Sunteți pe pagina 1din 13

Competențe specifice :

-cultivarea expresivității limbii, folosirea mimico- gesticulației în exprimare,


socializarea prin intercomunicare;

-formarea şi consolidarea deprinderii de a transpune scenic, într-o manieră


artistică scenariul,stimulând originalitatea în interpretarea rolurilor;

-cultivarea sentimentelor de prețuire a tradițiilor și obiceiurilor de iarnă

Obiective :

-să transpună scenic într-o manieră artistică rolul acordat;

-să se exprime clar, corect şi coerent în timpul recitării;

-să dramatizeze textul povestirii utilizând vorbirea dialogată, nuanțarea vocii,


intonația și respectând mișcarea scenică;

-să execute pași de vals dovedind coordonare, ritm și o bună orientare spațială;

-să-și exprime sentimente de dragoste față de personajele pozitive, urmându-le


exemplul în viața de zi cu zi;

-să mențină disciplina pe tot parcursul activității.

Mijloace instrucţionale :

Poeziii, scenete ,cântece, colinde, CD cu muzică, măști

Resurse umane :

Părinţi,bunici, elevi

1
Casa de Creație a Copiilor Hincăuți

Scenariul activității
cu genericul
,,Tradiții și
obiceiuri de iarnă”

Elaborat: Ruslana Boimeistriuc

Hincăuți 2021
.
V------------------La porțile sufletelor noastre de creștini bat Sfintele Sărbători de
iarnă.Astazi, elevii Casei de Creație a Copiilor Hincăuți vor prezenta un program artistic
cu datini şi obiceiuri de iarnă.
2
V---------------------------:
Prezentator : Bine-aţi venit la noi, aici!
Bine-aţi venit, părinţi, bunici!
Programul nostru să vă fie
Prilej de bucurii şi veselie.
Dragi invitaţi, vă rog să ascultaţi,
Apoi, firesc, să şi aplaudaţi.

O fetiţă şi un băieţel deghizaţi în babă şi moşneag,sunt în sală pe scăunele mici ,lângă o


măsuţă rotundă cu câte un coşuleţ cu colăcei şi mere în mâini.

MOŞUL : - Măi Marie, mai lasă pregăteala că e destul pentru azi!Stai şi tu lângă mine că
trebuie să vină colindătorii! Ai pregătit colacii şi nucile?

BABA : - Sunt gata de mult! Numai să vină!

MOŞUL :- În sara asta-i mare sărbătoare


Pentru întreaga suflare!
Asta este seara sfântă
Când colindele se cântă!
Este seara de Ajun
A bătrânului Crăciun!

Un copil vestitor al colindătorilor,în fruntea lor,zice către ceilalţi copii:

-Ia să vedem gospodarii de la casa aceasta primesc cu colinda?


Şi întorcându-se către bătrâni:

-Cinstiţi gospodari,primiţi cu colinda?

Baba şi moşul în cor:

-Primim,primim.

Colinda”-------------------------------------------------------------------------------------”.
Pe care Maria o chiamă.
La mulți ani,mulți ani cu bine.

Cum umbla din casa-n casă, Cum umbla din casa-n casă,
Ca pe fiul ei să-l nască.
La mulți ani,mulți ani cu bine.

Umbla-n sus și umbla-n jos, umbla-n sus și umbla-n jos

Baba:
-Mulţi copii au să mai vină
3
La ferestre cu urări.

Moşul:
-Îi primim cu bucurie
Pace-n casă să ne fie!

V---------------------------:
- Haideţi, oameni buni, poftiţi,
Lângă noi acum să fiţi
Pe Hristos dacă-l iubiţi
Cu noi ca să prăznuiţi
Că-i sara Ajunului
Sfântului Crăciunului!
V:--------------------------------
Crăciunul a sosit!
E seara de ajun
Şi nins e tot acum.
Şi de la case se ridică fum.
Se-aud colindători
Din noapte până-n zori
Şi clopote răsună-n depărtări.

Un grup de copii:
-Primiţi Steaua?

Baba şi moşul în cor:


-Primim,primim.

Colinda ”----------------------------------------------------------------”.
Steaua sus răsare,
Ca o taină mar
Steaua strălucește
Și lumii vestește bis

Că astăzi curata,
Prea nevinovata
Fecioara Maria-
Nște pe Mesia. bis

Magii cum zăriră


Steaua și porniră
Mergând după rază-
Pe Hristos să-l vază bis

Și dacă porniră
Îndată-l găsiră
La Dânsul intrară
4
Și se închinară bis

Cu daruri gătite
Lui Hristos menite.
Laud fiecare
Bucurie mare. Bis

Care bucurie
Și aici să fie.
De la tinerețe
Pân la bătrânețe. bis

V:-----------------------
-În ajun de sărbători
Vin cete de urători
Pe umeri cu pluguşori,
Vin copii mai mici
Sînt băieţi voinici!

Alt grup de băieţei:


-Primiţi urătorii?

Baba şi moşul în cor:


-Primim,primim.

Un elev:------------------------
Aho, aho,copii şi fraţi
Staţi puţin şi nu mânaţi!
Mâine anul se-nnoieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Şi începe a colinda
Pe la case a ura.
Pluguşorul românesc
Obiceiul strămoşesc.
Ia mai manati mai! Hai! Hai!

Alt elev:
Frunză verde de mărar
Bună seara gospodari
De dormiţi
De nu dormiți!
Vă rugăm să vă treziți
Dați urechea la fereastră
Și-ascultați urarea noastră...
Ia măi mănați măi!Hăi!Hăi!

5
Alt elev:---------------------
Câte mere în livezi
Atâtea vite în cirezi,
Să ne fie-ndestulată
Casa toată, ţara toată!
Ia mai mânaţi măi flăcăi!
Şi strigaţi cu totii hăi! hăi!

Alt elev:---------------------
Casa să vă fie bogată,
Hambarele pline cu grâne,
Mesele pline cu pâine!
Anul Nou cu sănătate,
Voie bună şi bucate!
Ploi la timp,
Noroc la plug,
S-aveţi parte de belşug.
Să trăiţi să înfloriţi
Întru mulţi ani fericiţi!

Alt elev:-------------------------
Anul Nou ne-aduce nouă,
Timp mai bun şi viaţă nouă;
Anul Nou o să ne fie,
Început de veselie.
Pluguşor cu patru boi,
Pluguşor mânat de noi.
La urechi cu clopoţei
Ia strigaţi o dată măi!
Hăi! Hăi!

Alt elev:------------------------------
Pentru anul care vine
Vă urăm cum se cuvine
Să trăiţi, să aveţi parte
De belşug şi sănătate.
Viaţa-ntreagă să vă fie
Fericire, bucurie.
Să ne creşteţi Feţi-frumoşi
Şi la minte sănătoşi.

Alt elev:-------------------------
De vreţi să plecăm de-aici
6
Daţi-ne colaci şi nuci,
Biscuiţi, bomboane dulci,
Să ne ducem fiecare
La casa care ne are.
Ia mai mânaţi măi flăcăi
Si sunaţi din zurgălăi
Hăi! Hăi!

Baba şi moşul sevesc urătorii cu mere,nuci,covrigi şi colaci.

V:-----------------------------
Dintre toate câte sunt
Sărbători pe-acest pământ
Nu e alta mai frumoasă
Decît Crăciunul cel Sfânt.

Cântecul ,,--------------------------------------------”

V:--------------------------
Foaie verde și-o alună
Buna ziua, ziua bună
Ia deschideți porțile
Să intre căprițele

Sceneta ,,Capra ”
Stăpânul:
.Bucuroşi de oaspeţi?
Ne primiţi cu căprioara ?

Stăpâna :
Bucuroşi ,nebucuroşi
Bine v-am găsit sănătoşi !
Foaie verde pădureţ ,
După mine ,măi ,băieţi !

Asta-i capra de la munte


Cu steluţe albe-n frunte
Cu cordele boiereşti
Capra-i de la Călineşti
Ța ,ţa ,ţa căpriţa mea
Numai zăhărel ,ţi-oi da.
Capra noastră-i deocheată
Aşteaptă numai jucată.

Soţia negustorului:
Măi ,da capra asta-i de vănzare,mitică aşa?

7
Stăpânul :
Ţi-a părea că capra-i mică
Dar ea ştie să joace de frică
Ea de frică n-o juca
Dar Neculai-i –n mâna mea.

Soţia negustorului :
Ia stai măi ,că matincă capra asta-i şi stearpă !!!!!

Stăpâna :
Ţi-a părea că fructe n-are ,dar se mulge o căldare !

Soţia negustorului :
Ce chiar vrei s-o vinzi mata , moşule ?

Stăpânul :
Şi aş vinde-o ,şi n-aş vinde-o,că tare-e-e -i bunişoară !

Ţiganca :
Ia stai ,bre,pune ceva în palmă ,că te-oi ajuta să vinzi răpănoasa de capră !!!!
-Nu vezi că îi cade părul de pe dînsa şi n-ai să iei nici o para chioară pe ea !

Stăpânul :
Ia du-te bre ,de aici ,că capra îi tare bună ,face cît două alde tine !

Ţiganca :
Ei,d-apoi !

Negustorul :
Şi apoi cît vrei pe ea ,mata ,moşule ?

Stăpânul :
Apoi ,dac,ş-oi vinde-o ,păi numai pe dolari şi euro !!!

Ţiganca :
Auzi ,unde să fie norocul,Nu te zgîrci măcar tu,aureşte-mi palma şi am să te ajut să cumperi
căpriţa asta ,uite ce frumoasă,ce blăniţă are ,nu cade nici un fir de păr de pe ea,şi-i sănătoasă
tun,şi-i bună de lapte !!!!!

Soţia negustorului:
Ia mai lasă şi tu ,lumea în pace ,c-a mai crede cineva că multe capre ai crescut !

Negustorul :
Moşule ,uite la mine :n-aţi 100 lei şi batem palma şi ia-ţi rămas bun de la capra matale !

Stăpânul :
Ce faci măi cu 100 lei ?Ce să iei de pe ei ?
8
Capra asta-i din Spania
Adusă cu sania !
Am adus-o cât o viţea,şi acum îi cât o purcea !

Stăpîna :
Ţa ,ţa,ţa căpriţa mea
Numai zăhărel ţi-oi da
C –aşa capră ca a mea
Nu mai are nimenea
Că e mare gospodină
Şi ne dă numai smântână !

Ţiganca
Măi ,da lăudată mai este capra asta .că de atâta laudă te apucă ameţelile !

Stăpâna :
Apoi staţi că dacă-i vorba de laudă,să vă mai spun câte ceva ,de-aţi şti cât e de deşteaptă o
să leşinaţi cu toţii !Capra asta e modernă nu şagă ,ştie 4 limbi :engleză ,franceză,spaniolă şi
germana (capra scoate sunete)

Negustorul :
Cucoană capra poate o fi ea deşteaptă ,dar ce mănâncă ?

Stăpâna :
Numai borş cu crupe,dar ,a mânca şi cu tărîţe ,numai să-i zici cuconiţă !

Soţia negustorului :
Da ,capra asta-i sănătoasă ?

Stăpâna :
Îi sănătoasă tun,că iaca numai ce s-a întors de la sanatoriu !

Negustorul :
Ei ,hai s-o controlăm,să vedem dacă-i sănătoasă (capra cade )

Stăpânul :
Of ,doamne ce-ai făcut
Capra de ne-ai omorât,
Of ,m-ai lăsat un om sărac
Fără capră ce mă fac?

Stăpâna :
Capra noastră dădea lapte
Și mâncam şi noi cât 7
Ei ,moşnege ce să zici
La vară mâncăm urzici !!!!!!

9
Toţi :
-Of,of,nu muri şi nu te prăpădi,chemaţi doctorul !

Doctorul:
Ce vă plîngeţi voi aşa ,
Vi s-a întâmplat ceva ?
Stăpâna :
Ne-au ucis capra aici ,şi-am rămas oameni calici !

Doctorul:
Eu sunt doctor cu renume
Am un termometru-n mâină
Şi îndată o fac bine !

Stăpânul :
Domnul doctor ,medic mare
Să –mi pui capra pe picioare
Şi cât ceri să-mi spui îndată
Că eu nu sunt rău de plată !

Doctorul:
-Apoi să vedem ce are capra
Şi-apoi oi mai spune plata !
Că eu pe câţi am lecuit ,numai Dumnezeu să-i ierte !(controlează capra )
-Ei ,da capra nu e moartă ,ci e leşinată !

Stăpâna :
- Ei-i-i-i- i,,,,,dar cum să fac ca să te împac ?
- Nu cumva tu vrei un ţap ? (capra zbiară şi se ridică de jos )

V:-----------------------------------
Ne-am distrat,am colindat
Am urat,am recitat
Dar nu cumva am uitat
Pe cel drag şi minunat
Ce ne-aduce bucurii,
Pom de iarnă,jucării?

V:-------------------------------
Moş Crăciune, Moş Crăciune,
Iartă-ne pe noi,bătrâne,
Că de tine am uitat
Nimic nu ţi-am dedicat.
Hai,copii,să-i arătăm
Moşului că-l aşteptăm!
Să îi spunem poezii
10
Să ne-aducă jucării.

Alt elev:--------------------------------
Moş Crăciun, acum sunt mare
Şi, să-mi fie cu iertare
Eu aş vrea să ştiu mai bine
Nişte lucruri despre tine.
Spun bunici că-n vremea veche,
Tot un moş fără pereche
Le-ncânta copilăria:
Chiar eşti de când veşnicia?
Zice-se că-n sac, pe umăr,
Duci cadouri fără număr
La copii în lumea-ntreagă...
Aşa mare-i o desagă?

Cântecul: ,,-------------------------------------------------------------------”

Jocul didactic”Ghici ghicitoarea mea”(copii spun Moșului și părinților ghicitori)


Ne-aduce la geamuri
Flori albe de gheaţă,
Şi ţurţuri la streşini,
Ştii cum o cheamă?(Iarna)

E albă şi rece.
Pufoasă se-aşterne.
De sus a venit,
La geamul meu mic.
Am pus-o pe palmă,
Dar ea s-a topit.(Zăpada)

Stă pe creasta munţilor


Verde şi semeţ.
Apoi în casă îl aduci
Ca să-l împodobeşti.(Bradul)

Cand noaptea soseşte


Pe cer străluceşte.
Iar de Crăciun,
Pe varful bradului o pui.(Steluţa)

Cate unu, cate doi


Clinc, clinc, clinc ei fac de zor.
Sunetul lor cristalin
Îi bucură pe copii.(Clopoţeii)

11
Sunt toate colorate,
Rotunde sau pătrate.
Mai mari sau mititele,
Pe brad stau cuminţele.(Globurile)

Fuge pe zăpadă
Cand eu o conduc.
Iar de îi las sfoara,
Ea stă la urcuş.(Sania)

E bătran cu barba albă,


Şi e Moşul cel mai bun.
Îl iubim că tot ce-i cerem,
El ne-aduce de Crăciun.(Moş Crăciun)

V:-------------------------------------
Dragi copii din ţara asta,
Vă miraţi voi cum se poate,
Moş Crăciun din cer de-acolo
De le ştie toate, toate?

Uite cum, vă spune badea...


Iarna-n noapte pe zăpadă
El trimite câte-un înger
La fereastră sa vă vadă..

Îngerii se uită-n casă


Văd şi spun- iar Moşul are
Colo-n cer la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare...

Cu condei de-argint el scrie


Ce copil şi ce purtare...
Şi de-acolo ştie Moşul
Că-i şiret el, lucru mare..

Cântecul „----------------------------------------------------------”
Toţi copiii semănând învăţătorii,părinţii şi oaspeţii cu boabe de grâu:
Holdele să vă rodească,
Averea să vă sporească,
Fiii, fetele vă crească,
Viaţa să vă înflorească,
Să fiţi harnici şi stăpâni
Pe pământul din străbuni!
S-aveţi pace, sănătate
Şi podul plin de bucate,
Să trăiţi în fericire,
12
Bucurie şi iubire,
Să trăiţi,să înfloriţi
Întru mulţi ani fericiţi!
Ca merii,ca perii
În mijlocul primăverii!
La anul şi LA MULŢI ANI!!!!

V:------------------------------------
Dragi părinți și invitați,
Noi vă mulțumim din suflet,
Că atenți ne-ați ascultat!
Vă urăm doar zile bune,
fericire, sănătate.
Gândul bun să vă-nsoțească,
Iar copiii dumneavoastră,
frumos și cuminți să crească!
Iar acum spre terminare
V:---------------------------------------
Vrem să facem o urare.
Iarna asta minunată
Să aveți masa bogată.
Să fiți cu toții sănătoși
Să aveți copii frumoși.
Și la anul care vine
Să trăiți cu toți mai bine.
Să vă fie casa- casă
Să aveți viața frumoasă.
Fără griji , fără nevoi
Să vă bucurați de noi.

13

S-ar putea să vă placă și