Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 1

1. Clasificați materialele după structură și precizați câteva caracteristici despre ele,

precum și câte un exemplu pentru fiecare tip de material.
R: După structură, materialele se împart în:
- Materiale unitare = formate prin același tip de legătură (ex: metalele)
- Materiale compozite = se obțin din mai multe componente, fiecare având
proprietăți individuale bine determinate, dar trebuie ca proprietățile materialului
compozit să fie superioare celor ale fiecărui component luat separat (ex: beton,
mortar)
- Materiale asociate = alcătuite din mai mulți componenți, dar fiecare component își
păstrează individualitatea proprie și îndeplinește un rol bine determinat (ex: beton
armat)

2. Enumerați cele 6 proprietăți fizice ale materialelor.

R: Cele 6 proprietăți fizice ale materialelor sunt:
- Densitățile
- Volumul de goluri
- Compactitatea
- Porozitatea
- Comportarea la apă
- Rezistența la îngheț-dezgheț

3. Alegeți formula corectă, corespunzătoare volumului de goluri:

ρ a− ρ g
a) V g = *100 (%)
ρa
ρg
b) V g= *100 (%)
ρa
ρ−ρ g
c) V g= *100 (%)
ρ
ρa
d) V g = *100 (%)
g

ρ a− ρ g
R: a) V g= *100 (%)
ρa

4. Definiți higroscopicitatea și scrieți un exemplu.

 R: Higroscopicitatea reprezintă proprietatea materialelor hidrofile de a absorbi umiditatea
atmosferică (ex: lemnul = material hidrofil = material higroscopic, care absoarbe umiditatea din
mediu și care își modifică proprietățile).

5. Prezentați efectul de gelivitate (rezistența la îngheț-dezgheț).

R: Gelivitatea reprezintă proprietatea materialului de a-și conserva proprietățile fizico-
mecanice sub acțiunea efectului expansiv al apei care îngheață în pori, capilare sau microfisuri.

6. Clasificați forțele care acționează asupra materialelor de construcții.

R: Asupra materialelor de construcții acționează forțe care se numesc încărcări, sarcini,
acțiuni. Acestea pot fi:
- permanente (masa unui pod)
- temporare (constau în acțiunea vântului, a zăpezii)
- excepționale (cele produse de calamități: cutremure, inundații).

7. Definiți rezistența la compresiune.

R: Rezistența la compresiune reprezintă oponența materialului față de strivire. Aceasta se
apreciază prin efort unitar, ca fiind: raportul dintre forța interioară de interacțiune a atomilor
situați de o parte și de alta a suprafeței și unitatea de arie.

8. Precizați relația rezistenței la încovoiere corespunzătoare betonului.

3 ,5 F∗l
R: f i= * 2
4 b∗h

9. Enumerați deformațiile de structură și precizați tipul materialelor în care sunt

evidențiate aceste deformații.
R: Deformațiile de structură sunt:
- elastice, care apar în cazul solidelor cristaline fără defecte structurale
- plastice, care apar în solide amorfe nestructurate
- vâscoase, care apar în materialele care conțin geluri

10. Menționați principalii 2 factori care determină rezistența unui material, precum și cele
3 tipuri de rezistențe care caracterizează materialul în funcție de natura solicitărilor.
R: Rezistența unui material este determinată de structura materialului și de natura
legăturilor care se găsesc în interiorul acestuia. În funcție de natura solicitărilor la care este supus
materialul, acesta se caracterizează prin:
- rezistența la compresiune,
- rezistența la întindere,
- rezistența la încovoiere.
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 2

1. Ce este bitumul?
R: Bitumul este un material organic cu structură coloidală, natural sau de fabricație, de
culoare de la brun la negru, cu proprietăți liante și hidroizolatoare.

2. Precizați care este materia primă a bitumului de fabricație și definiți cei doi subproduși
care se obțin în urma distilării acestuia.
R: Materia primă a bitumului de fabricație este petrolul, din care se obțin ca subproduși
gudroanele și smoala. Gudroanele sunt subproduse vâscoase rezultate din distilarea uscată a
petrolului, cărbunelui sau a uleiurilor minerale, iar smoala este un subprodus solid rezultat din
distilarea gudroanelor.

3. De ce compoziția chimică a bitumurilor este foarte complexă?

R: Compoziția chimică a bitumurilor este foarte complexă, deoarece bitumurile conțin
hidrocarburi din toate clasele, precum și derivați ai hidrocarburilor cu oxigen, sulf, azot, metale
grele (titan, cobalt), și conțin compuși cu grad de polimerizare <10, ce poartă denumirea de
oligomeri (compuși macromoleculari).

4. Precizați ce presupune dizolvarea selectivă a bitumului și prezentați solvenții și

substanțele care se dizolvă în aceștia, întâlnite în cadrul metodei împărțirii în patru grupe.
R: Dizolvarea selectivă presupune dizolvarea într-un solvent a bitumului. În cadrul
metodei împărțirii în patru grupe se folosesc următorii solvenți:
- eterul de petrol, în care se dizolvă petrolenele din bitum
- tetraclorura de carbon, în care se dizolvă maltenele
- sulfura de carbon, în care se dizolvă asfaltenele
- sulfura de carbon, în care rămâne fracțiunea foarte densă, insolubilă, formată din
carbene și carboide.

5. Definiți petrolenele și menționați proprietățile acestora.

R: Petrolenele sunt uleiuri asemănătoare lubrifianților minerali, formate din hidrocarburi
naftenice policiclice, alcani și derivați ai hidrocarburilor cu sulful. Masa moleculară a
hidrocarburilor este cuprinsă între 240 și 800 de unități de masă, iar raportul dintre carbon și
hidrogen este cuprins între 0,55 și 0,65, fiind hidrocarburi bogate în hidrogen.
 6. Prezentați structura bitumului și dependența acesteia de temperatură.
R: Bitumul are structură coloidală, indiferent de temperatura și de starea în care se
găsește. Acesta poate fi sol cu dispersoizi liofili sau sol cu dispersoizi liofobi, la temperatură
ridicată. La temperaturi mai mari de 140°C, solii devin nemicelari. Micela se desface, rămânând
astfel doar nucleul, iar sistemul devine foarte fluid, având particulele foarte mici. La temperaturi
medii, bitumul poate fi sol-gel, iar la temperaturi scăzute bitumul are comportare de gel.

7. Prezentați starea de gel a bitumului.

R: Gelurile se formează din particule anizodiametrice (particule alungite), care, cu
scăderea temperaturii la bitum, acestea se leagă între ele formând geluri, în care mediul de
dispersie este solid, reprezentat de asfaltene, carbene și carboide, iar dispersoidul este reprezentat
de dispersie de maltene în petrolene. Atunci când bitumul vine în contact îndelungat cu oxigenul
și cu radiațiile solare, legăturile fizice dintre particule se transformă în legături chimice, și anume
punți de oxigen. Are loc procesul de îmbătrânire a bitumului, care își pierde proprietățile
elastoplastice și devine sfărâmicios.

8. Definiți punctul de picurare și punctul de înmuiere.

R: Punctul de picurare reprezintă temperatura la care dintr-o instalație standard cade
prima picătură de bitum. Punctul de înmuiere reprezintă temperatura la care într-o instalație
standard, sub o încărcare standard, bitumul capătă o deformație standard.

9. Enumerați proprietățile fizice ale bitumului.

R: Proprietățile fizice ale bitumului sunt:
- densitatea
- intervalul de plasticitate
- consistența
- ductilitatea
- stabilitatea la încălzire
- puritatea

10. La ce se referă noțiunile de adeziune și adezivitate a bitumului?

R: Adeziunea se referă la tensiunea interfacială dintre solid și fluid, solidul fiind
reprezentat de agregat, iar fluidul fiind bitumul. Adezivitatea se referă la adeziunea bitumului
față de suprafața solidelor, dar în prezența apei. Această proprietate caracterizează bitumul în
relația cu mediul umed, tocmai datorită incompatibilității dintre ele.
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 3

1. Definiți reologia și precizați elementele determinante ale proprietăților reologice.

R: Reologia este știința care studiază modificările proprietăților în funcție de modificările
structurale. Structura bitumului se modifică permanent, în funcție de temperatură și de încărcări.
Proprietățile reologice sunt determinate de: vâscozitate, elasticitate, plasticitate și tixotropie.

2. Ce este tixotropia? Dați exemplu de o măsură pentru reducerea influenței acesteia

asupra bitumului.
R: Tixotropia este determinată de structura gelică și reprezintă transformarea reversibilă
izotermă din gel în sol sub acțiunea unor factori de natură mecanică. Pentru reducerea tixotropiei
bitumul se filerizează, adică în structură se introduce un filer.

3. Prezentați cele trei tipuri de deformații care apar asupra bitumului.

R: Cele trei tipuri de deformații care apar asupra bitumului sunt:
- deformațiile elastice, care apar sub efort de scurtă durată și cresc cu scăderea
temperaturii;
- deformațiile plastice, care apar la temperaturile ridicate până sub punctul de
picurare;
- curgerea lentă, care este o deformație plastică continuă, apare la eforturi mari, ce
acționează timp îndelungat asupra materialului și este determinată de structura
gelică.

4. Prezentați influența provenienței bitumului asupra duratei apariției îmbătrânirii

acestuia.
R: Durata apariției îmbătrânirii depinde de proveniența bitumului. Astfel, bitumurile
naturale îmbătrânesc mai repede decât cele fabricate, deoarece cele din petrol rezistă mai bine la
îmbătrânire, fiindcă la fabricare au fost deja oxidate elementele care puteau lega mai ușor oxigen
și astfel puteau îmbătrâni bitumul.

5. Enumerați materialele pe bază de bitum.

R: Materialele pe bază de bitum sunt:
- bitumul: simplu și aditivat
- emulsiile bituminoase: anionice și cationice
- suspensii de bitum filerizat (SuBiF)
- masticuri: pentru lucrul la cald și pentru lucrul la rece
 - soluții: bitum tăiat (cutback)

6. Definiți noțiunea de aditiv și menționați motivele pentru care bitumul se aditivează.

R: Aditivul este un material ce se adaugă în cantități mici pentru corectarea unor
proprietăți ale materialului de bază. Procentul de aditiv este de până la maxim 10%. Bitumul se
aditivează pentru a mări adeziunea și adezivitatea, lărgirea intervalului de plasticitate, corectarea
tixotropiei și întârzierea îmbătrânirii.

7. Precizați ce sunt soluțiile de bitum, modul de obținere și procesul de întărire al

acestora.
R: Soluțiile de bitum sunt sisteme coloidale de tip sol de bitum în solvenți organici
volatili, precum benzina grea. Acestea se obțin din bitumuri care conțin substanțe aromatice.
Solventul utilizat trebuie să fie cât mai puțin toxic și inflamabil. Întărirea soluțiilor se face prin
evaporarea solventului, în urma căreia, pe suprafața pe care s-a aplicat soluția de bitum, se
formează o peliculă de bitum.

8. Prezentați întărirea emulsiilor cationice.

R: Întărirea emulsiilor cationice se face prin ruperea emulsiei și precipitarea bitumului pe
suport, operație ce decurge instantaneu, și prin evaporarea apei, care are loc cu viteză mai mare
decât în cazul emulsiei anionice.

9. Cum se obțin suspensiile bituminoase filerizate (SuBiF)? Care sunt proprietățile

acestora?
R: SuBiF se obține prin omogenizarea energică a bitumului topit cu pastă de var gras și
apă. Hidroxidul de calciu funcționează ca emulgator, dar și ca filer. Materialul se prezintă ca o
pastă de culoare maro închis, aderă pe suporturi umede de natură acidă sau bazică și se întărește
prin evaporarea apei, motiv pentru care se aplică în straturi subțiri pentru a da timp de evaporare
apei.

10. Prezentați masticurile.

R: Masticurile sunt bitumuri filerizate. După utilizare se clasifică în:
- masticuri pentru lucrul la cald, care sunt un amestec de bitum și filer
- masticuri pentru lucrul la rece, care sunt emulsii sau SuBiF și filer
Filerul utilizat poate fi granular sau fibros (fibre celulozice sau de sticlă).
Masticurile sunt utilizate pentru tratarea rosturilor dintre plăcile de beton.
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 4

1. Prezentați compoziția chimică elementară a lemnului.

R: Lemnul se caracterizează prin compoziție chimică elementară și anume:
- carbon: 49%
- hidrogen: 6.3%
- oxigen: 44%
- azot și oligoelemente: în cantități mici

2. Prezentați microstructura și macrostructura lemnului.

R: Din punct de vedere al microstructurii, lemnul este format din celulă, cu membrană,
citoplasmă și nucleu. Macrostructura lemnului este dată de inelele anuale care sunt formate din
lemn de primăvară (mai afânat) și lemn de toamnă (mai compact).

3. Menționați factorii care determină proprietățile lemnului.

R: Factorii care determină proprietățile lemnului sunt:
a) Natura organică
b) Esența (clasa din care face parte):
- foioase
- rășinoase
c) Direcția pe care se măsoară proprietățile:
- axial
- radial
- tangențial
- paralel / perpendicular pe fibre
d) Umiditatea lemnului:
- apă chimic legată: 1-3%
- apa de higroscopicitate: 25-35% (apă de adsorbție)
- apa liberă: restul până la 100% (apa care circulă prin structura lemnului)

4. La ce se referă proprietatea de higroscopicitate a lemnului? Care este clasificarea

materialelor din lemn în funcție de coeficientul de conductivitate termică?
R: Prin higroscopicitate înțelegem faptul că lemnul este un material hidrofil, ce absoarbe
vaporii de apă din atmosferă și astfel se modifică proprietățile lemnului. În funcție de
coeficientul de conductivitate termică, materialele din lemn se clasifică în:
- materiale calde (λ < 0,29), materiale izolatoare
- materiale reci (λ > 0,29), materiale conductoare
 5. Care sunt proprietățile mecanice ale lemnului? Care sunt factorii de care depind
acestea?
R: Proprietățile mecanice ale lemnului sunt reprezentate de rezistențe și deformații și
depind de:
- esență
- umiditatea de absorbție (apa de higroscopicitate)
- direcția pe care se măsoară proprietățile
- defectele structurale
- modul cum acționează forța

6. Prezentați dependența durabilității de rezistența la putrezire, precum și metodele

utilizate pentru mărirea durabilității lemnului.
R: Durabilitatea lemnului este determinată de rezistența la putrezire, cauzată de atacul
biologic al unor ciuperci xilofage (fungi). Acestea produc substanțe acide cu pH < 2. Pentru
mărirea durabilității lemnului se folosesc metode legate de transport și depozitare sau metode
directe de protecție, precum fungicizarea, care reprezintă tratarea cu substanțe chimice.
Substanțele fungicide sunt substanțe anorganice sub formă de soluții de electroliți sau substanțe
organice.

7. Când se atinge punctul de aprindere, respectiv de inflamabilitate? Cum se pot ridica

aceste puncte?
R: Punctul de aprindere se atinge la circa 200°C, atunci când gazele degajate din lemn se
aprind în prezența unei flăcări. Punctul de inflamabilitate intervine la o temperatură de circa
300°C, când gazele, împreună cu lemnul, se autoaprind. Pentru ridicarea acestor puncte, lemnul
se ignifughează, adică se impregnează cu diferite substanțe, precum silicat de sodiu, borax,
clorură de amoniu, fosfat de amoniu sau sulfat de amoniu.

8. Din ce grupă de materiale lemnoase face parte cheresteaua? Cum este produsă aceasta?
Enumerați ce alte materiale sunt realizate din cherestea.
R: Cheresteaua face parte din grupa materialelor semifabricate și este rezultată din
bușteni, prelucrați prin operații de debitare, tăiere și tivire. Din cherestea se fabrică: grinzi,
dulapi, rigle, scânduri, șipci.

9. Ce este furnirul? Precizați operațiile de obținere a acestuia, precum și modul de

obținere al panelurilor.
R: Furnirul se obține numai din lemn de foioase. El reprezintă foi cu grosimi cuprinse
între 0.1 și 8 mm, obținute prin operații de derulare, când se obțin furnire de bază (baza pe care
se așează furnirul decorativ) și prin operații de decupare. Panelurile se obțin din șipci îmbinate cu
adeziv și acoperite cu foi de furnir sau placaj. Ele substituie cheresteaua.
 10. Definiți materialele lemnoase cu structură și compoziție modificată.
R: Materialele lemnoase cu structură și compoziție modificată sunt materialele care
valorifică superior masa lemnoasă care nu are ca destinație materialele de construcții.
Compoziția chimică se modifică prin impregnarea materialului de bază lemnos cu compuși
macromoleculari de tip rășini fenol-formaldehidice, ureo-formaldehidice sau melaminice.
Structura se modifică prin presare la cald.
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 5

1. Prezentați modul de obținere al plăcilor de așchii lemnoase și al plăcilor de fibre

lemnoase.
R: Plăcile de așchii lemnoase (PAL) sunt obținute din așchii, de regulă de rășinoase,
impregnate și liate cu rășini fenol-formaldehidice sau ureo-formaldehidice cu substanțe ignifuge
și hidroizolante. Plăcile de fibre lemnoase (PFL) sunt obținute din fibra lemnoasă fabricată prin
defibrare mecanică sau chimică, iar masa lemnoasă se omogenizează cu rășini și se presează la
cald.

2. Prezentați structura metalelor tehnice.

R: Metalele tehnice au structură cristalin grăunțoasă, în care grăunții sunt separați între ei
prin substanțe ce tind să devină amorfe, astfel apare zona de amorfizare. Fiecare grăunte cristalin
este un cristal de sine stătător. Cristalele metalice sunt formate din rețele metalice, care sunt
formate la rândul lor din ioni pozitivi și atomi legați cu legături metalice între ei.

3. Alegeți varianta corectă:

Metalele cristalizează în sistemele de cristalizare:
a) cubic, romboedric, tetragonal;
b) hexagonal, monoclinic, cubic;
c) cubic, hexagonal;
d) triclinic, tetragonal, romboedric.
R: c)

4. Prezentați fenomenul de ecruisaj.

R: Metalele cu structură cristalin grăunțoasă (reale) conțin, în grăunții cristalini, defecte
care se înmulțesc la limita de separare dintre grăunți. Sub acțiuni exterioare, dislocațiile existente
în grăunți se deplasează și, când ajung la limita de separare dintre grăunți, acestea se blochează
acolo. Apar modificări ale proprietăților metalului real față de monocristal. Dacă conținutul de
defecte este mic, se blochează alunecarea planurilor structurale cristalografice astfel încât
metalul se deformează mai greu. Așadar fenomenul poate fi însoțit de o durificare a metalului, ce
poartă denumirea de ecruisaj.

5. Cum se studiază rezistența la tracțiune a metalelor în funcție de defectele structurale?

R: Rezistența la tracțiune se studiază pe baza curbelor caracteristice efort-deformație
astfel:
a) metalul are o ușoară deformație elastică, urmată de o rupere casantă, pentru
materiale fără multe defecte;
 b) între efort și deformație există proporționalitate (conform legii lui Hooke), urmată
de curgerea materialului și apoi de rupere, pentru materiale ductile.

6. Ce este tenacitatea metalelor și prin ce metode se poate determina măsura acesteia?

R: Tenacitatea este capacitatea metalului de a acumula energie înainte de rupere, pe care,
la un moment dat, o poate transforma în lucru mecanic și poate reveni la forma inițială. Măsura
tenacității este reziliența, care se determină pe corpuri speciale prin rezistența la rupere, utilizând
două metode: metoda Charpy și metoda Messenger.

7. Definiți proprietatea de aliere a metalelor și menționați principiul pe care se bazează

aceasta, precum și cele două situații care apar.
R: Alierea permite ca, dintr-un număr mic de elemente metalice, să se poată obține un
număr infinit de aliaje. Capacitatea metalelor de a forma aliaje se bazează pe proprietatea lor ca
în stare de topitură să formeze întotdeauna sisteme omogene. La solidificarea topiturilor, în
funcție de metal pot apărea două situații distincte:
1) să se păstreze omogenitatea, rezultând aliaje soluții solide, de component A în
component B sau de component B în component A;
2) să nu se păstreze omogenitatea, pentru solide eterogene, rezultând aliaj amestec
fizic de cristale, cu structură cristalin grăunțoasă, dar fiecare component își formează grăunții
proprii.

8. Clasificați aliajele soluții solide după structură.

R: După structură, aliajele soluții solide pot fi:
- de substituție, în care constituenții A și B formează o rețea comună, ocupând
nodurile rețelei;
- de interstiție, în care rețeaua de bază o formează un component, iar celălalt, mai
mic, se așează în interstiții.

9. Definiți aliajul eutectoid.

R: Aliajul eutectoid este un aliaj amestec fizic de cristale, format prin dezomogenizarea
aliajelor soluții solide. El are o compoziție bine determinată și o structură foarte fină, care îi
permite să aibă proprietăți de substanță cristalină pură, având punct fix de topire.

10. Precizați cu ce se deosebește aliajul eutectic de celelalte aliaje amestec fizic de

cristale, având în vedere diagrama de echilibru termic fazal cu eutectic.
R: Pentru fiecare aliaj există o temperatură proprie de solidificare, sfârșitul de solidificare
pentru toate aliajele are loc la aceeași temperatură, sub formă de palier. În multitudinea de aliaje
care se pot forma, există unul singur care are compoziție ca un solid pur, având punct fix de
solidificare (topire), și anume aliajul eutectic. Punctul de solidificare al acestuia coincide cu
sfârșitul de solidificare al tuturor aliajelor din sistem (este cel mai jos punct de solidificare).
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 6

1. Precizați ce determină durabilitatea metalelor, precum și metodele prin care metalele

trec în stare ionică.
R: Durabilitatea metalelor este limitată și este determinată de procesele de coroziune.
Metalele se distrug datorită instabilității lor termodinamice, starea stabilă a metalelor fiind starea
ionică. Trecerea metalelor în stare ionică sau în stare de compuși chimici are loc ca urmare a
unor reacții în sistem eterogen solid - fluid sau ca urmare a unor reacții redox (cu schimb de
electroni).

2. Cum se desfășoară coroziunea chimică a metalelor?

R: Coroziunea chimică a metalelor se desfășoară pe baza mecanismului eterogen solid-
fluid din care rezultă compuși. Nu apar reacții redox. Se desfășoară în gaze uscate sau în soluții
sau topituri de neelectroliți (substanțe care nu disociază).

3. Cum se formează micropilele și macropilele galvanice?

R: Micropilele galvanice se formează la aliajele amestec fizic de cristale, unde
componenții aliajului A și B au potențiale diferite de ionizare și între ei poate să se formeze o
micropilă galvanică, datorită acestei diferențe de potențial. Macropilele galvanice se formează
între două metale cu potențial diferit de ionizare sau se mai pot forma între un metal cu o
anumită structură și același metal cu structură modificată.

4. Enumerați factorii care influențează viteza de coroziune a metalelor.

R: Viteza de coroziune este influențată de:
- natura participanților metal – mediu
- natura produșilor de reacție
- temperatura
- presiunea (la gaze)
- oxigenul
- deplasarea mediului din jurul metalului
- pH-ul mediului

5. Enunțați afirmația lui Nernst de la care pleacă mecanismul coroziunii electrochimice și

menționați cazurile care apar între presiunea osmotică a soluției și presiunea de dizolvare a
metalului.
R: Mecanismul coroziunii electrochimice pleacă de la următoarea afirmație a lui Nernst,
și anume: Un metal scufundat în soluție are tendința de a trimite ioni în soluție. Apare astfel așa-
numita tensiune de dizolvare. Între presiunea osmotică a soluției și presiunea de dizolvare a
metalului apar următoarele cazuri:
 1) când presiunea de dizolvare este mult mai mică decât presiunea osmotică, metalul
rezistă la coroziune pentru că presiunea osmotică blochează dizolvarea metalului;
2) când presiunea de dizolvare este mult mai mare decât presiunea osmotică, metalul se
corodează (metal activ).

6. Menționați cele două condiții de formare ale macropilei galvanice.

R: Condițiile de formare ale macropilei galvanice sunt:
1) Existența a două metale (Me1, Me2). Tensiunea de dizolvare pentru primul metal (Me1)
este mai mare decât tensiunea de dizolvare pentru al doilea metal (Me 2). Rezultă că potențialul de
electrod negativ pentru primul metal este mai mare decât potențialul negativ pentru al doilea
metal. Asta înseamnă că primul metal este mai activ din punct de vedere chimic și va fi primul
care va ceda ioni în soluție.
2) Existența mediului agresiv: aerul, care conține dioxid de carbon, vapori de apă, oxigen.

7. Clasificați tipurile de coroziune a metalelor după modul de distrugere și precizați

metodele de depistare a acestora.
R: După modul de distrugere, coroziunea se clasifică în:
a) coroziune intercristalină, care începe la zona de amorfizare între grăunții cristalini.
Coroziunea începe în această zonă datorită proceselor de îmbătrânire. Controlul se face prin
conductivitate electrică.
b) coroziune transcristalină. Depistarea se face cu ajutorul ultrasunetelor.
c) coroziune selectivă, care apare la aliajele amestec fizic de cristale, unde grăunții
aparțin metalelor diferite. Primul metal este cel cu potențial negativ mai mare, care ajunge să
dispară în procesul de coroziune. Depistarea se face pe cale conductometrică.

8. Prezentați metodele constructive din cadrul mijloacelor de protecție anticorozive a

metalelor.
R: Protecția anticorozivă a metalelor se poate face prin metode constructive prin alegerea
corectă a metalului utilizat în funcție de condițiile de exploatare, la construcții folosindu-se
oțeluri beton obișnuite și oțeluri slab aliate, sau prin modificarea mediului ambiant, pentru a se
asigura un pH > 9.5, în care oțelul rezistă sau stratul de acoperire cu beton al armăturii să fie de
4 - 6 cm pentru mediile agresive.

9. Enumerați tipurile de pelicule protectoare din cadrul mijloacelor de protecție

anticorozive propriu-zise și menționați câteva aspecte referitoare la acestea.
R: Peliculele protectoare pot fi:
- metalice, care respectă mecanismul coroziunii electrochimice: zincare, cromare,
nichelare
- anorganice: cu oxizi sau cu fosfați
- organice: materialele de vopsitorie, pe bază de uleiuri sicative, care conțin duble
legături pe care se fixează oxigenul din aer: grundurile, chiturile, vopselurile.
 10. Cum se determină viteza de coroziune și prin ce se exprimă?
R: Viteza de coroziune se determină experimental și se exprimă prin indicele
Δm ΔV H
gravimetric: Km = [Kg/m2h], sau prin indicele volumetric: KV = 2
.
S ∙t S∙t
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 7

1. Enumerați constituenții structurali ai diagramei fier – carbon.

R: Constituenții structurali ai diagramei fier – carbon sunt:
- ferită
- cementită primară
- cementită secundară
- austenită
- perlită
- ledeburită

2. Ce este cementita și cum se formează aceasta?

R: Cementita este un compus intermetalic cu procentul de carbon egal cu 6,67%. Se
formează direct din topitură la temperaturi mai mari de 1147°C și se formează ca cementită
primară. Se formează și prin dezomogenizarea în stare solidă a soluției solide a sistemului, adică
a austenitei, sub formă de cementită secundară.

3. Prezentați formarea și proprietățile sorbitei.

R: Dacă răcirea austenitei se face cu o viteză de 50°C/sec (răcire în aer), se formează
sorbita, care reprezintă o dispersie de ferită în cementită. HB = 250 – 350 daN/mm 2, are o bună
rezistență la șoc, fiind un material tenace ce poate prelua tensiuni exterioare.

4. Definiți ledeburita.
R: Ledeburita este aliajul eutectic al sistemului fier-carbon, care este un aliaj amestec
fizic de cristale din austenită și cementită primară și se formează la o temperatură mai mică de
1147°C. Când temperatura ajunge la 723°C, austenita se descompune în perlită și cementită
secundară.

5. Clasificați fontele după modul de legare al carbonului.

R: După modul de legare al carbonului, fontele se clasifică în:
- fonte albe, în care carbonul este legat în cementită, fiind fonte cu duritate mare;
- fonte cenușii, în care carbonul se găsește practic liber sub formă de grafit.

6. Prezentați influența fosforului asupra proprietăților fontelor.

R: Fosforul îmbunătățește proprietățile de turnare, reduce vâscozitatea și contracția la
solidificare și introduce fragilitatea la rece.

7. Precizați modul de obținere a oțelurilor și clasificați-le după compoziție.

 R: Oțelurile se obțin din fonte, urmărindu-se scăderea procentului de carbon. După
compoziție se clasifică în:
- oțeluri hipoeutectoide (ferito-perlitice)
- oțeluri eutectoide (perlitice)
- oțeluri hipereutectoide (perlito-cementitice)
- oțeluri austenitice

8. Care sunt cele două condiții pentru folosirea oțelurilor hipoeutectoide în construcții?
R: Condițiile de folosire în construcții pentru oțelurile hipoeutectoide sunt:
- să aibă rezistență mecanică bună
- să se rupă ductil, adică să aibă rezistență la curgere bună
 Subiecte propuse materiale de construcții – Cursul 8

1. Dați exemple de tipuri de sârme folosite pentru armarea betonului.

R: Sârmele folosite pentru armarea betonului pot fi:
1) sârme trase neted pentru beton (STNB), cu diametre cuprinse între 3 și 5 mm,
folosite la plase sudate;
2) sârme trase profilat pentru beton (STPB), cu diametre cuprinse între 3 și 10 mm,
sunt sârme amprentate, utilizate pentru plase sudate;
3) sârme pentru beton precomprimat (SBP), sunt folosite pentru armare și se împart în
două categorii în funcție de rezistență:
a) SBP I, cu σrupere = 210 – 240 daN/mm2
b) SBP II, cu σrupere = 140 – 210 daN/mm2
4) toroane, care sunt asemănătoare cablurilor și sunt formate dintr-o sârmă centrală și
altele sub formă spirală, sunt oțeloase.

2. Prezentați caracteristicile oțelurilor calmate suplimentar.

R: Oțelurile calmate suplimentar sunt dezoxidate cu mangan, siliciu, aluminiu, titan,
niobiu, vanadiu, dozate astfel încât să se obțină oțeluri cu granulație foarte fină, care au
sudabilitate mărită și caracteristici superioare, fiind utilizate la podurile de mari deschideri.

Restul teoriei nu intră la primul parțial, din 10.04.2023