UNIVERSITATEA ”BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

CENTRUL DE FORMARE CONTINUĂ,

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ȘI CU FRECVENŢĂ REDUSĂ

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZAREA
SUPORT DE CURS

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORTIVĂ

FOTBAL BAZELE GENERALE

Conf. univ. dr. Ormenișan Seprimiu

Anul de studiu: I

sport.ubbcluj.ro
eLearning.ubbcluj.ro
https://portal.portalid.ubbcluj.ro
CLUJ-NAPOCA
2015
I. INFORMAŢII GENERALE DESPRE CURS, SEMINAR, LUCRARE PRACTICĂ
SAU LABORATOR

a. Informaţii despre curs:

Titlul disciplinei : Fotbal – bazele generale

Codul: YLR0013
Numărul de credite: 6
Anul şi semestrul de desfăşurare a cursului: Anul I, semestrul II
Tipul disciplinei: Obligatoriu
Pagina de web: http//www.sport.sport.ro

b. Informaţii despre titularul cursului:

Nume, titlul ştiinţific: ORMENIȘAN SEPTIMIU, conf.univ. dr.

Informaţii de contact: Adresă de e-mail: sormi69@yahoo.com,
telefon: 0264/420.709. și 0745-775.176.
Consultaţii: Conform orarului afişat - cabinet Profesor, cladirea Kinetoterapie
c. Descrierea disciplinei:

Obiective:

 învățatrea deprinderilor motrice specifice jocului de fotbal;

 învăţarea acţiunilor tehnico-tactice individuale şi colective specifice fotbalului;
 să cunoască și să respecte regulile jocului de fotbal;
 să-și însușească și să fie capabil de a executa principalele acțiuni tehnico-tactice,
individuale și collective;
 să cunoască principalele cerințe care trebuie respectate în procesul de instruire
pentru a putea dezvolta calitățile motrice în funcție de vârsta elevilor.

d. Conţinutul disciplinei:
Lucrări practice :
 dobândirea priceperilor şi deprinderilor de a juca fotbal în mod organizat, în echipe
formate din 7 jucători pe latul terenului mare sau pe un teren de handbal.
 consolidarea priceperilor şi deprinderilor de joc, prin desfăşurarea eficientă a acţiunilor
 individuale şi colective de atac şi apărare prevăzute în programă şi aplicarea lor în cadrul
jocului bilateral 11X11
 cunoașterea regulamentului de joc și aplicarea acestuia prin arbitrarea la centru şi
linie, în cadrul unor competiții studențești sau în cadrul lucrărilor practice.

Curs teoretic:
Pe parcursul celor 7 lecţii teoretice, studenţii prin studiu individual se vor
familiariza cu problematica jocului de fotbal din toate punctele de vedere:
teoretico-metodic utilizând reprezentări grafice, imagini video şi lecţii de
antrenament metodice.
e. Competenţele dobândite prin absolvirea disciplinei:
 formarea capacităţii de a aplica în jocul de fotbal principalelel acţiuni
individuale şi colective;
 formarea capacităţii de a organiza şi coordona activităţi şi întreceri specifice
fotbalului;
 însuşirea şi punerea în practică a regulamentului jocului de fotbal;
 formarea capacităţii de a arbitra un joc oficial la centru şi la linie din cadrul
cometiţiilor şcolare;
 însuşirea principalelor elemente de tactică individuală şi colectivă specifice
jocului;
 utilizarea corectă a terminologiei de specialitate şi a semnelor grafice;
 cunoaşterea forurilor conducătoare ale fotbalului pe plan mondial şi naţional:
F.I.F.A. , U.E.F.A., F.R.F.,.A.J.F.
f. Organizarea temelor în cadrul cursului (studiu individual)
Disciplina este strucutartă pe următoarele 7 capitole (module), ce vor fi tratate în
continuare.
g. Formatul şi tipul activităţilor implicate în curs
Parcurgerea acestei discipline va presupune studiu individual. Studentul are libertatea de a-şi
gestiona singur, fără constângeri, modalitatea şi timpul de parcurgere a cursului. Este însă
recomandată parcurgerea succesivă a modulelor prezentate în cadrul suportului de curs, în ordinea
indicată şi rezolvarea sarcinilor sugerate la finalul fiecărui modul.
h. Materiale bibliografice obligatorii
 1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda.
2. Ormenişan, S. (2005), Fotbal-Tenis, Edit. Napoca Star, Cluj-Napoca.
3. Ormenișan, S. (2013), Coaching-ul în jocurile sportive “alchimia performanței” Ed.
Risoprint, Cluj-Napoca
4. Popovici C. ( 1995) – Fotbal – Tehnica jocului, Ed.ICIPIAF, Cluj Napoca.
5. Popovici C. 2004 – Fotbal - Pregătirea fizică a fotbalistului, Ed.Napoca Star, Cluj
Napoca.
6. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal - copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
7. Popovici C. 2009 – Personalitatea arbitrului de fotbal, Ed.Napoca Star, Cluj
Napoca.
8. http://football.3x.ro/legea1.htm- legile jocului
i. Materiale şi instrumente necesare pentru curs

În vederea parcurgerii la un nivel optim al cursului este recomandat ca studenţii

să aibă acces la următoarele resurse:
 calculator conectat la internet(pentru a putea accesa conţinutul cursului şi a participa
interactive pe parcursul derulării acestuia);
 imprimantă pentru printarea materialelor suport şi a temelor redactate;
 acces la resursele bibliografice (abonament la B.C.U. şi biblioteca facultăţii);

 acces la echipamente de fotocopiere .

j. Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenților se va face conform detalierii de mai jos:

 examen oral sau scris în sesiunea de examene: 50%
 teme pe parcursul semestrului (referat): 20%
 probe și norme de control: 30%
k. Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele aspecte de natură organizatorică:

 prezenţa la orele de lucrări practice este obligatorie pentru toţi studenţii (10
prezenţe din 14)
 lucrările elaborate de studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod
 obligatoriu caracter de originalitate. Studenţii ale căror lucări se dovedesc a fi
plagiate nu vor fi primiţi în sesiunea de examene planificată;
 orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii
de examene pentru studentul în cauză;
 rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studenţilor prin afişarea notelor în sediul
facultăţii şi on-line, prin utilizarea site-ului facultăţii;
 contestațiile se vor soluționa în maxim 24 ore de la anunțarea rezultatelor finale;
studentul va intra în examen în ținută decent și însoțit de carnetul de student sau de C.I.

l. Strategii de studiu recomandate

Se recomandă parcurgerea sistematică a modulelor cuprinse în cadrul cursului,

punându-se accent pe pregătirea individuală continuă a studenţilor şi pe evaluările
formative pe parcursul semestrului.
Se recomandă cursanţilor alocarea unui număr de cel puţin 48 de ore pentru
parcurgerea şi însuşirea cunoştinţelor necesare promovării cu succes a acestei discipline.
Sunt necesare de asemenea, aproximativ 12 ore în vederea documentării şi elaborării
referatului şi a temelor de control ce vor fi prezentate de către fiecare student.
Observaţii: Pentru promovarea examenului trebuie parcursă întrega programă cu
bibliografia corespunzătoare.

II. SUPORTUL DE CURS (STUDIU INDIVIDUAL)

MODULUL I – CONCEPTUL DE FOTBAL

a. Scopul şi obiectivele modulului:

Scopul acestui modul este familiarizarea cursanţilor cu conceptul de fotbal.

Se vor atinge următoarele obiective:
 istoricul apariţiei jocului de fotbal în lume;
 istoricul apariţiei jocului de fotbal în ţara noastră;
 istoricul regulamentului;
 prezentatrea principalelor caracteristici ale jocului;
 organe şi organisme care conduc şi coordonează activitatea fotbalistică.
b. Schema logică a modulului

Acest modul îşi propune să familiarizeze studenţii cu jocul sportiv Fotbal –

apariţie, evoluţie, organizare, coordonare din cele mai vechi timpuri şi până în zilele
noastre.

c. Conţinutul informaţional detaliat

Jocurile cu mingea din acea perioadă se practicau la voia întâmplării, nu existau

reguli de joc, dar aparţineau de un ritual transformat în obicei, care orânduia desfăşurarea
lor.
Legendele chinezeşti povestesc că, cu milenii înainte de Hristos s-a răspândit un joc
asemănător fotbalului, aşa numită: „tsu-chu“şi pentru jucarea lui se folosea o minge îndesată
cu blănuri. Această legendă descrie jocul astfel: echipele combatante au trebuit să arunce sau să
şuteze mingea printre doi stâlpi între care era o pânză de mătase, cu o gaură cu diametrul
de 30-40 cm. Era câştigătoare echipa care obţinea mai multe puncte introducând mingea de mai
multe ori prin acea gaură.
Jocurile cu mingea ale antichităţii deveniseră mai complexe, ele nu puteau să aibă
loc fără un ansamblu de obiceiuri bine gândite, mai ales că în jurul lor se crease un interes
major, fiind urmărite de numeroşi spectatori.
Istoria sportivă a Greciei antice menţionează existenţa jocului cu mingea în ziua
a 5-a a Jocurilor Olimpice, zi în care programul era rezervat jocurilor pentru copii, la loc
de cinste situându-se jocul cu mingea, denumit de greci: „EPISKIROS“.
După cucerirea Greciei, romanii au început să practice acest joc cu mingea, în special
ca mijloc de pregătire al soldaţilor pentru luptă, numindu-l: „HARPASTUM“.
Ulterior, acest joc a fost introdus în Spania, Franţa, Anglia etc., o dată cu legiunile
romane cuceritoare.
Jocul practicat de romani, sub denumirea de HARPASTUM, reprezintă jocul cu cele
mai multe asemănări fotbalului de mai târziu. Descrierile rămase, sunt edificatoare în acest
sens. Jocul practicat de către soldaţii romani prin înverşunarea şi violenţa exagerată cu
care se angajau cele două tabere, servea foarte bine spiritului de luptă şi pregătirii legiunilor
militare. Încălţămintea jucătorilor se numea: „calceus“ de unde şi denumirea actuală a
jocului de fotbal din Italia: „CALCIO“.
 Locul de baştină şi cel mai reprezentativ al jocului a fost „CÂMPUL LUI MARTE“ de pe
malurile Tibrului, unde jocul Harpastum se desfăşura după unele reguli ca: cele doua echipe,
egale, erau formate din jucători de atac şi apărare, care folosind orice mijloace urmăreau să
conducă mingea la ţintă, dincolo de linia trasată la cele doua capete ale terenului de joc.
În Italia – Jocul „CALCIO“ – era practicat în continuare de echipe formate din 27
de jucători, care jucau o minge (băşică umflată cu aer) cu mâna şi piciorul, având echipament
de culori diferite.
În Florenţa jocul „CALCIO“ a fost descris de Giovani de Bardi, în anul 1580,
astfel: „era un joc public între două echipe de tineri care mergeau pe jos fără arme şi care se
străduiau, din plăcere şi onoare să duca în câmpul advers un balon mijlociu umflat cu aer“. De
asemenea preciza că terenul avea dimensiunile de 100/50 m, jucătorii fiind aşezaţi pe posturi
(înaintaşi, mijlocaşi şi fundaşi) iar ţinta, marcată prin doi stâlpi.
În Franţa, jocul era practicat iar denumirile erau diferite , în funcție de provincie,
având diferite denumiri: „SOULE“ sau „MOLLAT“ în Bretania: „BELLE“, „ETOFFE“ sau
„BOISE“ în Normandia, „CHOULE“ în Picardia etc. Mingile folosite purtau denumiri
diferite: "paume", "balle", "pelote", "boulle" (C. Manușaride, C. Ghemigean).
Jocul „LA SOULE“ – care este apreciat ca strămoşul fotbalului modern în Franţa- nu
avea reguli care să protejeze jucătorii, fiind deosebit de dur. Iată în acest sens cum era
apreciat de Gondoin şi Jordan: „ne putem cu greu da seama de îndârjirea şi ferocitatea pe
care o arătau jucătorii în cursul partidei. S-au folosit astfel multe ocazii pentru a se da
curs răzbunării şi de aceea numeroşi jucători mureau. În asemenea împrejurări jocul a fost
interzis în repetate rânduri de către: Filip al V-lea în 1319, Carol al V-lea în 1369 şi alţii, dar
a avut şi adepţi ca Henric al II-lea care îl aprecia ca un mijloc pentru dezvoltarea armonioasă
a corpului.
În Anglia- practicarea jocului de fotbal este atestată în ultimele secole î.e.n, fiind
cunoscut de celţi cu 300 de ani înainte ca armata lui Iulius Cezar, care cucerise Britania
(55-54 i.e.n.) să părăsească insula. Cronicarii au consemnat că în timpul stăpânirii romane,
soldaţii britanici i-au învins la fotbal pe cei romani, sugerând că nu aceştia din urmă au
introdus jocul HARPASTUM pe meleagurile britanice.
Fotbalul practicat în Anglia a fost atât de brutal încât după ce angrenau populaţia a
două localităţi învecinate să lupte pentru a trimite mingea pe teritoriul adversarilor,
indiferent cu ce mijloace, jocul se termina cu victime şi pagube materiale serioase, în dauna
unor oameni paşnici.
 Jocul de fotbal a fost interzis în repetate rânduri prin edictele monarhilor englezi:
Eduard al II-lea în 1314, Eduard al III-lea în 1349 şi 1365, Richard al II-lea în 1389, Henric
al IV-lea în 1401, James al III-lea în 1457, regina Elisabeta în 1572 şi 1581, precum şi de
exponenţii bisericii care au atacat jocul considerându-l păcătos şi diabolic.
Tot în această perioadă ne-a rămas denumirea de FOTBAL. Prin edictul dat în 1349
de către Eduard al III-lea, regele Angliei, pentru interzicerea practicării jocului cu mingea,
în detrimentul călăriei şi a trasului cu arcul, denumeşte pentru prima dată jocul:
„FOOT-BALL“, ceea ce înseamnă: „foot“=picior; iar „ball“= minge.

Apariţia şi evoluţia jocului de fotbal în România

Practicarea exercițiilor fizice, inclusive jocurile cu mingea în general, și-au găsit un camp fertil în
cetățile grecești
Practicarea exerciţiilor fizice, inclusiv jocurile cu mingea în general, şi-au găsit un câmp fertil
în cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre, Histria, Tomis şi Calatis, unde în ultimele secole î.e.n şi în
sec. I-XI tinerii din gimnaziu erau supuşi unui „antrenament“ fizic şi intelectual întocmai ca în Atena.
În cetăţile dobrogene, cu prilejul unor sărbători tradiţionale, jocurile cu mingea s-au practicat şi
în timpul romanilor nu numai în gimnazii ci şi în afara acestora. Se cunoştea că „pila“ (mingea) era
nelipsită în jocul ostaşilor, confirmându-se astfel existenţa „harpastumului“ roman care a
evoluat de-a lungul secolelor până la fotbalul actual.
În ceea ce priveşte apariţia jocului de fotbal în România putem aminti cele mai importante repere:
 1870 - la Sulina „porto-franco“- prin marinarii străini care practicau diferite
jocuri aduse din ţările lor, inclusiv jocul de fotbal;
 1884 - la Arad s-a amenajat primul teren de fotbal din iniţiativa dr. Emil Bădescu
– unde se practica fotbalul după reguli aproximativ identice cu cele de azi.
 1899 – este adusă în ţară prima minge de fotbal de către Mario Ghebauer – student
în Elveţia (Economu în lucrarea „Footbal“ publicată în 1935) – în Bucureşti.
 1896 - în Bucureşti câţiva străini jucau fotbal pe un câmp de lângă şoseaua
Kiseleff (în lucrarea – „Sportul românesc de-a lungul anilor“ – de Emil Ghibu şi
Ion Todan.
 1899–1902 - s-a organizat primul club de fotbal la Timişoara, iar jocurile se
disputau pe „Câmpul Târgului“ de pe calea Aradului (biograful Iosif Dudaş al
fotbalului timişorean), unde de două ori pe săptămână tinerii practicau jocul.
 În toată această perioadă fotbalul s-a jucat între echipe organizate spontan,
în scop de divertisment. Despre modul cum se „înfiinţau“ echipele în vremea aceea, Marius
Ghebauer, considerat ca unul dintre promotorii fotbalului românesc, spunea: „cum se certau
doi jucători mai de seamă, fiecare dintre ei îşi recruta câţiva partizani şi a doua zi auzeai că
s-a format cutare sau cutare club“. Când se alcătuia o echipă se proceda astfel: „ un căpitan
ca să-şi aleagă echipa pe teren, trebuia să promită coechipierilor săi cel puţin câte o friptură şi
o halbă de bere, şi dacă echipa ieşea învingătoare, un butoi de bere pus la bătaie. Ca să adune
echipa la teren era o altă dandana: un birjar, şi încă unul de lux, era angajat cu ziua ca
să treacă pe la fiecare echipier şi să-l poftească pe teren“.

Istoricul regulamentului de joc

În evoluţia sa, de-a lungul timpurilor, jocul s-a practicat după anumite reguli nescrise
care se numeau CUTUME și care s-au transmis generaţiilor, în perioada „fotbalului primitiv“,
după care numărul jucătorilor era nelimitat, disputa între tabere având loc pe distanţe mari,
iar locul de ţintă fiind uneori curţile bisericilor din parohiile învecinate.
Câteva date mai semnificative privind „evoluţia“ regulamentului, unde articolele au
devenit LEGI – începând cu anul 1996:
 Legea nr. 1 – TERENUL DE JOC
 Legea nr. 2 – MINGEA
 Legea nr. 3 – NUMĂRUL JUCĂTORILOR
 Legea nr. 4 – ECHIPAMENTUL JUCĂTORILOR
 Legea nr. 5 – ARBITRUL
 Legea nr. 6 – ARBITRII ASISTENŢI
 Legea nr. 7 – DURATA PARTIDEI
 Legea nr. 8 – LOVITURA DE ÎNCEPERE ŞI DE RELUARE A JOCULUI
 Legea nr. 9 – MINGEA ÎN JOC ŞI AFARĂ DIN JOC
 Legea nr. 10 – ÎNSCRIEREA UNUI GOL
 Legea nr. 11 – AFARĂ DIN JOC (OFSAID)
 Legea nr. 12 – GREŞELI ŞI COMPORTĂRI NESPORTIVE
 Legea nr. 13 – LOVITURILE LIBERE
 Legea nr. 14 – LOVITURA DE PEDEAPSĂ
  Legea nr. 15 – ARUNCAREA DE LA MARGINE
 Legea nr. 16 – LOVITURA DE LA POARTĂ
 Legea nr. 17 – LOVITURA DE LA COLŢ

Organizarea fotbalului pe plan internațional (organisme și competiții)

F.I.F.A. a luat naştere la data de 21 mai 1904, când la sediul Federaţiei Sporturilor
Franceze din Paris, reprezentanţii a şapte ţări (Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Olanda,
Spania şi Suedia) au semnat actul care a lansat pe plan mondial cea mai puternică şi populară
federaţie.
Cu ocazia acestui eveniment a fost numit şi primul preşedinte a F.I.F.A. în persoana
francezului ROBERT GUERIN.
La turneul final din Brazilia 2014, repartizarea locurilor pentru echipele participante
s-a făcut în felul următor:
 Brazilia – calificată din oficiu ca țară organizatoare
 Europa – 13 locuri
 America de Sud – 4,5 locuri
 Africa – 5 locuri
 Asia – 4,5 locuri
 Concacaf – 3,5 locuri
 Oceania – 0,5 locuri.
 A cincea echipă din America de Sud a jucat baraj cu echipa de pe locul 4 din
Concacaf iar câștigătoarea Oceaniei a întâlnit locul 5 din Asia.
În tabelele de mai jos sunt prezentate toate edițiile C.E. și C.M. de fotbal (numărul
echipelor participante si clasamentul primelor trei locuri) care s-au desfășurat începând cu
anul 1930 respectiv 1960 și până în prezent (anul 2015).

Tabel nr. 1. – Edițiile Cupei Mondiale (1930-2014)

 Ediția/Locul Nr. echipe participante Locul I Locul II Locul III

1930/URUGUAY 13 URUGUAY ARGENTINA SUA

1934/ITALIA 16 ITALIA CEHOSLOVACIA GERMANIA
1938/FRANȚA 15 ITALIA UNGARIA BRAZILIA
1950/BRAZIALIA 13 URUGUAY BRAZILIA SUEDIA
1954/ELVEȚIA 16 GERMANIA UNGARIA AUSTRIA
1958/SUEDIA 16 BRAZILIA SUEDIA FRANȚA
1962/CHILE 16 BRAZILIA CEHOSLOVACIA CHILE
1966/ANGLIA 16 ANGLIA GERMANIA PORTUGALIA
1970/MEXIC 16 BRAZILIA ITALIA GERMANIA
1974/GERMANIA 16 GERMANIA OLANDA POLONIA
1978/ARGENTINA 16 ARGENTINA OLANDA BRAZILIA
1982/SPANIA 24 ITALIA GERMANIA POLONIA
1986/MEXIC 24 ARGENTINA GERMANIA FRANȚA
1990/ITALIA 24 GERMANIA ARGENTINA ITALIA
1994/SUA 24 BRAZILIA ITALIA SUEDIA
1998/FRANȚA 24 FRANȚA BRAZILIA CROAȚIA
2002/COREEA-JAPONIA 32 BRAZILIA GERMANIA TURCIA
2006/GERMANIA 32 ITALIA FRANȚA GERMANIA
2010/AFRICA DE SUD 32 SPANIA OLANDA GERMANIA
BRAZILIA/2014 32 GERMANIA ARGENTINA OLANDA

Tabel nr. 2. – Edițiile Campionatului European (1960-2012)

Ediția/Locul Nr. echipe participante Locul I Locul II Locul III

1960/FRANȚA 4 URSS IUGOSLAVIA CEHOSLOVACIA

1964/SPANIA 4 SPANIA URSS UNGARIA
1968/ITALIA 4 ITALIA IUGOSLAVIA ANGLIA
1972/BELGIA 4 GERMANIA URSS BELGIA
1976/IUGOSLAVIA 4 CEHOSLOVACIA GERMANIA OLANDA
1980/ITALIA 8 GERMANIA BELGIA CEHOSLOVACIA
1984/FRANȚA 8 FRANȚA SPANIA PORTUGALIA
DANEMARCA
1988/IGERMANIA 8 OLANDA URSS GERMANIA
ITALIA
1992/SUEDIA 8 DANEMARCA GERMANIA OLANDA
SUEDIA
1996/ANGLIA 16 GERMANIA CEHIA ANGLIA
FRANȚA
2000/OLANDA&BELGIA 16 FRANȚA ITALIA PORTUGALIA
OLANDA
2004/PORTUGALIA 16 GRECIA PORTUGALIA OLANDA
REPUBLICA CEHĂ
2008/AUSTRIA&ELVEȚIA 16 SPANIA GERMANIA TURCIA
RUSIA
2012/POLONIA&UCRAINA 16 SPANIA ITALIA PORTUGALIA
GERMANIA
*Din anul 1984 nu se mai joacă finala mică.
Pe plan european fotbalul este condus şi coordonat de către U.E.F.A. (Uniunea
Europeană de Fotbal Asociaţie) la care sunt afiliate toate federaţiile continentului, fondată
în 2 martie 1954.
 Organizarea fotbalului în România
Federaţia Română de Fotbal (F.R.F.) este o asociaţie sportivă naţională, constituită din
cluburi şi asociaţii teritoriale de fotbal care sunt afiliate şi recunoscute de către acesta.

d. Sumar
În acest modul sau realizat obiectivele menţionate mai sus.

e. Întrebări recapitulative
 1. Unde şi în ce perioadă a apărut jocul cu mingea – strămoşul fotbalului?
2. Enumeraţi principalele etape în apariţia jocului de fotbal la noi în țară?
3. Exemplificaţi principalele reguli ale jocului de fotbal.
4. Care echipă a câștigat cele mai multe ediții ale CM de fotbal?

Bibliografie modul:
1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p. 3-37.
2. http://football.3x.ro/legea1.htm.

MODULUL II
 TACTICA ÎN JOCUL DE FOTBAL

A.Tactica individuală în atac şi apărare

a. Scopul şi obiectivele modulului

Scopul acestui modul este în principal livrarea unor cunoştiinţe referitoare la tactica jocului de
fotbal în care se vor prezenta următoarele obiective:
 sistemul de joc - apariţie şi evoluţie;
 tactica individuală în atac;
 tactica individuală în apărare.
b. Schema logică a modulului
Prin acest modul studenții se vor familiariza cu principalele caracteristici şi
strategii privind organizarea şi dinamica diferitelor posturi şi compartimente, în vederea
valorificării tehnicii individuale în avantajul echipei.

c. Conţinutul informaţional detaliat

SISTEMATIZAREA TACTICII
Tactica individuală în atac
 Demarcarea;
 Depășirea;
 Efectuarea loviturilor libere;
DEMARCAREA: este acţiunea jucătorului în atac pe care o efectuează cu scopul
de a scăpa de sub marcajul adversarului şi pentru a-şi crea un plasament convenabil
continuării acţiunii pe spaţii mai libere.
Demarcarea poate fi directă şi indirectă (prin desprinderea adversarului datorită
mişcării coechipierilor);
DEPĂŞIREA INDIVIDUALĂ: este acţiunea jucătorului cu mingea, care prin
folosirea succesivă a unor procedee tehnice, reuşeşte să depăşească unul sau mai mulţi
adversari (exemplu: preluare cu depăşire – conducere – protejare – fentă – dribling etc.).
EFECTUAREA LOVITURILOR LIBERE: jocul de fotbal modern presupune rezolvarea
unor momente fixe prin anumite mijloace tehnico-tactice dinainte stabilite în procesul de
instruire care pot să influențeze rezultatul final.
Tactica individuală în apărare
 Marcajul;
 Tatonarea;
 Deposedarea;
MARCAJUL: este acţiunea prin care jucătorul echipei în apărare urmăreşte să anihileze
adversarul direct, pentru a nu primi şi juca mingea, sau să finalizeze.
TATONAREA: reprezintă un mijloc tactic important care se realizează printr-o serie de mişcări
rapide, cu paşi mici, înainte, lateral, oblic, înapoi, cu scopul de a simula atacul de deposedare asupra
adversarului cu mingea.
DEPOSEDAREA JUCATORULUI DE MINGE: reprezintă scopul tuturor acţiunilor de
apărare, în vederea recuperării mingii şi declanşării unui nou atac.
SISTEMUL DE JOC
Sistemul de joc reprezintă cadrul general de aşezare, organizare şi coordonare a
acţiunilor celor 11 jucători care alcătuiesc echipa. Acesta presupune în primul rând un
dispozitiv (o aşezare iniţială). În cadrul acestei aşezări funcţionează compartimentele sau
liniile echipei (fundaşi, mijlocaşi, înaintaşi) în care jucătorii ocupă anumite posturi.
1. În jurul anului 1863 se juca aşa-zisul „sistem fără sistem", care dispunea jucătorii astfel:
un portar, un apărător şi nouă atacanţi în linie.
2. Începând cu anul 1875, datorită îmbunătăţirii aduse tehnicii şi tacticii atacanților, un
singur apărător a devenit insuficient pentru a stăvili atacul supranumeric. Atunci au fost
retraşi încă trei jucători primind sarcini de apărători.
3. Cu timpul, şi asta se petrece în jurul anului 1883, celor doi mijlocaşi li se mai alătură
încă unul, un rol de mijlocaş centru, iar în atac rămân cinci jucători care poartă
denumirile de extremă dreapta, inter dreapta, centru înaintaş, inter stânga şi extremă
stânga. Acest sistem a fost denumit „piramidă", „clasic“ sau „liber“ (1-2-3-5).
4. În anul 1925 se modifică regula de ofsaid, care până la acea dată prevedea că un jucător
este afară din joc dacă între el şi poarta adversă se află mai puţin de trei jucători,
în condiţiile în care acţiunea se petrece în jumătatea de teren a adversarului.
Astfel a apărut sistemul „W.M.“ (1-3-2-2-3).
Sistemul W.M. rezistă multă vreme fiind prezent și la Campionatul Mondial
din Elveţia – 1954 şi chiar la cel din Suedia – 1958.
5. Primii care-l abandonează socotindu-l învechit sunt fotbaliştii maghiari, care încă din
anii 1952-1953 modifică W în atac. Ei trec la formula cu interii avansaţi şi centrul atacant
retras păstrând de la vechiul sistem numai M-ul în compartimentul defensiv. Apare astfel
„sistemul cu trei fundaşi", pe care echipele din întreaga lume îl adoptă folosind pentru
linia de atac diferite formule ca: centrul atacant retras şi interii avansaţi; centrul atacant şi
extremele retrase etc. (1-3-2-3-2) sau (1-3-2-1-4).
Cu acest sistem, fotbaliştii maghiari obţin succese răsunătoare (printre alţii înving
la scoruri concludente pe fotbaliştii englezi: 6- 3 şi 7- 2 şi puţin a lipsit să câştige finala
Campionatului Mondial din 1954 (2- 3 cu R.F.G.).
6. După acest campionat, brazilienii perfecţionează acest sistem creându-l pe cel cu patru
fundaşi (1-4-2-4) şi datorită unei tehnici şi tactici foarte bune reuşesc să-şi adjudece,
consecutiv, două titluri de campioni mondiali (1958 şi 1962).
d. Sumar
În acest modul sau realizat obiectivele menţionate mai sus .
e. Întrebări recapitulative
1. Apariţia şi evoluţia sistemelor de joc?
2. Enumeraţi şi definiţi tactica individuală în atac?
2. Enumeraţi şi definiţi tactica individuală în apărare?
Bibliografie modul
1 Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.65-80
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal - copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
 MODULUL III
TACTICA ÎN JOCUL DE FOTBAL

B. Tactica colectivă în atac şi apărare

a. Scopul şi obiectivele modulului

Modulul are ca scop livrarea către studenţi a noţiunile de tactică colectivă în atac şi apărare
dar şi a principiilor care guvernează acestă dinamică colectivă. Principalele aspecte vizate
sunt:
 tactica colectivă în atac;
 tactica colectivă în apărare;
 principiile tactice în atac şi apărare;
 metodica învăţării şi perfecţionării tacticii.
b. Schema logică a modulului
În acest modul studenţii vor primi informații referitoare la noţiuni de tactică
colectivă în atac cum ar fi: pasa, combinaţia tactică, schema tactică, jocul pe fază,
schimbul de locuri, circulaţia tactică, formele de atac, precum şi elementele de tactică
colectivă în apărare, dublajul, formele de apărare colectivă, om la om, în zonă, combinată
etc.
c. Conţinutul informaţional detaliat
Tactica colectivă în atac
Elementul tactic care stă la baza desfășurării acţiunilor colective în atac este PASA.
Transmiterea şi circulaţia mingii în cadrul echipei, reprezintă elemental de esență în
organizarea și desfășurarea fazelor ofensive. Eficienţa unei pase poate decide, într-o
anumită situaţie, soarta unui joc, motiv pentru care aceasta trebuie să fie oportună şi precisă,
cu viteza şi traiectoria corespunzătoare, pe direcţia şi către jucătorul cel mai bine demarcat.
CLASIFICAREA ŞI EFICACITATEA PASELOR
În funcţie de distanţa, direcţia, traiectoria şi poziţia în teren a coechipierului, pasele
sunt clasificate astfel:

După DISTANŢĂ:
a) pasa scurtă (până la 10 metri) – specifică combinaţiilor rapide, fără preluare, prin
deviere şi la „ un-doi-uri”;
 b) pasa medie (între 10-20 metri) – are mare utilitate în fazele de construcţie ale atacului
şi la angajarea coechipierilor pentru finalizare;
c) pasa lungă (peste 20-25 metri) – în funcţie de locul execuţiei şi direcţia de transmitere,
poate fi utilizată ca:
 DEGAJARE (din zona porţii proprii în terenul advers, care poate surprinde
adversarul descoperit);
 LANSARE (pasarea mingii în adâncime, perpendicular pe poarta adversă, pentru angajarea
coechipierului spre şi în zona de finalizare);
 DESCHIDERE (transmiterea mingii din zona central a terenului spre cele laterale, cu scopul
de a crea atacului un front larg de acţiune şi implicit decschiderea apărării adverse, ceea ce
în fazele de construcţie are o mare importanţă);
 CENTRARE (transmiterea mingii, pe sol sau în aer, de la marginea terenului spre interior,
pentru angajarea coechipierilor în combinaţii sau pentru a șuta la poartă, cu piciorul sau cu
capul).
După DIRECŢIE:
 pasa înainte sau în adâncime – reprezintă cea mai eficientă pasă, deoarece angajează
coechipierul decisiv şi direct spre poarta adversă, (câştigându-se teren în minimum
de timp) pentru a crea sau finaliza acţiunea
 pasa înapoi – are o multiplă utilizare, în funcţie de situaţia din teren şi de scopul
urmărit: când posesorul mingii nu poate pasa înainte sau lateral; când se află în marginea
terenului şi acţiunea este blocată în adâncime sau lateral, prin plasamentul adversarilor;
când jucătorul a ajuns cu mingea lângă linia de poartă şi nu are şanse de centrare, va folosi
pasa spre înapoi în zona centrală, pentru a crea o poziţie favorabilă de finalizare unui
coechipier venit din urmă; pasa la portar.
 pasa laterală – se foloseşte în scopuri diferite, în funcţie de zona ăn care se acționează
(pentru schimbarea direcţiei de atac, descongestionarea spaţiului sau zonei respective,
eliminarea unor adversari din raza de acţiune, efectuarea unor depăşiri prin „un-doi-uri;
 pasa oblică – reprezintă un mijloc pentru menţinerea mingii în cadrul echipei prin
deschiderea „unghiurilor de siguranţă" în circulaţia optimă a mingii, crearea posibilităţilor
de a combina în triunghi şi de a efectua o pasă decisivă în adâncime.
După TRAIECTORIE:
a) pasa pe jos, la sol;
 b) pasa semiînaltă;
c) pasa cu traiectorie înaltă, (pe sus), se folosesc în funcţie de plasamentul
coechipierilor şi adversarilor, locul, zona şi distanţa la care se adresează mingea.
După POZIŢIA ÎN TEREN A COECHIPIERULUI se realizează pasarea mingii la
picior sau pe poziţia viitoare a coechipierului.
Eficacitatea paselor depinde de modul în care jucătorii îndeplinesc următoarele sarcini:
 folosirea unor procedee variate de lovire a mingii, cu piciorul şi capul;
 transmiterea oportună a mingii cu intensitatea necesară pentru a se evita
interceptarea de către adversari;
 camuflarea intenţiei de transmitere, prin folosirea fentelor, a paselor precedate
de fente;
 selectarea şi efectuarea celor mai eficiente pase, impuse de momentul tactic
respectiv.
COMBINAŢIA TACTICĂ – reprezintă coordonarea acţiunii a doi sau mai mulţi
jucători, cu scopul obţinerii unor avantaje în lupta cu adversarii şi de a realiza sarcinile
fazelor ofensive.
SCHEMA TACTICĂ – este o formă rigidă a combinaţiei tactice, în care jucătorii au
obligaţia să execute exact ceea ce s-a repetat la antrenamente, un rol decisiv avându-l
precizia tuturor execuţiilor tehnice. Schemele tactice se folosesc în general, cu
mare eficacitate la fazele fixe ale jocului.
JOCUL PE FAZĂ – reprezintă un mijloc tactic deosebit de important în jocul
actual, în cadrul căruia se poate acţiona:
SCHIMBUL DE LOCURI – constituie un mijloc util, efectuat de jucătorii echipei în
atac, cu scopul de a se elibera de marcajul strict " om la om" practicat de unele echipe.
CIRCULAŢIA TACTICĂ – angajează un număr mai mare de jucători, care prin
acţiuni individuale succesive şi combinaţii tactice, încadrate într-un plan stabilit,
urmăresc realizarea fazelor de pregătire şi finalizare a atacurilor.
FORMELE ATACULUI COLECTIV
a. atacul combinativ (organizare-desfăşurare-metodica învăţării); peste 10 pase.
b. atacul rapid (idem); 6-8 pase
c. contraatacul (idem) + fazele contraatacului (iniţiere – desfăşurare – finalizare) –
până la 5 pase.
 COMBINAŢII ŞI SCHEME LA FAZELE FIXE ALE JOCULUI

Tactica colectivă în apărare

Mijloacele de exprimare practică a tacticii colective în apărare sunt următoarele:

A. DUBLAJUL: este un mijloc eficient în cadrul relaţiilor de colaborare şi sprijin
între jucătorii echipei în apărare. Indiferent de postul ocupat în echipă, acţiunea de dublare
a coechipierului, în momentul angajării sale la deposedare este obligatoriu. Importanţa
dublajului este evidentă mai ales când jucătorii adverşi sunt superiori din punct de
vedere tehnico-tactic şi fizic, prin calităţi deosebite.
B. FORME DE APĂRARE: în jocul de fotbal se practică mai multe forme colective
de apărare, asupra cărora ne vom referi: apărarea "om la om", apărarea "în zonă" şi
apărarea "combinată". În anumite situaţii, cu jucători corespunzători echipele mai folosesc
unele forme speciale de apărare ca: "presingul", apărarea "aglomerată" sau acţiuni
colective pentru combaterea unor forme speciale de atac ale adversarului.
a. Apărarea "om la om"– se distinge prin angajarea fermă şi hotărâtă a fiecărui jucător
de a anihila acţiunile adversarului direct (pe tot terenul sau numai în propria jumătate)
şi de a răspunde în faţa echipei de sarcina preluată. Mai mult chiar, în baza principiului
atenţiei permanente, jucătorul are obligaţia de a fi gata oricând să suplinească, să dubleze
şi să intervină asupra altui adversar, care a scăpat de sub marcajul unui coechipier.
Cu un ridicat nivel de dificultate, apărarea "om la om" impune o serie de calităţi
şi însuşiri necesare celor care o practică:
• pregătire fizică generală şi specifică superioară şi o ridicată capacitate de efort;
• folosirea optimă a tuturor formelor de marcaj;
• efectuarea eficientă a dublajului;
• manifestarea unor trăsături şi calităţi psihice şi morale pe care să se sprijine
acţiunile tehnico-tactice ca: puterea de luptă şi dăruirea, perseverenţa şi încrederea, calmul
şi siguranţa, capacitatea de depăşire a unor momente dificile şi de a învinge starea de
oboseală. În faţa unei asemenea apărări, singura soluţie a echipei în atac este jocul în viteză
şi schimbul de locuri, permanent.
b. APĂRAREA ÎN ZONĂ: se realizează după regula că fiecare jucător acţionează
într-o zonă stabilită în care se efectuează marcaj oricărui jucător care pătrunde în spaţiul
respective, cu excepția cazului când o anumită situaţie presupune să-şi părăsească zona şi să
acționeze acolo unde pericolul este imminent.Simţul plasamentului şi al anticipaţiei,
hotărârea şi dârzenia în intervenţii, sunt calităţi indispensabile unui bun jucător pentru
apărarea în zonă.
c. APĂRAREA COMBINATĂ: este forma cea mai răspândită pe care o practică
cele mai multe echipe, fiind rezultatul aplicării simultane a primelor două în cadrul acesteia,
unii dintre jucători au sarcina de a juca „om la om“, iar alţii, în zonă.
d. PRESINGUL: reprezintă cea mai activă şi agresivă formă colectivă de apărare,
care se foloseşte de unele echipe cu scopul de a reduce la maximum posibilităţile
adversarului de a-și organiza acţiunile de atac.
METODICA ÎNVĂŢĂRII ŞI PERFECŢIONĂRII TACTICII
Metodica învăţării şi perfecţionării tacticii are la bază atât pregătirea teoretică,
cât mai ales exersarea practică.
În pregătirea teoretică a tacticii se va respecta, obligatoriu, următoarea succesiune:
1. descrierea şi demonstrarea acţiunii;
2. evidenţierea părţilor esenţiale ale acţiunii;
3. importanţa şi avantajele acţiunii;
4. stabilirea jucătorilor care o realizează;
5. în ce situaţie de joc se aplică şi replica adversarului (posibilă);
6. verificarea înţelegerii (întrebări).
De regulă, pregătirea teoretică sau învăţarea unei combinaţii noi se face în vestiar,
la tablă, sau în săli special amenajate cu participarea întregului lot de jucători, după
care se trece la etapa a II-a, cea practică de pe teren.
Etapele pregătirii practice sunt următoarele:
1. etapa condiţiilor izolate de joc;
2. etapa condiţiilor apropiate de joc;
3. etapa condiţiilor de joc;
4. etapa modelării: reproducerea exactă a acțiunii de joc.
Aceste etape pe care le parcurgem în pregătirea tactică sunt asemănătoare cu cele
de la tehnică şi în consecinţă sunt tratate pe larg la capitolul respectiv.
d. Sumar
În acest modul s-au îndeplinit obiectivele menţionate mai sus.
e. Întrebări recapitulative
1. Enumeraţi , definiţi şi clasificaţi tactica colectivă în atac?
2. Enumeraţi , definiţi şi clasificaţi tactica colectivă în apărare?
 3. Definiţi metodele pregătirii tactice?
Bibliografie modul
1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.97-115
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal - copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
 MODULUL IV
TEHNICA ÎN JOCUL DE FOTBAL

a. Scopul şi obiectivele modulului

În acest modul studenţilor le sunt prezentate primele 4 elemente tehnice cu mingea.
Acestea sunt:
 lovirea mingii cu piciorul;
 intrarea în posesia mingii;
 conducerea şi protejarea mingii;
 mişcările înşelătoare sau fentele.

b. Schema logică a modulului

Studenţii se vor deprinde cu diferite variante de lovire a mingii cu piciorul, cu
modalităţile de intrare în posesia mingii, vor învăța să conducă mingea, să protejeze
mingea atât static cât şi din deplasare şi nu în ultimul rând mai multe variante de depăşire
a adversarului prin fente.
c. Conţinutul informaţional detaliat

TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

Clasificare, caracteristici, generalităţi

Tehnica si pregatirea tehnica sunt doua noțiuni diferite.

Tehnica este fundamentul pe care se dezvoltă şi se perfecţionează jocul. Totodată tehnica
reprezintă un sistem de structuri motrice specifice unei ramuri de sport efectuate cu maximum de
randament și în condițiile delimitate de regulamentul competițional elaborat
Pregatirea tehnică cuprinde totalitatea masurilor cu caracter metodic, organizatoric, stabilite în
procesul de antrenament cu scopul însușirii corecte a unei tehnici specifice ramurii de sport.
Prin tehnica jocului de fotbal se înţelege ansamblul mijloacelor specifice în formă şi conţinut
prin intermediul cărora jucătorii realizează, pe de o parte, acţiunile cu minge (controlul şi circulaţia
acesteia), iar pe de altă parte, manevrele (cu şi fără minge) necesare acţionării şi cooperării
eficiente, raţionale, în vederea satisfacerii scopului urmărit (I. Motroc şi V. Cojocaru, 1991).
 Tehnica de joc este un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale (acte,
gesturi, priceperi, deprinderi) specializate şi automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul şi
sarcinile de atac şi apărare ale jocului (D. Colibaba Evuleţ şi I.Bota, 1998).
Tehnica de joc este un sistem de mişcări şi deprinderi integrate şi automatizate, folosite pentru
a realiza un obiectiv ofensiv sau defensiv (T.O.Bompa, 2003).
Clasificarea elementelor tehnice (după Catedra de fotbal F.E.F.S. Cluj):
A. Fără minge:
 alergări specifice jucătorului de fotbal;
 sărituri specifice în jocul de fotbal.

B. Cu mingea:
1. lovirea mingii cu piciorul;
2. intrarea în posesia mingii;
3. conducerea şi protejarea mingii;
4. mişcările înşelătoare – fentele;
5. deposedarea adversarului de minge;
6. lovirea mingii cu capul;
7. aruncarea mingii de la margine;
8. mijloace specifice jocului portarului: prinderea mingii, plonjonul, boxarea şi
trecerea mingii, ieşirea din poartă şi blocajul.
Pregătirea tehnică modernă se caracterizează prin:
 precizie;
 viteză;
 ușurință;
 utilitate și aplicativitate;
 varietate.

ETAPELE ÎNVĂŢĂRII ŞI PERFECŢIONĂRII TEHNICII

Pentru o temeinică însuşire a procedeelor tehnice se vor folosi METODELE DE
INSTRUIRE, care pot asigura înţelegerea şi participarea conştientă a jucătorului:
1. Metoda explicaţiei: constă în descrierea procedeului tehnic (şi trebuie să fie: precisă,
concisă (strictul necesar), clară şi accesibilă (în expresii), şi utilitatea (aplicabilitatea) în joc.
2. Metoda demonstraţiei: constă în executarea corectă a procedeului – se foloseşte
împreună cu explicaţia, pentru a forma o justă reprezentare a actului motric specific
procedeului tehnic respectiv.
3. Metoda exersării: se adresează jucătorului şi urmăreşte însuşirea şi apoi prin
repetare, perfecţionarea procedeului tehnic respectiv.
Catedra de fotbal a F.E.F.S. stabileşte următoarea succesiune a etapelor în procesul de
învăţare:
A. Etapa formării corecte a mecanismului de bază;
B. Învăţarea având condiţii asemănătoare de joc;
C. Perfecţionarea în condiţii de joc prin jocuri şcoală cu sarcini speciale;
D. Etapa modelării la condiţiile de joc;

METODELE PREGĂTIRII TEHNICE:

 Metoda predării analitice a tehnicii
 Metoda exersării acţiunilor tehnice
 Metoda exersării acţiunilor tehnico-tactice
 Metoda modelării tehnicii la conţinutul şi structura jocului
Mişcările jucătorului fără minge
În jocul de fotbal întâlnim mişcări care se execută fără a avea o legătură cu mingea, cum ar
fi:
 alergările specifice jucătorului de fotbal;
 săriturile specifice în fotbal.
Mișcări cu mingea
Prin lovirea mingii cu piciorul înțelegem transmiterea intenționată, conștientă, dirijarea mingii
cu ajutorul unei părții a piciorului ( A. Csanadi, 1958).
În completarea definiției conf. univ. dr. C. Popovici, consider că lovirea mingii cu piciorul reprezintă
elementul tehnic de bază al jocului de fotbal, acțiunea practică între doi sau mai mulți jucători.
Biomecanica lovirii mingii
1. Elementele care compun biomecanica unui procedeu sunt:
2. Elanul
3. Piciorul de sprijin
4. Poziția corpului
5. Piciorul care lovește
6. Imprimarea forței corporale
 7. Mișcarea brațelor

Clasificarea procedeelor de lovire a mingii cu piciorul

Catedra de fotbal clasifică grupa procedeelor de lovire a mingii cu piciorul după
biomecanica care stă la baza elementului tehnic respectiv, în trei grupe: două principale şi una
secundară, astfel:
Prima grupă cuprinde:
a. lovirea mingii cu vârful;
b. lovirea mingii cu şiretul – interior, plin, exterior;
c. lovirea mingi cu exteriorul;
d. devierea mingii.
A doua grupă : lovirea mingi cu latul.
A treia grupă, secundară, care va cuprinde loviturile întâmplătoare din jocul de fotbal:
a. lovirea mingii cu călcâiul;
b. lovirea mingii cu genunchiul;
c. aruncarea mingii.
Intrarea în posesia mingii
La baza tuturor preluărilor stau două legi mecanice bine cunoscute: amortizarea
şi ricoşarea. Fotbalul modern a adus în prim plan preluarea prin „contralovitură“care în fond
este tot o ricoşare.
Ricoşarea. Mingea în mişcare întâlnind un corp rezistent (picior, piept, cap) se va
reîntoarce în direcţia opusă, adică va ricoşa.
Amortizarea se produce atunci când mingea aflată în mişcare, întâlneşte o rezistenţă
mobilă (jucătorul) care în contact cu mingea se retrage, determinând rămânerea ei în
imediata apropiere a jucătorului.
Contralovitura rezultă dintr-o ciocnire a mingii cu piciorul, pieptul sau capul, care vin
din sensuri opuse. În urma acestei ciocniri mingea se reîntoarce înapoi în direcţia imprimată de
jucător, care îşi continuă deplasarea în aceeaşi direcţie.
Clasificarea procedeelor de intrare în posesia mingii
Procedeele de intrare în posesia mingii se clasifică după partea corpului cu care
mingea vine în contact pentru a realiza preluarea astfel:
A. preluarea mingii cu piciorul;
B. preluarea mingii cu pieptul;
 C. preluarea mingii cu abdomenul;
D. preluarea mingii cu capul.
Conducerea şi protejarea mingii
Conducerea mingii
Conducerea mingii este elementul tehnic în care mingea în urma unor lovituri succesive şi
repetate cu una din părţile labei piciorului, este dirijată înainte în aşa fel încât să rămână permanent
sub controlul jucătorului (după N. Roşculeţ).
Clasificarea procedeelor de conducere a mingii
În practică întâlnim trei procedee pentru conducerea mingii. Acestea sunt următoarele:
1. Conducerea cu interiorul șiretului;
2. Conducerea cu mijlocul șiretului;
3. Conducerea cu exteriorul șiretului.
Protejarea mingii
Protejarea mingii este elementul tehnic cu ajutorul căruia jucătorul o controlează, o fereşte
de intervenţia adversarului.
 Protejarea mingii statice
 Protejarea mingii în timpul conducerii
Mişcarea înşelătoare: fenta
Acestea sunt folosite pentru depăşirea şi derutarea adversarului, cât şi cu scopul
camuflării unor procedee tehnice.
I. Clasificarea după segmentele corpului care iau parte la acţiune
Clasificarea mişcărilor înşelătoare se poate face după diferite criterii.
1. Fente în care rolul preponderent îl au mişcările trunchiului, şi
2. Fente în care rolul preponderent îl au mişcările membrelor inferioare (picioarelor).
II. Clasificarea după dinamica activităţii jucătorului:
 fenta de pe loc şi;
 fenta din deplasare.
III. Clasificarea după numărul acţiunilor de simulare
1. Fenta simplă care constă dintr-o singură acţiune simulată, urmată de altă acţiune finală.
2. Fente înlănţuite care sunt constituite din mai multe procedee de fentare şi folosite împotriva unuia
sau mai multor adversari.
3. Fente combinate care se execută într-un complex de procedee tehnice, în sensuri şi ritmuri diferite.
 IV. Clasificarea după poziţia obiectului de joc
1. Mişcări înşelătoare fără minge;
2. Mişcări înşelătoare cu minge;
3. Mișcări înșelătoare combinate.
d. Sumar
În acest modul sau realizat primele 4 elemente tehnice din jocul de fotbal atât teoretic cât şi
practic şi în acelaşi timp însoţite de reprezentări grafice.
e. Întrebări recapitulative
1. Clasificaţi procedeele de lovire a mingii cu piciorul?
2. Enumeraţi procedele de intrare în posesia mingii?
3. Clasificaţi fentele cu mingea?
4. Descrieţi principalele variante de conducere a mingii?
Bibliografie modul
1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.116-254
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal-copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
3. Popovici C. ( 1995) - Fotbal – Tehnica jocului, Ed.ICIPIAF, Cluj Napoca.
 MODULUL V
TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

a. Scopul şi obiectivele modulului

În acest modul studenţii vor continua cu alte 4 elemente tehnice cu mingea
cum ar fi :
 deposedarea adversarului de minge;
 lovirea mingii cu capul;
 aruncarea mingii de la margine;
 mijloace tehnice specifice jocului portarului.
b. Schema logică a modulului
Studenţii vor lua cunoştiinţă cu variantele de deposedare a adversarului de minge,
lovirea mingii cu capul de pe loc, din alergare şi din săritură, arunacarea mingii de la
margine şi tehnica specifică jocului portarulului
c. Conţinutul informaţional detaliat
Deposedarea adversarului de minge
Prin deposedarea de minge înțelegem încercarea posibilității adversarului de a intra
în posesia mingii, iar dacă adversarul este în posesia ei se urmărește scoaterea mingii de sub
controlul acestuia.
Procedeele de deposedare sunt clasificate în funcţie de poziţia atacantului faţă de
jucătorul care execută deposedarea.
 Deposedarea mingii prin intercepţie
 Deposedarea de minge în momentul preluării;
 Deposedarea când adversarul este în posesia mingii;
 Deposedarea adversarului din faţă;
 Deposedarea de mingea din lateral;
 Deposedarea de minge prin urmărire;
 Deposedarea prin alunecare.
 Lovirea mingii cu capul
Mingea poate fi lovită cu oricare parte a capului: cu mijlocul frunţii, cu părţile laterale,
cu partea superioară (creştetul), sau chiar cu partea posterioară. Lovitura aplicată cu mijlocul
frunţii este cea mai indicată datorită suprafeţei mari şi netede a osului frontal şi totodată
este și puternică, făcând ca dirijarea mingii să se facă cât mai precis şi fără durere.
Biomecanica lovirii mingii cu capul
Elementele comune tuturor procedeelor de lovire a mingii cu capul sunt următoarele:
 alergarea pentru a ajunge primul la minge (elanul);
 bătaia;
 săritura;
 echilibrarea în momentul lovirii mingii;
 lovitura propriu-zisă;
 contactul cu solul;
 continuarea acţiunii.
Aceste componente ale mecanismului de bază vor fi analizate în detaliu, cu prilejul
prezentării fiecărui procedeu de lovire a mingii cu capul.
Clasificarea procedeelor de lovire a mingii cu capul
Clasificarea loviturilor cu capul se poate face după două criterii:
a) după poziţia jucătorului în momentul loviturii;
b) după direcţia pe care o urmează mingea în urma loviturii cu capul.

a) După poziţia jucătorului:

 lovirea mingii cu capul de pe loc;
 lovirea mingii cu capul din alergare (fără desprindere de la sol);
 lovirea mingii cu capul de pe loc urmată de săritură;
 lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe un picior sau pe ambele picioare.
b) Din punct de vedere al direcţiei:
 lovirea mingii cu capul înainte (jos, razant sau cu boltă);
 lovirea mingii cu capul lateral;
 lovirea mingii cu capul înapoi.
Aruncarea mingii de la margine
Executantul trebuie să se folosească de ambele mâini şi să arunce de deasupra capului, având
faţa sau o parte a corpului la teren iar picioarele pe pământ. Aruncarea de la margine este deci o parte a
tehnicii, a cărei executare este descrisă în mod expres de regulamentul de joc. Există trei
modalități importante de a arunca mingea de la margine. Acestea sunt:
1. Aruncarea mingii de la margine de pe loc
2. Aruncarea mingii de pe loc cu un picior în faţă
3. Aruncarea mingii de la margine din elan
Mijloace tehnice specifice jocului portarului
Regulamentul jocului de fotbal precizează faptul că o echipă de fotbal este alcătuită din
10 jucători de câmp şi un portar.
Sistematizarea tehnicii portarului
După cum am arătat, sarcina portarului nu se rezumă numai la apărarea porţii proprii,
ci se extinde şi la iniţierea atacurilor, prin trimiterea în teren a mingii. Datorită acestor
două sarcini tehnica jocului portarului se împarte astfel:
a) mijloace tehnice de apărare ale portarului;
b)mijloace tehnice de atac ale portarului.
Mijloacele tehnice de apărare ale portarului pot fi sistematizate astfel:
1. Mişcări fără minge:
a. Poziția de bază;
b. Plasamentul
c. Deplasarea pe linia porții
2. Mişcări cu mingea:
a. prinderea mingii;
b. plonjonul;
c. boxarea mingii;
d. devierea mingii;
e. aruncarea mingii cu mâna;
f. ieşirea din poartă şi blocarea mingii;
g. conducerea mingii;
h. degajarea mingii cu piciorul.
 d. Sumar
În acest modul studenții le-au fost livrate ultimile 4 elemente tehnice din jocul de fotbal
atât din punct de vedere teoretic cât şi practic şi în acelaşi timp însoţite de reprezentări
grafice.
Întrebări recapitulative
1. Clasificaţi şi definiţi deposedarea adversarului de minge ?
2. Daţi trei exemple de aruncare de la margine executate greşit? 3. Enumeraţi
elementele tehnice specifice jocului portarului ?
Bibliografie modul
1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.116-254
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal-copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
3. Popovici C. ( 1995) - Fotbal – Tehnica jocului, Ed.ICIPIAF, Cluj Napoca
 MODULUL VI
FOTBALUL ÎN ŞCOALĂ
a. Scopul şi obiectivele modulului
În acest modul studenţii vor studia modalităţile practice de implementare a
jocului de fotbal în şcoală conform programei şcolare.
Concret:
 fotbalul în învăţământul primar;
 fotbalul în învăţământul gimazial;
 fotbalul în învăţământul liceal.
b. Schema logică a modulului
În acest modul cursanţii se vor familiariza cu prevederile programei de educaţie
fizică din învăţământul preuniversitar şi în mod special cu formele în care se practică
jocul de fotbal în mod organizat.
c. Conţinutul informaţional detaliat
METODICA JOCULUI DE FOTBAL ÎN ŞCOALĂ
Fotbalul, mijloc al educaţiei fizice şcolare
Complexitatea şi caracterul specific al acţiunilor şi fazelor din atac şi apărare, conferă
fotbalului rolul de mijloc al educaţiei fizice, care împreună cu celelalte discipline sportive
contribuie în mod direct la realizarea obiectivelor şi sarcinilor educaţiei fizice şi sportive
din mediul preuniversitar.
Ca mijloc al educaţiei fizice şi sportive şcolare, jocul de fotbal influenţează favorabil
dezvoltarea indicilor morfologici şi funcţionali, motricitatea generală şi specifică a
deprinderilor tehnico-tactice, precum şi perfecţionarea proceselor intelectuale şi afective, de
formare a calităţilor morale şi a trăsăturilor pozitive de caracter şi comportament.
Fotbalul în învăţământul primar
Iniţierea în jocul de fotbal corespunde cu vârsta elevului din învăţământul primar,
fiind în acelaşi timp baza de selecţie pentru o integrare organizată în procesul de pregătire,
care începe aproximativ la 6 ani.
Mijloacele iniţierii şi metodica folosirii acestora este bine să contribuie la
dezvoltarea corectă şi armonioasă a elevilor, a deprinderilor motricităţii generale şi
a celor specifice practicării jocului, precum şi la o bună orientare în spaţiu.
 Forme de organizare, conţinut şi mijloace
În ciclul primar, jocul de fotbal se poate practica în lecţia de educaţie fizică şi în
activitatea de educaţie fizică şi sportivă de masă.
Lecţia de educaţie fizică
Activitatea de educaţie fizică şi sport de masă la nivelul învăţământului primar
se desfăşoară sub două forme:
 practicarea curentă a minifotbalului în şcoală şi asociaţii sau cluburi sportive
şcolare;
 organizarea unui sistem competiţional permanent (cupe sau campionate) în care
campionatul şcolar, cu etape pe clase, pe şcoală şi localitate (6-10 ani, clasele I-IV)
ocupă primul loc.
Fotbalul în învăţământul gimnazial şi liceal
Obiectivele educaţiei fizice
Practicarea jocului de fotbal la nivel gimnazial (clasele V-VIII) şi liceal (clasele IX-XII)
pe baza programei de învăţământ are ca obiectiv final, realizarea capacităţi elevului
de a se încadra în cerinţele jocului pentru a-l practica, arbitra şi organiza.
Obiectivele general valabile şi pentru celelalte jocuri sportive, conform programei, atât
la ciclul gimnazial cât şi la liceu, sunt:
 însuşirea procedeelor tehnico-tactice de bază pentru folosirea şi aplicarea lor cu
eficienţă în jocul bilateral;
 educarea obişnuinţei de a practica jocul în mod independent şi sistematic ca mijloc
pentru întărirea sănătăţii;
 cultivarea deprinderilor pentru un comportament civilizat în colectiv şi societate.
Forme de organizare, conţinut şi mijloace:
În cadrul învăţământului gimnazial, fotbalul este cuprins în următoarele forme
de organizare:
 lecţia de educaţie fizică;
 lecţia de activităţi sportive;
 activitatea competiţională de masă şi performanţă;
 ora opţională.
d. Sumar
În acest modul s-a prezentat în extenso jocul de fotbal din învăţământul
preuniversitar , precum şi formele organizatorice de la acest nivel de pregătire.
e. Întrebări recapitulative
1. Enumerați principalele forme de organizare și practicare ale fotbalului în învățământul
primar.
2. Enumerați principalele forme de organizare și practicare ale fotbalului în învățământul
gimnazial.
3. Enumerați principalele forme de organizare și practicare ale fotbalului în învățământul liceal.
Bibliografie modul
1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.283-311
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal-copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.
 MODULUL VII
SELECŢIA ŞI PREGĂTIREA ECHIPEI
REPREZENTATIVE ŞCOLARE

a. Scopul şi obiectivele modulului

Studenţii vor lua cunoştiinţă cu principalele criterii privind selecţia în fotbal,
instruirea echipei reprezentative, organizarea şi comţinutul lecţiilor de antrenament pe
terenuri de dimensiuni reduse, prezentarea echipei la competiţii, întreceri cu caracter de
masă în şcoală, precum şi un model de regulament pentru jocul de fotbal în sală.

b. Schema logică a modulului

Studenţii se vor familiariza cu caracteristicile selecţiei în fotbal, modalităţile
practice privind pregătirea echipei pentru a participa în competiţii conform
calendarului competiţional, variante de antenamente pe teren redus, diferite
competiţii cu tradiţie în şcoală, etc.

c. Conţinutul informaţional detaliat

Fotbalul şcolar, eşalon de masă al performanţei sportive

Pregătirea echipelor reprezentative şcolare

Organizarea şi conţinutul acţiunilor de selecţie
 Criterii de sănătate;
 Criterii specifice prin: efectuarea unor probe specifice şi evoluţia în jocul
bilateral.

Organizarea şi conţinutul lecţiilor de antrenament pe terenuri de dimensiuni reduse

În ceea ce priveşte organizarea lecţiei de antrenament profesorii de educaţie fizică este
bine să găsească mijloacele şi metodele cele mai indicate pentru ca rezolvarea sarcinilor să fie
corelată cu condiţiile organizatorice.
Încălzirea, de exemplu, se poate realiza simultan, de către toţi jucătorii, pe terenul
respectiv sau în împrejurimile acestuia sub forma alergărilor variate, pe teren variat,
intercalate cu exerciţiile de gimnastică. În cadrul încălzirii recomandăm folosirea exerciţiilor
pe perechi, în ritmul de execuţie impus de profesor, iar alergările pe distanţe mici să fie
punctate cu schimbări bruşte de ritm şi direcţie, combinate cu sărituri variate etc.
 În privinţa părţii fundamentale a lecţiei de antrenament, căreia trebuie să i se
acorde o mare importanţă, cadrul organizatoric impune luarea unor măsuri corespunzătoare.
În situațiile când există posibilitatea de a dispune de mai multe terenuri de antrenament
și mai ales terenuri dotate cu gazon artificial, se recomandă lucrul simultan pe diferite ateliere,
circuite.
Acest aspect presupune ca organizarea colectivului să fie foarte bine gândit (exemplu:
grupe valorice, dualitatea atac-apărare, exerciții de finalizare, etc.):
 împărţirea colectivului pe grupe;
 selecţionarea şi stabilirea mijloacelor fiecărui atelier în parte;
 cunoaşterea de către elevi a conţinutului fiecărui atelier;
 ordinea în care se va face rotaţia pe ateliere (dacă sunt mai multe).
Prezentarea echipei la competiţii
Reprezintă momentul cel mai aşteptat din partea elevilor. Luarea unor măsuri
de pregătire pentru joc şi de prezentare sunt acţiuni la fel de importante care trebuie
să stea în atenţia profesorului.
Înaintea participări la competiţii, în timp util, componenţii din lotul şcolii vor
cunoaşte:
 denumirea competiţiilor la care vor participa;
 caracterul lor (amical sau oficial);
 sistemul de desfăşurare;
 numărul şi denumirea echipelor înscrise în competiţie;
 probleme administrative (echipament, mingi etc.).
Exemplu de regulament pentru o competiţie pe teren redus
Considerăm că pe un teren de handbal, de exemplu, care în general se găseşte la fiecare
şcoală, se poate organiza în condiţii optime o competiţie pe teren redus, precizându-se:
 dimensiunile terenului de joc cu lungimea de 25-50 metri şi lăţimea de 15-30 metri,
poarta de 3/2 metri, semicercul mare 9 metri, semicercul mic 6 metri, lovitura de
pedeapsă 7 metri;
 timpul de desfăşurare: două reprize a 20 minute cu o pauză de 5 minute între reprize;
  în caz de egalitate la terminarea jocului se va acorda o prelungire de 2 reprize
a 5-10 minute;
 dacă egalitatea persistă şi după consumarea prelungirilor se trece la executarea loviturilor de
la 7 metri, câte o execuţie din partea fiecărui jucător aflat pe teren. În cazul că şi după aceasta
egalitatea se menţine se vor executa în continuare (după tragere la sorţi) în mod alternativ câte
o lovitură de la 7 metri, până când o echipă ratează.
d. Sumar
În acest modul studenţii s-au informat cu modalitățile de realizare a selecţia şi alcătuirea echipei

reprezentative şcolare, pregătirea acesteia precum şi participarea în competiţii.

e. Întrebări recapitulative
1. Care sunt principalele criterii şi etapele unei selecţii?
2. Exemplificaţi un regulament de fotbal pentru teren de dimensiuni reduse.
3. Organizaţi un antrenament cu 14 jucători pe terenul de handabal al şcolii.

Bibliografie modul

1. Neța, Gh., Popovici, C., Ormenișan, S., - Fotbal 2000, Ed. JRC, Turda. p.283-311
2. Popovici, C., Ormenişan, S. (2000), Fotbal-copii şi juniori, Caiet de lucrări practice,
Cluj-Napoca.