Biserica in Timpul Lui Constantin Mavroc

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ – „Patriarhul JUSTINIAN MARINA”
LUCRARE DE SEMINAR
Biserica în timpul domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat
COORDONATOR ŞTIINŢIFIC
Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Moldoveanu
MASTERAND
Mihai Faur
BUCUREŞTI
-2014-
Cuprins
1. Schița biografică a domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat.................................3
1.1. Nicolae Mavrocordat....................................................................................................3
1.2. Constantin Mavrocordat...............................................................................................6
2. Viața bisericească în timpul domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat..................9
2.1. Reformele domnitorilor privind Biserica.....................................................................9
2.1.1. Învățământul bisericesc și laic............................................................................10
2.1.2. Canoanele bisericești și abaterile clerului...........................................................13
2.1.3. Regimul fiscal al clericilor și al mănăstirilor......................................................15
2.2. Relația domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat cu ierarhia bisericească....17
2.2.1. Ierarhia bisericească din Țara Românească........................................................18
2.2.2. Ierarhia bisericească din Moldova......................................................................20
3. Relațiile bisericești cu patriarhiile ortodoxe și cu Muntele Athos în timpul domniilor lui
Nicolae și Constantin Mavrocordat..........................................................................................22
3.1. Legăturile cu patriarhiile ortodoxe.............................................................................23
3.2. Legăturile cu Sfântul Munte Athos............................................................................28
3.3. Legături cu alte Biserici și școli ortodoxe..................................................................30
4. Ctitoriile bisericești ale lui Nicolae și Constantin Mavrocordat........................................32
5. Concluzii............................................................................................................................34
6. Bibliografie........................................................................................................................36
2
1. Schița biografică a domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat
Familia Mavrocodaților era originară din insula Chios, primul membru de vază fiind
Alexandru Mavrocordat (1641-1709), intitulat și „Exaporitul”1, ce va deveni ulterior mare
dragoman al Înaltei Porți. Alexandru Mavrocordat s-a făcut remarcat cu ocazia negocierii
păcii de la Karlowitz din 16992, când a reușit să înlăture pretențiile Poloniei de a anexa
Moldova.
1.1. Nicolae Mavrocordat
Nicolae Mavrocordat, fiul lui Alexadru Mavrocordat, s-a născut în anul 1680 la
Constantinopol, urmând o carieră similară cu cea a tatălui său, primind o educație solidă și
ajungând încă de tânăr în funcția de dragoman al Înaltei Porți. Începând cu sfârșitul secolului
al XVII-lea Poarta Otomană încerca să impună numirea unor domnitori în țările române care
ar fi trebuit să apere interesele acesteia în ceea ce privește suzeranitatea asupra Ungrovlahiei
și Moldovei. În momentul alungării de pe scaunul Moldovei a domnitorului Mihai Racoviță 3,
din pricina uneltirilor acestuia cu țarul Petru cel Mare al Rusiei (1682-1725), Înalta Poartă
încredințează domnia lui Nicolae Mavrocordat.
Prima sa domnie în Moldova (noiembrie 1709 – noiembrie 1710) este marcată de un șir
lung de tensiuni cu boierii munteni, încercând să instituie o conducere autoritară și să
submineze autoritatea boierilor printr-o politică demofilă. Principala preocupare a
domnitorului a fost „consolidarea capacității fiscale” 4 a populației pentru a putea face față
dărilor către Poarta Otomană. Reforma fiscală a domnitorului privea scoaterea ruptei5 și
introducerea unei singure dări ce urma a fi achitată în patru sferturi. Această reformă a avut un
impact negativ în rândul boierimii, după cum relatează cronicarul Ion Neculce: „Iară țărîi,
prostimei, vrè să le arete milă și dreptate și vrè să le ție de parte. Scosesă rumtă cu pecetluituri
roșii, să dè de 4 ori întru an, numai nu prè pe putință, ce can încărcați, că avè zlotași silă să
îmbrace soma, și mazîlii iar era încărcați peste putință la somă” 6. Domnitorul va folosi
1
Consilier secret.
2
Tratatul de la Karlowitz marchează sfârșitul războiului turco-austriac din perioada 1683-1699, încheiat cu
înfrângerea otomanilor.
3
Mihai Racoviță a fost domn în Moldova în perioada: septembrie 1703 – februarie 1705; iulie 1707 –octombrie
1709; și ianuarie 1716 – octombrie 1726. În Țara Românească va fi domnitor în perioada: octombrie 1730 –
octombrie 1731 și septembrie 1741 – iulie 1744.
4
Florin CONSTANTINIU, Constantin Mavrocordat, Editura Militară, București, 1985, p. 41.
5
Reprezintă o dare unică, cu un cuantum fix, ce trebuia achitată la termene de plată clare, foarte avantajoasă
pentru anumite categorii de populație (coloniștii, breslele, etc.), total nepotrivită pentru marea masă de
contribuabili.
6
Ion NECULCE, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Litera Internațional, 2001, p. 185.
3
oamenii săi de încredere pentru a controla colectarea taxelor, la sfârșitul anului pregătind o
dare de seamă privind veniturile și cheltuielile domniei sale pe care a prezentat-o în fața
boierilor. Cu toate acestea, Nicolae Mavrocordat nu a reușit să satisfacă cerințele crescânde
ale Porții, care s-au suprapus peste intrigile regelui Suediei, Carol al XII-lea (1697-1718),
astfel încât Nicolae Mavrocordat se vede nevoit să cedeze locul lui Dimitrie Cantemir (1710-
1711).
După trădarea și fuga lui Dimitrie Cantemir (alianța acestuia cu țarul Petru cel Mare al
Rusiei din aprilie 1711), Nicolae Mavrocordat este readus pentru a doua oară în Moldova la
sfârșitul anului 1711. În timpul celei de-a doua domnii din Moldova (1711 – ianuarie 1716),
domnitorul Nicolae Mavrocordat adoptă o atitudine echilibrată față de boierime, încercând să-
și consolideze domnia. Tot cronicarul Neculce mărturisește: „Atunce Neculai-vodă îș lăsasă
firea cea simață, cum era în domnia dintăi. Ce multu să mai lăsasă și trăiè bine cu boierii, în
dragoste, că era boieri fugiți, unii în Țara Ungurească, alții în Țara Leșască, alții la Moscu, și
cu dânșii și din prostime mulți duși, și avè grijă că pentru numele lui cel strașnic n-or mai
veni. Deci arăta cătră toți blândețe și milă. Deci toți boierii s-au întorsu la pământul său” 7.
Prin cea de-a doua domnie în Moldova, Nicolae Mavrocordat inaugura domniile fanariote ce
vor dura aproximativ un secol. În această perioadă va continua aplicarea reformei fiscale,
obținând un firman din partea sultanului pentru reîntoarcerea în patrie a moldovenilor plecați
în afara granițelor sau a acelora care se găseau în robie, precum și scutirea de la plată a unor
datorii mai vechi8. Consistent politicii sale, Nicolae Mavrocordat prezintă din nou darea de
seamă a țării în fața boierilor, confirmând că deficitul rezultat urma a fi finanțat din averea sa
personală.
După mazilirea domnitorului Ungrovlahiei, Ștefan Cantacuzino (1714-1716), în luna
februarie a anului 1716, Înalta Poarta decide mutarea credinciosului domnitor Nicolae
Mavrocordat pe scaunul de domnie al Țării Românești, tocmai în pragul unui nou război
turco-austriac (1716-1719). Prima domnie în Țara Românească (februarie 1716 – noiembrie
1716) avea să fie scurtă; ca urmare a intrigilor boierilor munteni și a mitropolitului Antim
Ivireanul9, domnitorul este prins de trupele habsburgice la data de 25 noiembrie 1716, fiind
exilat la Sibiu, unde va rămâne până la încheierea păcii de la Passarowitz din anul 1718.
Odată cu moartea fratelui său, Ioan Mavrocordat (1716-1719), care deținuse calitatea de
7
I. NECULCE, Letopisețul Țării Moldovei, p. 249.
8
Tudor DINU, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat. Rivalități politice și literare la începutul secolului
XVIII, Editura Humanitas, București, 2011, p. 178.
9
Domnitorul Nicolae Mavrocordat va obține caterisirea și exilarea lui de la Patriarhul ecumenic al
Constantinopolului, mitropolitul Antim fiind ucis pe drumul de exil către Muntele Sinai.
4
caimacam (=locțiitor) domnesc a Țării Românești, Nicolae Mavrocordat își reia atribuțiile
sale în primăvara anului 1719.
Odată cu instaurarea păcii, cea de-a doua, și ultima, domnie din Țara Românească (martie
1719 – septembrie 1730), avea să fie perioada cea mai benefică pentru domnitorul Nicolae
Mavrocordat. Deși țara fusese lovită de cumplita boala a ciumei (1719), foametea pustiise
hambarele, obligandu-l pe domnitor să apeleze la Înalta Poartă pentru a obține grâne, Nicolae
Mavrocordat a continuat aplicarea reformei sale de uniformizare fiscală a dărilor. Domnitorul
continuă politica sa de transparență totală prin prezentarea situației cheltuielilor și veniturilor
țării. Pe lângă reforma administrativă, domnitorul a inițiat o serie de măsuri care urmăreau
ridicarea nivelului cultural atât prin înființarea școlilor grecești și slavone sau chemarea în țară
a cărturarilor greci, cât și prin construirea lăcașurilor de cult (un exemplu este mănăstirea
Văcărești, împodobirea acesteia cu o bibliotecă). Se stinge din viață la 14 septembrie 1730,
fiind înmormântat în mănăstirea Văcărești, ctitoria sa din București.
Portretul domnitorului Nicolae Mavrocordat se completează cu operele pe care acesta le a
compus la diferite moment de timp. Dintre acestea menționăm: Despre îndatoriri (Περί των
καθηκόντων βίβλος), Răgazurile lui Filoeu (Φιλοθέου Πάρεργα), Sfaturile «răposatului
domnitor Nicolae Voievod către fiul său Constantin Voievod» (Νουθεσίαι «του αοιδίμου
αυθέντου Νικολαόυ Βοεβόδα προς τον υιόν αυτού Κωνσταντίνον Βοεβόδα Αυθέντην),
Câteva scrisori în maniera lui Phalaris (Επιστολαί τινες κατά μίμησιν του Φαλάριδος),
șamd10. O atenţie deosebită trebuie să acordăm tratatului Despre îndatoriri, opera pe care a
compus-o în timpul exilului său la Sibiu și pe care a publicat-o la București în anul 1719 11.
Lucrarea, împărțită în nouăsprezece capitole, tratează virtuțile creștine (venerarea lui
Dumnezeu, smerenia, iertarea, etc.) și anumite concepții despre Dumnezeu (pronia divină,
despre superioritatea omnului, etc.). Se remarcă erudiția domnitorului prin citarea unui număr
impresionant de surse, începând cu Noul și Vechiul Testament, scriitorii creștini din Orient
(Policarp al Smirnei, Ignatie Teoforul, Clement Alexandrinul, Macarie Egipteanul, Grigorie
Teologul, Ioan Gură de Aur, etc.), precum și scriitorii creștini de limbă latină (Ambrozie al
Milanului, Isidor de Sevilia, etc.). Deși principalele sale idei dovedesc afilierea sa profundă la
Ortodoxie: „frica de Dumnezeu este rădăcina înțelepciunii” sau „toată virtutea este un dar
divin”, adevăratul scop al tratatului este înțelegerea datoriilor și a responsabilităților ce-i revin
unui principe în conducerea eficientă a statului. Nicolae Mavrocordat vede în monarh
10
Lista operelor lui Nicolae Mavrocordat, cu o analiză literară se găseşte la Tudor DINU, Dimitrie Cantemir și
Nicolae Mavrocordat. Rivalități politice și literare la începutul secolului XVIII, Editura Humanitas, București,
2011.
11
T. DINU, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat ..., p. 280.
5
imaginea lui Dumnezeu pe pământ, interesat nu numai de cele sfinte, ci preocupat de
conducerea eficintă a statului, călăuzit de dreptate și echilibru, apropiat al celor nevoiași și
asupra pedepsitor al celor care încalcă legea. Tratatul este întocmit în limba greacă, fiind
publicat la București în anul 1719, o versiune în limba latină fiind publicată la Leipzig în
cursul anului 1722.
1.2. Constantin Mavrocordat
Din căsătoria domnitorului Nicolae Mavrocordat cu Pulheria Tzouki (decedată în anul

1716) se naște la Constantinopol, la data de 27 februarie 1711, viitorul domn Constantin
Mavrocordat. Deși născut la Țarigrad, domnitorul este crescut în țările române, beneficiind de
o educație vastă, după cum mărturisește Markos Antonios Katsaitis (1717-1787): „Constantin
bei sau Constantin voievod, căci astfel este numele domnitorului, este de statură obișnuită,
oarecum slab, cu barba neagră și puțin sașiu, asemănându-se cu totul lui beizade Iancul, care
este de statură mai mică și mai puțin sașiu decât Constantin voievod. Acest domn este, de de
altă parte, foarte erudit, petrecându-și toate orele libere din zi și o mare parte din noapte în
lectură continuă, iubitor de literați, determinându-i să vină la el cu mari salarii; el posedă mai
multe limbi: greaca vulgară, greaca literară, turca, latina, italiana, franceza, moldoveana și
valaha, acestea din urmă fiind de fapt, una și aceeași limbă. Pe de altă parte, el este puțin
ciudat, iubitor de noutăți și nerăbdător în rezolvarea chestiunilor lui și în anumite momente nu
este lipsit de mânie și de extravaganță. Depășește cu puțin vârsta de 30 de ani și a fost numit
domn la 18 ani”12. Într-o altă relatare Katsaitis spune: „El [domnitorul – n.n] se afla într-o
cameră prevăzută toată cu cărți, unde obișnuia să stea ziua întreagă și parte din noapte, spre a
studia, spunându-mi-se că era neobosit în sârguința lui de a învăța, punând să i se citească
cărți timp de șase și opt ore continue, atribuție care era încredințată cel mai des domnului
Depasta”13.
Domnitorul Constantin Mavrocordat nu a beneficiat de o domnie tihnită; a fost domn
în Țara Românească de șase ori, în perioadele: septembrie 1730 – octombrie 1730; octombrie
1731 – aprilie 1733; noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; februarie
1756 – septembrie 1758 și iunie 1761 – martie 1763. În Moldova a domnit de patru ori, în
perioadele: aprilie 1733 – noiembrie 1735; septembrie 1741 – iunie 1743; aprilie 1748 –
august 1749 și iunie – noiembrie 1769.
12
Maria HOLBAN, M.M. ALEXANDRESCU-DERSCA BULGARU, Paul CERNOVODEANU, Călători
străini despre Țările Române, Vol. IX, Editura Academiei Române, București, 1997, p. 284-285.
13
M. HOLBAN, M.M. ALEXANDRESCU-DERSCA BULGARU, P. CERNOVODEANU, Călători străini
despre Țările Române, p. 289.
6
Pentru prima domnie din Țara Românească (septembrie 1730 – octombrie 1730) este ales
de boierii munteni, din nefericire pentru o scurtă perioadă de timp. Evenimentele din Istanbul
au favorizat revenirea pe scaunul domnesc al Ungrovlahiei a fostului domnitor Mihai
Racoviță14.
Nu după mult timp de ședere la Constantinopol, este readus la București, pe scaunul de
domnie al Țării Românești, unde își începe ce-a doua domnie (octombrie 1731 – aprilie
1733). Cronicarul Ion Neculce amintește aceste eveniment când vorbește de domnia lui Mihai
Racoviță: „Costantin-vodă, fecior lui Neculai-vodă, după ce l-au mazilit turcii și l-au dus în
Țarigrad, n-au plinit anul mazil și iar au ieșit domnŭ în Țara Muntenească la văleat 7240
[1731 – n.n.]”15. Stilul de conducere al domnitorului Constantin Mavrocordat nu amintește de
autoritatea tatălui său: „Costantin-vodă, domnul muntenesc, viind în București, s-au așădzat
cu bună pace de cătră toți boierii și le-au dat toate în mâna lor să chivernisască. Și trăiè tot cu
liniște, nu ca la tată- său, Neculai-vodă, ce într-alt chip, foarte cu bună îmblândzire de cătră
domnie”16. După moartea primei sale soții, Smaranda Cantacuzino (decedată în anul 1730),
prin intervenția domnitorului Grigore Ghica al Moldovei, Constantin Mavrocordat se
căsătorește cu Ecaterina Rosetti, fiica boierului moldovean Constantin Rosetti 17.
Grigore Ghica reușește să convingă Înalta Poartă să-i cedeze scaunul domnesc din Țara
Românească în schimbul măririi haraciului ce urma să se plătească către aceasta. În luna
aprilie 1733, domnitorul Constantin Mavrocordat își începe prima domnie din Moldova
(aprilie 1733 – noiembrie 1735), unde va continua aceeași politică de guvernare pe care o
practicase și în Țara Românească. Cronicarul Ion Neculce îl descrie pe Constantin
Mavrocordat ca fiind lipsit de experiență și interes în cele ale conducerii, lăsând țara să fie
condusă de boieri: „Și așădzându-să aceste boierii, au lăsat domnul visteria și chevernisala
țărâi în sama boierilor, să chivernisască ei cum or ști nevoile țărâi, după obiceiul vechiu, cum
au fost mai întâiu...”18. Conduita domnitorului poate fi pusă pe seama opțiunii sale de a
implica boierii în guvernarea țării, la fel cum făcuse și tatăl său în timpul ultimei sale domnii
din Țara Românească, în contradicție oarecum cu duritatea expusă în primele sale domnii.
Datorită dificultăților financiare întâmpinate în Moldova, asaltat în același timp de cerințele
14
Vezi aici și nota 3.
15
16
17
„Scris-au Costantin-vodă la vără-său Gligorie-vodă, domnul Moldovii, ca să-i caute o fată di boieriu din
Moldova, să-l logodească, ca să-i hie doamnă. Deci Grigorie-vodă cu mare bucurie au priimit și cerc`nd au aflat
o cucoană, fată fecioară a lui Costantin Ruset vel-vornic, foarte frumoasă și înțeleaptă, anume Caterina, și de bun
neam și lăudat. Și au făcut logodnă și au trimis-o mai pre urmă cu părinții săi și cu alți boieri, rudenii a ei, tocma
la București. Și au făcut mare și frumoasă nuntă domnească. La anul 7241 [1732 – n.n.] noievrie 12 au fost
nunta. După aceasta au scris Costantin-vodă cu mare mulțămită la Grigorie vodă de slujba ce i-au făcut”.
18
7
exponențiale ale Înaltei Porți de a achita obligații din ce în ce mai mari, mânat de dorința de a
recâștiga scaunul domnesc de la București, Constantin Mavrocordat elaborează o serie de
măsuri fiscale „traduse prin perceperea a două văcărituri pe an și înmulțirea sferturilor” 19.
Reîntors în Țara Românească, cea de-a treia domnie (noiembrie 1735 – septembrie 1741)
va fi plină de evenimente: războiul ruso-autriaco-turc din perioada 1735-1739 20, alungarea
trupelor otomane21, alipirea Olteniei la Țara Românească22 și emiterea hrisovului din 7
februarie 1741. Principalele prevederi ale hrisovului erau de natură fiscală: desființarea
văcăritului23, a pogonăritului24, reintroducerea sistemului celor patru sferturi, precum și
scutirea mănăstirilor, a clerului și a boierilor mazili de plata oricăror taxe 25. Pentru a-și
asigura succesul reformelor fiscale, Constantin Mavrocordat înființează instituția
ispravnicilor26 și pune bazele unei evidențe a tuturor contribuabililor, stabilindu-se că
domiciliul fiscal este cel în care se găsește sau locuiește persoana respectivă. Hrisovul din 7
februarie 1741 este publicat în revista Mercure de France sub denumirea de Constituție.
În luna septembrie a anului 1741 este strămutat din nou în scaunul de domnie al
Moldovei, unde va rămâne pentru aproximativ doi ani (septembrie 1741 – iunie 1743). În luna
noiembrie a anului 1741 emite un hrisov, similar cu cel din Țara Românească, modalitatea în
care era aplicat acest hrisov fiind descrisă pe larg în condica de porunci a domnitorului din
perioada 1741-1742.
În timpul celei de-a patra domnii din Muntenia (iulie 1744 – aprilie 1748), pentru a-și
asigura consolidarea bazei demo-fiscale, și implicit a creșterii colectării sferturilor,
domnitorul va continua reforma socială prin emiterea unui așezământ, aplicabil din 1 martie
1746, prin care permitea emanciparea tuturor rumânilor (iobagilor) care fugiseră de pe moșii
în afara granițelor țării. Era de fapt o invitație și o alternativă de emancipare a acelora care se
găseau în Țara Românească și doreau să scape de iobăgie. Actul din 1 martie este revizuit la
19
F. CONSTANTINIU, Constantin Mavrocordat, p. 64.
20
Domnitorul este abandonat de boieri în timpul ocupației Bucureștilor din anul 1737 de trupele habsburgice:
„Iar Costantin-vodă, domnul muntenesc, cum au audzit c-au ieșit nemți în Țara Muntenească, cum au și fugit
peste Dunări. Și boierii și slujitorii muntenești l-au petrecut 2, 3 ceasuri. Și ș-au luat dzua bună, și l-au lăsat toți
și s-au întorsu la București. Ce nu numai boierii, ce și slugi de a lui, ce au fost la tată-său, l-au lăsat toți”,
conform cronicii lui Ion Neculce.
21
Care rămăseseră pe teritoriul Țării Românești, provocând pagube și distrugeri.
22
Prin pacea de la Belgrad din 1739.
23
Văcăritul era un impozit perceput pentru vitele mari, percepută direct proporțional cu numărul de animale din
ogradă.
24
Pogonăritul era un impozit perceput pentru vii, viticultura fiind o activitate importantă care susținea veniturile
mănăstirilor.
25
26
Ispravnicii aveau obligația de a face dreptate în rândul oamenilor, fiind salarizați de către aparatul de stat al
domnitorului.
8
data de 5 august 1746, hotărându-se eliberarea rumânilor, în persoana lor, fără alipirea de
vreun pământ.
Revenind din nou în Moldova, pentru o perioadă scurtă de timp (aprilie 1748 – august
1749), încearcă să introducă și aici o reformă similară de ameliorare a veciniei (iobăgia se
numea vecinie în Moldova, pe când în Țara Românească se numea rumânie). Diferența dintre
cele două țări, nu va permite domnitorului să abroge definitiv vecinia, ci mai degrabă să
introducă o deosebire între obligaţiile oamenilor liberi la o clacă de 12 zile pe an şi cea a
vecinilor care trebuiau să presteze un cuantum dublu.
O ultimă reformă importantă este unificarea tuturor dărilor sub denumrea de „sama
obștească”, realizată în anul 1758 în timpul celei de a cincea domnii din Țara Românească
(februarie 1756 – septembrie 1758).
În timpul ultimei domnii din Moldova (1769), în condițiile izbucnirii unui nou război între
Rusia și Imperiul Otoman, pe când se afla la mănăstirea Sfânta Precista de lângă Galați, intră
într-o altercație cu un ofițer rus care îl rănește la cap, provocându-i o cangrenă ce va duce în
cele din urmă la moartea domnitorului, survenită la Iași la data de 15 decembrie 1769.
Vom încerca să surprindem și latura culturală și spirituală a acestui domnitor, care a iubit
în mare măsură atât cultura greacă, cât și poporul român, căruia i-a fost fidel tot impul vieții
sale.
2. Viața bisericească în timpul domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat
2.1. Reformele domnitorilor privind Biserica
Prin reformele promovate și introduse în Țara Românească și Moldova, domnitorii

mavrocordați au urmărit nu numai consolidarea capacității fiscale și administrativă a țărilor
române ci și ridicarea nivelului cultural, una dintre pârghii fiind creșterea spirituală și
materială a clerului de mir și monahal. Nivelul de pregătire al preoților era foarte scăzut,
„clerul constituie mai degrabă o clasă socială mixtă, compusă din înalți prelați, care se
aproprie de boieri, și din mica preoțime, care seamănă mult cu țărănimea. În plus, jumătate
din cler este străin de țară, nu-i cunoaște limba și nu are nicio legătură cu poporul” 27. Vom
urmări câteva aspecte ale politicilor domnitorilor mavrocordați, în principal învățământul,
abaterile și regimul fiscal al clerului.
2.1.1. Învățământul bisericesc și laic

27
Iulian ONCESCU, Texte și documente privind istoria modernă a românilor (1774-1918), Editura Cetatea de
Scaun, Târgoviște, 2011, p.39.
9
Atât NicolaeMavrocordat, cât și fiul său, Constantin, au arătat un interes special
reorganizării învățământului bisericesc și laic. La București Nicolae Mavrocordat înființează o
școală la Mănăstirea Văcărești28, care va fi înzestrată cu o tipografie, acolo aflându-se una din
cele mai vestite biblioteci ale Europei. La rândul său, Constantin Mavrocordat va pune bazele
școlilor domnești, a academiilor de la Iași și București, a școlilor arondate bisericilor și
mănăstirilor. Academia domnească de la București funcționa la mănăstirea Sfântul Sava,
căreia domnitorul Constantin îi va aloca veniturile mănăstirii Glavacioc 29.
Începând cu domnia lui Nicolae Mavrocordat din Moldova, Cronica lui Axinte Uricariul
menționează ajutorul dat școlii grecești de la Iași: „De mult avea gând Nicolae Vodă să facă
douě lucruri bune în ţară ce nu eraŭ: una, tipografie, ca să tipăréscă cărţĭ; a doua se facă scóle
ca se înveţe cine ce ar vrea, fără de plată; şi acéstă socotélă pomenindu-o Sfințeĭ Sale
Patriarhuluĭ, i-aŭ dat blagoslovenia şi ’l-aŭ îndemnat, numaĭ se róge pe D-ḑeŭ şi se înceapă a
face aceste douě lucrurĭ luĭ D-ḑeŭ plăcute, că-ĭ va fi D-ḑeŭ într’ajutor şi le va vedea sevêrşite;
şi aşa aŭ trimis de aŭ adus meşterĭ tiparnicĭ şi de slove greceştĭ şi slavoneştĭ; şi aŭ făcut case
bune la sf. Sava şi aŭ aşezat tipografia acolo; şi în scurtă vreme aŭ început a se tipări cărţĭ.
Adus’aŭ şi 2 dascălĭ de cartea elinească şi unul de cartea cea de obşte grecească, ca se înveţe
cine ar vrea, şi un dascăl ca se înveţe carte slovenească şi altul ca să înveţe pe înţeles
Moldovineşte; şi le-aŭ rînduit dascălilor plată precum se cade ca se ea pe an din veniturile
domneşti ; şi s’aŭ făcut testamenturĭ cu mare blestem şi legăturĭ ca să fie stătătóre şi neclătite
acele socotelĭ; şi acele scóle şi tipografia le-aŭ dat în sama prea fericitului patriarh de
Ierusalim (Dosotei care venise în Moldova spre a’şĭ cerceta monastirile), ca să fie privitor de
grije şi chivernisitor şi când se va duce din ţară să le pórte de grije epitropiĭ sfinţieĭ sale, căriĭ
orândui-se din egumeniĭ monastirilor ce sunt închinate la sf. Mormânt şi dintr’alţiĭ de pe la
mânăstirĭ”30.
În timpul domniei sale din Țara Românească, Nicolae Mavrocordat va înzestra biblioteca
mănăstirii Văcărești cu cărți scrise în limba greacă și limba română, fiind evidentă dorința
domnitorului „de a înlocui în mediul bisericesc cultura slavonă cu cea greacă” 31. Cu o altă
ocazie domnitorul acordase o danie anuală de 200 de taleri episcopiei Buzăului, impunând
28
Încă din anul 1723 dăruia mănăstirii Văcărești o treime din vămile Bucureștilor, pentru a le asigura autonomia
financiară, astfel încât aceștia să se preocupe cu rugăciunea, preocupându-se să alcătuiască un fond de carte
destinat călugărilor.
29
30
Ieremia HAGIU, Biserica Română în epoca fanarioților, Tipografia Gutenberg, 1893, p. 36 apud Axinte
URICARIUL, Domnia a II-a a lui Nicolae Mavrocordat, p. 162.
31
10
cheltuirea acesteia exclusiv pentru „înființarea unei școli cu predare în greacă și slavonă” 32,
perfect conștient că înlocuirea culturii slavone cu cea greacă este o întreprindere dificilă.
Totuși, tranziția către folosirea limbii române în cadrul cultului liturgic se va finaliza sub
domnia fiului său, Constantin Mavrocordat. În timpul primei domnii din Moldova, domnitorul
emite un hrisov în anul 1734 pentru a stabili datoriile mitropolitului în organizarea școlilor de
preoți: „de vreme ce sunt: două şcóle aici în oraş în Iaşĭ, una greciască şi alta slavonească, să
fie dator Mitropolitul cel după vreme a avea purtare de grije şi necontenită cercetare asupra
dascălilor, ca să pue nevoinţe asupra ucenicilor, să’ĭ înveţe precum se cade şi să’ĭ
procopsiască, ca ceĭ ce se vor face preoţĭ dintre dênşiĭ să fie învěţaţĭ şi pedepsiţĭ, să pótă ceti
orânduiala bisericeĭ, după cum se cuvine; şi pentru uceniciĭ de la amândouă şcólele ceĭ care se
vor sili cu învěţătura şi vor fi sěracĭ, lipsiţĭ de cele trebuincióse, încă - şi să aibă de grijă
Mitropolitul a-ĭ ocroti şi a-ĭ chivernisi de cele ce vor trebui, pe uniĭ cu leafă, pe alţiĭ cu
îmbrăcăminte, pre alţiĭ cu hrană pentru ca să nu lăsă învěţătură din acéstă pricină”33.
În timpul celei de-a doua domnii din Moldova, odată cu introducerea reformelor fiscale
prin care se acordau scutiri fiscale mănăstirilor și clerului, Constantin Mavrocordat va
introduce obligativitatea parcugerii unor cursuri de liturgică de aproximativ 40 de zile pentru
completarea cunoștințelor preoților34. Aceștia „vor fi ispitiți de Mitropolit și de episcopi, vor
trece prin treptele de țircovnici, ipodiaconi și diaconi, înainte de a primi darul. De la râvna lor
pentru știință va atârna și înaintarea lor mai departe” 35. Pentru a întări așezământul pe care l-a
dat în ambele țări românești, Constantin Mavrocordat va ordona zlotașilor 36 să inspecteze
nivelul de pregătire al preoților, cerându-le să-le aplice biruri și taxe acelora care fie erau
răspopiți, fie erau ipodiaconi, diaconi sau preoți și care nu se învredniceau cu slujba
bisericească, zăcând în neștiință și prostie: „Unde viţ afla ca de acestu fel de oamenĭ, adecă
răspopi, au carea să vor numi ipodiiaconĭ, aŭ şi preuţ şi diiaconĭ ce nu ştiŭ carte şi nu săntu
învredniciţĭ slujbiĭ bisăriceştĭ, pentru prostiia şi neştiinţa învăţăturiĭ leturghie nu slujăscu, aŭ
călugări ce şed pe la casălea lor, aŭ pe la sate, afară din mânăstirĭ ; care să poartă cu amăgală,
pentru ca să să scutască de bir, — pe uniĭ ca acie pe toţĭ să-ĭ puniţ la bir, şi să ve faceţ izvod
de dănşiĭ osăbit, şi să ne trimiteţĭ ačasta. Încă nič la bisericile de mir călugăr să nu-s ţie, fără
32
33
Ieremia HAGIU, Biserica Română în epoca fanarioților, p. 38 apud Consantin ERBICEANUL, Istoria
Mitropoliei Moldaviei şi Sucevei şi a catedralei mitropolitane din Iaşi, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti,
1888, p. 13.
34
Pr. Prof. Mircea PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ediția a III-a, Editura Trinitas,
București, 2008, p. 500.
35
Nicolae IORGA, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, vol. II, Tipografia Neamul
Românesc, Vălenii de Munte, 1909, p. 87.
36
Persoanele însărcinate cu strângerea dărilor.
11
numaĭ la mănăstirĭ”37. Astfel, acei preoți care nu știau carte nu mai beneficiau de scutirea de
bir, Constantin orânduind preoți care verificau nivelul lor de cunoștință, încât „trăgeau bieții
preoți” așa frică, „că se apucau la bâtrânețe să învețe carte”38.
În Letopisețul Moldovei cronicarul Enache Kogălniceanu prezintă râvna domnitorului
pentru educarea clerului: „El s’a apucat de capul preoţilor să’ĭ înveţe carte, frămîntându-se în
tot chipul; întâiaşĭ dată a poruncit de aŭ scos pe eromonaşiĭ călugărĭ grecĭ de prin monastirile
cele marĭ, orânduind preoţĭ de mir, ḑicênd că greciĭ când tămâiază în biserică, pe muerĭ, staŭ
câte un minut înainte a fieşte-căreĭ muerĭ de o tămâiază şi o priveşte dîn tălpĭ până în cap, pu-
nând gând rěŭ în capul lor asupra acelor muerĭ”39.
În timpul celei de-a treia domnii din Moldova (aprilie 1748 – august 1749), domnitorul
Constantin Mavrocordat cere în continuarea preoților să se prezinte la Curtea domnească
pentru a primi învățătură de la un preot ce fusese rânduit de domnitor 40. În anul 1749 se vor
înființa câteva școli la Iași: Sfântul Nicolae, Sfânta Vineri și Sfântul Sava, astfel încât tinerii
care se pregăteau pentru preoție aveau de unde învăța rânduiala bisericescă.
Odată cu introducerea limbii române în biserică, se va începe o activitate tipografică
intensă în domeniul liturgic (odată cu mitropolitul Antim Ivireanul), susținută permanent de
domnitorii mavrocordați. Chiar și la nivelul învățământului elementar, atenția lui Constantin
Mavrocordat se va îndrepta spre predarea limbii române. De foarte multe ori domnitorul
reacționa ori de câte ori persoanele din aparatul administrativ nu se obișnuiseră să scrie în
românește: „Carte ce ni-aĭ trimis, am luoat, şi cele scrisă am vădzut; dar pentru ce să ne scriĭ
greceşti ? Aŭ aştepţĭ să-ţ dăm noĭ Logft. [logofăt – n.n.] să scrie romăneaşti ? Să-ţ cauţi
Logofeţăl, să ne scriĭ rumăneaşti ! Să nu ne mai scrii greceşte!”41.
37
Nicolae IORGA, Studii și documente cu privire la istoria românilor, Vol. VI, Editura Librăriei Socecŭ &
Comp., București, 1905, p. 279.
38
F. CONSTANTINIU, Constantin Mavrocordat, p. 139-140. Enaki KOGĂLNICEANU, Letopiseţul Ţěreĭ
Moldoveĭ, Editura Librăriei Socecŭ & Comp., București, 1895, p. 29.
39
E. KOGĂLNICEANU, Letopiseţul Ţěreĭ Moldoveĭ, p. 28.
40
E. KOGĂLNICEANU, Letopiseţul Ţěreĭ Moldoveĭ, p. 29.
41
N. IORGA, Studii și documente cu privire ..., p. 290.
12
2.1.2. Canoanele bisericești și abaterile clerului
Mitropolitul era conducătorul suprem al Bisericii, el fiind ajutat de episcopii din eparhii,
care la rândul lor se bazau pe protopopi pentru rezolvarea sarcinilor administrative.
Mitropoliții făceau parte din Sfatul domnesc, fiind de multe ori consilierii domnitorilor
mavrocordați. Trecând prin Moldova, secretarul regelui Suediei Paul Jamjouglou (1773)
menționează despre adunarea obștească: „Dintre moldoveni, numai mitropolitul sau
arhiepiscopul, episcopii și unii dintre primii dregători ședeau, ceilalți stăteau în picioare.
Această audiență era într-adevăr măreață , căci curtea era alcătuită din două sau trei sute de
persoane”42. Alegerea episcopilor se făcea din inițiativa mitropolitului și la ordinul domnului,
pe când la alegerea mitropolitului domnitorul avea un cuvânt de spus, așteptându-se și
inițiativa și binecuvântarea Patriarhului ecumenic de la Constantinopol.
Caracteristic perioadei fanariote este existența arhiereilor titulari, adică a episcopilor care
dețineau titluri ale unor eparhii din Imperiul Otoman unde nu mai exista o comunitate
creștină, locuri ce fuseseră pustiite. Aceste persoane, de obicei greci, se găseau în preajma
domnitorilor sau erau egumeni ai mănăstirilor închinate: Neofit Criteanul, arhiepiscop al
Mirelor Lichiei; Nichifor, arhiepiscop de Sidis; sau Mitrofoan, arhiepiscop de Nyssa.
Aprobarea pentru călugărie venea doar de la mitropolit, aceștia neputând să îndeplinească
alte slujbe în afara mănăstirilor de care aparțineau. Egumenul era ales din soborul mănăstirii,
tot cu aprobarea mitropolitului sau a episcopului eparhiei respective. În ceea ce privește starea
călugărilor din mănăstiri, cunoaștem din documentele perioadei respective că de foarte multe
ori aceștia nu duceau o viață corespunzătoare, trăind prin alte locuri decât în mănăstire.
Constatin Mavrocordat va duce o luptă continuă pentru îndreptarea acestei probleme. Într-o
scrisoare din perioada anilor 1741-1742 către Mihalache Sturdza, ispravnic de Roman,
mustrându-l pe acesta, scrie: „Şi, măcarŭ că am conoscut că multe basne ne arăţĭ, dar, cu toate
aceste, călugăriĭ trăitorĭ pe la casăle lor, aŭ pris[ă]carĭ, aŭ văcarĭ, nu suferim să fie, că nu s[ă]
cade ; ce, car[e] iaste călugăr, trebuia să şadă la mănăstirea, să păzască biserica, şi cu isprav-
nicii să cerci prisăc[i]le şi bucatele mănăstiri, iar nu să li şi păstorască”, iar episcopilui: „Şi tu
încă altă dată basne ca aceste nu ne mai scrie; că le cunoaştem; şi acum am lăsat, iar altă
datjă] n’om suferi”43. Tot aceluiași episcop al Romanului, Ghedeon, îi scrie spunându-i ca „pe
uniĭ ca aceştie . . . să-ĭ orăndueştĭ pe la mănăstirĭ”. Într-o altă scrisoare cere să i se trimită o
listă a călugărilor care nu stau în mănăstiri: „Acelaşĭ trimete - lista călugărilor, cari nu staŭ pe
42
43
13
la mănăstirĭ. Toţĭ iese a fi călugăriţĭ de Mitropoliţĭ, episcopĭ, egumenĭ şi a avea un rost pe la
mănăstirĭ sau bisericĭ”44. În cazul acelor călugări care nu se găseau în locurile lor de metanie,
Constantin Mavrocordat cere ispravinicilor să le dea pecete, adică să-i oblige la plata birurilor
și taxelor, de care ar fi fost scutiți dacă s-ar fi aflat în mănăstiri: „Pentru nişte călugărĭ ce sănt
afară din mănăstirĭ, şi uniĭ aŭ babele lor cu dânşiĭ . . . : să li dia tuturor peč[ete], şi, pentru
vorniciĭ şi vătămaniĭ de pin sate, să dia ačast[a] dată” 45. În altă parte, tot episcopului de
Roman îi scrie ca dijma pe care o datorau călugării să o ia din veniturile episcopiei și nu să-i
pună pe aceștia să muncească în alte locuri decât în mănăstire: „La episcopul de Roman,
pentru 6 călugări ce i-aŭ pus vierĭ la Necoreştĭ, să trimită 60 leĭ, slujba lor de un an, căcĭ pra -
vila poronceşte, călugăriĭ să s[ă] afle pe la mănăstirĭ, iar nu pe la viĭ” 46. Atât în Moldova,
având drept sprijin pe Nichifor, cât și în Țara Românească, unde mitropolit era Neofit,
Constantin Mavrocordat a încercat să revigoreze viața duhovnicească din Moldova, încercând
să ridice prestigiul clerului monahal, precum și a celui de mir. Toate acțiunile întreprinse de
Constantin au dus în cele din urmă la sporirea vieții duhovnicești, un bun exemplu este și
sosirea în anul 1745, în Moldova, la schitul Trăisteni și, ulterior la mănăstirea Dăulhăuți, a
rasoforului Platon, viitorul Paisie Velicicoschi.
Pentru preoții de mir, domnitorii mavrocordați i-au scutit pe aceștia de dările către
vistieria domnească, rămânâd să-și achite o serie de obligații către episcopii eparhiei din care
făceau parte. În secolul al XVIII-lea exista o taxă de hirotonie, care ajunsese la aproximativ
12 taleri în timpul păstoririi lui Neofit Cretanu (1738-1753), pe când în Moldova această taxă
ajungea la aproape 50 de taleri către sfârșitul anilor 1740 47. Pe lângă taxa de hirotonie, mai
erau și alte dări către protopop și episcop; așa numitul „plocon al cârjei”, care se acorda
episcopilor cu ocazia înscăunării lor sau „ploconul canonicesc”, care reprezenta o taxă anuală
către episcopie.
Abaterile preoțimii erau judecate de episcopi. Domnitorul Nicolae Mavrocordat
împuternicește pe episcopul Pahomie al Romanului să judece atât cazurile monahilor, cât și
cele ale clericilor de mir48. Constantin Mavrocordat organizase49 instituția ispravnicilor, care
44
45
46
47
Pr. Prof. M. PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe ..., p. 503.
48
49
Conform Hrisovului de la 7 februarie 1741: „[VII] Pentru ispravnicii ce s-au așezat pe judeațe judecători.
Fiindu mulți den săraci scăpătați și pentru neputința lor nedându-le îndemâna ca să vie cu cheltuială să-și caute
judecățile aici la Divan și, de vreame ca mai-nainte de la capitanii carii era prin județe nu avea nici un feliu de
dreptate, acum, pentru ca să nu ramâie săracii [fără] de dreptatea ce li sa cuvine, socotindu-sa, s-au așezat boiari
ispravnici la toate judeațele, pe plasi, cu simbrie din dajdile civerturilor visteriei, să caute pururea judecățile
tuturor săracilor cu bună îndreptare, păzindu pre saraci de toate strâmbătățile ăi mâncăturile ce să obicinuesc
14
avea rolul principal în colectarea birurilor, aceștia îndeplinind și funcții judecătorești. Aceștia
puteau raporta domnitorului situația călugărilor și a preoților, fără a fi împuterniciți cu
judecata lor, ce rămăsese un atribut al puterii bisericești. Domnitorul delimitează jurisdicția
judecătorilor pentru problemele oamenilor de rând, de jurisdicția particulară a Bisericii, care
urma să se ocupe doar cu problemele de drept canonic: „[IV] Pentru protopopii de prin
judeațe. În toti anii sa orânduia protopopii pentru paza și învățăturile bisearicești. Dar,
neurmându-se, nici păzind numai ceale cea se cuvine ale bisearicilor, ci cu asupreali să
amestecă și la altele care nu li să cuveniia, să ție grosuri și să închiză pe oameni, prădându-i și
jăfuindu-i cu gloabe mari, fără de dreptate, s-au aradicat ca să nu mai aibă voie protopopii să
ție grosuri și închizându pe oameni pentru mâncaturile lor”50.
2.1.3. Regimul fiscal al clericilor și al mănăstirilor
În secolul al XVIII-lea, primul domnitor care va acorda scutiri preoțimii de la toate dările
către scaunul domnesc este Ștefan Cantacuzino (1714-1716). În prima parte a domniilor
fanariote, respectiv în timpul domnitorilor Nicolae, Ioan și Constantin Mavrocordat se va
reînnoi politica de relaxare fiscală a clerului. Ținând cont de situația dificilă din timpul
primelor sale domnii din Țara Românească și Moldova, Nicolae Mavrocordat reușește să
promulge reforma fiscală deabia în anul 1723 prin introducerea dării unice, plătibile în patru
rate. Efectele acestei reforme vor fi simțite în timpul domniei fiului său, care va definitiva
politica fiscală. Trebuie să remarcăm inițiativa domnitorului Nicolae Mavrocordat de a
prezenta anual o dare de seamă în fața unei adunări ce reunea pe mitropolit, episcopi,
egumeni, boierii mari și pe cei din a doua clasă51.
Sub presiunea haraciului pe care trebuia să-l achite către poartă, Constantin Mavrocordat
impune participarea unei pături mai largi a boierimii la plata dărilor către scaunul domnesc,
acordând totuși scutire mănăstirilor și clerului sătesc (domnia din Moldova, aprilie 1733 –
noiembrie 1735): „iaste lucru necuvios și mai vârtos nedrept ca cinul preoțesc să fie supus
dăjdiilor și supărați de mâna mirenilor” 52 iar în altă parte cronicarul Ion Neculce
menționează: „Așijdere au făcut testament mănăstirilor, preuților di țară și mazililor, di le-au
rădicat dajdea, să nu dè nemică”53.
atâta pârcalabii la cisla, cât si alții den slujbași cu cheltuialile ce făcea”.

50
Hrisovul din 7 februarie 1741, http://ebooks.unibuc.ro/StiintePOL/arheologie/capitolul%20XIV.htm, 17 mai
2014.
51
52
53
15
Odată cu pacea de la Belgrad54 din anul 1739, urmează o perioadă de prosperitate pentru
domnitorul român care are ocazia să reformeze administrația Țării Românești conform
planurilor pe care le făcuse cu mult timp înainte. Astfel, prin hrisovul din 7 februarie 1741 se
prevedeau desființarea văcăritului și pogonăritului, reintroducerea sistemului plății celor patru
sferturi, precum și scutirea de taxe a mănăstirilor și a preoților. Acest hrisov domnesc este
semnat în primul rând de mitropolit, episcopi și principalii egumeni, printre care enumerăm
pe: Clement, episcopul Râmnicului; Ioanichie, episcop titular al Stavropoleos; Anania,
episcop al Cezareei; Sofronie, egumen la Sarindar; arhimandritul Gherasim; arhimandritul
Anania, epitrop al mănăstirii Cotroceni; Macarie, epitrop al mănăstirii Radu Vodă; precum și
alți epitropi de la Cozia, Bistrița, Vâlcea, șamd. Ținând cont de importanța documentară, vom
reda principalele articole care privesc mănăstirile, egumenii și preoțimea, transcris după
original de către istoricul Daniel Barbu:
„[I] Pentru dajdea mănăstirilor.
Mănăstirile, măcar că totdeauna au fostu supuse dajdilor visteri<i>i, dar ramânându
sfintele mănăstiri, pe unde era închinate, fără de nici un ajutoru și aici mănăstirile
ajungându la greale datorii și lipse, cât pe la unile nici efimerii să slujască sfintele
leturghii nu să afla și, mai vârtos, ca cu pricina dajdilor dă egumenilor îndemâna a păgubi
mănăstirile, cine cum vrea, s-au socotit și s-au hotărât ca să fie mănăstirile fără de dajde,
după cum și la alte părți creștinești.
[II] Pentru egumenii de la mănăstiri.
Obicinuindu-să egumenii a nu avea nici un feliu de grijă ca să caute veniturile mănăstirilor
cu dreptate și cu nevoință pentru întemeiarea și folosul mănăstirilor, ci, cum putea să siliia
să apuce și să prăpădească dentr-ale mănăstirilor, pentru agoniseala și îndestularea lor, cu
sfatul obștii s-au ales din egumenii cei mari, oameni de cinste și cu frica lui Dumnezeu,
zeace epitropi ca să aibă a lua seama tuturor egumenilor, atâta după la mănăstirile ceale
mari, cât și după la schituri. În toți anii, de la mult pâna la puțin pentru orice venit ar fi și
cu a lor bună iconomie să povățuiască pe toți egumenii spre îndreptarea și adăugirea
veniturilor a fieștecăriia mănăstiri, păzind pururea ceale ce li s-au hotarât cu ponturi,
nestrămutat.
[III] Pentru dajdea preoților.
Dajdea la preoți au fost di-nceput, dar cunoscându-se puțin folos visteri<i>i și cei mai
mulți fiindu săraci și neputându să-și agonisească și să-și plătească dajdea lor fără de
54
În urma războiului turco-austriac din perioada 1737-1739, Oltenia iese de sub autoritatea Imperiului
Habsburgic, intrând sub controlul domnitorului Constantin Mavrocordat, care se afla în timpul celei de-a treia
domnii din Țara Românească (noiembrie 1735 – septembrie 1741).
16
stenohorie, să necinstiia de către zapcii lor și fiindu supuși după agoniseala birului,
pururea era bisearicile închise, neslujindu-să sfânta leturghie. Cari și aceasta fiindu lucru
necuvios a nu-și putea păzi preoții slujbele bisericești den pricina birurilor, s-au socotit de
li s-au radicat dajdea”55.
În hrisov este menționat motivul pentru care mănăstirile sunt scutite de la pogonărit
deoarece „mănăstirile, boerii și alți lăcuitori își chivernisea casele după vinuri” 56, din pricina
acestei dări, viile erau neroditoare și părăsite, iar prețul de achiziție al vinului crescuse.
Scutind mănăstirile de aceste dări, domnitorul va impune întocmirea unei evidențe a bunurilor
existente în patrimoniul acestora, precum și prezentarea anuala a dărilor de seamă (intitulate
sămi) pentru veniturile încasate și cheltuielile efectuate57.
Reforma din Muntenia va fi replicată în timpul celei de-a doua domnii din Moldova:
„Așijdere au rădicat și dajdea tuturor mănăstirilor și dajdea tuturor preoților, să nu dè
nemică”58. În ambele țări, acțiunile domnitorului Constantin Mavrocordat cu privire la
reformele social-administrative au un substrat religios, fără a ignora principiile călăuzitoare al
domnitorului de a consolida autoritatea domnească și de a ridica nivelul cultural și spiritual al
poporului român.
2.2. Relația domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat cu ierarhia bisericească
Ținând cont de anvergura acestei teme, nu putem să nu menționăm câteva vorbe despre
principalii mitropoliți care au condus Biserica în timpul domnilor mavrocordați. Nicolae Iorga
spunea că în perioada fanariotă mitropoliții țărilor românești ajunseseră să fie priviți de
domnitori exact cum împărații bizantini priveau la patriarhii lor 59. Mitropoliții jucau un rol
important din prisma conducerii Bisericii, având primul loc în divanul domnesc dar, de
această dată, orice amestec în afacerile politice le era interzis.
55
Hrisovul din 7 februarie 1741, http://ebooks.unibuc.ro/StiintePOL/arheologie/capitolul%20XIV.htm (au fost
adăugate diacritice – n.n.), 17 mai 2014.
56
Hrisovul din 7 februarie 1741, http://ebooks.unibuc.ro/StiintePOL/arheologie/capitolul%20XIV.htm, 17 mai
2014.
57
58
59
N. IORGA, Istoria Bisericii Românești ..., p. 58.
17
2.2.1. Ierarhia bisericească din Țara Românească
După evenimentul trist legat de implicarea mitropolitului Antim Ivireanul în înlăturarea

domnitorului Nicolae Mavrcorodat, domnitorii fanarioți vor numi mitropoliții după o formulă
simplă, aceștia urmând a primi binecuvântarea de la Patriarhul ecumenic al
Constantinopolului.
După martiriul lui Antim Ivireanul din 1716, în Țara Românească este numit mitropolit,
Mitrofan, mitropolit titular de Nissa. Mitrofan, ieromonah grec de la mănăstirea Dionisiu, vin
în Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, devenind duhovnicul
domnitorului român și obținând să fie hirotonit episcop titular pentru scaunul de Nissa. În
timpul său Mitrofan a reușit să tipărească doar un Liturghier grecesc la Veneția 60, altfel
arhipăstoria sa a trecut aproape fără nicio urmă. Următorul mitropolit este Daniil, care în
cursul anului 1719 este transferat de la Episcopia Buzăului la Mitropolia Ungrovlahiei, pe
care o va păstori până în anul 1732. În timpul său, cu ajutorul domnitorului Nicolae
Mavrocordat, se va reînnoi paraclisul Mitropoliei, reușind să sporească veniturile Mitropoliei
și să dea la lumină cărți de slujbă în românește: Octoihul (1720, alte ediții în 1730 și 1731),
Evhologhionul (1722, alte ediții în 1729), Evanghelia (1723), Catavasierul (1724), Slujba
sfântului botez (1725), Slujba marelui canon al Sfântului Andrei Criteanul (1726), Triodul
săptămânii mari (1726), Liturghierul (1728), Ceaslovul (1731) și o Pastorală pentru Postul
Mare61. Pe lângă activitatea editorială, acest mitropolit este cunoscut pentru ridicarea în
București a bisericii Vergului și pentru restaurarea mănăstirii Aninoasa. După moartea lui
Daniil din decembrie 1731, pe scaunul mitropolitan din București este ales Ștefan, episcop al
Buzăului. În timpul său se tipăresc: Chiriacodromionul (1732), Psaltirea (1735),
Antologhionul (1736) și Octoihul (1736)62.
În timpul domniei lui Constantin Mavrocordat se remarcă mitropolitul Neofit Cretanul
(originar din insula Creta), care va păstori Mitropolia Țării Românești în perioada 1738-1753.
Acesta sosise în Țara Românească ca duhovnic al domnitorului Constantin Mavrocordat și
dascăl al copiilor săi, fiind hirotonit mitropolit titular al Mirelor Lichiei în anul 1737 63. La
moartea lui Ștefan va prelua păstorirea credincioșilor Mitropoliei Ungrovlahiei, devenind un
apropiat colaborator și următor al reformelor întreprinse de Constantin Mavrocordat în Țara
Românească. Neofit a fost alături de domnitorul Mavrocordat în momentul emiterii hrisovului
60
61
Conform informațiilor din Pr. Prof. M. PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe ..., p. 282-283.
62
Conform informațiilor din Pr. Prof. M. PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe ..., p. 283.
63
18
ce cuprindea Așezământului constituțional de la 7 februarie 1741. Este foarte probabil ca
Neofit Cretanul să fi fost persoana care l-a sfătuit pe Constantin Mavrocordat să insereze în
cadrul „constituției” anumite prevederi privind scutirea clerului și a mănăstirilor 64. În anul
1746 domnitorul Constantin decide desființarea „rumâniei”, acționând în două rânduri: o
primă decizie luată la 1 martie 1746, prin care orice rumân care voia să se emancipeze, trebuia
să se întoarcă în țară, și o altă decizie din 5 august 1746, care clarifica eliberarea tuturor
rumânilor65 (adică emanciparea personală, fără pământ). După actul de la 1 martie 1746
mitropolitul Țării Românești va hotărî la 15 martie 1746 eliberarea tuturor rumânilor ce
aparțineau Mitropoliei de la București și de la Târgoviște 66. Principalul motiv al deciziilor
luate de domnitorul Constantin Mavrocordat este contradicția dintre „rumânie” și credința
creștină. Știm că domnitorul luase în considerare eliberarea „rumânilor” de pe anumite moșii
ce erau deținute de mănăstiri. Astfel, în anul 1745 egumenul mănăstirii Arnota îi scria
domnitorului despre nesupunerea rumânilor de a se învoi la ascultările din cadrul mănăstirii,
subliniind că accepta ca aceștia să lucreze în același mod în care lucrau și cei cu regim „de
învoială”. Domnitorul va încunviința ca rumânii să lucreze în același mod în care lucrau și
oamenii „cu învoiala”67. În același fel se pot menționa și cazurile mănăstirilor Cîmpulung și
Bistrița68.
Pe tărâmul editorial, mitropolitul Neofit a tipărit în limba română cărțile de slujbă,
participând astfel la introducerea definitivă a limbii române în cadrul cultului liturgic:
Catavasierul (1742), Evanghelia (mai multe ediții: 1742, 1750, 1753), Triodul (1742, 1746),
Apostolul (1743), Penticostarul (1743), Antologhionul (1743), Liturghierul (1746), Octoihul
(1746, 1752), Ceaslovul (1747, 1748), Psaltirea (1748), Cazaniile lui Ilie Miniat (1742),
Mărturisirea de credință a lui Petru Movilă (1745), Învățătura bisericească a lui Antim
Ivireanul (1741), etc.
Pe lângă cărțile de slujbă tipărite în timpul păstoririi sale, ținând cont și de reformele
începute de Constantin Mavrocordat prin care clerul era scutit de plata dijmei, mitropolitul
Neofit duce o luptă neobosită de a învăța poporul. Într-o pastorală din anul 1739 Neofit
Criteanul mustra poporul pentru năravurile și obiceiurile proaste: „Întăi că cei mai mulţi den
norod nici ar fi ştiind ce iaste sfânta Priciaştenie, ci numai la zioa Sfintelor Paşti ar fi mergănd
la biserică şi nu doară ca să asculte slujba Sfintei Liturghii şi să să înpărtăşască cu Sfintele
64
A se vedea Vasile MIHORDEA, „Un colaborator al lui Constantin Mavrocordat la desfiinţarea rumâniei:
Mitropolitul Neofit”, în BOR, 7-8 (1965), p. 716.
65
66
67
F. CONSTANTINIU, Constantin Mavrocordat, p. 138-139.
68
F. CONSTANTINIU, Constantin Mavrocordat, p. 139-140.
19
Taine, fiind mai-nainte ispoveduit şi gătit pentru acea taină sfăntă, ci numai ca să ia păine şi
vin, Paximan ce să numeşte de voi Paşti, iar alţii cu ani îndelungaţi nu s-au ispoveduit şi alţii,
iar în toată vremea vieţii lor, dupre cum am înţeles, ispovedania şi sfănta priciaştenie ce iaste
nu o ştiu, făr-de căt aleargă în zioa de Paşti pre la bisericile lor de iau atuncea acea păine şi cel
vin nesfinţit sau iau aghiazmă numind că iaste Paşte”69.
Neofit Cretanul a lăsat două opere scrise despre Sfintele Taine, ambele întocmite la
rugămintea lui Constantin Mavrocordat. De asemenea, a lăsat două impresii de călătorie
întocmite în perioada anilor 1746-174770 ca urmare a vizitării mănăstirilor aflate în Țara
Românească. Cu această ocazie aflăm despre implicarea personală a mitropolitului în
achiziționarea moșiei Pătroaia, pe care o va închina Mitropoliei și despre înființarea unei școli
pe acest loc71.
Am menționat în prima parte implicarea mitropolitului Neofit Cretanul în hirotonia la
București a egumenului mănăstirii Zlătari, a mitropolitului titular al Libiei, Matei Psaltul,
pentru scaunul patriarhal al Alexandriei, acest lucru dovedind apropierea și încrederea de care
dădeau dovadă mitropolitul și a domnitorul Constantin Mavrocordat în relație cu Patriarhul
ecumenic de la Țarigrad72.
2.2.2. Ierarhia bisericească din Moldova
Spre deosebire de Mitropolia Ungrovlahiei, unde au păstorit mai mulți ierarhi greci,
Mitropolia Moldovei a fost păstorită mai mult de ierarhi români, unul singur fiind grec,
existând astfel o relativă independență față de Patriarhia ecumenică de Constantinopol.
Printre primii mitropoliți ai Moldovei secolului al XVIII-lea putem menționa pe Ghedeon,
ce a păstorit în perioada 1708-1722, perioadă în care a fost reluată activitatea tipografică la
Mănăstirea Sfântul Sava73 din Iași. Astfel, aici s-au tipărit un Liturghier (1715), o carte de
slujbe intitulată Sinopsis (1714) și Arătarea credinței ortodoxe a Sfântului Ioan Damaschin.
Sub urmașul său, mitropolitul Gheorghe (1722-1729), s-a reînființat tipografia Mitropoliei
Moldovei, aici fiind tipărite un Antologhion (1726) și un Octoih74.
69
Daniel BARBU, Bizanț contra Bizanț, Editura Nemira, București, 2001, p. 123 apud Petre Ş. NĂSTUREL,
„Le christianisme roumain à l’époque des invasions barbares. Considérations et faits nouveaux“, Buletinul
Bibliotecii Române XI (XV), s.n., Freiburg i.Br., 1984, pp. 251-259.
70
71
72
Despre acest lucru dă dovadă însuși mitropolitul la sfârșitul însemnării sale în cursul primei călătorii în Țara
Românească.
73
74
20
Următorul mitropolit, Antonie (1730-1740), devine un apropiat al domnitorului
Constantin Mavrocordat, în timpul primei sale domnii din Moldova (aprilie 1733 – noiembrie
1735). Mitropolitul Antonie va mijloci pe lângă Constantin Mavrocordat pentru a scuti
Mitropolia de dări, domnitorul ajutând la reconstrucția chiliilor, a zidului exterior, precum și
la refacerea picturii. Tot la Iași Constantin Mavrocordat va înființa două școli, una pentru
limba slavonă și una pentru limba greacă75.
O personalitate importantă este următorul mitropolit al Moldovei: Nichifor, care a păstorit
în perioada 1740-1750. Domnitorul Grigore Ghica al II-lea (1735-1741) propune divanului
domnesc din Moldova alegerea lui Nichifor, episcop titular de Sidis, pentru scaunul
mitropolitan de la Iași. La fel ca Neofit Criteanul, mitropolitul Nichifor a fost un apropiat și
un puternic susținător al reformelor impuse de Constantin Mavrocordat în timpul domniilor
sale din Moldova din perioadele: septembrie 1741 – iunie 1743, respectiv aprilie 1748 –
august 1749. În timpul păstoririi sale au fost editate la tipografia Mitropoliei următoarele cărți
de slujbe: Evangheliar (1741), Evhologhionul (1741), Octoihul (1742). Domnitorul
Constantin Mavrocordat va sprijini înființarea unei noi tipografii private, a grecului Duca
Sotiriovici, care devine principalul tipograf al Mitropoliei Moldovei în anul 1749 76. La această
tiparniță vor fi imprimate cărți de slujbă, numeroase copii ale acestora ajungând pe teritoriul
Transilvaniei. Tot în timpul mitropolitului Nichifor s-au pus bazele unei tipografii în limba
arabă la Mănăstirea Sfântul Sava din Iași (1744-1749), unde patriarhul Silvestru al Antiohiei
va scoate la lumină diverse cărți de apologetică ortodoxă, atât de necesare împotriva ofensivei
catolice din Siria. Tot în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, mitropolitul Nichifor
ajută la înființarea unor școli ce erau arondate bisericilor Sfântul Nicolae, Sfânta Vineri și
Sfântul Sava din Iași77. Ion Neculce mărturisește: „Mai socotit-au Măria sa Costantin-vodă
pentru școali de învățătură, de le-au mai întărit școalele cele elinești și cele slovenești.
Așijdere au mai făcut școali de învățătură și lătinești și arăpești, și au dat știre tuturor
mazililor în toată țara ca să-ș aducă copiii la învățătură la școală, ca să învețe orice limbă le-ar
fi voia, pentru ca să să afle oameni învățați și în pământul nostru al Moldovii, precum sunt și
printr-alte țări și părți de locŭ. Iar dascalilor li să da plata din vistieria domnească” 78. Alături
de domnitor, mitropolitul a jucat un rol important în elaborarea unor măsuri ce priveau
75
N. IORGA, Istoria Bisericii Românești ..., p. 84; Pr. Prof. M. PĂCURARIU, Istoria Bisericii Ortodoxe ..., p.
299.
76
Alex DRACE-FRANCIS, The making of modern romanian culture: Literacy and the Development of National
Identity, International Library of Historical Studies (vol. 41), Tauris Academic Studies, London, 2006, p. 59. Pr.
Prof. Mircea Păcurariu menționează că acesta era originar din Thassos, iar Alex Drace-Francis susține că acesta
venise din Rusia, odată cu încheierea războiului din perioada 1735-1739.
77
78
21
revigorarea vieții monahale dar și în domeniul stabilirii datoriilor și responsabilităților
egumenilor mănăstirilor.
3. Relațiile bisericești cu patriarhiile ortodoxe și cu Muntele Athos în timpul domniilor

lui Nicolae și Constantin Mavrocordat
Chiar dacă închinările de ctitorii bisericești către Locurile Sfinte au fost mai puține
comparativ cu perioada secolelor XV-XVIII, în timpul domniilor fanariote se remarcă un
reviriment cultural datorat numărului foarte mare de ierarhi, egumeni, preoți și dascăli greci
„care s-au pripășit la noi și prin Școlile Domnești de la Iași sau București”79.
În prima parte a domniilor fanariote, până la pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774) 80,
regăsim câțiva arhierei greci ce au fost promovați de domnii Nicolae și Constantin
Mavrocordat: Mitrofan de Nissa (mitropolit al Țării Românești în perioada 1716-1719),
Neofit Cretanul (mitropolit al Țării Românești în perioada 1738-1753) și Nichifor (mitropolit
al Moldovei în perioada 1740-1750).
Pe lângă ierarhii de origine greacă, numeroși cărturari greci au desfășurat o amplă
activitate culturală de-a lungul secolului al XVIII-lea: Ioan Comnen (teolog, profesor de
matematică la Academia Domnească Sfântul Sava la începutul secolului al XVIII-lea) 81,
Gheorghe din Trapezunt (profesor de medicină și filosofie în timpul domnitorului Constantin
Mavrocordat)82, un alt Gheorghe Theodor din Trapezunt (profesor și director al Academiei
Domnești)83, Lazăr Scriba (doctor în medicină și filosofie, autor în al unei Istorii a Românilor,
scrisă în limba greacă)84, Alexandru Turnavitu (profesor de filosofie) 85, Dimitrie Procopie
(secretar de stat al lui Nicolae Mavrocordat și învățător al lui Constantin Mavrocordat) 86 și
mulți alții. Două personalități au lăsat câteva însemnări despre familia Mavrocordaților:
79
Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor Țărilor Române cu Muntele Athos (1650-
1863), Editura IBMBOR, București, 2007, p. 39.
80
Pacea de la Kuciuk-Kainargi din anul 1774 survine războiului ruso-turc ce a avut loc în perioada anilor 1768-
1774, cauza principală a războiului fiind intervenția turcilor de partea nobililor polonezi, care luptau împotriva
protectoratului rus. Prin înfrângerea turcilor, pe lângă anumite teritorii pe care le obține, Rusia va beneficia de
dreptul de a proteja creștinii ortodocși din Imperiu Otoman, utilizând aceste prerogative pentru a influența
domniile din Principatele Române.
81
Constantin ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris despre românĭ în epoca fanariotă, Tipografia
Cărților Românescĭ, Bucureștĭ, 1888, p. XXVI.
82
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. XXVI.
83
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. XXVI. Acesta mărturisea despre domnitorul Nicolae
Mavrocordat că „proteja instrucția, înființând în Bucureștĭ scóla grécă sub direcțiunea luĭ Gheorghe
Trapezundĭul”.
84
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. XXVI. A deținut și funcția de secretar al domnitorului
Constantin Mavrocordat.
85
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. XXVII.
86
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. XXVII.
22
Constantin „Chesarie” Daponte87 și Petru Depasta din Peleponez (mort în anul 1770), medicul
domnitorului Constantin Mavrocordat. Printre operele de istoriografie lăsate de Constantin
„Chesarie” Daponte menționăm Catalogul istoric al oamenilor însemnați din secolul al XVIII-
lea, dintre care marea majoritate a trăit în Țările Române Valahia și Moldova 88. În ceea ce
privește opera lui Petru Depasta, acesta a compus o cronică a vieții Domnitorului, acoperind
perioada anilor 1711-176189.
3.1. Legăturile cu patriarhiile ortodoxe
În ceea ce priveşte relaţiile existente cu Patriarhia de Constantinopol acestea au avut drept

scop în principal recunoaşterea alegerilor de mitropoliţi sau episcopi din Ţările Române de
către patriarhul ecumenic de la Ţarigrad. În timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, la
stăruinţele domnitorului pe lângă patriarhul ecumenic Paisie al II-lea (1740-1743 şi 1744-
1748), acesta va decide alegerea pentru scaunul patriarhal al Alexandriei a mitropolitului
Matei Psaltul (1746-1766), duhovnic al domnitorului şi egumen al mănăstirii Zlătari 90.
Demn de a menționa este bunăvoința domnitorului Nicolae Mavrocordat de a găzdui foști
ierarhi ai Patriahiilor orientale, printre care putem menționa pe Cosma (1714-1716), patriarh
al Constantinopolului ce se găsea în Moldova la începutul anului 1716, de unde scria
patriarhului Hrisant al Ierusalimului despre ajutorul și grija domnitorului pentru călugării
87
Constantin Daponte se naște în anul 1714 în insula Scopelo (Arhipeleagul Sporadelor de Nord din Grecia).
După studiile inițiale din insula Scopelo, merge la Constantinopol unde este recomandat de interpretul flotei
otomane, Constantin Ventura, domnitorului Mihail Racoviță (domnitor în Moldova în perioadele: septembrie
1703 – februarie 1705; iulie 1707 – octombrie 1709; ianuarie 1716 – octombrie 1726 și domnitor în Țara
Românească în perioadele: octombrie 1730 – octombrie 1731; septembrie 1741 – iulie 1744). După mazilirea
domnitorului Mihail Racoviță, Daponte devine secretarul lui Constantin Mavrocordat, rămânând alături de acesta
în timpul domniilor din Țara Românească și Moldova. În urma unor intrigi ale dușmanilor săi la Înalta Poartă,
Daponte este nevoit să se retragă în Crimeea prin intermediul domnitorului Constantin Mavrocordat. Totuși, este
prins în anul 1747 pe când se afla la Constantinopol, rămânând vreme de 2 ani până ce va fi eliberat. Se reîntorce
în Moldova unde se va căsători în cursul aceluiași an. O tragedie îi va schimba viața atunci când soția și fiica sa
vor muri în același an, luând decizia de a se călugări în jurul anului 1753 sub numele de Chesarie, ajungând
viețuitor al Mănăstirii Xiropotamu de la Muntele Athos. Din cauza lipsei de mijloace, în anul 1757 Chesarie
Daponte este trimis din nou în Țara Românească și Moldova pentru a strânge ajutoare. Însoțit de alți doi călugări
și având cu sine o bucățică din lemnul Sfintei Cruci, Chesarie reușește să strângă suficiente fonduri din Moldova
și Țara Românească, fiind ajutat de domnitorul Scarlat Ghica (domnitor în Moldova în perioada martie 1757 –
august 1758 și domnitor în Țara Românească în perioadele: august 1758 – iunie 1761; august 1765 – decembrie
1766). Reîntors la Xiropotamu în anul 1765, acesta reușise să strângă aproximativ 100 de pungi cu bani (adică
50,000 de groși – sursa Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ..., p. 168), cu acești bani
reconstruindu-se catoliconul mănăstirii. Constantin „Chesarie” Daponte se stinge din viață la data de 4
decembrie 1784.
88
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. 87. O altă lucrare a sa de istorie este și Cronica,
intitulată și „a lui Chesarie Daponte”, ce acoperă perioada 1648-1704.
89
Intitulată Constantin Voevod sau Scriere asupra faptelor memorabile dacice ale Principatelor, adica ale
fiecărui stat din Dacia valahilor și a moldavilor, cârmuite de prea luminatul, prea piosul și prea înălțatul domn
și prea mărețul principe al toatei Ungrovlahii, Domnul Domn Ioan Constantin al lui Nicolae Voevod.
90
23
sosiți de la Sfântul Mormânt: „Ci acum petrecem liniștit în Moldova, și cu filosofie spre
Dumnezeu, primind multă filantropie și bunăvoință de la prea-înălțatul Domn și stăpânitor de
acolo, trăiască întru mulți ani și harul prea-bunului Dumnezeu să-L păzească și să-I întărească
sănătate și întru mulți ani trăinicie. Am găsit aici pe părinții de la Sfântul Mormânt de la
mănăstirile localnice cunoscuți și apropiați de Domn, și avem destulă petrecere cu dânșii” 91.
Tot aici ar trebui sa menționăm depunerea mitropolitului Antim Ivireanul (1708-1716) la
cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat către Patriarhia de Constantinopol, pe fondul
neînțelegilor dintre cei doi și a greutăților ivite de războiul turco-austriac 92.
Patriarhiei de Alexandria i se va închina mănăstirea Zlătari 93, metoc al Cernicăi, iar în ţară
câteva mănăstiri şi alte proprietăţi: Hangu-Buhalnița (Moldova, ctitoria lui Miron Barnovshi
Movilă94) și schitul sfântul Arhanghel Mihail (intitulat „Arhanghel”, localizat în Vâlcea).
Închinarea mănăstirii Hangu survine ca urmare a vizitei patriarhului Alexandriei Samuil
Kapasoulis (1710-1712, 1714-1723) efectuată în timpul celei de-a doua domnii a lui Nicolae
Mavrocordat din Moldova95. Patriarhia Alexandriei se găsea într-o situație dificilă: înglodată
în datorii și fără niciun sprijin, patriarhul Alexandriei reușește prin intermediul lui Nicolae
Mavrocordat să strângă sumele de bani necesare refacerii bisericii din Egipt, domnitorul
lărgind posesiunile mănăstirii prin alipirea satelor Bălțătești și Mânjești 96. Același patriarh se
va fi găsit și în Țara Românească, în timpul primei domnii a lui Nicolae Mavrocordat
(ianuarie 1716 – noiembrie 1716), trimițând o scrisoare pașei de la Giurgiu, prin care susținea
fidelitatea domnitorului și a românilor față de Înalta Poartă în momentele tulburi ale
războiului turco-austriac97. Evenimentul cel mai important din timpul domniei lui Constantin
91
Nicolae IORGA, Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzak, Vol. XIV, Partea
2 (1716-1777), Editura SOCEC, Bucureşti, 1917, p. 788 (=Hurmuzaki).
92
Mitropolitul Antim Ivireanul susținea trupele austriace care reușiseră să învingă trupele otomane, ocupând
temporar Țara Românească, pe când Nicolae Mavrocordat, proaspăt numit domn al Țării Românești la începutul
anului 1716, încerca să-și consolideze poziția în fața Înaltei Porți. Uneltirea mitropolitului Antim Ivireanul cu
partida locală a boierilor împotriva domnitorului, l-a determinat pe acesta din urmă să apeleze la Patriarhia de
Constantinopol pentru a cere caterisirea și exilarea mitropolitului la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai. Pentru
detalii a se vedea și scrisoarea lui Dimitrie Iulianu, capuchehaie a Țării Românești, către patriarhul Hrisant
Notara (datată 12 septembrie 1716) și scrisoarea lui Spandoni, mare retor al Bisericii celei Mari, către același
patriarh (datată 20 septembrie 1716) în colecția Hurmuzaki (Nicolae IORGA, Documente privitoare la istoria
românilor culese de Eudoxiu de Hurmuzak , Vol. XIV, Partea 2 (1716-1777), Editura SOCEC, Bucureşti, 1917).
93
N. IORGA, Istoria Bisericii Românești ..., p. 61. A se vedea și gramata patriarhală a lui Hrisant Notara despre
metocurile din Țara Românească ce erau închinate Patriarhiei de Alexandria în colecția Hurmuzaki.
94
Domnitor în Moldova în perioadele ianuarie 1626 – iulie 1629 și aprilie 1633 – iulie 1633.
95
Se pare că sub Constantin Mavrocordat, în timpul celei de-a doua domnii din Moldova, se întărește închinarea
acestei mănăstiri conform cronicii lui Ion Neculce: „Făcut-au milă și întăritură la patriiarhia Alexandriei, de au
închinat mănăstirea Hangul, ca să-i fie câte di ceva agiutoriu, pentru că această mănăstire o au fost închinat mai
înainte vreme răpăosatul părintele Mării sale, Nicolae-vodă. Și având patriiarhia și hrisov, au socotit și Măria sa
Costantin-vodă de o au închinat iarăș la patriiarhia ce mai sus s-au dzis, la Alexandria”.
96
97
24
Mavrocordat este alegerea egumenului mănăstirii Zlătari pe scaunul patriarhal al Alexandriei,
învestirea și instalarea acestuia fiind efectuată de mitropolitul Neofit Cretanul la București.
În timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, relațiile cu patriarhia Antiohiei debutează cu
vizita patriarhului Atanasie (1686-1694 și 1720-1724) în Țara Românească, după cum
menționează cronicarul Radu Popescu: „Noi încă l-am văzut pe acest sfânt patriarh chir
Athanasie, că au venit aicea în țara noastră și în zilele lui Costandin Vodă și în zilele măriei
sale lui Nicolae vodă”98. Nicolae Mavrocordat va juca un rol important în alegerea
următorului patriarh al Antiohiei, intervenind la patriarhul ecumenic Ieremia al III-lea (1716-
1726 și 1732-1733) pentru persoana protosinghelului Silvestru din Cipru, ucenic al lui
Atanasie. Domnitorul român, conștient de greutățile Ortodoxiei din Alexandria, făcându-se
următor al sfatului patriarhului Athanasie99, va lupta pentru înlăturarea proaspătului patriarh,
Chiril al VI-lea, care susținea propagandă iezuită. Patriarhul ecumenic Ieremia al III-lea va
emite o sentință de excomunicare, alegând pe scaunul patriarhal al Antiohiei pe Silvestru
Cipriotul (1724-1766). Acesta a vizitat de două ori țările române: prima dată între anii 1729-
1730, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat și a doua oară între anii 1744-1749, în
timpul domniei lui Constantin Mavrocordat, perioadă pe care a petrecut-o atât la Iași, cât și în
București. La Iași a participat la tipărirea cărților de cult în limba arabă, ce îi erau atât de
necesare împotriva propagandei catolice: Arbitrul adevărului și expunerea dreptății, scrisă de
patriarhul Nectarie al Ierusalimului (1660-1669); Manual împotriva infaibilității papei, scrisă
de Eustratie Argentis; Cina cea divină, scrisă de același Eustratie Argentis100; Colecția
hotărârilor a două sinoade convocate la Constantinopol despre catolicismul în Siria; precum
și cărți de slujbă cum ar fi un Liturghier greco-arab dar și o Psaltire arabă101.
În perioada anilor 1747-1749 patriarhul Silvestru se găsește în Țara Românească, unde va
superviza lucrările de refacere a mănăstirii Sfântul Spiridon Vechi ce au fost finanțate de
domnitorul Constantin Mavrocordat, ce a și închinat aceast lăcaș către Patriarhia Antiohiei.
98
Radu POPESCU, Istoriile domnilor Țării Românești, ediție critică de Constantin Grecescu, Editura
Academiei, București, 1963, p. 273.
99
„Într-acesta an au murit și preasfințitul patriarh al Antiochiei chir Athanasie și mai nainte pînă a nu să pristăvi
au lăsat în urma sfinției sale să pue patriarh pe Silivestru protosinghelul său. Și au scris și la măria sa domnul
țării noastre ca să nevoiască la Poartă cu priiatenii măriei sale, să nu pue altul, ci să fie acesta care l-au lăsat
sfințiia sa diadoh” conform R. POPESCU, Istoriile domnilor Țării Românești, p. 273.
100
Eva MÂRZA, Florin BOGDAN, Repertoriul tipografilor, gravorilor, patronilor, editorilor cărţilor româneşti
(1508-1830), ediția a II-a, Editura Astra Museum: Techno Media, Sibiu, 2013, p. 47. Aceste cărți au apărut la
tipografia mănăstirii Sfântul Sava din Iași în perioada anilor 1746-1747. Traducere în limba arabă a cărților lui
Argentis a fost efectuată de Masaad Nașu.
101
Pr. Prof. Mircea PĂCURARIU, „Legăturile Țărilor Române cu Patriarhia Antiohiei”, în: Studii Teologice, An
16, 9-10 (1964), p. 610.
25
Nicolae Mavrocordat a susținut în principal Patriarhia de Ierusalim, atât prin închinarea 102
în anul 1724 a ctitoriei sale, mănăstirea Văcărești, cât și prin înzestrarea Sfântului Mormânt
cu „biserica familiei din insula Chios” 103. Deși patriarhul Hrisant Notara (1707-1731) fusese
invitat să participe la sfințirea lăcașului 104, acesta a efectuat o singură vizită în Țara
Românească în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, în perioada anilor 1727-1728 când a
participat la nunta lui Constantin Mavrocordat și s-a ocupat de reorganizarea ctitoriilor
românești închinate Patriarhiei de Ierusalim. Cronicarul Radu Popescu descrie cinstea ce i-a
fost arătată patriarhului Hrisant de către domnitorul român: „La începutul anului 7236 (1727
n.n.)105, prea fericitul patriarh al Ierusalimului chir Hrisanth de care domnul de multă vreme
doria să-l vază și cu poftă îl aștepta să vie, ca să aibă înpreunare și să ia de la fericirea lui
blagoslovenie, au venit aici în țară toamna pe la luna lui septemvrie. Însă cînd s-au apropiat
prea fericitul patriarh de Dunăre a treace dincoace, trimis-au domnul tocma acolo la Dunăre
pe un boiariu mare al măriei sale, pe Mihalache Roset vel slugeariu, întru întîmpinare cu toate
ceale trebuincioase de cale, pentru cinstea și odihna prea fericirii sale și la 13 ale lunii
septemvrie au ajuns la mînăstirea Văcărești, pe care atunci întîi o au văzut săvîrșită și cu toate
înprejmuirile ei înpodobită”106. Cu această ocazie, puternic impresionat de mănăstirea
Văcărești, patriarhul Hrisant Notara va ține un cuvânt de laudă, în prezența celor doi fii ai
domnitorului: „Și intrînd în bisearică, făcut-au un engomion asupra mînăstirii și asupra
domnului foarte frumos și minunat cît mintea a multora nu poate povesti” 107. A doua zi, alături
de Constantin și Iancu Mavrocordat, patriarhul Hrisant a intrat în București „înaintea căruia
din porunca domnului i-au eșit întru întimpinare mitropolitul țării chir Daniil cu toți alalți
arhierei cîți să afla în București și cu toată ceata besericească, preoți și călugări și toată
boerimea, mari și mici și slujitorimea, neguțători și alt norod mult și cu mare cinste și parisie
l-au adus pînă în mînăstirea stii Gheorghie, în casele patrierșești” 108. Momentul cel mai
important este întâlnirea dintre patriarh și Nicolae Mavrocordat, ce a avut loc în ziua
următoare la curtea domnească din București, moment descris în cronica sa de Radu Popescu,
martor al acelor evenimente.
102
Actul de închinare este redat în Hurmuzaki, XIV, 2, pp. 872-875.
103
104
T. DINU, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat ..., p. 356. R. POPESCU, Istoriile domnilor Țării
Românești, p. 269.
105
Deși cronicarul menționează „începutul anului 7236”, vizita a avut loc în luna septembrie a anului 1727
(7236), nicidecum la începutul anului 1727.
106
R. POPESCU, Istoriile domnilor Țării Românești, pp. 284-285.
107
R. POPESCU, Istoriile domnilor Țării Românești, p. 285.
108
26
În anul următor, 1728, patriarhul Hrisant va oficia slujba cununiei pentru tânărul
Constantin Mavrocordat care se căsătorea cu Smaranda Cantacuzino 109: „Într-acest an, la leat
7236110, vara, pe luna lui iunie, făcut-au domnul nuntă fiiului măriei sale cel mai mare
Constandin beizadea... Și i-au făcut nuntă frumoasă, fiind nun mare însuș sfinția sa
preafericitul patriarh al Ierusalimului, chir Hrisanth, cununîndu-i în Biserica Domnească de
jos...”111.
Înainte de întoarcerea sa la Sfântul Mormânt, patriarhul Hrisant Notara a fost încărcat cu
daruri și cinste mare din partea domnitorului, dar și a întregii boierimii „cît niciodinioară alt
domn altui patriarh nu au făcut și așa s-au dus mulțemit foarte de cinstea și buna priimință a
domnului”112.
În colecția Hurmuzaki s-a păstrat o bună parte din corespondența purtată între Nicolae
Mavrocordat și patriarhul Hrisant Notara, începând cu anul 1715 și terminând cu anul 1730,
atunci când domnitorul se va stinge din viață. Există de asemenea o amplă corespondență între
membrii familiei domnitorului (printre care putem enumera pe Pulheria Mavrocordat, soția
domnitorului, Ruxandra Mavrocordat, sora domnitorului sau Ioan Mavrocordat, fratele
domnitorului care a ocupat scaunul domnesc din Țara Românească în perioada 1716-1719) și
patriarhul de la Ierusalim.
În ceea ce privește domnia lui Constantin Mavrocordat, într-un hrisov de miluire emis de
domnul român, găsim menționată vizita patriarhului Partenie al Ierusalimului (1737-1766) în
Moldova din anul 1743. Prin acest hrisov de miluire, Constantin întărea actele emise de
domnitorii români pentru mănăstirile închinate Sfântului Mormânt; acestea erau: Galata,
Barnovschi, Cetățuia, Sf. Sava, Bârnova, Bistrița, Sf. Gheorghe din Galați, Probota, Tazlău,
Cașin și Soveja113. Conform Letopisețului lui Ion Neculce: „Iară în dzilele Mării sale lui
Costantin-vodă vinit-au și prè fericitul părinte chirio-chir Parthenie, patriiarhul al Sfintei
Cetăți a Ierusalimului și a toată Palestina. Și priimindu-l Măria sa Costantin-vodă cu bine, și
osăbit de milă ce au făcut măria sa de au dat și au întărit Sfântul Mormânt a Domnului nostru
Isus Hristos, au închinat și aceste patru mănăstiri, anume Tazlăul, Cașenul și Soveja și
Pobrata. Care dentru aceste mănăstiri, Tazlăul, Cașenul și Pobrata mai fusese închinate și mai
înainte vreme la Sfântul Mormânt, și la vreme de nepace le-au fost dat de bună voie
patriiarhul de Ierusalim iarăș pre sama călugărilor moldoveni. Iar aședzindu-să pacea și fiind
109
Fata lui Radu Cantacuzino, fratele fostului domnitor al Țării Românești, Ștefan Cantacuzino (1714-1716).
110
Trebuie sa fie o greșeală în opera cronicarului, fiind vorba de anul următor celui sosirii patriarhului la
București, respectiv anul 1728 sau 7237.
111
112
113
Hurmuzaki, XIV, 2, pp. 1109-1111.
27
mănăstirili câte cu ceva vinit, au socotit măria sa că este lucru cu cale să fie închinate
mănăstirile iarăș la Sfântul Mormânt a Domnului nostru Isus Hristos, să să ajutoredze și să să
întărească Sfântul Mormânt, carele este de folosul mântuirii a toată creștinătatea” 114.
3.2. Legăturile cu Sfântul Munte Athos
Deși reduse ca intensitate, relațiile dintre țările române și mănăstirile de la Muntele Athos
au continuat, domnitorii mavrocordați miluind aceste lăcașuri prin închinări și danii. Pentru
acest subcapitol am folosit îndeosebi studiul Pr. Prof. Ioan Moldoveanu care conține detalii
despre milele domnitorilor români către fiecare mănăstire din Sfântul Munte Athos.
După ce Nicolae Mavrocordat ridică mănăstirea Precista din Focșani, probabil în timpul
celei de-a doua domnii din perioada 1711-1715, acesta o va închina mănăstirii Vatoped. Tot
aici, se va reface și cupola catoliconului în jurul anului 1739 prin daniile și ajutoarele în bani
trimise în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat115.
La Marea Lavră Nicolae Mavrocordat ajută la pictarea paraclisului Portaitissis, reînnoind
dania de 6.000 de aspri ce fusese acordată încă de pe vremea domnitorului Petru Șchiopul 116
și care fusese continuată sub toți domnitorii, inclusiv în timpul domniei lui Constantin
Mavrocordat, care emite un privilegiul acestei mănăstiri la data de 23 octombrie 1735 117. În
vremuri de restriște ale celei de-a doua domnii din Țara Românească (1719), când foametea și
ciuma făcea ravagii în București, domnitorul va apela la Sfântul Munte Athos pentru a-i
trimite moaște ale unor sfinți (printre care și capul Sfântului Mihail al Sinadelor de la Marea
Lavră), grabnici ajutători în alungarea aceastei maladii: „Și pentru boala ciumei încă au făcut
domnul o bunătate, că văzînd că s-au întins boala în toată țara de mor mulțime de oameni fără
număr, au căzut cu rugăciune neîncetată cătră D-zeu și au trimis la Sta Gora (Sfântul Munte
Athos –n.n.) de au adus niște moaște a unor sfinți, care s-au auzit că foarte sînt folositoare la
această boală. Care aducându-le și făcându-se o s<fe>ștanie cu iale pretutinderea, s-au văzut
minune mare, că au încetat boala ciumei și s-au bucurat cu toți mulțămind lui D-zeu” 118. Către
sfărșitul domniei sale Nicolae Mavrocordat întărise dania către mănăstirea Marea Lavră cu
alți 6.000 de aspri119.
114
115
Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ..., p. 113.
116
Domnitor în Moldova în perioadele: iunie 1574 – noiembrie 1577; decembrie 1577 – februarie 1578; martie
1578 – decembrie 1579; octombrie 1582 – august 1591.
117
Hurmuzaki, XIV, 2, p. 1088. A se vedea și Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ...,
p. 96-100.
118
119
28
Pentru mănăstirea Dionisiu, domnitorul Nicolae Mavrocordat acorda 120 de aspri în
cursul anului 1716, în timpul primei sale domnii din Țara Românească 120. Fratele său, Ioan
Mavrocordat, va acorda aceleiași mănăstiri suma de 8.000 de aspri121.
Pentru mănăstirea Cutlumuș s-au efectuat anumite lucrări de reparații la capela lăcașului,
în timpul anului 1733, și la trapeza mănăstirii, în timpul anului 1744, ambele în timpul
domniei lui Constantin Mavrocordat122.
În anul 1744, domnitorul Ioan Nicolae Mavrocordat (fratele lui Constantin Mavrocordat,
domnitor al Moldovei în perioada iunie 1743 – mai 1747) donează mănăstirii Pantocrator
venitul dijmelor123 din Botoșani124.
Mănăstirea Xiropotamu va beneficia de sprijinul domnitorului Constantin Mavrocordat
care va milui mănăstirea Dancu, metoc închinat al mănăstirii atonite 125. Fratele său, Ioan
Mavrocordat, va acorda suplimentar suma de 100 groși anual, danie ce va fi continuată și de
Constantin în perioada anilor 1748-1749. Fostul secretar al domnitorului Constantin,
Constantin „Chesarie” Daponte, retras la mănăstirea Xiropotamu, va sosi în țările române cu
lemnul Sfintei Cruci pentru a strânge fonduri necesare refacerii catoliconului, picturii,
baptisteriului, clopotniței, precum și o parte a zidului exterior126.
Mănăstirii Karakalu domnitorul Nicolae Mavrocordat va dona 50 de taleri, continuarea
unor danii mai vechi, începută încă din secolul al XV-lea 127. Constantin Mavrocordat va milui
anual cu suma de 6.600 de aspri mănăstirea Filoteu 128. Alte sume de bani au fost trimise către
mănăstirea Sfântul Pavel129 și Costamonitu130, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat.
Mănăstirii Stavronichita domnitorul Nicolae Mavrocordat închină schitul Crăsanilor (sau
Crășanilor), data închinării fiind neclară131.
În cursul anului 1743 fratele domnitorului Constantin Mavrocordat, Ioan Nicolae
Mavrocordat, va acorda mănăstirii Sfântul Pantelimon danii în bani pentru minunile săvârșite
prin intermediul moaștelor Sfântului Pantelimon, domnitorul fiind izbăvit din boala cumplită
120
Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ..., p. 143. Hurmuzaki, XIV, 2, p. 787.
121
Hurmuzaki, XIV, 2, p. 812.
122
A se vedea nota 34 din lucrarea Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ..., p. 152.
123
Emil CERNEA, Emil MOLCUȚ, Istoria statului și dreptului românesc, Editura Universul Juridic, București,
2013, p. 377. Dijma este o formă de rentă în natură, ce reprezenta a zecea parte din bunuri, datorată
domnitorului, boierilor sau mănăstirilor.
124
125
Pr. Prof. Ioan MOLDOVEANU, Contribuții la istoria relațiilor ..., p. 100. Această mănăstire a fost închinată
de Constantin Duca, numit și Duculeț, la începutul secolului al XVIII-lea.
126
Vezi aici nota 87.
127
128
129
130
131
29
a ciumei pe când se afla la Constantinopol 132. În anul 1747, Ioan Nicolae Mavrocordat acordă
ajutor bănesc suplimentar mănăstirii Sfântul Pantelimon133.
Am putea concluziona că domnitorii mavrocordați s-au preocupat de bunăstarea
mănăstirilor athonite, fără a izbuti însă să ridice și să închine mănăstiri în ritmul în care alți
domnitori au făcut-o înaintea lor. Un posibil răspuns ar fi legat de problemele financiare cu
care s-au confruntat în prima parte a secolului al XVIII-lea, situația politică fiind total
nefavorabilă domnitorilor din țările române. Dificultățile apăreau în principal ca urmare a
colectării dijmelor, atât de necesare pentru a achita haraciul către Înalta Poartă, ce crescuse
simțitor în timpul domniilor fanariote, dar și din pricina războaielor turco-austriace, când
teritoriile țărilor române au devenit câmp de luptă al celor două puteri.
3.3. Legături cu alte Biserici și școli ortodoxe
Pe lângă mănăstirile athonite, domnitorii mavrocordați au ajutat și alte biserici și mănăstiri

grecești ce se găseau pe teritoriul Imperiului Otoman.
La începutul domniei sale, Nicolae Mavrocordat întărește hrisoavele vechi prin care se
dădea danie sub forma bolovanilor de sare către Mitropolia de Dristra (Silistra) 134. La 6
decembrie 1713, pe când se găsea în Moldova, domnitorul Nicolae emite un hrisov prin care
un oarecare egumen „să ia 100 de groși din vamă și să-i trimită la Muntele Sinai” 135. În anul
1720 patriarhul Ieremia al III-lea al Țarigradului cerea ajutor domnului român pentru a reface
o parte a clădirilor patriarhale și a chiliilor aferente 136. În anul 1720 Nicolae Mavrocordat
emite un hrisov prin care închină Muntelui Sinai mănăstirea Mărgineni cu hramul Sfinților
Arhangheli Mihail și Gavriil, pentru grija ce o purta călugărilor de acolo și pentru o mai bună
chivernisire a mănăstirii închinate137. În hrisovul închinării, Nicolae Mavrocordat pune
anumite condiții ce trebuie îndeplinite de episcopul Muntelui Sinai: mănăstirea închinată să
aibă parte de egumen „smerit, înbunătăţat şi mărturisit întru lucruri bune, întreg la minte şi
cuvios şi învăţat întru toate ceale ce să cuvin cinului călugăresc”, să fie trimiși „ieromonahi,
ierodiaconi, cântăreţ şi monahi după obiceaiu să fie următori canonului lui neschimbat”, să fie
132
133
134
135
Conform hrisovului original ce se găsește la Muntele Sinai. A se vedea Lect. Dr. Adrian MARINESCU,
„Obiecte româneşti şi mărturii despre români aflate astăzi în arhivele m-rii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai”,
AFTOUB VIII (2008) pt. anul universitar 2007-2008, pp. 406.
136
137
Nicolae IORGA, „Două hrisoave domnești pentru mănăstirea Mărgineni închinată Muntelui Sinai”, în:
Academia Română – Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XVII (1935), pp. 13-17. A se vedea și Lect.
Dr. Adrian MARINESCU, „Obiecte româneşti şi mărturii despre români aflate astăzi în arhivele m-rii Sf.
Ecaterina de la Muntele Sinai”, AFTOUB VIII (2008) pt. anul universitar 2007-2008, pp. 406.
30
plătite întâi datoriile mănăstirii și toate cheltuielile necesare întreținerii și reparării mănăstirii
închinate și numai după aceea, tot ce va prisosi să se trimită la Muntele Sinai 138. Se
menționează datoria noului egumen de a păstra datinile, de a avea grijă de această mănăstire și
de a nu înstrăina niciun obiect dintr-însa, urmând a da socoteala la fiecare trei ani ai
egumenatului său despre veniturile și cheltuielile mănăstirii 139. Mănăstirii Mărgineni i se va
închina schitul Verbila în jurul anului 1731, sporind astfel veniturile ce mergeau către Sinai 140.
Un alt hrisov pentru Muntele Sinai este emis tot de Nicolae Mavrocordat în anul 1724, acesta
găsindu-se în biblioteca mănăstirii Sfânta Ecaterina141.
La 14 iulie 1723 Nicolae Mavrocordat scria lui Hrisant Notara anunțându-l de darurile pe
care le trimisese Mitropolitului de Cezareea și de cheltuielile personale pe care le suportase
pentru tipărirea Lexiconului Sfântului Chiril: „... întru slava lui Dumnezeu acum întăiaș dată
l-am pus supt tipar, și se lucrează aici la București, cu înseși ale mele cheltuieli” 142. Dintr-o
scrisoare a lui Ioan Cupariul trimisă patriarhului Hrisant Notara la data de 29 iunie 1730 se
138
„...în vremile ce vor fi cu îndestulare, den toate agonisirile mănăstirii, înplinind întăi dăjdile ceale običnuite
care den Vistieriia domnească după obiceaiu să orănduesc şi la cealilalte mănăstiri de aič şi scoţând toate
cheltuialele ceale trebuinčoase ale mănăstirii ori ceale ce sănt pentru hrana vieţii şi de plata ieromonaşilor şi
monasilor şi mireanilor care să ostenesc şi posluşăsc ori ceale ce sănt pentru trebuinţa zidirilor şi spre facerea
celora ce să vor strica den curgerea anului, atuncea ceale ce vor prisosi să să trimiţă la sfănta mănăstire a
Sinaii...”.
139
„...să aibă a socoti şi acasta egumenul care va fi după vremi al mănăstirii, să nu să lenivească măcar cât de
puţin, ci, îndată cum va vedea sau piatră mişcată den zid sau cărămidă den pardoseală sfărâmată sau o parte den
acoperământ putred, să nu aşteapte să să facă stricăciunea mai mare, ci îndată să o dreagă şi o înnoiască, că mai
bine iaste să se îndrepteaze stricăciunea la început decât pe urmă...”, iar mai departe menționează „toate daniile
aceştii sfinte mănăstiri Mărgineanii care în catastihul ei să văd: sau odoară sau sfinte vase sau odăjdii sau alte
fealiuri ce ar fi, nimenea să nu aibă voe să ia ceva den unele ca aceastia ce sănt acolo şi să le ducă la sfântul
munte al Sinaii sau într’altă parte, să le înstriineaze dela mănăstire, adecă pentru mai bună pază sau măcar ori de
ce altă pricină ar fi, ci, cănd ar veni vreodată primejdie sau frică de năvălirea altor limbi, să poarte grijă
egumenul pentru paza toturor acestora, cu voia şi cu sfatul a Domnului ce va fi după vremi, să le mute aceastea
în loc tare, nu departe fiind, ci unde ar socoti că va fi bine şi fără de primejdie. Iară, după ce va treace frica şi
primejdiia, îndată să le aducă iarâş în locul lor la mănăstire”. Despre darea de seamă: „A cincia: nimic den
câştigările ceale nemişcate nic într’un chip să nu vănză ničdecum sau să facă schimbu cu vreo pricină oarecare,
au moşie, au loc, au moară, au vie, ci cu toată osărdiia să le înmulţească, să le lucreaze bine şi să le păzească. A
şasia: de vreame ce schimburile ceale dease ale egumenilor multe lucruri fără de cale aduc la aceaste sfinte
mănăstiri, egumenul cel ce după vremi va fi trimis dela sfântul munte al Sinaii, cu socoteală de obşte şi cu
hotărârea sfinţii mănăstiri de acolo, după al treile an al egumeniei lui, dăndu-şi socoteală curată pentru veniturile
şi cheltuielile a acestor trei ani, de va fi socoteala lui adevărată şi bine plăcută, pentru vredniciia lui să rămăe
iarăş întru posluşaniia şi chivernisire mănăstirii, şi nimenea să nu-1 poată să-l îndepărteaze şi să-l clătească făr de
socoteală den igumenie, pricinuindu-se în oarecare chip să trimiţă după rănd igumen dela sfânta lor adunare, că
nu sânt toţ mărturisiţ întru fapte bune şi vreadnici spre lăudata chivernisire şi posluşaniia a mănăstirii. Iară, de să
va arăta egumenul a fi nevreadnic şi neiscusit la chivernisirea mănăstirii şi la poruncile domneşti, şi socotceala
veniturilor şi a cheltuelilor va fi fără de cale şi fără cuviinţă, atuncea să să scoaţă, şi altul mai vreadnic în locul
lui să să trimiţă”.
140
141
Lect. Dr. Adrian MARINESCU, „Obiecte româneşti şi mărturii despre români aflate astăzi în arhivele m-rii
Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai”, AFTOUB VIII (2008) pt. anul universitar 2007-2008, pp. 407.
142
Hurmuzaki, XIV, 2, p. 886. O altă scrisoare pentru ediția Lexiconului este trimisă la data de 8 septembrie
1723.
31
reamintește ajutorul bănesc în suma de 2.000 de lei pe care domnul Nicolae Mavrocordat îl
face patriarhului143.
Următor faptelor bune ale tatălui său, la începutul anului 1732, Constantin Mavrocordat
acordă un ajutor anual în sumă de 150 de taleri mănăstirii Dousikou din Grecia centrală, în
hrisovul emis incluzând un blestem pentru domnitorii care vor întrerupe această milă 144. În
anul următor, pe când era domnitor în Moldova, acordă un privilegiu anual sub forma a 150
de bolovani de sare mănăstirii Sfântului Mormânt din Ierusalim 145. Un act al domniei
Moldovei146 din anul 1740 menționează o scrisoare ce fusese emisă în timpul domniei
precedente a lui Constantin Mavrocordat, perioada aprilie 1733 – noiembrie 1735, prin care
acesta acorda o danie anuală în valoare de 50 de lei pentru mănăstirea Kykos din Cipru 147. Tot
domnitorul Constantin va fi cel care va reface paraclisul mănăstirii Mega Spileon, din Grecia,
regiunea Ahaia.
O noutate o reprezenta finanțarea de către familia mavrocordaților a școlilor din lumea
greacă, în acest sens fiind și actul de donație emis înainte de anul 1730 de Nicolae
Mavrocordat prin care se acorda o danie sub forma unei rente anuale în valoare de 300 de lei
școlii grecești din Serres148. De ajutoare au beneficiat și școlile grecești de pe lângă mănăstirea
Sfântul Ioan Evanghelistul din insula Patmos149. Se constata dorința domnitorilor de a ajuta
cultura greacă, fie că vorbim de tipărirea de cărți, ajutarea școlilor grecești sau găzduirea
cărturarilor greci în Țările Române, dar și atașamentul profund pe care l-au avut față de
Ortodoxie, atât prin daniile închinate patriarhiilor orientale, cât și prin reformele promovate în
interiorul țării care au ajutat Biserica Românească în timpuri de grea încercare.
4. Ctitoriile bisericești ale lui Nicolae și Constantin Mavrocordat
Pe lângă reformele administrative și fiscale puse în aplicare în timpul domniilor lor, cei
doi domni s-au preocupat și de construcția de biserici și mănăstiri. Printre cele mai importante
ctitorii ale domnitorilor mavrocordați consemnăm mănăstirea Văcărești 150 din București,
ridicată de Nicolae Mavrocordat în perioada anilor 1716-1722, mănăstirea Precista din
143
144
145
Hurmuzaki, XIV, 2, pp. 1079.
146
Este vorba de domnitorul Grigorie Ghica al II-lea. Vezi aici și nota 37.
147
Hurmuzaki, XIV, 2, pp. 1095.
148
Hurmuzaki, XIV, 2, pp. 1095; T. DINU, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat ..., p. 372.
149
150
Pentru mai multe detalii privind istoria Mănăstirii Văcărești a se vedea O. D. Marinescu, Mănăstirea
Văcărești din București, de la origini până astăzi, Editura Basilica, București, 2012, precum și albumul
coordonat de A. B. Todireanu, Un sfert de veac de la martiriul unui monument bucureștean Mănăstirea
Văcărești, Editura Monitorul Oficial, București, 2013.
32
Focșani, ridicată de același domnitor, și mănăstirea Sfântul Spiridon Vechi din București,
refăcută din temelie de fiul său, Constantin Mavrocordat. Vom prezenta succint câteva
informații despre aceste lăcășuri.
Lucrările pentru construcția mănăstirii Văcărești au început în anul 1716, inițial ridicându-
se incinta mănăstirească având în mijloc o biserică în formă de cruce. Ansamblul mănăstirii a
fost extins prin ridicarea reședinței domnești, a stăreției, precum și a celorlalte dependințe,
totul construit în stil brâncovenesc. Mănăstirea este sfințită la data de 24 septembrie 1724
primind hramul Sfânta Treime151, devenind loc de veci pentru domnitorul Nicolae
Mavrocordat, acesta fiind înmormântat în biserica mănăstirii în cursul anului 1730. Constantin
Mavrocordat extinde ansamblul mănăstiresc prin ridicarea unui paraclis și a unei noi incinte,
de dimensiuni mai mici, în prelungirea laturii de apus a ansamblului inițial, lucrări ce au fost
finalizate în anul 1736. Mănăstirea dispunea de o bibliotecă impresionantă ce cuprindea un
fond impresionant de cărți bisericești și profane scrise în diferite limbi 152. Domnitorul Nicolae
Mavrocordat va închina patriarhiei de Ierusalim mănăstirea Văcăreşti 153, lăsând scris printr-un
hrisov ca din veniturile acesteia „streinii să-i primească, pre goli să-i îmbrace, flămânzii să-i
sature, bolnavii să-i caute, pre cei din temniţă să-i cerceteze cu milă” 154. În anul 1723 Nicolae
Mavrocordat va înzestra mănăstirea Văcărești cu câteva moșii ce se găseau în jurul
Bucureștilor, luând decizia „să dăruiască Văcăreștilor și o treime din vămile târgului
Bucureștilor”155. Despre închinarea patriarhiei de Ierusalim cronicarul grec Constantin
„Chesarie” Daponte menționează: „Renumit și pentru vestita sânțita monastire a sântei
Treimi, numită Văcăreștiĭ ce a zidit-o lângă Bucureștĭ, și a afierosit-o Sântului Mormênt” 156.
Din păcate această podoabă a Bisericii Românești va avea o soartă crudă: în anii următori
Revoluției pașoptiste, mănăstirea devine închisoare, având acest regim de funcționare până
aproape de anii 1970. La începutul anilor 1970 intră într-un program de restaurare care va fi
oprit în cursul anului 1977, când este desființată Direcția Monumentelor Istorice. Intrând în
malaxorul planului de sistematizare a Bucureștilor inițiat de Nicolae Ceaușescu, la fel ca alte
clădiri și biserici din București, mănăstirea Văcărești va fi demolată în cursul anului 1986,
pierzându-se astfel un monument arhitectural unic al patrimoniului național și universal.
151
Constantin C. GIURESCU, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Editura
pentru literatură, București, 1966, p. 96.
152
C. C. GIURESCU, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri ..., p. 96.
153
N. IORGA, Istoria Bisericii Românești ..., p. 60.
154
155
156
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., pp. 183-184.
33
După sfințirea mănăstirii Văcărești, Nicolae Mavrocordat reconstruiește paraclisul
Mitropoliei Țării Românești157, actuala Patriarhie, primind hramul Sf. Daniil. Domnitorul va
dărui Mitropoliei „moșia Cărărenii”, „dijmăritul săteanilor” din câteva sate, crescând
veniturile cu aproximativ 200 de taleri158.
În timpul domniei sale din Moldova (1709-1710; 1711-1715), Nicolae Mavrocordat ridică
pe cheltuiala sa mănăstirea Precista din Focșani, pe care o va închina mănăstirii Vatoped de la
Muntele Athos. Singurele informații care ne-au parvenit sunt înscrise în hrisovul emis în anul
1733159 de domnitorul Grigorie Ghica al II-lea160.
O altă ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat este și biserica Adormirea Maicii
Domnului din orașul Cernăuți, ce fusese dăruită cu privilegii și de fiul acestuia, Constantin
Mavrocordat, cunoscută și ca biserică domnească161.
Revenind în Țara Românească, în timpul celei de-a patra domnie a lui Constantin
Mavrocordat (iulie 1744 – aprilie 1748) se va reface din temelie mănăstirea Sfântul Spiridon
Vechi, în locul unei vechi biserici ce era datată încă din anul 1680, situată în aproprierea
râului Dâmbovița162. Conform pisaniei, la data de 8 decembrie 1746, Constantin Mavrocordat
închină această mănăstire Patriarhiei Antiohiei163, de față fiind patriarhul Silvestru (1724-
1766), care supraveghease lucrările de construcție ale bisericii și ale chiliilor din jurul
acesteia. Cronicarul grec Constantin „Chesarie” Daponte (1714-1784) menționează:
„Constantin Vodă a domnit în Valahia și Moldova de ḑece orĭ și a zidit în Bucureștĭ st.
monastire a st. Spiridon, afierosindu-o tronuluĭ Antiohieĭ, pentru evlavia și iubirea cătră
Silvestru al Antiohieĭ, care de la Iașĭ a venit la Bucureștĭ”164.
5. Concluzii
Deși există numeroase studii privind domniile lui Nicolae și Constantin Mavrocordat, se
cunosc foarte puține lucruri despre personalitatea celor doi domnitori. Odată cu domniile lor,
primele domnii „fanariote”, țările române vor trece printr-un amplu program de modernizare
157
R. POPESCU, Istoriile domnilor ..., p. 11.
158
159
160
Domnitor în Moldova în perioadele septembrie 1726 – aprilie 1733; noiembrie 1735 – septembrie 1739;
octombrie 1739 – septembrie 1741; mai 1747 – aprilie 1748 și în Țara Românească în perioadele aprilie 1733 –
noiembrie 1735; aprilie 1748 – august 1752.
161
Ilie LUCEAC, „Biserici din Cernăuți”, în: Monumentul, IX (2012), p. 64.
162
C. C. GIURESCU, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri ..., p. 99.
163
Pr. Prof. Mircea PĂCURARIU, „Legăturile Țărilor Române cu Patriarhia Antiohiei”, în: Studii Teologice, An
16, 9-10 (1964), pp. 611-612.
164
C. ERBICEANU, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris ..., p. 182.
34
în prima parte a secolului al XVIII-lea, atât din punct de vedere al instituirii unui nou aparat
administrativ, cât și din punct de vedere cultural și spiritual. În această perioadă de
aproximativ 50 de ani, se pun bazele unor noi reforme sociale și fiscale, se introduce
obligativitatea folosirii limbei române în cultul liturgic și în administrația de stat, se iau
măsuri pentru ridicarea nivelului cultural al clerului și pentru o mai bună chivernisire a
mănăstirilor, se înființează noi școli pentru păturile de jos și se tipăresc cărți de slujbă.
Nu există suficiente cuvinte pentru a descrie râvna și pasiunea cu care domnitorii Nicolae
și Constantin Mavrocordat au condus țările române, precum și efortul depus de aceștia pentru
ridicarea nivelului cultural și spiritual al poporului român.
Un călător francez din secolul al XVIII-lea, aflat în trecere prin Ungrovlahia la începutul
anilor 1740, pe numele său Jean Claude Flachat, întocmește un portret reușit al domnitorului
Constantin Mavrocordat:
„Voievodul de care vă vorbesc se străduia cu tot dinadinsul să împlinească poruncile
Providenței. Domnind peste un popor numeros, credea de datoria sa să-i fie părinte și să
lucreze temeinic la fericirea lui, și fără a nesocoti religia, știind că aceasta trebuie să-i fie
temeiul, nu se sârguia mai puțin pentru a face ca ei să trăiască în acel belșug care nu
îngăduie niciodată lenea, pentru că belșugul încetează odată cu încetarea hărniciei care
trebuie să-l întrețină”165.
165
35
6. Bibliografie
Izvoare
1. ERBICEANU, Constantin, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris despre românĭ în epoca

fanariotă, Tipografia Cărților Românescĭ, Bucureștĭ, 1888.
2. IORGA, Nicolae, Documente privitoare la istoria românilor culese de Eudoxiu de
Hurmuzak, Vol. XIV, Partea 2 (1716-1777), Editura SOCEC, Bucureşti, 1917
(=Hurmuzaki).
3. KOGĂLNICEANU, Enaki, Letopisețul Țěreĭ Moldoveĭ, Editura SOCEC, Bucureşti, 1895.
4. NECULCE, Ion, Letopisețul Țării Moldovei, Editura Litera Internațional, 2001.
5. POPESCU, Radu, Istoriile domnilor Țării Românești, ediție critică Constantin Grecescu,
Editura Academiei, București, 1963.
Lucrări secundare
1. ***, Istoria Poporului Român, Editura Științifică, București, 1970.

2. BARBU, Daniel, Bizanț contra Bizanț, Editura Nemira, București, 2001.
3. BULEI, Ion, O istorie a românilor, Editura Meronia, București, 2007.
4. CERNEA, Emil, MOLCUȚ, Emil, Istoria statului și dreptului românesc, Editura
Universul Juridic, București, 2013.
5. CONSTANTINIU, Florin, Constantin Mavrocordat, Editura Militară, București, 1985.
6. DINU, Tudor, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat. Rivalități politice și literare la
începutul secolului XVIII, Editura Humanitas, București, 2011.
7. DRACE-FRANCIS, Alex, The making of modern romanian culture: Literacy and the
Development of National Identity, International Library of Historical Studies (vol. 41),
Tauris Academic Studies, London, 2006.
8. GIURESCU, Constantin C., Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele
noastre, Editura pentru literatură, București, 1966.
9. HAGIU, Ieremia, Biserica Română în epoca fanarioților, Tipografia Gutenberg, 1893.
10. HOLBAN, Maria, BULGARU, M.M. Alexandrescu-Dersca, CERNOVODEANU, Paul,
Călători străini despre Țările Române, Vol. IX, Editura Academiei Române, București,
1997.
11. IORGA, Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Vol. II,
Tipografia Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1909.
36
12. IORGA, Nicolae, „Două hrisoave domnești pentru mănăstirea Mărgineni închinată
Muntelui Sinai”, în: Academia Română – Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul
XVII (1935), pp. 1-28.
13. IORGA, Nicolae, Studii și documente cu privire la istoria românilor, Vol. VI, Editura
Librăriei Socecŭ & Comp., București, 1905.
14. LUCEAC, Ilie, „Biserici din Cernăuți”, în: Monumentul, IX (2012), pp. 59-84.
15. MARINESCU, Adrian, „Obiecte româneşti şi mărturii despre români aflate astăzi în
arhivele m-rii Sf. Ecaterina de la Muntele Sinai”, AFTOUB VIII (2008) pt. anul
universitar 2007-2008, pp. 378-430.
16. MÂRZA, Eva, BOGDAN, Florin, Repertoriul tipografilor, gravorilor, patronilor,
editorilor cărţilor româneşti (1508-1830), ediția a II-a, Editura Astra Museum: Techno
Media, Sibiu, 2013.
17. MIHORDEA, Vasile, „Un colaborator al lui Constantin Mavrocordat la desfiinţarea
rumâniei: Mitropolitul Neofit”, în BOR, 7-8 (1965), pp. 715-734.
18. MOLDOVEANU, Pr. Prof. Ioan, Contribuții la istoria relațiilor Țărilor Române cu
Muntele Athos (1650-1863), Editura IBMBOR, București, 2007.
19. ONCESCU, Iulian, Texte și documente privind istoria modernă a românilor 1774-1918,
Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011.
20. PĂCURARIU, Pr. Prof. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Vol. II, Ediția a III-a,
Editura Trinitas, București, 2008.
21. PĂCURARIU, Pr. Prof. Mircea, „Legăturile Țărilor Române cu Patriarhia Antiohiei”, în:
Studii Teologice, An 16, 9-10 (1964), pp. 593-621.
22. XENOPOL, A.D., Istoria Românilor din Dacia Traiană, Vol. IX, Editura Cartea
Românească, București, 1929.
37

Biserica in Timpul Lui Constantin Mavroc

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biserica in Timpul Lui Constantin Mavroc

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ – „Patriarhul JUSTINIAN MARINA”

Biserica în timpul domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat

Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Moldoveanu

1.1. Nicolae Mavrocordat

1.2. Constantin Mavrocordat

Din căsătoria domnitorului Nicolae Mavrocordat cu Pulheria Tzouki (decedată în anul

2. Viața bisericească în timpul domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat

2.1. Reformele domnitorilor privind Biserica

Prin reformele promovate și introduse în Țara Românească și Moldova, domnitorii

2.1.1. Învățământul bisericesc și laic

2.1.3. Regimul fiscal al clericilor și al mănăstirilor

atâta pârcalabii la cisla, cât si alții den slujbași cu cheltuialile ce făcea”.

2.2. Relația domnitorilor Nicolae și Constantin Mavrocordat cu ierarhia bisericească

După evenimentul trist legat de implicarea mitropolitului Antim Ivireanul în înlăturarea

2.2.2. Ierarhia bisericească din Moldova

3. Relațiile bisericești cu patriarhiile ortodoxe și cu Muntele Athos în timpul domniilor

3.1. Legăturile cu patriarhiile ortodoxe

În ceea ce priveşte relaţiile existente cu Patriarhia de Constantinopol acestea au avut drept

3.2. Legăturile cu Sfântul Munte Athos

3.3. Legături cu alte Biserici și școli ortodoxe

Pe lângă mănăstirile athonite, domnitorii mavrocordați au ajutat și alte biserici și mănăstiri

4. Ctitoriile bisericești ale lui Nicolae și Constantin Mavrocordat

1. ERBICEANU, Constantin, Cronicariĭ grecĭ cariĭ au scris despre românĭ în epoca

1. ***, Istoria Poporului Român, Editura Științifică, București, 1970.

S-ar putea să vă placă și