11.

Epurarea și Excreția (Eliminarea) Medicamentelor:

Epurarea și excreția medicamentelor reprezintă procesele prin care organismul îndepărtează
medicamentele sau substanțele străine din sânge pentru a menține homeostazia și a preveni
acumularea excesivă a acestora. Aceste procese fac parte din farmacocinetica
medicamentelor, care studiază modul în care medicamentele sunt absorbite, distribuite,
metabolizate și eliminate din organism.
Căile Principale de Excreție a Medicamentelor:
1. Excreția Renală: Aceasta este cea mai importantă cale de eliminare a medicamentelor
și implică filtrarea medicamentelor din sânge prin rinichi și eliminarea lor ulterioară
prin urină.
2. Excreția Hepatică: Medicamentele pot fi eliminate prin bilă, care este apoi eliminată
în intestin. Unele medicamente pot fi reabsorbite din intestin înapoi în circulație, un
fenomen cunoscut sub numele de ciclul entero-hepatic.
3. Excreția Prin Tubul Digestiv: Unele medicamente pot fi eliminate prin fecale, fie
sub forma medicamentelor nemodificate, fie sub forma metabolitelor lor.
4. Excreția Pulmonară: Unele medicamente pot fi excretate prin plămâni sub formă de
gaz sau vapori, mai ales cele cu structură chimică volatilă.
5. Excreția Transdermică: Unele medicamente pot fi eliminate prin piele sau
membrane mucoase.
6. Excreția în Lapte: Medicamentele pot fi excretate în laptele matern și pot afecta
copilul alăptat.
Parametrii Farmacocinetici ai Eliminării:
1. Clearence-ul: Acesta reprezintă rata la care medicamentul este eliminat din sânge și
se măsoară în unități de volum pe unitate de timp (de exemplu, ml/min). Există
clearence total, renal (când rinichii sunt principala cale de excreție), hepatic și altele.
2. Perioada de Înjumătățire (T1/2): Aceasta este timpul necesar pentru ca concentrația
plasmatică a unui medicament să scadă la jumătate din valoarea sa inițială. Cu cât
T1/2 este mai lungă, cu atât medicamentul va rămâne mai mult timp în organism.
3. Coeficientul de Eliminare (Kel): Acesta este un parametru care descrie rata de
eliminare a medicamentului din organism și este strâns legat de T1/2.
Particularitățile Eliminării la Copii și Nou-Născuți:
La copii și nou-născuți, procesele de eliminare pot să difere semnificativ de cele la adulți din
cauza funcționării imature a rinichilor și a altor organe implicate în eliminarea
medicamentelor. Aceasta poate necesita ajustarea dozelor pentru a evita acumularea excesivă
de medicamente în organism.

12.
Farmacogenetica și Farmacogenomica:
Farmacogenetica și farmacogenomica sunt ramuri ale geneticii care studiază modul în care
variațiile genetice individuale influențează răspunsul la medicamente. Aceste domenii de
cercetare au devenit din ce în ce mai importante în dezvoltarea medicinei personalizate,
deoarece permit adaptarea tratamentelor medicale la profilul genetic specific al pacienților.
Implicarea Factorilor Genetici în Efectele Medicamentelor:
Factorii genetici pot influența în mod semnificativ modul în care medicamentele sunt
metabolizate, absorbite, distribuite și excretate în organism. Acești factori pot influența
eficacitatea tratamentelor și riscul de reacții adverse. De exemplu, variațiile genetice pot
afecta activitatea enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor, ceea ce poate duce
la variabilitate în răspunsul individual la tratament.
Enzimopatiile - Exemple și Caracteristici:
Enzimopatiile sunt afecțiuni genetice care afectează enzimele implicate în metabolismul
medicamentelor. Exemple includ:
1. Deficitul de G6PD (glucozo-6-fosfat-dehidrogenază): Este o enzimopatie care poate
cauza hemoliză (degradare a globulelor roșii) la pacienții care iau medicamente
precum antimalaricele sau anumite antibiotice.
2. Deficitul de dihidropirimidina dehidrogenază (DPD): Acest deficit poate crește
riscul de toxicitate la medicamentele care conțin fluoropirimidine, cum ar fi 5-
fluorouracilul, utilizat în tratamentul cancerului.
3. Deficitul de CYP2D6: Afectează metabolismul a numeroase medicamente, inclusiv
unele antidepresive și antipsihotice.
Polimorfismul Genetic (Tipul de Metabolizatori):
Polimorfismul genetic se referă la variații genetice comune într-o populație. Când vine vorba
de metabolismul medicamentelor, există diferite tipuri de metabolizatori:
1. Metabolizatori Extrem de Rapid (UM): Metabolizează medicamentele mai rapid
decât majoritatea populației.
2. Metabolizatori Rapizi (RM): Metabolizează medicamentele la o rată normală.
3. Metabolizatori Lenți (PM): Metabolizează medicamentele mai lent, ceea ce poate
crește riscul de acumulare a medicamentelor și de reacții adverse.
4. Metabolizatori Extrem de Lenți (UM): Metabolizează medicamentele extrem de
lent și pot prezenta un risc crescut de reacții adverse.
Inducția și Supresia Enzimelor Microzomiale Hepatice:
Anumite medicamente pot influența activitatea enzimelor microzomiale hepatice, care sunt
responsabile de metabolizarea medicamentelor în ficat. Inducția enzimelor crește
metabolismul medicamentelor, ceea ce poate duce la scăderea concentrației lor în sânge și,
astfel, la reducerea eficacității tratamentului. Supresia enzimelor poate avea efectul opus,
crescând concentrația medicamentelor și riscul de reacții adverse.
Medicamentele cu Efect de Inducție și Inhibiție Enzimatică:
 Exemple de medicamente cu efect de inducție enzimatică includ carbamazepina,
fenobarbitalul și rifampicina. Aceste medicamente pot accelera metabolismul altor
medicamente.
 Exemple de medicamente cu efect de inhibiție enzimatică includ inhibitorii de
citocrom P450, cum ar fi fluoxetina sau fluconazolul. Aceste medicamente pot încetini
metabolismul altor medicamente, crescând concentrațiile lor plasmatice.
13.

Receptori:
Receptorii sunt proteine specializate situate pe sau în celulele țintă, care permit
medicamentelor sau moleculelor endogene să se lege de ele și să declanșeze o reacție
biologică specifică. Interacțiunea medicament-receptor este esențială pentru acțiunea
farmacodinamică a medicamentelor.

Interacțiunea Medicamentelor cu Receptorii:

Medicamentele se leagă de receptorii specifici pentru a produce un răspuns biologic. Acest
proces poate duce la activarea sau inhibarea receptorilor, declanșând sau blocând efectele
fiziologice. Interacțiunea medicamentului cu receptorul poate implica legături chimice sau
modificări conformaționale ale receptorului.
Tipurile și Subtipurile de Receptori:
Receptorii pot fi clasificați în funcție de mai multe criterii:
1. După Localizare: Receptorii pot fi situați la nivelul suprafeței celulelor (receptori de
suprafață) sau în interiorul celulelor (receptori intracelulari).
2. După Specificitate: Receptorii pot fi specifici pentru un anumit tip de medicament
sau pot avea o specificitate mai largă, acceptând multiple tipuri de molecule.
3. Natura Receptorilor: Există diferite tipuri de receptori, cum ar fi receptorii de
neurotransmițători, receptorii hormonali, receptorii enzimatici, etc.
4. Repartizarea în Sinapse: Receptorii pot fi prezentați în diferite tipuri de sinapse, cum
ar fi sinapsele excitatorii sau inhibitoare din sistemul nervos.
Parametrii Acțiunii Farmacodinamice:

 Afiniatea: Afiniatea reprezintă măsura în care un medicament se leagă de un receptor

specific. Cu cât afiniatea este mai mare, cu atât medicamentul are o legătură mai
puternică cu receptorul.
 Eficiența: Eficiența se referă la capacitatea medicamentului de a produce un răspuns
biologic după legarea la receptor. Un medicament poate avea o afiniate mare, dar să
aibă o eficiență scăzută, ceea ce înseamnă că, deși se leagă puternic de receptor, nu
produce un răspuns semnificativ.
 Potențialul Maxim de Eficacitate (Eficacitatea Maximă): Acesta indică nivelul
maxim de răspuns biologic pe care un medicament îl poate produce. Unele
medicamente au un potențial de eficacitate mai mare decât altele.
 Concentrația Efectivă 50 (CE50): Este concentrația de medicament la care 50% din
efectul maxim este realizat. Cu cât CE50 este mai mic, cu atât medicamentul este mai
puternic.
14.
Mecanismele Tipice de Acțiune ale Medicamentelor:
1. Mimetic: Medicamentele acționează prin imitarea sau stimularea activității unui
anumit sistem sau receptor din organism.
2. Litic: Aceste medicamente distrug sau lizează celule sau organisme patogene.
3. Alosteric: Medicamentele se leagă de site-uri alosterice ale enzimelor sau receptorilor,
modificându-le activitatea, dar nu se leagă de site-ul activ.
4. Modificarea Structurii Funcționale a Macromoleculelor de ADN/ARN: Aceasta
include medicamentele care acționează asupra materialului genetic al celulelor, cum ar
fi agenții chimioterapeutici care inhibă replicarea sau transcripția ADN/ARN.
5. Modificarea Permeabilității Membranelor: Unele medicamente pot afecta
permeabilitatea membranelor celulare, influențând astfel transportul de ioni și
molecule prin membrană.
6. Modificarea Activității Enzimelor: Medicamentele pot acționa asupra enzimelor,
inhibându-le sau stimulându-le activitatea, ceea ce poate avea efecte asupra reacțiilor
biochimice din organism.
Tipurile de Acțiune a Medicamentelor:
1. Acțiune Locală (Topică) și Sistemică (Resorbtivă): Acțiunea locală se referă la
efectul medicamentului limitat la zona în care este aplicat (de exemplu, cremă pentru
piele). Acțiunea sistemică implică absorția medicamentului în sânge și distribuția sa în
întregul organism (de exemplu, administrarea orală).
2. Directă și Indirectă (Reflectorie): Acțiunea directă se produce atunci când
medicamentul acționează direct asupra țintei biologice, în timp ce acțiunea indirectă
implică intermediari sau reacții secundare.
3. Principală și Secundară: Acțiunea principală este efectul principal sau cel mai
important al unui medicament, în timp ce acțiunea secundară poate fi un efect nedorit
sau un efect suplimentar.
4. Selectivă și Neselectivă: Medicamentele selective acționează specific asupra unei
anumite ținte biologice, în timp ce medicamentele neselective pot avea efecte asupra
mai multor ținte.
5. Reversibilă și Ireversibilă: Acțiunea unor medicamente poate fi reversibilă, ceea ce
înseamnă că efectul dispare după încetarea tratamentului, în timp ce acțiunea altor
medicamente poate fi ireversibilă și poate avea efecte permanente.
Noțiune Despre Doză:

Parametrii de Securitate în Farmacologie:

1. Indicele Terapeutic (IT): Este raportul dintre doza toxică medie (DT50) și doza
eficace medie (DE50) ale unui medicament. Cu alte cuvinte, IT = DT50 / DE50. Un IT
mare indică un medicament mai sigur, deoarece doza eficace medie este mai mică
decât doza toxică medie. Cu cât IT este mai mare, cu atât medicamentul este
considerat mai sigur.
2. Limita de Securitate (LS): Aceasta reprezintă concentrația maximă admisă a unui
medicament în sânge sau țesuturi, fără a cauza efecte adverse grave sau toxice. Pragul
superior al concentrației medicamentului în organism, care este încă considerat sigur.
3. Diapazonul Terapeutic: Este intervalul de concentrații ale unui medicament în sânge
sau țesuturi în care se obține efectul terapeutic dorit, fără a produce efecte adverse
semnificative. Diapazonul terapeutic este esențial pentru a asigura un tratament
eficient și sigur.
Importanța Parametrilor de Securitate:
 Indicele Terapeutic (IT): IT-ul este un indicator crucial al siguranței unui
medicament. Cu cât IT este mai mare, cu atât este mai puțin probabil să apară efecte
adverse grave în timpul tratamentului. Medicii și farmaciștii iau în considerare IT-ul
atunci când prescriu sau distribuie medicamente și îl folosesc pentru a evalua riscurile
asociate cu utilizarea acestora.
 Limita de Securitate (LS): LS-ul oferă o margine de siguranță, indicând concentrația
maximă a medicamentului care poate fi atinsă fără riscuri majore. Este important să se
respecte această limită pentru a evita efectele toxice sau adverse grave.
 Diapazonul Terapeutic: Diapazonul terapeutic furnizează informații despre intervalul
de concentrații în care medicamentul este eficace și sigur. Păstrarea concentrației
 medicamentului în acest interval este crucială pentru obținerea beneficiilor terapeutice
fără a provoca daune.
Principiile de Dozare a Medicamentelor la Copii și Vârstnici:
Dozarea medicamentelor la copii și vârstnici implică considerații speciale datorită
diferențelor în metabolism, greutate corporală, funcție renală și alte factori. Iată câteva
principii generale:
 Ajustarea Dozei în Funcție de Greutate: La copii, doza este adesea ajustată în
funcție de greutatea corporală pentru a evita subdozarea sau supradozarea. La
vârstnici, greutatea corporală poate influența distribuția medicamentului în organism și
poate necesita ajustarea dozei.
 Monitorizarea Funcției Renale: La vârstnici, funcția renală poate fi afectată, ceea ce
poate influența eliminarea medicamentelor din organism. Prin urmare, este important
să se monitorizeze funcția renală și să se ajusteze dozele în consecință.
 Considerarea Comorbidităților: La vârstnici, există adesea comorbidități medicale
multiple, iar acestea pot afecta modul în care organismul răspunde la medicamente.
Este important să se țină cont de aceste comorbidități în procesul de dozare.
 Monitorizarea Efectelor Adverse: Copiii și vârstnicii pot fi mai susceptibili la efecte
adverse ale medicamentelor. Prin urmare, este importantă monitorizarea atentă a
efectelor secundare și ajustarea dozelor sau a medicamentelor în funcție de necesități.
 Individualizarea Dozelor: Dozele trebuie să fie individualizate în funcție de nevoile
specifice ale fiecărui pacient, luând în considerare vârsta, starea de sănătate, alte
medicamente luate și alți factori relevanți. Acest lucru ajută la asigurarea eficacității și
siguranței tratamentului.
16. Medicamentele şi factorii ce influenţează acţiunea lor: sexul, vârsta, starea
organismului, ereditatea, bioritmurile. Acţiunea medicamentului în timpul sarcinii
(embriotoxică, teratogenă, fetotoxică). Categoriile de medicmente în sarcină.

Medicamentele și Factorii care Influentează Acțiunea Lor:

Acțiunea medicamentelor poate fi influențată de mai mulți factori, inclusiv:
1. Sexul: Unele medicamente pot avea răspunsuri diferite în funcție de sex. Diferențele
hormonale și de compoziție corporală pot afecta absorția, distribuția și eliminarea
medicamentelor.
2. Vârsta: Vârsta poate influența metabolismul și eliminarea medicamentelor. Copiii și
vârstnicii pot necesita doze diferite pentru a obține efectele terapeutice dorite.
3. Starea Organismului: Starea generală de sănătate, prezența altor afecțiuni medicale
și funcția organelor pot influența modul în care organismul răspunde la medicamente.
4. Ereditatea: Factorii genetici pot juca un rol în modul în care organismul
metabolizează și răspunde la medicamente. Anumite variații genetice pot face ca
anumite medicamente să fie mai sau mai puțin eficiente.
5. Bioritmurile: Ritmurile biologice, cum ar fi ritmul circadian, pot afecta absorbția și
metabolismul medicamentelor. De exemplu, unele medicamente pot avea o eficacitate
mai mare sau mai mică în funcție de momentul zilei în care sunt administrate.
Acțiunea Medicamentului în Timpul Sarcinii:
17. Noţiune despre cronofarmacologie: cronofarmacocinetica, cronofarmacodinamia.
Principiile administrării medicamentelor în funcţie de ritmurile biologice.
Cronofarmacologia este o ramură a farmacologiei care studiază modul în care efectele
medicamentelor variază în funcție de ritmurile biologice naturale ale organismului uman.
Aceste ritmuri biologice sunt adesea cunoscute sub numele de ritmuri circadiene și includ
ciclurile de activitate și repaus care se repetă în mod regulat în decursul a aproximativ 24 de
ore. Cronofarmacologia se concentrează pe înțelegerea modului în care medicamentele pot fi
administrate în mod eficient pentru a optimiza eficacitatea și siguranța tratamentului.
Cronofarmacocinetica se referă la studiul modului în care kinetica medicamentului
(absorbția, distribuția, metabolizarea și eliminarea) variază în funcție de ritmurile biologice.
Unele medicamente pot fi absorbite mai eficient sau pot avea o jumătate de viață mai lungă
în funcție de momentul administrării, ceea ce poate influența concentrația medicamentului în
sânge.
Cronofarmacodinamia se referă la studiul modului în care efectele farmacodinamice ale
medicamentelor (mecanismele prin care medicamentul acționează în organism) variază în
funcție de ritmurile biologice. De exemplu, receptori specifici pot fi mai sau mai puțin
sensibili la un medicament în funcție de momentul zilei, ceea ce poate afecta răspunsul la
tratament.
Principiile administrării medicamentelor în funcție de ritmurile biologice includ:
1. Identificarea Ritmurilor Biologice: Pentru a utiliza cronofarmacologia în mod
eficient, este important să se identifice ritmurile biologice care pot afecta absorbția,
distribuția, metabolismul și eliminarea medicamentelor. Aceasta poate implica
monitorizarea nivelurilor de medicament în sânge sau studii de farmacocinetica și
farmacodinamia la diferite ore ale zilei.
2. Optimizarea Momentului Administrării: Cronofarmacologia poate sugera
momentele optime pentru administrarea medicamentelor pentru a obține efectele
terapeutice maxime și pentru a minimiza riscurile de efecte secundare sau toxicitate.
De exemplu, un medicament care trebuie să atingă concentrații plasmatice ridicate ar
putea fi administrat dimineața pentru a coincide cu activitatea maximă a
transportorilor sau a receptorilor țintă.
3. Individualizarea Tratamentului: Pentru a profita de beneficiile cronofarmacologiei,
tratamentul poate trebui individualizat în funcție de ritmurile biologice ale fiecărui
pacient. Cei cu ritmuri biologice atipice pot necesita ajustări specifice ale momentului
administrării sau ale dozelor.
4. Monitorizarea Continuă: Pentru a asigura eficacitatea și siguranța tratamentului, este
importantă monitorizarea continuă a pacienților și a parametrilor farmacocinetici și
farmacodinamici relevanți. Aceasta poate implica ajustări periodice ale dozelor sau ale
momentului administrării.
18. Fenomenele declanşate la administrarea asociată a medicamentelor: sinergism (direct,
indirect, infraaditiv, de sumare şi potenţiere) şi antagonismul (direct, indirect, unidirecțional
şi bidirecțional, fiziologic, chimic, competitiv etc.), definiție și caracteristica. Indiferenţa.

19. Fenomenele declanşate la administrarea repetată a medicamentelor: sensibilizarea,

toleranţa, dependenţa medicamentoasă, tahifilaxia, cumularea şi varietăţile ei.
Administrarea repetată a medicamentelor poate duce la diferite fenomene farmacologice,
care pot afecta modul în care organismul răspunde la aceste medicamente. Iată o descriere a
acestor fenomene:
1. Sensibilizarea: Sensibilizarea se referă la o creștere a sensibilității organismului la un
anumit medicament sau la un efect advers după administrări repetate. Cu alte cuvinte,
cu cât medicamentul este administrat mai des, cu atât organismul devine mai sensibil
la acesta. Acest fenomen poate duce la creșterea reacțiilor adverse sau la intensificarea
efectelor medicamentului.
2. Toleranța: Toleranța este opusul sensibilizării și se referă la o scădere a sensibilității
organismului la un anumit medicament în urma administrării repetate. Acest fenomen
se traduce prin necesitatea administrării unei doze mai mari pentru a obține același
efect terapeutic sau psihologic. Toleranța poate apărea în cazul medicamentelor cu
potențial de abuz, cum ar fi opioidele sau sedativele.
3. Dependența Medicamentoasă: Dependența medicamentoasă se dezvoltă atunci când
organismul devine fizic sau psihologic dependent de un medicament. Persoanele care
 se confruntă cu dependența medicamentoasă pot avea simptome de sevraj sau pot
experimenta o nevoie compulsivă de a lua medicamentul pentru a evita simptomele de
sevraj sau pentru a obține plăcere.
4. Tahifilaxia: Tahifilaxia se referă la scăderea eficacității unui medicament în timpul
unei administrări repetate la intervale regulate, fără o creștere a dozei. Acest fenomen
poate apărea atunci când organismul dezvoltă o adaptare la medicament, ceea ce face
ca efectul să fie mai slab sau să dispară în timp.
5. Cumularea: Cumularea se referă la acumularea medicamentului sau a substanțelor
sale active în organism în timpul administrării repetate. Acest lucru poate duce la
creșterea concentrației medicamentului în sânge și poate fi important în calcularea
dozelor și a intervalelor de administrare pentru a evita supradozarea.
6. Variații Ale Cumulării: Cumularea poate varia în funcție de caracteristicile
individuale ale pacientului și de medicamentul în sine. Unele medicamente se
acumulează mai mult decât altele în organism, iar acest fenomen poate fi influențat de
funcția hepatică, funcția renală și alți factori individuali.
20.