Sunteți pe pagina 1din 13

SC GAMCOM SERVICES SRL

CURS SECRETAR ȘCOALĂ


OCTOMBRIE-NOIEMBRIE 2023
MOBILITATEA PERSONALULUI DIDACTIC DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

Aspecte privind pregătirea psihopedagogică a absolvenţilor învăţământului


liceal pedagogic, postliceal şi superior în vederea ocupării posturilor
didactice de predare din învăţământul preuniversitar-
Cadrul legal:

• Legea Invățământului Preuniversitar 198/ 04 iulie 2023


• Ordinul ministrului educaţiei și cercetării nr. 4812/2020 privind aprobarea
Regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului
pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020
• Ordinul ministrului educaţiei nr. 4139/2022 privind aprobarea Metodologiei-
cadru de organizare a programului de formare psihopedagogică în vederea
certificării competenţelor pentru profesia didactică de către departamentele de
specialitate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, publicat în
Monitorul Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 13 iulie 2022
Legea Invățământului Preuniversitar 198/ 04 iulie 2023

Art. 162. - (1) Prezentul titlu reglementeaza:


a) cariera profesionala a personalului din sistemul national de invatamant;
b) functiile, competentele, responsabilitatile, drepturile si obligatiile specifice
personalului didactic;
c) formarea initiala si continua a personalului didactic;
d) conditiile si modalitatile de ocupare a posturilor si a functiilor didactice,
didactice auxiliare, de conducere, de indrumare si control, precum si conditiile si
modalitatile de eliberare din aceste functii, de incetare a contractului individual de
munca si de pensionare a personalului didactic;
e) norma didactica;
f) criteriile de acordare a distinctiilor si de aplicare a sanctiunilor.
(2) Din categoria personalului didactic fac parte persoanele care indeplinesc
conditiile de studii prevazute de lege, care au capacitate de exercitiu deplina, o
conduita morala conforma cu deontologia profesionala, sunt apte din punct de vedere
medical si psihologic pentru indeplinirea functiei si nu se afla in situatia prevazuta la
art. 168 alin. (7).
Legea Invățământului Preuniversitar 198/ 04 iulie 2023
Art. 170. - (1) In calitatea sa de principal finantator, pe baza analizei nevoilor de formare din sistem, Ministerul
Educatiei stabileste calificarile si rutele de formare initiala a personalului didactic, profilul profesional si
standardele profesionale pentru functiile didactice, reperele curriculare pentru formarea initiala, precum si
alocarea cifrei de scolarizare corespunzatoare.
(2) Persoanele care opteaza pentru profesia didactica au obligatia absolvirii unor programe de formare initiala
pentru cariera didactica in invatamantul preuniversitar, in conformitate cu prevederile Legii invatamantului
superior si a prezentei legi.
(3) Pregatirea practica din cadrul programelor universitare de formare initiala pentru cariera didactica, conform
Legii invatamantului superior, se realizeaza in baza unor acorduri-cadru incheiate intre institutiile de invatamant
superior si unitatile de invatamant de aplicatie. Avizul DJIP/DMBIP este necesar doar in cazul in care practica
pedagogica se desfasoara intr-o unitate de invatamant care nu are deja statutul de scoala de aplicatie. In aceasta
situatie se realizeaza o informare a DJIP/DMBIP in termen de 10 zile.
(4) Pregatirea practica din cadrul filierelor vocationale din invatamantul pedagogic se realizeaza in baza unor
acorduri-cadru incheiate intre unitatile de invatamant pedagogic, unitatile de invatamant de aplicatie si
DJIP/DMBIP.
(5) Pe baza acestor acorduri-cadru, unitatile/institutiile de invatamant care asigura formarea initiala incheie
contracte de colaborare cu durata de 1-4 ani scolari cu unitatile de invatamant prevazute la alin. (3) sau (4), dupa
caz, pentru stabilirea conditiilor de organizare si desfasurare a practicii pedagogice.
(6) Unitatile de invatamant preuniversitar si institutiile de invatamant superior care asigura formarea initiala
pot realiza independent parteneriate cu institutii de stat/private sau cu organizatii neguvernamentale care pot sa
desfasoare activitati de pregatire practica in consiliere, logopedie, activitati extracurriculare si alte servicii in
domeniu.
(7) Pregatirea practica din cadrul programelor de formare initiala pentru cariera didactica se organizeaza in
unitati de aplicatie cu particularitati diferite, inclusiv in unitati de invatamant cu un numar ridicat de
anteprescolari, prescolari sau elevi in risc de excluziune scolara. Repartizarea elevilor/studentilor la unitatile de
aplicatie se face in acord cu specializarea acestora, pe baza unor criterii si metodologii aprobate prin ordin al
ministrului educatiei.
(8) Formarea maistrilor-instructori si a antrenorilor se realizeaza prin unitati de invatamant tertiar
nonuniversitar.
Legea Invățământului Preuniversitar 198/ 04 iulie 2023

Art. 171. - (1) Practica pedagogica, numita si stagiatura didactica, este parte a masteratului didactic
si consta in desfasurarea de activitati didactice in unitati de invatamant de aplicatie si in alte
categorii de institutii si organizatii, sub indrumarea unui profesor mentor, in colaborare cu tutorele
de practica din institutia de invatamant superior.
(2) Practica pedagogica se organizeaza in conformitate cu prevederile unei hotarari de Guvern,
initiata de Ministerul Educatiei.
Art. 172. - (1) Pe toata durata practicii pedagogice se aplica sistemul de mentorat didactic, care
asigura sprijinul si indrumarea in vederea facilitarii procesului de dezvoltare profesionala si de
integrare in unitatile de invatamant.
(2) Se infiinteaza Corpul de mentorat si licentiere in cariera didactica, format din personal
didactic de predare avand cel putin gradul didactic II si cu experienta in activitatea didactica de cel
putin 5 ani. Corpul de mentorat si licentiere in cariera didactica functioneaza pe langa CNFDCD.
(3) Procedura si criteriile de selectie a membrilor Corpului de mentorat si licentiere in cariera
didactica se stabilesc prin metodologia aprobata prin ordin al ministrului educatiei.
Art. 173. - Activitatile din cadrul practicii pedagogice sunt coordonate de institutiile de
invatamant superior, in colaborare cu Corpul de mentorat si licentiere in cariera didactica, in baza
metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educatiei.
Ordinul ministrului educaţiei și cercetării nr. 4812/2020 privind aprobarea
Regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului
pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 13 august 2020
ART. 2 (1) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar
sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-
evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: învăţători-
educatoare, educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară, mediator şcolar.
(2) Pentru desfăşurarea practicii pedagogice, în unităţile de învăţământ preuniversitar liceal cu
profil pedagogic sau pe lângă acestea se organizează structuri/unităţi de învăţământ de aplicaţie,
denumite şcoli de aplicaţie.
(3) Unităţile de învăţământ preuniversitar liceal cu profil pedagogic funcţionează şi ca unităţi de
învăţământ de aplicaţie - şcoli de aplicaţie pentru stagiile de practică pedagogică din programele
de masterat didactic sau din programele de studii de pregătire psihopedagogică.
ART. 3 În învăţământul pedagogic elevii pot fi admişi numai pe baza evaluării aptitudinilor
specifice, asociate competenţei didactice.
ART. 4 Prin absolvirea cu diplomă a specializărilor din cadrul filierei vocaţionale, profil
pedagogic: învăţători-educatoare şi educator-puericultor se consideră îndeplinite condiţiile de
formare psihopedagogică şi de calificare necesare ocupării funcţiilor didactice de educator-
puericultor, educatoare/educator, învăţătoare/învăţător.
ART. 5 Unităţile de învăţământ preuniversitar liceal cu profil pedagogic organizează programe
de formare psihopedagogică pentru maiştri-instructori şi pentru antrenori.
ART. 6 Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ preuniversitar pedagogic se
stabilesc de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor
şcolare, potrivit legii.
• Ordinul ministrului educaţiei nr. 5434/2020 privind aprobarea Metodologiei‐cadru de
organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul
preuniversitar, publicat în Monitorul Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 17
septembrie 2020
Acte modificatoare: Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5722/2022
Art. 11. - (1) Înscrierea la examen se face în baza diplomei/diplomelor de absolvire/licenţă/master
pe care candidatul le deţine.
(2) Absolvenţii învăţământului superior se pot înscrie la examen şi în baza:
a) diplomelor/certificatelor de absolvire a unor cursuri postuniversitare, cu durata de cel puţin un
an şi jumătate, aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării - studii aprofundate, studii
academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare, studii postuniversitare de
masterat - în concordanţă cu Centralizatorul, ori a certificatului de absolvire a unui modul de
minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei
discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe
diplomă/certificat, conform Centralizatorului;
b) diplomelor dobândite prin programele de conversie care asigură dobândirea de noi competenţe
pentru noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza
formării iniţiale, în concordanţă cu Centralizatorul;
c) diplomelor dobândite în baza studiilor universitare de masterat/master, care au minimum 90 de
credite transferabile, în profilul postului, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu
diplomă a studiilor universitare de lungă durată, în concordanţă cu Centralizatorul;
d) diplomelor dobândite în baza studiilor universitare de masterat/master, care au minimum 90 de
credite transferabile, în profilul postului, finalizate cu diplomă obţinută ulterior finalizării cu
diplomă a studiilor universitare de licenţă şi masterat necesare pentru ocuparea de posturi
didactice/catedre de nivel liceal/postliceal, în concordanţă cu Centralizatorul.
Ordinul ministrului educaţiei și cercetării nr. 4524/2020 privind înfiinţarea şi
organizarea programelor universitare de master didactic, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 19 iunie 2020

ART. 2 (1) Programul de studii de master didactic cu durata de doi ani pregăteşte cadre didactice
pentru disciplinele prevăzute în planurile-cadru din învăţământul preuniversitar şi vizează
următoarele competenţe didactice ale absolvenţilor:
a) transferul procedurilor specifice domeniului de cunoaştere studiat la nivelul licenţei într-o
metodologie didactică relevantă pentru disciplina şcolară respectivă;
b) identificarea problemelor în învăţare/predare/evaluare la nivelul grupurilor de elevi şi
proiectarea de soluţii pentru rezolvarea acestora;
c) aplicarea de proiecte de cercetare la nivelul clasei/şcolii pentru optimizarea procesului didactic
şi dezvoltarea competenţelor metacognitive;
d) comunicarea experienţelor de cercetare/învăţare către diferiţi parteneri în cadrul comunităţii
educaţionale;
e) angajarea în activităţi de promovare a unor practici şi experienţe didactice cu impact social şi
etic, în perspectivă mono- şi transdisciplinară.
(2) Programul de studii de master didactic se adresează absolvenţilor cu diplomă de
licenţă sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică.
(3) Absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă se pot înscrie la masterul
didactic din acelaşi domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile
de licenţă.
Ordinul ministrului educaţiei și cercetării nr. 4524/2020 privind înfiinţarea şi
organizarea programelor universitare de master didactic, publicat în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 19 iunie 2020

ART. 2 (1) Programul de studii de master didactic cu durata de doi ani pregăteşte cadre didactice
pentru disciplinele prevăzute în planurile-cadru din învăţământul preuniversitar şi vizează
următoarele competenţe didactice ale absolvenţilor:
a) transferul procedurilor specifice domeniului de cunoaştere studiat la nivelul licenţei într-o
metodologie didactică relevantă pentru disciplina şcolară respectivă;
b) identificarea problemelor în învăţare/predare/evaluare la nivelul grupurilor de elevi şi
proiectarea de soluţii pentru rezolvarea acestora;
c) aplicarea de proiecte de cercetare la nivelul clasei/şcolii pentru optimizarea procesului didactic
şi dezvoltarea competenţelor metacognitive;
d) comunicarea experienţelor de cercetare/învăţare către diferiţi parteneri în cadrul comunităţii
educaţionale;
e) angajarea în activităţi de promovare a unor practici şi experienţe didactice cu impact social şi
etic, în perspectivă mono- şi transdisciplinară.
(2) Programul de studii de master didactic se adresează absolvenţilor cu diplomă de
licenţă sau echivalentă, care doresc să se orienteze către cariera didactică.
(3) Absolvenţii cu diplomă de licenţă sau echivalentă se pot înscrie la masterul
didactic din acelaşi domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile
de licenţă.
Ordinul ministrului educaţiei și cercetării nr. 4156/2020 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru privind regimul actelor de studii şi al documentelor
universitare în sistemul de învăţământ superior,
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 12 mai 2020

ART. 39
(1) După promovarea examenului de finalizare a studiilor, absolvenţilor li se eliberează o
adeverinţă privind finalizarea studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni
de la promovare.
(2) Adeverinţa privind finalizarea studiilor conferă titularului aceleaşi drepturi legale ca şi actul
de studii şi este necesar să conţină funcţia, numele, prenumele şi semnătura persoanelor din
instituţie, aflate în funcţie la data completării (rector, secretar şef universitate, decan, secretar şef
facultate), sigiliul instituţiei, precum şi următoarele informaţii:
a) domeniul de studii universitare;
b) programul de studii/specializarea;
c) perioada de studii;
d) media anilor de studii;
e) media examenului de finalizare a studiilor;
f) statutul de acreditare/autorizare de funcţionare provizorie, forma de învăţământ, limba de
predare, locaţia geografică, numărul de credite şi actul normativ care le stabileşte (hotărâre a
Guvernului, ordin al ministrului, după caz);
g) numărul ordinului de ministru/scrisorii de acceptare/aprobării de şcolarizare/atestatului de
recunoaştere a studiilor - pentru studenţii străini.
Vă mulţumesc pentru atenţie!

Inspector școlar MRU,


Prof. Elisabeta Bianca CIULAC
10 minute – TIMP PENTRU: O CAFEA, UN CEAI, UN MAR SAU O TABLETĂ DE CIOCOLATĂ

S-ar putea să vă placă și