Sunteți pe pagina 1din 9

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești,
Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi
de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă
fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum
în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă
greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă-
vește de cel rău.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor Noştri şi ale tuturor
sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Amin.
Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta
rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici nu
pomeni fărădelegile noastre. Ci caută şi acum ca un milostiv şi ne mântuieşte pe noi de vrăjmaşii
noştri. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele
Tău chemăm.
Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce
nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului
creștinesc.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor
văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din
Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu
adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi
oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din
Fecioara Maria şi Sa făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a
îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru
Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu
Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi
viaţa veacului ce va să fie. Amin.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu 3
închinăciuni).
Psalmul 50 al lui David
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge
fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie, Unuia am greşit şi
rău înaintea Ta am făcut aşa, încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca
Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcat m-a născut maica mea. Că iată, adevărul
ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu
isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da
bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi
toate fărădelegile mele, şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept
înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel
Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege
căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui,
Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele
mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jerftă, Ţi-aş fi dat; arderile-de-
tot ne le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o
va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:
Harul ce izvorăşte din gură ta, cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izvorât râuri
de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei. Deci, învăţându-ne cu cuvintele tale,
părinte Efrem, ne-ai luminat calea către Hristos. Pentru această strigăm către tine: roagă-te
Dumnezeului nostru, să mântuiască sufletele noastre!
Condacul 1, glasul al 2-lea
Ceasul judecăţii mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, sfinte părinte Efrem, ca un iubitor de
linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele cuvioase. Pentru aceasta, preafericite, cel care
pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă, cu dragoste îţi cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte
Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Icosul 1
Copil erai şi ai văzut în vis ieşind din gura ta o viţă bine rodită şi a crescut şi a umplut întreg
pământul, iar, toate păsările cerului veneau şi se adăposteau în ea. Cu cât culegeau ciorchinii mai
mult, cu atât rodul viţei se înmulţea. Nu ne pricepem a te lauda după cuviinţă, părinte, însă tu,
primeşte cântarea noastră:
Bucură-te, că ai răsădit din pământul Nisibe;
Bucură-te, soarele prealuminos al sirienilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fugit de vorbirile cele vătămătoare de suflet;
Bucură-te, că din buzele tale cuvânt rău nu a ieşit;
Bucură-te, preacinstite, că ai avut tovarăşă bună fapta şi sârguinţa în osteneli;
Bucură-te, cunoscătorul dumnezeieştilor Scripturi;
Bucură-te, filosoful celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul cel dumnezeiesc al umilinţei;
Bucură-te, livada împodobită cu multe feluri de flori;
Bucură-te, nesecat izvor de lacrimi;
Bucură-te, focul cel nestins al umilinţei;
Bucură-te, prieten al faptelor bune;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 2-lea
Fugind de gâlceava lumească, sfinte, ai dispreţuit, vorbirile cele vătămătoare de suflet ale celor
de o vârstă cu tine şi căutând liniştea pustiei, te îndeletniceai cu citirea Sfintei Scripturi şi
împreună cu proorocul David ziceai: “Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult
decât mierea!” Astfel de laudă ai dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
De tânăr te-ai arătat ca o vită de vie cu rod însutit, iar învăţăturile tale la mare înălţime s-au
ridicat, ospătând cu îndestulare sufletele credincioşilor, dumnezeiescule Efrem, pentru aceasta
cântăm cu bucurie:
Bucură-te, că următor al Sfântului Episcop Iacob te-ai arătat;
Bucură-te, că în Nisibe te-a botezat şi de la el ai învăţat;
Bucură-te, slujitor al Bisericii edesenilor;
Bucură-te, cel blând şi smerit cu inima;
Bucură-te, că ai fost numit teologul plânsului;
Bucură-te, lira Duhului Sfânt;
Bucură-te, via cea mult roditoare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, floarea cu bună mireasmă;
Bucură-te, năstrapă a faptelor bune;
Bucură-te, iconomul cel bun şi credincios al darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător iscusit in faptă şi-n cuvânt;
Bucură-te, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetatorule!
Condacul al 3-lea
Părăsind patria în care te-ai născut, părinte, ai primit poruncă pentru închinarea la Sfintele
Moaşte şi îndemn pentru întâlnirea unui bătrân purtător de Dumnezeu, de la care să înveţi cele
spre folosul sufletului şi pentru aceea cântai lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Dorind diavolul să-ţi vâneze sufletul tău cel feciorelnic, te-a ispitit prin graiurile femeii
desfrânate, care dorea să te atragă spre păcat, însă tu, de Dumnezeu cugetatorule, cunoscând
meşteşugirile diavoleşti, i-ai fost ei dascăl pe calea mântuirii. Pentru aceasta noi, după vrednicie,
laude ţi-aducem ţie:
Bucură-te, că în cetatea Edesei, model de vieţuire ţi-ai căutat;
Bucură-te, că ai mulţumit femeii pentru folosul cuvintelor ei;
Bucură-te, că ai preamărit puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai câştigat sufletul femeii desfrânate;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
Bucură-te, cel ce pe leneşi îi ridici la pocăinţă;
Bucură-te, că duci de mâna pe cei ce se pocăiesc;
Bucură-te, un alt Eufrat care reverşi dogme înţelepte;
Bucură-te, rai frumos impodobitor;
Bucură-te, stâlp luminos al monahismului;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 4-lea
Iubitor de linişte fiind, te îndeletniceai cu postul, cu privegherea şi culcarea pe jos, iar pe toate
cele lumeşti le defăimai şi slava cea veşnică în fiecare zi o doreai, lui Dumnezeu cântai: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Te-ai arătat ca un alt Soare, purtătorule de lumină, trimiţând raze de învăţături până la marginile
lumii, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta, noi, nevrednicii, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, că ai urmat cărările Inaintemergătorului;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai făcut locaş Treimii;
Bucură-te, reazăm al sihaştrilor;
Bucură-te, părinte al fiilor pustiei;
Bucură-te, că prin plâns iarăşi ţi-ai dobândit fericirea;
Bucură-te, pentru că ai primit darul lacrimilor;
Bucură-te, cela ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos;
Bucură-te, sprijinitorul tuturor celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, gură elocventă;
Bucură-te, povăţuitorul călugărilor;
Bucură-te, că ai iubit comoara cerească, vieţuind pe pământ ca un înger;
Bucură-te, Eufratul cel gândit al Bisericii;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 5-lea
Dorind a primi cununa de la Mirele cel ceresc, ai lepădat toate, precum Apostolii, luptându-te ziua
cu foamea şi noaptea cu somnul, pentru toate acestea, Hristos-Domnul te-a răsplătit cu darul
vederii-înainte şi ţi-a descoperit taina celor viitoare. Toţi într-un glas strigăm Celui ce te-a
luminat pe tine: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Când nu te ocupai cu învăţatul creştinilor pentru a întări credinţa cea adevărată împotriva
păgânilor şi a ereticilor, te-ai dăruit cu umilinţă în slujba tuturor, ca un adevărat diacon,
asemenea lui Hristos, care s-a făcut pe Sine “slujitorul” nostru. După cuviinţă, cu dragoste şi
credinţă, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai fost rănit de dragostea Atotţiitorului;
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţătorul celor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ta a fost fără prihană;
Bucură-te, vrednicule de laudă;
Bucură-te, că te-ai arătat preacinstite ajutor şi în luptele cu vrăjmaşii;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi întunericul necunoştintei;
Bucură-te, că lacrimile tale au uscat noianul poftelor;
Bucură-te, că învăţăturile tale au secat izvoarele eresurilor;
Bucură-te, că nu ai dat somn ochilor tăi;
Bucură-te, locaşul Sfântului Duh;
Bucură-te, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 6-lea
Pe tine, moştenitorul Raiului şi luminoasă odrasla a Siriei, Cuvioase Efrem, cel mare în cuvânt şi în
smerenie adânc, te lăudăm, noi credincioşii. Că întru adevăr nevoindu-te cu multă râvnă pentru
Hristos, ai devenit rai care înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti, pentru aceasta Biserica într-un glas
cântă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Sufletul meu cel tulburat de furtuna gândurilor se apropie de izvorul lacrimilor tale, rugându-te a-
l curaţi cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine. Pentru aceasta, cu inima înfrântă şi
smerită îţi cânt cu cutremur:
Bucură-te, floare a pustiei cu bună mireasmă;
Bucură-te, izvor nesecat de învăţături;
Bucură-te, comoară înţelepciunii;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, îndrumător în descoperirile lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, povăţuitorul meu pe calea mântuirii;
Bucură-te, dătătorule de lumină;
Bucură-te, că ai rămas netulburat de vicleşugurile vrăjmaşului;
Bucură-te, că ai avut temelie credinţă statornică;
Bucură-te, cunoscătorul tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel care ne sui la cer prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 7-lea
Văzând Domnul adâncul smereniei tale, ţi-a dat ţie cuvânt cu putere multă, prin care ereticii s-au
ruşinat. Pentru aceasta grăim cântarea îngerească, adusă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Smerindu-te înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu, asemenea sfântului Ioan Gură-de-Aur, cel
deodată cu tine trăitor, în veacul de aur al creştinătăţii, nu ai primit, sfinte, darul preoţiei. Dar
Ştiutorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit aici, pe pământ, prietenia unor mari sfinţi:
Bucură-te, prieten al marelui Vasile, Capadocianul;
Bucură-te, că ai primit de la el darul diaconiei;
Bucură-te, că prin rugăciunile lui, elineşte ai vorbit;
Bucură-te, că deşi nu ştiai aceasta, harul Duhului Sfânt te-a umbrit şi astfel ai vorbit;
Bucură-te, bărbat între sirieni prea înţelept;
Bucură-te, îndelung-răbdătorule;
Bucură-te, cel ce ai avut dragoste pentru Maica Domnului;
Bucură-te, că prin cântări şi psalmi ai preamărit-o;
Bucură-te, cel ce în versuri ai teologhisit;
Bucură-te, dascălul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împodobit Biserica Sobornicească cu faptele tale;
Bucură-te, luceafărul prealuminos al Ortodoxiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 8-lea
Cel ce te-ai arătat Soare prealuminos al Bisericii, arată-ne pe noi, prin mijlocirile tale, luminoşi la
înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Cel ce ai fost izvor nesecat al lacrimilor, înmoaie inimile
noastre cele împietrite de viforul patimilor. Tu, cel ce ai fost focul dumnezeiesc al umilinţei,
aprinde în noi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, ca împreună cu tine să cântăm lui
Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
În viaţa ta pământească ai împlinit în toate voinţa Domnului nostru Iisus Hristos, părinte Efrem,
punându-ţi viaţa pentru semenii tăi, învăţând şi hrănind pe tot omul ce venea la tine, iar noi, cu
mare dragoste, grăim aşa:
Bucură-te, alesule între cuviosi;
Bucură-te, dulceaţa călugărilor;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că toată viaţă lui Hristos ţi-ai închinat-o;
Bucură-te, că mintea la cele cereşti ţi-ai ridicat;
Bucură-te, că rugător neîncetat te-ai arătat;
Bucură-te, liman al celor ce sunt în furtună;
Bucură-te, iubitorul şi slujitorul celor săraci;
Bucură-te, cel sărac în cele lumeşti, dar bogat în cele duhovniceşti;
Bucură-te, că ai năzuit la vistieriile cele dumnezeieşti;
Bucură-te, întărirea monahilor şi a mirenilor;
Bucură-te, bucuria cuvioşilor şi strălucirea pustnicilor;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 9-lea
Fiind plin de Duhul Sfânt şi neputând da glas mulţimii descoperirilor ce veneau de la Duhul, te
rugai: “Doamne, opreşte valurile harului Tău!”. Noi, însă, te rugăm, Preacuvioase Părinte Efrem,
nu trece cu vederea rugăciunile noastre, ci ne învredniceşte a-i cânta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Mintea, inima şi voinţa au oglindit voinţa Duhului, pe care ai revărsat-o asupra acestei lumi prin
imnele pe care le-ai cântat, versurile pe care le-ai scris, învăţăturile pe care le-ai rostit şi faptele
mâinilor tale, care au grăit. Exemplu pentru noi fiind, îţi cântăm ţie: Aliluia!
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, întâiul imnograf al Bisericii;
Bucură-te, că ai făcut din poezie, teologie;
Bucură-te, că ai cântat cu mare dragoste credinţa cea adevărată;
Bucură-te, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, lucrător iscusit al poruncilor Domnului;
Bucură-te, stâlpul Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, scriitor preaiscusit al sirienilor;
Bucură-te, mare învăţător al celor dumnezeieşti;
Bucură-te, fierbinte râvnitor al pustiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 10-lea
Cunoscând mai dinainte ceasul judecăţii, ai plâns, cu amar, părinte Efrem, devenind iubitor de
linişte şi iscusit învăţător al tainelor dumnezeieşti, vorbind pretutindeni despre judecată şi a doua
venire a lui Hristos. Învredniceşte-ne şi pe noi, aşadar, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 10-lea
Deşi ai dispreţuit lauda toată viaţa, nu putem ascunde ce Însuşi Stăpânul ne-a poruncit. Nu putem
ascunde sub obrocul tăcerii, viaţa ta preaminunată. De aceea te lăudăm, după putinţă, aşa:
Bucură-te, că viaţă multora în bine ai schimbat-o;
Bucură-te, bucuria noastră cea mult dorită;
Bucură-te, că pururea dobândim alinare prin rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce te pleci către plânsul inimii noastre;
Bucură-te, biruitorule în luptele cu diavolii;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, limanul celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că în rugăciune te-ai desfătat;
Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat;
Bucură-te, deşteptarea trândavilor;
Bucură-te, focul dumnezeiesc care faci să strălucească sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că toate le-ai răbdat pentru Hristos;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 11-lea
Dispreţuind haina de mare preţ a celui ce dorea să-ţi înfăşoare trupul după moarte, rău te-ai
mâhnit, că porunca ta a fost nesocotită, iar omul acela rănindu-se de diavol, lângă patul tău se
tânguia. Minunându-ne de aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Niciodată nu ai câştigat vreo avere pe pământ, făcându-te ascultător Bunului Împărat, care in
Evangheliile ucenicilor Săi, porunceşte: “Nimic pe pământ să nu câştigaţi!”. De aceea nu ai avut
nici un lucru cu patimă de acest fel. De aceea şi noi, preaiubite, grăim aşa:
Bucură-te, că în lacrimi şi suspine viaţa ta ai petrecut;
Bucură-te, că pururea ai fugit de gâlceava lumească;
Bucură-te, fericite părinte, că ai dispreţuit lauda;
Bucură-te, că scrierile tale sunt pline de pocăinţă;
Bucură-te, că totdeauna ai avut obrazul ud de lacrimi;
Bucură-te, părinte Efrem, că ai fost îngrozit de judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, suflet binecuvântat, împodobit cu fapte desăvârşite;
Bucură-te, proorocul sirienilor;
Bucură-te, podoabă de mare preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, sabia cea asupra ereticilor;
Bucură-te, al nostru rugător, către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubite, care prin lacrimile tale, pe Hristos ni-L aduci;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 12-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Părinte Efrem, ţi-ai încredinţat
sufletul tău în mâinile lui Hristos, ai trecut către locaşurile cele cereşti, unde stai împreună cu
toţi prietenii lui Dumnezeu, sfinţii, împreună cu care cânţi pururea lui Dumnezeu laudă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cunoscând sfârşitul acestei vieţi trecătoare, ai dat părintească porunca, celor de faţă, să nu fii
îngropat cu mare fast, ci simplu, în cimitirul săracilor, iar în loc de flori şi de miresme să-ţi
dăruiască rugăciunile lor. Ţie, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele celei de-a doua veniri a lui Hristos;
Bucură-te, că ai cunoscut mai dinainte ceasul judecăţii;
Bucură-te, că n-ai avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici arginţi, nici aur, nici vreo
avere pe pământ n-ai câştigat;
Bucură-te, că ai poruncit să fii îngropat simplu, lângă cei săraci;
Bucură-te, că nu ai râvnit haina de mare preţ;
Bucură-te, că ai mustrat pe cel ce a defăimat părinteasca porunca;
Bucură-te, cuvioase, că făcându-ţi milă, pe îndrăcit l-ai vindecat;
Bucură-te, alt cer pe pământ cu multe stele;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, izvor ce curge, cu multe feluri de ape;
Bucură-te, că ai înfrumuseţat cugetarea teologică;
Bucură-te, rai care pururea înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!
Condacul al 13-lea
O preaminunate părinte Efrem, cine va putea spune cu adevărat nevoinţele tale? Cu ce cuvinte de
laudă te vom cinsti pe tine, cel ce ai devenit casă Sfintei Treimi? Cuvintele noastre sunt prea
sărace, primeşte dar umila noastră cântare, ca împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!
(acest condac se zice de trei ori).
Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1
Rugăciune către Sfântul Efrem Sirul:
Prea Bunule Doamne, îţi mulţumim că pururea te îngrijeşti de noi! Tu faci să răsară soarele peste
cei buni şi peste cei răi şi faci să cadă ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, dar lumina
veşniciei Tale şi rourarea Prea Sfântului Tău Duh se pogoară totdeauna peste noi, prin Sfinţii Tăi
cei aleşi: ucenicii de peste veacuri, care pururea se roagă pentru noi. Primeşte, aşadar, şi
rugăciunile sfântului părinte al nostru, Efrem Sirul, care în viaţa pământească a împlinit în toate
voinţa Ta şi astfel a dobândit un loc în casa Ta, împreună cu sfinţii care din veac Ţi-au bineplăcut!
Binevoieşte, Preabunule, că şi noi, cei ce cinstim pe acest mare sfânt al Tău, prin ruga şi faptele
noastre, să cinstim împreună cu el, în împărăţia Ta, preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău:
al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!

S-ar putea să vă placă și