Fred sunt orientate în afară, ale doamnei T spre înăuntru”. Eroii naratori situează
comportamentul lor în centrul preocupărilor pe care le au, ei se observă cu grijă ca şi cum s-ar privi prin
ochii altora ca să vadă ce impresie fac. De aceea, comportarea devine pentru ei un criteriu de judecată.
Romanul are ca temă și iubirea. Ladima cunoaşte prin iubire umilirea şi deznădejdea, trăind o iubirea care
a fost probabil cauza sinuciderii. Fred, în schimb, îşi reprimă în mod inexplicabil o mare pasiune.
Doamna T. trăieşte suferinţa provocată de un refuz neînţeles. Emilia nu trăieşte iubirea cu adevărat, ci
doar o mimează. Din acest punct de vedere explicaţia titlului ar fi faptul ca pentru fiecare iubirea
înseamnă altceva. Scrierea este un roman al dilemelor existenţiale în care doi termeni se măsoară reciproc
şi se confruntă. Fiecare personaj este şi călău şi victimă (Nicolae Manolescu); îi judecă pe ceilalţi
conform principiilor personale şi primeşte acelaşi tip de judecată din partea acestora.
Tot jurnalul lui Fred conţine opiniile sale personale, analiza pe care o face relaţiei Ladima- Emilia, dar şi
analiza propriei relaţii cu doamna T. Din momentul în care o cunoaşte, ea îi schimbă modul de a trăi şi de
a gândi, făcându-l să privească viaţa printr-o lupă. Deşi se apucă să citească scrisorile lui Ladima din
simplă plictiseală ajunge treptat să facă din relaţia Ladima Emilia o adevărată obsesie.
În „Epilog I” Fred desfăşoară o adevărată anchetă încercând să descopere motivul sinuciderii lui Ladima.
Caracterizarea lui Ladima apare prin jocul oglinzilor paralele. Pentru Emilia el este un demodat dispus să
suporte orice. Pentru Fred este un domn bine, un intelectual. Pentru Ciobănoiu este un mare poet, iar
pentru Penciulescu, un mare dobitoc. Ladima este tipul intelectualului de excepţie care nu acceptă niciun
fel de compromis, de aceea, apare în postura unui inadaptat. Taina lui Ladima poate avea și ea explicaţii
multiple, deşi niciuna nu poate fi certificată. Unul dintre ele este acela ca a înţeles în sfârşit că Emilia nu
era femeia pe care o credea, un alt motiv ar fi insuccesul pe plan social cât şi viaţa mizeră pe care o ducea,
iar un ultim motiv ar putea fi faptul ca doamna T nu răspundea iubirii sale (datorită unei scrisori găsite la
momentul morţii adresate către Doamna T). Ladima își trăsese un glonț în inimă, înăbușind zgomotul cu o
pătură, iar în buzunarul hainei s-a găsit o mie de lei și o scrisoare adresată unei doamne, Maria Mănescu,
în care Ladima își destăinuise profunda suferință provocată de iubirea pe care o credea eternă. Procurorul
respinge cauza sinuciderii ca fiind mizeria în care a trăit poetul și consideră că el s-a împușcat din pricina
acelei femei, căreia îi lăsase scrisoarea.
Epilogul II, subintitulat POVESTIT DE AUTOR, naratorul relatează la persoana I despre ciudatul
accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi după ce îi predase caietele.
Relația incipit-final
Incipitul este realizat printr-o adresare directă constând în mustrările pe care doamna T, le face autorului
și pe care acesta le explică în subsolul primei pagini. Romanul începe cu cele trei scrisori ale doamnei T.
și cu notele explicative-din subsolul paginilor-ale autorului, care o îndeamnă să facă publică experiența
nefericită a sentimentului de iubire neîmplinită, cu scopul de a crea UN DOSAR DE EXISTENȚE. Ea
refuză și scriitorul o convinge să se confeseze în scris, recomandându-i un stil precis și concis.
Finalul romanului cuprinde discuția doamnei T cu naratorul, din care reiese că ea fusese tot timpul
frământată de incertitudinea iubirii și mărturisirea ei că l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu voluptate și nu a
înțeles niciodată de ce el întrerupsese această relație. Naratorul renunță definitive la aflarea unor
eventuale răspunsuri lămuritoare privind iubirea ciudată dintre cei doi, deoarece adevărurile nu pot fi
limitate: ,,Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat,
așa cum singur a spus-o parcă, un afluent urmează legea fluviului.’’
Orice cititor poate observa cu ușurință că între cele două cupluri ale romanului (Ladima-Emilia și Fred-
doamna T.) există o simetrie inversă, partenerii nepotriviți fiind Fred Vasilescu și Emilia Răchitaru.
Opusă este și atitudinea celor doi bărbați, căci Ladima nu este capabil s-o părăsească pe triviala Emilia, pe
când Fred părăsește o femeie care îi este superioară sau pe care, cel puțin, așa o considera el. Cele două
cupluri reprezintă două ipostaze ale iubirii, cuplul Fred-doamna T., reprezentând ipostaza superioară a
erosului, amândoi trăind drama neîmplinirii.
Perspectiva narativă
Perspectiva narativă este subiectivă, viziunea narativă nu este una omniscientă, ci apare formula estetică a
relativismului, căci personajele au puncte de vedere diferite asupra existenței umane, ele punând accent
asupra sentimentului de iubire. Deși nararea evenimentelor se face la persoana I, nu se păstrează un singur
punct de vedere, pentru că, de pildă, drama lui Ladima este văzută diferit de el însuși, de Emilia, de Fred
sau de Autor, el însuși personaj în roman, de prietenii eroului. Faptele sunt relatate prin rememorare,
bazată pe o puternică memorie afectivă, pe memoria involuntară, personajele retrăind cu intensitate
maximă evenimentele, bucuriile, îndoielile sau tristețile prin intermediul amintirilor. Eroii apelează la o
neiertătoare introspecție prin care își dezvăluie atitudinile, convingerile, nu se cruță pe sine, dar nici pe
alții, în felul acesta realitatea fiind reflectată în conștiința fiecăruia dintre personaje. De aceea, vocea
auctorială se face simțită prin fluxul conștiinței celorlalte personaje, indiferent că apar în postura de
martori, naratori, confesori sau reflectori.
În ceea ce privește relațiile spațiale și temporale, timpul se subiectivizează dilatându-se sau contractându-
se în funcție de implicarea personajului-narator în acțiune. Urmărirea fluxului conștiinței a cărui
reconstituire e posibilă prin tehnica memoriei involuntare determină nerespectarea secvenței liniare a
timpului narativ fapt ce are ca rezultat apariția unor dezorganizări deliberate sub forma analepselor și
prolepselor-această modalitate de construcție a secvenței temporale este specifică romanului modern ce
preferă analiza în defavoarea/detrimental epicului, narațiunea subiectivizându-se. Organizarea secvențelor
narative nu respect principiul cauzalității, iar momentele subiectului nu sunt integrate în ordinea
convențională, acțiunea pierzând caracterul gradat.
Conflitul. Romanul este dominat de o serie de conflicte, atât interioare, cât și exterioare. Pe de o parte,
există conflictele de tip om-societate, precum cel dintre Ladima și mai marii liberalilor, care îi impuneau
încălcarea propriilor principii și îi interziceau exprimarea liberă a opiniilor. Pe de altă parte, se observă
conflictual interior al lui Fred Vasilescu, care pierde, din vanitate, ocazia de a trăi o poveste de dragoste
fericită alături de doamna T. La rândul ei, doamna T. se luptă cu ea însăși, precum și cu sentimentele
pentru Fred Vasilescu, oricât ar încerca să-l uite refugiindu-se în brațele lui D.
În cadrul romanului modern nu există explicaţii ultime şi de aici apare fascinaţia care se creează pentru că
tot spaţiul vieţii afective rămâne obscur. Întregul roman recurge la procedee narative ale confesiunii
(jurnale şi scrisori) fiind orientat către analiza vieţii interioare prezentate din perspectiva conştiinţei
subiective a naratorului-personaj. De aceea, putem afirma că pe lângă faptul că „Patul lui Procust” este un
roman de tip modern, este şi un extraordinar roman psihologic. Romanul este construit pe axa
fundamental a autenticității, iar Camil Petrescu ilustrează substanța vieții, fie prin valori existențiale ca
iubirea și demnitatea, fie prin prezentarea relațiilor sociale, culese din banalitatea cotidiană, conturând un
tablou convingător al lumii politice, economice și financiare din România anilor 1926-1928.