Prof. drd.

Florentin – Stelian Albu

____________________________

VOLEIUL
la nivelul
preadolescenţei
şi adolescenţei
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ALBU, FLORENTIN STELIAN
Voleiul la nivelul preadolescenţei şi adolescenţei /
Florentin Stelian Albu. - Buzău : Editgraph, 2011
Bibliogr.
ISBN 978-973-1957-96-8

796.325

Tipar: Editgraph Buzău

www.editgraph.ro
Prof. drd. Florentin – Stelian Albu

VOLEIUL
la nivelul
preadolescenţei
şi adolescenţei

- 2011 –
Toate drepturile asupra acestei lucări aparţin
autorului

Corectura: prof. Persinaru Rada şi Andrei Petre

Lector : prof. Rada Persinaru
Consultanţi: prof. Constantin Zinca
Coordonator: prof. Constantin Popa
Tehnoredactor: prof. Rada Persinaru, prof. Petre Andrei, prof.
Viorel Mazaru.
Foto: prof. drd. Florentin–Stelian Albu, prof.Constantin Popa,
Marian Boldisteanu, Rada Persinaru, prof. Petre Andrei, prof.
Constantin Zinca, Ion Stratone, Ion Drâmbocianu, Auras
Popescu.
Coperta I: aprilie 2005, formaţia de juniori a C.S.S. Buzău,
condusă de prof-antrenor MARIAN BOLDISTEANU, şi-a
adjudecat titlul de vicecampioană naţională , în urma fazei
finale desfăşurate la TULCEA.
Coperta IV: anul şcolar 1995/1996 a reprezentat pentru
formaţia de volei a Şcolii cu cls I-VIII Nr.11 Buzău, condusă
de prof. Constantin Popa, adjudecarea locului III pe ţară la
volei băieţi, faza finală având loc la Buzău.
Tiparul a fost executat la Editura Editgraf Buzău 2010.
 În loc de prefaţă

Orice sprijinire a unei persoane de a purcede spre scrierea

unei cărţi, orice prefaţă prin care recomand cititorilor o astfel
de întreprindere culturală, le consider fapte extreme de
inspiraţie, exemple concrete prin care instrucţia şi educaţia pe
care le-am primit în familie, dar şi pe treptele ierarhice ale
devenirii mele mă determină să nu mă îndepărtez de umanism,
de valoarea perenă a sprijinului semenilor.
Unul din astfel de semeni este şi autorul prezentei lucrări,
un profesor ajuns în anii cei mai fertili ai vieţii sale, când
încearcă să lase contemporanilor şi mai ales urmaşilor semne
palpabile ale trecerii sale prin lume. Practicând educaţia fizică,
disciplina pe care o consideră fundamentală în condiţiile
moderne ale ,,clădirii’’ unui tânăr, ale unei personalităţi
viguroase, capabile să participle activ la construcţie din orice
domeniu pentru care optează, doctorandul care ţinteşte titlul
ştiinţific la Universitatea din Chişinău, încearcă, şi spre
satisfacţia noastră chiar reuşeşte pe deplin să-şi condenseze
experienţa la catedră în pasiuni scrise cu nerv şi voiciune,
multe din ele cochetând chiar cu elemente de literatură
autentică, încredinţând tiparului o carte cu adresabilitate pentru
slujitorii cadrelor, dar, în egală măsură, şi părinţilor şi elevilor.
Absolvent al masteratului în cadrul Universităţii ,,Alexandru
Ioan Cuza” din Iasşi, cu specializare în jocul de volei, îşi
prezintă experienţa acumulată în conducerea unor grupe de
începători şi avansaţi, fete şi băieţi atât la Clubul Şcolar Buzău,
cât şi la şcoli cu cls.I-VIII din municipiu, pe care le pregăteşte
pentru diverse competiţii.
Caracterizat de modestie, cum îi stă bine unui intelectual
autentic, recunoaşte că în Buzău sunt profesori cu o experienţă
mai bogată decât a sa, care şi-au făcut din predarea educaţiei
fizice crezul vieţii lor. Şi această experienţă a confraţilor întru
didactică o prezintă în paginile carţii, conştient că ea se
5
constituie într-un adevărat sanctuar de practică, la care pot
accesa şi cei ce şi-au început activitatea doar în urmă cu câţiva
ani.
Dacă până nu cu mult timp în urmă paramiologia
susţinea că orice om care doreşte să-şi trăiască destinul prin
fapte apreciate de contemporani, este dator să aducă la viaţă un
copil, să sape fântâni, să planteze pomi, şi să construiască o
casă, pătrunderea masivă în lumea tehnicii a modificat, parţial,
această maximă; ca să-şi câştige aplauzele comunităţii în care
trăieşte, omul modern trebuie să aducă pe lume un moştenitor,
să zidească o casă - dacă este posibil una de vacanţă, o vilă ori
un palat - să planteze pomi, contribuind la acţiunile ecologice
ala verzilor, să zidească o fântână, dacă localitatea în care
trăieşte nu are realizată aducţiunea apei. Noul şi plusul
ultimilor ani la proverbul menţionat îl constituie scrierea
unei cărţi, realizarea unor C.V-uri şi, mânuirea la perfecţie
a calculatorului. Toate acestea prof. Florentin Stelian Albu le-a
realizat fiind mânat de dorinţa ascendentă de ridicare a
calificarii profesionale şi extindere a orizontului cunoaşterii,
ceea ce este, fară îndoială o atitudine demnă de admirat.
Prefaţatorul cărţii recomandă, cu căldură, lucrarea, în
care cititorul avizat ori ocazional poate găsi situaţii,
experienţe, opinii şi aprecieri extrem de interesante. Şi întrucât
autorul cărţii nu este la prima ispravă de acest gen, să-i
dorim ca spaţiul tipografic umplut cu experienţe de viaţă dintr-
o plajă tematică vastă să-i stea şi pe viitor la dispoziţie cu
aceeaşi generozitate.

Prof: Victor Andreica

6
 Cuvânt înainte
Prezenta lucrare are meritul de a pune
la dispoziţia profesorilor de educaţie fizică
şi în special a celor care au specializarea în
jocul de volei un material interesant, menit
să-i sprijine în completarea cunoştinţelor
teoretice, să le intermedieze asimilarea de
tehnici noi, să ridice nivelul de organizare
a lecţiilor şi antrenamentelor, să acceadă la
metode moderne de evaluare ale elevilor.
Fără să depăşesc perimetrul modestiei – sper ca cititorul
nostru să remarce această intenţie a mea –, cartea de faţă poate
fi apreciată ca o sursă de inspiraţie pentru activitatea didactică a
celor ce şi-au făcut din predarea educaţiei fizice însăşi sursa de
a-şi pune în valoare competenţa, dar şi modalitatea de a se
evidenţia în faţa comunităţii.
Abordând o plaja tematică amplă, începând cu selecţia
elevilor pentru grupele şi secţiile de volei şi continuând cu
dezvoltarea calităţilor motrice – viteza, îndemânarea, rezistenţa,
forţa –, pregătirea segmentelor corpului de importanţă majoră în
jocurile sportive, perfecţionarea supleţei şi detentei, lucrarea
insistă justificat considerăm noi, asupra unor elemente
fundamentale pentru practicarea voleiului la nivel de
performanţă: poziţia de bază şi deplasarea în teren, pasarea
mingii, lovirea mingii de sus cu două mâini, lovirea mingii de
jos cu două mâini, pasa înainte, pasa peste cap, pasa directă şi
din săritură, plonjonul lateral şi înainte, serviciile ( de jos, din
faţă şi de sus din faţă), lovitura de atac şi blocajul.
Cum aşa era şi firesc, lucrarea insistă, în egală măsură, şi
pe asimilarea elementelor de tehnică şi a tacticii de joc, pe
pregătirea fizică, îmbunătăţirea indicilor morfologici şi
funcţionali, pe probe şi norme de control, dar face şi numeroase
recomandări privind periodizarea efort – competiţie –

7
recuperare, pornind de la adevărul că în segmentul în care nu ne
desfăşurăm activitatea, lucrăm cu categorii de vârstă de la
clasele gimnaziale şi liceale. Având în vedere acest aspect, am
tratat în detaliu de amănunt necesitatea cunoaşterii personalităţii
elevului preadolescent şi adolescent, referindu-ne la respectarea
principiului particularităţilor de vârstă şi de sex, subliniind
importanţa dezvoltării intelectuale la clasele V-VIII şi IX-XII, a
motivaţiei în practicarea acestui joc nobil, voleiul, care, în timp,
poate asigura mari satisfacţii.
Având în vedere experienţa proprie agonisită la catedră,
dar prezentând şi ”secvenţa” din activitatea unor profesori cu
notorietate în domeniu, ne-am referit în mod deosebit la tactica
la serviciu, în atac şi apărare, la acţiuni de strategie colectivă,
dar şi la pregătirea echipelor pentru competiţii şi la necesitatea
perfecţionării organizatorice a sistemului de jocuri pentru
grupele de începători, avansaţi şi de performanţă.
Autorul este conştient de faptul că prezenta lucrare nu
epuizează, exhaustiv, întreaga problematică a acestui joc
modern şi atractiv, voleiul, ci doar deschide un orizont spre
investigarea, pe mai departe, a disciplinei, stârnind interesul şi
altor profesori, antrenori, jucători, instructori etc. spre a se
apleca asupra acestuia din ipostaza de autori de lucrări
interesante.
Pentru a scuti cartea de ariditatea studiilor monografice
care exagerează în utilizarea unor documente, tabele, statistici,
date de amănunt, care ar fi împietat asupra descifrării mesajului,
am optat pentru o diversitate de specii în organizarea
conţinutului, utilizând sinteza, autopersiflarea, inserţia literară,
evocarea, recurgând şi la anecdote, caleidoscop, dar totul
subordonat realului, comunicării unei experienţe nu numai
personale ci şi a unor profesori de notorietate.
În fundamentarea şi sistematizarea ideilor cuprinse în
prezenta lucrare, de un ajutor deosebit ne-au fost dialogurile
purtate cu profesorii de la Clubul Sportiv Şcolar Buzău, de la

8
instituţii de învăţământ gimnazial şi liceal din acelaşi
municipiu, dar în primul rând cu colegii …….didactică,
adevăraţi consultanţi, respectiv Constantin Popa, directorul
Şcolii cu cls. I-VIII nr.11, Constantin Zincă, profesor la Şcoala
cu cls. I-VIII nr.16, Auraş Popescu, profesor la Colegiul
Naţional „B.P.Hasdeu” şi Marian Boldisteanu, profesionist de
mare anvergură, fost jucător celebru de volei, iar în prezent
antrenor. La aceştia mai adăugăm prezentarea unor opinii ale
altor cadre didactice printre care: Ion Stratone Petre şi Ion
Drâmboceanu de la Colegiul Agricol „dr. Constantin
Angelescu” precum şi Rada Perşinaru şi Petre Andra de la
Şcoala cu cls. I-VIII nr.12 Buzău. Tuturor acestora, precum şi
multor altora care sunt acoperiţi de haina anonimatului, le
adresăm călduroase mulţumiri, rămânându-le datori pentru
gestul lor de mare onestitate, nobleţe şi camaraderie. De
asemenea le vom rămâne îndatoraţi celor care vor răsfoi
prezenta lucrare şi, sub o formă sau alta, vor exprima judecăţi
asupra cărţii şi mai ales vor sugera propuneri de îmbunătăţire a
mesajului său, propuneri pe care le vom cuprinde într-o
ipotetică variantă adăugită şi îmbunătăţită.

Prof. drd. Florentin – Stelian Albu

9
 Capitolul I

Volei – trăsături generale

Atât în prezentul capitol, cât şi în următoarele, voi

prezenta experienţa proprie agonisită în anii de catedră petrecuţi
în îndrumarea grupelor de elevi de la Clubul Sportiv Şcolar,
Şcolile generale cu cls. I – VIII Nr. 11, 6 şi 16 Buzău, dar şi
experienţa altor cadre de specialitate din municipiu, zonele
rurale şi din alte localităţi ale ţării.
Chiar dintru început trebuie să admitem că voleiul este un
joc nobil, modern, pretabil pentru a accede în rândurile sale
“actori” din clasele V – VIII, IX – XII, dar şi a unor sporturi
care ating măiestria, consacrându-se în conştiinţa
colectivităţilor din care fac parte. Acest joc este cu atât mai
pretabil pentru elevul modern, cu cât specificul vieţii îl
îndepărtează de mişcare, de sport, predispunându-l la obezitate,
situaţie deloc recomandabilă pentru sănătate. Studii de ultimă
oră atestă că unul din patru adolescenţi şi tineri este încadrat în
grupa de supraponderali, în timp fiind “îmbrăţişaţi” de afecţiuni
hipertensive, cardiace, diabetice şi nu numai, impunându-i un
stil de viaţă afectat serios de astfel de boli.
Secţiile de volei ale cluburilor sportive şcolare, dar şi
ramurile de profil din celelalte unităţi de învăţământ reprezintă
bază pentru voleiul de performanţă din România, domeniu în
care, în anii 1965 – 1985, eram cotaţi printre favoriţii europeni
şi mondiali la câştigarea trofeelor din diferite campionate şi
competiţii.Ca unităţi şcolare cu profil sportiv, C.S.S. cu menirea
să organizeze activitatea elevilor atraşi la astfel de îndeletniciri,
care manifestă aptitudini să practice sporturi de performanţă. Se
cunoaşte de către persoanele avizate, faptul că antrenorii şi
profesorii de la C.S.S. au ca obiectiv prioritar “ depistarea,
selecţionarea, iniţierea, pregătirea şi perfecţionarea copiilor şi
10
juniorilor pentru practicarea sportului de performanţă şi de
înaltă performanţă”1.
Concepute pe baza normativelor şi criteriilor stabilite de
Ministerul de resort, secţiile de volei din C.S.S. îşi desfăşoară
activitatea pe grupe atât valorice, cât şi de vârstă, acestea fiind:
începători, avansaţi şi de performanţă. Cele de începători
cuprind preadolescenţii între 11 – 12 ani, cele de avansaţi se
adresează elevilor între 13 – 15 ani, iar cele de performanţă
reunesc tinerii de pe băncile şcolii care au între 16 – 18 ani.
Datorită particularităţilor fizico-psihice care le avantajează,
fetele pot accede în grupa de performanţă cu unul - doi ani
înaintea băieţilor.
În mod obligatoriu, atât la C.S.S., cât şi la celelalte unităţi
de învăţământ în care se urmăreşte obţinerea unor performanţe
superioare trebuie să se respecte repartizarea elevilor pe grupe
valorice şi de vârstă, aceasta aserţiune permiţând asigurarea
unor nuclee umane omogenice, creându-se apoi condiţii pentru
o instruire rapidă şi modernă. În cazul în care se întâmplă
precum s-a înregistrat la grupele pe care le-am instruit personal
în anii de când îmi desfăşor activitatea la C.S.S. şi întâlnim
elevi extrem de talentaţi, accesul acestora în forme de pregătire
se poate face mai repede decât prevăd normele standard.
Nu numai la C.S.S., ci şi la Colegiile “B.P. Haşdeu“,
“Eminescu“, “Economic” şi şcolile generale nr. 11, 6 şi 16 din
Buzău, structura internă a conceperii secţiilor de volei s-a pliat,
mai ales în ultimii ani, pe o piramidă funcţională şi eficientă,
care a permis şi permite, în continuare, realizarea activităţii de
instruire în flux, acordându-se importanţa cuvenită depistării
talentelor, selecţiei, pregătirii, inclusiv a elevilor din echipele
reprezentative la nivel de şcoală, localitate şi loturile naţionale.
Acţionându-se în acest mod, printr-o motivaţie superioară,
antrenamente intense şi concursuri de dificultăţi diferite, vom

1
Vasile Ghenadi: „ Volei – modelarea instruirii copiilor şi juniorilor”,
Editura Sport – turism, Bucureşti, 1981
11
putea realiza obiectivul ridicării nivelului voleiului de
performanţă al elevilor şi juniorilor, punând apoi la dispoziţia
echipelor de seniori talente care să asigure reintrarea României
în circuitul de valori al acestei discipline.

12
 Capitolul II

Selecţia jucătorilor

Profesori de specialitate de notorietate, dar şi unii slujitori

ai catedrei cu har publicistic, au abordat deseori această
problemă, subliniindu-i ponderea în reuşita secţiilor de volei.
Astfel, asistenţii universitari Oana Rusu şi Cătălin Ştirbu, ce-şi
desfăşoară activitatea în cadrul Universităţii “Alexandru Ioan
Cuza” din Iaşi, menţionează într-un studiu dedicate problemei
pe care o dezbatem în prezentul capitol, că “ selecţia este prima
şi cea mai importantă acţiune pe care o realizează profesorul şi
constă în alegerea celor mai dotaţi copii pentru activitatea
sportive şi, implicit, pentru volei”2. Propria mea experienţă
pledează pentru adevărul că accesul elevilor spre performante
înalte poate fi scurtat, dacă selecţia se face riguros, temeinic şi
într-o organizare fără cusur.
În cadrul cluburilor sportive şcolare, profesorul va sfătui
părinţii să-şi orienteze copiii spre această disciplină – voleiul
– numai dacă descendenţii lor au o talie înaltă, sunt bine clădiţi
fizic şi dovedesc o motricitate corespunzătoare. După aceleaşi
criterii va selecţiona, în urma vizionării orelor de educaţie fizică
ce sunt conduse de alţi profesori, şi elevi care-i reţin atenţia,
dovedind calităţi certe pentru practicarea acestui joc. În esenţa,
selecţia urmăreşte mai multe criterii, din rândul cărora mă voi
opri la cele cu o importanţă mai mare:
 aprecierea tipului constituţional al elevului;
 calităţile motrice generale şi specifice;
 capacitatea de însuşire a unor noi deprinderi motrice;
 avizul medical pentru prestarea acestui sport;

2
Oana Rusu; Cătălin Ştirbu:„Volei – Îndrumar metodic”,Editura
Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003
13
  tipul psiho-somatic;
 motivaţia elevului pentru a opta pentru acest sport şi de a
adera fără rezerve, la programul de pregătire stabilit de
profesor.
În continuare, mă voi referi, uneori chiar şi numai
enunţiativ, la criteriile menţionate mai sus.
a) Tipul constituţional al elevului
Se va opta pentru selecţia elevilor longilini, cu bazinul
redus, dar cu membrele superioare şi inferioare lungi. Vom
cerceta şi dacă ADN-ul copiilor le este favorabil, în sensul că
părinţii au o înălţime apreciabilă, precum şi membrele lungi.
Aceasta este o premisă că şi copilul lor să crească, în înălţime,
cel puţin la nivelul părinţilor. Programarea înălţimii viitoare ce
va fi atinsă, la maturitate, de către elevi, va avea în vedere:
mărimea labei piciorului, aspectul somatic al celor ce l-au adus
la viaţă, dând credit aserţiunii că factorul ereditar ne poate
conduce la concluzii fără erori, în cele mai multe cazuri. În
această acţiune plecăm de la cercetările în domeniu, care susţin,
pe baza unor studii temeinice, că, în 80% dintre cazuri, copilul
împrumuta aspectul somatic al părinţilor, mai exact spus fetele
îi moştenesc pe taţi, iar băieţii îşi vor însuşi calităţile mamelor,
inclusiv înălţimea şi capacitatea motrică. Întrucât cele mai
dinamice mutaţii în înălţime se produc, la fete, între 11 – 13 ani,
iar la băieţi între 12 – 15 ani, profesorul va urmări creşterea în
înălţime mai ales în aceste perioade. În cazul în care
preadolescenţii nu cresc apreciabil în această vârstă, au puţine
şanse ca să fie înalţi la maturitate.
Studiile efectuate de medici şi de alţi specialişti pe
eşantioane importante de tineri, au condus la concluzia că “
înălţarea pe verticală” a tinerilor se face, în medie, la cota de 8
cm pe an, din care cauza exerciţiile şi antrenamentele conduse
de profesor trebuie să vizeze dezvoltarea organismului, dar
dozarea acestora vă viza rolul de stimulator al creşterii şi nu de
frânare a acesteia, urmărindu-se, prioritar, şi influenţa celorlalţi

14
factori: condiţiile de trai ale elevului, alimentaţia, regimul zilnic
de efort, recuperarea, stresul, practicarea unor sporturi
complementare.
b) Calităţile motrice generale şi specifice
Viteza, îndemânarea, forţa şi rezistenta, respectiv toate
calităţile motrice sunt extrem de solicitate la jocul de volei, la
fel cum practicarea acestui sport face trimitere şi la îndemânare
şi viteză, cu toate competentele acestora, respectiv:
”coordonarea neuromotorie, orientarea în spaţiu a corpului şi
ale segmentelor sale, capacitatea de percepere a distanţelor, a
direcţiei şi vitezei mişcărilor, dar şi mobilitatea articulara, forţa,
rezistenta generală şi specifică”3. Exigenta în selecţie şi
pregătire trebuie să fie maxime, întrucât calităţile motrice
fundamentale - îndemânare şi viteza – se educă extrem de greu
şi în timp, în condiţiile în care acestea absentează din zestrea
genetică a elevilor. Studiile de specialitate evidenţiază faptul că
nu toate calităţile menţionate mai sus pot fi însuşite de jucători.
Din această cauză, ele au fost grupate în calităţi stabile ( mai
greu de atins) şi calităţi perfectibile. Din rândul celor stabile,
foarte puţin influenţate de mediu sunt dimensiunile
longitudinale ale corpului şi segmentelor(numite şi somatice) şi
calităţile motrice fundamentale, aici incluzându-se viteza şi
îndemânarea. Cele labile(perfectibile) ce pot fi modificate prin
antrenament, alimentaţie şi conduita, se referă la perimetrele,
greutatea organismului, la rezistenţă şi forţă.
În continuare, mă voi referi la aspecte vizând calităţile
motrice stabile, pe care le urmăresc, cu maximă atenţie, în
procesul de selecţie al elevilor de la C.S.S. Buzău. Acestea
sunt:
 Viteza, mai exact spus, reacţia sportului, execuţia şi
repetiţia. Substratul morfofuncţional al vitezei am constatat, din
experienţă proprie, că se conturează, mai pregnant, în jurul

3
Oana Rusu; Cătălin Ştirbu: „Volei – Îndrumar metodic”,Editura
Universităţii „ Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2003
15
vârstei de 14 ani, dar primii muguri ai acesteia se pot deduce cu
2 – 4 ani mai înainte;
 Îndemânarea generală şi specifică se referă la calităţile
înnăscute(generală), dar şi la cea dezvoltată prin intermediul
sportului la care ne referim, voleiul(specifică). Aici profesorul,
antrenorul ori instructorul urmăresc deprinderea şi însuşirea
unor calităţi psihomotrice, din rândul cărora menţionez:
echilibrul, orientarea rapidă a corpului în spaţiu, coordonarea
mişcării membrelor, a grupelor musculare, analiza şi de
compunerea mişcărilor, decizia rapidă de diferenţiere şi
reproducere a direcţiei, vitezei, tempoului şi aptitudinii mişcării.
Profesorii, metodiştii, publiciştii în domeniu, dar şi cadrele
medicale cu specialitate în sport, sunt unanimi în a aprecia
diversitatea calităţilor perfectibile, care sunt:
 Forţa – calitate extrem de importantă, care se
conturează pe parcursul antrenamentelor. Altă calitate din
această grupa o formează detenta, ce dezvolta indici pentru
rezolvarea sarcinilor de joc;
 Rezistenţa – reprezintă o calitate psihofizică şi constă în
funcţionalitatea la parametrii înalţi a organismului. Ea poate fi
pusă în valoare şi de un moral volitiv superior, care îl motivează
pe sportiv. Antrenamentele trebuie să vizeze prioritar, creşterea
valorii rezistenţei specifice, pe plan secund rămânând cea
generală;
 Mobilitatea articulară – calitate ce are ca adjuvant un
substrat morfofuncţional, respectiv sistemul osteo-articular şi
muscularo-ligamentar. Această însuşire reprezintă capacitatea
sportivului de a efectua cu amplitudine mare.
c) Capacitatea de însuşire a unor noi deprinderi motrice
Această calitate se urmăreşte cu atenţie pe toată durata
selecţiei. Dacă elevul dovedeşte însuşirea rapidă a mişcărilor
specifice, el are posibilităţi certe de a viza marea performanţă.
Această capacitate este condiţionată de o îmbinare armonioasă a
unor calităţi motrice(viteza, îndemânare, rezistenta, forţa) cu

16
unele calităţi neuropsihice, printre care: echilibrul cortical,
înţelegerea, rapiditatea în decizie.
d) Avizul medical pentru prestarea acestui sport
Menţinerea ori excluderea elevilor din selecţiile de volei va
fi stabilită de un control medical riguros şi obiectiv, care poate
determina şi boli ori afecţiuni ascunse ale copilăriei. Periodic(
cel puţin de două ori pe an), controalele medicale ale elevilor
vor fi efectuate de o comisie specializată în domeniu, inclusiv
prin probe de laborator, urmărindu-se starea generală de
sănătate, dezvoltarea fizică, circulaţia sanguină, capacitatea
respiratorie. Sportivii care suferă traumatisme în timpul
antrenamentelor ori competiţiilor, vor fi orientaţi spre
cabinetele medicale ori laboratoarele de înaltă competenţă în
domeniu.
e) Tipul psiho-somatic
Subtitlul se referă la respectarea factorului psihic, în cadrul
căruia selecţia va urmări depistarea însuşirilor specifice,
avându-se în vedere adevărul probat de practică potrivit căruia
jocul de volei are câteva particularităţi: lipsa disputei directe cu
adversarul, arbitrajul, câte nu conţine atâta subiectivism,
precum la alte discipline(fotbal, handbal etc.). Din perspectiva
acestui subcapitol, trebuie să se urmărească necesitatea că
selecţia să nu neglijeze rezistenta elevilor la emoţii negative,
precum şi temperamentul în timpul concursului, echilibrul
jucătorului, dar şi trăsăturile sale de caracter, respectiv
aptitudinile, mobilurile, calităţile morale şi de voinţă, printre
care curajul, devotamentul, dârzenia şi combaturitatea.
f) Motivaţia elevului, adeziunea la programul de pregătire
Există numeroşi elevi talentaţi, care au aptitudini pentru a
practică acest joc, însă datorită unor hobby-uri personale ori a
influenţei greşite a familiei, nu se lase atraşi la acest sport.
Profesorul nu trebuie să piardă timpul cu astfel de talente fără
motivaţie. De asemenea, nu puţine sunt cazurile când unii
sportivi nu au voinţă pentru a presta voleiul o perioadă mai

17
lungă, fiind tentaţi să renunţe la el, întrucât consideră
antrenamentele prea epuizante. Nici această categorie de elevi
nu are chemare pentru sportul de performanţă, recomandându-
se ca profesorul să renunţe la ea.
La rândul lor, alţi specialişti, printre care Alexandru
Păcurariu, Ioan Iacob, Oana Braharu şi Florin Balaiş4, sunt
preocupaţi în tratarea selecţiei de probleme precum: vârsta
potrivită pentru opţiunea elevilor la practicarea voleiului,
metode şi procedee de detectare a calităţilor elevului,
respectarea psihologiei şi particularităţilor de vârsta ale elevilor,
selecţia trebuie privită ca un proces continuu, aspecte
organizatorice ale selecţiei, criteriile de selecţie: medico-
biologice, somatice, motrice etc.
Referitor la acest capitol al selecţiei, se impune o
concluzie obiectivă, rezultată atât din parcurgerea bibliografiei
de specialitate, cât şi din experienţă proprie: profesorul ori
antrenorul care “pierd timp” pentru a identifica talente
autentice, reprezintă, cel mai adesea, formatorul unor mari
voleibalişti.

4
Colectivul menţionat: “Manualul profesorului de volei”, Editura Helios,
Iaşi, 2000
18
 Capitolul III

Despre instruirea grupelor de începători

Literatura de specialitate, dar şi experienţa acumulată

personal în câmpul catedrei, în perioada de când funcţionez ca
profesor de educaţie fizică, pledează pentru recunoaşterea unor
modele standard de instruire a elevilor, condensate pe grupe.
Astfel, grupa de începători se subdivide în două subgrupe,
respectiv:

Anul I, elevii de 11 ani

Aceasta presupune o selecţie în doi “timpi”, selecţia
iniţială şi cea intermediară. Prima selecţie va debuta în luna
septembrie şi se va prelungi pe toată durata anului şcolar. Pe
parcursul acesteia se va urmări depistarea şi recrutarea copiilor
cu aptitudini fizice şi motrice specifice. Din cei selectaţi, eu am
alcătuit două grupe a câte 20 de elevi cu talie corespunzătoare,
cu care apoi am început instruirea şi trecerea probelor fizice,
după o pregătire iniţială. Iată probele la care i-am supus pe
elevi:
 Detenta de pe loc;
 Săritura în lungime de pe loc;
 Deplasarea laterală 10 x 3 m;
 Deplasarea înainte-înapoi;
 Pasă de control cu ambele mâini de sus;
 Serviciul de sus, din faţă.
În luna decembrie am unificat cele două grupe, constituind
una singură alcătuită din 30 de elevi. Pe parcursul celorlalte luni
din primul an de volei, am urmărit cerinţele de dezvoltare şi
pregătire fizico-motrice, dar şi capacitatea psihică a elevilor
reţinuţi în pregătire.

19
 Învăţând din experienţa profesioniştilor cu mai mulţi ani
vechime în instruirea elevilor în activitatea de volei, am reţinut
adevărul ca în anul I de pregătire nu se urmăresc obiective de
performanţă propriu-zise, ci doar componente de bază ale
viitoarei evoluţii. Am vizitat mai multe şcoli şi licee, în urma
acţiunii respective reţinând 5 – 6 jucători de mare perspectivă,
cu talie şi motricitate deosebite. Totodată, am luat în studiu 4-5
elevi cu calităţi alese, în vederea pregătirilor pentru a putea
îndeplini sarcinile viitorilor ridicători-coordonatori.
În primul an, pregătirea grupei de elevi reţinut în lotul
selecţionat o realizez, de regulă, prin participarea în competiţii
locale, zonale, dar şi în cele cu finalitate la nivel naţional. În
acest an în care am organizat selecţia, caracteristicile în
organizarea jocului au avut în vedere următoarele etape:
 Jocul 2 la 2 pe teren 3/4 m, cu serviciul de sus, pasă cu
ambele mâini de sus şi cu trecerea mingii peste plasa din a treia
lovitură;
 Jocul 3 la 3 pe teren 3/6 m, pase şi trecerea mingii peste
plasa din a treia lovitură;
 Jocul 4 la 4 pe teren 4.5/6 m, cu trei lovituri obligatorii la
fiecare fază. Se face rotirea după fiecare câştigare a serviciului,
jucătorii preluându-şi sarcinile noilor zone. Se stabilesc şi
căpitanii de echipă.
Ca model antrenamentele în primul an de instruire vor
adopta:
a. Jocul la câştigarea serviciului;
b. Jocul la câştigarea punctului
Pentru deprinderea acestora, am insistat, în mod deosebit,
pe momentele: drumul jucătorului, traiectoria mingii, lovitura
de atac, blocajul, jucătorul cu mingea, trăgătorul, ridicătorul,
trăgătorul principal, trăgătorul secund, rolul antrenorului.
În deprinderea de către copii a elementelor componente
ale jocului de volei, am insistat, în mod deosebit, asupra
învăţării serviciului( lovirea mingiei cu palma cu o mână de sus,

20
precizarea suprafeţei de contact, serviciul la perete de la 3 – 4
m, serviciul la distanţa 5 – 6 m, serviciul peste plasa), a
blocajului, loviturii de atac, păsării mingiei, fandărilor la
stânga-dreapta pentru ridicarea mingiei etc.
Tot în anul I, prin exerciţii şi antrenamente asidue, am
avut în vedere dezvoltarea fizică, armonioasă, dezvoltarea
calităţilor motrice, îmbunătăţirea vitezei specifice, cultivarea
îndemânării, exerciţii pentru detenta la membrele inferioare şi
superioare, pentru pregătirea acrobatică. N-am neglijat însă nici
pregătirea teoretică, tactica şi psihologică. Toate aceste
elemente la care m-am referit, precum şi multe altele care se
subînţeleg, mi-au ocupat, în ultimii cinci ani la grupele de
începători, un volum de pregătire de circa 300 de ore, calculate
la şapte ore pe săptămână ori 42 de săptămâni. În această
perioadă, fie sub supravegherea personală, fie din iniţiativă
elevilor, i-am îndrumat pe începători să efectueze de cel puţin
două ori un control medical la laboratoare ori centre
specializate. De fiecare dată am avut surpriză neplăcută să
constat că cel puţin unul, doi elevi aveau afecţiuni care nu le
mai permitea să practice jocul de volei vizând performanţă.
Totodată, nu au fost neglijate controlul, verificarea şi
aprecierea îndeplinirii componentelor modelului, precum şi
problemele ce ţin de organizare, din rândul cărora menţionez:
selecţia, evidenta elevilor, frecventa acestora la lecţii, legătura
cu unităţile de învăţământ de la care provin aceşti elevi;
legătura cu familia elevilor, întocmirea documentelor de
planificare anuală, trimestriala şi pentru fiecare activitate,
îmbunătăţirea bazei materiale privind sala, terenurile de
antrenament, materiale ajutătoare, mingi etc.

Anul II ( 12 ani)
La această grupă, în anii de când funcţionez la catedra de
volei, am realizat selecţia intermediară din cadrul grupei de
începători, dar şi din afara acesteia, selecţionând elevii ce

21
corespund. Cerinţele acestor adolescenţi trebuie să fie
următoarele:
- talia de 170 cm şi de 161 cm la ridicătoare pentru fete;
- 164 cm şi 160 cm pentru ridicători;
Aceste criterii au fost dublate prin parametrii fizici, testaţi
prin detenta de pe loc, săritura în lungime de pe loc, deplasarea
laterală, deplasarea înainte-înapoi, separat pentru fete şi băieţi.
Obiectivele de performanţă le-am testat pe 3 – 4 jucători
de mare perspectivă, cu care am realizat o pregătire
suplimentară individualizata. Modelul de joc pentru aceşti elevi,
dar şi pentru ceilalţi din grupa de 25 – 30 de adolescenţi, va
cuprinde exerciţii de învăţare şi perfecţionare a paselor scurte
înalte, înainte şi peste cap, a celor lungi şi joase înainte
executate din toate zonele de la plasa în urma deplasărilor pe
distanţe între 3 – 7 m. Săptămânal vor fi exersate zeci de pase în
peste o mie de antrenamente comune, dar şi speciale cu grupa
de ridicători. Se vor organiza competiţii interne cu modelul de
joc 4 la 4 pe teren 4/9 şi la 6 la 6 pe teren normal. În partea
doua a anului, grupa va participa la competiţii organizate cu
echipe de aceeaşi vârsta şi valoare.
Referitor la organizarea jocului, se impune pregătirea
pentru deprinderea schemei de 6 la 6 pe teren normal,
utilizându-se doi ridicători şi patru trăgători, urmărindu-se
predilect, câştigarea serviciului şi a punctului. Totodată, se vor
face antrenamente specifice pentru învăţarea blocajului
individual la atacul advers, urmat de cele trei lovituri
consecutive: preluare din atac, pasă şi lovitura de atac, iar în
linia a doua se va exersa aşezarea cu jucătorul şase avansat.
În partea a doua a anului, vom introduce şi învăţarea
preluării în formaţia de joc, cu ridicătorul în Z 2, Z 3 şi Z 4,
când preluarea propriu zisa va fi rezolvată cu cinci jucători
cărora le revine această sarcină. Pentru toţi jucătorii, pasă va fi
prezentată, în mai multe antrenamente, în diferite faze ale
acestora: la încălzire în cadrul unor exerciţii complexe la plasă

22
şi peste plasa, când se efectuează preluări din atac, din serviciu,
blocaj ori atac cu caracter general. Profesorul ori antrenorul
trebuie să asigure că execuţia paselor să se facă cu structura
completă, respectiv: deplasare plus oprire plus lovirea mingiei
în degete. Trebuie concepute şi realizate numeroase exerciţii
pentru învăţarea ridicării mingiei la care să participe şi
ridicătorii. Exerciţiile pentru diversele structuri de joc trebuie
alternate cu unele complexe, de tipul 3 la 3 de o parte şi de alta
a plasei – cu ţinerea în joc cât mai mult timp a mingiei sub
formă de pase – jocuri şcoală ( 3 la 3, 4 la 4, 6 la 6), jocuri cu
tema (3 la 3, 4 la 4, 6 la 6) în cadrul cărora se urmăresc
prioritar, asimilarea tacticii şi strategiei, organizarea de
ansamblu a echipei, serviciul, preluarea, pasele, lovitura de
atac, blocajul etc. Atunci când se greşesc anumite elemente,
profesorul opreşte jocul, face analiza erorilor şi indică modul de
lovire ori de pasăre a mingiei.
Un alt set de exerciţii va viza pregătirea fizică specială,
cu obiectivul creşterii forţei de lovire în minge pe fondul
blocării umărului, cotului şi palmei. La această grupa de anul II
începători blocajul se va face individual, deprinderea lui
realizându-se, de asemenea, prin jocuri şcoală (3 la 3, 4 la 4 pe
teren redus şi 6 la 6 pe teren normal), jocuri cu tema (3 la 3, 4
la 4 sau 6 la 6) în care se stabileşte itinerariul paselor, blocajul,
preluarea din atac etc.
Din perspectiva instructiv – educativa , obiectivele
urmărite de profesor la această grupă sunt:
 Dezvoltarea fizică armonioasă şi a calităţilor motrice
generale şi specifice – 45 %;
 Realizarea modelului de joc – 45 %;
 Pregătirea teoretică, psihologică şi tactică – 10 % din
timp.
Volumul pregătirii va însuma anual peste 300 de ore,
revenind 7 ore pe săptămână timp de 42 de săptămâni. În toţi
anii când am activat în cadrul grupelor cu specialitatea volei,

23
cel puţin de două ori pe an – în septembrie şi martie – am
condus elevii la un control medical de specialitate, iar periodic
am verificat şi apreciat îndeplinirea componentelor pregătirii,
stabilind măsuri în consecinţă.

24
 Capitolul IV

Instruirea grupelor de avansaţi

Şi grupa de avansaţi este divizată tot în doi ani, din care
primul se referă la elevii de 13 ani, iar secundul la tinerii de 14
ani. Admiţând această structură, considerăm că mesajul
capitolului va putea să fie tratat cu un mai accentuat grad de
specializare şi profesionalism.

Anul I ( 13 ani)
De la început trebuie să menţionez că pregătirea acestei
grupe constituie o etapă superioară sub raport calitativ, datorită
în primul rând acumulărilor realizate de începători, dar şi din
perspectiva vizării unor obiective de performanţă şi de mare
performanţă.
Pe fondul particularităţilor de sex mai pregnante la
această vârstă, pregătirea fetelor vă fi nuanţata faţă de cea a
băieţilor sub aspectul tuturor componentelor5. La această grupa
de vârstă, selecţia intermediară va face posibilă alcătuirea unui
colectiv omogen, constituit din doar 10 – 20 elevi, aleşi după
considente de talie, pregătire fizică corespunzătoare, capacitate
tehnico-tactica şi psihică, care, în perioada de debut a anului
şcolar, trebuie să îndeplinească următoarele norme:
- fetele – 170 cm, rar pentru ridicătoare, 167 cm;
- la sfârşitul anului şcolar, fetele vor avea 175 cm înălţime,
iar ridicătoarele 170 cm;
- în cazul băieţilor, 164 cm şi 160 cm pentru ridicător iar la
finele perioadei de un an 170 cm şi 165 pentru ridicători.
Selecţia elevilor se va face în urma unor exerciţii din
rândul cărora ne referim la cele mai semnificative:

5
Vasile Ghenadi: “ Volei, modelarea instruirii copiilor şi juniorilor”,
Editura Sport - Turism, Bucureşti, 1984
25
- detenta fără elan;
- detenta cu elan;
- 8x6 m;
- proba combinată;
- alergarea de 800 m;
- aruncarea mingiei medicinale.
Capacitatea tehnico-tactica va fi constata în cadrul unor
antrenamente care vor viza: execuţia acţiunilor de joc izolat la
serviciu, preluarea din serviciu şi pasă, câştigarea serviciului,
blocajul şi câştigarea punctului, respectiv atacul, blocajul şi
preluarea din atac. De la caz la caz, dacă întâlnim talente
autentice în rândul elevilor de vârstă mai mică cu unul – doi
ani, aceştia pot fi cooptaţi în grupul de avansaţi anul I.
Ca obiective de performanţă se va urmări depistarea şi
pregătire individualizată a trei – patru jucători de mare talent,
antrenamentele fiind subordonate necesităţii ca aceştia să fie
selecţionaţi în loturile naţionale de juniori II şi juniori I. Se va
avea în vedere conceperea unor exerciţii de pregătire
individuală a fiecărui jucător pentru toate componentele jocului:
ridicători, trăgători, pasatori, participanţi la blocaj etc.
Referitor la modelul jocului, zeci de ore de pregătire vor
viza jocul la câştigarea serviciului( 60 – 70 % din timp) şi jocul
la câştigarea punctului ( 10 – 20 %). În cadrul antrenamentelor
care vizează aceste obiective, se vor avea în vedere exerciţii de
preluare din zone diferite, corespunzătoare rotaţiei şi formulei
de joc, pasele cu deplasare şi preluare, preluarea serviciului din
diferite zone, preluarea din serviciu, pregătirea şi executarea
atacului, pasă scurtă, lungă, joasă, înainte şi peste cap,
implementarea în echipă a funcţiei de coordonator şi conducător
de joc, învăţarea şi executarea loviturilor de atac. În însuşirea
acestor procedee se vor exersa, în permanenţă, zeci de ore de
jocuri - şcoală şi jocuri cu tema.
Jocul la câştigarea punctului va avea ca structură însuşirea
procedeelor de blocaj, preluarea din atac, pasă şi atac, schimbul

26
de zone al jucătorilor, pasă către ridicătorul din linia a doua.
Participarea echipelor grupei de avansaţi la competiţii începând
din acest an de pregătire se va face în condiţiile pregătirii
jocului în atac în cadrul celor două structuri la care ne-am
referit.
În cadrul principalelor obiective instructiv-educative,
profesorul urmăreşte, prioritar, dezvoltarea fizică armonioasă şi
a calităţilor motrice(40 %), realizarea modelului de joc (50 %),
pregătirea teoretică, tactică şi psihologică (10 %). Vizând
asemenea obiective, exerciţiile şi antrenamentele vor ţinti
dezvoltarea calităţilor motrice generale şi specifice, dezvoltarea
îndemânării, a detentei membrelor inferioare şi superioare, a
vitezei generale şi specifice.
Volumul anual de pregătire va însuma circa 500 de ore de
antrenament, respectiv 46 de săptămâni ori 9 sau 11 ore, din
care 150 de ore în primul trimestru, tot atâtea în cel de-al doilea
şi 200 în trimestrul al treilea, din care 80 în vacanţa de vară.
Nici în cadrul acestei grupe nu va fi neglijat controlul medical
obligatoriu al elevilor de cel puţin două ori în intervalul amintit.
Nu vor fi neglijate problemele referitoare la controlul,
verificarea şi aprecierea îndeplinirii componentelor
profesionale, dar şi cele organizatorice, inclusiv întocmirea
formelor oficiale de legitimare a jucătorilor la Federaţia
Romană de Volei.

Anul II ( 14 ani )
Acestui an din grupa de avansaţi îi revine misiunea de a
consolida rezultatele obţinute în anul premergător şi de a realiza
o treaptă superioară spre performanţă. Pentru acest nivel,
selecţia intermediară ridică următoarele aspecte: necesitatea
promovării în grupa de performanţă a 1 – 3 elevi,
îndepărtarea din grupa a elementelor fără perspectiva,
completarea formaţiei cu elevi din grupele inferioare etc.

27
 Cerinţele selecţiei sunt:
- fetele, la început de an să aibă o talie de 176 cm,
ridicătoarele 171 cm, iar la finele perioadei: 179 cm, iar
ridicătoarele 175 cm;
- în cazul băieţilor: 171 cm în debutul anului, ridicătorii
179 cm, iar la sfârşitul perioadei : 177 cm şi 173 cm ridicătorii.
Pentru depistarea acestor talente, elevii vor fi supuşi la
mai multe teste, printre care:
- detenta fără elan;
- detenta cu elan;
- 8x6 m;
- proba combinată;
- 800 m fete;
- aruncarea mingiei medicinale.
Principalele obiective de performanţă sunt:
- depistarea şi pregătirea a trei – patru jucători de mare
perspectivă pentru marea performanţă;
- pregătirea specifică a grupei de ridicători;
- îndeplinirea calendarului sportiv la nivelul juniorilor II.
Această grupă ridică unele probleme specifice, care se cer
rezolvate cu maximă atenţie. Primă este de ordin
organizatorico-metodic şi constă în definitivarea grupei cu
jucători care să corespundă modelului funcţional. A doua
sarcină priveşte conţinutul pregătirii ridicătorilor în concordanţă
cu caracteristicile şi modelul jocului specific obiectivelor
propuse, iar a treia se referă la întocmirea calendarului sportiv
şi la pregătirea echipei pentru competiţii.
Referitor la caracteristici şi organizarea jocului se vor
adăuga, faţă de primul an de activitate, următoarele elemente:
- formaţia de joc 2 R + 4 T va utiliza pentru introducerea
treptată în model a ridicătorului din linia a doua cu doi jucători
în fazele de finalizare şi organizarea atacului în urma a trei-
patru combinaţii cu pase în urcare;

28
 - organizarea jocului în apărare într-un sistem cu unu-două
variante, care să permită şi intrarea ridicătorului din linia a doua
la fileu pentru a efectua ridicarea mingiei;
- accentuarea pregătirii individuale a serviciului şi a
preluării mingiei din serviciu.
Metoda jocului va aduce multe elemente de organizat,
faţă de primul an de învăţare a voleiului. Iată doar câteva dintre
acestea:
- introducerea blocajului la serviciul advers;
- exersarea preluării în prezenţa blocajului la serviciu;
- exerciţii multiple pentru deprinderea fără cusur a jocului
în atac;
- însuşirea tehnicii pentru deprinderea modelului funcţional
al ridicătorului coordonator;
- implementarea modelului de ridicare necesită
antrenamente intense, cu precizarea că se vor fixa repere
vizuale pe plasă în funcţie de procedeul exersat şi de zona de
pasare;
- procedee de ridicare a mingiei în urcare şi cu traiectorie
întinsă;
- consolidarea loviturilor de atac învăţate în anii anteriori;
- învăţarea elanului pentru executarea loviturii de atac din
pase în urcare şi din pase la întâlnire;
- pentru faza a doua vor fi exersate mai multe combinaţii în
care jucătorii din linia întâi participa la finalizare în urma
schimbului de zone;
- antrenamentele se vor baza pe jocuri şcoală, jocuri cu
temă şi alte exerciţii complexe;
- executarea blocajului individual, în doi şi trei jucători.
Pe parcursul acestui an de studii teoretice şi de
antrenamente, obiectivele instructiv- educative se vor centra pe
următoarele ţinte:
- dezvoltare fizică armonioasă şi a calităţilor motrice ( 40
%);

29
 - realizarea modelului de joc ( 50 %);
- pregătirea tactică, teoretică, psihologică ( 10 %). Volumul
de pregătire va fi identic cu cel din anul anterior, iar controlul
medical al elevilor va urma tipicul menţionat mai înainte, în
timp ce creşterea exigentelor în comportarea adolescenţilor
solicită integrarea specifică în activitatea voleibalistică de
performanţă.

Anul III ( 15 ani )

Pentru selecţia intermediară se vor avea în vedere
următoarele criterii:
- talia la fete va trebui să fie de 180 cm, iar pentru
ridicătoare 175 cm, în timp ce pentru băieţi dimensiunile vor fi:
190 cm şi 181 cm;
- selecţia se va face şi prin următoarele probe de control:
 detenta fără elan – 43 cm pentru fete şi 55 cm pentru
băieţi;
 detenta cu elan – 48 cm şi 60 cm;
 8x6 m - 15.6’ şi 15.2’;
 proba combinată: 13.3’ şi 12.3’;
 800 m - 3.20’ şi 2.54’;
 aruncarea mingiei de 2 kg – 7.20’ şi 10 m.
Ca obiective de performanţă se vor viza următoarele:
- pregătirea a doi jucători juniori II pentru lotul naţional;
- pregătirea specifică a grupei de ridicători;
- realizarea calendarului sportiv, care va cuprinde
competiţiile oficiale şi amicale pentru grupa de avansaţi,
calendar ce se va definitiva înainte de începerea anului şcolar.
Şi de data aceasta modelul jocului va fi la câştigarea
serviciului, urmărindu-se reuşite într-un procentaj superior.
Elevii vor fi conştientizaţi de standardul că o preluare
presupune 80% reuşită, iar cele slabe sunt sub 70% . Se vor
realiza antrenamente care vor urmări asimilarea de către elevi,
la un nivel înalt, a serviciului, a preluării paselor, blocajului,

30
atacului etc., avându-se în vedere atât jocul în ansamblu, cât şi
individual al ridicătorilor şi atacatorilor, toate elementele de joc
desfăşurându-se în regim de viteză. Pentru atingerea
obiectivelor de performanţă, profesorul va organiza jocuri-
şcoală, jocuri tematice şi exerciţii multifuncţionale. În vederea
asimilării unor procedee moderne, eficiente, urmărindu-se
realizarea unor blocaje eficiente şi cu mingi ridicate în
apropierea plasei, se va insista, prin exerciţii speciale, pe
asimilarea altor feluri ale atacului: atacul liftat peste blocaj,
realizat cu braţul întins, şi trimiterea mingiei la punct fix în
terenul advers, atacul din blocajul “ afară” din Z 4 şi din Z 2, cu
variante multiple.
Pentru dezvoltarea rezistenţei în săritura specifică jocului
din linia întâi, se indică efectuarea unor exerciţii cu repetarea de
10 – 15 ori a atacului de către acelaşi jucător, aflat într-o
postură diferită: elan, atac, blocaj, retragere peste 3m, elan,
atac, blocaj, retragere peste 3 m s.a. m. d. Nu trebuie neglijate
nici exerciţiile care privesc încadrarea în sistemul de apărare pe
culoare a jucătorilor din linia a doua şi din linia întâi, care
asigură o acoperire mai eficientă a întregului teren, permiţând,
totodată şi o organizare mai variată a atacului cu trei jucători la
finalizare.
Şi la această grupă obiectivele instrcutiv-educative vor fi
similare cu cele de la grupele precedente, respectiv:
- dezvoltarea fizică armonioasă şi a calităţilor motrice ( 40
%);
- implementarea modelului de joc ( 45 %);
- pregătirea tactică, teoretică şi psihologică. În cadrul
acestor obiective de o atenţie prioritară se va bucura pregătirea
fizică, domeniu ce presupune un volum de 40 % din timpul
adecvat antrenamentelor, cu urmărirea individualizată asupra
fiecărui sportiv. Ca volum, pregătirea elevilor din această grupa
va însuma peste 500 de ore pe an, repartizate în funcţie de
structura de învăţământ prevăzută pentru juniori şi în

31
concordanţă cu calendarul sportiv. În timpul vacantelor, elevii
vor fi mobilizaţi să participe şi la 2-3 antrenamente pe zi.
Controlul medical se va efectua, obligatoriu, pentru toţi
elevii participanţi la această grupa, în lunile septembrie şi
martie, iar profesorul va urmări, cu cea mai mare atenţie,
corelarea pregătirii profesionale cu integrarea jucătorilor în
activitatea sportivă de ansamblu.

32
 Capitolul V

Antrenamentul şi specificul sau

Antrenamentul reprezintă principalul mijloc prin care se
ameliorează calităţile native, se dezvoltă altele noi, se
îmbunătăţeşte rezistenţa fizică, viteza, detenta şi alte elemente
care stau la baza performanţei, inclusiv în jocul de volei. În
cadrul antrenamentului, pregătirea fizică reprezintă un lucru
prioritar şi este indisolubil legată de creşterea nivelului general
al posibilităţilor funcţionale ale organismului.
Profesorul trebuie să conceapă antrenamentul astfel încât
să vizeze educarea multilaterală a calităţilor fizice care
condiţionează, într-un fel sau altul, succesul activităţii sportive.
Prin exerciţiile ce le execută elevii la antrenament, aceştia îşi
vor educa şi îmbogăţi sistematic forţa, deprinderile şi
priceperile motrice.
Pregătirea fizică specifică urmăreşte dezvoltarea
calităţilor fizice care răspund specificului jocului de volei.
Principalele mijloace ale acestei pregătiri sunt exerciţii de
concurs, care constituie obiectivul întrecerii în ramură de sport
de care ne ocupăm. Mulţi specialişti în domeniu considera că “
a treia componenta structurală a jocului de volei este tocmai
capacitatea fizică care asigura baza efortului sportului”
devenind o constituentă a modelului de pregătire.
Antrenamentele, care trebuie concepute divers, gradual,
spre a fi suportate de elevi, trebuie să asigure potenţialul global
de efort, datorită căruia sportivul poate să-şi îndeplinească la un
nivel performant sarcinile de joc. Prin exerciţii repetate
desfăşurate în ani, profesorul urmăreşte însuşirea de către
învăţăcei a unui sistem de calităţi sau aptitudini, care le
dezvoltă pe cele ereditare şi care corelare cu celelalte structuri
formative ale personalităţii, conduc la prestarea unor acţiuni
eficiente şi de performanţă.
33
 În orele de pregătire, antrenamentul va supune elevii la
alergări uşoare, sărituri, încălzirea membrelor superioare şi
inferioare, exerciţii pentru formarea degitaţiei, pentru lovirea
mingiei, serviciu, preluări, atac, blocaj, deplasarea rapidă în
diferite zone ale terenului etc. Exerciţiile vor viza atât
dezvoltarea forţei, cât şi a vitezei, orientării şi detentei etc.
Dezvoltarea forţei se va face prin exerciţii cu încărcături
mici de 10 – 40 kg pentru picioare, de 5 – 10 kg pentru spate şi
abdomen şi încărcături foarte mici (între 0.4 – 4 kg) pentru
braţe şi musculatura scapulo-humerala, încărcături ce vor fi
dozate progresiv.
Pentru educarea rezistenţei se va recurge la metoda
lucrului pe intervale în alergări, alternând distanţele mici cu
cele medii, parcurse în diferite tempouri. Se va folosi şi
alergarea armonica, cu valori diferite de creştere şi descreştere a
timpului, distanţei şi tempoului de deplasare. Pentru prima parte
a pregătirii, ritmul de alergare va fi scăzut, urmând să se
accelereze pe măsură ce se însuşesc metodele utilizate.
Antrenamentul nu va neglija principiul individualizării, care se
realizează pe jucători sau pe grupe de elevi cu posibilităţi şi
valori sensibil apropiate.
Profesorii care au câştigat o anume experienţă în
conducerea unei grupe de voleibalişti, ştiu că “pentru
dezvoltarea combinată forţă-rezistenţă şi pregătirea unei grupe
de muşchi antagonişti, ce intră în acţiune atunci când
musculatura specifică acestui joc începe să cedeze, este indicat
să se folosească urcările şi coborârile pe pante de dificultate
diferită, la început pentru acomodare şi apoi parcurse contra
cronometru, exerciţii care vor mări potenţialul organismului în
regim de efort”.6
Dezvoltarea simţului echilibrului şi curajului se vor educa
prin urcări şi coborâri repetate pe schiuri, alergându-se pe pante

6
Alexandru Păcuraru şi colaboratorii: “ Manualul profesorului de volei”,
Editura Helios, Iaşi, 2000
34
accesibile nivelului de pregătire al grupelor, dar obligatoriu sub
strictă supraveghere a unui instructor cu experienţă în domeniu.
Se vor mai utiliza alergări prin zăpadă, mersul şi fuga în paralel
cu pantă înclinată, precum şi diferite ştafete şi jocuri dinamice
cunoscute ori improvizate.
Antrenamentul sportiv, asemeni oricărei activităţi cu
caracter interdisciplinar, este supus înoirii, proces care uneori se
produ după o dinamică alertă. Acest proces trebuie să cumuleze
procedee tehnice în concordanţă cu unele calităţi motrice, care
vor avea ca ţintă:
- dezvoltarea şi perfecţionarea rezistenţei musculare în
regim de forţă;
( rezistenţa specifică);
- perfecţionarea vitezei de deplasare înainte, înapoi,
laterală;
- îmbunătăţirea indicilor de rezistenţă în regim de detentă;
- perfecţionarea îndemânării ( coordonării) în regim de
rezistenţă;
- exerciţii tehnice în regim de viteză maximă.
Profesorii vor urmării ca în prim - planul exerciţiilor ce
vor fi executate de elevi în timpul antrenamentului să
urmărească, prioritar, fenomenul de adaptare al sportului la
efort, la condiţiile specifice solicitate de jocul de volei,
respectiv creşterea vitezei de reacţie şi perfecţionarea tehnică şi
tactică a juniorilor selecţionaţi în grupele de instruire.
Sistemul motric funcţional – denumire dată de unii
teoreticieni în domeniu – este o concepţie specifică, ce reuneşte
ansamblul calităţilor unui sportiv şi el presupune:
- o adaptare dirijată a unui rezultat final funcţional
(performanţa sportivă);
- adaptarea şi adecvarea sistemului motric funcţional la
necesităţile practicării voleiului (specializare sportivă);
- adecvarea la stimuli specifici (caracterul social al
antrenamentului);

35
 - urmărirea şi grăbirea tendinţelor de modificare a condiţiei
sportivului într-un ciclu anual sub influenţa efortului de la
antrenamente.
Intensificarea activităţilor motrice prin intermediul unor
exerciţii speciale şi specializate de forţă, rezistenţă în regim de
forţă vizează un singur scop: creşterea vitezei specifice a
acţiunii conştiente a sportivului.
Suportul pregătirii tehnico-tactice îl constituie tot
pregătirea fizică, adevăr de care s-au convins toţi profesorii cu
experienţă în conducerea activităţii grupelor de volei. Din
această perspectivă, important de reţinut sunt următoarele
aspecte:
- perfecţionarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii
musculare;
- dezvoltarea acţionarii funcţionale (cardio-respiratorie);
- formarea calităţilor motrice de bază;
- pregătirea fizică va constitui conţinutul esenţial al tuturor
antrenamentelor;
- pregătirea fizică, efectul ei, vor fi verificate lunar sau
după fiecare etapă de instruire;
- sarcina principală a profesorului – antrenorului, în special
la nivelul copiilor şi juniorilor, este de a dezvolta şi stimula la
elevi dorinţa de performanţă.
Metodele şi mijloacele prin care se realizează pregătirea
fizică generală şi specifică vor, ţine cont de următoarele
elemente:
- de timpul disponibil afectat în antrenament;
- sarcinile specifice ce stau în atenţia colectivului cu care
lucrăm;
- vârsta, sexul, starea de sănătate şi gradul de pregătire
anterioară;
- perioadele de pregătire;
- cunoaşterea obiectivă a efortului cerut elevilor la
antrenamente;

36
 - respectarea particularităţilor de vârsta a elevilor.
Unul dintre componentele urmărite cu atenţie în timpul
antrenamentelor îl constituie dezvoltarea forţei generale şi
specifice, care se va realiza prin exerciţii repetate de tipul:
- tractări în braţe, din poziţia atârnat;
- flotări cu înclinarea corpului în diferite unghiuri;
- aruncări şi prinderi cu mingea medicinală de la umăr, de
deasupra capului, înainte şi peste cap, cu o mână şi cu două
mâini;
- săritură pe un picior, cu ambele picioare, cu şi fără
greutăţi;
- genoflexiuni pe un picior, pe ambele picioare, cu greutăţi
de până la 30 kg în mâini sau pe spate;
- exerciţii pentru abdomen la scara fixă;
- săritura în înălţime de pe loc şi cu elan, cu bătaie pe un
picior şi pe ambele picioare;
- săritura în lungime de pe loc şi cu elan;
- pe banca de gimnastică ori cu alte aparate ajutătoare, se
vor face exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii abdomenului;
- sărituri cu genunchii la piept;
- lupta cocoşilor, cu sărituri succesive într-un picior;
- lupta cocoşilor din poziţia ghemuit;
- tracţiuni, împingeri, răsuciri executate pe perechi de
sportivi;
- mers pe schiuri, alergări în pantă şi mers prin zăpadă;
- organizarea de antrenamente în circuit şi pe intervale,
pentru dezvoltarea combinată a calităţilor motrice.
Alte serii de exerciţii şi chiar de antrenamente în
ansamblul lor vor viza dezvoltarea vitezei şi îndemânării
generale, specifice şi formarea rezistenţei generale şi specifice.
Referitor doar la metodele folosite în antrenamente pentru
pregătirea fizică a jucătorului de volei, facem următoarele
precizări:

37
 - metoda pliometrica (cea care vizează contracţia
concentrică şi excentrică, denumită pliometrica a muşchilor);
- metoda stretching, care va urmări creşterea mobilităţii
articulare, a supleţii şi a rapidităţii. Metoda denumită mai sus
este constituită dintr-un sistem de exerciţii care influenţează
aparatul locomotor. În acest scop, se vor executa: extensii
balistice, exerciţii izometrice, relaxarea, frânarea contrarie
(inhibiţia reciprocă), întinderea musculară (strerchingul propriu-
zis) etc. Ca durată, aceste exerciţii nu vor depăşi 20 – 30’;
- metoda antrenamentului cu repetări (alergare în tempo
moderat, pauze, exerciţii aerobice, alergare cu intensitate
ridicată etc.);
- metoda antrenamentului în circuit;
- metoda “power-training”, care se mai cheamă şi metoda
eforturilor explozive;
- metoda antrenamentului interval-training, care se bazează
pe principiul efectuării repetărilor pe fondul unei refaceri
incomplete;
- pregătirea va viza şi însuşirea elementelor specifice:
serviciul, preluarea mingii, atacul. Blocajul, rotirea jucătorilor,
pasă de jos. De sus şi peste cap etc.
Pregătirea la antrenamente un poate neglija obiectivele
psihologice, care trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:
- dezvoltarea capacităţii specifice;
- memoria motrică;
- atenţia şi orientarea în teren;
- echilibrul emoţional.
În raport de experienţa acumulată, de gradul de pregătire
al elevilor, de obiectivele de performanţă stabilite, profesorii
vor depăşi tipul de exerciţii descris mai sus, aducând propria lor
contribuţie şi improvizând alte forme şi mijloace pe care să le
promoveze în antrenamente.
Profesorul are obligaţia să acorde o importanţă deosebită
şi întocmirii planurilor de pregătire, a planificării ciclului

38
săptămânal de antrenamente, precum şi a fiecărei lecţii dedicate
acestui scop, iar în măsura în care constată deficienţe în
planificarea şi derularea lecţiilor, va face corecturile impuse de
situaţie, de grupa de pregătire.

39
 Capitolul VI

Tehnică şi tactică în jocul de volei

Lucrările de specialitate atrag atenţia asupra greşelii pe
care o comit adesea unii profesori: atât în cursul învăţării, cât şi
în perioadele următoare, aceştia disjung, în mod artificial,
procedeele cu finalitate tehnică de conţinutul tactic, cu urmări
nedorite asupra performanţei. Trebuie să precizăm că jocul de
volei derivă din armonizarea unor acţiuni în care tehnica şi
tactica apar indisolubil într-o interdependenţă, concretizate în
regim superior de calităţi fizice şi moral-volitive. Aceasta
corelare apare foarte evident în timpul jocului. Orice plan tactic
şi combinaţie tactică, oricât de subtile ar fi ele concepute, nu se
pot concretiza într-un meci dacă execuţia tehnică nu se
desfăşoară la un nivel corespunzător. Tot la fel cum o tehnică
riguroasă, adecvată, nu dă rezultate dacă nu este dirijată spre un
scop tactic.
În asamblarea şi armonizarea elementelor de tehnică şi
tactică pe care le urmăreşte în pregătirea elevilor, profesorul va
respecta un minimum de indicaţii metodice, din rândul cărora
cele mai importante sunt:
- repetarea şi consolidarea procedeelor tehnice şi a bazelor
tactice se vor efectua în condiţii apropiate de cele ale jocului;
- procedeele tehnice se vor asimila, pe cât posibil, în
mişcare;
- unele procedee vor fi asamblate în legătură cu altele, sub
formă de exerciţii combinate şi de joc;
- concomitent cu însuşirea şi consolidarea tehnicii jocului,
se va urmări şi însuşirea bazelor tactice: pasarea mingii,
serviciul, atacul, blocajul, rotirea sportivilor etc.;
- plasamentul şi comportamentul individual al jucătorilor
etc.

40
 Totodată, în timpul jocului, o mare importantă o au
exerciţiile pregătitoare şi jocurile de echipă, desfăşurate în
condiţii de efective reduse, pe terenuri mici, în care sportivii,
executând procedee tehnice cu rezistenţa din partea
adversarului, îşi însuşesc noţiunile de bază ale tacticii.
Pentru învăţarea şi îmbunătăţirea executării procedeelor
tehnice, profesorul va acorda o mare atenţie corectitudinii
mişcărilor, dar şi asimilării elementelor de tactică. Numai în
acest fel tehnica nu va rămâne izolată de tactica de joc, iar
sportivul va ajunge la măiestrie. Din perspectiva însuşirii
elementelor tehnice, pe primul plan se afla dezvoltarea
calităţilor motrice, din rândul cărora menţionăm:
- viteza;
- îndemânarea;
- rezistenţa;
- forţa;
- supleţea;
- detentă.
În cadrul elementelor tehnice, o importanţă mare o are
acţiunea de joc, care pune accentul pe următoarele elemente:
- faza de joc;
- structura de joc.
Detalierea acestora conduce la alte aspecte ale problemei,
inclusiv la unele elemente cu importanţă psihică:
- sarcina;
- analiza;
- decizia;
- deplasarea în teren;
- pregătirea;
- execuţia propriu-zisă.
În cazul sportivului de volei, eficienta acţiunilor de joc
este condiţionată de indici ai calităţilor voletive, de nivelul de
exigenţă, de orientarea în adâncime, atenţia distributivă,

41
mobilitatea atenţiei şi înălţimea corpului. Aşadar, pentru volei
cele mai importante elemente ale tacticii sunt:
- viteza de analiză a informaţiei;
- vederea în adâncime (a mingii care se apropie);
- simţul chinestezic;
- atenţia;
- detenta, respectiv rezultatul săriturii de pe loc.
Eficacitatea în joc este condiţionată şi de alţi factori:
acţiunea rapidă, precizia acţiunii, orientarea. În cadrul
antrenamentelor, profesorul nu va anula niciodată structura
acţiunii motrice, ci doar va urmări extinderea şi perfecţionarea
acesteia.
Încercând să sintetizăm înţelegerea elementelor cu care
operăm, trebuie să precizăm că “ tehnica de joc este un sistem
de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale ( acte,
gesturi, procedee, deprinderi, obişnuinţe) specializate şi
automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul şi sarcinile de
atac şi apărare”7. Tehnica devine extrem de importantă, întrucât
economiseşte mişcările, energia jucătorilor. Ea este o condiţie
obligatorie pentru creşterea performanţelor, urmărind însuşirea
şi perfecţionarea în flux a execuţiei prin abordarea analitică a
părţilor componente ale acţiunilor individuale de joc.
Mijloacele specifice jocului de volei, folosite în lecţia de
antrenament, trebuie să realizeze scopul şi sarcinile pregătirii în
perspectiva marii performanţe, respectiv modelul jucătorului şi
jocului recomandat de Federaţia Romană de Volei. Elementele
de tehnică se vor preda, repeta şi asimila de elevi în următoarea
succesiune:
- pasă de sus cu două mâini – 3 operatori, care are ca
elemente:
1. poziţia fundamentală medie;
2. acţiunea cupei;

7
Evulet D. Bota: “ Jocurile sportive. Teorii şi metodica”, Editura Aldin,
Bucureşti, 1998
42
 3. acţiunea celorlalte segmente.
Următorul element, pasă de jos cu două mâini – 3
operatori, va necesita însuşirea de către elevi a poziţiei
fundamentale, a acţiunii braţelor şi a acţiunii celorlalte
segmente.
Serviciul de sus, din faţă, cu patru operatori, va necesita
exerciţii pentru însuşirea acestuia, respectiv: poziţia, aruncarea
mingii, acţiunea braţului cu care se loveşte mingiea.
Se trece apoi la însuşirea altui element de tehnică: lovitura
de atac – 5 operatori care are ca elemente:
- elanul;
- bătaia;
- zborul;
- lovirea mingii;
- aterizarea.
În atingerea măiestriei, o importanţă uriaşă în jocul de
volei o are blocajul – 5 operatori, care impune:
- poziţia;
- bătaia;
- zborul;
- acţiunea braţelor;
- aterizarea.
Profesorii care au acumulat o anume experienţa în
conducerea grupelor de volei, au constatat că nu toţi elevii îşi
însuşesc, în mod corect, elementele de tehnică la care ne-am
referit, inclusiv pasarea mingii. Greşelile tipice pe care le comit,
mai ales grupele de începători, sunt:
- greşeala de decizie;
- greşeala de moment;
- greşeala de mişcare;
- ratarea unei ocazii favorabile;
- ratarea unei acţiuni de apărare la timp;
- uită, nu vede ori neglijează o acţiune;
- se comportă greşit într-o anume situaţie;

43
 - acţionează greşit;
- a calculat greşit, a acţionat eronat, a apreciat
necorespunzător ori s-a înşelat în anumite situaţii.
În jocul la care ne referim, clasificarea greşelilor este
următoarea:
- greşeli cauzate de perseverenţă – încăpăţânare;
- greşeli de asemănare;
- greşeli provenite din stări sufleteşti ( frică de adversar,
frică de competiţie);
- greşeli mixte, condiţionate de factori ce acţionează
simultan.
Corectarea tehnicii impune din partea profesorului
cunoaşterea unei metodologii specifice, respectiv diagnosticarea
corectă a cauzelor mişcărilor eronate, ce anume lipseşte din
nivelul de pregătire fizică a sportivului. Iată metodele de
corijare a unor deprinderi greşite ale elementelor din jocul de
volei:
a) Pentru pasarea mingiei cu două mâini de sus – înainte,
corectarea greşelilor se face astfel:
- simularea pasării mingiei cu accent pe execuţia corectă,
plecând din poziţia fundamentală;
- simularea pasării prin aruncarea de mingi mai grele;
- din poziţia şezând pe o bancă, pasarea mingiei odată cu
ridicarea de pe bancă;
- pase cu mingia aruncată de partener;
- pasă executată cu mingea suspendată la diferite înălţimi;
- pase de mingie suspendată;
- pase executate între paralelele de gimnastică, pentru
determinarea apropierii coatelor în timpul împingerii mingiei;
- pase cu mingi mai mari;
- pase la perete de la şi peste o anumită linie trasată pe
perete;
- perfecţionarea poziţiei fundamentale de pe loc şi din
deplasare;

44
 - deplasări scurte, schimbări de direcţie din poziţie joasă,
centrul de greutate în faţă, greutatea pe ambele picioare;
- aruncarea mingiei de către profesor pe direcţii şi distanţe,
la început mai înalte, apoi mai joase, executantul pasează
mingia după ce a efectuat deplasarea;
- pase combinate cu exerciţii de atenţie sau diferite
deplasări lateral, cu spatele, cu fata etc;
Metodica specifică permite şi corectarea altor elemente
fundamentale ale jocului de volei: pasărea mingiei cu două
mâini de sus, peste cap, pasărea mingiei cu două mâini de sus
înainte, lovitura de atac, blocajul, deplasarea sportivilor în teren
în cazul rotirii. Perfecţionarea tehnicii este un obiectiv – ţinta
fundamental urmărit de profesor în cadrul antrenamentelor în
care scop se vor avea în vedere următoarele aspecte:
- încurajarea şi cunoaşterea rezultatelor prin diferite
mijloace;
- pregătirea specifică pentru ameliorarea atitudinii mentale
a sportivului;
- motivarea permanentă a elevilor prin accentuarea
importanţei valenţelor instructiv-educative;
- adoptarea unui sistem eficient şi educativ în promovarea
valorică a sporturilor de la o treaptă la alta, în concordanţă cu
progresele făcute de aceştia;
- popularizarea permanentă a rezultatelor elevilor prin
intermediul mass-media;
- socializarea permanentă a profesorului cu elevii, anunţân-
du-le rezultatele evaluării capacităţii fizice, motrice, biologie şi
psihice.
Sub aspect tactic, noţiunea de strategie şi tactică definesc
ideea de planificare inteligenta, efect concret, comportament
specific şi sunt frecvent folosite în limbajul sportivului. Tactica
este alcătuită din totalitatea atitudinilor comportamentale
individuale şi colective, acţiuni ale sportivului şi ale echipei, în
baza respectării regulamentului de joc, al echipierului şi

45
comportamentului acestuia, precum şi a condiţiilor obiective, în
scopul eficientizării la maximum a propriilor posibilităţi de
performanţă, în sensul unui rezultat cât mai bun ori a unei
performante superioare.
Tactica poate fi:
- individuală (priveşte acţiunile şi atitudinile individuale);
- colectivă ( priveşte acţiunea conjugată cu scopul de a
constitui o echipă redutabila prin performanţă);
- tactică pe grupe ( cupluri ridicător-trăgător, linii);
- tactica de echipă ( cuprinde acţiunile de atac şi apărare, la
ale căror realizări participa întreaga echipă);
- toate aceste componente ale tacticii constituie sistemul de
joc.
Strategul şi tacticianul sunt preocupaţi de :
- fixarea obiectivelor şi realizarea lor;
- orientarea şi informarea supra posibilităţilor, cailor şi
mijloacelor de realizare a acestora;
- calculează consumul de energie şi folosirea diferitelor
alternative de realizare;
- adaptarea la condiţiile de joc şi la cerinţele obiectivului
propus;
- se raportează la planurile adversarului;
- pleacă de la premisa că şi adversarul are o strategie de
joc.
Tactica presupune următoarele principii fundamentale:
- acţiuni conştiente;
- acţiuni îndreptate spre un anumit scop, realizate prin
anticipare;
- un anumit program de acţiune;
- să dovedească iniţiativa, orientare, pregătire pentru un
obiectiv concret, autocontrol, competenţă.
Sistemul de joc presupune concepţie tactică de joc, plan
de joc, ştiinţa jocului, deprindere tactică, cunoştinţe tactice,
calitate şi pregătire tactică. Specialiştii în domeniu apreciază că

46
practica unui joc ofensiv, de mare rapiditate şi eficientă,
depinde de trei condiţii:
- atacantul trebuie să posede un bogat bagaj de deprinderi
tehnico-tactice, care să se bazeze pe un suport solid de calităţi
motrice;
- preluarea mingiei din serviciu trebuie să se facă sigur şi
constant;
- existenţa unui coordonator de joc dotat cu excelentă
capacitate de analiză şi decizie, calmitate şi prestigiu în rândul
tuturor jucătorilor.
Performanţele unei echipe de volei depinde, de modul în
care profesorul îi determină pe jucători să păstreze un echilibru
între atac şi apărare, dar mai ales în măsura în care tactica şi
strategia se aplică în joc în mod creativ, obiectiv care se
realizează prin:
- pregătirea unui număr optim de combinaţii în atac;
- necesitatea ca toţi jucătorii să-şi însuşească, la perfecţie,
particularităţile tuturor combinaţiilor folosite de echipa pentru a
constitui un tot unitar;
- realizarea unei succesiuni logice în combinaţiile utilizate
în timpul jocului;
- realizarea unei varietăţi în folosirea procedeelor loviturii
de atac;
- realizarea unor combinaţii variate în utilizarea
procedeelor loviturii de atac;
- realizarea de combinaţii diferite în aceeaşi aşezare şi cu
aceleaşi caracteristici ale preluării;
- realizarea unei mobilităţi care să permită echipei trecerea
cu uşurinţă de la un sistem de apărare la altul;
- însuşirea capacităţii de a adopta un sistem diferit al
apărării pe fiecare linie;
- posibilitatea aplicării alternative a unor sisteme diferite de
apărare în aceeaşi aşezare;

47
 Perfecţionarea tacticii, tactică în efectuarea şi preluarea
serviciului, în apărare, în atac, precum şi alte elemente vor
trebui să intre în programele de antrenament, urmând a fi
repetate până la asimilarea lor totală de fiecare jucător,
condiţiea realizării unor performanţe înalte. În aceste situaţii,
folosirea oricărei noi combinaţii tactice va putea fi extinsă
treptat şi în jocurile oficiale, nu numai la antrenamente, dar ea
va trebui să aibă la bază o excelentă pregătire fizică a
jucătorilor.

48
 Capitolul VII

La rampa – reprezentativa instituţiei şcolare

După ce profesorul de specialitate a trecut cu grupa sau

grupele la stadiul de volei de performanţă, se pune problema
constituirii unei echipe care să reprezinte instituţia ( şcoala
generală, liceul, grupul şcolar ori grupul sportiv şcolar), în
campionatele ori competiţiile ce se organizează la nivel
judeţean, zonal ori naţional.
În vederea unei activităţi performanţe, practică a
demonstrat că este indicat să se alcătuiască doua formaţii
reprezentative, în caz contrar la absolvirea ciclului gimnazial
ori liceal de către elevii din clasele terminale echipa este
condamnată să se dezmembreze, cu urmări nedorite în
asigurarea continuităţii. Unele instituţii de învăţământ au trecut
şi la o variantă de rezervă, respectiv alcătuirea unei echipe în
trepte, formată pe categorii de vârstă.
Experienţa acumulată în domeniu a condus la cristalizarea
unor concluzii privitoare la componentele lecţiei şi la activitatea
extraşcolară privitoare la echipa reprezentativă, cele mai
semnificative probleme fiind următoarele:
- adoptarea unei orientări adecvate sub aspect metodic;
- organizarea în lecţie a unor grupe ori echipe stabile cel
puţin o perioadă de un semestru ori un an şcolar;
- organizarea lecţiei de educaţie fizică pe opţiuni;
- adoptarea unor modalităţi de auto organizare şi
autoconducere;
- recurgerea la modele de joc asemănătoare cu cele utilizate
la echipe reprezentative performante;
- amplificarea activităţilor sportive de masă, care să
permită selecţia elevilor pentru echipele reprezentative;

49
 - necesitatea existenţei unui campionat al şcolii, inter şcoli,
judeţean şi zonal.
În continuare, ne vom referi la modul în care se
alcătuieşte echipa reprezentativă. Sub acest aspect, paşii ce
trebuie efectuaţi, în succesiunea lor logica, sunt următorii:
- aşezarea în teren în prima etapă se efectuează în funcţie
de serviciul advers. Această misiune o primeşte jucătorul cu
apărarea cea mai bună în zonă, iar la efectuarea serviciului vor
fi repartizaţi cei mai buni sportivi;
 în continuare, alcătuirea formaţiei va avea în vedere:
 echilibrarea potenţialului în atac şi apărare pe linii, după
fiecare rotaţie;
 omogenizarea echipei pe linii şi chiar pe cupluri;
 se va ţine cont de relaţii de simpatie dintre jucători;
 numărul trăgătorilor şi ridicătorilor din formaţia de bază;
 particularităţile adversarilor etc.
 iniţial în echipa vor fi selecţionaţi jucătorii cei mai
compleţi (serviciu-preluare, la ridicare-atac, apărare în linia a
doua);
 dacă elevii sunt specializaţi în trăgători şi ridicători,
formaţia se va alcătui, în principal în raport de numărul şi
valoarea acestora;
 generalizarea specializării jucătorilor în ridicători,
trăgători după formula de echipa 5 T + 1 R (de bază) şi 4 T + 2
R (secundară);
 în alcătuirea echipei, profesorul va avea în vedere şi
fixarea pe anumite posturi a jucătorilor de rezervă.
În lecţiile de pregătire a echipei se vor urmări:
- folosirea instructorilor, căpitanilor de echipă, mai ales
dacă profesorul a avut preocupări pentru selecţionarea şi
identificarea din timp a acestora;
- într-o săptămână se pot efectua 2 – 3 antrenamente, unele
putându-se desfăşura şi în absenţa profesorului;

50
 - înainte de a începe lecţia propriu-zisă, se pot exersa:
serviciul, preluare, pase, trecerea mingiei peste plasa din 3
lovituri, jocuri cu efective reduse etc;
- cu respectarea indicaţiei profesorului, elevii pot exersa,
după antrenament, auto pregătire, punând accentul pe
elementele neînsuşite încă la nivel de performanţă;
- pregătirea cu echipa reprezentativă se poate face în orele
de program ori în altele alese special;
- pe timpul vacantelor şi a taberelor, volumul de
antrenamente poate fi mărit şi la două şedinţe pe zi;
Instruirea echipelor reprezentative se va face prin metode
şi procedee specifice, din rândul cărora menţionăm:
- demonstraţia-explicaţia detaliilor de tactica şi tehnică
făcută pentru jucătorii vizaţi;
- lucrul pe ateliere speciale cu ridicătorii, trăgătorii şi cu
jucătorii de centru;
- repetarea multiplă cu toţi jucătorii la preluarea de jos şi cu
ridicătorii la pasăre;
- exersarea grupată a unor acţiuni unde apar fragmente din
modelul jocului (preluare-atac-blocaj) etc.;
- organizarea unor jocuri de întrecere între jucători şi
trăgători, jocuri cu efectiv redus, serviciu sau preluare la punct
fix;
- pregătirea jucătorilor pe linie;
- pregătirea jucătorilor pe cupluri;
- antrenament pe intervale, cu reprize de lucru intens,
alternate cu pauze corespunzătoare pentru dezvoltarea unor
calităţi motrice, dar şi pentru însuşirea unor noţiuni tehnico-
tactice;
- antrenamente în condiţii similare cu cele din timpul
jocului în competiţii, campionat etc.;
- jocuri cu efective reduse, inegale, organizarea de meciuri
amicale, toate vizând pregătirea sporturilor pentru competiţia
oficială.

51
 Consider că o carte cu adresabilitate pentru sportivi,
părinţi, cadre didactice specializate în jocul de volei, trebuie să
se refere şi la modul în care se realizează conducerea echipei de
către antrenor. Acest lucru se poate realiza:
- înainte de meci;
- în timpul jocului;
- după meci.
În timpul jocului, antrenorul este singurul în măsură să
dea indicaţii corespunzătoare, în funcţie de situaţiile create,
insistând pe orientări tehnico-tactice. Înainte de meci,
antrenorul îndruma jucătorii la încălzire, prezintă în fata
arbitrului – scorer legitimaţiile elevilor, numărul de pe tricou al
fiecărui sportiv, precum şi formaţia cu care va începe setul. În
timpul în care se desfăşoară competiţia, antrenorul va indica
elevilor noţiuni de tactica şi tehnică, solicitând arbitrului
principal sau secund acordarea timpului de odihnă şi
schimbarea de jucători. După încheierea partidei, antrenorul
semnează foaia de arbitraj şi mulţumeşte arbitrilor, apoi va
analiza, cu tact şi răbdare, prestaţia jucătorilor săi, insistând pe
erorile comise.
Vizavi de selecţie, antrenorul va reţine în formaţia
reprezentativă jucători care întrunesc tipul constituţional clasic,
posedă calităţi motrice generale şi specifice ( viteză,
îndemânare, forţa, rezistenta, mobilitate articulara, detenta,
dispun de capacitatea de însuşire a deprinderilor motrice) şi
manifestă dorinţa de a practica voleiul, aderând, fără rezerve, la
programul de pregătire şi de competiţii al echipei reprezentative
a instituţiei.
Instruirea jucătorilor trebuie să se realizeze pe baza unui
program alcătuit cu rigurozitate, în care vor fi eşalonate
operaţiunile şi obiectivele, precizându-se cuantificarea lor pe
perioade. Modelul operaţional al graficului va avea o
succesiune logică, urmărindu-se:

52
 - influenţarea selectivă a aparatului locomotor, cu accent pe
tonificarea musculaturii exterioare a spatelui, a ligamentelor şi
articulaţiilor coloanei vertebrale – B 3;
- îmbunătăţirea vitezei de reacţie şi îndemânării – B 1 -,
coordonării şi ambidextriei – B 3;
- preluarea de sus – B 5;
- organizarea celor 3 lovituri – intervenţie numai de sus B
5;
- trecerea mingii peste plasa cu două şi o mână, din săritura
– B 3;
- joc cu efectiv redus ( 3 x 3) pe teren redus – B 5;
- serviciul de sus, din faţă ( tendinţa spre cel planat),
distanta 5-6 m – B 3;
- sistem de apărare cu J 6 retras, fără blocaj – B 3, joc 3x3
– B 1, joc 6x6 fără blocaj – B 3;
- atac din zona 3, pe direcţia elanului B 3, preluare de sus,
din atac;
- îmbunătăţirea vitezei de reacţie şi îndemânare cu accent
pe ambidextrie şi coordonare – B 5;
- influenţare selectivă cu accent pe tonificarea musculaturii
extensoare a spatelui, a ligamentelor şi articulaţiilor coloanei
vertebrale, a articulaţiei gleznei, labei piciorului şi pumnului –
B 3;
Sub aspect tehnico-tactic, profesorul va gândi la
antrenamente exerciţii care să vizeze atât asimilarea acestor
noţiuni de către fiecare individ din echipă, dar şi la nivelul
formaţiei colective. Iată câteva din aceste exerciţii:
- simularea loviturii de atac la plasa fără minge;
- blocajul colectiv în doi jucători;
- preluarea cu plonjon lateral sau pe spate;
- combinaţii în atac.
Jocul reprezentativei instituţiei va trebui analizat cu
rigurozitate cel puţin de două ori pe an ori după încheierea unei

53
competiţii, când se vor stabili şi măsuri concrete pentru
ameliorarea performanţelor obţinute.

54
 Capitolul VIII

Despre aria curriculară la şcoala generală

Programa şcolară sau aria curriculară, cum mai este
denumită prin Legea Învăţământului, reprezintă instrumentul
fundamental care prezintă condiţiile dezirabile pentru reuşita
învăţării exprimate în termeni de obiective, conţinuturi şi
activităţi specifice de învăţare. Ca structură aria curriculară
cuprinde:
 modelul didactic al disciplinei;
 obiectivele - cadru;
 obiectivele de referinţă;
 exemple de activităţi de învăţare;
 conţinuturile învăţării;
 standardele curriculare de performanţă.
Spre a veni în sprijinul profesorilor de educaţie fizică cu o
experienţă mai sumară, vom încerca să detaliem problema,
rămânând, totuşi, doar la un nivel enunţiativ, structura
programei.
Astfel, modelul didactic prezintă o imagine sintetică
semnificativă a disciplinei educaţiei fizică privitor la procesul
de predare/învăţare. Obiectivele cadru reprezintă, în cazul
disciplinei de care ne ocupăm, ţintele cu un grad ridicat de
generalitate şi complexitate, referindu-se la formarea unor
capacităţi şi atitudini specifice disciplinei, fiind urmărite pe o
perioadă mai îndelungată. În schimb, obiectivele de referinţă
definesc rezultatele care se urmăresc prin învăţare, ţintindu-se
progresia în achiziţia de cunoaştere, competenţe şi deprinderi de
la un an la altul.
Conţinuturile sunt mijlocele prin care urmăreşte realizarea
obiectivelor-cadru şi de referinţă propuse, iar standardele
curriculare de performanţă constituie nivelurile naţionale,
absolut obligatorii în condiţiile introducerii unei oferte
55
educaţionale diversificate, concretizate în elaborarea unui nou
plan de învăţământ, a unor programe şcolare – cadru şi a
manualelor alternative. Aceştia reprezintă, pentru toţi elevii,
acel sistem de referinţă comun şi echivalent, vizând nivelul ce
trebuie atins la sfârşitul unei etape de studiu.
Standardele curriculare de performanţă sunt, în cazul
elevilor cuprinşi în secţie ori grupe de volei, criterii specifice
ale calităţii procesului de învăţare. În mod concret, aceste
standarde alcătuiesc nivelul de performanţă referitor la
cunoştinţele teoretice, competenţe şi componente stabilite prin
curriculum. Totodată, acestea asigura conexiunea între
curriculum şi evaluare, iar pe baza lor au fost elaborate niveluri
de performanţă la educaţia fizică, în general, şi la volei în
special, fiind dublate de itemii necesari probelor de evaluare. Şi
la educaţia fizică, standardele au un caracter normativ, ele
constituind repere utile tuturor agenţilor cu atribuţii în domeniu,
respectiv cadre didactice şi elevi.
În sens larg, curriculum-ul reprezintă un ansamblu de
procese educative şi de aspiraţii de învăţare prin care trece
elevul pe durata procesului sau şcolar, iar în sens restrâns,
noţiunea menţionată este compusă dintr-un ansamblu de
documente şcolare cu scop reglator, în cadrul cărora se
consemnează datele esenţiale privind procesele educative şi
experienţele de învăţare pe care şcoala le oferă adolescentului.
În cadrul disciplinei educaţie fizică, elevii pot opta pentru
diverse activităţi, proiecte şi module care, în ansamblu,
reprezintă o ofertă diferită faţă de cea standard propusă de
Minister. Acest curriculum la decizia şcolii trebuie să fie
elaborată în unitatea de învăţământ, la nivelul catedrei de
educaţie fizică şi presupune formularea unor obiective de
referinţă care nu sunt menţionate în programă.
Pentru disciplina opţională volei, în cazul elevilor de clasa
a V-a , ca obiective se vor viza:

56
  stimularea activităţii independente a elevilor, formarea
capacităţii superioare a acestora de coordonare a mişcărilor,
precum şi a competentelor cuprinse în standardele de
performanţă pentru ciclul gimnazial;
 proiectarea unui demers didactic modern şi eficient, care
să cuprindă o pregătire fizică şi tehnico-tactica în structuri
adecvate şi unităţi de învăţare reprezentând modelul de joc la
acest eşalon de instruire;
 dezvoltarea dorinţei elevilor de a-şi manifesta
personalitatea şi în afara lecţiilor de educaţie fizică, a spiritului
de apartenenţa a lor la un grup care ţinteşte obiective de
performanţă;
 stimularea interesului elevilor pentru a practica sportul lor
preferat, voleiul, domeniu în care să-şi manifeste aptitudinile;
 dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor,
condiţie fundamentală pentru practicarea voleiului;
 ca obiective de referinţă, la sfârşitul clasei a V-a, elevii
vor fi capabili să adopte poziţiile corecte ale corpului şi ale
segmentelor acestuia în efectuarea acţiunilor motrice; să
folosească, în mod corect, exerciţiile specifice pentru
dezvoltarea musculaturii spatelui, a abdomenului şi a
membrelor; să realizeze acţiuni motrice ca structuri şi eforturi
deosebite;
 să aplice procedeele tehnice şi acţiunile tactice însuşite în
orele de antrenament;
 favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate în
concordanţă cu particularităţile de vârstă se sex ale elevilor;
 să cunoască principalii indici morfologico-funcţionali şi
să-şi determine, prin mijloace personale, aceşti indici;
 să cunoască şi să respecte regulile de igienă personală şi
să utilizeze echipamentul adecvat pentru activităţile de educaţie
fizică şi sport;
 să evite pericolul de accidentare, respectând, cu stricteţe,
regulile stabilite;
57
  dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile
integrării sociale;
 să se integreze şi să acţioneze eficient în grupul de
sportivi;
 să-şi educe inhibiţia şi să execute structurile motrice
stabilite.
În vederea concretizării acestor obiective, elevii de clasa a
V-a vor urma, pe baza unui plan calendaristic judicios întocmit,
un ciclu de exerciţii şi antrenamente specifice pentru
dezvoltarea vitezei, forţei, rezistenţei, detentei şi a altora calităţi
motrice, noţiuni tehnico-tactice, iar la sfârşitul anului şcolar
evaluarea va consta în probe de control adecvate vârstei şi
obiectivelor de performanţă, printre care: alergare de viteză pe
50 de m, aruncarea mingii de oina, cuplu de forţă, săritura în
lungime de pe loc, ridicarea şi coborârea trunchiului din poziţie
culcat dorsal.
Pentru elevii de clasa a VI-a cuprinşi în grupe de
performanţă ori secţii de volei, obiectivele de referinţă vor fi:
 adoptarea, în toate împrejurările, a poziţiei corecte a
corpului;
 cunoaşterea principalelor procedee pentru dezvoltarea
musculaturii şi utilizarea lor sistematică;
 realizarea de acţiuni motrice cu grad progresiv de
complexitate şi solicitare de fort;
 asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice
specifice practicării diferitelor sporturi de către elevi, în şcoală
şi în afara acesteia;
 aplicarea procedeelor tehnice şi tactice însuşite,
respectând regulile cunoscute;
 integrarea, cu relativă, uşurinţă în activităţi de practicarea
unor ramuri sportive la nivelul vârstei;
 favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate
conform particularităţilor de vârstă şi de sex al elevilor;

58
  cunoaşterea formelor de manifestare ale funcţiilor
organismului în efort şi determinarea acestora;
 desfăşurarea unor activităţi practice fără a periclita
integrarea corporală a partenerilor şi a adversarilor;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile
integrării sociale;
 integrarea, fără dificultate, într-un grup constituit spontan;
 să manifeste iniţiativă şi perseverentă în ameliorarea
capacităţilor proprii.
Aceste obiective de referinţă vor fi realizate pe baza unor
exerciţii şi antrenamente concepute judicios şi repetat şi care
vor cuprinde: alergări de viteză şi de rezistenţă, aruncarea
mingii de oina, exerciţii de forţă, sărituri la aparate, elemente
din gimnastică acrobatică, jocuri sportive(handbal, baschet),
serviciul la volei, pasă, atacul, blocajul etc., iar în finalul clasei
a VI-a, evaluarea se va realiza prin: alergare de viteză pe 50 de
m, aruncarea mingii de oina, exerciţii de forţă,săritura în
lungime de pe loc, ridicarea şi coborârea trunchiului din poziţia
stând culcat dorsal.
În cazul elevilor de clasa a VII-a, obiectivele de
referinţă vor fi:
 dezvoltarea capacităţii motrice generale a elevilor
necesare desfăşurării activităţilor sportive;
 adoptarea posturii corecte a corpului în activităţi statice şi
dinamice specifice jocului de volei;
 utilizarea eficientă a tehnicilor de acţionare pentru
dezvoltarea tonicităţii musculaturii segmentelor corpului;
 realizarea de acţiuni motrice cu structuri şi eforturi
variate;
 asimilarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice
specifice jocului de volei: serviciul de jos, din faţă, preluarea
mingiei, pasă, ridicarea la fileu, atacul, blocajul;
 integrarea, cu relativă uşurinţă în sistemele de joc;

59
  însuşirea cu uşurinţă a procedeelor tehnice învăţate în
acţiuni tactice corespunzătoare;
 aplicarea eficientă a cunoştinţelor şi deprinderilor însuşite
în practicarea diferitelor ramuri sportive şi în primul rând a
jocului de volei;
 favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate
conform particularităţilor de vârstă şi de sex ale elevilor;
 cunoaşterea valorilor optime ale indicilor morfologice şi
funcţionale pentru vârsta respectivă şi să-i compare cu indicii
proprii;
 să aibă capacitatea de a evalua starea igienică a bazei
sportive, instalaţiilor şi materialelor utilizate şi să adopte măsuri
pentru igienizarea acestora;
 să aplice tehnicile de autoprotecţie, să acorde sprijin şi
ajutor colegilor în efectuarea acţiunilor şi exerciţiilor cu grad
ridicat de dificultate;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate în perspectiva
integrării sociale;
 să se integreze cu uşurinţă şi să acţioneze în echipe
constituite valoric în conformitate cu standardele de
performanţă;
 să manifeste dorinţa de afirmare, să accepte regimul de
efort, de antrenamente şi competiţii în domeniul voleiului.
Aceste obiective vor fi realizate prin antrenamente şi
lecţii concepute judicios şi repetate până la însuşirea lor
integrală. Exerciţiile vor viză, în mod concret, elemente din
gimnastică acrobatica, săritura în lungime, exerciţii de forţă,
viteza, îndemânare, detenta, alergare de rezistenţă şi viteza etc.,
iar evaluarea de sfârşit de an se va face prin: executarea de
procedee folosite în apărare la volei, în atac, acţiuni tactice în
atac şi apărare, joc bilateral, exerciţii liber alese la sol, săritura
la aparat, cuplul de forţă, săritura în lungime, alergare de
rezistenţă şi joc cu formaţie incompletă şi pe teren redus.

60
 În cazul elevilor din clasa a VIII-a, obiectivele de
referinţă vor viza:
 să aibă capacitatea de a adopta corect şi rapid postura
corespunzătoare a corpului în orice împrejurarea şi să acţioneze
pentru prevenirea instalării viciilor de postura;
 să acţioneze independent pentru menţinerea şi
ameliorarea propriilor capacităţi fizică;
 să rezolve solicitările impuse de practicarea exerciţiilor de
antrenament din secţiile şi grupele de volei;
 asimilarea procedeelor tehnice şi tactice specifice
practicării jocului de volei la nivel de performanţă;
 să folosească adecvat procedeele tehnice şi acţiunile
tactice în condiţii concrete de competiţie sportivă;
 în practicarea voleiului, să respecte, ad-litteram,
prevederile regulamentului oficial;
 favorizarea întreţinerii şi îmbunătăţirii stării de sănătate
conform particularităţilor de vârstă se de sex ale elevilor;
 să sesizeze relaţiile dintre indicii morfologici şi
funcţionali ai organismului;
 să respecte, cu stricteţe, normele igienico-sanitare înainte,
în timpul şi după desfăşurarea antrenamentelor ori
competiţiilor;
 să aplice procedeele clasice de călire a organismului
specifice factorilor de mediu;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate favorabile
integrării, cu uşurinţă, a elevului în viaţă şi activitatea socială;
 să manifeste voinţă în îndeplinirea programului stabilit
pentru perfecţionarea capacităţilor motrice proprii;
Din perspectiva elementelor specifice pentru jocul de
volei, aria curriculară la clasa a VIII-a va obliga profesorul să
acţioneze pentru însuşirea de către sportivi a unor:
- procedee tehnice folosite în atac;
- acţiuni tehnico-tactice specifice sistemului de atac;
- acţiuni tehnico-tactice specifice sistemului de apărare;
61
 - variante de joc cu tema, de joc cu efectiv redus, pe teren
redus;
- integrarea acţiunilor tehnico-tactice în jocul bilateral , în
condiţii de competiţie;
- asimilarea unor cunoştinţe despre arbitraj, organizare şi
conducere a jocului de volei.
Evaluarea progresului înregistrat de elevii de gimnaziu,
va urmări identificarea obiectivelor funcţiei de constatare, de
informare, de diagnostic şi cea de prognosticare. Profesorul de
volei va realiza în cazul elevilor de gimnaziu următoarele
evaluări: parţială, globală, iniţială, continuă şi finală.

62
 Capitolul IX

Cerinţe ale ariei curriculare pentru elevii de liceu

În programa pentru clasele de liceu, jocul de volei la
secţiile şi echipele ce vizează performanţa în acest sport,
vizează aspecte esenţiale, printre care:
- recomandări metodico-organizatorice;
- metode şi procedee utilizate pentru formaţia de începători
şi cea de avansaţi;
- selecţia;
- pregătirea fizică;
- programarea instruirii la cele două formaţii de juniori:
începători şi avansaţi;
- acţiuni tehnico tactice individuale şi colective.
Din perspectiva specială a jocului de volei, a elementelor
sale fundamentale, aria curriculară metioneaza, printre altele,
următoarele capitole:
1. Procedee tehnice folosite în atac:
 pasă de sus cu două mâini;
 serviciul de jos din faţă;
 serviciul de sus din faţă.
2. Procedee tehnice folosite în apărare:
 preluarea mingii cu două mâini, de sus;
 preluarea mingii cu două mâini, de jos;
 preluarea mingii cu două mâini de jos, din serviciu;
 preluarea mingii cu două mâini de jos, din atac;
 blocaj individual;
 plonjonul lateral.
3. Acţiuni tactice folosite în atac:
 organizarea celor trei lovituri;
 combinaţii cu pase înainte;
 combinaţii cu ridicare din zona 2 spre zona 3;
 combinaţii cu ridicare din zona 3 spre zona 4;
63
  lovitura de atac pe diagonală;
 combinaţii cu ridicare din zona 3 spre zona 2.
4. Acţiuni tactice folosite în apărare:
 sistem de joc cu jucătorul din zona 6 avansat;
 dublarea blocajului;
 blocaj colectiv în doi jucători;
 preluarea cu plonjon lateral sau pe spate.
5. Joc bilateral:
 jocuri cu efectiv redus ( 3x3; 4x4);
 joc bilateral 6x6;
 combinaţii în atac şi apărare.

Aşa cum am menţionat şi în capitolul IV, o importanţă

deosebită trebuie să acorde antrenorul selecţiei elevilor în
grupele de volei. În acest sens va ţine cont de tipul
constituţional al elevului, de calităţile motrice generale şi
specifice, capacitatea de însuşire a deprinderilor kotrice, tipul
psihologic, apetitul pentru această ramură sportivasi starea de
sănătate, confirmată printr-o investigaţie medicală de
specialitate.
Pregătirea fizică reprezintă, binenteles, un capitol
prioritar. Prin exerciţii, antrenamente, probe de control şi alte
modalităţi, se va acţiona, constat, în direcţia educării calităţilor
motrice, în principal a vitezei de reacţie, de execuţie şi de
recepţie, a îndemânării, forţei, rezistenţei, a segmentelor şi
articulaţiilor de primă importanţă în volei.
Pe lângă aceste aspecte, atât la grupa de începători, cât şi
la cea de avansaţi se va acţiona pentru însuşirea unor elemente
tehnico-tactice, care să se refere atât la fiecare sportiv, cât şi la
colectivul în ansamblu. Aceste elemente vor fi repetate
sistematic, până la însuşirea lor şi transformarea în automatisme
de joc, ele condiţionând în mare măsură practicarea unui volei
de înaltă perfotmanta. Din rândul acestora nu vor lipsi: lovitura
de atac pe diagonală, simularea loviturii de atac la plasă, fără

64
minge (elan-bataie-zbor-imitarea loviturii-aterizare), blocajul
colectiv în doi jucători, preluarea cu plonjon lateral sau pe
spate, pasă de sus cu două mâini, serviciul de jos, din faţă,
organizarea celor trei lovituri, combinaţii cu pase înainte,
combinaţii cu ridicare din zona 2 spre zona 3, combinaţii cu
ridicare din zona 3 spre zona 4, combinaţii cu ridicare din zona
3 spre zona 2.
Nu vor fi neglijate nici antrenamentele pentru însuşirea
acţiunilor tehnico-tactice folosite în apărare, printre care:
preluarea mingii cu două mâini, de jos, din serviciu, preluarea
mingii cu două mâini de jos, din atac, sistemul de joc cu
sportivul din zona 6 avansat, dublarea blocajului, jocuri cu
efectiv redus şi jocul bilateral 6x6 etc.
Întorcându-ne în ansamblu la disciplina educaţie fizică, la
nivelul învăţământului preuniversitar, grupele de juniori
avansaţi, aria curriculară vizează însuşirea următoarelor
competenţe generale:
o integrarea cunoştinţelor şi a tehnicilor specifice educaţiei
fizice în acţiuni de optimizare a dezvoltării armonioase a
organismuluisi a capacităţii motrice individuale;
o integrarea cunoştinţelor şi a deprinderilor specifice în
organizarea şi practicarea competiţională a unor ramuri de sport
în cazul nostru voleiul – corespunzător disponibilităţilor fizice
şi intereselor individuale;
o analiza şi evaluarea concursurilor sportive din perspectiva
spectatorului.
Dacă este să ne referim diferenţiat, pe clase şi vârste,
cerinţele, programei la jocul de volei sunt următoarele:
Clasa a IX – a:
 procedee folosite în atac:
 poziţii şi deplasări specifice;
 pasă cu două mâini de sus, cu traiectorie înaltă şi medie;
 ridicarea mingii peste atac;
 lovitura de atac prin procedeul drept;
65
  serviciul de jos, din faţă;
 serviciul de sus, din faţă.
 procedee tehnice folosite în aparae:
 poziţii şi deplasări specifice;
 preluarea cu două mâini, de jos, sau de sus, din serviciu şi
din atac;
 blocajul individual.
 acţiuni tactice folosite în atac:
 organizarea celor trei lovituri din zone apropiate;
 preluarea mingiei şi trasmiterea ei spre zonele 2 sau 3;
 sistemul de atac cu ridicătorul în zona 2;
 combinaţii cu pase înalte între zonele apropiate.
 acţiuni tactice folosite în apărare:
 sistemul de joc cu jucătorul din zona 6 avansat;
 joc bilateral:
 4x4 pe teren cu dimensiuni 6/6 m;
 6x6 pe teren normal.
Clasa a X – a, competenţe specifice:
 Valorificarea cunoştinţelor şi deprinderilor tehnico-tactice
însuşite în rezolvarea, în condiţii regulamentare, a situaţiilor
specifice ramurilor sportive;
 Jocuri sportive: structuri tehnico-tactice, jocuri cu tema,
joc bilateral, toate acestea aplicate la volei.
 Prezentarea unui punct de vedere argumentat asupra
calităţii arbitrajului:
 Concursuri organizate la ramurile de sport învăţate în
regim de arbitraj şi autoarbitraj;
 Interpretarea comentariilor din partea presei de
specialitate.

Pentru clasele a XI-a şi a XII-a:

o Învăţarea şi consolidarea acţiunilor tehnico-tactice
individuale şi colective;

66
 o Preluarea de sus(pasă), precedată de deplasare şi oprire în
poziţii specifice situaţiei, 3 ore în clasa a XI-a şi 5 ore în clasa
terminală ( consolidarea deprinderilor);
o Consolidarea organizării celor trei lovituri: preluare,
ridicare şi trecerea peste plasă, câte 3 ore în fiecare clasă;
o Joc pe teren redus, cu mingea aruncată şi apoi cu serviciul
de jos, 2x2, 3x3, 4x4, câte 5 ore în fiecare clasă;
o Serviciul de jos, din faţă ( consolidare), o oră în clasa a
XI-a şi 3 în clasa a XII-a;
o Lovitura de atac pe direcţia elenului(fixare), câte 3 ore în
fiecare clasă;
o Blocaj individual ( iniţiere), câte o oră în ambele clase;
o Plonjonul(iniţiere, fixare), câte o singură oră în ambele
clase;
o Joc 6x6 cu blocaj individual, dublare cu cel mai apropiat
jucător din linia I şi jucătorul 6 retras( fixare – consolidare),
câte 3 ore în fiecare clasă.
În toate clasele se va insista în mod deosebit pe
consolidarea preluării de sus, cu deplasare şi oprire în situaţii
specifice situaţiei, precum şi pe organizarea celor trei lovituri,
care vor permite însuşirea rapidă a jocului. Pentru toate
acţiunile tehnico-tactice se va asigura un număr optim de
repetări.

67
 Capitolul X

Voleiul şi calităţile motrice de bază ale

adolescenţilor şi tinerilor
În lucrarea intitulată “Pregătirea fizică a jucătorilor de
volei”, apărută în 1976 la Editura Sport-Turism, autorul, Ştefan
Stroe, din perspectiva experienţei sale vaste acumulate în
conducerea unor grupe şi echipe ce au practicat această
disciplină, abordează pe larg, atât din punct de vedere teoretic,
dar şi sub aspect practic, dezvoltarea calităţilor motrice de bază
şi a aspectelor specifice.
Şi noi, autorii prezentei cărţi, dar şi profesori din Buzău,
afirmaţi în acest sport, probăm, prin experienţă proprie, rolul
primordial al educării calităţilor motrice pentru voleibalişti.
Astfel, aceste patru calităţi esenţiale în practicarea ramurii de
sport de care ne ocupăm în prezenta lucrare sunt:
1. forţa;
2. viteza;
3. îndemânarea;
4. rezistenţă.
Binenţeles că aceste calităţi se manifestă şi sub aspecte
specifice, dar între ele acţionează o puternică interdependenţă şi
o condiţionare reciprocă. Antrenamentele, educaţia jucătorilor
se clădesc în adolescent pe unele calităţi înnăscute, date de
părinţi prin zestrea genetică.
Referitor la forţa, trebuie să facem precizarea că ea
reprezintă rezultatul contracţiei musculare. Întărirea
musculaturii se concretizează în sporirea considerabilă a forţei,
iar antrenorul trebuie să urmărească îmbunătăţirea în fiecare
etapă a indicilor de manifestare. Forţă are ca forme specifice de
manifestare: forţa absolută(maximă), forţa explosivă şi cea în
regim de rezistenţă.

68
 Sportivii, în general, dar cei cuprinşi în practicarea
voleiului, în special, au datoria să se preocupe de educarea
tuturor celor 3 dimensiuni ale forţei că o condiţie sine qua non
de atingere a performanţei. Experienţă proprie acumulată ca
profesor la Clubul Sportiv Şcolar m-a condus la concluzia că
pregătirea de forţa la elevi trebuie concepută şi efectuată de-o
asemenea manieră, încât să se prevină hipertrofierea accentuată
a musculaturii.
Ca forme specifice ale forţei menţionăm pe cea solicitată
de săritură, care se manifestă în timpul jocului, e combinată cu
viteza, respectiv detenta. Această forţă specială se mai
întâlneşte în mai multe situaţii, noi referindu-ne la următoarele:
 deplasarea înainte, lateral, înapoi;
 schimbarea de direcţie de deplasare laterală şi înapoi;
 oprire;
 serviciu puternic din faţă;
 săritura la blocaj.
Educate în timp, toate acestea contribuie decisiv la
îmbunătăţirea rapidităţii şi eficienţei acţiunilor, astfel încât
startul să fie caracterizat de promptitudine, oprirea să câştige în
substanţă şi echilibru, schimbarea de direcţie pentru blocaj va fi
decisivă, iar atacul şi serviciul în forţă vor da strălucire şi
dinamism jocului. Literatura de specialitate recomandă un set
important de metode generale pentru dezvoltarea forţei, dintre
care cele mai uzuale sunt:
1. ridicarea treptată a unei greutăţi medii;
2. ridicarea unor greutăţi mari şi maxime;
3. ridicarea de greutăţi mici,cu viteze maxime;
4. prelucrarea grupelor mari de muşchi: spate, abdomen;
5. alegerea greutăţilor pentru exerciţii se face în raport cu
masă corporală;
6. în raport de numărul repetărilor posibile într-o repriză;
7. după segment şi scopul exerciţiului

69
 Aceste exerciţii sunt concepute pe etape. În prima etapă
se începe cu însuşirea tehnicii exerciţiilor, în etapa secundă
acestea vor viza creşterea masei musculare, iar în ultima, a III-
a, se va pune accentul pe sporirea capacităţii de a efectua
eforturi mari şi maxime. În mod concret, procedeele prin care se
va asigura dezvoltarea forţei le-am amintit în paragrafele
anterioare, iar greutăţile ce vor fi ridicate ( cele medii) nu vor
depăşi 50-65kg, cele maxime vor cântări între 50-70 kg. În
cazul claselor terminale de liceu, în care configuraţia
organismului elevilor a ajuns la cote finale, exerciţiile repetate
cu ridicarea halterelor se va face cu cele care cântăresc 80-95
kg, iar antrenamentul dintr-o zi va cuprinde efectuarea a 1-3
serii, cu pauze de 3-5 minute între ele. Când se ajunge la
exerciţiile ce prevăd ridicarea de greutăţi mici cu viteză
maximă, îngreuierile nu vor depăşi 30-50% din forţa de care
dispune sportivul.
În vederea dezvoltării forţei maxime, specialiştii
recomanda recurgerea la metoda izometrică, ce constă într-o
încordare statică puternică, ce foloseşte 80-100% din
intensitatea organismului, iar exerciţiul nu va depăşi 6-9
secunde. Antrenorul va alege exerciţii grupate în complexe,
după segmentele cărora li se adresează: semigenoflexiuni şi
uşoară deprindere, cu haltera pe uneri, din poziţia culcat pe
spate, ridicarea unei îngreuieri la cadrul izotonic, prin extensia
completă a picioarelor, genoflexiuni pe un picior(simple, apoi
cu greutate – disc – în fiecare mână), genoflexiuni pe banca de
gimnastică sau pe bârnă.
Pentru dezvoltarea forţei explozive a trenului inferior,se
recomandă: săritura explozivă după aterizare de pe bancă,
sărituri transversale peste banca de gimnastică, din alergare,
sprijin cu un picior pe o înălţime de maximum 30 cm, aterizare
pe ambele picioare, desprinderea rapidă şi atingerea cu mâna a
semnului aşezat la nivelul atins din săritura maximă de pe loc,
săritura cu haltera pe umeri, săritura în lungime de pe loc, în

70
înălţime, cu sau fără ela, cu atinderea unui punct înalt, exerciţii
de accelerare-franare: alergare-oprire, alergare-schimbare de
direcţie –oprire.
În vederea perfecţionării maxime a trenului superior,
exerciţiile de bază recomandate de specialişti sunt:
1. culcat pe spate, cu picioarele fixate de partener deasupra
genunchilor, se execută ridicarea şi coborârea trunchiului;
2. culcat înainte pe două cutii de lada, sprijinit cu călcâiele
la scara fixă, ridicarea trunchiului;
3. culcat pe spate, sprijinit cu mâinile la scara fixă sau cu
ajutorul partenerului care apasă pe umeri, ridicarea picioarelor;
4. stând depărtat, înclinarea trunchiului până aproape de
orizontală, indreptrarea şi aplecarea înainte;
5. stând depărtat, cu haltera pe umeri, răsucirea trunchiului;
6. exerciţii pentru musculatura spatelui şi abdomenului,
executate cu partener;
7. exerciţii pentru memebrele superioare.
În vederea dezvoltării forţei explozive a trunchiului şi
braţelor, se recomandă exerciţiile:
 din culcat pe spate, cu mâinile la ceafă şi picioarele
întinse la 900, un partener împinge energic spre podea
picioarele executantului, care se opune;
 idem, din sprijin cu gleznele la scara fixă;
 culcat pe spate, cu mingea medicinală între glezne,
aruncarea acesteia peste cap, prin ridicarea picioarelor;
 şezând, aruncarea mingiei medicinale peste cap, prin
pendularea braţelor şi extensia energică a trunchiului;
 aruncarea mingii medicinale peste plasa, cu ambele
mâini, cu uşoară săritură.
Dezvoltarea eficientă a forţei generale şi specifice
presupune folosirea tuturor metodelor, unele cu rol dominant, în
funcţie de perioadă şi de particularităţile jucătorului.
În legătură cu dezvoltarea vitezei, respectiv capacitatea de
a executa fulgerător o mişcare, pentru profesorii şi antrenorii

71
începători în ale voleiului, precizăm că aceasta este de mai
multe feluri: viteza reacţiei motrice, viteza propriu-zisă a
mişcărilor şi frecvenţa lor. Formele de manifestare ale vitezei în
volei sunt următoarele:
 de reacţie;
 de execuţie;
 de deplasare şi schimbare a direcţiei;
 de oprire;
 de repetiţie;
 complexul forţa-viteza (detentă);
 complexul viteză-rezisteţă.
Trebuie să menţionăm că în volei predomină reacţiile
complexe determinate mai ales de deplasarea jucătorilor şi a
mingii. Educarea vitezei de oprire necesita perfecţionarea
tehnică, repetări în situaţii concrete de joc, cu şi fără minge.
Pentru dezvoltarea complexului forta-viteza şi a complexului
viteza-rezistenta, trebuie făcute zeci de ore de antrenament,
aceste obiective fiind determinante pentru atingerea înaltei
performante. În acest scop se vor alterna procesele de excitaţie
şi de inhibiţie, se va insista pe însuşirea tehnicii, a elasticităţii
musculare, a mobilităţii articulare şi a capacităţii de a reacţiona
rapid.
Profesorii cu o practică îndelungată în conducerea
formaţiilor de volei recomandă, în vederea dezvoltării vitezei,
următoarele metode:
1. alternativă;
2. a întrecerii;
3. a repetării;
4. a prevenirii plafonării vitezei;
5. exerciţii individuale, exerciţii în doi, cu şi fără elemente
de întrecere;
6. jocuri sportive sau acţiuni specifice acestora;
7. jocuri dinamice adoptate specifice voleiului.

72
 În timpul antrenamentelor, viteza nu trebuie să scadă de la
o repetare la alta. Când intervine oboseala, lucrul se va
întrerupe, acordându-se un interval de odihnă corespunzător
vârstei elevilor, iar după 2-3 reprize de antrenament, spaţiul de
odihnă va creşte.
Îndemânarea, cea mai complexă dintre calităţile motrice,
este şi cel mai dificil de dezvoltat. Ea poate fi cuantificata atât
în timpul jocului, dar mai ales prin probe de control. În cadrul
metodicii educării îndemânării generale, modalitatea principală
o constituie însuşirea continuă a deprinderilor noi şi cât mai
variate şi eficiente. Practică a dovedit că fără preocupări sporite
şi permanente pe linia dezvoltării îndemânării generale şi
specifice, nu este posibilă însuşirea şi valorificarea la nivel
performant a tehnicii complexe în atac şi apărare.
Factorii constitutivi ai îndemânării sunt: echilibre,
orientarea corpului în spaţiu, coordonarea mişcărilor,
motricitatea analitică, capacitatea de reproducere şi dirijare a
mişcărilor şi supleţea. Literatura de specialitate menţionează şi
numeroase exerciţii pentru dezvoltarea îndemânării în condiţii
de viteză şi de forţă, noi referindu-ne în acest capitol doar la
cele importante:
 alergare de viteză cu start din diferite poziţii;
 concurs între doi jucători aşezaţi pe banca de gimnastică
care, la semnal, schimba locurile;
 aruncarea şi prinderea mingiei din diferite poziţii, după
ridicarea din şezând, din culcat, după ridicarea din perete, din
panoul su suprafeţe prismatice, sărituri peste înălţimi de 30-50
cm;
 jocuri dinamice adaptate;
 sărituri cu mingea pe unul şi pe ambele picioare;
 triplusalt şi pentasalt din deplasare cu spatele;
 aruncarea mingii medicinale, a ciocanului, a greutăţii, a
discului, înainte, peste cap şi prin lateral;

73
  sărituri succesive peste mâinile a doi –trei jucători aşezaţi
în triunghi;
 alergare pe teren variat;
 alergare prin pădure;
 lupta cocoşilor;
 joc de fotbal cu deplasarea pe patru labe şi pe spate;
 jocuri sportive cu reguli modificate;
 jocuri dinamice;
 lepsa cu ajutor etc.
Factorii îndemânării generale se manifestă în cadrul
deprinderilor specifice. Pentru dezvoltarea îndemânării
specifice, condiţiile necesare sunt: ambidextria (dezvoltarea
îndemânării la ambele mâini), modificarea unor deprinderi
naturale, exersarea în condiţii specifice, mereu schimbătoare,
exerciţii cu scop tactic, ruperea stereotipului motric la unele
deprinderi specifice, exerciţii pentru îndemânarea specifică, a
tehnicii atacului, exerciţii pentru îndemânarea specifică a
tehnicii apărării etc. Calitatea motrică de bază cu ajutorul căreia
se efectuează, timp îndelungat, un efort fizic fără a diminua
eficacitatea este, fără îndoială, rezistenţă.
Ea dezvolta grupele principale de muşchi, iar prin
rezistenta specifică se înţelege dexteritatea de a executa, timp
apreciabil, exerciţii de viteză sau de forţă. Dacă transferăm
aceste noţiuni la volei, rezistenta specifică se manifestă în
special prin rezistenţa de joc, rezistenţa în linia a II-a şi
rezistenţa în linia I.
Rezistenţa de joc în linia a II-a presupune exerciţii ce
folosesc parametrii înalţi, că de exemplu conţinutul
fragmentuluyi din competiţie, cenrata lui şi cea a pauzelor.
Conţinutul jocului din linia a II-a , cuprinde în mod concret,
menţinerea poziţiilor specifice, starturi, alergare pe distanţe
scurte, deplasări specifice cu alergare, schimbări de directie-
opriri, căderi, ridicări, exerciţii în viteză, intercalate cu altele
lente, dar precise, etc.
74
 Referitor la rezistenţă de joc în linia I, se impune
precizarea că în acest caz predomina efortul anaerob, intercalat
cu momente de efort aerob şi pauze pentru refacerea deficitului
de oxigen, iar parametrii urmăriţi de antrenor sunt: durata şi
numărul fragmentelor de joc la plasa, conţinutul jocului, în care
predomina săriturile. Astfel, trăgătorul principal efectuează 80-
140 de sărituri pe meci, trăgătorul secund 70-120, iar ridicătorul
40-78.
Modele pentru dezvoltarea rezistenta diferă în raport de
personalitatea şi exigenta profesorului-instructor, de grupa de
sportivi şi de obiectivul tinta stabilit de la o etapă la alta. Căile
principale ce se conturează în obţinerea acestui obiectiv sunt:
a) calea succesiva, ce prevede iniţial dezvoltarea rezistenţei
generale şi în plan secund, a rezistenţei specifice;
b) calea paralelă, cea care urmăreşte dezvoltarea
concomitenta acelor două feluri de rezistenţă.
Rezistenţa presupune dezvoltarea capacităţii de a învinge
oboseala şi de a realiza o refacere rapidă, iar solicitarea repetată
la eforturi scurte, dar şi intense, face trimitere la volumul şi
intensitatea lucrului, factori de care profesorul trebuie să ţină
seama. O importanţă aparte au, în dezvoltarea rezistenţei
sportivilor, şi alte elemente: durata şi caracterul pauzelor,
selecţionarea exerciţiilor, antrenamentele pe intervale, metoda
efortului de lungă durată, metoda îngreuierilor, a
antrenamentului valabil, metodă de control, metoda tempoului
şi a antrenamentului în circuit.
Literatura de specialitate oferă o amplă bibliografie de
exerciţii pentru dezvoltarea rezistenţei în jocul din linia a II-a şi
în cel din linia I, pe care antrenorii le pot consulta apelând la
lucrări publicate mai ales în ultimii ani.
Conclucia ce se impune referitor la tema tratată în acest
capitol este că, aplicând o metodă modernă, rezistenţa poate fi
considerabil îmbunătăţită, ceea ce va contribui la obţinerea unor
performanţe superioare.

75
 Capitolul XI

Probe şi norme de control periodic

Pentru maturizarea jucătorilor, cuantificarea acumulărilor
făcute de la o etapă la alta, se recurge la supunerea lor unor
probe şi norme de control, care pot verifica o singură calitate
sau un complex de calităţi motrice. Probele şi normele de bază
care sunt dedicate verificării dezvoltării trenului inferior ( forţa
şi viteza) le vom analiza în cele ce urmează. Cele consacrate
prin frecvenţa lor mai mare în cuantificare sunt:
 ridicarea greutăţii mari cu picioarele, la cadrul izotonic,
din poziţia culcat pe saltea. După un an de lucru la cadrul
izotonic cu ingruiere crescută, băieţii trebuie să poată ridica 200
kg, iar fetele 150 kg;
 săritura în lungime de pe loc, diferenţiat pentru fete şi
băieţi;
 idem pentru săritură în înălţime cu elan;
 deplasare prin sărituri transversale pe două picioare
peste banca de gimnastică, cu atingerea unor linii trasate la
distanţă de 1 m pentru fete şi 1.20 m pentru băieţi;
 sărituri succesive cu un cerc în mâini şi agăţarea
alternativă a acestuia în două cuie aşezate la 4 m distanţă unul
de celălalt şi la o înălţime de 2.65 m(pentru fete) şi de 2.90 m
(pentru băieţi);
 alergare 40 m pentru fete şi 50 m pentru băieţi;
 alergare inainte-inapoi;
 deplasare laterală 10x4 m;
 alergare 1000 m pentru fete şi 1500 m pentru băieţi;
 sărituri repetate de pe loc.
Pentru trenul superior ( forţa şi viteza), aceste probe şi
norme de control vor fi:
 ridicarea greutăţii maxime din culcat pe spate, prin
înălţarea trunchiului la unghi drept şi revenire;
76
  aruncarea mingii medicinale peste plasa din uşoara
săritura sau peste un partener care ţine ambele braţe întinse.
Greutatea mingii va fi de 2 kg pentru fete şi de 2.5 kg pentru
băieţi.
Alte probe de control: ridicarea unei greutăţi mari din
culcat pe spate, la cadrul izotonic, prin extensia accentuată a
labelor; săritura în înălţime de pe loc, conform normelor
Federaţiei Romane de Volei, sărituri succesive la perete, cu
schimbarea unui cerc dintr-un cui în altul; se efectuează acelaşi
exerciţiu, dar se vor folosi 3 cuie bătute în perete la înălţimea de
2.65 m pentru fete şi la 2.90 m pentru băieţi, la o distanţă de 3
m unul de celelalt ( acestea sunt exerciţii pentru trenul inferior);
ridicarea trunchiului, din culcat pe spate, în poziţia şezând şi
revenire; acelaşi exerciţiu, din culcat cu genunchii întinşi:
greutatea se ridică cu braţele întinse şi se duce până la atingerea
coapselor, după care se revine; aruncarea mingii medicinale,
separat pentru fete şi băieţi, greutatea de 2 şi 2.5 kg; aruncarea
mingii medicinale peste cap, din poziţia stând cu picioarele
depărtate.
Fiecare antrenor are posibilitatea să recurgă la aceste
probe, să le selecţioneze pe cele mai eficiente, dar poate face
trimitere şi la propria inventivitate. Aceste probe şi norme
trebuie să ţină seama de specificul jocului de volei, să decurgă
din metodica de desfăşurare a antrenamentelor, să impulsioneze
dezvoltarea apectelor deficitare ale acestei discipline, să se
recurgă şi la metodele clasice (lungimea de pe loc), dar să
stimuleze şi pe cele moderne, de ultimă oră (flotările). Dacă
aceste probe verifică un complex de calităţi ale trenului superior
sau inferior, execuţia trebuie să diminueze sau să elimine
participarea altor segmente. Probele şi normele trebuie să fie
simple, reprezentative, parcurgerea lor de către o echipă să nu
dureze mai mult de 50 de minute, iar aprecierea rezultatelor să
se facă pe bază de punctaj şi să nu ducă la confuzia cu probele
de selecţie pentru lotul de juniori I sau II. Rezultatele vor fi

77
menţionate în fişa personală a fiecărui jucător, document ce se
va păstra pe toată perioada activităţii de performanţă. Probele şi
normele de control nu vor rămâne imuabile de la o etapă la alta,
ci vor fi îmbunătăţite la intervale diferite de timp, urmărindu-se
remedierea deficientelor pentru fiecare jucător.

78
 Capitolul XII

Educarea voinţei de a învinge

Experienţa acumulată în anii de când slujesc catedra din
perspectiva profesorului de educaţie fizică mi-a demonstrat că
obţinerea unor performanţe deosebite în orice sport depinde de
unitatea dintre pregătirea fizică, tehnică, tactica, volitivă şi
teoretică a jucătorilor. Din această perspectivă am reţinut
adevărul că pregătirea volitivă reprezintă o componentă
indispensabilă a acestei unităţi, iar absenta acesteia face
imposibilă performanţa în orice ramură sportivă. Practicarea
exerciţiilor fizice şi sportului, antrenamentul, fie el oricât de
intens, nu înseamnă numai dezvoltarea calităţilor motrice,
formarea deprinderilor şi obişnuinţelor, ci mai ales călirea
voinţei sportivilor, fundamentarea intelectuală şi morală a
procesului de educare a voinţei.
Practica de zi cu zi din toate disciplinele sportive a arătat
rolul esenţial al antrenamentului în educarea calităţilor de
voinţa ale jucătorilor. În vederea dezvoltării unor calităţi de
voinţa stabile, care să nu fluctueze de la o etapă la altă ori de la
un meci la altul, ci care să caracterizeze comportarea sportivilor
în condiţiile dificile ale unei competiţii, se impune ca pregătirea
volitivă să fie în primul rând în atenţia antrenorului. Acesta
trebuie să transforme relaţia antrenor-sportiv în una stabilă,
nemijlocita şi profitabilă pentru învăţăcei. Din această
perspectivă, antrenorul este un fin psiholog, un educator
practician, întrucât el acţionează asupra conştiinţei şi psihicului
voleibaliştilor, în cazul nostru. Unitatea dintre instruire şi
educaţie, caracterul educativ al instruirii sunt principii incluse
în ştiinţa pedagogică şi ele au o legătură indisolubilă cu
procesul perfecţionării sportive.
Profesorii şi antrenorii reprezintă filonul, osatura, baza
sportivului de performanţă şi a rezultatelor înalte. Nivelul
79
pregătirii teoretice şi practice al acestora, atitudinea lor faţă de
muncă, conştiinţa profesionistă, loialitatea faţă de sport sunt
determinanţi pentru rezultatele “ elevilor” lor.
Din perspectiva fizico-logică, comportarea volitivă
reprezintă o acţiune complexă reflex-condiţională. Voinţa este
definită de pshihologi “ ca o activitate psihică a omului de
dirijare a propriilor acţiuni, gânduri, emoţii ale organismului în
vederea atingerii unor scopuri, propuse în mod conştient, prin
învingerea diferitelor dificultăţi, în numele unor cauze
prestabilite”8. Esenţa voinţei constă în adevărul că omul este
capabil să-şi coordoneze acţiunile, faptele, gândurile, emoţiile,
mişcările corpului şi să influenţeze modul în care se execută
funcţiile interne. La rândul său, sportivul voleibalist – şi nu
numai el – îşi dirijează comportarea în conformitate cu principii
morale, realizând o îmbinare armonioasă a calităţilor de voinţă,
obţinând rezultate superioare în antrenament şi competiţii.
Totodată îşi coordonează mişcările corpului în condiţiile unor
emoţii puternice, pe care nu le poate controla, generate de lupta
sportivă încordată.
Aşadar, se impune concluzia importanţei majore a
educaţiei morale a sportivului, educaţie care se realizează, pe de
o parte, printr-un sistem de acţiuni conjugate, iar pe de alta prin
organizarea în timpul lucrului de instruire – antrenament şi a
competiţiilor, unor acţiuni volitive, morale prin conţinutul lor.
Dacă sportivul execută conştient mişcările solicitate, le repetă
de mai multe ori la acelaşi nivel, el acumulează experienţă,
arătându-şi loialitatea faţă de sport, în general, şi volei, în
special, faţă de formaţia din care face parte, dar şi faţă de
instituţia pe care o reprezintă.
Voinţa are o bază morală şi intelectuală, în sensul că ea se
afla într-o relaţie de interdependentă cu celelalte forme ale
activităţii lui posibile, în principal cu gândirea şi emotivitatea.
Voinţa nu este o trăsătură a omului care-l determina la mişcare,
8
K.P.Jarov, Pregatirea volitiva a sportivilor”, Editura Sport -Turism, 1979
80
ci reprezintă latura activă a raţiunii şi a simţului moral,
conştient, care coordonează comportamentul în numele unor
argumente liber consimţite care, nu adesea, acţionează
împotriva instinctului de conservare. De-a lungul istoriei
omenirii, s-au impus două forme de motivaţie: materială şi
morală, care trebuie îmbinate armonios la antrenamente şi
competiţii.
Motivaţia unui sportiv faţă de sine, de părinţi, de
comunitate se concretizează prin dorinţa de continuă
perfecţionare, de a deveni cel mai bun din echipă, de a fi
remarcat de antrenor, de a se impune în faţa tuturor ori de a-şi
lua revanşa faţă de un adversar care l-a învins într-o competiţie
anterioară. Un elev cu un orizont intelectual mai vast, cu o
pregătire culturală mai amplă îşi va apăra şansele cu mai multă
ardoare într-o competiţie, făcând faţă mai uşor greutăţilor şi
dificultăţilor decât un camarad cu un profil intelectual mai puţin
dezvoltat.
Una din particularităţile activităţii sportive o constituie
trasarea unor scopuri – sarcini vizând munca de antrenament de
mai mulţi ani, jocul, întâlnirea, meciul, concursul, competiţia,
toate având ca finalitate performanta înaltă, clasarea pe un loc
fruntaş. Antrenorul are datoria să-i motiveze pe sportivi,
punându-le în fata scopuri pe deplin realizabile, a căror atingere
să devină mobilizatoare.
Capacitatea de a învinge dificultăţile nu se dezvoltă
fulgerător ori într-o săptămână, o lună ori un trimestru şcolar.
Pentru realizarea scopurilor propuse – câştigarea unui meci, ori
a unei competiţii, clasarea pe primul loc în vederea promovării
într-un eşalon superior - tânărul trebuie să depăşească obstacole
de diferite grade de dificultate, ce apar în timpul exercitării
acestei activităţi. Învingerea obstacolelor impune voinţă,
respectiv capacitatea omului de a-şi controla şi dirija acţiunile,
gândurile, emoţiile şi întregul comportament. Actul volitiv al
adolescentului, respectiv execuţia se manifestă prin acţionarea

81
în procesul căreia el modifică în mod activ lumea, realitatea
înconjurătoare, învingând greutăţile. Gradul pregătirii volitive a
sportivului se manifestă în acţiunile lui de depăşire a diferitelor
obstacole neprevăzute, care apar la antrenamente şi competiţii,
numai astfel fiind posibilă o performanţă marcantă.
Acţiunea volitivă are mai multe etape, respectiv: de
pregătire (înţelegerea motivelor care îl determină pe sportiv la
acţiune), de execuţie (acţiuni practice pentru realizarea
scopurilor propuse) şi cea de apreciere a rezultatelor obţinute
(când se analizează eficienta acţiunilor şi se face bilanţul).
Educarea calităţilor volitive în procesul de antrenament
are ca etape şi mijloace de realizare:
 educarea întâmplătoare;
 educarea conştientă;
 momentul când acţiunile se transformă în cunoştinţe,
convingeri;
 când activitatea practică, exerciţiile au un rol
preponderent;
 momentul când se formulează cerinţele;
 complicarea “ procesului de antrenament, când se elimină
condiţiile de ‘ sera”;
 când în timpul antrenamentelor sportivului i se par
condiţii extrem de grele, de dificile, dar concursurile le vor
aprecia că facile;
 apropierea condiţiilor de antrenament de cele ale
competiţiei;
 utilizarea condiţiilor meteorologice nefavorabile;
 varietatea traseelor, terenurilor, condiţiilor de
antrenament;
 alegerea unor exerciţii specifice pentru antrenamentul de
volei şi a condiţiilor de executare a acestora;
 sarcini suplimentare în stadiul de oboseală;
 utilizarea greuierilor pentru dezvoltarea rezistenţei;
 prelungirea timpului peste cel real din competiţii;
82
  crearea unor false dificultăţi, a unor obstacole artificiale;
 probe tehnice, concursuri cu profil de antrenament;
 concursuri şi antrenamente cu adversari puternici şi
stabili.
Toate aceste etape de pregătire, antrenamente intense au
ca obiectiv fundamental participarea jucătorilor de volei la
concursuri, competiţii şi alt gen de întreceri. Pe lângă forma
juniorilor ori elevilor de gimnaziu ce-i pregătim, antrenorul
trebuie să le prezinte învăţăceilor date importante despre
adversari, respectiv: temperamentul, prezenţa lor de spirit,
capacitatea de a-şi menţine calmul ori înflăcărarea, curajul şi
fermitatea, capacitatea de mobilizare, perseverenţa şi urmărirea
obiectivului, voinţa de a învinge, comportarea în situaţia în care
este înfrânt. Toate aceste date stau la baza alcătuirii planului de
atac pentru un meci sau o competiţie. Înainte de orice meci,
antrenorul îşi va îmbărbăta şi sfătui elevii, oprindu-se asupra
următoarelor aspecte:
1. explicarea semnificaţiei întrecerii, însemnătatea pentru
club, echipa, sportiv;
2. stabilirea sarcinii generale;
3. aprecierea obiectivă a adversarului;
4. reaminmtirea acţiunilor proprii: concepţia, planul de
acţiune comun, sarcini elaborate suplimentar pentru fiecare
sportiv, indicaţii pentru atac, apărare, blocaj, etc.;
5. explicarea condiţiilor speciale de desfăşurare a întrecerii,
utilizarea mijlocelor de comunicare între antrenor şi jucători.
O importanţă deosebită în obţinerea performanţelor înalţe
în jocul de volei al juniorilor o are comportarea lor în timpul
competiţiei, al meciului care este ireversibil, ceea ce face că
aceştia să lupte cu ardoare pentru victorie. În procesul de
dirijare de pe margine, antrenorul îşi va sfătui echipa în raport
de mai mulţi factori:
 motivaţia psihică, morală şi materială a sportivilor;
 spiritul de disciplină al acestora;

83
  necesitatea dobândirii unor cunstinte temeinice, a unor
deprinderi şi priceperi care au la bază calităţi volitive trainice;
 poziţia fiecărui individ în cadrul formaţiei;
 utilizarea condiţiilor de competiţie în procesul de
antrenament etc.
După încheierea primei etape şi a celei de a doua,
respectiv pregătirea grupei de începători şi a celei de avansaţi,
în urma paticiparii la competiţie ori campionat, se impune
aprecierea rezultatelor obţinute, pe baza unui bilanţ cu
obiectivitate deplină. Cu această ocazie, antrenorul va analiza
pregătirea sportivilor şi a echipei, acţiunile în timpul
desfăşurării întrecerii, rezultatele obţinute, stabilindu-se sarcini
şi obiective pentru etapa următoare. Se va solicita şi părerile
sportivilor, determinându-se eliminarea deficientelor în jocul
lor.
Ca o concluzie ce se degaj[ din prezentul capitol, este
aceea că antrenorul trebuie să dezvolte la jucători dorinţa de
perfecţionare a calităţilor moral-volitve, care favorizează într-o
măsură determinanta performanţele la care ţintesc să ajungă.

84
 Capitolul XIII

Pregătirea psihologică a grupelor de copii şi juniori

În perioada contemporană, când în jocul de volei s-a
adoptat o normă din tenisul de câmp, respectiv regulă ţie –
break-ului ( fiecare greaseala proprie reprezintă punct pentru
adversar), pe lângă însuşirea unei tehnici ireproşabile, a unei
tactici imbatabile, pregătirea psihologică, atentă şi continuă,
constituie o necesitate în care spiritul combativ deosebit,
dăruirea totală şi dorinţa ardenta a unei echipe de a învinge
reprezintă o condiţie sine qua non a succesului. În acesta
competiţie sportivă, cele două echipe cauta să obţină iniţiativa
şi să o menţină până la fluierul final. Orice inexactitate ori
fisură în această privinţă, orice moment de pasivitate, scădere
de ritm ori lipsa de inspiraţie poate fi promt sacţionată de
adversar, având consecinţe nefaste asupra rezultatului.
Practica a dovedit imposibilitatea obţinerii de performanţe
majore fără spirit colectiv caracterizator al echipei, chiar dacă in
timpul jocului unii sportivi se impun ca individualităţi
puternice. În activitatea ca profesor am constatat că nu sunt rare
cazurile când scăderi de ritm, lipsa de concentrare, de
mobilizare psihică, au condus la răsturnări spectaculoase de
situaţie în teren, pierzându-se meciul chiar atunci când soarta
lui, înainte cu câteva momente, părea pecetluită.
Pe zi ce trece motivaţia activităţii sportive capăta o tot
mai mare importanţă. Studiile de spoecialitate conduc la
concluzia că pregătirea psihologică a sportivilor – şi, în acest
caz, şi a elevilor din cele două grupe valorice-, concretizata într-
o motivaţie just orientată este mult mai importantă pentru
creşterea capacităţii de performanţă a voleibalistului decât
structura elementelor prospective şi a caliatilor sale
corespunzătoare.

85
 Motivaţia realizării performanţei se află în strânsă
interdependenţă cu nivelul aspiraţiei elevilor – cultivată în mod
conştient de antrenor -, cele două noţiuni fiind unanim
interpretate ca sinonime. Mergând mai departe în perimetrul
analizei, afirmăm, fără teamă de a comite vreo eroare, că
nivelul superior de aspiraţie al elevilor voleibalişti este o
expresie a necesităţii ardente de a ţinti, ca obiect final, o
performanţă deosebită. Dacă ideea eşecului se inoculează în
mintea elevilor şi le bântuie existenta şi somnul, apar condiţii
de instalare a anxietăţii, adică acea sursă de tensiuni psihice
care, adesea, este sursa principală a “zilei proaste”, a comiterii
greşelilor de tehnică la unii jucători, chiar posesori de mare
talent, ceea ce, în final, va provoca pierderea jocului.
Literatura de specialitate este unanimă în a considera că
selecţia, depistarea talentului nativ la elevi, posibil de amplificat
prin antrenamente, determină, în proporţie de 60-75% destinul
unui viitor sportiv. Al doilea factor cu o contribuţie însemnată
în obţinerea marii performante îl constituie motivaţia
sportivului, fără de care zestrea ereditară (calităţile motrice
perfectibile, nivelul primar al capacităţii de efort ridicat, tipul
somatic ideal etc) n-ar putea fi puse în valoare.
Pregătirea psihologică - din punct de vedere al experienţei
profesionale acumulate pe parcursul unui deceniu de activitate
în conducerea unor echipe de volei la nivel gimnazial şi liceal –
trebuie să pună accentul pe următoarele aspecte:
1. capacitatea perceptivă ( educarea percepţiilor spaţio-
temporale, dezvoltarea percepţiei tinerarului mingii;
2. memoria motrică;
3. atenţia;
4. echilibrul emoţional.
Pregătirea psihică a unui joc incumbă atât pregătirea
pentru campionat sub aspect general, cât mai ales cea privitoare
la fiecare joc, căci din însumarea rezultatelor acestora se naşte
performanta finală. În fond, jocurile din competiţie reprezintă

86
finalitatea antrenamentelor istovitoare, a investiţiilor de ordin
biologic, intelectual, volitiv şi afectiv, arătând în final dacă
profesorul a fost inspirat în selecţie, dar şi în pregătirea echipei.
Ca un adevărat psiholog ce trebuie să fie, antrenorul
trebuie să aibă în vedere tipul emotiv al sportivilor. Emoţiile
sunt grupate astfel:
 stenice (pozitive) care au un rol integrator în cadrul
sistemului biopsihic;
 astenice (negative), care au rol perturbator în dozarea
capacităţii de efort.
Pregătirea psihică a elevilor jucători de volei nu trebuie să
neglijeze nici unul din următoarele componente:
 pregătirea psiho-motrică, desăvârşirea execuţiilor,
procedeelor tehnico-tactice;
 dezvoltarea funcţiilor psihomotrice importante: schema
corporah, chinestezia, lateralitatea, echilibrul static şi dinamic,
percepţiile spaţio-temporale, timpul de reacţie, anticipare şi
coincidenţă, viteza de execuţie şi repetiţie;
 pregătirea intelectuală ( cognitiva): dezvoltarea atenţiei, a
percepţiilor specializate, a gândirii, a creativităţii în decizii,
stimularea memoriei şi imaginaţiei;
 pregătirea afectivă: reglarea dispoziţiilor, a emoţiilor,
sentimentelor şi pasiunii. Actul volutional condiţionează nu
numai desfăşurarea acţiunilor motrice, ci şi asimilarea
deprinderilor tehnice, desăvârşirea execuţiilor prin
suprainvatare;
 dezvoltarea trăsăturilor de personalitate: concepţia despre
lume, interesele, atitudinile, particularităţile temperamentale,
aptitudinile specifice jocului de volei, trăsăturile de caracter,
conştiinţa de sine, disciplina.
Pregătirea psihică a jucătorilor de volei se bazează pe
punerea în operă a mai multor mijloace, din rândul cărora
menţionăm:

87
  mijloacele pregătirii fizice, tehnice şi tactice specifice
prin care se urmăreşte influientarea pregătirii psihice;
 mijloacele proprii pregătirii psihice asociate cu metode
generale sau particulare a execuţiei: exerciţiul, exemplil,
convingerea, aprobarea, dezaprobarea, întrecerea, simularea,
suprasolicitarea, suprainvatarea.
Realizarea obiectivelor pentru o competiţie, meci sau
concurs impune următoarele aspecte:
 creşterea echilibrului emoţional şi arezistentei la stress;
 antrenamente în condiţii de joc, participarea la cât mai
multe turnee de pregătire sau oficiale;
 dispunerea pozitivă pentru concurs: fixarea unor sarcini
concrete, crearea unei motivaţii pentru joc, convingerea elevilor
că sunt temeinic pregătiţi pentru joc;
 anticiparea (furnizarea unor informaţii suplimentare
despre adversar, dezvoltarea capacităţii de observaţie în
antrenament şi a adversarilor în concurs).
În finalul capitolului subliniem necesitatea că profesorul
să colaboreze permanent şi eficient cu psihologul, în acest sens
stabilindu-se, de comun acord, un plan pentru obiective precise
pentru fiecare aspect în parte, astfel încât să se asigure
încadrarea sportivului în model, precum şi capacitatea acestuia
să lupte numai cu adversarul, nu cu antrenorul şi
antrenamentele.

88
 Capitolul XIV

Competiţia şi pregătirea elevilor pentru aceasta

Pregătirea echipei pentru competiţie înseamnă pregătirea
pentru fiecare meci. În acest scop antrenamentul trebuie adoptat
la condiţiile specifice ale întrecerii. Adaptarea se referă în
special la tactică, la sisteme de joc, la apărare şi atac.
Încununarea cu succes a pregătirii speciale pentru meci
presupune îndeplinirea următoarelor cerinţe:
 cunoaşterea şi aprecierea obiectivă a posibilităţilor şi
particularităţilor jucătorilor echipei proprii, dar şi a echipei
adverse;
 cunoaşterea şi prevenirea influenţei factorilor perturbatori
asupra jocului specific echipei proprii şi adverse;
 resursele financiare şi organizatorice de pregătire
normală;
 stabilirea unei relaţii eficiente de colaborare între
antrenor, antrenor secund, medic, coordonatorul de joc şi
căpitanul de echipă;
Pregătirea pentru competiţie şi meci impune antrenorului
şi echipei structurarea timpului în mai multe etape:
Etapa I :
 adunarea unor date despre adversari, condiţiile de joc.
Adversarul va fi observat de antrenor şi cel puţin de unul dintre
jucătorii echipei pe care o pregăteşte;
 stabilirea formulei de atac;
 stabilirea sistemului de apărare;
 pregătirea fizică, tehnică, tactica şi psihologică;
 calitatea jucătorilor din sextetul de bază şi al celor de
schimb;
 aşezarea într-un fişier a comentariilor de specialitate
din presă scrisă, cu imagini şi vorbită;
89
  comunicarea cu antrenori ai echipelor care au întâlnit
adversarul din meciul proxim al formaţiei de care ne ocupăm.
Etapa a II-a:
 modificări şi adaptări ale tacticii de bază în atac şi în
apărare ale echipei proprii;
 conţinutul pregătirii în ciclul de antrenamente;
 planul tactic şi sarcinile tactice individuale;
 componenta echipei;
În planul tactic pentru această etapă vor fi prevăzute date
vechi, din prima etapă, dar şi altele, adunate pe parcurs, despre
echipa adversă, progresele echipei proprii, condiţiile specifice
pentru fiecare meci, partea stimulativă pentru jucători.
Etapa a III-a:
După consultarea unei bibliografii adecvate, antrenorul va
definitivă planul şi sarcinile tactice, care nu vor neglija
următoarele aspecte:
 dispoziţia echipei la efort;
 forma momentană a echipei şi a fiecărui jucător;
 stabilirea unor măsuri tactice surpriză, în raport de
valoare adversarului;
 sarcini tactice individuale şi colective;
 participarea la nivel maxim al jucătorilor la ciclul
săptămânal de antrenament;
 exersarea la antrenamente a sarcinilor tactice individuale
ce vor fi urmate în timpul jocului;
 exersarea de mai multe ori a combinaţiilor stabilite în
jocul viitor pentru atac şi apărare;
 stimularea libertăţii de iniţiativă a jucătorilor;
 cunoaşterea mărimii sălii şi a suprafeţei de joc;
 cunoaşterea materialului şi a calităţii inventarului sportiv
şi a instalaţiilor;
 cunoaşterea şi adaptarea la alte elemente concrete:
luminozitatea şi temperatura în care se desfăşoară meciul,
calitatea suprafeţei de joc, atitudinea spectatorilor etc.

90
 Etapa a IV-a:
Elaborarea programului de pregătire pentru ciclul de
antrenament va cuprinde:
 alegerea mijloacelor cele mai eficiente;
 data jocului de verificare;
 alegerea unui adversar corespunzător.
Durata celor 4 etape nu rămâne, apriori, egală în toate
perioadele. În timp ce prima etapă este permanentă, celelalte 3
includ succesiunea obiectivelor metodice şi se desfăşoară, de
obicei, în ultimele două zile ce preced începerea ciclului de
antrenament, ce are ca punct final meciul pentru care se
pregăteşte echipa.
Regimul de antrenament va avea în vedere:
 diferenţierea în raport de vârsta componenţilor echipei, e
şi de sex (baieti-fete);
 menţinerea jucătorilor într-o formă corespunzătoare:
 gândirea şi alternarea efortului fizic şi psihic;
 stabilirea unei intensităţi corespunzătoare între factorii
antrenamentului;
 folosirea unor mijloace eficiente pentru fiecare moment al
antrenamentului.
Pentru echipele de juniori care au programat meciul
duminică, schema de antrenament este următoarea: 5
antrenamente, din care cel de luni e recomandabil să solicite
60% din potenţialul elevilor, cel de marţi 100%, cel de miercuri
80%, cel de joi 100%, cel de vineri 100%, iar sâmbătă se va
dedica unei şedinţe teoretice, unei plimbări şi pentru odihnă.
Referitor la şedinţa de pregătire a meciului, se impun
următoarele precizări:
 ea încheie pregătirile speciale ale ciclului înaintea unui
meci;
 reamintirea obiectivelor şi sarcinilor tehnice, tactice,
psihologice, educativ-organizatorice şi metodice;

91
  înţelegerea de către jucători a modului de aplicare a
planului tactic;
 precizarea modului de colaborare a tuturor jucătorilor cu
cei stabiliţi să îndeplinească sarcini speciale;
 aprecierea obiectivă a posibilităţilor adversarului şi
creşterea încrederii în forţele proprii;
 stabilirea comportamentului jucătorilor în cazul unui
eventual eşec;
 stabilirea măsurilor organizatorice referitoare la joc.
Şedinţa are două părţi: una organizatorică şi altă tehnică,
condusă integral de antrenor. În finalul acesteia va avea o scurtă
intervenţie şi căpitanul echipei. Şedinţa nu trebuie să îmbrace
un aspect solem, rigid, ci ea va avea un pronunţat caracter de
lucru. Înainte de începerea jocului, antrenorul va urmări, extrem
de minuţios, modul cum se va desfăşura încălzirea sportivilor,
are sarcini specifice, dar şi un conţinut diferenţiat al acesteia
pentru fiecare sportiv. În finalul jocului antrenorul va conduce o
şedinţă de analiză a meciului, în care va evidenţia
comportamentul sportivilor, respectarea sarcinilor tehnice şi
tactice, abaterile de la strategia stabilită, făcând recomandări
pentru eliminarea deficientelor manifestate. Şi de acesta dată
vor fi determinaţi să ia cuvântul căpitanul echipei şi unul-doi
jucători. Se va adopta o poziţie critică, fermă, obiectivă faţă de
cei care au respectat cerinţele tehnico-tactice pentru jocul ce se
analizează.

92
 Capitolul XV

Voleiul în contextul educaţiei fizice şi sportive

şcolare
Educaţia fizică şi sportivă face parte componentă a
învăţământului. Într-o societate în care problema creşterii şi
educării copiilor în familie nu se desfăşoară la standardul
statelor vest europene, în care alimentaţia acestora este lăsată la
voia întâmplării, produsele macdonaltiste capăta pondere, nu
este întâmplător ca una din 4 vlăstare care-şi încep viaţa este
supraponderală fiind o viitoare victimă a unor boli
degenerative, şcoala este chemată să aducă necesare corecturi în
acest domeniu, rolul de vioară primă revenindu-i educaţiei
fizice. Numai că şi la acest nivel lucrurile nu se desfăşoară pe
un calapod normal, disputa interminabilă pe tema eliminării
supraîncărcării elevilor cu un număr prea mare de ore pe
săptămână s-a încheiat prin reducerea ponderii educaţiei fizice
în programa şcolară.
Să abandonăm însă perimetrul disputei, a luptelor pro şi
contra educaţiei fizice la nivelul învăţământului primar,
gimnazial şi preuniversitar şi să coborâm în sfera ce ne
interesează în prezenta lucrare, ocupându-ne de ponderea
voleiului în ansamblul sportului şcolar. Aşadar, ciclul gimnazial
şi preuniversitar are menirea de a asigura pregătirea elevilor pe
linia celor 8 domenii de competente – cheie, stabilite că
finalităţi ale sistemelor educaţionale şi de formare profesională
aţinerilor, fiecare disciplină de învăţământ fiind chemată să
contribuie prin mijloace specifice, la realizarea acestora.
În clasele a X-a – a XII-a, educaţia fizică este prevăzută,
conform planului de învăţământ, în aria curriculară Educaţie
fizică şi sport şi are menirea să-şi sporească aportul la
realizarea dezvoltării complexe a personalităţii autonome şi
creative a elevilor, în conformitate cu Legea învăţământului,
93
care, în curând, va căpăta o nouă haină ca urmare a discutării şi
aprobării Legii Educaţiei în Parlament. Disciplina respectivă
beneficiază de una –trei ore pe săptămână în trunchiul comun,
cu posibilitatea adăugării încă unei ore pentru predarea
disciplinei opţionale.
Pentru iniţierea elevilor în practică disciplinelor sportive
prevăzute în programă, în clasa a V-a se predau:
 3 probe atletice, de preferat din grupe diferite;
 Elemente acrobatice, statice şi dinamice;
 Sărituri la aparatul de gimnastică;
 Un joc sportiv.
La aceeaşi clasă începătoare a ciclului gimnazial,
disciplinele sportive pe care le cuprinde materia respectivă sunt:
atletismul ( alergări de viteză, de rezistenţă, sărituri, aruncări),
gimnastică (acrobatica, sărituri la aparate), jocuri sportive:
baschet – prinderea, ţinerea, protecţia şi pasă mângâi,
deplasarea, pivotarea, depăşirea, acţiunea tactică (“da şi du-te”),
fotbal (lovirea mingii cu ambele picioare de pe loc şi din
deplasare, lovirea mingii cu capul de pe loc), handbal (pasă cu
o mână de la umăr, de pe loc şi din deplasare, aruncarea la
poarta din alrgare, replierea, intercepţia, variante de joc cu
tema), oina (prinderea şi pasărea mângâi, alergarea prin culoare,
oprirea mingii sau blocarea), volei (pasă cu două mâini de sus
de pe loc, pasă cu două mâini de sus, precedată de deplasare,
serviciul de jos din faţă, poziţia fundamentală şi deplasările
specifice, variante de joc cu tema, cunoştinţe teoretice privind
regulile de joc: atingerea fileului, lovirea dublă, mingea ţinută).
În clasele a VI-a – a VIII-a rămân aceleaşi discipline sportive,
dar conţinuturile se adâncesc, înregistrându-se o
profesionalizare mai accentuată. Pe toată durata celor 4 ani de
învăţământ, sunt prevăzute discipline sportive alternative,
pentru care opta profesorul, prin consultarea elevilor şi
părinţilor acestora.

94
 Iată disciplinele sportive alternative: badminton,
cicloturism, dans sportiv, dans folcloric specific anumitor zone,
gimnastică ritmică, înot, korfball, orientare sportivă, patinaj pe
gheta ori pe role, sanie, ski alpin, ski fond, sport aerobic, şah,
tag-rugby, tenis de masă.
La sfârşitul ciclului gimnazial, elevii, prin practicarea
educaţiei fizice, vor trebui să dispună de capacităţi motrice
generale corespunzătoare, să adopte corect reflex postura
corpului în orice împrejurare şi să acţioneze pentru prevenirea
instalării viciilor de postura, să acţioneze independent pentru
menţinerea şi ameliorarea propriei dezvoltări fizice, să rezolve,
adecvat posibilităţile proprii, solicitările motrice impuse de
practicarea exerciţiilor şi activităţilor cotidiene, folosirea
adecvată a procedeelor tehnice şi acţiunilor tactice în condiţii de
întrecere, să aplice eficient cunoştinţele şi deprinderile însuşite
în practicarea globală a ramurilor şi probelor sportive, cu
respectarea regulamentului oficial şi în sfârşit, favorizarea
întreţinerii şi îmbunatăţirii stării de sănătate conform
particularităţilor de vârstă şi de sex ale adolescenţilor.
În acest context al bazei de masă a sportivului de
performanţă, secţiile de volei sin şcolile cu clasele I – VII, din
licee şi din cluburile sportive şcolare au datoria de a se alinia la
nivelul exigentelor prezente, spre a se transforma în pepiniere
din care să se selecţioneze jucători care să activeze în
campionate la nivel A şi B. După cum am mentionar şi în
capitolele precedente, secţiile de volei îşi desfăşoară activitatea
pe grupe valorice: începători, avansaţi şi de performanţă.
Grupele de începători cuprind elevi de 11-12 ani, cele de
avansaţi vor selecţiona adolescenţi intre13-15 ani, iar cele de
performanţă vor reuni tineri între 16-18 ani, când aceştia ating
vârsta junioratului, efectuându-şi studiile preuniversitare.
Datorită particularităţilor de creştere, fetele pot accede mai
devreme în grupele de performanţă.

95
 În ansamblul educaţiei fizice, al sportivului, în general,
voleiul are particularităţi distincte, în care elevii talentaţi îşi pot
perfecţiona zestrea genetică, practicând, potrivit unor norme
bine stabilite, o activitate atractivă, ce va aduce mari satisfacţii.
Organizarea internă a secţiilor de volei va trebui să realizeze o
piramidă funcţională eficienta, capabilă să asigure o activitate
în flux, începând de la depistare şi selecţie, continuând cu
pregătirea echipelor la cluburi şi mai ales a elevilor pentru
loturile naţionale, urmărindu-se perfecţionarea nivelului
voleiului de performanţă la nivel de juniori.

96
 Capitolul XVI

Voleiul şi respectarea particularităţilor de vârstă

ale elevilor
Lucrarea de faţă are, printre alte obiective, şi de acela de a
oferi colegilor profesori şi părinţilor argumente în sprijinul
rezolvării, de pe poziţii pedagogico-psihologico-stiintifice, a
uneia dintre probleme de bază ale educaţiei, restectiv
dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevului preadolescent.
Asigurarea de condiţii egale pentru toţi, nediscriminatorii,
oferirea posibilităţilor reale de pregătire pentru viaţa sunt
prevăzute în Constituţie, în Legea Educaţiei, dar şi în Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, adoptată de O.N.U., care
menţionează că “ educaţia trebuie să urmărească deplină
înflorire a personalităţii”.
Ca fenomen psihic şi psihosocial, personalitatea cuprinde
calităţi precum cinstea, corectitudinea, perseverenţă,
sinceritatea, deci laturi ale voinţei şi caracterului. La toate
acestea trebuie adăugate însă şi trăsăturile psihice şi capacităţile
unei persoane, care pledează pentru o structură dinamică
deschisă a personalităţii, perfectibilă, ceea ce-i permite să se
adapteze la mediu, să se integreze în specificul sociocultural şi
socioprofesional al unei perioade date. Aşadar, calitatea unei
personalităţi de a se clădi într-o unitate de capacităţi şi conduite
este o cerinţă fundamentală a familiei şi mai ales a şcolii,
chemată să dezvolte în adolescenţi însuşiri adaptative, larg
flexibile, încât să permită elevului să-şi dirijeze
comportamentul în raport de cerinţele comunităţii.
Personalitatea poate fi definită ca un întreg construit în
procesul învăţării, ea fiind, în ultimă instanţă, un corespondent
fidel al cunoaşterii umane. Personalitatea are la bază un proces
îndelungat, care poate fi structura în 5 tipuri de informaţii:
1. informaţii despre mediu;
97
 2. informaţii despre sine;
3. informaţii despre relaţia persoanei cu mediul;
4. informaţii despre propria activitate.
Orice elev, că de altfel orice om, are în sinteza
personalităţii sale ceva specific, original, ce poate fi pus în
valoare şi stă la baza dezvoltării personalităţii sale, cerinţa
subliniată şi într-un document al UNESCO, care metioneaza că
“ adaptarea educaţiei intelectuale şi morale la particularităţile
mintale ale fiecărui copil este o revendicare imperioasă a
psihologiei contemporane, cerută de dificultăţile pe care le
întâmpină educatorii”. Precizăm, conform concluziilor celor
peste 50 de lucrări ce abordează această temă, că scopul unitar
de a educa personalitatea nu înseamnă nicidecum uniformizare,
ci, pe un profil de bază al societăţii moderne, să fie clădite
diferenţe specifice care prefigurează modelul personalităţii
creatoare. Simplă eticheta de “ copil normal” nu constituie o
garanţie pentru realizarea scopului final, decât atunci când
educaţia sprijină ridicarea indicelui de normalitate la un nivel
superior.
Elevii care se dezintegrează uşor, care abandonează un
hobby, în cazul nostru fie şi opţiunea pentru a fi incorporaţi
într-o grupă sau o secţie de volei, manifestă serioase lacune în
maturizarea psihică, nu şi-au educat tăria de a persevera,
integritatea individului care-şi asumă răspunderi.
Modul în care un profesor ori un antrenor de volei – şi nu
numai – au reuşit să contureze personalitatea elevilor poate fi
cuntificat în trei perspective:
1. din punct de vedere structural ( relevând trăsăturile de
personalitate şi schimbării lor în procesul maturizării);
2. din punct de vedere funcţional;
3. din punct de vedere realtional.
Şi în instruirea elevilor la antrenamente, concursuri şi
competiţii, ca de altfel în întregul proces de învăţământ,

98
profesorul de educaţie fizică trebuie să se convingă că în munca
sa a dovedit:
 accesibilitate în predare;
 individualizarea sarcinilor încredinţate elevilor;
 promovarea unor scopuri formative speciale;
 analiza cauzelor dificultăţilor în executarea unor
elemente tehnice, tactice, de strategie în joc;
 exerciţii diferenţiate cu unii jucători;
 adoptarea unor decizii în raport de situaţii date (
pierderea unui joc);
 dezvoltarea intelectuală şi fizică a jucătorilor;
 perfecţionarea conţinutului antrenamentelor.
Motivaţia este un mijloc eficient în cunoaşterea psihică a
copilului în diferite etape ale evoluţiei sale, orice fapt psihic
putând avea funcţii motivaţionale. Ca atare, educaţia,
pătrunzând din exterior în psihicul copilului, nici nu are darul
de a-l anula pe acesta din urmă, nici nu i se substituie. Motivaţia
în cazul elevilor cuprinşi în secţiile sau echipele de volei
reprezintă o condiţie psihologică pentru realizarea obiectivelor
de performanţă. Orientarea unui preadolescent şi adolescent
spre jocul de volei demonstrează implicarea de sine în
curriculum-ul şcolar. Sub influenţa motivaţiei, prin tact şi
răbdare, antrenorul poate produce acea organizare graduală a
scopurilor, care, în timp, va căpăta consistenţă, independenta şi
autonomie funcţională în joc, condiţie fundamentală a obţinerii
unor performanţe notabile.
Fiecare elev preadolescent selecţionat în grupa de
începători sau avansaţi are o tendinţă favorabilă pentru volei,
ceea ce demostreaza că motivaţia este o lege de bază al
comportamentului şcolar, având rolul să-l menţină pe tânăr în
limite normale de comportament. La acest nivel, practicarea
voleiului se poate face de către elevi fie dintr-un hobby, fie
dând curs presiunii părinţilor, fie din imitaţie “ aşa au făcut şi
alţi elevi”, fie din dorinţa ardenta de a atinge un nivel care să-i

99
permită să acceadă la o formaţie profesionistă, care să-l ajute “
să-şi facă un rost”.
În întreaga sa activitate, mai ales în cazul elevilor de la
clasele V-VIII, profesorul trebuie să ţină cont de
particularităţile de vârstă, în sensul în care explicaţiile,
antrenamentele şi întrecerile să nu solicite jucătorilor eforturi
peste capacitatea lor. Atunci când va introduce în ciclul
săptămânal de antrenament exerciţii epuizante, trebuie să le
dozeze gradual, fiecare efort va fi urmat de pauze. În mod
corespunzător trebuie gândită şi activitatea de pregătire a unei
competiţii. Dacă antrenorul va lucra cu elevii la o intensitate
marita perioade îndelungate, fie îi va pierde pe jucători, care vor
abandona activitatea, fie suprasolicitarea îi va bloca nervos, iar
performanţa va rămâne un obiectiv de neatins.
Ca o concluzie ce se desprinde din tratarea problemei la
care ne-am referit în prezentul capitol, este aceea că la elevul
preadolescent s-ar putea vorbi de un profil de personalitate cu
caracteristici proprii şi cu eventuale trepte de structurare în
dinamica sa, iar personalitatea, ca o categorie psihologică, nu
este reductibila în sfera intereselor sau motivaţiilor. Ea
constituie un principiu integrator tuturor componentelor vieţii
psihice într-un sistem unitar, a cărui dezvoltare implica
restructurări succesive ale relaţiilor dintre componente.
Antrenorul va folosi valentele motivaţionale ale vârstei
preadolescentei, stabilind programe de lucru şi obiective în
concordanţă cu particularităţile fizice şi psihice ale dezvoltării
elevilor, îmbinând, un mod armonios, exigentă cu înţelegerea
eforturilor şi abordând mereu problema perspectivei, când, unii
jucători din grupele de începători şi profesionişti vor putea să se
integreze într-o activitate profesionistă.

100
 Capitolul XVII

Sistemul de învăţământ şi evaluarea elevilor la

disciplina educaţie fizice
Nu numai sportivii de la secţiile şi echipele de volei au
nevoie de un sistem unitar de evaluare, ci toţi elevii care
practică educaţia fizică ori care urmează o formă de învăţământ.
Începând cu anul şcolar 1999-2000, s-a introdus un astfel de
sistem unic. El poartă denumirea de Sistemul Naţional Şcolar
de Evaluare în Educaţie Fizică şi sport, se referă la
învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional şi
reprezintă o componentă a reformei, care are ca obictiv prioritar
determinarea efectelor rezultate ca urmare a aplicării noilor
curricumuri. Aceste moment important trebuie înţeles că o
componentă stabilă a procesului de învăţământ şi care are
preponderent un rol reglator atât pentru activitatea de instruire a
elevilor, cât şi pentru îmbunătăţirea strategiilor didactice.
Evaluarea se desfăşoară după criteriile prevăzute în
sistemul naţional, priveşte nivelul realizării obiectivelor – cadru
şi a standardelor de referinţă stabilite pentru toate clasele şi se
referă la nivelul dezvoltării capacităţilor motrice generale şi
sspecifice practicării ramurilor de sport prevăzute de programă
şcolară. Trebuie menţionat că acest sistem este pus de acord cu
prevederile actuale ale planurilor de învăţământ şi conţinuturile
curricumurilor pe discipline, fiind aplicabil unitar în toate
unităţile şcolare, indiferent în ce zonă sau în ce condiţii îşi
desfăşoară activitatea. Acesta se adresează numai claselor care
au prevăzut educaţia fizică în trunchiul comun.
În conformitate cu conceptele de descentralizare şi
autonomie, unităţile de învăţământ, cadrele de educaţie fizică,
învăţătorii şi profesorii au posibilitatea să opereze cu cele mai
adecvate instrumente de evaluare oferite de sistem. Varietatea
acestor intrumente oferă, în acelaşi, timp şi elevilor posibilitatea
101
de a opta pentru susţinerea unora dintre acestea, corespunzător,
propriilor disponibilităţi psihomotrice, interesului şi modului în
care aceştia au fost instruiţi. Iată principalele componente ale
sistemului unitar de evaluare:
 metodologia de aplicare a sistemului;
 capacităţile şi competentele supuse evaluării;
 instrumentele de evaluare ( probele de control);
 criteriul minimal de promovabilitate;
 descrierea probelor.
În funcţie de numărul de ore pentru fiecare clasă ( una-
două ore în trunchiul comun), elevii vor susţine anual:
 în învăţământul primar se vor efectua 2 evaluări care
privesc calităţile motrice, 2 evaluări referitoare la deprinderile
motrice de bază şi 2 evaluări la deprinderile sportive
elementare;
 în învăţământul gimnazial: una-două evaluări la forţa, 1-2
evaluări la atletism şi câte o evaluare la gimnastică şi joc
sportiv;
 în învăţământul liceal şi profesional, câte o evaluare la
forţa, alte evaluări la atletism, gimnastică şi joc sportiv.
În funcţie de condiţiile de lucru, profesorul poate opta
pentru următoarele probe:
 alergarea de viteză şi de rezistenţă;
 1-2 din probele de atletism;
 o săritură din gimnastică;
 1-2 jocurisportive;
 ramuri de sport alternative celor obligatorii.
La rândul său, elevul poate opta în funcţie de ofertă,
interes şi disponibilităţi, având la dispoziţie:
 o probă sau un cuplu de probe pentru forţa;
 1-2 probe probe de atletism şi variantele de evaluare
ale acestora;
 un joc sportiv şi varianta sa de evaluare;

102
  gimnastică acrobatică şi varianta sa de evaluare sau o
ramură de sport alternativă în locul acesteia;
 o săritură din gimnastică.
Sistemul naţional prevede baremuri minimale echivalente
calificativului suficient şi notei 5. Pentru acordarea
calificativelor/notelor superioare şi inferioare notei 5 şi
calificativului” “suficient”, comisiile metodice ale învăţătorilor
sau cadrelor de educaţie fizică său fiecare profesor de
specialitate vor elabora criterii proprii pentru note. Sistemul de
evaluare va fi adus la cunoştinţa tuturor elevilor şi va fi afişat la
locuri vizibile, iar rezultatele obţinute vor fi înregistrate în fişa
individuală a fiecărui elev. Din sistemul de evaluare din
învăţământul primar ne vom referi doar la elevii din clasa a IV-
a, întrucât 2 exemplare bine dezvoltate la această vârstă pot
accede în grupa de începători la secţiile de volei. Iată
baremurile ce trebuie obţinute la probele de evaluare:

PROBA - baremul fete băieţi

minimal
Alergare de viteză 25 m 6“ 5.8 “
Alergare de durată 2’ 30” 2’ 15”
Forţa spate 10 9
Forţa abdomen 10 8
Forţa membre inferioare 1.25 m 1.20 m
Forţa membre superioare 8 7
Îndemânare (săritura la 2x6 2x6
coardă)
Joc sportiv (elemente tehnice 20 25
izolate)

103
 Pentru învăţământul gimnazial, sistemul de evaluare va
cuprinde următoarele probe:

Clasele
PROBĂ aV–a a VI – a a VII – a a VIII – a
Băieţi Fete Băieţi Fete Băieţi Fete Băieţi Fete
Flotări 4 2 5 3 6 4 7 5
Tractări din 1 - 2 - 3 - 4 -
atârnat
Ridicarea 15 14 14 15 17 16 18 17
trunchiului din
culcat dorsal
300
Săritura în 1.50 1.30 1.55 1.35 1.60 1.40 1.65 1.45
lungime de pe m m m m m
loc
Săritura peste 6 4 6 6 10 8 10 8
banca de
gimnastică
Alergare de 10” 10” 9.8” 8.6” 9.6” 8.8” 8.2” 9.2”
viteză 50 m
Alergare de 6’ 6’
rezistenţă
Săritura în 2.45 2.30 2.50 2.40 2.55 2.45 2.60 2.50
lungime cu elan m m m m m m m m
Săritura în 0.60 0.50 0.65 0.55 0.70 0.60 0.70 0.60
înălţime cu m m m m m m m m
păşire
Aruncarea 18 m 12 m 20 13 22 14 24 15
mingii de oina
Procedee 1 1 2 2 3 3 3 3
tehnice izolate
Joc bilateral - - - - - - - -
Întrucât din acest perimetru de vârsta sunt selecţionaţi
elevi în grupele de începători şi avansaţi la volei, considerăm că
este indicat să ne referim la principalele modalităţi de aplicare a
sistemului de evaluare la preadolescenţii din învăţământul
gimnazial. La calsele care au în schema o singură oră de
educaţie fizică, se evaluează un singur cuplu de probe. Astfel, la
viteză se va opta pentru pentru proba atletică ( alergare de
viteză pe 50 m). la clasele care au prevăzută numai o oră pe
104
săptămână, se va renunţa la una din cele două probe, iar la
gimnastică elevii pot opta pentru gimnastică acrobatică şi
săritură cumulativ. Notarea elevilor se realizează astfel:
 cei care optează pentru executarea separată a procedeelor
tehnice de bază vor fi apreciaţi din nota maximă 8;
 în cazul în care se optează pentru executarea structurii
tehnico-tactice, elevii vor fi apreciaţi din nota practică 9;
 în cazul în care se alege jocul bilateral, aprecierea se va
face din nota maximă 10.
La clasele în care programă prevede 2 ore pe săptămână,
media anuală va cumula 6 note, după cum urmează:
 două pentru calitatea motrică (forţa);
 o notă pentru alergarea de viteză;
 o notă pentru proba de atletism aleasă de elev;
 o notă la gimnastică acrobatică sau la săritura la un
aparat;
 o notă la jocul sportiv.
În cazul învăţământului liceal, sistemul unic de evaluare
prevede probe separate pentru fiecare clasă, cu menţiunea că
sunt probe obligatorii, dar şi opţionale, respectiv: calitatea
motrică – viteza, probe atletice, gimnastică ( acrobatica,
săritura la un aparat, acrobatica şi sărituri – cumulativ).
Modalităţile de aplicare a sistemului, descrierea probelor şi
modulul de fişă individuală sunt prezentate detaliat într-o
broşură editată în 1999 de serviciul Naţional de Evaluare şi
Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale (
denumirea purtată în acel an de minister – n.a).
La rândul său, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului a aprobat, prin ordinul nr. 4700 din 7 iulie 2008,
programele şcolare pentru clasele V-XII, în cadrul cărora sunt
cuprinse şi capitole privitoare la evaluare, probe, modalităţi,
recomandări metodice. Întrucât pe parcursul lucrării am
menţionat aspecte concrete privind însuşirea şi practicarea
jocului de volei la categoria de începători, avansaţi şi grupe de
105
performanţă, inclusiv modalităţile de evaluare, în acest paragraf
vom mai reaminti, succint, doar faptul că notarea elevilor va
avea în vedere aprecierea competentelor dovedite în asimilarea
calităţilor motrice ( viteză, îndemânare, forţa, rezistenţă), a
acţiunilor tehnico-tactice specifice voleiului în sistemul de atac
şi de apărare, a strategiei de joc, a cunoşterii regulamentului, a
condiţiilor de arbitraj etc.

106
 Capitolul XVIII

Profesioniştii au cuvântul
Recunoscând, cu francheţe şi modestie, că, personal, nu
am reuşit să acumulez încă un portofoliu impresionant de
practică, spre a nu diminua reuşita prezentei lucrări, am hotărât
să recurg la experienţa unor profesori, antrenori şi alte cadre cu
mai mulţi ani slujiţi la catedră ori în activitatea de îndrumare a
elevilor sportivi, la care am găsit înţelegere şi disponibilitate
între acest dialog al generaţiilor. Aceasta mă determină să
purced la valorificarea patrimoniului didactic respectiv. În acest
scop, m-am orientat la profesori de notorietate din municipiu şi
judeţ, selectând adevăraţi „Domnu` Trandafir” în ale educaţiei
fizice, cadre didactice care au pregătit zeci de generaţii de elevi,
i-au instruit în ale voleiului, i-au condus la competiţii, câştigând
numeroase concursuri şi competiţii. Aceasta face ca palmaresul
lor profesional să fie extrem de bogat. Birourile şi cabinetele
acestora din sălile de gimnastică au devenit, în timp,
neîncăpătoare pentru expunerea cupelor, diplomelor şi altor
medalii ce le-au încununat eforturile în pregătirea elevilor.
Primul la care ne-am orientat este prof. Constantin Popa,
directorul - din 11 mai 2008 – Şcolii Generale cu cls. I-VIII
nr.11 Buzău. Timp de 8 ani a deţinut şi funcţia de director
adjunct al aceleiaşi instituţii, iar la această catedră a împlinit
peste 36 de ani. Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi
Sport a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, cu
specializarea de profesor de educaţie fizică şi sport, de-a lungul
anilor a urmat numeroase forme de ridicare a calificării
profesionale, distingându-se printr-o activitate prodigioasă,
concretizată în rezultate pentru care merită să fie înregimentat
în elita profesorilor buzoieni. Membru al Consiliului de
Administraţie al instituţiei într-o perioadă de peste 16 ani,
metodist la practică pedagogică şi specialitate al unui colegiu
107
universitar ieşean, dar şi al I.S.J. Buzău, în vreme s-a impus ca
un prodigios colaborator şi participant în cadrul a peste 11
proiecte derulate la nivel naţional şi judeţean pe o problematică
extrem de diversă. A desfăşurat aceeaşi muncă neobosită şi în
cele peste 10 organisme şi activităţi ce şi-au propus ameliorarea
manageriatului educaţiei fizice, în general, şi al voleiului, în
special.
Ca director de şcoală promovează munca în echipă,
distingându-se printr-un management inspirat şi laborios, ceea
ce face ca şcoala să dispună de condiţii excelente de bază
materială, cu nimic inferioare standardelor europene. În vreme
de criză economică fără precedent în istoria ultimilor ani,
valorificându-şi aptitudinile de a-şi întreţine relaţiile de
colaborare cu unii sponsori consecvenţi a realizat, de curând,
dalarea aleii de intrare în şcoală cu un pavement mozaicat
adevărată operă artistică, investiţie în valoare de peste 180 de
milioane de lei vechi, fără aportul ministerului de resort ori al
municipiului. Tot în aceşti 2 ani, de când se află în fruntea
instituţiei, a realizat 100 m liniari de gard viu, tot fără aport de
la buget, plantat 80 de arbuşti şi 24 de tei, a înfiinţat un centru
logopedic propriu instituţiei, concepând şi un site pentru şcoală.
Şi-a asigurat şi colaborarea Primăriei Municipiului,
repartizându-i-se şcolii fonduri pentru reabilitarea sălii de sport
şi hidroizolaţii pentru ambele corpuri de clădire, lucrările
urmând să se finalizeze până la începerea anului şcolar 2010 –
2011.
Despre nesfârşita reformare a sistemului de învăţământ,
profesorul Constantin Popa opinează că: „elevii de gimnaziu
sunt instruiţi la nivel mediu, la care, de altfel se află întreaga
muncă educativă din România. Din păcate testările la care sunt
supuşi adolescenţii se situează la nivel de olimpiadă. Desele
schimbări de strategie îi bulversează pe elevi, îi năucesc, aşa
cum s-a întâmplat recent şi la evaluarea naţională la probele de
română şi matematică de la clasa a VIII-a. în cadrul măsurilor

108
succesive luate în cei 21 de ani de după evenimentele din
decembrie 1989, educaţia fizică nu s-a bucurat de un statut
privilegiat în şcoli aşa cum s-a întâmplat în alte ţări. Pornind de
la această realitate, pe baza experienţei acumulate, a
observaţiilor directe asupra societăţii şi în special a tineretului
studios, am realizat o amplă cercetare, iar principalele concluzii
le-am prezentat în cadrul unui simpozion găzduit la Galaţi,
având un titlu-metaforă, capabil să şocheze ascultătorii,
respectiv „Sedentarismul – un potenţial atentat la sănătatea
copilului”.
Preocupat de disfuncţionalităţile din societate, din
alimentaţia şi creşterea copiilor, am promovat o altă cercetare,
pe un lot cuprinzător de elevi. În final, an extins-o la nivelul
întregii unităţi şcolare, iar concluziile sunt stupefiante: din cei
1800 de elevi ce frecventează Şcoala cu cls. I-VIII nr.11 Buzău,
peste 260 au diverse probleme de sănătate, respectiv
sedentarism, deviaţii de coloană, obezitate, boli degenerative,
toate acestea fiind repercusiunile grave atât ale regimului de
viaţă şi de alimentaţie fără o bază ştiinţifică în familie, dar şi
urmarea nerespectării multor elevi la practicarea educaţiei fizice
şi sportului, ale obţinerii, cu extremă lejeritate, a scutirilor de la
efort. Pentru aceste scutiri obţinute pe bandă rulantă sunt
vinovaţi şi unii medici, care dovedesc o crasă demagogie; în
teorie, recomandă mişcarea, educaţia fizică şi sportul, singurele
dătătoare de sănătate, iar în practică îi gratulează – nu
întotdeauna dezinteresat – pe elevi cu scutiri peste scutiri.
Doctorii şcolari, dar şi medicii de familie ar trebui să-şi
regândească, sub acest aspect, condiţia.
Ca intelectual şi ca slujitor al catedrei, ca director de
instituţie şi profesor de educaţie fizică, urmăresc să îmbin
armonios predarea acestei discipline cu participarea mea activă
la susţinerea unor proiecte în favoarea perfecţionării muncii de
instruire a elevilor şi de pregătire a acestora pentru a se integra
în viaţa şi societate, în condiţiile în care concurenţa şi selecţia

109
drastică se fac pe scară amplă. Iată câteva proiecte susţinute de
mine, la multe din ele sunt fie autor, fie coautor, iar la altele
sunt doar susţinător fidel:
 „Junior Achievements - Eu şi economia”;
 „ Clase fără fumat”;
 „Educaţia sănătăţii – Sănătatea educaţiei”;
 „Noi vă aducem zâmbet”;
 „Voleiul – un prieten pentru copii, adolescenţi şi nu
numai”;
 „Copii frumoşi şi sănătoşi, educaţie fizică şi activităţi
sportive, turistice organizate în învăţământul preprimar şi
primar”;
 „ Modalităţi practice de realizare a obiectivelor educaţiei
fizice şcolare”;
 „Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice la cls. I-
IV”;
 „Şansa a doua, program ce are ca obiectiv fundamental
prevenirea abandonului şcolar”.
Ca specialist în disciplina ce face obiectul acestei cărţi,
am organizat numeroase activităţi şi întreceri sportive la nivelul
instituţiei, municipiului, judeţului şi a ţării, iar ca membru al
Comisiei Judeţene de Volei, am pregătit ori am contribuit la
organizarea etapelor municipale şi judeţene de volei în perioada
2000 – 2007. În 2006, am făcut parte din comisia de organizare,
la volei a finalei pe ţară pentru liceele din mediul urban. M-am
implicat totodată şi în organizarea unor competiţii din alte
discipline: şah (2008) , fotbal la nivel municipal pentru elevii de
gimnaziu (2004).
În cazul disciplinei pe care o predau, educaţia fizică,
selecţia riguroasă, antrenamentele intense pentru fete şi băieţi,
motivaţia permanentă a elevilor au condus la obţinerea unor
rezultate notabile, dintre care enumerăm câteva:
 În 2008, la finala de la Slatina, elevii de la cls. I-IV au
obţinut medalia de bronz;
110
  În 2008, eleva Diana Iftime, componentă a lotului
judeţean de şah a obţinut menţiune la finala pe ţară;
 Tot în 2008, elevul Dan Posea, component al echipei de
volei a şcolii a fost selecţionat pentru a participa la un turneu
internaţional de la Kahul ( Republica Moldova) obţinând
medalia de argint;
 În 1996, echipa de volei băieţi a şcolii a obţinut locul al 3-
lea pe ţară şi medalia de bronz, finala naţională desfăşurându-se
la Buzău.
Pentru ca cititorii cărţii să-şi poate face o părere mai
apropiată de realitate despre activitatea mea sub diverse
ipostaze , mai vin cu informatia ca, uneori, public opinii in
presa locala , iar ca o incununare a eforturilor depuse in munca
de cca patru decenii, am fost recompensat cu acordarea unei
diploma de excelenta pentru promovarea activitatii
sportive in invatamantul preprimar si primar.
Iata, asadar, cateva din reperele si varfurile de rezultate
dintr-o scoala cu performante excelente, pentru care presa
o,,desmearda’’, adesea ca fiind ,,Colegiul B. P. Hasdeu’’pentru
invatamantul primar si gimnazial, iar domnului profesor
Constantin Popa i se pitriveste , la perfectie , maxima conceputa
de Nicolae Iorga in 1939in una din conferintele prezentate la
radio:,,Ca cineva sa fie mereu tanar, trebuie sa creeze mereu.
Sufletul nu poate imbatrani atunci cand este tinut intr-o
continua incordare’’.
Urmatorul,, popas”l-am facut la ,, Scoala Generala cu
cls.I-VIII Ion Creanga”Buzau, cu intentia dea prezenta
activitatea a altui profesor de ed- fizica, dl. Constantin
Zinca.
Calm, extrem de calculat, riguros in exercitarea meseriei
didactice, prof. Constantin Zinca a adunat in palmaresul sau
aproape 41 de ani inchinati instructie si educatiei copiilor
perioada in care,, i-au trecut pri mana”zeci de generatii
adolescenti, carora le-a indrumat pasii in arta miscarii, a
111
sportului, a trairii in deplina sanatate. Absolvent al I. E. F. S-
ului Bucuresti in 1971, si-a cladit un destin profesional ce
creeaza admiratie si respect in comunitate in care a lucrat.
Detine 4 specializari in discipline in care s-a consacrat ,
respectiv atletismul, voleiul, tenis de camp, si fotbalul. In toate
acestea a obtinut rezultate notabile cu elevii pe care i-a instruit.
Este un om de dialog , are opinii transante, multe dintre ele care
converg spre o umanitate cu colegii de breasla , dar si le
motiveaza cu extrem de atenta motivatie, incat te convinge de
seriozitatea si valabilitatea acestora.De cand l-am cunoscutpe
prof. C.Zinca si am stabilit relatii fructuoase de colaborare, l-am
transformat intr-un model pe care doresc sa-l copiez in modul
profesionist in care concepe si traduce in fapte de viata,
predarea educatiei fizice, in general ,si a voleiului in special,
Pentru a nu-i rastalmaci opiniile, recurg la reproducerea
lor ad- litteram,folosind semnele citarii,, Referitor la reforma de
invatamant- isi incepe marturisirea prof. Constantin
Zinca, aceasta se bucura de totala mea sustinere . E similara
cu cea ce s-a petrecut in urma cu ani in Anglia si Canada,
chintesenta acesteia constituind-o adevarul ca pregateste
temeinic elevii pentru piata muncii, ajutandu-i ca , dupa
absolvire. sa se integreze cu relativa usurinta, in viata sociala.
In alta ordine de idei, opinez ca este indicat ca prin noua
lege a educatiei aflata in dezbaterea si adaptarea Parlamentului
sa se renunte la calitatea de titular pentru cadrele didactice. Sunt
de acord ca pe viitor in consiile de administratie, directorii sa nu
mai dispuna de prerogative discretionare. Problemele scolii
trebuie conduse de colectiv cat mai amplu, fiecare sedinta sa fie
prezentata, prin rotatie, de catre un membru al acestei structuri
de conducere. Evaluarea muncii componentilor consiliului de
administratie, consider ca trebuie apreciata,, nu prin criterii de
apartenenta la un partid ,ci in concordanta cu soliditatea
cunostiintelor si competentelor elevilor, cu clasarea lor pe
locuri onorante la olimpiade,la alte concursuri si competitii,si
112
nu in ultima instanta, la admiterea absolventilor clasei a VIII la
liceele de elita’’.
Profesorul cu care am axtamat acest amplu dialog sprijina
colegii de breasla mai tineri in consacrarea lor ca tineri slujitori
ai catedrei, facandu-le inspectiile speciale pentru obtinerea
gradelor didactice din perspectiva de component al corpului de
metodistide pe langa I.S.J.
Locul educatiei fizice si al sportului in invatamantul
primar , gimnazial si liceal –isi continua aprecierele prof.
Constantin Zinca –nu este corespunzator bine demarcat.In
multe tari din vestul Europei, dar si in Canada si in state din
nordul Africii si America de Sud, aria curriculara la ed-fizica
prevede 4 ore pe saptamana In plus, in una din zile, de regula
miercurea, celelalte ore sunt suprimate in favoarea jocurilor si
intrecerilor sportive la care participa intregul corp didactic,cu
urmari faste pentru dezvoltarea armonioasa si sanatatea
copiilor.
Nici la unitatea unde imi desfasor activitatea, dar mai ales
la celelalte scoli, baza materiala pentru sport nu este total
corespunzatoare.Sunt putine sali de gimnastica, iar cele
existente nu sunt utilate la standarde europene.Lipsesc bazinele
de inot,terenurile de tenis de camp si de volei, mijloacele de
recuperare si igienizare dupa efort.Si alta situatie este de
naturasa produca ingrijorare. Daca la gimnaziu orele de ed-
fizica sedesfasoara cu regularitate si la cote de exigenta elevii
nedeprinzand inca conduita de fite, la liceuacest fenomen ia
amploare.Aiciscutirile de efort fizicse obtincu usurinta, iar
notele nu se acorda in concordanta cu interesul dolescentilor si
cu rezultatele consemnate la evaluari si la probele de
control.Nota maxima o obtin putini elevi care nu recurg la
scutiri , participa la orele de ed- fizica,iar chiulangii sunt
gratulati cu 9 din oficiu..
 Revenind la tematica acestei lucrari, mentionez ca selectia
la volei o fac in cadrul orelor de ed- fizica,retinand in grupele

113
de incepatori sau avansati, doar elevii cu calitati motrice
specifice.In grupele de pregatire , in care cuprind separat fetele,
separat baietii, urmez un program conceput temeinic,in care
respect normele de efort in conformitate cu particularitatile de
varsta. Am 5 grupe de pregatire,iar pe cei talentati ii promovez
in in echipa reprezentativa a scolii .La nivel judetean si national
functioneaza cu rezultate evidente, un sistem de competiti de
natura sa-i stimuleze pe elevi.Cu formatiile pe care le
antrenez,particip la etapele pe scoala, municipala, judeteana,
zonala(in care se califica primele 6 echipe) si nationala.Avand
in vedere experienta acumulata in ani, am fost desemnat sa
raspund de activitatea comisiei de volei judeteana pentru clasele
V-VIII, iar pentru licee aceasta misiune ai renvine profesorului
Auras Popescu.
Activitatea desfasurata cu eleviia fost incununata de mai
multe succese,printe care mentionez:
 1994-locul I la fete, finala nationala –Ramnicu-Valcea.
 2003-2004-locul III la baieti, faza nationala –Ploiesti
 2009-locul V -baieti –faza finala -Oradea
 2008-locul VII baieti – faza finala – Ploiesti;
Un lucru insa nu mi e pare normal in organizarea acestor
competitii, injustitie pe care am comunicat-o si ministerului de
resort, care , insa grabit sa efectueze corectura necesara.
Noi scolile generale, concuram cu liceele de
specialitate,care au o baza de selectie la nivelul intregului judet,
ceea ce nu esteechitabil. S-ar impune organizarea de competitii
de volei cu adresabilitateaseparata pentru gimnazii si unele care
sa-i priveasca doar formatiile reprezentative ale liceelor cu
program sportiv.
Pentru ca Romania sa devina din nou forta de
temut in voleiul mondial de performanta -asa cum se intampla
in anii70 ai veacului trecut ,cand in finala Cupei Campionilor se
intreceau doua echipe dambovitene (Rapid-Dinamo Bucuresti)-
,ar fi necesar ca inca de la baza acestei discipline sa se adopte

114
masuri in consecinta .Adica ar fi de dorit cresterea numarului de
ore p-e saptamana la trei atat la eleviui de gimnaziu, cat si
pentru cei de la invatamantul preuniversitar. Aceasta masura ar
tebui urmata si de alktele asa cum fac germanii; costruirea in
fiecare scoala ,a unor Sali de gimnastica moderne,dotate cu
aparatura de ultima ora ,inclusiv conditii de baza si de
recuperare dupa efort,amenajarea unor terenuri de tenis de
camp ,de volei,baschet si handbal.Ar mai fi de adaugat un fapt
relevant.Sportu disciplineaza elevii, chiar si in conditiile
actuale, cand la orice pas pot fi tentati de consum de droguri, de
alcool, de fumat, de viata dusa in huzur.. De regula, mai ales la
fete practicantele de volei sunt cele mai bune eleve din clase, iar
absolventele gimnaziului reusesc, cu note maxime, la concursul
pentru intrarea in clasele a IX la liceele de elita In incheiere
consider ca este necesar sa dovedesc obiectivitate ,modestie si o
privire echidistanta ,asa cum se asteapta de la un educator,
marturisind ca ma cuprinde un sentiment de bucurie si
sadisfactie la gandul ca in judet cadrele de ed- fizica sunt
incadrate cu extrem de multi profesori competenti, performanti,
care fac din predare ,instructia si educatia elevilor insusi sensul
major al vietii lor. Voi evidentiatia cateva, desi enumerarea s-ar
putea sa fie incompleta si sa nedreptateasca multi colegi. Iata,
asadar, topul profesorilor performanti la disciplena ed- fizica:
Auras Popescu si Gheorghe Mihalescu,Colegiul National „
B.P.Hasdeu „ si Emil Grozavu, Scoala Generala cu clasele I-
VIII „ Capitan aviator Mircea T. Badulescu” , Constantin
Popa, Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr. 11, Valentina
Goreac si Mimi Toma, Scoala Generala cu clasele I-VIII Nr. 7,
Petre Andrei si Radita Persinaru, Scoala Generala cu clasele I-
VIII Nr.12,Nicolae Mocanu-Sc Generala cu clasele I-VIII Nr.
15 George Emil Palade,Viorel Zoican –Sc. Generala cu cls I-
VIII Vadu-Pasi.Ion Stratone Petre si Ion Dramboceanu-
Colegiul Agricol Dr, Constantin Angelescu Buzau.

115
 Pe prof. Ion Stratone Petre l-am selectionat pentru a-l
prezenta in paginile acestei carti, nu pentru extraordinarele sale
merite in promovarea voleiul juvenil.Potrivit propriei
marturisiri ,,pana acum nu am practicat voleiul in liceu
,disciplina in sa-i antrenam pe adolescenti, din cauza faptului ca
sala de sport, prin dimensiunile ei modeste nu permite acest
lucru. Din anul viitor insa ,in curtea inferioara a institutiei vom
amenaja un teren de volei, in care intentionam sa pregatim
echipe competitive , reprezentative de baieti si fete cu care sa ne
impunem la nivel municipal,judetean,zonal si nu numai , asa
cum am facut-o si in celelalte discipline”.
Profesorul pe care il prezentam in acest capitol are 38 de
ani, absolvind A.N.E.F.S-ul Bucuresti in 1995, adunand deja n
curriculum vitae 15 ani de vechime la catedra,intreaga perioada
punandu-si capacitatea fizica, intelectuala si experienta ,doar in
slujba Colegiului Agricol Buzau.Diploma obtinuta in urma
studiilor ii confera specializarea in atletism si ruigbi.
,,Baza materiala de care dispunem-mentioneaza cel in
cauza-este corespunzatoare pentru predarea ed-fizice la nivelul
preuniversitar. Liceul are sala de sport reabilitata recent, teren
de handbal, panouri de baschet si pista de alergare. Apreciez ca
clasele restructurate ale invatamantului, supuse unei asa zise
reforme continue creaza haos, punand profesorii si elevii intr-un
proces neintrerupt de adaptare la cerinte.Apreciez ca fiind
bizare unele masuri cuprinse in proiectul de reforma ale
ministerului Funeriu. Ma refer aici la renuntarea la calitatea de
titular a cadrelor didactice, la incadrarea clasei a IX la gimnaziu
,precum si la modalitatea in care se vor alege la atributiunile
consiliului de administratie al institutiilor de invatamant.Ma
asteptam ca proiectata reforma sa produca o corectie necesara
in ceea ce priveste locul si rolul educatiei fizice in
scoala.Respectiv in raport de particularitatile de varsta ale
elevilor de la cursul primar, gimnazial si liceal, numarul de ore
ar trebui sa creasca la 2-4 pe saptamana, intrucat sportul,

116
miscarea si alimentatia corespunzatoaree sunt tratate in alte tari
ca prioritate nationala pentru sanatate.
Alaturi de colegul meu Ion Dramboceanu, alcatuim o
catedra de ed-fizica ce s-a impus in colectivul didactic, iar
activitatea noastra performanta a fost materializata in
adjudecarea a numeroase diplome si locuri fruntase in
campionatele si competitiile cu adresabilitate pentru elevi. Iata
doar cateva dinte acestea:
 Locul I-fete-cros- faza judeteana -2005
 Locul II-baieti-handbal- 2007
 Locul I- baieti-fotbal- ,,Cupa Maresal Averescu’’2010
 LoculI –baieti-ruigby-faza judeteana 2010
 Locul I- sah-Maria Negulescu-cls aXaD 2010
 LoculI-,,Crosul Tineretului’’-eleva Alina Stan cls.ixa D
,,Crosul fetelor’’ ,,-’’-,,2010
 Locul III-fete-baieti-faza judeteana- 2010-,,cupa
liceelor’’-handbal.
Si în instuţia noastra de invatamant ne confruntam cu
tendinta multor elevi de a se retrage de la practicarea ed-fizice.
Medicul de familie acorda cu prea multa usurinta scutiri de la
efortul fizic.Asa se ajunge ca la unele clase 50% dintre elevi, in
primul rand fetele, sa nu participe la efortul din orele de ed-
fizica. La clasele la care acesta disciplina este predata de mine,
în prezent am inregistrati 40 de scutiti.
Daca imi permiteti, in finalul interventiei mele as dori sa
fac unele propuneri pentru cresterea rolului ed-fizice in
asigurarea sanatatii adolescentilor . Prima s-ar referi la
introducerea ed-fizice ca proba la alegere in sustinerea
examenului de bacalaureat. A doua propunere pleaca de la
realitatea ca Romania este o tara integrata de cativa in
comunitatea europeana, ar trebui ca si la noi guvernantii sa
urmeze modelul german,polonez si in asigurarea unei baze
materiale cu adevarat la nivelul cerintelor actuale.

117
 Desi extrem de hulita ,, Daciada” din perioada defunctului
sistem dictatorial isi aratase rolul in stimularea interesului
pentru sport. Pledez pentru conceperea unui sistem
competitional de anvergura, la nivel national care sa atraga din
nou atentia spre baza piramidei sportului, acesta permitand si
descoperirea unor talente reale pentru toate disciplinele
sportive. Tot de baza materiala tine si asigurarea unor fonduri
care sa permita cointeresarea materiala a elevilor, carora acum
dupa o competitie nu le putem oferi niciun pahar cu apa
minerala sau plata,ce sa mai vorbim despre premierea lor cu
seturi gratuite de echipament sportiv.
La Scoala Generala cu clasele I-VIII ,, George Emil
Palade„ Buzau, catedra de ed-fizica are o incadrare armonios
constituita,profesorul cu cea mai mare vechime, dl.Nicolae
Mocanu, aflandu-se in vecinatatea pensionarii , iar ,, mezinul”,
dl. Marian Stancu , este in primul an in care conjuga cariera
didactica din perspectiva specialistului in disciplina sportului.
Al treilea profesor se afla la mijlocul intervalului de vechime
si raspunde la numele de Marius Ciocarlan. Selectia noastra in
a purta dialogul cu un reprezentant al acesptei catedre s-a
indreptat spre debutantul Marian Stanciu absolvent al Facultatii
de Ed-Fizica si Sport Bucuresti in anul 2009,cand a obtinut
specializarea in handbal.
,,Am practicat acest sport in cei 4 ani cat am fost elevul
Liceului cu program sportiv,,Iolanda Balas Buzau, ne lamureste
profesorul in cauza In institutia noastra, scoala reprezentativa
din punctul de vedere al numarului de elevi, de clase si
profesori,baza marteriala sportiva este corespunzatoare .
Dispunem de sala de gimnastica reabilitata recent,care are
dimensiuni optime pentru handbal, gimnastica si baschet,iar
terenurile din incinta sunt ideale :am panouri de baschet, doua
terenuri si porti de handbal,pista de alergari. Sunt folosite nu
numai de elevi ,in timpul orelor,ci si de copiii si adolescentii
din cartier.

118
 Apreciez ca educatia fizica nu-si ocupa locul curent in
structura scolara.La toate clasele,numarul este insuficient.
Desi voleiul nu este o prioritate pentru elevii nostri, totusi
avem echipa reprezentativa a scolii,care participa la competitiile
organizate la diferite niveluri. In perspectiva,cei 3 profesori ne
vom ocupa mai mult de formatiile de fete si baieti,spre a obtine
performante superioare celor de pana acum. De mentionat ca
echipa scolii a castigat faza pe municipiu ,judet,iar in final s-a
clasat pe locul VIII pe tara.
Ar fi de dorit ca atat guvernantii, cat si specialistii din
judete si municipiu sa-si intoarca fata spre acest sport
nobil,pentru a crea conditii de ameliorare a acestui sport la nivel
de performanta. Imi amintesc cu nostalgie de anii cand
Romania era o forta la campionatele mondiale de volei, jucand
de la egal la egal cu Brazilia,Italia,China si Argentina,tari care-
si disputau intaietate pentru aceasta disciplina Talente, avem,
ramane doar sa asiguram fonduri si sa le cointerasam in
practicare jocului la care ne referim.
Cresterea numarului de ore de sport in scoli, atragerea
elevilor in practicarea miscarii, a sportului de performanta,
orientarea lor de catre parinti spre o alimentatie rationala, fara
fast-food-uri,cipsuri si tot felul de sucuri nocive ar fi un debut
in schimbarea de atitudine pe care nu numai eu,ci si alti colegi
s-o inducem in randul elevilor. Aceasta si plecand de la
observatia pe care o retin mereu, aceea ca elevii buni la sport
sunt mult mai ordonati, disciplinati si respectuosi decat colegii
lor fitosi,multi dintre ei care recurg la obtinerea ,,scutirilor’’
pentru efortul fizic’’.
Rar se intampla ca in persoana unui intelectualsa se
inmanuncheze atat de armonios calitatea de sportiv, profesorsi
antrenor,asa cum ele se imbina in cazul d-lui Marian
Boldisteanu, titular al Clubului Sportiv Scolar Buzau. Cu un
curriculum vitae extrem de cuprinzator , cel nominalizat mai
sus a acumulat 34 de ani daruiti catedrei, instruirii si educarii

119
sportivilor. Absolvent al I.E. F. S. Bucuresti in 1976, apracticat
si sportul de performanta, fiind voleibalist la cateva echipe de
top printre care si ,,Stiinta’’ Bacau.Are ca specializare voleiul,
iar ca jucator profesionist a activat si ca junior ,impunandu-se
ca un reputat,, ridicator’’ si ,,tragator’’,iar in aniide
senoirat,pozitia sa in teren reducandu-se doar la conditia de
,,ridicator’’.
,, Ca jucator precizeaza prof. Boldisteanu – am
obtinutperformanta de campion scolar cu C. S. S. Buzau in
1971si mai multe locuri fruntase in anii urmatori,tot la juniori.
-1970 locul al III-lea la campionatul national, de juniori,
-1971-loculI la campionatul national al C. S. S.-urilor,
-1972-loculII campionatul de juniori
La seniori, in conditiile in care in primul esalon activau
formatiile de prima marime Dinamo si Steaua in 1973, la
I.E.F.S. Bucuresti timp in care am activat intre 1972/1976am
ocupat pozitia a IIIa,locul VI-1978-Stiinta Bacau,iar
in1981/1984 am jucat la formatia A.S.A. Buzau.care a activat in
divizia B.
Experienta acumulata ca jucator profesionist ,dar si cea de
la catedra n-a ramas neapreciata de forurile de resort, care m-au
promovat ca antrenor al echipelor nationale ale Romaniei dupa
cum urmeaza;
-1995-1999/antrenor secund al lotului national de juniori
-1997-turneu in Emiratele Arabe Unite (Dubai)
-1998-calificari pentru Campionatul European de
juniori,turneul final desfasurandu-se in Franta la
MONTPELLIER,unde am obtinut loculV.
-1998-locul III-la Balcaniada de juniori,care s-a desfasurat
in Grecia.
-1998-calificari pentru Campionatul Mondial de juniori,in
Spania,unde ne-am clasat pe loculV.
-2001-2003-antrnor principalal lotului national de cadeti.
-2001-Buzau-locul V - Balcaniada de cadeti.

120
 -2002-Serbia –loculV- Balcaniada de cadeti.
-2003-2010-calificari si locuri onorante la alte competitii de
cadeti si juniori (Campionate balcanice,mondiale si europene).
Profesorul Boldisteanu a activat cu rezultate remarcabile
la Clubul Sportiv scolar Buzau la diviziile de juniori, cadeti,
divizie de junioriIII,minivolei,intre1976pana in prezent.
Totodata, am indeplinit si munca de antrenor la A,S.A
Buzau (divizia B 1981-1985). Fermit Rm-Sarat (divizia B
2000/2004, promovand-o in prima divizie)si la Constam Metal
Buzau(divizia A) intre 2004 si in prezent
Toata activitatea mea de antrenor de volei si profesor, am
desfasurat-o in Buzau iar in decursul anilor am obtinut toate
gradele didactice cu nota maxima, ultimul, gradul I, fiind
promovat in 2010. Din 1976 si pana in prezent, sunt titular al
catedrei de volei baieti din cadrul C.S.S Buzau;pana in 2008 am
fost sef al catedrei respective, in 1989-1991 si 1995-1999 am
fost director adjunct al institutiei mentionate, iar timp de 5 ani
(1999-2004) am detinut si functia de director al clubului.
Experienta acumulata, harul cu care am fost inzestrat de
Dumnezeu,imbinarea si respectarea preceptelor psihice cu cele
pedagogice, stiinta in selectia tinerilor, metodele moderne
folosite in antrenamente, dar si motivatia permanenta a elevilor
sai, a facut ca profesorul-antrenor Marian Boldisteanu sa obtina
de-a lungul anilor, rezultate excelente, din randul carora vom
nominaliza doar cateva:
 1981-locul I la grupa de juniori;
 1995-locul II la Campionatele Nationale de minivolei;
 1996-locul IV la Campionatul National de sperante;
 1997-locul III la cadeti;
 4 locuri I intre ani 1997-2007 la cadeti si juniori;
 4 locuri II in aceeasi perioada la cadeti si juniori I;
 3 locuri III la Campionatele Nationale de cadeti si juniori
I;

121
  2 locuri IV si 2 locuri VI la aceleasi grupe de varsta;iar in
anul 2000 la campionatele nationale la juniori I, sportivii
Adrian si Florin Oprea s-au clasat pe locul I pe tara;colegii lor
Gabriel Pintiliescu si Teofan Ciprian si-au adjudecat locul al
III-lea.In anul 2001, la juniori I,sportivii Adrian si Florin Oprea
s-au clasat la aceleasi campionate nationale, pe locul al III-lea.
Performante inalte au tintit si realizat si alti sportivi
pregatiti de antrenorul si prof. buzoian Marian Boldisteanu,,
care a fost selectionati in loturi nationale ,ori au participat in
competitii internationale oficiale sau amicale. Din lung al
acestora ne-am oprit doar la urmatorii:
-Sorin Costea-lotul national de juniori intre 1978/1982:
-Mihai Visan- lotul national de juniori intre
anii1985/1988; participant la meciuri internationale in Turcia
siGrecia;
-Iulian Paslaru-lotul national de juniori intre
anii1990/1992,lotul national de tineret intre 1992/1993 si in cel
de seniori intre 1993/1999;
-Marius Calarasu-lotul national de juniori intre
1990/1992;
-Danut Mititelu,Gabriel Pintiliescu, Cornel Tiboaca,
Dragos Tarlea, Ene Bogdan, Bogdan Bratosin, Bogdan
Gheorghiu, Eduard Popescu si Nicolae Homor,recrutati fie in
loturile nationale de juniori, fie in cele de cadeti,participanti la
zeci de campionate si turnee de volei.
Maiestria sportiva si accesul spre performante inalte a fost
atins si de alti tineri pregatiti de Marian Boldisteanu prin
promovarea lor, dupa o pregatire temeinica, in esaloanele
superioare.Astfel in perioada 1976 si in prezent, cca. 30 de
tineri au fost promovatii in formatii ce au activat, la volei, in
divizia A, din randul lor mentionandu-i pe : Marian si
Constantin Popa, Traian Bucur, Mihai Visan, Eugen Badina,
Gabriel Pantazii, Iulian Paslaru, Cosmin Dalmeanu, Daniel
Giurgiu, Cristian Norocea, Mihai Ispaz,A lin Guzbert, Danut

122
Mititelu, Cristian Oprea, Marius Dorojan, Gabriel Pintiliescu,
Florin Oprea, Ciprian Tofan, Adrian Grigore, Cornel Tiboaca,
Razvan Tudor,Cosmin Ionita, Catalin Paduraru si multi altii.De
notat ca unii dintre acestia datorita valorii si performantelor
inregistrate au actionat- si inca o mai fac- si in cateva formatii
renumite din tari vest-europene si nu numai.
Daca la toate acestea mai adaugam si faptul ca alti
sportivi instruitide Marian Boldisteanu au actionat si mai joaca
la formatii din esalonul secund, ca alti tineri ori echipe ale C. S.
S. Buzau au obtinut 2 locuri I ,3locuri IIsi un loc III in finalele
olimpiadelor scolare ,ori in campionatele nationale ale liceelor,
ca mai multi tineri au fost clasati ,anual,intre primii zece
sportivi ai judetului ,ca acestia au primit dinstinctii si medalii,
capatand o omagine de ansamblu mai apropiata de ceea ce a
reusit sa realizeze un impatimit al antrenamentuluisi un ilustru
slujitor al catedrei de ed-fizica, care s-a impus in topul cadrelor
didactice model pentru generatiile ce intra in acesti ani in
cariera didactica.
In finalul acestei prezentari,consideram necesar sa
mentionam cateva opinii extrem de interesante ale prof. Marian
Boldisteanu,,meseria de profesor este cea mai frumoasa din cate
exista pe pamant iar daca la aceasta adaugi si calitatea de
antrenor,sadisfactiile sunt si mai mari.In alta ordine de idei
,consider ca atat noi profesorii,cat si familia ar trebui sa
declaram razboi total alimentatiei bazate pe produse de tip fast-
food, extrem de nocive pentru tineret si mai ales pentru sportivi,
care duce la obezitate in rularea in organism al unor afectiuni ce
pun sanatatea in pericol.Numarul de ore in invatamantul
romanesc este total necorespunzator la toate nivelurile de
scolarizare.Potrivit experientei personale acumulate,dar plecand
de la situatia din tari europene cunoscute, consider ca la ciclul
primar ar trebui sa existe 4 ore de sport in programe,la clasele
V-VIII,iar la liceu 3 ore necesitandu-se revenirea ed-fizice ca
proba la alegere la examenul de bacalaureat.

123
 Dupa 1989, sportul in general a inregistrat un regres in
performante irtrucat lipseste baza materiala in numeroase
localitati, recuperarea dupa efort este o notiune teoretica doar la
noi,iar selectia in disciplinele de performanta se face
tarziu,acest neajuns fiind cauzat tot de lipsa fondurilor. In ceea
ce ne priveste am retinut 40 de copii in cadrul selectiei, din care
16 reprezinta o valoare in care vom investi instruire si educatie
pentru ca acestia sa vizeze performante inalte.Din cauza
greutatilor, multi sportivi se orienteaza spre tari vest-europene ,
de unde nu mai renvin in Romania.
Alaturi de colega de catedra prof. Georgiana Constantin,
depunem eforturi intense pentru a-i pregati pe elevi pentru
sportul de performanta. Spre a imbunatati conditiile de baza
materiala, in 2004 prin eforturi personale intense am capacitat
fondurile competente sa ne includa in programul national de
investitii, ceea ce a condus la construirea in cadrul C.S.S.Buzau
a unei Sali de sport de jocuri dotate la standarte europene.In
incheiere,apreciez ca sistemul de competitie la nivelul in care
activez cu elevii pe care ii pregatesc este optim,echipele ce se
califica in fazele finale trebuind sa desfasoare peste 20 de
meciuri de volei.’’
La scoala cu clasele I-VIII Nr.12 Buzau, catedra de ed-
fizica are in componenta doua cadre didactice cu mare
experienta la catedra , respectiv Rada Persinaru(34 de ani
vechime) si Petre Andrei(38 de ani vechime), conditie care
pledeaza pentru rezultatele deosebite obtinute in activitatea cu
elevii.D-na Rada Persinaru a absolvit Institutul de ed-fizica de
la Galati, obtinand specializarea in inot, pe care insa nu-l poate
preda intrucat baza materiala a scolii nu-i permite practicarea
acestui sport,dar il foloseste ca activitate extracuriculara cu
elevii scolii in actiunea realizata de comun acord cu Primaria
municipiului Buzau. In aceste conditii,adolescentii sunt invitati
sa se initieze in alte discipline, respectiv handbal,atletism,
fotbal.sah.Regret ca nu putem sa ai atragem pe elevi in

124
practicarea unui alt sport antrenant si de noblete, voleiul, nici
pentru acesta neavand baza materiala( sala de gimnastica
corespunzatoare si terenuri de incinta)- ni se confeseaza prof.
Rada Persinaru.Atat eu, cat si colegul ,Petre Andrei , lucram
demixtat, incercand sa identificam talentele, pe care apoi , in
timpul orelor, dar si a antrenamentelor , incercam sa le slefuim.
Profesarea acestei indeletniciri nobile –predarea educatiei
fizice-imi harazeste sadisfactii enorme. Am privilegiul de a
lucra cu elevii,iar atunci cand constat , satisfactia lucrului
implinit , nu exista bucurie mai mare. Actionez cu inalta
costiinta pentru dezvoltatea la elevi de competente de
autodepasire, tintesc si de cele mai multe ori si realizez
inobilarea adolescentilor cu calitati moral –volitive care sa le
permita practicarea sportului la nivel de performanta .
Motivandu-i in permanenta pe elevi,acestia participa intens la
antrenamente ceea ce explica de ce multi baieti si fete au ajuns
in handbal, sportivi de performanta. Satisfactia noastra este cu
atat mai mare cu cat mai multi adolescenti ai scolii noastre
reusesc sa fie admisi la institutii preuniversitare reprezentative
printre care si Colegiul National B.P..Hasdeu,unde continua
disciplina in care, i-am initiat, handbalul, si unde am castigat
competitii prestigioase cu adresabilitate pentru adolescenti.
In ampla mea experieenta didactica, am constatat ca
practicarea ed-fizice si a sportului îi disciplineaza pe elevi. Le
dezvolta capacitatea de solutionare a situatiilor ce se creaza in
viata lor scolara, le dezvolta motivatia, dorinta de invingator ,
de pregatire a lor pentru viitoarea lor profesie si pentru
integrarea, fara rezerve, in piata muncii.Datorita acestui lucru
ma pot mândri cu rezultate deosebite atât ca profesor de ed-
fizica, cât mai ales cu dimensiunea de diriginta.Multi elevi pe
care i-am ghidat din aceasta perspectiva s-au realizat in viata la
nivel de varf, devenind medici unanim apreciati, economisti
,juristi, militari de cariera,iar cativa implinindu-se chiar pe
terenul dificil al mediului privat.

125
 Cu putin timp in urma, o deplasare in tarile vest-europene
mi-a permis sa compar modul de organizare a invatamantului
in Romania si Portugalia-caci acest stat situat la Oceanul
Atlantic este vorba -,rolul si locul educatiei fizice a sportului in
aria curriculara, precum si apetenta tinerilor din cele doua
neamuri pentru practicarea miscarii,inclusiv a sportului de
performanta.Timp de 2 saptamani,in luna mai 2010, alaturi de
colegul de scoala si catedra prof. Petre Andrei si de inca alti 7
profesori din scoala am insotit 21 de elevi ai institutiei,intr-o
vizita in Portugalia,in cadrul unui proiect bilateral sustinut de
Uniunea Europeana, intitulat,, INVATA INVATAND PE
ALTII’’.
Exista enorm de multe deosebiri între modul in care se fac
educatia si instructia cu cele 2 tari, in cele mai numeroase
cazuri Romania fiind despartita la nivel de rezolvare a
problemelor. Bunaoara, elevilor de acolo li se acorda, prin
cantina, o masa de pranz ,dar am fost extrem de magulita sa
constat ca nivelul cunostiintelor invataceilor portughezi este
extrem de modest in comparatie cu al elevilor nostri,iar
profesorii lusitani au ,adesea, un rol pur decorativ, autoritatea
acestora este bulversata.Elevii impun ritmul invatarii,cantitatea
si calitatea efortului intelectual si fizic,ei hotarasc ce si cum.
Referitor la disciplina pe care o predau eu,in Portugalia exista
3-4 ore de ed-fizica in toate structurile de invatamant , tinerii nu
sunt fitosi, nu obtin scutiri de la efortul fizic, toti
lucreaza,participa la ore,iar conditiile de lucru (starea de
igiena,amenajarea terenurilor,a salilor de sport si a conditiilor
de recuperare )sunt la nivel de superlativ.
Revenim la situatia de pe plaiurile mioritic-
damboviteano-balcanice, tin sa-mi exprim aprobiul fata de
legea educatiei ce se afla inca in dezbaterea Parlamentului.Nici
cele precedente, nici aceasta socotesc ca nu se afla in
corcondanta cu capacitatea intelectuala a tineretului studios, dar
nici cu traditia bogat existenta in domeniu si nici cu asteptarile

126
corpului profesioral.Statutul social al cadrelor didactice s-a
depreciat continuu dupa 1989, aducand profesorii si invatatorii
in vecinatatea zonei de umilinta , ba chiar de plans.Nu cred ca
pe viitor multi tineri vor mai opta pentru meseria celebrului
Domn Trandafir. `Ed – fizica nu este reprezentata
corespunzator in programele scolare de la toate nivelurile
.Numarul de ore este insuficient atat la clasele primare, cat si la
invatamantul gimnazial si preuniversitar. Baza materiala a
sportului este imbatrinita si necorespunzatoare, zeci de terenuri
au fost inchitite de nestavilita pofta constructiva a investitorilor
si a altor patroni specializati in afaceri imobiliare.
In timpul evocarii mele doresc sa parasesc limanul mirific
al tarii aflate in bataia brizei Oceanului Atlantic si sa revin in
perimetrul romanesc, unde s-a dovedit,in ultimii 20 de ani ca
orice anormalitate este posibila , iar lucrurile rationale se petrec
la mari distante în timp. Cateva rezultate obtinute de mine si de
elevii ce-i instruiesc in activitatea profesionala la sc cu cls I-
VIII Nr.12 in cadrul ,,olimpiadei sportului scolar’’
Locul I –faza judeteana handbal –fete 2004
Locul I- faza judeteana handbal-fete 2010-faza zonala –
loculV-Focsani
LoculI- faza nationala minihandbal2002,2003,2004,
2006,2007- Piatra-Neamt
Locul I- faza judeteana cadete 2009
II-faza judeteana cadete 2010-faza zonala–loculV-
Braila,faza euroregiune locul V-Galati.
Tetratlon fete;
Locul I-Anton Mariuca faza judeteana –aruncarea mingii
de oina ,locul I faza zonala –Ploiesti, locul II-faza interzonala –
Brasov.
Locul I-Heghedus Alice-faza judeteana-2005
Locul I- Somoiag Simona –faza judeteana-2007,locul I
faza nationala la proba de viteza-Medias

127
 LoculI- Visan Alexandra –faza judeteana -2008, faza
finala –mentiune Alba-Iulia.
Locul I – faza judeteana pe echipe (lipsa banilor nu ne-a
permis sa mergem mai departe)-2010.
Locul III-faza judeteana –minifotbal2005
In final, marturisesc , cu strangere de inima ca n-as avea
taria sufleteasca sa orientez elevii cu care lucrez spre o profesie
didactica, intrucat aceasta meserie nobila altadata a devenit
cenusareasa ocupationala in Romania, ea neasigurand
oamenilor de la catedra un minim de viata decenta.
,,Trist, dar adevarat!’’
Pentru profesoara Georgiana Constantin ,orientarea intr-o
meserie pentru toata viata nu i-a apartinut. ,,Am devenit
profesoara – mentioneaza d-soara mentioneaza mai sus din pura
intamplare. In anul absolvirii liceului, dupa bacalaureat mama a
insistat sa urmez o facultate. Drept urmare , m-am prezentat la
admitere la Managementul Ed-fizice la Universitatea din
Galati,unde am intrat cu brio.Doua saptamani de efort
intelectual intens mi-a cerut acest examen Pe masura ce
inaintam in anii de studiu, indrageam si mai mult disciplinile
din programa,iar dupa absolvire din 2002 si intrarea in
invatamant, m-am considerat pe deplin implinita.Satisfactiile
sunt enorme: lucrez cu copiii, cu tinerii,feed-back-ul de energie
intre mine si adolescenti, mai ales intimpul competitiilor, imi
asigura motiv de bucurie. Cand vad ca realizez cu elevii o
comunicare perfecta, cand constat progresele inregistrate de de
acestia de la o etapa la alta, cand le admir bucuria intiparita pe
chip, vorba hatrului Ion Creanga,parca-mi salta inima de
bucurie.....
Cand in momentele de respiro ma gandesc la Legea
Educatiei, la sirul ei n-intrerupt de modificari,mai toate in
detrimentul profesorilor, elevilor si calitatii procesului
instructiv-educativ , cand vad cu cata dibacie doreste actualul
ministru de resort sa-si impuna argumentele, desi foarte multi

128
specialisti incearca sa-l determine sa se razgandeasca, atunci
conchid ca acest popor isi merita conducatorii, soarta si locul
codas ce-l ocupa printre natiunile lumii. Daca am in vedereca in
ultimele doua decenii n-am putut scapa de mocirla de pe fundul
gropii unde singuri am intrat, atunci nu prea am motive sa acord
sansele unei schimbari structurale pe termen mediu si lung
invatamantului....Vazand raul din jur ,dihania care esodeaza
capacitatea resurselor umane,chiar disensiunile din cadrul
bransei in care activez, am momente cand as vrea sa renunt la
cariera de educator , dar nu ma lasa dragostea enorma ce-o port
copiilor, pentru instruirea carora nu preget nici un efort fizic si
intelectual.
Revenind la lucruri mai pamantene, care au tangenta cu
meseria mea, consider ca factorii responsabili sa constientizeze
rolul enorm al ed- fizice si sportului in asigurarea vigorii unui
popor.Atat noi ,profesorii de ed-fizica ,la unison cu dirigintii si
familia ar trebui sa fim avocatii eficientei ai hranei rationale,
naturale a copiilor, avand obligatia sa chemam la bara
excrescentele contemporane ale produselor de tip fast-food si
ale dulciurilor in abuz, ale sucurilor si bauturilor acidulate,
vinovate in principal, de obezitatea infantila ,de acumularea
unor afectuiuni grave inca de la o varsta frageda. Stiindu-mi
opiniile transante despre conditiile de viata hrana, regim de
efort si odihna elevii pe care îi instruiesc in formatiile de volei
ce le pregatesc in cadrul C.S. S. Buzau, unde actionez ca
profesor titular refuza tentatiile de tipul mentionat mai
sus,sesizand nocivitatea astfel de produse.
Referitor la numarul orelor de ed-fizica din aria
curriculara, potrivit experientei pedagogice acumulate pana
acum, consider ca la ciclul primar ar fi necesare 3/4ore ,pe
saptamana care sa fie predate de specialisti ,iar la cls. V-XII
numarul acestora n-ar trebui sa fie coborat sub trei.
In incheiere, autorul cartii cosidera ca personalitatea d-
soarei prof Georgiana Constantin poate fi creionata mai aproape

129
de realitate recurgand la elemente din curriculum vitae. Iata-le
pe cele selectionate in aceasta prezentare: ,,Are o vechime in
invatamant de7 ani, toti prestati ca profesor titular la C.
S.S.Buzau. In fisa postului se mentioneaza ca raspunde de
selectionarea ,initiera si pregatirea elevilor sportivi in disciplina
volei la nivelul de copii si juniori. De asemenea indeplineste
functia de sef al catedrei de volei masculin si de coordonator al
Comisiei de protectie a muncii la nivel de institutie. Detine
gradul didactic II in invatamant ,avand drept competente
antrenor de volei si fizioterapeut la echipa C. V. Dacia Buzau.
Iata principalele rezultate obtinute de profesoara in cauza
in competitiile oficiale:
 Locul IV –faza nationala –minivolei -2005/2006
 Locul VI –faza nationala –sperante-2005/2006
 Locul III- faza nationala –minivolei -2006/2007
 Locul V-faza nationala –sperante -2006/2007
 Locul V –faza nationala- sperante 2007/2008
 Locul V- faza nationala – sperante 2008/2009, II-
cadeti,V-volei cadeti pe plaja-adjudecat de elevii;Alin Petrescu
si Mihai Radu,locul VI pe plaja-cadeti(Ionut Toma-Claudiu
Ghizdeanu), locul VII-volei pe plaja –juniori,loculVII-
campionatul national pe plaja.
 Locul IV –faza nationala- sperante

Profesoara pe care o prezentam in aceste pagini a obtinut

rezultate notabile cu elevii pe care ii pregateste si in importante
rezultate in competitii neoficiale;
-2007/2008-turneul memorial ,,Andrei Chinisliu ‚” de la
Cahul din Republica Moldova,-locul II , in aceeiasi perioada
loculII ,,Cupa Martisorului”-Bacau.
-2008/2009-locul VII ,Mikulas-Debrecen-Ungaria
-2009/2010- locul II- turneul memorial,,Mihaela Toma”
-locul III-turneul international ,,Microinvest”-Cahul.

130
 Daca la aceste rezultate si competente mai adaugam si
faptul ca prof.Georgiana Constantin este seful catedrei de volei
masculin de la C. S.S. Buzau din 2008, ca a participat, ca
voluntar la organizarea Balcaniadei de volei juniori desfasurata
in 2008 la Buzau, ca este arbitru la aceasta disciplina din
2001,ca in acelasi an 2008 a fost organizatoarea Turneului
memorial ,,Mihaela Toma” capatam o imagine mai aproape de
realitate despre un cadru didactic de top din judet, care
actioneaza eficient si responsabil pentru impunerea jocului de
volei la nivel de juniori, cadeti si sperante la cote de
perfiormanta superioare.

131
 Capitolul XIX

Întâmplări hazlii şi nu numai

În anii când am slujit la catedră – aproximativ un deceniu-
, mi s-au întâmplat unele lucruri hazlii, altele cochetând cu
situaţii – limită ori chiar îmbrăcând haina terifiantă a dramei,
ceea ce dovedeşte faptul că nici un pământean nu-şi poate
impune linia de conduită a propriului destin, ci ea este hotărâtă
undeva, în ceruri, deciziile respective fiind luate fie de către
Zeus, fie de către personaje aflate în Statul său major. Pentru a
pigmenta paginile cărţii cu astfel de situaţii hilare, triste ori
chiar cu substrat tragic, am selecţionat câteva întâmplări din
activitatea unor colegi de breaslă, acestea având nu numai
caracter moralizator, ci şi contribuind la transformarea paginilor
lucrării într-un produc spiritual comestibil pentru cei care vor
avea curiozitatea să o răsfoiască sau chiar s-o parcurgă cu un
anume interes.
Primul profesor la experienţa căruia recurgem este dl.
Marian Boldişteanu, cadru didactic cu o vechime la catedră de
34 de ani, toţi petrecuţi în Buzău, în prezent fiind pe statele de
plată ale Clubului Sportiv Şcolar din municipiul reşedinţă de
judeţ. Având ca specialitate voleiul, fiind atât practicant
profesionist al acestui joc nobil, cât şi antrenor şi profesor, viaţa
sa nu a fost lineară, lipsită de griji şi îmbelşugată precum o
descendenţă din cornul abundenţei, ci l-a adus în multe
momente în situaţii-limită, punându-l la grele încercări. Din
fericire, mereu a găsit resurse interioare să depăşească greutăţile
ce i s-au ivit în itinerarul său profesional. Voi recurge la citat,
spre a da mai multă greutate întâmplărilor narate de acest
profesor de top nu numai din judeţ, ci chiar de la nivel naţional.
“ În 2003 – îşi începe povestirea dl. Marian Boldişteanu –
ne pregăteam pentru Balcaniada de volei ce urma să se
desfăşoare în Serbia. Eram în cantonament într-o tabără
132
mirifică, într-o zonă naturală de adevărat paradis, respectiv la
Bucşoaia, în nordul judeţului Suceava. Din nefericire, 11
jucători din lotul de 14 au fost contaminaţi cu temutul microb
sau germene numit salmonela, care creează febra tifoidă, dar şi
alte afecţiuni extrem de grave pentru organism. Vă închipuiţi în
ce situaţie m-am aflat, căci antrenamentele nu se mai puteau
efectua, punându-se sub semnul întrebării chiar preznţa noastră
la Balcaniadă. În situaţia dată, consfătuindu-mă ci medicii, ne-
am mutat în cantonament la Cluj, iar pregătirea o făceam cu
acei sportivi care depăşeau crizele cauzate de boala. Spre a-i
ajuta sa-şi revină, eram şi antrenor, şi părinte, şi doctor, şi
farmacist, şi infirmier, dar şi profesor. În final, totul a intrat în
normal, dar după multe emoţii...
O altă întâmplare s-a derulat la Galaţi, în timpul unui
turneu de sală. Ca să ne întoarcem la Buzău, dispuneam de un
singur tren rapid în 24 de ore ce pleca din Galaţi la 13,30. M-
am înţeles cu mai-marii Stelei, echipă cu care urma să jucăm
acest meci, ca cei care câştigă primul set să fie consideraţi
învingători, spre a putea ajunge la timp la gară. Fiind într-o
formă de zile mari, Steaua şi-a adjudecat acest set, dar eu un le
puteam transmite jucătorilor mei înţelegerea prealabilă avută cu
staff-ul echipei militare, astfel că sportivii din Buzău au
continuat întrecerea, până la finalizarea ei. Apoi, într-o grabă
apocaliptică, fiecare jucător a uzitat de un mijloc de a ajunge la
trenul cu pricina. Emoţia mea era atât de mare, întrucât mai
erau unul-două minute până la plecarea rapidului, iar în gară nu
sosiseră toţi jucătorii. I-am recuperat pe “ întârziaţi după
expirarea timpului de 13,30, plecând spre Buzău abia cu
următorul tren personal.”
Prof. Constantin Zincă, titular la Şcoala cu clasele I – VIII
“ Ion Creangă” Buzău: “ Un concurs de atletism obişnuit, la
faza judeţeană pentru concurenţi aflaţi în clasa a IV – a. Locul
de desfăşurare: terenul din incinta târgului “ Drăgaica ”.
Reprezentata şcolii noastre era o elevă din clasa a IV- a, foarte

133
talentată, care, de altfel, a ocupat, în final, locul I. La
formalitîţile de premiere, cineva din comisia de organizare a
concursului a întrebat-o: “ Cum te cheamă, d-şoară?” La care
fetiţa a dat un răspuns care i-a năucit pe cei din jur: “ Trebuia să
mă cheme Argăseală, dar mă cheamă ….” Şi a indicat un alt
nume. Să fi fost, la naşterea acesteia, o lungă despută între
părinţi şi naşi privind stabilirea numelui elevei în cauză? Care
nume este acum purtat de mica sportivă ca o povară, împotriva
dorinţei acesteia?
A doua întâmplare priveşte o situaţie limită pe care a
trebuit s-o rezolv după multe pertractări. Am plecat cu copiii
din reprezentativa de volei a şcolii la un concurs. Ajunşi acolo,
stupoare: am constatat ca nu toţi coechipierii îşi luaseră cu ei
tricourile numerotate cei care urmau să intre pe teren. Pierdeam
competiţia, dacă nu acţonam rapid. Am trimis un elev să
cumpere, din banii mei, tricouri, apoi, la marginea terenului, le-
am înscris, cu creta, numerele ce erau menţionate şi pe foile de
arbitraj. Acţionând rapid, am corectat şi această gafă cauzată de
gura-căscăţenia unor elevi participanţi la echipa de volei a
şcolii”.
În încheierea dialogului purtat cu profesorul Constantin
Zincă, acesta s-a plâns, pe bună dreptate, de situaţia grea prin
care trece sportul şcolar, care nu are departea sa un sprijin
financiar corespunzător. „ Nu mai dispunem nici de
sponzorizări majore şi constante din partea unor fundaţii ori
firme, se confesează profesorul mai sus amintit. Nu suntem
sprijiniţi nici în organizarea competiţiilor, nici în acordarea
unor premii în bani, echipament sportiv ori obiecte pentru elevii
ce practică voleiul. În plus, unii copii sunt atraşi, de la vârsta
fragedă, de magnetul calculatorului, de practicarea unor vicii (
alcool, cafea, droguri, de viaţa de huzur a unor interminabile
petreceri nocturne, ceea ce, în scurt timp îi va transforma în
adevărate epave, aceştia nefiind sensibili la sfaturile
profesorilor şi parinţilor de a se îndrepta spre practicarea

134
sportului. Această viaţă parazitară, dublată de o alimentatie de
tip makdoldanist, inclusiv sedentarismul în braţele căruia se
abandonează, îi conduce pe mulţi tineri spre obezitate şi alte
afecţiuni extrem de grave pentru sănătate.”
Profesoara Rada Perşinaru, titulară la Şcoala cu clasele I –
VIII Buzău, şi-a făcut din instruirea şi educarea tinerei generaţii
un modus vivendi, întrucât, potrivit propriei mărturisiri, „
activitatea la catedră, în sălile de sport, pe terenurile unde se
practică mişcarea ori se desfăşoară diverse competiţii este cea
mai fascinantă dintre indeletnicirile câte le-a lăsat Dumnezeu pe
Pământ”.
După ce se edifică în legătură cu problematica ce-o
urmărim în acest capitol, profesoara zâmbeşte larg sub imperiul
unor sitiaţii amuzante pe care şi le-a adus în planul memoriei
imediate deşi au fost petrecute cu ani în urmă, apoi le
istoriseşte. „ La faza judeţeană de tetratlon, care a avut loc în
1998, deşi instruisem şi antrenasem o formaţie de fete extrem
de competitivă, ghimiomul ne-a însoţit precum o umbră,
jucându-ne un renchi care a produs mare dezamăgire. Era
primăvară şi ne aflam pe stadionul de atletism din Crâng. La
ore, antrenamente ori înainte de orice competiţie, le atrăgeam
atenţia elevelor asupra importanţei covârşitoare a unei încălziri
depline a organismului, efectuate cu toată rigoarea. Uneori,
elevele considerau încălzirea o bagatelă, un moft stânjenitor al
profesoarei, considerând că pot concura şi doar cu câteva
exerciţii pregătitoare. Datorită lipsei de înăalzire suficientă,
după proba de viteză, 4 fete din echipa ce o prezentasem în
concurs au făcut un blocaj muscular. N-am mai putut participa
la celelalte probe, fiind scoase din competiţie. Amărăciunea
adolescentelor fusese atât de mare, încât, săptămâni în şir după
acest incident, când încercam să le reamintesc rostul şi rolul
încălzirii, fetele lăsau privirea în jos, acuzând dificultatea
vorbelor mele, a concluziei că „ încălzirea este sfântă pentru

135
orice competiţie”, repetân- du-şi în gând: pregăteşte temeinic
organismul pentru orice fel de concurs.
O întamplare de data asta un intrând în perimetrul celor
de un anume dramatism, ci în cel al hazliului. În anul 2004, la o
competiţie de minifotbal dedicată baieţilor, din echipa mea s-a
accidentat un elev, iar pe banca de rezervă nu se mai afla nici
un tânăr valid spre a-l trimite în teren. În atare situaţie,
beneficiind şi de regulamentul competiţiei, care nu interzicea
expres lucrul acesta, am recurs la un şiretlic: cel accidentat l-am
înlocuit cu o fată, respectiv Andreea Chiricioiu, care, până în
finalul partidei, a dat şi două goluri. Meciul se desfăşura în
cadrul „ Cupei Unirii”, la care, în încheiere, ne-am clasat pe
locul al treilea. În prezent, această jolly-joker ce se pricepe
extrem de bine la mai multe discipline, este componentă a
grupei de junioare III la handbal în cadrul L.P.S. „ Iolanda
Balaş-Soter” Buzău.

136
 Capitolul XX

Iconografia sfidează trecerea vremii

Unul dintre domeniile care au suportat într-o perioadă
scurta, o adevarată revoluţie tehnică, îl reprezintă fotografia. De
la stadiul în care pretendenţii care optau pentru „ o piedică în
calea uitării” se prezentau la atelierul foto, se aşezau, cât mai
bine cu putinţă în faţa maestrului care le spunea „ zâmbiţi” şi „
păsărica”, iar patendenţii se executau cu stângăcie, speriindu-se
de momentul în care sunetul strident era urmat de un flux
luminos, iar produsul tehnic, după mai multe operaţiuni de
laborator şi câteva zile de întârziere, lua forme concrete,
devenind o amintire de familie sau de orice alt eveniment, în
vreme apariţiei epocii digitale, când chipurile surprinse de mii
de tipuri de aparate care mai de care mai sofisticate, nu au
trecut decât ceva mai mult de 150 de ani. Şi în acest interval s-
a produs o avalanşă de tehnici noi, îndrăzneţe, toate rod al
minţii omului.
În acest progres tehnic şi viguros s-au raportat şi
realizatorii prezentei lucrări. Astfel, iconografia, pe care am
subordonat-o textului, am grupat-o în finalul lucrării, spre a
putea purcede atât la ilustraţia realizată „ clasic” în tehnica alb-
negru, cât şi la cea în culori, pe care tipografia s-o tipărească,
fără a scumpi costul cărţii, cerând ca pe aceeaşi pagină o
imagine să aibă un tratament în alb-negru, iar pe cealaltă foaie
să aspir spre o cromatică modernă. Aşadar, ne-am conformat
crizei economice profunde care bântuie lumea în general, iar
România, mult mai abitir decât în rest. Deci sunt de admirat
fotografiile care pledează pentru activităţi de educaţie fizică şi
sport cu adevărat memorabile!

137
 Tânărul Marian Boldişteanu la 19 ani, când încă nu
ajunsese măiestria ca profesor-antrenor

În 1968, profesorul M. Boldişteanu a pregătit o

prestigioasă echipă de volei juniori

138
 Februarie 1976: profesorul Boldişteanu alături de echipa sa
divizionară într-o întrecere la Braşov

În anul şcolar 1971 / 1972, ştiinţa de maestru a

profesorului M. Boldişteanu s-a concretizat în pregătirea unei
divizionare A care s-a clasat pe locul al II-lea

139
 Periodic, formaţiile de volei instruite de M. Boldişteanu
erau „ scoase la rampă” ( 1987)

1987, iunie: formaţia de juniori a perioadei, pregătită de

inepuizabilul profesor-antrenor M. Boldişteanu

140
 Iunie 1982: formaţia de volei A.S.A. Buzău, pregătită de M.
Boldişteanu, a promovat în divizia B

Mai 1989: M Boldişteanu alături de echipa naţională de

juniori a României, care s-a calificat la campionatul Mondial
desfăşurat în Spania
141
 Aprilie 1989: M. Boldişteanu flancat de o echipă de volei
juniori care a ajuns vicecampioană naţională

C.S.S. Buzău a avut, sub conducerea profesorului M.

Boldişteanu, a fost promovată, în 2006, în Divizia A de volei

142
 Profesorul M. Boldişteanu a pregătit, de-a lungul anilor,
numeroşi juniori şi seniori care au activat, pe plan naţional şi
european, în formaţii de volei de elită

Februarie 2007: Profesorul Boldişteanu antrena tot formaţia

de volei a Constam Metal

143
 Exuberanţa victoriei: aprilie 2008 formaţia de juniori
antrenată de prof. M. Boldişteanu şi-a adjudecat titlul de
vicecampioană naţională

Prof. Boldişteanu în faţa sălii de sport din Tallin –

Estonia, în ianuarie 2003

144
 Prof. M. Boldişteanu sau un spirit regenerator care scoate
anual formaţii de volei juniori care se impun, în competiţiile
naţionale pentru această categorie

În multe ocazii, formaţiile de juiori pregătite de M.

Boldişteanu participă la competiţii la nivel european. În foto,
profesorul în una din situaţiile de invidiat: o pauză după
încleştările din competiţii.

145
 Echipa de fete a Şcolii cu cls. I – VIII Nr. 11 Buzău, a
ocupat locul I la etapa judeţeană. Profesor coordonator
Constantin Popa, directorul instituţiei

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 11 Buzău: sub conducerea prof.

Constantin Popa, echipele de volei fete de aici obţin locuri
fruntaşe în întrecerile pe judeţ şi zonale.

146
 De-a lungul anilor, formaţiile de volei băieţi conduse de M.
Boldişteanu au obţinut locuri fruntaşe şi în întrecerile balcanice
precum şi în competiţiile europene.

Obţinerea locului I pe judeţ la fotbal fete la nivelul liceelor,

solicită sute de ore de antrenamente pe care tinerele le
efectuează sub îndrumarea profesorului Ion Drâmboceanu de
la Colegiul Agricol „ Dr. C. Angelescu” Buzău

147
 În 2006, echipa de fete instruită de Prof. Ion Stratone de la
Colegiul Agricol „ Dr. Constantin Angelescu”, Buzău a ocupat
locul al III-lea pe judeţ

În 2006 şi la băieţi, formaţia de fotbal a Colegiul Agricol „

Dr. Constantin Angelescu”, Buzău, sub îndrumarea prof. Ion
Drâmbocianu şi Ion Stratone a obţinut un loc fruntaş,
respectiv al III-lea
148
 Cupa liceelor competiţie iniţiată de televiziunea locală prin
cablu FOCUS TV., a suscitat în anul 2010 un interes enorm
printre elevii liceelor buzoiene. În foto echipa reprezentativă a
Colegiul Agricol „ Dr. Constantin Angelescu”, Buzău, pregătită
de prof. I. Drâmbocianu, care şi-a adjudecat trofeul

Trofeele puse în joc la Cupa liceelor de către FOCUS TV,

din care cele mai importante au intrat în vitrina Colegiului
Agricol „ Dr. Constantin Angelescu”, Buzău, a cărui echipă de
fotbal s-a clasat, în iunie 2010, pe locul I
149
 Entuziasm maxim în cadrul echipei de fotbal reprezentative
a Colegiului Agricol „ Dr. Constantin Angelescu”, Buzău şi al
susţinătorilor, întrucât, în iunie 2010, această formaţie de băieţi
condusă de profesorul-instructor I. Dâmbocianu, a câştigat
primul loc în Cupa liceelor, competiţie iniţiată de FOCUS TV.

2009: echipa de volei băieţi a Şcolii cu clasele I-VIII „Ion

Creangă”, condusă de profesorul instructor Constantin Zincă,
a obţinut la etapa naţională de la Oradea un loc fruntaş.
150
 2010: la Piatra Neamţ s-a desfăşurat Festivalul Naţional
de Minihadbal la care elevii de clasa a IV-a conduşi de prof.
Andrei Petre şi Rada Perşinaru de Şc. cu cls. I-VIII Nr. 12
Buzău, au obţinut locul I pe ţară

Mai – Iunie 2010: un grup de elevi şi profesori, printre care

şi Rada Perşinaru şi Petre Andrei de la Şc. cu cls. I-VIII Nr.
12 Buzău, au petrecut clipe de neuitat într-o excursie în
Portugalia

151
 Clipe de destindere în compania unor colegi şi prieteni,
petrecute de Rada Perşinaru şi Andrei Petre, profesori de
educaţie fizică la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 12 Buzău

Între două ore la şcoli diferite, prof. drd Florentin-Stelian

Albu, face o pauză binemeritată în Piaţa „Dacia” din Buzău
152
 Profesorul Constantin Zincă sau o viaţă dăruită catedrei

Grupa de mini-volei fete, condusă de prof. drd Florentin-

Stelian Albu în cadrul Clubului Sportiv Şcolar Buzau

153
154
 BIBLIOGRAFIE

1. Stroe , Stefan: ,, Pregatirea fizica a jucatorilor de volei”

Editura Sport-Turism-1976
2. Programele scolare pentru clasele V-XII la ed-fizica,
aprobate prin ordin al ministrului Educatiei, Cercetarii si
Tineretului, Bucuresti,2008.
3. Rusu, Oana si Stirbu, Catalin, asistenti universitari la
Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” Iasi: ,,Volei-indrumar
metodic”, Iasi-2003
4. Serviciul National de Evaluare si Examinare al
Ministerului Educatiei Nationale: ,,Sistemul national scolar de
evaluare la disciplinele la ed-fizica si sport”, Bucuresti 1999.
5. Ghenadi, Vasile: ,,Volei-modelarea copiilor si juniorilor”,
Editura Sport-Turism, Bucuresti-1984.
6. Tarchila, Nsi Serban,M: ,,Volei pentru juniori”: Editura
Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, Bucuresti
1978.
7. Savescu, Iulian: ,,Eductie fizica si sportiva scolara
“(culegere de exercitii fizice- metodologie) , Editura Aius
PrintEd, Craiova 2007.
8. Albu, Constantin si colaboratorii: ,,Educatia fizicala
clasele V-VIII”, Editura Sport Turism, Bucuresti 1977.
9. Albu, Constantin si colaboratorii: ,,Educatia fizica in
liceu”, Editura Sport Turism, Bucuresti 1981.
10. Albu, Constantin, Luca, Alice si Fiedler, Paul: ,,Exercitii
si jocuri in doi ”Editura Consiliului National pentru Educatie
Fizica si Sport, Bucuresti 1968.
11. Spiridon, Dan, Georgeta si colaboratorii: ,,Cunoastere
personalitatii elevului preadolescent”, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti 1981.
12. Chirita, Georgeta:,,Educatie prin jocuri de miscare”,
Editura Sport-Turism Galati-1983.

155
 13. Pacuraru, Alexandru, Iacob, Ioan, Balais, Florin si
Braharu, Oana: ,,Manualul profesorului de volei”, Editura
Helios, Iasi-2000.
14. Jarov, K.,P.: ,,Pregatirea volitiva a sportivilor“, Editura
Sport-Turism, Bucuresti-1979.
15. Prof. drd., Albu,Florentin, Stelian: ,,Planificareaa
materiei la educatie fizica”, anul scolar 2007/2008.

156
 CUPRINS

Pag.

In loc de prefata…………………………………………. 5
Cuvant inainte…………………………………………… 7
Capitolul I
Volei-trasaturi generale……………………………… 10
Capitolul II
Selectia jucatorilor…………………………………… 13
CapitolulIII
Despre instruirea grupelor de incepator........................ 19
Capitolul IV
Instruirea grupelor de avansati……………………..… 25
CapitolulV
Antrenamentul si specificul sau……………………… 33
Capitolul VI
Tehnica si tactica in jocul de volei…………………… 40
CapitolulVII
La rampa-reprezentativa institutiei scolare……………49
Capitolul VIII
Despre aria curriculara la scoala generala…………… 55
Capitolul IX
Cerinte ale ariei curriculare pentru elevii de liceu…… 63
CapitolulX
Voleiul si calitatile motrice de baza ale
adolescentilor si tinerilor………………………………68
CapitolulXI
Probe si norme de control periodic……………………76
Capitolul XII
Educarea vointei de a invinge…………………………79
Capitolul XIII
Pregatirea psihologica a grupelor de copii si
juniori…………………………………………….….. 85
157
Capitolul XIV
Competitia si pregatirea elevilor pentru aceasta……… 89
Capitolul XV
Voleiul in contextual educatiei fizice si sportive
scolare……………………………………….………. 93
Capitolul XVI
Voleiul si respectarea particularitatilor de varsta
a elevilor……………………………………….……. 97
Capitolul XVII
Sistemul de invatamant si evaluarea elevilor la
disciplina educatie fizica………………………………… 101
CapitolulXVIII
Profesionistii au cuvantul…………………………… 107
Capitolul XIX
Întămplări hazlii şi nu prea........................................... 132
Capitolul XX
Iconografia sfidează trecerea vremii…………………. 137
Bibliografie....................................................................... 155
Cuprins.............................................................................. 157

158
 Florentin - Stelian Albu

 Născut: 22 noiembrie 1971, în comuna Săgeata, jud.

Buzău;
 Absolvesnt al Liceului Agroindustrial Rm. Sărat;
 Absolvent al Facultăţii de Edicaţie Fizică şi Sport „
Al.Ioan Cuza „ din Iaşi în 2005;
 Masterat în 2007 în Management şi Marketing în Sport,
în 2007;
 Profesor de educaţie fizică Clubul Sportiv Şcolar Buzău;
 În anul 2000 a absolvit cursurile de pădurar de
vânătoare la Liceul Brăeşti, jud. Ilfov;
 Consultat ştiinţific şi lector al romanelor „ Valea
Hoţilor” şi „Cântecul Ciocârliei”, apărute în 2008 şi 2009;
 A publicat numeroase articole şi studii de specialitate în
presa locală, în special în cotidianul „ Viaţa Buzăului”;
 Coautor al cărţii monografice „ În căutarea unei, noi
şanse – Săgeata”, apărută la Editura „ Editgraph” Buzău în anul
2010;
 Doctorant în ultimul an la Universitatea de Stat
Chişinău, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, unde îşi
finalizează această formă superioară de pregătire ştiinţifică cu
teza de intitulată: „ Sistemul formării personalităţii copiilor în
cluburile sportive şcolare prin educaţia nonformală şi informală
la vârsta de 10 – 12 ani”.
159
 Această carte ar fi rămas în manuscris fără sprijinul
financiar, acordat cu multă disponibilitate sufletească de
următoarele personalităţi, cărora le aducem calde mulţumiri:
 prof. dr. ing. Nicolae Vasile, director al Colegiului
Agricol „Dr. Constantin Angelescu” Buzău
 prof. Constantin Popa, director al şcolii cu clasele I –
VIII Nr.11 Buzău
 Radu Perşinaru, profesor la şcoala cu clasele I – VIII
Nr.12 Buzău

160