UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Facultatea de drept

Lucru individual la disciplina drept penal partea

speciala

TEMA
Natura juridica a faptei de santaj

Chisinau ,2023
INTRODUCERE

Libertatea unei persoane, atât cea fizică cât și cea psihică, este una dintre cele
mai importante valori în societatea contemporană, aspect aflat în legătură directă
cu dezvoltarea și promovarea tot mai intensă a drepturilor omului. În lipsa
libertății, omul nu își poate găsi afirmarea, nu poate gândi și nu poate acționa pe
baza dorințelor, părerilor și convingerilor personale. Mai mult decât atât, fără
libertate, chiar și existența altor drepturi ale omului (la viață, la viață privată, la
sănătate) poate fi derizorie și lipsită de conținut, aceste drepturi pierzându-și din
efectivitatea și substanța lor, neputând fi exercitate liber de către individ.

Astfel, libertatea apare ca o valoare fundamentală în viața oricărui om.

Libertatea de gândire și de acțiune presupune capacitatea persoanei de a acționa
după propria conștiință, fiind nevoie ca aceasta să fie protejată de acțiunile altor
persoane. Tocmai de aceea, incriminarea șantajului vine să protejeze această
libertate psihică a persoanei prin mecanismele dreptului penal.

Șantajul reprezintă o infracțiune naturală, comportamentul acesta este unul

înnăscut - de mici, copiii atunci când nu obțin ceea ce doresc, încep să plângă
pentru a-și convinge părinții, iar ulterior conformării părinților la conduita pe care
ei o urmăresc, încetează imediat plânsul. La fel, între copii, există
comportamentele de tipul „dacă nu mă lași și pe mine să mă joc te spun doamnei
educatoare/învățătoare” și multe astfel de exemple din acest registru. De asemenea,
șantajul e prezent și în viața de zi cu zi, în relațiile familiale (inclusiv sub forma
„șantajului emoțional”), în relațiile de muncă, comerciale, profesionale, sociale și
cu precădere în lumea politică.

Consider că fenomenul șantajului este în strânsă legătură cu fenomenul corupției,

șantajul de multe ori putând fi considerat soluția de rezervă, subsidiară în cazul în
care o persoană nu își tranzacționează funcția de bună voie, în schimbul unor
favoruri. Astfel, pentru că majoritatea oamenilor fac greșeli la un moment dat în
viața lor, greșeli care nu ar dori să devină obiectul unor informații publice, aceștia
devin șantajabili - orice persoană care obține acea informație putând să îi impună
persoanei respective un anumit comportament, în schimbul nedivulgării
informației. Cu cât acea informație este mai compromițătoare, cu atât este persoana
respectivă mai predispusă să cedeze șantajului. Mai mult decât atât, oamenii doresc
să își protejeze reputația și împotriva calomniei, astfel încât ar putea ceda și în fața
unor informații false în anumite circumstanțe. Din punct de vedere al rezultatului,
situațiile coincid: mituitorul/șantajistul obține ceea ce a urmărit, iar
drepturile/interesele statului sau ale altor persoane sunt vătămate.
Cu toate acestea, dacă conduita realizată de cel șantajat întrunește elementele de
tipicitate ale unei infracțiuni, acesta va răspunde penal, dacă nu va opera cauza
justificativă a constrângerii fizice sau morale .

Astfel, într-o societate ideală, toți oamenii și în special funcționarii, ar trebui să fie
atât incoruptibili, cât și neșantajabili. De asemenea, odată cu dezvoltarea
tehnologiei, s-au găsit și modalități noi de șantajare, în special în mediul online și
utilizând diverse practici. Au existat cazuri în care hackerii au preluat controlul
dispozitivelor personale ale unor victime (laptop-uri, smartphones, tablete, etc,
afișând pe ecranul acestora mesaje care conțineau amenințări că sistemul
informatic va rămâne criptat și nu vor putea fi recuperate datele dacă nu se plătește
o anumită sumă de bani cu titlu de răscumpărare.

Infracţiunea de şantaj în noul Cod Penal sancţionează acele fapte care restrâng
libertatea psihică a persoanei, în sensul că o determină prin constrângere fizică sau
psihică să facă acte pe care nu ar fi dorit să le efectueze, în scopul obţinerii în mod
injust a unui folos nepatrimonial sau patrimonial de cel ce exercită constrângerea
(dacă folosul pe care îl urmăreşte autorul constrângerii este un folos patrimonial
fapta va fi sancţionată mai sever).

Faptele descrise în art. 189 din Codul Penal al Republicii Moldova se înscriu în
categoria infracţiunilor contra libertăţii persoanei, sancţionând conduite ilicite ce
implică lezarea libertăţii fizice sau psihice a persoanei şi, uneori, chiar şi
integritatea fizică a persoanei atunci când sunt implicate şi violenţe fizice.

Sub incidenţa şantajului intră toate formele de constrângere care au ca rezultat

determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârşite
în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru
altul, indiferent de acţiunile sau inacţiunile constrângerii.

Această infracţiune are două variante asimilate, putând fi săvârşită în două

modalităţi alternative. Prima constă într-o acţiune de constrângere fizică (orice act
prin care se înfrânge rezistenţa fizică a celui agresat) sau morală (un act de natură
să inspire temerea că, pe viitor, ea sau o persoană apropiată urmează să suporte un
rău) de natură să inducă o stare de temere (deoarece numai în felul acesta fapta
aduce atingere libertăţii morale a persoanei); constrângerea implică determinarea
victimei să dea să facă /să nu facă sau să sufere ceva (un prejudiciu material sau
moral, indifernt dacă pretenţia făptuitorului a fost sau nu satisfăcută de persoana
constrânsă).

În cazul variantei asimilate a infracţiunii, latura obiectivă poate consta într-o

ameninţare cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare
pentru persoana ameninţată sau pentru un membru al familiei acesteia, care poate
aduce atingere onoarei, demnităţii, reputaţiei persoanei la care se referă.

Prin eliminarea circumstanţierii constrângerii ca fapta să fie comisă prin violenţă

sau ameninţare, legiuitorul a urmărit să includă sub influenţa constrângerii şi
anumite comportamente care nu sunt incriminate, cum ar fi injuriile repetate sau
chiar anumite fapte cu caracter contravenţional.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea de şantaj se poate comite numai cu intenţie,

făptuitorul săvârşind fapta cu scopul de a dobândi în mod injust un folos
nepatrimonial/patrimonial pentru sine sau pentru altul; acest poate proveni şi de la
o terţă persoană, nu numai de la cel constrâns, scopul prevăzut de lege fiind
dobândirea folosului şi nu lezarea victimei.

Consumarea infracţiunii de şantaj are loc în momentul exercitării acţiunii de

constrângere, când se produce şi urmarea socialmente periculoasă constând în
încălcarea libertăţii morale a victimei. În jurisprudenţă s-a conturat opinia conform
căreia rezistenţa victimei la presiunile agresorului sau, dimpotrivă, satisfacerea
pretenţiilor acestuia nu va influenţa momentul consumativ al infracţiunii.

Un exemplu relevant în acest sens este cazul bine-cunoscut al unor

dezvoltatori din Chisinau , şantajaţi şi obligaţi să achite taxă de protecţie pentru a-
şi putea finaliza proiectele. În acest dosar se fac cercetări privind activitatea unui
grup infracţional organizat cercetat pentru şantaj şi lipsire de libertate. Faptic,
liderul grupului infracţional îi trimitea pe ceilalţi membri ai grupării pe şantiere,
pentru a intimida oamenii de afaceri şi pentru a le impune să se întâlnească cu el.
În timpul întâlnirii, el recurgea la ameninţări cu blocarea proiectelor şi cerea bani
pentru a le permite dezvoltatorilor să îşi continue lucrările de construcţie. Dacă
dezvoltatorul imobiliar refuza să se întâlnească cu liderul ori nu accepta taxa de
protecţie impusă, membrii grupului infracţional mergeau pe şantiere şi ameninţau
angajaţii. Cu alte cuvinte, în acest caz şantajul se săvârşea în forma faptului
consumat, indiferent dacă fiecare dezvoltator remitea sau nu sumele pretinse.

De asemenea, trebuie menţionat că norma de incriminare sancţionează modul

injust în care se urmăreşte obţinerea folosului de către făptuitor; prin urmare, există
infracţiunea de şantaj şi atunci când folosul i s-ar fi cuvenit făptuitorului (era unul
just dacă îl obţinea pe o cale licită).

Într-o speţă recentă, DNA a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a trei bărbaţi, unul dintre ei administrator al unor societăţi comerciale,
suspectaţi de infracţiuni de şantaj (comise în forma autoratului şi a complicităţii),
lipsire de libertate în mod ilegal, loviri şi alte violenţe.
Faptic, în contextul unui presupus litigiu comercial, unul dintre bărbaţi ar fi
ameninţat cu acte de violenţă la adresa unui om de afaceri (persoană vătămată), a
soţiei acestuia, dar şi a angajaţilor societăţii pe care acesta o administra, pentru a
renunţa la o parte din profitul obţinut ca urmare a executării unor lucrări specificate
într-un contract. Deşi nu era parte în contractul respectiv, în sprijinul acţiunilor
sale, inculpatul a justificat faptul că el ar fi fost cel care "i-a dat lucrarea" omului
de afaceri. Ca
urmare a acestor ameninţări, persoana vătămată a fost forţată să renunţe în favoarea
unei alte societăţi controlate de inculpat la suma totală de 1.672.295 lei
(reprezentând preţul lucrărilor efectuate), la restul de lucrări pe care le mai avea de
executat în cadrul contractului respective.