Plumb

de George Bacovia
-poezie simbolistă, apariție:1916-

 Simbolismul este curentul literar care apare la sfârșitul secolului XIX, în Franța, ca
reacție împotriva romantismului, parnasianismului și naturalismului. Simboliștii exprimă, prin
intermediul simbolurilor și valențelor muzicale, trăiri; astfel limbajul este aluziv. Precursorul
simbolismului românesc este Alexandru Macedonski.El teoretizează această orientare, însă
poezia sa nu este în totalitate simbolistă.Cele mai semnificative trăsături ale simbolismului sunt:
prezența simbolului, a corespondența dintre planul interior și cel exterior, sinestezia,
muzicalitatea versurilor, temele și motivele predilecte, cromatica , prezența litemotivului.
 Poezia simbolistă „Plumb” deschide volumul cu același titlu, apărut în anul 1916,
definindu-l în totalitate.
 Titlul poeziei este simbolul „plumb”, ce comportă multe semnificații, fiind un metal , un
element anorganic, ce se traduce prin lipsa de viață.Caracteristicile acestui metal ascund diverse
interpretări. Astfel, greutatea conturează apăsarea sufletească a poetului, maleabilitatea-
instabilitatea, culoarea gri – tristețea , angoasa și monotonia, toxicitatea-ideea morții.
 Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsita de aspirații și
artificială. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecția universului
interior, de un tragism asumat cu luciditate.
 Textul este structurat în două catrene construite pe baza lexemului „plumb”, care este
reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe corespund celor două planuri ale
realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de cimitir și de cavou și relitatea interioară,
subiectivă, simbolizată de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el
condiționat de natura mediului.
 Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei, prin mărcile lexico- gramaticale de
persoana I: verbe-„stam” „am început”,adjectiv posesiv- „(amorul) meu”.
 Prima strofă surprinde elemente ale cadrului spațial închis , apăsător, sufocant, în care
eul liric se simte claustrat, cavoul simbolizând universul interior, și în care mediul înconjurător a
căpătat greutatea apăsătoare a plumbului.Elementele decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”
„funerar vestmânt” „flori de plumb” „coroanele de plumb”, ce reprezintă artificii funerare de
duzină, tipice pentru mica burghezie de provincie.Repetarea epitetului „de plumb” are multiple
sugestii, insistând asupra existenței mohorâte, anoste, lipsită de transcendență sau de posibilitatea
înalțării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumusețe („florile”), este marcată
de împietrire.Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale
morții: „Și scârțâiau coroanele de plumb”.
 Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia nocturnului.
 Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea
afectivității: „Dormea întors amorul meu de plumb”.Cuvântul „întors” constituie misterul
poeziei.Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu fața spre apus.
‚Aripile de plumb” presupun un zbor în jos, căderea surdă și grea, moarte. Încercarea de salvare
este iluzorie: „Și-am început să-l strig”.
 Elementele naturii primordiale sunt , în poezie, frigul și vântul , care produc disoluția
materiei. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stam singur”,
care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate sufletească. Înstrăinarea,
împietrirea, izolarea, privirea în sine ca într-un străin se circumscriu esteticii simboliste.
 La nivel fonetic , cuvântul „plumb” cuprinde o vocală închisă de câte doua consoane
„grele”, ceea ce sugerează o închidere a spațiului.În restul poeziei predomină vocalele o,i,u, dând
sentimentul golului existențial, al vidului lăuntric.În ceea ce privește prozodia, „Plumb” are o
construcție riguroasă, care sugerează prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă
îmbrățișată și măsura fixă de 10 silabe.
 La nivel morfologic, se observă prezența verbelor , în marea lor majoritate statice.
Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, prezența unei stări de angoasă :
„dormeau” „stam” „era” „scârțâiau” „atârnau”. Verbele statice la imperfect sunt așezate cu
precădere la începutul de vers , iar acelor verbe cărora nu le este atestată staticitatea în dicționar,
li se reduce intensitatea mișcării. Cele două verbe , la perfect compus- „am început”- și, respectiv
, la conjunctiv- „să strig”, sugerează disperarea poetului atunci când constată ca universul
înconjurător este cuprins de atmosfera sumbră a morții. Adverbul „adânc” așezat lângă verbul
„dormeau” sugerează somnul veșnic, moarte. Apropierea dintre somn și moarte este clasică, atât
datorită nemișcării pe care ambele stări o presupun, cât și faptului ca ambele constituie o rupere
de lumea reală.
 La nivel lexical , se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morții:
sicriu, cavou, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect monotonia.
 La nivel stilistic , se subliniază prezența simbolului central-„plumb”, asociat
metaforelor: „flori de plumb” „coroanele de plumb” „aripile de plumb”- și expresivitatea
epitetului din versul „Dormea întors amorul meu de plumb”.
 Poezia „Plumb” de George Bacovia este o capodoperă a literaturii, încadrată în
estetica simbolistă, prin atmosferă, muzicalitate,cromatică, folosirea simbolului și zugrăvirea
stărilor sufletești de angoasă.