1.

Structura logico-juridică a normei juridice este compusă din ipoteză (stabilește condițiile în
care e aplicată legea), dispoziția (e conduita ce trebuie urmată) și sancțiunea (urmările
nerespectării unei dispoziții). Spre deosebire de aceasta, structura tehnico-juridică se referă la
forma exterioară de exprimare a structurii logico-juridice.

3.Doctrina nu este izvor de drept în sistemul de drept românesc. Aceasta are un rol important în
conturarea actelor normative și a normelor juridice, prin intermediul opiniilor de specialitate,
care sunt exprimate și care îi ajută pe cei ce creează sau aplică dreptul, însă nu poate creea
drept și astfel nu e nici recunocută ca izvor formal de drept.
4.În ciuda faptului că, în general, în sistemul nostru jurisprudența nu reprezintă un izvor formal
de drept, sunt identificate și excepții de la această regulă, una dintre acestea fiind deciziile
Înaltei Curți de casație și justiție. Această cale procedurală este utilizată atunci când, prin
hotărâri judecătorești definitive s-au soluționat diferit aceleași probleme de drept. Prin aceste
decizii, luate strict în interesul legii și neavând vreo influență asupra hotărârilor examinate,
Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către
celelalte instanțe, iar deciziile sale vor fi invocate în activitatea judecătorească pentru
soluționarea unor cauze. Astfel, se poate spune că deciziile ICCJ în cazul recursului în interesul
legii reprezintă un izvor formal de drept.